Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 5 septembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căi navigabile
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 18 septembrie 2007 -
Selectați versiunea
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 86 din 5 septembrie 2007pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căi navigabile
EMITENT
  • GUVERNUL
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 18 septembrie 2007





    Având în vedere:– necesitatea respectării Programului de guvernare 2005-2008, aprobat prin Hotărârea Parlamentului nr. 24/2004 pentru acordarea încrederii Guvernului, ce stabilește ca obiective prioritare "Reforma serviciilor publice, continuarea procesului de descentralizare, precum și îndeplinirea cu succes a programelor economice și sociale", în acest sens urmărindu-se dezvoltarea capacităților tehnice și organizaționale ale autorităților administrației publice centrale și locale, inclusiv în ceea ce privește strategia în domeniul transporturilor navale;– necesitatea modificării și completării legislației românești din domeniul transportului naval, astfel încât să se asigure compatibilizarea deplină a legislației specifice domeniului transportului naval, în ceea ce privește concesiunile, cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 22/2007, pentru respectarea principiului unicității actelor normative;– compatibilizarea legislației naționale cu Regulamentul (CEE) nr. 3.577/92 al Consiliului din 7 decembrie 1992 de aplicare a principiului liberei circulații a serviciilor la transporturile maritime în interiorul statelor membre (cabotaj maritim), Regulamentul nr. 1.356/1996/CE privind normele aplicabile transportului de mărfuri sau de pasageri pe căile navigabile interioare, între statele membre în vederea instituirii libertății de a furniza servicii de transport, precum și Regulamentul (CEE) nr. 1.101/89 din 27 aprilie 1989 privind dezvoltările structurale în transportul pe căile navigabile interioare;– necesitatea asigurării unei legislații clare, unitare și compatibile pentru implementarea programelor operaționale sectoriale și a programelor de finanțare ale Uniunii Europene, aferente infrastructurii portuare (programe aflate în acest moment în curs de aprobare),în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. Articolul IOrdonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căi navigabile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 3 februarie 2003, se modifică și se completează după cum urmează:1. Titlul ordonanței se modifică și va avea următorul cuprins:ORDONANȚĂprivind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 1Prezenta ordonanță reglementează administrarea și utilizarea infrastructurii de transport naval, modul de organizare și funcționare a administrațiilor portuare și/sau de căi navigabile interioare, precum și modul de autorizare și de desfășurare a activităților de transport naval.3. Articolul 2 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 2Prevederile prezentei ordonanțe se aplică în porturi și pe căi navigabile interioare, tuturor navelor și tuturor activităților de transport naval care se desfășoară în aceste zone.4. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 3Prevederile prezentei ordonanțe nu se aplică navelor militare, navelor din dotarea Poliției de Frontieră Române, Poliției Române și Autorității Naționale a Vămilor, porturilor militare, precum și în zonele în care se desfășoară în exclusivitate activități militare, de ordine publică și securitate națională. (la 11-06-2010, Articolul 3 din Punctul 4. , Articolul I a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 5. Articolul 4 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 4(1) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, denumit în continuare minister, este autoritatea de stat în domeniul transporturilor navale care elaborează și coordonează politica și programele de dezvoltare a sistemului de transport naval și, ca autoritate de reglementare, elaborează și promovează actele normative și normele specifice privind siguranța navigației, administrarea, utilizarea și concesionarea infrastructurii de transport naval, desfășurarea activităților de transport naval în porturile și apele naționale navigabile ale României și asigură ducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte. (la 11-06-2010, Alineatul (1) din Articolul 4 , Punctul 5. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (2) Ministerul își îndeplinește atribuțiile prevăzute la alin. (1) direct sau prin Direcția generală infrastructură și transport naval, denumită în continuare direcție, sau, prin delegare de competență, după caz, prin instituțiile publice, regiile autonome și companiile naționale sau societățile comerciale aflate în subordinea ori sub autoritatea sa. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 4 , Punctul 5. , Articolul I a fost modificat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (3) Direcția coordonează instituțiile publice, regiile autonome, companiile naționale și societățile comerciale din domeniul transportului naval prevăzute la alin. (2) și controlează administrațiile portuare și/sau de căi navigabile interioare în ceea ce privește aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe.6. Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 5(1) Asigurarea funcționalității porturilor și a infrastructurii de transport naval, administrarea acestora, urmărirea sau asigurarea furnizării serviciilor de siguranță prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 1 și asigurarea desfășurării activităților auxiliare prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. c) pct. 1 se fac de către administrațiile portuare și/sau de căi navigabile interioare, denumite în continuare administrații.(2) Administrațiile îndeplinesc funcția de autorități portuare și/sau de căi navigabile interioare, iar, după caz, și funcția de administrator al zonei libere. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 5 , Punctul 6. , Articolul I a fost modificat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 7. Articolul 6 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 6Infrastructura de transport naval este constituită din infrastructura portuară, apele naționale navigabile, zonele de siguranță maritimă sau de siguranță ale căilor navigabile interioare, ecluzele, apărările și consolidările de maluri și taluzuri, șenalele de acces spre porturi, drumurile tehnologice și căile ferate din lungul șenalelor de acces în porturi, indiferent de forma de proprietate. (la 11-06-2010, Articolul 6 din Punctul 7. , Articolul I a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 8. Articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 7(1) Porturile sunt suprafețe delimitate din teritoriul național, situate la malul mării sau al unei căi navigabile interioare, construite și echipate astfel încât să permită primirea și adăpostirea navelor, efectuarea activităților de transport naval prevăzute la art. 19, precum și a altor activități reglementate. (la 11-06-2010, Alineatul (1) din Articolul 7 , Punctul 8. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (2) Portul cuprinde infrastructura portuară, respectiv totalitatea acvatoriilor, terenurilor, construcțiilor hidrotehnice destinate acostării navelor și/sau aferente porturilor, șenalelor de acces, radelor, platformelor, căilor ferate, drumurilor tehnologice, instalațiilor și echipamentelor aflate în perimetrul acestuia. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 7 , Punctul 8. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (3) Porturile se clasifică după cum urmează:a) din punctul de vedere al formei de proprietate asupra terenurilor portuare:1. porturi a căror infrastructură aparține domeniului public al statului;2. porturi a căror infrastructură aparține domeniului public al unităților administrativ-teritoriale; (la 11-06-2010, Punctul 2. din Litera a) , Alineatul (3) , Articolul 7 , Punctul 8. , Articolul I a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 3. porturi a căror infrastructură este proprietate privată;b) din punctul de vedere al așezării geografice:1. porturi situate pe malul mării;2. porturi situate pe căi navigabile interioare;c) din punctul de vedere al obiectului de activitate principal:1. porturi comerciale, destinate în principal derulării traficului comercial de mărfuri și de pasageri;2. porturi de agrement, destinate în principal navelor și ambarcațiunilor de agrement;3. porturi pescărești, destinate în principal navelor de pescuit;4. porturi militare;d) din punctul de vedere al accesului:1. porturi deschise accesului public;2. porturi închise accesului public.9. Articolul 8 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 8Lista cuprinzând porturile, locurile de operare deschise accesului public și limitele acestora, precum și lista cuprinzând punctele și locurile de operare din afara acestora se stabilesc și se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (la 11-06-2010, Articolul 8 din Punctul 9. , Articolul I a fost modificat de Punctul 6, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 10. Alineatul (1) al articolului 9 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 9(1) Radele portuare sunt acvatorii destinate adăpostirii sau staționării navelor în vederea intrării în port ori, în cazuri speciale, operării navelor.11. Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 11(1) Constituie zonă de siguranță maritimă sau zonă de siguranță a căilor navigabile interioare fâșia de teren, indiferent de forma de proprietate asupra terenului, situată în lungul țărmului mării sau al apelor interioare navigabile, pe o lățime de 30 m măsurată de la marginea apei spre interiorul uscatului. În cazul apelor cu nivel variabil, marginea apei se consideră linia apelor medii.(2) În cazuri de utilitate publică, pe anumite porțiuni, prin hotărâre a Guvernului, se pot decide alte limite ale zonei de siguranță maritime sau ale zonei de siguranță a căii navigabile interioare.(3) În porturi, zona de siguranță maritimă sau zona de siguranță a căii navigabile interioare coincide cu incinta portuară.