Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 23 aprilie 2007 -
Selectați versiunea
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 270 din 23 aprilie 2007





    Pentru a continua procesul de modernizare a administrației publice, în acest moment se impune luarea în considerare a unor masuri adecvate de reorganizare a aparatului de lucru al Guvernului, pentru ca acesta să se constituie într-un aparat administrativ performant și competitiv în raport cu structurile din tarile membre ale Uniunii Europene.Ținând seama de faptul ca neadoptarea de masuri imediate, prin ordonanță de urgență, ar conduce la dificultăți în ceea ce privește o funcționare optimă, la cel mai înalt nivel, a aparatului de lucru al Guvernului, situație extraordinara a carei reglementare nu poate fi amânată,În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adopta prezenta ordonanță de urgență. Articolul 1(1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului funcționează următoarele structuri:a) aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, structură fără personalitate juridică, în subordinea directă a prim-ministrului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului își desfășoară activitatea unul sau mai mulți secretari de stat și consilieri de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului; în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului funcționează directorul de cabinet al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat; (la 05-01-2017, Litera a) din Articolul 1 a fost modificată de Punctul 1, Punctul I, Articolul 25, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 4 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2017 ) a^1) aparatul propriu de lucru al viceprim-ministrului, structură fără personalitate juridică, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de viceprim-ministru; în cadrul aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului își desfășoară activitatea unul sau mai mulți secretari de stat și consilieri de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție, prin decizie a prim-ministrului, la propunerea viceprim-ministrului; (la 29-12-2017, Articolul 1 a fost completat de Articolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 28 decembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1043 din 29 decembrie 2017 ) b) Secretariatul General al Guvernului, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea prim-ministrului, condusă de un secretar general cu rang de ministru numit prin decizie a prim-ministrului, ajutat de doi secretari generali adjuncți, cu rang de secretar de stat, precum și, după caz, de unul sau mai mulți secretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului, precum și pentru instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului și din subordinea, respectiv coordonarea prim-ministrului; (la 05-01-2017, Litera b) din Articolul 1 a fost modificată de Punctul 1, Punctul I, Articolul 25, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 4 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2017 ) (la 05-01-2017, Litera c) din Articolul 1 a fost abrogată de Punctul 2, Punctul I, Articolul 25, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 4 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2017 ) d) Abrogată;----------Lit. d) a alin. (1) al art. 1 a fost abrogată de subpct. 2 al pct. XI al art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 28 iunie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 30 iunie 2016.d^1) Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF, structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de un șef cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului pe o perioadă de 5 ani, ordonator terțiar de credite;----------Lit. d^1) a alin. (1) al art. 1*) a fost reintrodusă de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 34 din 8 martie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 18 martie 2013, care modifică pct. 2 al art. 13 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 23 decembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 919 din 29 decembrie 2009.e) Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF, structură cu personalitate juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea prim-ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de un șef cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului pe o perioadă de 5 ani, ordonator terțiar de credite; Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF este instituția de contact cu Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF și asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor ce revin României privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având atribuția de control al obținerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente;----------Lit. e) a alin. (1) al art. 1 a fost modificată de art. unic din LEGEA nr. 38 din 8 martie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 142 din 18 martie 2013, care modifică pct. 1 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 3 februarie 2010.f) Abrogată;----------Lit. f) a alin. (1) al art. 1 a fost abrogată de lit. b) a pct. I al art. 33, Cap. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012.g) Corpul de control al primului-ministru, structură fără personalitate juridică în subordinea primului-ministru, condusă de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a primului-ministru, și finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; Corpul de control al primului-ministru controlează și urmărește activitatea ministerelor și serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituțiilor publice din subordinea Guvernului, organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Guvernului, oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale, societăților comerciale și instituțiilor financiar-bancare cu capital majoritar sau integral de stat; Corpul de control al primului-ministru controlează activitatea instituțiilor publice subordonate autorităților administrației publice locale, cu respectarea dispozițiilor legale privind regimul general al autonomiei locale, precum și organizarea și funcționarea autorităților administrației publice locale;h) Departamentul pentru Relații Interetnice, structură fără personalitate juridică, în subordinea prim-ministrului, condusă de un secretar de stat, ajutat de 2 subsecretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului, și finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului; principala atribuție a departamentului este de a pune în aplicare politica stabilită prin Programul de guvernare în domeniul relațiilor interetnice;----------Lit. h) a alin. (1) al art. 1 a fost modificată de subpct. 