Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.193 din 30 decembrie 2005 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005(*actualizată*)privind Fondul pentru mediu(actualizată până la data de 23 iulie 2010*)

--------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 1.193 din 30 decembrie 2005. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 23 iulie 2010, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006; LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008; ORDONANŢA nr. 25 din 27 august 2008; LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010; LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010.Având în vedere necesitatea clarificării regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu şi a atribuţiilor Administraţiei Fondului pentru Mediu în ceea ce priveşte activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluţionarea contestaţiilor şi executarea silită a contribuţiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu,ţinând seama de necesitatea sporirii numărului de categorii de proiecte ce pot fi finanţate din Fondul pentru mediu, în special cele privind prevenirea şi controlul integrat al poluării, Directiva-cadru a apei şi instalaţiile mari de ardere, pentru îndeplinirea angajamentelor asumate pentru capitolul 22 - Mediu,elemente care vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării proiectelor şi programelor pentru protecţia mediului, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare în domeniul protecţiei mediului.----------Art. 1 a fost modificat de subpct. 1 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 2Fondul pentru mediu se constituie şi se gestionează în conformitate cu prevederile legale. Articolul 2^1Bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului pentru Mediu se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.--------Art. 2^1 a fost introdus de art. 18 al Cap. II din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 276 din 8 aprilie 2008. Capitolul II Administrarea Fondului pentru mediu Articolul 3 (1) Unitatea care răspunde de gestionarea Fondului pentru mediu este Administraţia Fondului pentru Mediu, denumită în continuare Administraţia Fondului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, în coordonarea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.---------Alin. (2) al art. 3 a fost abrogat de subpct. 2 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (3) Administraţia Fondului are, în principal, următoarele atribuţii: a) urmăreşte constituirea şi gestionarea Fondului pentru mediu; b) întocmeşte bugetul de venituri şi cheltuieli; c) analizează, selectează şi finanţează programe şi proiecte pentru protecţia mediului, aprobate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă; d) urmăreşte şi controlează implementarea proiectelor şi programelor finanţate din Fondul pentru mediu; e) finanţează lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor, conform dispoziţiilor art. 13; f) elaborează ghidurile de finanţare aferente categoriilor de proiecte şi programelor pentru protecţia mediului, finanţate din Fondul pentru mediu.----------Alin. (3) al art. 3 a fost modificat de subpct. 3 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 4 (1) Administraţia Fondului este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat.-----------Alin. (1) al art. 4 a fost modificat de subpct. 4 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (2) Preşedintele este numit, suspendat şi revocat din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului. (3) În exercitarea conducerii Administraţiei Fondului, preşedintele emite dispoziţii. (4) Preşedintele are calitatea de ordonator de credite pentru fondurile pe care le gestionează, reprezintă Administraţia Fondului în relaţiile cu terţii, precum şi în justiţie, numeşte şi eliberează din funcţie, în condiţiile legii, personalul acesteia.(4^1) Preşedintele Administraţiei Fondului poate delega atribuţiile sale unui vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat.---------Alin. (4^1) al art. 4 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.(4^2) Vicepreşedintele este numit, suspendat şi revocat din funcţie, în condiţiile legii, prin decizie a primului-ministru, la propunerea conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.----------Alin. (4^2) al art. 4 a fost introdus de subpct. 5 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (5) Administraţia Fondului are personal propriu contractual care asigură funcţiile de conducere, de execuţie şi de control, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare propriu. (6) Salarizarea personalului Administraţiei Fondului se face potrivit legii şi contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul instituţiei.----------Alin. (6) al art. 4 a fost modificat de subpct. 6 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (7) În îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 3 alin. (3), Administraţia Fondului are următoarele structuri de decizie: a) Comitetul de avizare; b) Comitetul director. Articolul 5 (1) Comitetul de avizare are următoarea componenţă: a) 2 reprezentanţi din cadrul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, împuterniciţi prin ordin al ministrului; b) un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului şi un reprezentant al Gărzii Naţionale de Mediu, împuterniciţi prin decizie a conducătorului instituţiei respective; c) câte un reprezentant al celor 4 structuri asociative ale administraţiei publice locale; d) câte un reprezentant din cadrul autorităţii publice centrale pentru finanţe, autorităţii publice centrale pentru economie, autorităţii publice centrale pentru transporturi, autorităţii publice centrale pentru dezvoltare regională, autorităţii publice centrale pentru sănătate, autorităţii publice centrale pentru agricultură, autorităţii publice centrale pentru administraţie şi interne, împuterniciţi prin ordin al ministrului de resort; e) 2 reprezentanţi ai confederaţiei patronale, desemnaţi de aceasta; f) un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale din domeniul protecţiei mediului, desemnat de acestea; g) preşedintele Administraţiei Fondului.