(4) Zona de siguranță maritimă sau zona de siguranță a căii navigabile interioare este destinată:a) instalării semnelor și semnalelor de navigație necesare desfășurării navigației în condiții de siguranță;b) accesului pentru supraveghere și intervenții vizând siguranța navigației;c) asigurării vizibilității semnelor și semnalelor de navigație și pentru desfășurarea navigației în condiții de siguranță;d) lucrărilor de consolidare și protecție a căilor navigabile interioare. (la 11-06-2010, Articolul 11 din Punctul 11. , Articolul I a fost modificat de Punctul 7, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 12. Articolul 12 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 12(1) Dezvoltarea porturilor ale căror terenuri aparțin domeniului public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale se realizează în concordanță cu politica și cu programele de dezvoltare elaborate de către minister sau de către unitățile administrativ-teritoriale, după caz.(2) Investițiile, precum și lucrările de modificare și modernizare a infrastructurii de transport naval existente în porturile prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. a) pct. 1 se aprobă de către minister.(3) Investițiile, precum și lucrările de modificare și modernizare a infrastructurii de transport naval existente în porturile prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. a) pct. 2 se aprobă de către consiliile unităților administrativ-teritoriale, cu avizul ministerului.(4) Investițiile, precum și lucrările de modificare și modernizare a infrastructurii de transport naval existente în porturile prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. a) pct. 3 se aprobă de către proprietarul infrastructurii, cu avizul ministerului.13. Articolul 13 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 13(1) Planurile de construire de noi porturi deschise accesului public, precum și planurile de dezvoltare sau de schimbare totală ori parțială a destinației celor existente se aprobă/avizează, după caz, de către minister, indiferent de natura proprietății asupra infrastructurii.(2) Operarea mărfurilor și/sau îmbarcarea/debarcarea de persoane în puncte izolate, altele decât cele prevăzute la art. 7 alin. (3) lit. d) pct. 1, se fac/face numai cu avizul Autorității Navale Române, pe de o parte, și, pe de altă parte, al Regiei Autonome "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați sau al administrațiilor de căi navigabile interioare, în funcție de zonele de competență ale acestora, după caz, și se aprobă de către minister, indiferent de forma de proprietate asupra terenului pe care se face amenajarea respectivă. (la 11-06-2010, Articolul 13 din Punctul 13. , Articolul I a fost modificat de Punctul 8, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 14. Articolul 14 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 14În zona de siguranță maritimă sau în zona de siguranță a căilor navigabile interioare, indiferent de forma de proprietate asupra terenurilor, lucrările de investiții, construcții sau amenajări ori montarea de instalații se pot executa numai cu avizul prealabil al ministerului. (la 11-06-2010, Articolul 14 din Punctul 14. , Articolul I a fost modificat de Punctul 9, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 15. Articolul 15 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 15(1) În zona de siguranță maritimă sau în zonele de siguranță a căilor navigabile interioare administrațiile instalează semne și semnale de navigație, de zi și de noapte, în punctele necesare pentru siguranța navigației. În acest scop administrațiile pot solicita, potrivit dispozițiilor legale, efectuarea defrișărilor necesare menținerii vizibilității semnelor și semnalelor de navigație. (la 11-06-2010, Alineatul (1) din Articolul 15 , Punctul 15. , Articolul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (2) Proprietarii sau, după caz, administratorii terenurilor aflate în zona de siguranță maritimă sau în zonele de siguranță a căilor navigabile interioare au obligația de a permite instalarea semnelor și semnalelor de navigație, de a evita obturarea acestora și de a permite accesul persoanelor care efectuează operațiuni de verificare și reparare a acestora, de consolidare și de protecție a căilor navigabile interioare, precum și al utilajelor folosite la aceste operațiuni. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 15 , Punctul 15. , Articolul I a fost modificat de Punctul 10, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (3) Cheltuielile de instalare și de întreținere a semnelor și semnalelor de navigație sunt suportate de administrațiile respective.(4) La cercetarea evenimentelor de navigație în urma cărora au fost avariate mijloace de semnalizare plutitoare sau costiere, lucrări hidrotehnice aferente căii navigabile sau porturilor, pe lângă organele abilitate va participa și un reprezentant al administrațiilor interesate.16. Articolul 16 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 16(1) Lucrările în acvatoriile portuare sau în albia căilor navigabile interioare, dragajele de extracție și altele asemenea se pot executa, în condițiile legii, cu avizul Autorității Navale Române și al administrațiilor respective, precum și cu autorizarea ministerului.(2) Pe perioada efectuării lucrărilor prevăzute la alin. (1), executantul are obligația, în conformitate cu cerințele impuse de Autoritatea Navală Română și de administrațiile respective, să asigure semnalizarea zonei și să o mențină în funcțiune pe cheltuiala sa. (la 11-06-2010, Articolul 16 din Punctul 16. , Articolul I a fost modificat de Punctul 11, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 17. Articolul 17 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 17Construirea de poduri sau instalarea de conducte ori de cabluri peste sau sub căile navigabile interioare ori în porturi se face în condițiile legii și cu autorizarea ministerului. Proprietarii sau administratorii acestor instalații și construcții au obligația de a le marca și de a le semnaliza conform regulilor privind semnalizarea de navigație, de a asigura vizibilitatea semnalelor și a marcajelor respective și de a le menține în funcțiune pe cheltuiala lor.18. După articolul 17 se introduce un nou articol, articolul 17^1, cu următorul cuprins: Articolul 17^1(1) Distrugerea sau deteriorarea apărărilor de mal și a digurilor de pe căile navigabile interioare este interzisă.(2) Depozitarea mărfurilor, a altor produse sau a deșeurilor pe coronamentul apărărilor de mal, al digurilor de pe căile navigabile interioare, al cheiurilor și pe drumurile de acces în porturi este interzisă. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 17^1 , Punctul 18. , Articolul I a fost modificat de Punctul 12, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (3) Accesul în incintele portuare se reglementează prin regulamentul de funcționare al portului respectiv.19. Articolul 18 se abrogă.20. Articolul 19 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 19(1) În sensul prezentei ordonanțe, activitățile de transport naval care se desfășoară în porturi și pe apele naționale navigabile interioare sunt clasificate astfel:a) activități de transport de mărfuri și/sau de persoane cu nave, care cuprind:1. transporturile publice de persoane și/sau de mărfuri, efectuate de persoane juridice sau fizice autorizate în condițiile legii;2. transporturile de persoane și/sau de mărfuri în folos propriu, efectuate de persoanele juridice ori fizice autorizate în condițiile legii, mărfurile transportate fiind proprietatea acestora sau rezultatul activității lor, iar persoanele transportate fiind angajații lor;3. transporturile de bunuri și/sau de persoane în interes personal, pe apele naționale navigabile, efectuate de persoane fizice pentru satisfacerea cerințelor proprii de transport pe apă, pentru sport sau agrement;b) activități conexe activităților de transport naval, care cuprind:1. serviciile de siguranță în porturi și pe căi navigabile interioare, denumite în continuare servicii de siguranță, precum: pilotajul navelor maritime la intrarea și ieșirea din porturi, între danele aceluiași port și pe căile navigabile interioare și remorcajul de manevră al navelor maritime în porturi;2. activitățile în legătură cu operarea navelor, cum ar fi: încărcarea/descărcarea navelor, depozitarea, stivuirea, amararea, sortarea, marcarea, paletizarea, pachetizarea, containerizarea, însăcuirea și alte activități privind mărfurile, agenturarea, curățarea magaziilor navelor, buncherajul, curățarea și degazarea tancurilor navelor, legarea-dezlegarea navelor maritime și fluvio-maritime;c) activități auxiliare activităților de transport naval, care cuprind:1. activitățile privind întreținerea și repararea infrastructurii de transport naval, semnalizarea costieră și plutitoare pentru navigație, dragajul de întreținere pentru asigurarea adâncimilor în porturi și pe căile navigabile interioare, asistența navelor la operarea mărfurilor periculoase, preluarea reziduurilor și a apelor uzate de la nave, preluarea gunoiului și a resturilor menajere de la nave;2. alte activități, cum ar fi: executarea de construcții hidrotehnice specifice transportului naval, lucrările de scafandrerie realizate în apele naționale navigabile interioare și în porturi, supravegherea navelor fără echipaj, serviciile pentru nave de agrement și turism, dragajul de extracție, refurnizarea de apă, de energie electrică și de energie termică, asistența, salvarea și ranfluarea navelor, reparațiile la nave, aprovizionarea navelor.(2) Activitățile de transport naval care pot fi efectuate numai de către operatori economici autorizați, precum și modul și criteriile de autorizare se stabilesc prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(3) Nu se supun autorizării Autoritatea Navală Română, administrațiile, precum și operatorii economici care desfășoară respectivele activități în interes propriu, cu excepția activităților în legătură cu operarea navelor prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2.