1 al pct. XI al art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 28 iunie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 30 iunie 2016.i) abrogată;----------Lit. i) a alin. (1) al art. 1 a fost abrogată de pct. 2 al art. VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 16 din 8 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 10 mai 2012.j) Abrogată;----------Lit. j) a alin. (1) al art. 1 a fost abrogată de subpct. 2 al pct. XI al art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 28 iunie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 30 iunie 2016.j^1) Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat, structură fără personalitate juridică, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de un director general, numit în condițiile legii.j^1) abrogată;----------Lit. j^1) a alin. (1) al art. 1 a fost abrogată de lit. b) a pct. I al art. 33, Cap. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 96 din 22 decembrie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 884 din 22 decembrie 2012.k) alte departamente, organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea primului-ministru, conduse de secretari de stat sau asimilați ai acestora, a căror înființare și/sau funcționare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.----------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 3 februarie 2010.(2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 1 a fost abrogat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 132 din 18 iulie 2012, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 498 din 19 iulie 2012, care completează art. VII din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 16 din 8 mai 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 314 din 10 mai 2012, cu pct. 2^2.(3) Organizarea și funcționarea structurilor prevăzute la alin. (1) lit. b), g) și h), inclusiv atribuțiile acestora, se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (la 05-01-2017, Alineatul (3) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 3, Punctul I, Articolul 25, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 4 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2017 ) (4) Normele privind funcționarea aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, inclusiv atribuțiile acestuia, se stabilesc prin decizie a prim-ministrului. (la 05-01-2017, Articolul 1 a fost completat de Punctul 4, Punctul I, Articolul 25, Capitolul II din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 1 din 4 ianuarie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 05 ianuarie 2017 ) Articolul 2Abrogat.----------Art. 2 a fost abrogat de subpct. 4 al pct. XI al art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 28 iunie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 30 iunie 2016. Articolul 3(1)  Numărul maxim de posturi pentru aparatul de lucru al Guvernului este de 900, inclusiv demnitarii și posturile aferente cabinetelor acestora. (la 31-10-2016, Alineatul (1) din Articolul 3 a fost modificat de Litera a), Articolul 8, Capitolul III din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 71 din 26 octombrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 31 octombrie 2016 ) (2) Abrogat.----------Alin. (2) al art. 3 a fost abrogat de lit. a) a art. 3 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 24 din 18 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 176 din 20 martie 2009. Articolul 4(1) Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, instituție publică cu personalitate juridica, finanțată integral din venituri proprii, preia atribuțiile, bugetul, sursele de finanțare, personalul, drepturile și obligațiile Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale, care se desființează.(2) Conducerea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei este asigurată de un președinte, ajutat de unul sau mai multi vicepreședinți, numiți și revocați prin decizie a primului-ministru. Articolul 5(1) Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, instituție publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, finanțată integral din venituri proprii, preia atribuțiile specifice în domeniul radiocomunicațiilor, comunicațiilor audiovizuale, echipamentelor radio și echipamentelor terminale de comunicații electronice, inclusiv din punct de vedere al compatibilității electromagnetice, exercitate de Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, care se desființează.(2) Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației preia, pe baza de protocol de predare-preluare, bugetul, sursele de finanțare, personalul, drepturile și obligațiile fostului Inspectorat General pentru Comunicații și Tehnologia Informației.(3) Atribuțiile specifice în domeniul operării la nivel național a sistemelor informatice ale administrației publice centrale, ce furnizează servicii publice destinate guvernării prin mijloace electronice, ale fostului Inspectorat General pentru Comunicații și Tehnologia Informației se preiau de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației și se exercită prin Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale, care se înființează ca instituție publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, finanțată integral din venituri proprii.----------Alin. (3) al art. 5 a fost modificat de pct. 1 al art. 11 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 73 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 29 iunie 2007. ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 73 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 29 iunie 2007 a fost abrogată de lit. g) a art. 68, Cap. IX din LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009.(4) Abrogat.----------Alin. (4) al art. 5 a fost abrogat de pct. 2 al art. 11 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 73 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 29 iunie 2007. ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 73 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 29 iunie 2007 a fost abrogată de lit. g) a art. 68, Cap. IX din LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009.(5) Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale preia, conform protocolului de predare-preluare încheiat cu Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației, imobilul situat în municipiul București, Str. Italiana nr. 22, sectorul 2, o cota din disponibilitățile bugetare existente și din veniturile ce urmează a se încasa în semestrul I 2007, precum și sursele de finanțare, personalul, drepturile și obligațiile fostului Inspectorat General pentru Comunicații și Tehnologia Informației, aferente atribuțiilor specifice domeniului prevăzut la alin. (3) și altor domenii conexe.