-----------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de subpct. 7 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (2) Comitetul de avizare este condus de un preşedinte, ajutat de un vicepreşedinte. Preşedintele şi vicepreşedintele sunt numiţi de conducătorul autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.-------------Alin. (2) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (3) Comitetul de avizare aprobă prin vot proiectele ce urmează să fie finanţate din Fondul pentru mediu, dintre cele propuse de Comitetul director.----------Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de subpct. 7 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (4) Membrii Comitetului de avizare, exclusiv demnitarii, primesc o indemnizaţie de participare pentru activitatea desfăşurată în cadrul şedinţelor acestuia, în cuantumul şi în condiţiile stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului.-------------Alin. (4) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (5) Componenţa nominală a Comitetului de avizare se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.-------------Alin. (5) al art. 5 a fost introdus de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. Articolul 6 (1) Comitetul director este constituit din preşedintele şi vicepreşedintele Administraţiei Fondului, împreună cu conducătorii direcţiilor de specialitate ale acesteia.---------Alin. (1) al art. 6 a fost modificat de subpct. 8 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.-------------Alin. (2) al art. 6 a fost abrogat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. (3) Comitetul director are următoarele atribuţii: a) avizează proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli al Fondului pentru mediu şi al Administraţiei Fondului; b) avizează şi propune spre aprobare Comitetului de avizare proiectele selectate pentru a fi finanţate din Fondul pentru mediu; c) analizează şi aprobă lista proiectelor respinse de către Comisia de analiză; d) urmăreşte constituirea şi gestionarea Fondului pentru mediu; e) aprobă raportul anual privind gestionarea Fondului pentru mediu, pe care îl face public, conform prevederilor legale; f) avizează ghidurile de finanţare aferente fiecărui program şi proiect pentru protecţia mediului.-----------Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de subpct. 8 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 7Cheltuielile curente şi de capital ale Administraţiei Fondului se asigură din Fondul pentru mediu, în limita a 5% din veniturile acestuia.---------Art. 7 a fost modificat de subpct. 9 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 8 (1) Operaţiunile financiare ale Administraţiei Fondului, care privesc constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare, se derulează prin Trezoreria Statului. (2) Disponibilităţile financiare ale Fondului pentru mediu se păstrează în Trezoreria Statului într-un cont distinct şi sunt purtătoare de dobânzi. (3) Fondurile financiare provenite din surse externe se gestionează pe baza contractelor încheiate cu partenerii externi în conformitate cu scopul pentru care au fost acordate şi cu destinaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul III Veniturile Fondului pentru mediu Articolul 9 (1) Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: a) o contribuţie de 3% din veniturile realizate din vânzarea deşeurilor metalice feroase şi neferoase, inclusiv a bunurilor destinate dezmembrării, obţinute de către generatorul deşeurilor, respectiv deţinătorul bunurilor destinate dezmembrării, persoană fizică sau juridică. Sumele se reţin prin stopaj la sursă de către operatorii economici care desfăşoară activităţi de colectare şi/sau valorificare a deşeurilor, care au obligaţia să le vireze la Fondul pentru mediu;---------Lit. a) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. b) taxele pentru emisiile de poluanţi în atmosferă, datorate de operatorii economici deţinători de surse staţionare a căror utilizare afectează factorii de mediu, în cuantumul prevăzut în anexa nr. 1*);-------------Litera b) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 292 din 2 noiembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 758 din 8 noiembrie 2007. c) taxele încasate de la operatorii economici utilizatori de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor valorificabile, în limitele prevăzute în anexa nr. 2*); d) o contribuţie de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională ambalaje de desfacere şi bunuri ambalate, pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificare prin reciclare prevăzute în anexa nr. 3 şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate în instalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi valorificate prin reciclare;---------Lit. d) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.NOTĂ C.T.C.E. Piatra-Neamţ:Potrivit lit. a) a art. II din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010, prevederile lit. d) a alin. (1) al art. 9 produc efecte până la data de 31 decembrie 2010. e) o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici;---------Lit. e) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. f) o contribuţie de 2% din veniturile realizate din vânzarea masei lemnoase şi/sau a materialelor lemnoase obţinute de către administratorul, respectiv proprietarul pădurii, cu excepţia lemnelor de foc, arborilor şi arbuştilor ornamentali, pomilor de Crăciun, răchitei şi puieţilor;----------Lit. f) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.