(4) Activitățile de încărcare/descărcare, prevăzute la alin. (1) lit. b) pct. 2, a navelor fluviale care transportă mărfuri pe căile navigabile interioare ale României se desfășoară după cum urmează:a) pentru încărcarea mărfurilor dintr-un port românesc având ca destinație un port dintr-un stat membru al Uniunii Europene se pot utiliza numai nave care sunt înregistrate într-un stat membru al Uniunii Europene sau care posedă un certificat de membru al flotei unui stat membru al acesteia;b) pentru încărcarea mărfurilor dintr-un port românesc având ca destinație un port dintr-un stat care nu este membru al Uniunii Europene, se pot utiliza:– nave care sunt înregistrate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau care posedă un certificat de membru al flotei unui stat membru al acesteia;– nave care arborează pavilionul statului pe teritoriul căruia se află portul de destinație;– nave care posedă o autorizație eliberată în conformitate cu legislația românească privind transportul în trafic direct dintre România și alte state;c) pentru mărfurile care au fost încărcate într-un port aparținând unui stat membru al Uniunii Europene având ca destinație un port românesc, sunt acceptate la descărcare numai navele care sunt înregistrate într-un stat membru al Uniunii Europene ori care posedă un certificat de membru al flotei unui stat membru al acesteia sau navele, indiferent de pavilion, care transportă marfă ce urmează să fie transbordată în nave maritime. (la 11-06-2010, Articolul 19 din Punctul 20. , Articolul I a fost modificat de Punctul 13, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 21. Articolul 20 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 20(1) Activitățile prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. c) pct. 1 se asigură de administrații, direct sau prin intermediul unor operatori economici, în conformitate cu legislația în vigoare și sub controlul respectivelor administrații.(2) Se interzice administrațiilor portuare din porturile unde infrastructura portuară aparține domeniului public sau domeniului privat, care aparține majoritar statului ori unităților administrativ-teritoriale, efectuarea activităților:a) prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 2;b) de dragaj de extracție;c) de reparații de nave, cu excepția navelor proprii;d) de aprovizionare a navelor, cu excepția navelor proprii. (la 11-06-2010, Articolul 20 din Punctul 21. , Articolul I a fost modificat de Punctul 14, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 22. Articolul 21 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 21(1) Activitățile de încărcare/descărcare mărfuri și îmbarcare/debarcare pasageri se desfășoară numai în porturile, în locurile și în punctele de operare aprobate în conformitate cu art. 8. (la 11-06-2010, Alineatul (1) din Articolul 21 , Punctul 22. , Articolul I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (2) Fac excepție de la prevederile alin. (1):a) încărcarea/descărcarea mărfurilor destinate proceselor tehnologice ale unor unități industriale, care se pot desfășura numai în danele respectivelor unități, cu condiția ca acestea să facă dovada că respectivele mărfuri sunt destinate exclusiv proceselor tehnologice proprii;b) încărcarea/descărcarea în puncte izolate, pentru perioade limitate de timp, a unor cantități și categorii de mărfuri, care din motive economice nu pot fi operate în porturile, în locurile și în punctele de operare prevăzute la art. 8;c) încărcarea/descărcarea unor mărfuri în danele unor unități industriale în cazul în care în porturile din zonă nu există instalații adecvate. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 21 , Punctul 22. , Articolul I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (3) Aprobarea pentru operațiunile prevăzute la alin. (2) lit. a) și b) se acordă de către minister, prin direcție, iar pentru cazurile prevăzute la lit. c), de către Autoritatea Navală Română pentru fiecare caz, la solicitarea unităților industriale sau a operatorilor de marfă. (la 11-06-2010, Alineatul (3) din Articolul 21 , Punctul 22. , Articolul I a fost modificat de Punctul 15, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (4) Solicitarea aprobării se face cu cel puțin 7 zile înainte de data începerii operațiunilor, iar răspunsul se dă în 3 zile de la primirea solicitării.23. Titlul capitolului IV se modifică și va avea următorul cuprins:Administrarea porturilor și a căilor navigabile interioare24. Articolul 22 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 22Administrațiile prevăzute la art. 5 alin. (2) pot fi instituții publice, regii autonome, companii naționale sau societăți comerciale, aflate în subordinea sau sub autoritatea ministerului sau, după caz, a autorităților administrației publice locale. (la 11-06-2010, Articolul 22 din Punctul 24. , Articolul I a fost modificat de Punctul 16, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 25. Articolul 23 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 23(1) În porturile în care infrastructura portuară aparține domeniului public sau privat al statului, administrațiile portuare se înființează prin hotărâre a Guvernului.(2) În porturile unde infrastructura portuară aparține domeniului public sau privat al unităților administrativ-teritoriale, administrațiile portuare se înființează prin hotărâri ale consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale respective.(3) În porturile unde infrastructura portuară aparține domeniului privat, altul decât cel prevăzut la alin. (1) și (2), administrația portuară este o persoană juridică desemnată de proprietarul infrastructurii portuare.(4) În situațiile prevăzute la alin. (2) și (3), administrațiile portuare respective funcționează numai cu autorizarea ministerului. (la 11-06-2010, Articolul 23 din Punctul 25. , Articolul I a fost modificat de Punctul 17, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 26. Articolul 24 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 24(1) Administrațiile portuare prevăzute la art. 23 au în principal următoarele atribuții:a) să pună infrastructura portuară la dispoziția tuturor utilizatorilor, în mod liber și nediscriminatoriu;b) să repare, să întrețină și să mențină caracteristicile tehnice minime ale infrastructurii portuare;c) să urmărească sau să asigure, după caz, furnizarea serviciilor de siguranță prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 1;d) să asigure în permanență adâncimile minime în bazinele portuare și la dane și semnalizarea pe șenalele de acces și în porturi;e) să asigure semnalizarea în mare largă, activitate pentru care pot percepe tarife;f) să țină evidența muncitorilor portuari care efectuează activitățile specifice prevăzute la art. 59 alin. (1) pe bază de contracte individuale de muncă;g) să permită accesul în danele de operare pentru operațiuni de încărcare/descărcare doar a navelor fluviale care respectă prevederile art. 19 alin. (4).(2) Administrațiile au obligația să întocmească regulamente portuare, pe baza regulamentului-cadru elaborat de direcție și aprobat prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(3) La elaborarea regulamentelor portuare administrațiile se vor consulta cu instituțiile abilitate ale administrației publice centrale, cu asociațiile patronale și profesionale, precum și cu federațiile sindicale reprezentative care își desfășoară activitatea în respectivul port.(4) Regulamentele portuare vor fi avizate din punctul de vedere al siguranței navigației de Autoritatea Navală Română.(5) Regulamentele portuare intră în vigoare după avizarea lor de către direcție și respectarea lor este obligatorie pentru toate persoanele fizice și juridice care își desfășoară activitatea în portul respectiv.(6) Urmărirea aplicării și respectării regulamentelor portuare se face de către administrații. (la 11-06-2010, Articolul 24 din Punctul 26. , Articolul I a fost modificat de Punctul 18, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 27. Articolul 25 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 25(1) Administrarea căilor navigabile interioare se face de către administrațiile de căi navigabile interioare, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1).(2) Administrațiile prevăzute la alin. (1) se pot organiza ca instituții publice, regii autonome, companii naționale sau societăți comerciale aflate în subordinea ori sub autoritatea ministerului sau a autorităților administrației publice locale, după caz. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 25 , Punctul 27. , Articolul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (3) În cazul în care căile navigabile aparțin domeniului public al statului, administrațiile de căi navigabile interioare se înființează prin hotărâre a Guvernului.(4) În cazul în care o cale navigabilă interioară ori un sector al acesteia aparține domeniului public al unei unități administrativ-teritoriale sau mai multor unități administrativ-teritoriale, se înființează prin hotărâre a Guvernului o singură administrație de cale navigabilă interioară care are atribuțiile prevăzute la art. 26 alin. (1). (la 11-06-2010, Alineatul (4) din Articolul 25 , Punctul 27. , Articolul I a fost modificat de Punctul 19, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (la 11-06-2010, Alineatul (5) din Articolul 25 , Punctul 27. , Articolul I a fost abrogat de Punctul 20, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 28. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 26(1) Administrațiile de căi navigabile interioare au următoarele atribuții:a) să pună infrastructura de căi navigabile interioare la dispoziția tuturor utilizatorilor în mod nediscriminatoriu;b) să asigure repararea și întreținerea infrastructurii de cale navigabilă interioară;c) să asigure adâncimile minime de navigație la nivelul valorilor comunicate oficial;d) să asigure semnalizarea costieră și plutitoare necesară;e) să asigure sau să furnizeze serviciile de siguranță prevăzute la art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 1.(2) Prin delegare de competență, în condițiile legii, administrațiile pot duce la îndeplinire și unele obligații ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.