----------Alin. (5) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al art. 11 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 73 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 29 iunie 2007. ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 73 din 28 iunie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 444 din 29 iunie 2007 a fost abrogată de lit. g) a art. 68, Cap. IX din LEGEA nr. 329 din 5 noiembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 9 noiembrie 2009. Articolul 6(1) Se înființează Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor, finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor, prin preluarea activității Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, structura fără personalitate juridica din cadrul Cancelariei Primului-Ministru, care se desființează.(2) Organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.(3) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților este condusă de un președinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulți vicepreședinți, cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a prim-ministrului; președintele are calitatea de ordonator principal de credite.----------Alin. (3) al art. 6 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 38 din 30 aprilie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 256 din 8 mai 2013.(4) Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, înființată potrivit alin. (1), va avea un număr de 177 de posturi, din care 147 de posturi vor fi preluate din cadrul Cancelariei Primului-Ministru prin protocol, inclusiv demnitarii și personalul aferent acestora, precum și toate drepturile și obligațiile, inclusiv bunurile mobile și imobile, aferente activității fostei Autorități Naționale pentru Restituirea Proprietăților, și 30 de posturi prin redistribuire din numărul de posturi aprobat Ministerului Economiei și Finanțelor.----------Alin. (4) al art. 6 a fost modificat de pct. 1 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 23 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 30 mai 2007.(5) Protocolul de predare-preluare va cuprinde prevederile bugetare, execuția bugetara până la data preluării, structura de personal preluată, precum și drepturile și obligațiile prevăzute la alin. (4).(5^1) Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să introducă, la propunerea ordonatorului principal de credite, modificările corespunzătoare în structura bugetului Ministerului Economiei și Finanțelor pe anul 2007 și în anexele la acesta.----------Alin. (5^1) al art. 6 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 23 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 30 mai 2007.(5^2) Protocolul de predare-preluare de posturi, inclusiv demnitarii și personalul aferent acestora, precum și toate drepturile și obligațiile, inclusiv bunurile mobile și imobile aferente activității fostei Autorități Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prevăzut la alin. (4) și (5), va fi încheiat după ce se vor înființa efectiv departamentele tehnico-administrative aferente Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.----------Alin. (5^2) al art. 6 a fost introdus de pct. 2 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 23 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 30 mai 2007.(6) Personalul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, înființată potrivit alin. (1), își menține nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare.(7) Abrogat.----------Alin. (7) al art. 6 a fost abrogat de lit. b) a art. 21, Cap. IV din LEGEA nr. 164 din 11 decembrie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 910 din 15 decembrie 2014.(8) Sumele prevăzute în bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, și ale Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, se repartizează Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, în vederea aplicării acestor legi.(9) Comisia Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituită prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele masuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare, funcționează în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor.(10) Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, precum și Comisia speciala de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut comunităților cetățenilor aparținând minorităților naționale din România, constituite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.164/2002, cu modificările ulterioare, funcționează în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor. Articolul 7Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, instituție publică cu personalitate juridica, finanțată integral din venituri proprii, trece din coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Articolul 8(1) Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, instituție publică cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, trece din coordonarea primului-ministru în coordonarea secretarului general al Guvernului.(2) Directorul general al Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat are calitatea de ordonator principal de credite. Articolul 9(1) Administrația Națională a Rezervelor de Stat, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, trece din subordinea Guvernului și coordonarea primului-ministru în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.(2) Administrația Națională a Rezervelor de Stat este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Articolul 10(1) Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, trece din subordinea Guvernului și coordonarea primului-ministru în subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative.(2) Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative. Articolul 11(1) Oficiul Național pentru Cultul Eroilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, trece din coordonarea Cancelariei Primului-Ministru în coordonarea secretarului general al Guvernului.(2) Oficiul Național pentru Cultul Eroilor este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.(3) Bugetul Oficiului Național pentru Cultul Eroilor, aprobat pentru anul 2007, se preia de Secretariatul General al Guvernului de la Ministerul Apărării, cu reîntregirea, de către Cancelaria Primului-Ministru, a creditelor alocate în vederea susținerii activității oficiului pentru perioada ianuarie-aprilie 2007. Articolul 12(1) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor funcționează în continuare ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului și în coordonarea ministrului agriculturii și dezvoltării rurale.