-------------Litera g) a alin. (1) al art. 9 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.-------------Litera h) a alin. (1) al art. 9 a fost abrogată de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. i) o contribuţie de 2 lei/kg anvelopă, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, pentru diferenţa dintre cantităţile de anvelope corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în legislaţia în vigoare şi cantităţile efectiv gestionate;----------Lit. i) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. j) o contribuţie de 3% din suma care se încasează anual pentru gestionarea fondurilor de vânătoare, plătită de către gestionarii fondurilor de vânătoare*);-------------Litera j) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. k) donaţii, sponsorizări, asistenţă financiară din partea persoanelor fizice sau juridice române ori străine şi a organizaţiilor sau organismelor internaţionale; l) sumele încasate din restituirea finanţărilor acordate, dobânzi, penalităţi de orice fel, alte operaţiuni financiare derulate din sursele financiare ale Fondului pentru mediu;----------Lit. l) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de subpct. 10 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. m) sumele încasate de la manifestări organizate în beneficiul Fondului pentru mediu; n) cuantumul taxelor pentru emiterea avizelor, acordurilor şi a autorizaţiilor de mediu; o) dobânzi şi penalităţi de orice fel datorate de către debitorii Fondului pentru mediu. p) o contribuţie de 100 lei/tonă, datorată de unităţile administrativ-teritoriale începând cu data de 1 iulie 2010, în cazul neîndeplinirii obiectivului anual de diminuare cu 15% a cantităţilor de deşeuri municipale şi asimilabile, colectate şi trimise spre depozitare, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantitatea corespunzătoare obiectivului anual de diminuare şi cantitatea corespunzătoare obiectivului efectiv realizat prin activităţi specifice de colectare selectivă şi valorificare;-----------Lit. p) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. q) ecotaxa, în valoare de 0,1 lei/bucată, aplicată pungilor şi sacoşelor pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, fabricate din materiale obţinute din resurse neregenerabile definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere. Ecotaxa se evidenţiază distinct pe documentele de vânzare, iar valoarea acesteia se afişează vizibil la punctul de vânzare, în vederea informării consumatorilor finali;----------Lit. q) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. r) taxa pe poluare pentru autovehicule;----------Lit. r) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. s) o taxă de 2 lei/l, aplicată uleiurilor ce fac obiectul Hotărârii Guvernului nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, datorată începând cu data de 1 ianuarie 2011 de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în anexa nr. 4 şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate.---------Lit. s) a alin. (1) al art. 9 a fost introdusă de subpct. 11 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (2) Administraţia Fondului gestionează şi alte venituri aprobate prin hotărâre a Guvernului.-----------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform alin. (2) al art. 36, Cap. VII din LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009, metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j), p) şi q) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, aprobată prin Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 578/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 14 iunie 2006, se modifică în mod corespunzător, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului capitol. Articolul 9^1 (1) Administraţia Fondului gestionează un cont separat, la Trezoreria Statului, în care se încasează, începând cu data de 1 ianuarie 2011, de la producătorii de echipamente electrice şi electronice, respectiv de la organizaţiile colective sumele reprezentând garanţia constituită conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 448/2005 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Garanţia se reţine de Administraţia Fondului în cazul neîndeplinirii obligaţiei de finanţare a colectării, tratării, valorificării şi eliminării nepoluante a deşeurilor de electrice şi electronice la sfârşitul perioadei de garantare. (3) Garanţia prevăzută la alin. (1), forma acesteia şi perioada de garantare se declară la Administraţia Fondului de către producătorii de echipamente electrice şi electronice, respectiv de organizaţiile colective, până la data de 25 a lunii următoare lunii în care s-a constituit garanţia potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 448/2005, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Sumele reprezentând garanţia menţionată la alin. (1) şi rămase neutilizate după un an de la împlinirea perioadei de garantare se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu. Metodologia de constituire şi gestionare a garanţiei prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin ordin al autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.