(3) Pentru desfășurarea activităților având ca scop ducerea la îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, administrațiile primesc fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului sau prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, după caz. (la 11-06-2010, Articolul 26 din Punctul 28. , Articolul I a fost modificat de Punctul 21, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 29. După articolul 26 se introduce un nou articol, articolul 26^1, cu următorul cuprins: Articolul 26^1(1) Administrațiile porturilor și căilor navigabile interioare stabilesc anual:a) programul de întreținere și reparație;b) programul de semnalizare;c) programul de dragaj pentru asigurarea adâncimilor minime, cu consultarea operatorilor portuari;d) programul de investiții. (la 11-06-2010, Alineatul (1) din Articolul 26^1 , Punctul 29. , Articolul I a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (2) Programele prevăzute la alin. (1) sunt elaborate de către administrațiile portuare și de căi navigabile interioare și se aprobă de către consiliul de administrație în cazul administrațiilor aflate în subordinea sau sub autoritatea ministerului, iar în cazul celor aflate în subordinea sau sub autoritatea autorităților administrației publice locale, se aprobă de către consiliul local. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 26^1 , Punctul 29. , Articolul I a fost modificat de Punctul 22, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (3) Lucrările necesare pentru derularea programelor prevăzute la alin. (1) se efectuează de către administrații cu personalul propriu sau prin atribuirea respectivelor lucrări unor operatori economici specializați, în conformitate cu legislația în vigoare.30. Articolul 27 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 27(1) Administrațiile portuare și/sau de căi navigabile interioare pot desfășura și alte activități în conformitate cu prevederile actelor normative de organizare și funcționare a acestora. (la 11-06-2010, Alineatul (2) din Articolul 27 , Punctul 30. , Articolul I a fost abrogat de Punctul 23, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 31. Înaintea articolului 28 se introduce un nou capitol, capitolul IV^1, cu următorul titlu:CAPITOLUL IV^1Utilizarea infrastructurilor de transport naval care aparțin domeniului public (la 11-06-2010, Titlul capitolului IV^1 din Punctul 31., Articolul I a fost modificat de Punctul 24, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 32. După titlul capitolului IV^1 se introduc unsprezece noi articole, articolele 27^1-27^11, cu următorul cuprins: Articolul 27^1Infrastructura de transport naval prevăzută la art. 6, care face parte din domeniul public, cu excepția apelor naționale navigabile, poate fi concesionată, subconcesionată, închiriată ori dată în administrare, după caz, în condițiile legii. (la 11-06-2010, Articolul 27^1 din Punctul 32. , Articolul I a fost modificat de Punctul 25, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 27^2(1) Infrastructura de transport naval prevăzută la art. 27^1 poate fi:a) dată în administrare administrațiilor portuare și/sau de căi navigabile interioare, organizate ca instituții publice sau regii autonome;b) dată în administrare autorităților administrației publice locale;c) concesionată administrațiilor portuare și/sau de căi navigabile interioare, organizate ca societăți comerciale sau companii naționale aflate în subordinea sau sub autoritatea ministerului, respectiv a autorităților administrației publice locale, după caz.(2) Concesionarea infrastructurii de transport naval în condițiile prevederilor alin. (1) lit. c) și ale art. 27^1 se face pe bază de contract de concesiune încheiat între minister, respectiv autoritățile administrației publice locale, în calitate de concedenți, și administrațiile respective, în calitate de concesionari.(3) Titularii contractelor de concesiune, subconcesiune sau închiriere nu au dreptul să cesioneze, în tot sau în parte, aceste contracte fără acordul scris al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, care este opozabil administrațiilor.(4) Administrațiile se pot asocia cu operatori economici în vederea utilizării în comun a infrastructurilor de transport naval, prin încheierea unor contracte de asociere, în condițiile legii.(5) Pentru utilizarea infrastructurii de transport naval concesionate, respectiv subconcesionate, utilizatorii vor plăti o redevență al cărei nivel se stabilește prin contractele corespunzătoare. Nivelul redevenței se calculează pe baza veniturilor obținute prin punerea la dispoziția utilizatorilor a infrastructurii de transport naval.(6) Administrațiile vor plăti concedenților o redevență calculată pe baza veniturilor obținute prin punerea la dispoziția utilizatorilor a infrastructurii primite în concesiune.(7) În cazul în care infrastructura de transport naval aparține domeniului public al unităților administrativ-teritoriale, toate veniturile obținute din utilizarea infrastructurii vor fi folosite pentru a acoperi cheltuielile de dezvoltare, funcționare, întreținere și reparație a infrastructurii respective.(8) În cazul în care veniturile obținute din utilizarea infrastructurii prevăzute la alin. (7) nu sunt suficiente pentru a acoperi cheltuielile de dezvoltare, funcționare, întreținere și reparație a infrastructurii respective, autoritățile administrației publice locale sunt obligate să asigure acoperirea acestor cheltuieli din bugetele proprii.(9) Bugetele anuale de venituri și cheltuieli ale administrațiilor prevăzute la alin. (6) se avizează de către minister. (la 11-06-2010, Articolul 27^2 din Punctul 32., Articolul I a fost modificat de Punctul 26, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 27^3(1) Punerea la dispoziția utilizatorilor de către administrații a terenurilor portuare care aparțin domeniului public se face numai prin contracte de concesiune, subconcesiune sau închiriere, în condițiile legii.(2) Utilizatorii prevăzuți la alin. (1) nu au dreptul să subconcesioneze sau să închirieze terenurile portuare ce le-au fost concesionate sau subconcesionate. Articolul 27^4(1) Caietele de sarcini ale concesiunii se elaborează de către concedenți, iar în cazul subconcesiunii prevăzute la art. 27^1 și la art. 27^3 alin. (1) acestea se elaborează de către concesionarii prevăzuți la art. 27^2 alin. (2) și se aprobă de către minister sau de autoritățile administrației publice locale, după caz.(2) Caietele de sarcini vor cuprinde în mod obligatoriu cel puțin:a) scopul/destinația/activitățile pentru care se concesionează/ subconcesionează infrastructura respectivă;b) valoarea redevenței;c) măsurile de protecție a mediului;d) volumul minim de marfă anual ce va fi operat în/din nave prin danele aferente respectivei infrastructuri;e) sumele cu care se va diminua, respectiv se va majora redevența, în cazul în care volumul de marfă operat în danele aferente respectivei infrastructuri este mai mare, respectiv mai mic, decât volumul minim de marfă stabilit prin caietul de sarcini;f) regimul bunurilor realizate prin programele de investiții pe infrastructura de transport naval concesionată/subconcesionată la încetarea contractului de concesiune/subconcesiune. (la 11-06-2010, Articolul 27^4 din Punctul 32. , Articolul I a fost modificat de Punctul 27, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 27^5Criteriile de atribuire a contractelor de concesiune/subconcesiune vor fi:a) valoarea redevenței;b) programul și valoarea investițiilor pe care ofertantul propune să le efectueze pe durata contractului;c) volumul minim de mărfuri ce trebuie operat anual în/din nave prin danele aferente infrastructurii concesionate/subconcesionate, după caz;d) programul și valoarea investițiilor pentru măsurile de protecție a mediului, după caz. (la 11-06-2010, Articolul 27^5 din Punctul 32., Articolul I a fost modificat de Punctul 28, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 27^6Contractele de concesiune/subconcesiune vor cuprinde cel puțin:a) perioada pentru care se concesionează/ subconcesionează infrastructura. În cazul în care în oferta câștigătoare s-a prevăzut efectuarea programelor de investiții, perioada contractului se stabilește ținându-se cont de valoarea și de perioada de amortizare a investiției. Perioada contractului de subconcesiune nu poate depăși perioada pentru care concesionarul prevăzut la art. 27^2 alin. (2) a primit în concesiune respectiva infrastructură. În cazul în care în oferta câștigătoare nu este prevăzută efectuarea unor programe de investiții corespunzătoare, perioada contractului nu poate depăși 5 ani;b) valoarea redevenței stabilită prin ofertă;c) modul de plată a redevenței;d) programul și valoarea investițiilor, precum și graficul de execuție;e) volumul minim de mărfuri prevăzut în ofertă ce urmează a fi operat anual în/din nave prin danele aferente infrastructurii, după caz;f) procentul de creștere, respectiv de scădere a volumului de mărfuri prevăzut la lit. e), pentru care se aplică un procent de scădere, respectiv de creștere a redevenței prevăzute la lit. b);g) programul și valoarea investițiilor privind protecția mediului și graficul de execuție, după caz;h) condiția de reziliere unilaterală de către concedent fără notificare prealabilă în cazul nerespectării graficului de execuție a programului de investiții prevăzut la lit. d), dacă modificarea graficului nu a fost aprobată de respectivul concedent, iar cauzele de nerespectare a graficului îi sunt imputabile operatorului economic, sau în cazul neplății redevenței pe o perioadă de 3 luni consecutive, din cauze imputabile operatorului economic;i) regimul bunurilor realizate prin programul de investiții pe infrastructura de transport naval concesionată/subconcesionată la încetarea contractului de concesiune/subconcesiune. (la 11-06-2010, Articolul 27^6 din Punctul 32. , Articolul I a fost modificat de Punctul 29, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 27^7Închirierea infrastructurii de transport naval se face în conformitate cu regulamentul aprobat prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii, respectiv prin hotărâre a autorității administrației publice locale, după caz. Prin regulament se stabilesc categoriile de infrastructură care pot fi închiriate, modalitatea de atribuire a acestora, contractul-cadru de închiriere și cerințele minime conform acestuia. (la 11-06-2010, Punctul 32. din Articolul I a fost modificat de Punctul 30, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 27^8Utilizarea de către nave a cheiurilor, danelor, instalațiilor portuare, a căilor navigabile interioare și a ecluzelor se face pe bază de comandă/contract de prestări de servicii încheiat între administrații și proprietarii/operatorii navelor sau agenții acestora. Articolul 27^9(1) Tarifele prevăzute în contractele de prestări de servicii, percepute pentru utilizarea infrastructurii de transport naval în conformitate cu prevederile art. 27^8, precum și tarifele pentru alte activități și servicii prestate de administrații se stabilesc de către administrații, în mod nediscriminatoriu.