(2) Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor este finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, conform legii. Articolul 13Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, finanțat integral din venituri proprii, trece din subordinea Guvernului și coordonarea primuluiministru în subordinea Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale. Articolul 14Abrogat.----------Art. 14 a fost abrogat de lit. c) a art. 9 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 13 din 20 mai 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 362 din 26 mai 2015.*) Articolul 15Finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor se asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului. Articolul 16(1) Unitatea de management a proiectului pentru implementarea și monitorizarea programului convenit cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare - UMP-PAL, structura în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, înființată prin Hotărârea Guvernului nr. 856/2003 pentru înființarea Unității de management a proiectului privind reforma administrației publice, își încetează activitatea.(2) Departamentul de implementare programe și ajustare structurală, structura în cadrul Cancelariei Primului-Ministru, își încetează activitatea, atribuțiile și personalul acestuia urmând a fi preluate, prin redistribuire, de alte structuri din cadrul Cancelariei Primului-Ministru și al Departamentului de control al Guvernului, pe baza deciziei primului-ministru.(3) Departamentul pentru Lupta Antifraudă - DLAF funcționează în structura Cancelariei Primului-Ministru. Articolul 17(1) Redacția Publicațiilor pentru Străinătate, instituție publică cu personalitate juridica, trece din subordinea Cancelariei Primului-Ministru în subordinea Ministerului Afacerilor Externe.(2) Redacția Publicațiilor pentru Străinătate este finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe. Articolul 18(1) Agenția Nucleara, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, trece din subordinea Guvernului și coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, în subordinea Ministerului Economiei și Finanțelor.(2) Agenția Nucleara este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei și Finanțelor. Articolul 19(1) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, trece din coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, în coordonarea ministrului pentru întreprinderi mici și mijlocii, comerț, turism și profesii liberale.(2) Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor este finanțată din venituri proprii și subvenții de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Comerț, Turism și Profesii Liberale. Articolul 20Autoritatea Națională pentru Tineret, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, este condusă de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat, numiți prin decizie a primului-ministru, la propunerea ministrului educației, cercetării și tineretului.----------Art. 20 a fost repus în vigoare prin respingerea ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 3 din 11 februarie 2009, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 11 februarie 2009 de către LEGEA nr. 379 din 10 decembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 14 decembrie 2009. Articolul 21Departamentul pentru Dialog Social, structura fără personalitate juridica în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, trece în structura Cancelariei Primului-Ministru. Articolul 22(1) Agenția pentru Strategii Guvernamentale, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridica, în subordinea Guvernului, trece din coordonarea secretarului general al Guvernului în coordonarea șefului Cancelariei Primului-Ministru.(2) Agenția pentru Strategii Guvernamentale este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru. Articolul 23Abrogat.----------Art. 23 a fost abrogat de subpct. 6 al pct. XI al art. 8 din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 40 din 28 iunie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 490 din 30 iunie 2016. Articolul 24Ministerul Mediului și Dezvoltării Durabile preia de la Departamentul pentru Afaceri Europene activitățile, posturile și personalul aferente coordonării procesului de elaborare, adoptare și de urmărire a implementării Strategiei de dezvoltare durabila. Articolul 25(1) Abrogat.----------Alin. (1) al art. 25 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 115 din 24 septembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 671 din 29 septembrie 2008.(2) Activitatea de relații cu publicul din cadrul Cancelariei Primului-Ministru trece la Secretariatul General al Guvernului. Articolul 26Personalul instituțiilor publice înființate potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se preia de la instituțiile ale căror structuri sau activități sunt preluate, respectiv de la instituțiile care se desființează sau care își încetează activitatea, și își menține nivelul salarizării prevăzut prin actele normative în vigoare. Articolul 27(1) În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale vor supune Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative pentru reglementarea masurilor privind înființarea, reorganizarea, organizarea și funcționarea lor, după caz, prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.(2) Ministerele și celelalte autorități ale administrației publice centrale care preiau instituții și autorități publice în subordine sau în coordonare vor prelua și atribuțiile specifice ministerelor și autorităților administrației publice în subordinea sau în coordonarea cărora s-au aflat entitățile preluate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(3) Unitățile care funcționează în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituțiilor desființate, care își încetează activitatea sau ale căror structuri ori activități au fost preluate potrivit prezentei ordonanțe de urgență, trec, în mod corespunzător, în subordinea, în coordonarea sau sub autoritatea instituțiilor nou-înființate.