----------Art. 9^1 a fost introdus de subpct. 12 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 10----------Alin. (1) al art. 10 a fost abrogat de subpct. 13 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (2) Contribuţiile şi taxele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. d), i) şi s) se plătesc numai în cazul neîndeplinirii obiectivului de valorificare a deşeurilor de ambalaje, obiectivului de gestionare a anvelopelor uzate, respectiv a obligaţiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate prevăzute în legislaţia în vigoare, plata făcându-se pe diferenţa dintre cantităţile aferente obiectivelor anuale, respectiv a obligaţiilor anuale şi cantităţile realizate efectiv.---------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de subpct. 14 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (3) Operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate, ambalaje de desfacere, anvelope noi şi/sau uzate destinate reutilizării, precum şi uleiuri sunt obligaţi să declare lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea, cantităţile de ambalaje, de anvelope, respectiv de uleiuri introduse pe piaţa naţională şi cantităţile de deşeuri de ambalaje valorificate, cantităţile de anvelope uzate gestionate, respectiv cantităţile de uleiuri uzate gestionate.------------Alin. (3) al art. 10 a fost modificat de subpct. 14 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.----------Alin. (4) al art. 10 fost abrogat de subpct. 15 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.(4^1) Operatorii economici prevăzuţi la art. 16 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje, cu modificările şi completările ulterioare, sunt obligaţi să declare trimestrial, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului de raportare, situaţia contractelor încheiate şi/sau reziliate cu operatorii economici care introduc pe piaţa naţională bunuri ambalate şi ambalaje de desfacere.---------Alin. (4^1) al art. 10 a fost introdus de subpct. 16 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.(4^2) Instrucţiunile privind obligaţia declarării prevăzute la alin. (4^1) se stabilesc prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.----------Alin. (4^2) al art. 10 a fost introdus de subpct. 16 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 192 din 26 martie 2010. (5) Baza de calcul la care se aplică procentele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), e), f) şi j) reprezintă valoarea de vânzare, exclusiv taxa pe valoarea adăugată aferentă.-------------Alin. (5) al art. 10 a fost modificat de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006.----------Alin. (6) al art. 10 a fost abrogat de subpct. 17 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (7) Administraţia Fondului publică anual, pe pagina de internet proprie, registrul operatorilor economici înregistraţi drept contribuabili la Fondul pentru mediu, care cuprinde denumirea operatorului economic şi tipul de contribuţie şi/sau taxă cu care acesta este înregistrat.----------Alin. (7) al art. 10 a fost introdus de subpct. 18 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 11 (1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a), b), e) şi f) se declară şi se plătesc lunar de către persoanele juridice şi fizice care desfăşoară activităţile respective, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a desfăşurat activitatea.----------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de subpct. 19 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (2) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. c), d), i), j), p) şi s) se declară şi se plătesc anual de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 ianuarie a anului următor.---------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de subpct. 19 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.(2^1) Sumele prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. q) se declară şi se plătesc trimestrial de către persoanele juridice care desfăşoară respectivele activităţi, până la data de 25 a lunii următoare trimestrului în care s-a desfăşurat activitatea.----------Alin. (2^1) al art. 11 a fost introdus de subpct. 20 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (3) Declaraţia se depune sau se transmite la Administraţia Fondului, iar plata se realizează într-un cont distinct deschis la trezorerie pe numele acesteia. (4) Modelul şi conţinutul declaraţiilor la Fondul pentru mediu, prevăzute la alin. (1), (2) şi (2^1), precum şi la art. 10 alin. (3), se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.-----------Alin. (4) al art. 11 a fost modificat de subpct. 21 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 12 (1) Contribuţiile şi taxele ce se constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu se gestionează de către Administraţia Fondului şi urmează regimul juridic al impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi al altor sume datorate bugetului general consolidat, reglementat de Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Activitatea privind declararea, stabilirea, verificarea şi colectarea, inclusiv soluţionarea contestaţiilor privind contribuţiile şi taxele la Fondul pentru mediu datorate de către persoanele juridice şi fizice, precum şi îndeplinirea măsurilor asigurătorii şi procedura de executare silită se realizează de către Administraţia Fondului, în condiţiile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Administraţia Fondului are calitatea de creditor bugetar.-----------Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de subpct. 