(2) Stabilirea tarifelor se face pe baza unor norme de fundamentare întocmite de administrații. (la 11-06-2010, Articolul 27^9 din Punctul 32. , Articolul I a fost modificat de Punctul 31, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 27^10Sumele obținute din chirii, redevențe și din tarifele prevăzute la art. 27^9 constituie venituri proprii ale administrațiilor și se utilizează în conformitate cu legislația în vigoare. Articolul 27^11Prevederile prezentului capitol se completează cu prevederile corespunzătoare ale legislației specifice în vigoare. (la 11-06-2010, Articolul 27^11 din Punctul 32. , Articolul I a fost modificat de Punctul 32, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 33. Articolul 28 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 28(1) Administrațiile sunt obligate să facă publice tarifele prevăzute la art. 27^9.(2) Administrațiile pot, cu aprobarea consiliilor de administrație, să acorde facilități sau reduceri la tarifele prevăzute la art. 27^9.(3) Facilitățile sau reducerile prevăzute la alin. (2) se aplică tuturor utilizatorilor în mod nediscriminatoriu și se fac publice.34. Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 29(1) Operatorii economici care desfășoară activități de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare au obligația să transmită administrațiilor în a căror zonă își desfășoară activitatea toate datele solicitate de către acestea privind volumul de marfă operat, portul de încărcare/descărcare a mărfurilor, numărul de nave operate și normele de operare.(2) Administrațiile au obligația să centralizeze aceste date și să le publice anual.35. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 30(1) Ministerul are dreptul de a controla administrațiile în ceea ce privește modul de administrare și de utilizare a infrastructurii de transport naval, modul în care respectă regulamentul portuar, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor ce revin statului din acordurile și convențiile internaționale la care România este parte, pe care administrațiile au fost mandatate să le ducă la îndeplinire.(2) Din organele de conducere ale administrațiilor vor face parte reprezentanți ai ministerului și, după caz, ai acționarilor, iar în cazul în care infrastructura portuară este administrată de autoritățile administrației publice locale, și reprezentanții acestora, dacă prin lege nu se prevede altfel. (la 11-06-2010, Articolul 30 din Punctul 35. , Articolul I a fost completat de Punctul 33, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 36. Articolul 32 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 32(1) Administrațiile alocă danele în care navele urmează să acosteze și să opereze, stabilesc ordinea de intrare pentru navele care intră în port, avizează buletinul de pilotaj sau de manevră, după caz, și dau acceptul portuar.(2) Autoritatea Navală Română, prin căpităniile de port, eliberează permisul de acostare pe baza acceptului portuar dat de administrație.(3) Alocarea danelor și ordinea intrării în port se stabilesc în funcție de solicitările operatorilor economici care desfășoară activități de încărcare/descărcare nave și îmbarcare/debarcare pasageri. Au prioritate în aceste alocări operatorii economici ale căror elemente de suprastructură se află în danele respective sau cărora le-au fost impuse condiții de trafic/performanță la încheierea contractelor de închiriere/concesiune/subconcesiune. (la 11-06-2010, Articolul 32 din Punctul 36. , Articolul I a fost modificat de Punctul 34, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 37. Articolul 33 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 33Administrațiile urmăresc și iau măsurile necesare pentru ca traficul de mărfuri în port și modul de depozitare a acestora și, în special, a mărfurilor periculoase să nu afecteze siguranța și securitatea infrastructurii portuare și operarea navelor. (la 11-06-2010, Articolul 33 din Punctul 37. , Articolul I a fost modificat de Punctul 35, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 38. Articolul 34 se abrogă.39. Capitolul VI "Concesionarea infrastructurii de transport naval", cuprinzând articolele 36-40, se abrogă.40. Articolul 41 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 41(1) Serviciile de siguranță se desfășoară sub controlul statului, prin minister.(2) Sunt considerate servicii de siguranță pilotajul navelor maritime la intrarea și ieșirea din porturi, între danele aceluiași port și pe căile navigabile interioare, și remorcajul de manevră al navelor maritime în porturi. (la 11-06-2010, Articolul 41 din Punctul 40. , Articolul I a fost modificat de Punctul 36, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 40^1. Articolul 43 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 43Ministerul stabilește porturile, căile navigabile interioare, zonele sau porțiunile din aceste zone, precum și categoriile de nave, pentru care serviciul de pilotaj este obligatoriu.» (la 11-06-2010, Articolul I a fost completat de Punctul 37, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 41. Articolele 44-50 se abrogă.42. După articolul 50 se introduc cinci noi articole, articolele 50^1-50^5, cu următorul cuprins: Articolul 50^1(1) Pilotajul navelor maritime în porturile unde s-a instituit obligativitatea efectuării acestui serviciu se asigură de către administrațiile portuare:a) prin corpul de piloți aparținând administrației;b) prin intermediul unor operatori economici specializați, autorizați în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2), pe bază de contract încheiat în mod nediscriminatoriu între administrație și respectivii operatori economici;c) prin concesionarea serviciului de pilotaj, în condițiile legii, de către administrație către operatori economici specializați, autorizați în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2).(2) În cazul în care în porturile prevăzute la alin. (1) nu există niciun operator economic autorizat care poate să efectueze serviciul de pilotaj prevăzut sau în situația imposibilității derulării, din motive obiective, a contractelor de concesiune încheiate, furnizarea acestor servicii va fi asigurată de către administrații și de către operatori economici autorizați conform prevederilor art. 19 alin. (2), pe bază de contracte atribuite în condițiile legii.(3) În cazul în care pilotajul este realizat de operatori economici autorizați, aceștia comunică administrațiilor tarifele de pilotaj și facilitățile acordate.(4) Administrațiile fac publice lista operatorilor economici autorizați cu care au încheiat contracte pentru pilotaj, tarifele practicate și facilitățile acordate de aceștia.(5) Pentru folosirea infrastructurii portuare, operatorii economici prevăzuți la alin. (1) plătesc un tarif stabilit de administrație.(6) Modul de derulare a serviciului de pilotaj al navelor maritime se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (la 11-06-2010, Articolul 50^1 din Punctul 42. , Articolul I a fost modificat de Punctul 38, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 50^2(1) Pilotajul navelor maritime pe sectorul de Dunăre cuprins între rada portului Sulina și Brăila se desfășoară în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe și cu prevederile Convenției despre regimul navigației pe Dunăre, semnată la Belgrad la 18 august 1948, ratificată de România prin Decretul nr. 298/1948.(2) Tarifele de pilotaj pentru pilotajul navelor maritime prevăzut la alin. (1) se propun de către Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați și se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(3) Pilotajul navelor maritime prevăzut la alin. (1), precum și manevrele de sosire și plecare din porturile Sulina, Tulcea, Galați și Brăila se asigură de către Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați:a) prin corpul propriu de piloți;b) prin piloți autorizați de către Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați, pe bază de contract de prestări de servicii încheiat în baza criteriilor impuse prin contractul-cadru de către Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați cu respectivii piloți ca persoane fizice sau ca operatori economici autorizați în condițiile art. 19 alin. (2);c) prin concesionarea serviciului de pilotaj, în condițiile legii, către operatorii autorizați în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2).(4) Modul de desfășurare a serviciului de pilotaj prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(5) În cazurile prevăzute la alin. (3), piloții, persoane fizice sau operatori economici autorizați, sunt obligați să plătească un tarif de utilizare a infrastructurii stabilit de către Regia Autonomă "Administrația Fluvială a Dunării de Jos" Galați.(6) Manevrele și pilotajul navelor maritime în porturile Sulina, Tulcea, Galați și Brăila, cu excepția celor prevăzute la alin. (3), se efectuează de către administrațiile portuare în conformitate cu prevederile art. 50^1. (la 11-06-2010, Articolul 50^2 din Punctul 42. , Articolul I a fost modificat de Punctul 39, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 50^3(1) Remorcajul de manevră al navelor maritime în porturi prevăzut la art. 19 alin. (1) lit. b) pct. 1 se asigură de către administrațiile portuare:a) direct, cu remorchere și personal propriu al administrației;b) prin intermediul operatorilor economici specializați, autorizați conform prevederilor art. 19 alin. (2), pe bază de contract încheiat în mod nediscriminatoriu între administrație și respectivii operatori economici, pe baza criteriilor impuse prin contractul-cadru;c) prin concesionarea serviciului de remorcaj de către administrație, în condițiile legii, către operatorii economici specializați, autorizați conform prevederilor art. 19 alin. (2).(2) În cazul în care în porturile prevăzute la alin. (1) nu există niciun operator economic autorizat care să efectueze serviciile de remorcaj de manevră, furnizarea acestui serviciu va fi asigurată de administrații, prin remorchere și personal proprii. În situația imposibilității derulării, din motive obiective, a contractelor de concesiune încheiate, furnizarea serviciului va fi asigurată de operatori economici autorizați conform prevederilor art. 19 alin. (2), pe bază de contracte atribuite în condițiile legii.