(4) Autoritățile administrației publice centrale și instituțiile publice nou-înființate sau care preiau activități de la alte instituții publice ori structuri vor prelua, în mod corespunzător, toate drepturile și obligațiile instituției desființate sau care își încetează activitatea ori ale structurii sau activității din domeniile preluate, inclusiv personalul și bunurile mobile și imobile aflate în administrarea sau, după caz, în proprietatea acestora, în conformitate cu prevederile Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, republicată, și ale Hotărârii Guvernului nr. 2/2001 pentru aprobarea structurii și conținutului protocolului de predare-primire întocmit de membrii Guvernului și de conducătorii celorlalte organe de specialitate ale administrației publice la expirarea mandatului. Articolul 28(1) Se autorizează Ministerul Economiei și Finanțelor să introducă modificările în structura bugetului de stat și în bugetele sumelor alocate din credite externe, fonduri externe nerambursabile și pentru activități finanțate integral din venituri proprii, pe anul 2007, precum și în bugetele ordonatorilor principali de credite și în anexele la acestea, corespunzător prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-preluare.(2) Protocoalele de predare-preluare se încheie în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și cuprind prevederile bugetare, execuția bugetara până la data preluării, structurile de personal preluate, precum și celelalte drepturi și obligații prevăzute la art. 27.(3) Până la introducerea modificărilor prevăzute la alin. (1) în bugetul de stat și în bugetele ordonatorilor principali de credite, finanțarea acestora se asigura din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.(4) Deschiderea creditelor bugetare se efectuează din bugetele ordonatorilor principali de credite existenți înainte de intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și se aproba de ordonatorii principali de credite ai instituțiilor publice înființate, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.(5) Efectuarea modificărilor în execuția bugetului de stat, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, se face de către ordonatorii principali de credite, pe baza precizărilor aprobate prin ordin al ministrului economiei și finanțelor, în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență. Articolul 29Ordonatorilor de credite bugetare ai autorităților și instituțiilor publice din subordinea Guvernului, finanțate prin bugetul altor instituții sau autorități publice din subordinea Guvernului, le revin toate obligațiile prevăzute de reglementările în vigoare pentru ordonatorul principal de credite bugetare. Articolul 30(1) Actele normative în care sunt prevăzute organele de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiile publice care se desființează, se reorganizează ori își schimba raporturile de subordonare sau de coordonare, după caz, potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, se modifica în mod corespunzător.(2) În cuprinsul actelor normative în vigoare:a) denumirea "Autoritatea de control a Guvernului" se înlocuiește cu denumirea "Departamentul de Control al Guvernului";b) denumirea "Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației" se înlocuiește cu denumirea "Autoritatea Națională pentru Reglementare în Comunicații și Tehnologia Informației", în cazul atribuțiilor specifice domeniilor prevăzute la art. 5 alin. (1);c) denumirea «Inspectoratul General pentru Comunicații și Tehnologia Informației» se înlocuiește cu denumirea «Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, prin Agenția pentru Serviciile Societății Informaționale», în cazul atribuțiilor specifice domeniului prevăzut la art. 5 alin. (3).----------Lit. c) a alin. (2) al art. 30 a fost modificată de pct. 4 al art. unic din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 42 din 23 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 30 mai 2007. Articolul 31(1) În cadrul Secretariatului General al Guvernului se organizează și funcționează cabinetul secretarului general al Guvernului. Prevederile Ordonanței Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administrația publică centrala, aprobata cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, se aplica în mod corespunzător.(2) Numărul maxim de posturi din cabinetul secretarului general al Guvernului, pentru fiecare funcție din cadrul acestuia, este cel stabilit, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 32/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările ulterioare, pentru funcția de ministru.(3) Secretarul general al Guvernului beneficiază de prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor masuri pentru asigurarea, temporar, a locuințelor de serviciu necesare unor categorii de personal din cadrul ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale și instituțiilor publice, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 717/2001 , cu modificările și completările ulterioare, și de cele ale Hotărârii Guvernului nr. 69/2005 pentru stabilirea unor masuri privind cazarea și transportul persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică numite sau funcții asimilate funcțiilor de demnitate publică, cu modificările ulterioare.----------Art. 31 a fost repus în vigoare prin respingerea ORDONANȚEI DE URGENȚĂ nr. 3 din 11 februarie 2009, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 11 februarie 2009 de către LEGEA nr. 379 din 10 decembrie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 870 din 14 decembrie 2009. Articolul 32Legea nr. 584/2002 privind masurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România și de protecție a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 814 din 8 noiembrie 2002, se modifica după cum urmează:1. Alineatul (2) al articolului 1 va avea următorul cuprins:(2) Obiectivele prevăzute la alin. (1) se realizează pe baza Strategiei naționale a Guvernului în acest domeniu și prin aplicarea programelor naționale de prevenire, supraveghere, control și reducere a impactului social al cazurilor de infecție HIV/SIDA, elaborate de Ministerul Sănătății Publice împreună cu Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse, Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului, Agenția Națională pentru Sport, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap, cu avizul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, al Colegiului Medicilor din România și al Colegiului Farmaciștilor din România.2. Articolul 4 va avea următorul cuprins: Articolul 4Pentru fundamentarea, elaborarea și supunerea spre aprobare Guvernului a Strategiei naționale pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție cu HIV/SIDA, pentru respectarea convențiilor, a tratatelor și a celorlalte acte internaționale la care România este parte și pentru monitorizarea întregii activități în domeniu, se constituie Comisia națională pentru supravegherea, controlul și prevenirea cazurilor de infecție HIV/SIDA, organizata ca organism interministerial fără personalitate juridica, pe lângă Ministerul Sănătății Publice, care ii asigura și secretariatul tehnic. Articolul 33Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2005*) privind stabilirea unor masuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 17 iunie 2005, aprobata cu modificări prin Legea nr. 411/2005, cu modificările și completările ulterioare, se modifica și se completează după cum urmează:1. Articolul 1 se modifica și va avea următorul cuprins: Articolul 1(1) În cadrul aparatului de lucru al Guvernului și sub autoritatea primului-ministru funcționează Departamentul de Control al Guvernului, structura fără personalitate juridica, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.