22 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (3) Pentru neachitarea la termenul de scadenţă de către debitori a obligaţiilor de plată prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j), p), q) şi s) se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere, conform Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.-----------Alin. (3) al art. 12 a fost modificat de subpct. 22 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (4) În cazul neachitării la scadenţă a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu, Administraţia Fondului procedează la aplicarea măsurilor de recuperare a creanţelor prin executare silită. (5) Administraţia Fondului poate constitui un fond pentru acordarea de stimulente personalului, prin: a) reţinerea unei cote de 5% din sumele încasate prin executare silită sau în cadrul procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului; b) aplicarea unei cote de 15% asupra dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, stabilite cu titlu definitiv în timpul controlului şi încasate de către Administraţia Fondului, pentru diferenţele constatate. (6) Totalul fondului de stimulente constituit conform alin. (5) se repartizează astfel: a) o cotă de 85% pentru Administraţia Fondului; b) o cotă de 15% pentru autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului. (7) Metodologia de acordare a stimulentelor pentru personalul propriu se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Capitolul IV Destinaţia Fondului pentru mediu Articolul 13 (1) Fondul pentru mediu se utilizează pentru finanţarea următoarelor categorii de proiecte şi programe pentru protecţia mediului: a) reducerea impactului asupra atmosferei, apei şi solului, inclusiv monitorizarea calităţii aerului; b) reducerea nivelului de zgomot; c) gestionarea deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase; d) protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare; e) gospodărirea integrată a zonei costiere; f) conservarea biodiversităţii şi administrarea ariilor naturale protejate; g) împădurirea terenurilor degradate, reconstrucţia ecologică şi gospodărirea durabilă a pădurilor; h) educaţia şi conştientizarea publicului privind protecţia mediului; i) creşterea producţiei de energie din surse regenerabile; j) renaturarea terenurilor scoase din patrimoniul natural; k) refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale; l) înlocuirea acoperişurilor din azbest; m) monitorizări, studii şi cercetări în domeniul protecţiei mediului, pădurilor şi apelor privind sarcini derivate din acorduri internaţionale, directive europene sau alte reglementări naţionale sau internaţionale, precum şi cercetare-dezvoltare în domeniul schimbărilor climatice; n) lucrări pentru elaborarea hărţilor de risc pentru bazine sau subbazine hidrografice; o) închiderea iazurilor de decantare din sectorul minier; p) lucrări destinate prevenirii, înlăturării şi/sau diminuării efectelor produse de fenomenele meteorologice periculoase la lucrările de gospodărire a apelor aferente obiectivelor din domeniul public al statului, precum şi pentru refacerea unor obiective importante de infrastructură rutieră şi feroviară, grav afectate de alunecări de teren care pot conduce la obturarea scurgerii cursurilor de apă; q) instalarea sistemelor de încălzire care utilizează energie regenerabilă, inclusiv înlocuirea sau completarea sistemelor clasice de încălzire; r) Programul naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi; s) Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional; t) Programul de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini agricole autopropulsate; u) Programul de realizare a pistelor pentru biciclişti. (2) Programele şi proiectele din categoriile prevăzute la alin. (1) sunt finanţate din Fondul pentru mediu prin una dintre următoarele modalităţi, aprobate în Comitetul de avizare: a) susţinerea financiară a proiectelor prin finanţare sau cofinanţare nerambursabilă; b) cofinanţarea proiectelor finanţate din fonduri comunitare şi/sau alte fonduri internaţionale. (3) Se acordă susţinere financiară din Fondul pentru mediu pentru proiectele propuse de unităţi administrativ-teritoriale, inclusiv subdiviziuni ale municipiilor, asociaţii de dezvoltare intercomunitară, instituţii publice, institute de cercetaredezvoltare, unităţi şi instituţii de învăţământ, organizaţii neguvernamentale, culte recunoscute potrivit legii, forme asociative de administrare şi exploatare a terenurilor agricole sau cu vegetaţie forestieră, operatori economici, inclusiv ocoale silvice, asociaţii de proprietari, persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale. (4) Categoriile de beneficiari şi metodologia de finanţare care prevede analiza, selectarea, aprobarea, implementarea proiectelor şi/sau programelor pentru protecţia mediului prevăzute la alin. (1), cu excepţia celor prevăzute la lit. o) şi p), se stabilesc prin ghidul de finanţare aferent fiecărui program sau proiect, care se elaborează de Administraţia Fondului şi se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor. (5) Categoriile de lucrări şi/sau proiecte pentru protecţia mediului care se pot finanţa conform prevederilor alin. (1) lit. o) şi p), precum şi sumele destinate finanţării acestora se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor. (6) Pentru achiziţionarea lucrărilor prevăzute la alin. (1) lit. p) şi a serviciilor aferente acestora se vor aplica prevederile legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice referitoare la situaţiile de forţă majoră. (7) Finanţarea proiectelor aprobate se realizează în baza contractelor de finanţare anuale sau