(3) În cazul în care serviciul de remorcaj de manevră al navelor maritime se execută prin operatori economici autorizați, aceștia comunică administrațiilor portuare tarifele practicate, precum și facilitățile acordate.(4) Administrațiile fac publice lista operatorilor economici autorizați cu care a încheiat contracte în conformitate cu alin. (1), tarifele practicate și facilitățile acordate de aceștia, prevăzute la alin. (3).(5) Pentru utilizarea infrastructurii, operatorii economici prevăzuți la alin. (1) au obligația să plătească administrației un tarif de utilizare a infrastructurii portuare stabilit de către aceasta, în condițiile art. 27^9.(6) Modul de desfășurare a serviciului de remorcaj prevăzut la alin. (1) se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii. (la 11-06-2010, Articolul 50^3 din Punctul 42. , Articolul I a fost modificat de Punctul 40, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 50^4 Abrogat (la 11-06-2010, Articolul 50^4 din Punctul 42. , Articolul I a fost abrogat de Punctul 41, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) Articolul 50^5 Abrogat (la 11-06-2010, Articolul 50^5 din Punctul 42. , Articolul I a fost abrogat de Punctul 42, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 43. Articolul 51 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 51Toți operatorii economici care transportă, operează sau depozitează mărfuri periculoase în apele naționale navigabile ori în porturile românești au obligația să respecte prevederile legislației naționale și ale acordurilor și convențiilor internaționale la care România este parte. Aceste operațiuni se execută sub supravegherea unor persoane specializate în manipularea mărfurilor periculoase, care pot fi angajate de operatorii economici ca personal propriu sau pe bază de contract încheiat cu operatorii economici specializați în manipularea mărfurilor periculoase.44. Articolul 53 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 53Agenturarea navelor se efectuează numai de operatori economici specializați și autorizați, denumiți în continuare agenți, care își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile legale în vigoare.45. Articolul 54 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 54(1) Agentul reprezintă nava, precum și pe comandantul, proprietarul sau operatorul acesteia în fața autorităților publice, a administrațiilor, a tuturor operatorilor economici care prestează servicii pentru navă, echipaj, proprietar sau operator și acționează în limitele mandatului de împuternicire dat de aceștia.(2) Agentul are obligația să asiste nava și pe comandantul acesteia în toate acțiunile sale, de la sosirea și până la plecarea din port.(3) În cazul navelor maritime care tranzitează porturile Dunării, agentul asistă nava până la bara Sulina.46. Articolul 55 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 55Agentul are obligația să aducă la cunoștință comandantului navei agenturate prevederile legale aplicabile din domeniul transportului naval, activitatea autorităților publice și administrațiilor, precum și ordinele și dispozițiile autorităților locale care acționează în porturi și pe căile navigabile interioare.47. Articolul 57 se abrogă.48. Articolul 59 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 59(1) Constituie muncă specifică în porturi operațiunile de încărcare/descărcare a mărfurilor și/sau a containerelor în și din nave, de manipulare în și din magaziile portuare sau în și din alte mijloace de transport, de depozitare, stivuire, amarare, sortare, paletizare, pachetizare, containerizare, slinguire, însăcuire a mărfurilor, precum și operațiunile de curățare a hambarelor și a magaziilor navelor, efectuate manual sau mecanizat.(2) Munca specifică în porturi este prestată de muncitorii portuari.49. Articolul 60 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 60(1) Poate fi muncitor portuar orice persoană care a împlinit vârsta de 18 ani și îndeplinește criteriile de sănătate și de pregătire profesională în conformitate cu legislația în vigoare.(2) Sistemul de calificare a muncitorilor portuari se organizează și se desfășoară în conformitate cu prevederile legale în vigoare.50. Articolul 61 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 61(1) Muncitorii portuari își desfășoară activitatea în port numai dacă sunt înregistrați și dacă dețin carnet de lucru.(2) Administrațiile portuare înregistrează fiecare muncitor portuar în baza unei solicitări scrise din partea agenției prevăzute la art. 63^1 sau a angajatorului cu care respectivul muncitor portuar are contract de muncă înregistrat la inspectoratul teritorial de muncă.(3) Angajatorii prevăzuți la alin. (2) sunt operatori economici care efectuează munca specifică portuară și sunt autorizați în acest sens.(4) Metodologia de eliberare a carnetelor de lucru în port și de înregistrare a muncitorilor portuari se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii.(5) Pentru eliberarea carnetului de lucru în port se percep tarife stabilite de administrații.(6) Carnetul de lucru eliberat este valabil numai în portul respectiv, pe perioada în care muncitorul portuar are încheiat contract individual de muncă cu operatorul economic care a solicitat înregistrarea sa sau pentru perioada în care acesta este înscris în cadrul agenției înființate potrivit art. 63^1.(7) În cazul încetării contractului individual de muncă sau retragerii din cadrul agenției prevăzute la art. 63^1, operatorul economic ori agenția este obligat(ă) să înștiințeze în scris administrația și să predea carnetul de lucru al respectivului muncitor portuar.(8) Carnetele de lucru predate se păstrează de către administrații.(9) În cazul în care muncitorul portuar prevăzut la alin. (7) încheie un contract individual de muncă cu un alt operator economic care își desfășoară activitatea în portul respectiv, administrația va elibera carnetul de lucru, la cerere, noului angajator. (la 11-06-2010, Articolul 61 din Punctul 50. , Articolul I a fost modificat de Punctul 43, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 51. Articolul 62 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 62(1) Operatorii economici sunt obligați să înregistreze la administrații muncitorii portuari cu care au încheiat contracte individuale de muncă, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (2).(2) Operatorii economici prevăzuți la art. 61 alin. (3) sunt obligați să utilizeze numai muncitori portuari cu care au încheiat contracte individuale de muncă pe perioadă nedeterminată sau determinată, dacă aceștia:a) sunt înregistrați la administrații; șib) posedă carnet de lucru. (la 11-06-2010, Articolul 62 din Punctul 51. , Articolul I a fost modificat de Punctul 44, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 52. Articolul 63 se abrogă.52^1. După articolul 63 se introduce un nou articol, articolul 63^1, cu următorul cuprins: Articolul 63^1(1) Pentru asigurarea necesarului de forță de muncă portuară de rezervă și pentru optimizarea folosirii acesteia în funcție de variația traficului portuar, în porturile Constanța, Midia și Mangalia se înființează o agenție de ocupare și formare profesională a muncitorilor portuari, denumită în continuare agenția. Agenția este asociație profesională și se înregistrează și funcționează conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare.(2) Agenția este constituită din reprezentanții operatorilor economici și/sau ai organizațiilor acestora, precum și ai federației sindicale a lucrătorilor portuari cu cel mai mare număr de membri cotizanți din porturile Constanța, Midia și Mangalia.» (la 11-06-2010, Articolul I a fost completat de Punctul 45, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 52^2. Articolul 64 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 64 (1) Agenția are, în principal, următoarele atribuții:a) întocmește programul de dezvoltare a forței de muncă portuară de rezervă, în funcție de dinamica activității portuare;b) ține evidența muncitorilor portuari de rezervă din cadrul agenției angajați cu contracte individuale de muncă;c) gestionează forța de muncă de rezervă, în vederea asigurării unui echilibru între cerere și ofertă, la nivelul portului respectiv;d) păstrează carnetele de lucru pentru muncitorii de rezervă;e) asigură furnizarea muncitorilor portuari din forța de muncă de rezervă, la solicitarea operatorilor economici;f) desfășoară activități de calificare, perfecționare, policalificare și reconversie profesională a muncitorilor portuari, la cererea acestora sau a angajatorilor, pe bază de contract;g) colaborează cu administrația portuară, cu autoritatea administrației publice locale sau cu alte instituții de autoritate, pentru rezolvarea problemelor specifice vizând forța de muncă de rezervă, precum și pentru rezolvarea deficiențelor semnalate vizând utilizarea forței de muncă din porturi;h) acționează în vederea asigurării unui venit minim pentru muncitorii portuari de rezervă pentru perioada când nu li se poate asigura de lucru din motive neimputabile acestora;i) urmărește ca operatorii economici să nu utilizeze muncitori portuari decât în condițiile stabilite prin prezenta ordonanță.(2) Furnizarea forței de muncă de rezervă conform alin. (1) lit. e) se realizează pe bază de contract încheiat între operatorul economic și agenție.(3) Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a agenției va fi aprobat prin ordin al ministrului muncii, familiei și protecției sociale.» (la 11-06-2010, Articolul I a fost completat de Punctul 46, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 52^3. Articolul 65 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 65(1) Sursele de venituri ale agenției sunt următoarele:a) cotizații lunare ale muncitorilor portuari înscriși la agenție;b) cotizații lunare ale asociaților pentru constituirea fondului destinat plății indemnizațiilor personalului de rezervă;c) contribuții ale operatorilor economici, în cuantum de 0,05 lei/tona manipulată sau 0,1 lei/container de 20` (TEU) plătite lunar;d) contribuții de la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru programele de calificare, perfecționare, reconversie profesională și policalificare a muncitorilor portuari, în condițiile legii;e) venituri din activitățile pentru care a fost autorizată, în conformitate cu prevederile legale;f) alte venituri provenite din donații;g) veniturile încasate de agenție din contractele încheiate conform prevederilor art. 64 alin. (1) lit. f);h) alte surse prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 26/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările și completările ulterioare.