(2) Secretariatul General al Guvernului preia bugetul, patrimoniul, numărul de posturi și personalul Departamentului de Control al Guvernului.2. Articolul 2 se abroga.3. Articolul 3 se modifica și va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Departamentul de Control al Guvernului îndeplinește următoarele atribuții principale:a) exercita controlul administrativ intern privind respectarea prevederilor legale în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în ministere, în celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și la regiile autonome, companiile și societățile naționale sau la societățile comerciale cu capital integral ori majoritar de stat;b) verifica eficienta și transparenta activității administrației publice locale;c) exercita controlul asupra activității autorităților și instituțiilor publice centrale, stabilit prin sarcina de Guvern sau dispus de primul-ministru;d) urmărește implementarea politicilor și strategiilor în domeniul controlului;e) inițiază și avizează proiecte de acte normative în domeniul controlului;f) face propuneri de reglementare și armonizare a cadrului legislativ privind controlul specific al entităților cu atribuții de control aflate în coordonarea sa, potrivit reglementarilor Uniunii Europene;g) coordonează și controlează aplicarea de către entitățile cu atribuții de control a prevederilor actelor normative care reglementează controlul și conduita personalului cu atribuții de control;h) promovează politica de dialog social pe probleme specifice activității de control;i) verifica sesizările primite de la primul-ministru;j) propune masuri de corectare a disfuncționalităților sesizate în activitatea de control, pe care le înaintează primului-ministru sau, după caz, ministerelor de resort;k) îndeplinește orice alte atribuții stabilite de actele normative în vigoare, cu exceptia Legii nr. 477/2004 privind Codul de conduita a personalului contractual din autoritățile și instituțiile publice.(2) În realizarea atribuțiilor de control, instituțiile, autoritățile publice și operatorii economici menționați la alin. (1) au obligația să pună la dispoziția reprezentanților Departamentului de Control al Guvernului documentele și informațiile solicitate.(3) Departamentul de Control al Guvernului preia toate reprezentările și competentele fostei Autorități de control a Guvernului, stabilite prin actele normative în vigoare în instituțiile sau în organele de specialitate ale administrației publice centrale."4. Articolul 4 se modifica și va avea următorul cuprins: Articolul 4(1) Pentru realizarea atribuțiilor sale, personalul Departamentului de Control al Guvernului efectuează controale directe, întocmind acte de control, respectiv rapoarte de control, procese-verbale, informări sau sinteze, care sunt prezentate spre aprobare șefului Departamentului de Control al Guvernului.(2) Actele de control aprobate se transmit instituțiilor vizate care, în termen de 10 zile, au obligația de a comunica Departamentului de Control al Guvernului masurile luate.5. Alineatele (1) și (2) ale articolului 5 se modifica și vor avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Departamentul de Control al Guvernului este condus de un secretar de stat, șeful departamentului, numit prin decizie a primului-ministru.(2) Numărul maxim de posturi al Departamentului de Control al Guvernului este de 78, exclusiv demnitarul."6. Articolul 6 se modifica și va avea următorul cuprins: Articolul 6(1) Departamentul pentru lupta antifraudă - DLAF, denumit în continuare Departament, este instituția de contact cu Oficiul European de Lupta Antifraudă - OLAF și asigura, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor ce revin României privind protecția intereselor financiare ale Comunității Europene, în conformitate cu prevederile art. 280 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, având atribuția de control al obținerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente.(2) În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, potrivit legii, Departamentul acționează pe baza de autonomie funcțională și decizionala, independent de alte instituții publice, conform obligațiilor asumate de România, fiind condus de un sef cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru.(3) Șeful Departamentului nu va solicita și nu va primi instrucțiuni de la nicio autoritate, instituție sau persoana în realizarea atribuțiilor sale referitoare la declanșarea și desfășurarea controalelor ori la întocmirea actelor de control.7. Articolul 7 se modifica și va avea următorul cuprins:"Art. 7. - Departamentul are următoarele atribuții principale:a) asigura coordonarea luptei antifraudă și protejarea efectivă și echivalenta a intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;b) efectuează controlul obținerii, derulării și utilizării fondurilor provenite din asistența financiara acordata României de Uniunea Europeana, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea identificării de nereguli, având și calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedura penală, în privința fraudelor ce afectează interesele financiare ale Uniunii Europene în România;b^1) efectuează acțiuni de control în vederea descoperirii fraudelor ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, prin diminuarea ilegală a resurselor proprii înscrise în bugetul general al Uniunii Europene, având calitatea de organ de constatare, în sensul art. 214 din Codul de procedură penală;----------Lit. b^1) de la pct. 7 (art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2005) al art. 33 a fost introdusă de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 99 din 29 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 2 mai 2008.c) asigura și facilitează cooperarea dintre