multianuale. (8) Sumele rămase neutilizate la sfârşitul anului se reportează în anul următor, fiind utilizate cu aceeaşi destinaţie. (9) Contractele de finanţare, împreună cu actele prin care se constituie garanţii ale finanţării, dacă este cazul, constituie titluri executorii, fără a fi necesară învestirea cu formulă executorie. (10) Finanţarea din Fondul pentru mediu se face cu respectarea legislaţiei privind ajutorul de stat, Administraţia Fondului parcurgând toate procedurile, conform legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniu. (11) Ajutoarele de stat individuale şi schemele de ajutor de stat, atât cele exceptate de la obligaţia notificării, cât şi cele supuse obligaţiei de notificare, se instituie prin hotărâri ale Comitetului de avizare al Administraţiei Fondului. (12) Schemele de ajutor de minimis se aprobă prin dispoziţie a preşedintelui Administraţiei Fondului.-------------Art. 13 a fost modificat de subpct. 23 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 14 (1) Proiectele solicitanţilor care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către stat şi către Fondul pentru mediu, precum şi proiectele celor care sponsorizează activităţi cu efect negativ asupra mediului nu beneficiază de sprijin financiar din partea Administraţiei Fondului. (2) Veniturile Fondului pentru mediu nu pot fi utilizate pentru plasamente sau operaţiuni financiare speculative. Capitolul V Sancţiuni Articolul 15 (1) Încălcarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz. (2) Nedepunerea la termen a declaraţiilor privind obligaţiile la Fondul pentru mediu constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.-----------Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de subpct. 25 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (3) Neafişarea la punctul de vânzare, în loc vizibil, a valorii ecotaxei, în vederea informării consumatorilor finali, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.----------Alin. (3) al art. 15 a fost introdus de subpct. 26 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (4) Nedepunerea la termen a declaraţiilor prevăzute la art. 10 alin. (4^1) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei.----------Alin. (4) al art. 15 a fost introdus de subpct. 26 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 16 (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac după cum urmează: a) de către personalul de specialitate din cadrul Administraţiei Fondului şi al Gărzii Naţionale de Mediu, prin unităţile sale teritoriale, pentru contravenţia prevăzută la art. 15 alin. (2) şi (4); b) de către personalul împuternicit din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, prin unităţile sale teritoriale, pentru contravenţia prevăzută la art. 15 alin. (3).----------Alin. (1) al art. 16 a fost modificat de subpct. 27 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. (2) Contravenţiilor prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (3) La efectuarea de către Administraţia Fondului a inspecţiei fiscale cu privire la contribuţiile şi taxele datorate bugetului Fondului pentru mediu pot participa şi reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu.----------Alin. (3) al art. 16 a fost introdus de subpct. 28 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 17Metodologia de calcul al contribuţiilor şi taxelor prevăzute la art. 9 alin. (1) lit. a)-j), p), q) şi s) se stabileşte prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului şi pădurilor.---------Art. 17 a fost modificat de subpct. 29 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 18 (1) Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Fondului se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Structura organizatorică a Administraţiei Fondului se aprobă prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a regulamentului de organizare şi funcţionare. Articolul 19Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă.----------Art. 19 a fost modificat de subpct. 30 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Articolul 20La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea nr. 73/2000 privind Fondul pentru mediu, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 9 decembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 18 şi ale art. 19 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 27 august 2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 515/2004, precum şi orice alte dispoziţii contrare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul mediului şi gospodăririi apelor,Sulfina BarbuMinistrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,Gheorghe FluturMinistrul economiei şi comerţului,Codruţ Ioan ŞereşMinistrul transporturilor, construcţiilor şi turismului,Gheorghe DobreMinistrul sănătăţii,Gheorghe Eugen NicolăescuMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 22 decembrie 2005.Nr. 196. Anexa 1 TAXELEpentru emisiile de poluanţi în atmosferă, provenite de lasurse fixe şi mobile, încasate de la operatori economici-------------Titlul anexei 1 a fost modificat de pct. 10 al articolului unic din LEGEA nr. 105 din 25 aprilie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 393 din 8 mai 2006. ─────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Emisii de poluanţi în atmosferă Taxa de încasat crt. ─────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Pulberi 0,02 lei (RON)/kg 2. Oxizi de azot 0,04 lei (RON)/kg 3. Oxizi de sulf 0,04 lei (RON)/kg 4. Poluanţi organici persistenţi 20 lei (RON)/kg 5. Metale grele:      - plumb 12 lei (RON)/kg      - cadmiu 16 lei (RON)/kg      - mercur 20 lei (RON)/kg ─────────────────────────────────────────────────────────────── Anexa 2 TAXELEîncasate de la operatorii economiciutilizatori de noi terenuri pentru depozitareaurmătoarelor categorii de deşeuri valorificabile ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Categorii de deşeuri valorificabile Taxa de încasat crt. ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── 1. Provenite de la extracţia şi prelucrarea      ţiţeiului 4 lei (RON)/mp/an 2. Provenite din prelucrarea primară a lemnului 1,2 lei (RON)/mp/an 3. Provenite de la producerea alcoolului 0,2 lei (RON)/mp/an 4. Şlamuri carbonifere 4 lei (RON)/mp/an 5. Zgură de furnal 4 lei (RON)/mp/an 6. Cenuşă de termocentrală 4 lei (RON)/mp/an 7. Cenuşă de pirită 4 lei (RON)/mp/an 8. Fosfogips 4 lei (RON)/mp/an 9. Zguri provenite din metalurgie 4 lei (RON)/mp/an ────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Anexa 3 Obiectivele minime de valorificare sau incinerare îninstalaţii de incinerare cu recuperare de energie şi de valorificareprin reciclare, globale şi pe tip de material deambalare, pentru anul 2011 şi începând cu anul 2012*Font 9* ┌────┬────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┬──────────────┐ │ │ Obiectivul de valorificare prin reciclare/tip de │ │ │ │ │ material (%) │ │ │ ├────┼──────┬────────────────┬──────┬────────────────┬────┼───────────────┼──────────────┤ │ │Hârtie│ Plastic │ │ Metal │ │Obiectivele │Obiectivele │ │Anul│ şi ├─────┬──────────┤Sticlă├─────┬──────────┤Lemn│globale de │globale de │ │ │carton│Total│din care: │ │Total│din care: │ │valorificare │valorificare │ │ │ │ │pentru PET│ │ │pentru Al.│ │prin │sau incinerare│ │ │ │ │ │ │ │ │ │reciclare*1) │în instalaţii │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │cu recuperare │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ │de energie*2) │ │ │ │ │ │ │ │ │ │ (%) │ (%) │ ├────┼──────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼──────────┼────┼───────────────┼──────────────┤ │2011│ 60 │22,5 │ 42 │ 54 │ 50 │ 17 │ 15 │ 50 │ 57 │ ├────┼──────┼─────┼──────────┼──────┼─────┼──────────┼────┼───────────────┼──────────────┤ │2012│ 60 │22,5 │ 55 │ 60 │ 50 │ 21 │ 15 │ 55 │ 60 │ └────┴──────┴─────┴──────────┴──────┴─────┴──────────┴────┴───────────────┴──────────────┘*1) Procentajul minim din greutatea tuturor deşeurilor de ambalaje introduse pe piaţa naţională.*2) Procentajul minim din greutatea totală a tuturor materialelor de ambalaj conţinute în deşeurile de ambalaje introduse pe piaţa naţională.---------Anexa 3 a fost introdusă de subpct. 31 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010. Anexa 4 Etapizarea obligaţiilor anuale de gestionare a uleiurilor uzate ┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐ │ Anul │ Obligaţia*1) │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ 2011 │ 40% │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ 2012 │ 60% │ ├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤ │ Începând cu 2013 │ 80% │ └──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘*1) Procentajul din cantitatea de uleiuri introduse pe piaţa naţională.------------Anexa 4 a fost introdusă de subpct. 31 al pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 167 din 14 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 504 din 20 iulie 2010 care modifică ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 15 din 23 februarie 2010 publicată în Monitorul Oficial nr. 192 din 26 martie 2010.----

Noutăți

  • LEGE nr. 46 din 5 iunie 1996 privind pregătirea populaţiei pentru apărare
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • LEGE nr. 41 din 16 ianuarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar
  • LEGE nr. 234 din 13 iulie 2005 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2005 pentru aprobarea concesionării unor servicii publice desfăşurate în cadrul Institutului Clinic Fundeni şi a concesionării unor bunuri proprietate publică şi proprietate privată a statului
  • LEGE nr. 146 din 1 aprilie 2002 privind regimul juridic al fundaţiilor judeţene pentru tineret şi a municipiului Bucureşti şi al Fundaţiei Naţionale pentru Tineret
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 27 septembrie 2006 pentru modificarea art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 117 din 29 martie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/1999 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 156 din 8 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2000 privind organizarea activităţii de expertiza tehnică judiciară şi extrajudiciară
  • LEGE nr. 161 din 10 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale
  • LEGE nr. 294 din 2 noiembrie 2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012
  • LEGE nr. 16 din 13 februarie 1991 pentru aprobarea volumului de masa lemnoasă ce se va recolta în anul 1991
  • LEGE nr. 109 din 14 mai 2015 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2010 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 35 din 6 iunie 1994 (*republicată*) privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric, al artelor plastice, al arhitecturii şi de divertisment*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 165 din 24 noiembrie 2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 72 din 22 august 2003 privind acordarea în anul agricol 2003-2004 a unui sprijin direct al statului de 2 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv
  • LEGE nr. 221 din 11 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea art. 16 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum şi organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din România