(2) Cotizațiile muncitorilor portuari înscriși la agenție se stabilesc anual de adunarea generală a asociaților agenției.» (la 11-06-2010, Articolul I a fost completat de Punctul 46, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 53. Articolul 66 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 66Constituie contravenții la normele prezentei ordonanțe următoarele fapte:a) construirea unui port în apele navigabile naționale fără avizele și autorizațiile corespunzătoare; (la 11-06-2010, Litera a) din Articolul 66 , Punctul 53. , Articolul I a fost modificată de Punctul 47, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) b) efectuarea de lucrări sau construirea de instalații și amenajări care împiedică navigația;c) executarea de lucrări de dezvoltare a porturilor ale căror terenuri aparțin domeniului public fără avizele și autorizațiile corespunzătoare; (la 11-06-2010, Litera c) din Articolul 66 , Punctul 53. , Articolul I a fost modificată de Punctul 47, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) d) executarea de lucrări de modificare a infrastructurii portuare existente fără avizele și autorizațiile corespunzătoare; (la 11-06-2010, Litera d) din Articolul 66 , Punctul 53. , Articolul I a fost modificată de Punctul 47, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) e) realizarea de construcții și de instalații noi, precum și orice modificări aduse construcțiilor hidrotehnice sau capacităților portuare existente și destinației acestora fără aprobarea ministerului;f) deschiderea unor puncte și locuri de operare din afara porturilor deschise accesului public pentru operarea de mărfuri și/sau îmbarcarea/debarcarea de persoane fără aprobările corespunzătoare;g) efectuarea încărcării/descărcării mărfurilor și a îmbarcării/debarcării pasagerilor în afara locurilor autorizate;g^1) încărcarea/descărcarea unei nave fluviale cu nerespectarea prevederilor art. 19 alin. (4); (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 48, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) h) distrugerea sau deteriorarea semnelor și semnalelor de navigație;i) refuzul de a permite accesul pentru instalarea, repararea sau verificarea semnelor și semnalelor de navigație;j) executarea de lucrări în acvatoriile portuare sau în albia căilor navigabile interioare, dragaje de extracție și altele asemenea fără avizele corespunzătoare;k) instalarea ori construirea de poduri sau instalarea de conducte ori de cabluri peste sau sub căile navigabile interioare ori în porturi fără avizele corespunzătoare;l) distrugerea sau deteriorarea apărărilor de mal și a digurilor de pe căile navigabile interioare;m) depozitarea mărfurilor pe coronamentul apărărilor de mal și al digurilor de pe căile navigabile interioare;n) depozitarea mărfurilor pe coronamentul cheiurilor și pe căile de acces în porturi;o) efectuarea de activități de transport naval fără autorizare;p) efectuarea serviciilor de siguranță fără a avea încheiate contracte cu administrațiile;r) nerespectarea interdicției de oprire a operațiunilor de încărcare/descărcare;s) nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 29 și la art. 61 alin. (7);t) folosirea de muncitori portuari neînregistrați la administrații și/sau fără carnet de lucru; (la 11-06-2010, Litera t) din Articolul 66 , Punctul 53. , Articolul I a fost modificată de Punctul 49, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) u) accesul fără forme legale în incinta portului;v) staționarea mijloacelor de transport sau a utilajelor în locuri nepermise.w) prestarea de către persoane fizice a unor activități în legătură cu încărcarea/descărcarea navelor, fără a fi înregistrate la agenție și fără a deține carnet de lucru; (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) x) nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (2); (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) y) nerespectarea prevederilor art. 20 alin. (2); (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) z) nerespectarea prevederilor art. 51; (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) aa) nerespectarea prevederilor art. 54 alin. (2); (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) ab) nerespectarea prevederilor art. 55; (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) ac) încălcarea de către operatorii economici a prevederilor art. 62. (la 11-06-2010, Articolul 66 din Punctul 53. , Articolul I a fost completat de Punctul 50, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 54. Alineatul (1) al articolului 67 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 67(1) Contravențiile prevăzute la art. 66 se sancționează după cum urmează:a) cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei, pentru faptele prevăzute la art. 66 lit. i), v), aa) și ab);b) cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei, pentru faptele prevăzute la art. 66 lit. h), p) și u);c) cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru faptele prevăzute la art. 66 lit. g), o), r), s), t), w) și ac);d) cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, pentru faptele prevăzute la art. 66 lit. d), e), f), g^1), j), l), m) și n);e) prin derogare de la prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cu amendă de la 100.000 lei la 500.000 lei, pentru faptele prevăzute la art. 66 lit. a), b), c), k), x), y) și z).(2) Avizele și autorizațiile emise fără respectarea procedurilor prevăzute de prezenta ordonanță și de legislația în vigoare sunt lovite de nulitate.(3) Orice investiție realizată fără obținerea de avize și autorizații în conformitate cu procedurile prevăzute de prezenta ordonanță și de legislația în vigoare, precum și investițiile realizate fără respectarea reglementărilor legale în vigoare se desființează pe cheltuiala proprietarului investiției. (la 11-06-2010, Articolul 67 din Punctul 54. , Articolul I a fost modificat de Punctul 51, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 55. Articolul 68 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 68Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoane împuternicite de minister, de Autoritatea Navală Română, de administrații sau de autoritățile administrației publice locale, astfel:a) de către persoanele împuternicite de minister, în cazul faptelor prevăzute la art. 66 lit. a), c) și y);b) de către persoanele împuternicite de Autoritatea Navală Română, în cazul faptelor prevăzute la art. 66 lit. b), d), e), f), g), g^1), j), k), l), m), n), o), p), r), z), aa) și ab);c) de către persoanele împuternicite de autoritatea administrației publice locale competente, în cazul faptei prevăzute la art. 66 lit. c);d) de către persoanele împuternicite de administrații, în cazul faptelor prevăzute la art. 66 lit. h), i), s), t), u), v), w), x) și ac). (la 11-06-2010, Articolul 68 din Punctul 55. , Articolul I a fost modificat de Punctul 52, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 56. Articolul 69 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 69Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, conform reglementărilor legale în vigoare. (la 11-06-2010, Articolul 69 din Punctul 56. , Articolul I a fost modificat de Punctul 53, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) 57. Articolul 71 se modifică și va avea următorul cuprins: Articolul 71Aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute în prezentul capitol nu înlătură dreptul administrațiilor și al Autorității Navale Române de a retrage sau de a suspenda autorizațiile acordate operatorilor economici.58. Articolele 72-75 se abrogă. Articolul II (la 10-12-2017, Alineatul (1) din Articolul II a fost abrogat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (la 10-12-2017, Alineatul (2) din Articolul II a fost abrogat de Punctul 1, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (3) Contractele de închiriere a terenurilor portuare aparținând domeniului public, încheiate între administrațiile portuare și de căi navigabile interioare și operatorii economici înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, rămân valabile până la data expirării.(4) Contractele prevăzute la alin. (3) pot fi renegociate, în vederea prelungirii, cu 30 de zile înainte de data expirării.(4^1) Contractele prevăzute la alin. (3) pot fi transformate în contracte de subconcesiune, în interiorul aceluiași termen de expirare, la solicitarea operatorilor economici respectivi, în condițiile legii. (la 11-06-2010, Articolul II a fost completat de Punctul 55, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (4^2) Contractele de asociere prevăzute la art. 31 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările aduse prin prezenta lege, pot fi transformate în contracte de închiriere/subconcesiune, la solicitarea operatorilor economici, în condițiile legii. (la 10-12-2017, Alineatul (4^2) din Articolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (5) Pentru terenurile pe care sunt amplasate elemente de suprastructură portuară, care sunt utilizate legal de către operatori economici, și pentru care nu sunt încheiate contracte de subconcesiune sau închiriere la data intrării în vigoare a prezentei legi, administrațiile și utilizatorii sunt obligați să încheie contracte de subconcesiune sau închiriere, pentru terenurile portuare pe care le folosesc în scopul desfășurării activității și care alcătuiesc unitatea funcțională, pentru o durată care nu va depăși durata contractului de concesiune încheiat între minister, respectiv autoritățile administrației publice locale, în calitate de concedenți, și administrații, în calitate de concesionari. (la 10-12-2017, Alineatul (5) din Articolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (6) Utilizatorii prevăzuți la alin. (5) au obligația de a-și exprima opțiunea în legătură cu tipul de contract pe care doresc să