instituțiile naționale implicate în protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România, precum și intre acestea și Oficiul European de Lupta Antifraudă și autoritățile publice relevante din celelalte state membre ale Uniunii Europene;d) inițiază și avizează proiecte de acte normative privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;e) culege, analizează și prelucrează datele în scopul realizării analizelor relevante în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;f) elaborează și coordonează programe de perfecționare, stagii de pregătire și instruire în domeniul luptei antifraudă;g) îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative sau prin decizii ale primului-ministru."8. După alineatul (1) al articolului 8 se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:(2) Toate autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, precum și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor au obligația să sesizeze de îndată Departamentul în cazul descoperirii unor indicii privind posibile fraude.9. Articolul 9 se modifica și va avea următorul cuprins: Articolul 9Actele de control se aproba de către șeful Departamentului.10. După alineatul (6) al articolului 10 se introduc cinci noi alineate, alineatele (7)-(11), cu următorul cuprins:(7) În cazul identificării de nereguli, Departamentul transmite actul de control autorităților cu competente în gestionarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, în vederea luării masurilor care se impun pentru remedierea deficientelor și, după caz, recuperarea sumelor plătite necuvenit.(8) În baza motivelor de fapt constatate de către Departament și a temeiului de drept indicat de acesta, autoritățile procedează la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plata și emiterea titlului de creanță, în cazul în care au fost prejudiciate bugetul general al Comunităților Europene sau bugetele administrate de acestea ori în numele lor și/sau bugetele din care provine cofinanțarea aferenta.(9) Constatările Departamentului sunt obligatorii pentru autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente.(10) Autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita Departamentului reexaminarea situației de fapt în cazul existentei unor elemente care nu au fost avute în vedere în cadrul controlului efectuat de Departament.(11) Autoritățile cu competente în gestionarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare și direcția de specialitate din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor au obligația de a comunica, în termen de 30 de zile de la data primirii actului de control al Departamentului, masurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin acesta, precum și acțiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii.11. Alineatul (2) al articolului 11 se modifica și va avea următorul cuprins:(2) În scopul îndeplinirii atribuției prevăzute la art. 7 lit. e), toate autoritățile cu competente în gestionarea asistentei financiare nerambursabile, în controlul utilizării corespunzătoare a fondurilor comunitare, în prevenirea și combaterea neregulilor și fraudelor, precum și cele cu competente în efectuarea urmăririi penale și sancționarea celor vinovați și în recuperarea prejudiciilor au obligația de a transmite Departamentului, în termen de 15 zile, datele și informațiile solicitate.12. După alineatul (2) al articolului 11 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:(3) Autoritățile cu competente în gestionarea asistentei financiare comunitare au obligația de a comunica, în termen de 30 de zile de la data dispunerii, masurile luate pentru remedierea aspectelor semnalate prin actele de control ale Departamentului, precum și pentru recuperarea eventualelor prejudicii.13. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu următorul cuprins:----------Pct. 13 (art. 13^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2005) al art. 33 a fost introdus de pct. 3 al art. unic din LEGEA nr. 99 din 29 aprilie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 340 din 2 mai 2008. Articolul 13^1Personalul din cadrul Departamentului și șeful Departamentului beneficiază de prevederile Legii nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările ulterioare. Articolul 34Litera m) a alineatului (1) al articolului 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 133/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Departamentului pentru Afaceri Europene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, se modifica și va avea următorul cuprins:"m) coordonează procesul de elaborare, adoptare și urmărește implementarea Strategiei postaderare a României, Planului național de reforma și Strategiei privind piața internă a României;". Articolul 35Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abroga:a) art. 11 alin. (2) și (3) din Legea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau ramase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de Pace intre România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările și completările ulterioare;b) art. 31^1 din secțiunea a 8-a a cap. I din Ordonanța Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor masuri financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 31 august 2004, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 507/2004, cu modificările ulterioare;c) art. 1, art. 2, art. 3 și art. 5 alin. (3) și (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor masuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 266 din 25 martie 2004, aprobata cu modificări și completări prin Legea nr. 228/2004, cu modificările și completările ulterioare;d) orice alte dispoziții contrare prezentei ordonanțe de urgență.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul delegat
    pentru relația cu Parlamentul,
    Mihai Alexandru Voicu
    Șeful Cancelariei Primului-Ministru,
    Ion-Mircea Plângu
    Ministrul internelor
    și reformei administrative,
    Cristian David
    p. Ministrul economiei și finanțelor,
    Doina-Elena Dascălu,
    secretar de stat
    Secretarul general al Guvernului,
    Ilie Gavril Bolojan
    București, 18 aprilie 2007.Nr. 25.------

    Noutăți

  • LEGE nr. 162 din 7 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2007 privind aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru anul 2007
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 31 martie 2005 privind abrogarea dispoziţiilor legale referitoare la acordarea înlesnirilor la plata obligaţiilor bugetare restante
  • LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind regimul armelor şi al muniţiilor*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 17 iulie 2018 pentru stabilirea unor măsuri privind finalizarea lucrărilor de intervenţie pentru creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe din cadrul Programului naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobat în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
  • LEGE nr. 82 din 21 iulie 1992 *** Republicată privind rezervele de stat
  • LEGE nr. 289 din 15 februarie 2002 (*republicată*) privind perdelele forestiere de protecţie*)
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
  • LEGE nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 108 din 26 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2000 pentru completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit
  • LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităţi publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 28 mai 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Informaţional pentru Piaţa Produselor Agricole şi Alimentare
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 58 din 1 noiembrie 1974 privind sistematizarea teritoriului şi localităţilor urbane şi rurale
  • LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 56 din 21 aprilie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 28 septembrie 2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 146 din 13 iulie 1998 pentru declararea ca abrogat a Decretului-lege nr. 7/1989 privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 23 iunie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • LEGE nr. 45 din 18 decembrie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 340/1970 pentru modificarea Decretului nr. 654/1969 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Materialelor de Construcţii, aprobat prin Legea nr. 49/1969
  • LEGE nr. 193 din 28 octombrie 2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 10 aprilie 2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală
  • LEGE nr. 388 din 30 septembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2003 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 100/2001 privind acumularea cantităţii de 3 milioane tone de cărbune energetic de către Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat în anul 2001
  • LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
  • LEGE nr. 257 din 19 decembrie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 133 din 11 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 158/2002 privind acordarea gratuita, în anul 2003, a unui ajutor în îngrăşăminte chimice producătorilor agricoli care au în proprietate teren arabil în extravilan, în suprafaţa totală de până la 2,5 ha
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 65 din 2 iunie 2000 privind exceptarea de la plata taxei vamale, a suprataxei şi a taxei pe valoarea adăugată pentru obiectivul de investiţii "Incinerator - sistem de ardere şi neutralizare a deşeurilor din municipiul Oradea"
  • LEGE nr. 257 din 12 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2017 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 29 aprilie 2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări
  • LEGE nr. 573 din 14 decembrie 2004 privind Semnul onorific În Serviciul Patriei pentru ofiţeri şi funcţionari publici cu statut special, cu grade profesionale echivalente cu gradele de ofiţeri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 39 din 7 aprilie 1999 privind unele măsuri pentru susţinerea programului de restructurare prin garantarea unui credit la Societatea Comercială "Roman" - S.A. Braşov
  • LEGE nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
  • LEGE nr. 263 din 14 noiembrie 2018 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Republica Argentina, semnat la New York la 22 septembrie 2017
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 11 iunie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
  • LEGE nr. 129 din 23 iunie 2011 privind modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naţionale
  • LEGE nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • LEGE nr. 672 din 20 noiembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 76/1999 pentru aprobarea Aranjamentului stand-by dintre Guvernul României şi Fondul Monetar Internaţional şi a Memorandumului Guvernului României privind politicile economice, convenit cu Fondul Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 363 din 20 noiembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare
  • LEGE nr. 327 din 14 iulie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune
  • LEGE nr. 592 din 29 octombrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2002 pentru modificarea Legii nr. 156/2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate
  • LEGE nr. 12 din 6 august 1990 (*republicată*) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite*)
  • LEGE nr. 149 din 12 iulie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2015 pentru modificarea alin. (6) al art. 9^2 din Legea recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*republicată*) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale*)
  • LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 (*republicată*) pentru alegerea Preşedintelui României*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 9 octombrie 2013 privind Programul de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici şi mijlocii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 212 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 513 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 26/2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare
  • LEGE nr. 207 din 13 noiembrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2011 pentru modificarea şi completarea art. 3 din Legea nr. 491/2003 privind plantele medicinale şi aromatice, precum şi produsele stupului
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 21 din 1 martie 1991 (*republicată*) cetăţeniei române nr. 21/1991*)
  • LEGE nr. 241 din 22 iunie 2006 serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 189 din 12 decembrie 2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala
  • LEGE nr. 522 din 11 decembrie 2003 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 161/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 18/1996 privind paza obiectivelor, bunurilor şi valorilor
  • LEGE nr. 22 din 17 martie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 125/1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Investiţii
  • LEGE nr. 346 din 14 iulie 2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020