  • LEGE nr. 64 din 21 martie 2008 (*republicată*) privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil*)
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
  • LEGE nr. 135 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum şi pentru completarea art. 18 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor
  • LEGE nr. 71 din 8 aprilie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice
  • LEGE nr. 54 din 21 aprilie 2011 pentru ratificarea Protocolului de amendare dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel, semnat la Bucureşti la 12 august 2010, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Israel pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Ierusalim la 3 august 1998
  • LEGE nr. 628 din 19 noiembrie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat
  • LEGE nr. 28 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie
  • LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 27 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 92*) din 4 august 1992 *** Republicată pentru organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 139 din 21 mai 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 12 din 28 februarie 2005 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 368 din 19 septembrie 2003 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Baku la 29 octombrie 2002
  • LEGE nr. 296 din 21 decembrie 2011 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Oslo la 20 septembrie 2010
  • LEGE nr. 50 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 99/1971 pentru modificarea Decretului nr. 657/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Uşoare, aprobat prin Legea nr. 52/1969
  • LEGE nr. 9 din 24 februarie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2017 privind abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 2 octombrie 2003 privind organizarea Gărzii Financiare
  • LEGE nr. 276 din 23 iunie 2004 pentru completarea art. 169 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 19 septembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., precum şi a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale
  • LEGE nr. 9 din 3 februarie 1997 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Kazahstan privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 25 aprilie 1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 8 septembrie 2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 11 din 25 martie 1996 pentru ratificarea Acordului comercial şi de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cuba, semnat la Havana la 5 februarie 1995
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 169 din 29 noiembrie 2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2004 privind aprobarea Programului de dezvoltare a Sistemului naţional de transport al gazelor naturale pentru alimentarea cu gaze naturale a unor localităţi în perioada mai 2004 - noiembrie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 16 iunie 2011 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gazelor naturale
  • LEGE nr. 351 din 14 iulie 2004 LEGEA GAZELOR
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 20 februarie 2008 pentru acordarea unui ajutor suplimentar familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse, care utilizează gaze naturale pentru încălzirea locuinţei
  • LEGE nr. 250 din 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 4/2002 privind amânarea plăţii în vama a taxei pe valoarea adăugată aferentă importurilor de bunuri efectuate de firma Bombardier Transportation Sweden AB, precum şi amânarea exigibilităţii taxei pe valoarea adăugată aferentă livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii efectuate de persoane juridice române către aceasta firma pentru asamblarea a 18 trenuri noi de metrou
  • LEGE nr. 515 din 23 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 77/2004 pentru stimularea asocierii proprietarilor de păduri private în scopul gospodăririi durabile a acestora
  • LEGE nr. 67 din 22 martie 2006 privind protecţia drepturilor salariaţilor în cazul transferului întreprinderii, al unităţii sau al unor părţi ale acestora
  • LEGE nr. 415 din 18 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 privind introducerea tarifului de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 60 din 25 aprilie 2001 privind achiziţiile publice
  • LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 35 din 4 mai 1995 pentru modificarea articolului 8 din Legea nr. 68/1994 privind înfiinţarea medaliei "Crucea comemorativa a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 20 iunie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/2001 privind organizarea şi exercitarea activităţii de consultanţă fiscală
  • LEGE nr. 236 din 28 noiembrie 2016 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Canadei, semnat la Bucureşti la 31 iulie 2015, suplimentar la Acordul dintre Guvernul Republicii Socialiste România şi Guvernul Canadei privind cooperarea în dezvoltarea şi folosirea energiei atomice în scopuri paşnice, semnat la Ottawa la 24 octombrie 1977
  • LEGE nr. 135 din 4 iulie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular
  • CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (*republicat*)
  • LEGE nr. 101 din 4 iulie 2012 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Arabe Siriene privind transporturile rutiere internaţionale, semnat la Bucureşti la 10 noiembrie 2010
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 155 din 10 octombrie 2000 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2000
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021