îl încheie în termen de 90 de zile de la data publicării contractului-cadru de subconcesiune sau închiriere potrivit art. 40^1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparținând domeniului public, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căile navigabile interioare, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (la 10-12-2017, Alineatul (6) din Articolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (6^1) În cazul în care elementele de suprastructură aparțin operatorilor economici, valoarea chiriei/redevenței stabilite în contractele de închiriere/subconcesiune a terenurilor portuare ce se vor încheia în conformitate cu prevederile alin. (5) va avea aceeași valoare, pentru aceeași categorie de terenuri, cu chiria/redevența stabilită în contractele prevăzute la alin. (6). (la 11-06-2010, Articolul II a fost completat de Punctul 57, Articolul I din LEGEA nr. 108 din 3 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 378 din 08 iunie 2010 ) (7) Prin excepție de la prevederile art. 31^1 din Ordonanța Guvernului nr. 22/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în situația în care utilizatorul va opta pentru încheierea contractului de subconcesiune se aplică o procedură simplificată care presupune:a) elaborarea pe propria cheltuială a unui studiu de oportunitate care va fi aprobat de către minister cu avizul administrației;b) adoptarea unei hotărâri a Guvernului pentru aprobarea subconcesiunii;c) acordarea subconcesiunii prin atribuire directă prin hotărâre a Guvernului prevăzută la lit. b). (la 10-12-2017, Alineatul (7) din Articolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (8) În situația în care utilizatorul prevăzut la alin. (5) va opta pentru încheierea contractului de închiriere, acesta se încheie prin atribuire directă. (la 10-12-2017, Alineatul (8) din Articolul II a fost modificat de Punctul 2, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (9) Contractele prevăzute la alin. (5) se vor încheia într-un termen de un an calendaristic de la data exprimării opțiunii potrivit alin. (6). (la 10-12-2017, Articolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) (10) În cazul în care operatorii economici refuză să încheie contracte de închiriere/subconcesiune, în conformitate cu prevederile alin. (5), aceștia nu mai pot utiliza terenurile portuare și celelalte elemente de infrastructură portuară care aparțin domeniului public, urmând ca eventualele contracte de închiriere/subconcesiune pe care le-ar avea încheiate cu administrațiile referitoare la suprastructura aparținând acestora să se rezilieze. Situația suprastructurii aparținând operatorilor economici se va rezolva de la caz la caz, în condițiile legii. (la 10-12-2017, Articolul II a fost completat de Punctul 3, Articolul II din LEGEA nr. 235 din 29 noiembrie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 972 din 07 decembrie 2017 ) Articolul IIIÎn termen de 90 de zile de la publicarea legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Transporturilor va modifica și va completa Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 287/2003 privind autorizarea agenților economici care desfășoară activități de transport naval, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 287 din 24 aprilie 2003, cu modificările și completările ulterioare. Articolul IVOrdonanța Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe căi navigabile, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 3 februarie 2003, cu modificările și completările aduse prin prezenta ordonanță de urgență, după aprobarea acesteia prin lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare. Articolul VPrezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    PRIM-MINISTRU
    CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
    Contrasemnează:
    Ministrul transporturilor,
    Ludovic Orban
    Ministrul muncii, familiei
    și egalității de șanse,
    Paul Păcuraru
    Ministrul internelor
    și reformei administrative,
    Cristian David
    Ministrul economiei
    și finanțelor,
    Varujan Vosganian
    București, 5 septembrie 2007.Nr. 86.--------

    Noutăți

  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • LEGE nr. 175 din 13 mai 2009 pentru modificarea alin. (1) al art. 26 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 12 septembrie 2019 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2012 pentru stabilirea cadrului instituţional de acţiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României
  • LEGE nr. 347 din 6 iulie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 213/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/1998 pentru constituirea fondurilor de restructurare
  • LEGE nr. 3 din 13 iulie 1990 privind bugetul Parlamentului României
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
  • LEGE nr. 315 din 12 iulie 2006 privind stimularea achiziţionării de cărţi sau de programe educaţionale pe suport electronic, necesare îmbunătăţirii calităţii activităţii didactice, în învăţământul preuniversitar
  • LEGE nr. 100 din 2 iunie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masa şi promovarea relaţiilor militare şi de apărare, semnat la Washington la 30 martie 1998
  • LEGE nr. 126 din 7 iulie 2016 pentru ratificarea Acordului suplimentar la Protocolul de la Paris dintre Guvernul României şi Comandamentul Suprem al Forţelor Aliate din Europa şi Comandamentul Suprem Aliat pentru Transformare, semnat la Bruxelles la 2 decembrie 2015
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 279 din 14 decembrie 2000 privind aprobarea surselor de plată pentru achitarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor financiare asumate de Banca Generală de Credit şi Promovare - BANKCOOP - S.A. ce decurg din Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului de dezvoltare industrială, în valoare de 120 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 21 martie 1995
  • LEGE nr. 33 din 16 ianuarie 2007 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 30 iunie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
  • LEGE nr. 127 din 12 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2002 privind regimul juridic al cărţii electronice de identitate
  • LEGE nr. 559 din 7 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 132/1999 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor
  • LEGE nr. 92 din 30 decembrie 1993 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1993
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 158 din 17 noiembrie 2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 42 din 28 martie 2002 privind încetarea aplicabilităţii unor facilităţi
  • CODUL AERIAN din 22 august 1997 (Ordonanţa nr. 29 din 22 august 1997 - republicată - privind Codul aerian)
  • LEGE nr. 121 din 1 aprilie 1937 privind neurmărirea despăgubirilor de moarte sau invaliditate
  • LEGE nr. 18 din 2 decembrie 1988 privind aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 259/1988 privind modul de aprobare a normelor pentru consumurile materiale şi energetice la produse, servicii şi în construcţii
  • LEGE nr. 374 din 13 decembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local
  • LEGE nr. 45 din 4 aprilie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2010 pentru modificarea anexei nr. 4 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 72 din 12 iulie 1996 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 352 din 15 iulie 2004 pentru completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 351 din 23 decembrie 2015 privind modificarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 5 septembrie 2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
  • LEGE nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 29 martie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 388 din 13 iunie 2002 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţionala, ordine publică şi siguranţă naţionala
  • LEGE nr. 190 din 16 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare
  • LEGE nr. 119 din 16 octombrie 1996 (*republicată*) cu privire la actele de stare civilă*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 64 din 15 aprilie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/1997 privind controlul fiscal
  • LEGE nr. 95 din 26 mai 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Orientale a Uruguayului privind serviciile aeriene, semnat la Bucureşti la 31 mai 1996
  • LEGE nr. 140 din 21 mai 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 18 iunie 2008 pentru completarea art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar
  • LEGE nr. 40 din 20 aprilie 1992 privind stabilirea impozitului pe dividende la societăţile comerciale
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
  • LEGE nr. 97 din 26 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/1999 pentru completarea alin. 1 al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic
  • LEGE nr. 182 din 29 decembrie 2014 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2015
  • LEGE nr. 12 din 28 februarie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin
  • LEGE nr. 100 din 19 mai 2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 113 din 11 iulie 2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sanitar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 186 din 25 noiembrie 2008 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2008
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 52 din 3 noiembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 171 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 69 din 22 aprilie 2019 privind înfiinţarea Consiliului naţional pentru dezvoltarea resurselor umane din administraţia publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 3 iunie 2009 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 217/2008 privind reluarea pentru anul 2009 a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 iunie 2000 (*republicată*) privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE nr. 80 din 20 martie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Irlandei privind readmisia propriilor cetăţeni şi a cetăţenilor unor state terţe, care se afla ilegal pe teritoriile statelor lor, semnat la Bucureşti la 12 mai 2000
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020