Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 146 din 31 octombrie 2002 (*republicată*) privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 16 aprilie 2008 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 146 din 31 octombrie 2002 (*actualizată*)privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului(actualizată până la data de 31 iulie 2005*)

---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 824 din 14 noiembrie 2002. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 31 iulie 2005 cu modificările şi completările aduse de LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003; ORDONANŢĂ nr. 94 din 26 august 2004; ORDONANŢĂ nr. 10 din 21 ianuarie 2005; LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005; ORDONANŢA nr. 41 din 14 iulie 2005.În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţie,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul I Definiţii Articolul 1În înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) trezoreria statului - un sistem unitar şi integrat prin care statul asigura efectuarea operaţiunilor de încasări şi plati privind fonduri publice, inclusiv cele privind datoria publică, şi a altor operaţiuni ale statului, în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare; b) titluri de stat - înscrisuri care atesta datoria publică sub forma de bonuri, certificate de trezorerie, inclusiv certificatele de trezorerie pentru populaţie nerascumparate la scadenta şi transformate în certificate de depozit, sau alte instrumente financiare constituind împrumuturi ale statului în moneda naţionala sau în valută, pe termen scurt, mediu şi lung. Acestea pot fi emise în forma materializata sau dematerializată, nominative sau la purtător, şi pot fi negociabile sau nenegociabile; c) operaţiuni repo - tranzacţii reversibile în cadrul cărora Ministerul Finanţelor Publice cumpara titluri de valoare cu risc zero, în lei sau în valută, cu angajamentul partenerului de a rascumpara respectivele active la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei; d) cumpărări reversibile repo - tranzacţii reversibile în cadrul cărora Ministerul Finanţelor Publice cumpara titluri de stat pentru tranzactionare de la intermediarii autorizaţi conform prevederilor legale, cu angajamentul acestora de a le rascumpara la o dată ulterioară şi la un preţ stabilit la data încheierii tranzacţiei; e) cont escrow - cont deschis de instituţii publice la bănci, în baza unei înţelegeri între doua sau mai multe părţi, în care sunt păstrate la dispoziţia acestora anumite sume în lei sau în valută, într-o limita şi în condiţii convenite; f) bilet la ordin - înscris prin care emitentul se obliga sa plătească beneficiarului, la scadenta sau la ordinul acestuia, o sumă de bani; g) avalizare bilet la ordin - procedura prin care se acordă o garanţie suplimentară privind asigurarea plăţii la scadenta a sumei înscrise în biletul la ordin; h) cont corespondent - cont curent deschis de Ministerul Finanţelor Publice la o banca din străinătate cu scopul efectuării de operaţiuni de încasări şi plati în valută. Capitolul II Operaţiuni derulate prin trezoreria statului Articolul 2 (1) Prin trezoreria statului se derulează operaţiunile de încasări şi plati privind fonduri publice care privesc, după caz, fără a se limita la acestea: a) veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetului trezoreriei statului; b) veniturile şi cheltuielile bugetelor fondurilor speciale, care se constituie şi se utilizează potrivit reglementărilor legale; c) veniturile şi cheltuielile bugetelor instituţiilor publice; d) emiterea certificatelor de trezorerie pentru populaţie, răscumpărarea acestora la scadenta şi transformarea certificatelor de trezorerie în certificate de depozit; e) datoria publică interna şi externa, inclusiv serviciul datoriei publice interne şi externe; f) alte venituri şi cheltuieli privind fonduri publice, reglementate prin dispoziţii legale, inclusiv drepturile de încasat şi obligaţiile de plată ale statului, la baza cărora stau acorduri şi convenţii guvernamentale şi comerciale. (2) Statul garantează efectuarea operaţiunilor financiare prin trezoreria statului în condiţii de siguranţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, precum şi păstrarea integrităţii disponibilităţilor băneşti. Capitolul III Administrarea resurselor contului curent general al trezoreriei statului Articolul 3 (1) Contul curent general al trezoreriei statului funcţionează la Banca Naţionala a României şi este deschis în numele Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor trezoreriei statului din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti şi al administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti.---------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (2) În contul curent general al trezoreriei statului Banca Naţionala a României înregistrează încasările şi efectuează plăţile în limita disponibilităţilor existente în cont. (3) Contul curent general al trezoreriei statului se consolideaza zilnic la nivelul Centralei Băncii Naţionale a României. (4) Funcţionarea contului curent general al trezoreriei statului şi înregistrarea operaţiunilor în acest cont se stabilesc prin convenţie încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţionala a României. (5) Este interzisă preluarea de sume din contul curent general al trezoreriei statului fără acordul persoanelor din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor trezoreriei statului din cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice judeţene, a municipiului Bucureşti şi administraţiilor finanţelor publice ale sectoarelor municipiului Bucureşti, autorizate sa administreze acest cont. (6) Pentru toate operaţiunile derulate prin contul curent general al Trezoreriei Statului, precum şi prin conturile de valută deschise în evidenţele Băncii Naţionale a României, pe numele Ministerului Finanţelor Publice, se plătesc comisioane din bugetul Trezoreriei Statului în conformitate cu prevederile art. 21 şi 28 din Legea nr. 312/2004privind Statutul Băncii Naţionale a României.--------Alin. (6) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al art. I din Secţiunea I, Cap. II din ORDONANŢA nr. 10 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 28 ianuarie 2005. (7) Prin derogare de la alin. (5), precum şi de la art. 24 din Legea nr. 500/2002privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, plata comisioanelor se efectuează prin debitarea directa de către Banca Naţionala a României a contului curent general al Trezoreriei Statului.---------Alin. (7) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al art. I din Secţiunea I, Cap. II din ORDONANŢA nr. 10 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 28 ianuarie 2005. Articolul 4Operaţiunile de încasări şi plati prevăzute la art. 2 alin. (1) sunt evidentiate în contabilitatea trezoreriei statului potrivit planului de conturi aprobat prin ordin al ministrului finanţelor publice. Articolul 5 (1) Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, efectuează operaţiunile de încasări şi plati prin unităţile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal, cu excepţia instituţiilor publice ai căror conducatori au calitatea de ordonatori principali şi secundari de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetelor fondurilor speciale şi instituţiilor publice autonome cu sediul în municipiul Bucureşti, precum şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, care efectuează operaţiunile de încasări şi plati prin Trezoreria Municipiului Bucureşti. (2) În vederea efectuării cheltuielilor instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, au obligaţia de a prezenta unităţilor trezoreriei statului la care au conturile deschise bugetul de venituri şi cheltuieli, aprobat şi repartizat pe trimestre în condiţiile legii. (3) La decontarea sumelor în numerar sau prin virament din conturile instituţiilor publice pentru efectuarea cheltuielilor, unităţile trezoreriei statului verifica existenta bugetelor de venituri şi cheltuieli ale instituţiilor respective şi a listelor de investiţii, aprobate în condiţiile legii, urmărind respectarea limitei creditelor bugetare deschise şi repartizate sau a disponibilităţilor de fonduri, după caz, şi a destinaţiei acestora, precum şi alte obiective stabilite prin norme metodologice de către Ministerul Finanţelor Publice. (4) Din conturile de cheltuieli sau de disponibilitati, după caz, ale instituţiilor publice, deschise la trezoreria statului, se pot elibera sume pentru efectuarea de plati în numerar, reprezentând drepturi salariale, precum şi pentru alte cheltuieli care nu se justifica a fi efectuate prin virament. (5) Instituţiile publice au obligaţia sa organizeze activitatea de casierie, astfel încât încasările şi plăţile în numerar să fie efectuate în condiţii de siguranţă, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare şi în limita plafonului de casa stabilit de către unităţile trezoreriei statului pentru fiecare instituţie publică. (6) Sumele achitate în numerar de către contribuabili, reprezentând venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale şi venituri extrabugetare ale instituţiilor publice, se încasează prin casieriile proprii ale instituţiilor care gestionează bugetele respective, dacă legea nu prevede altfel. (7) Veniturile bugetelor prevăzute la art. 2 alin. (1) pot fi încasate în numerar şi prin unităţile Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C S.A., pe bază de convenţii încheiate cu persoanele abilitate, cu condiţia asigurării fondurilor necesare achitării comisioanelor stabilite pentru efectuarea acestor operaţiuni. (8) Transferurile şi subvenţiile alocate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor speciale şi de la alte bugete regiilor autonome, societăţilor sau companiilor naţionale şi societăţilor comerciale, după caz, se virează în conturi deschise în numele acestora la unităţile trezoreriei statului în a căror rază sunt înregistrate fiscal şi se utilizează numai potrivit destinaţiilor aprobate prin lege, neputând fi executate silit.---------Alin. (5) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (9) Instituţiile publice pot deschide, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, conturi escrow la o banca agreată de instituţiile finanţatoare externe sau interne, în care să se colecteze veniturile sau alte disponibilitati încasate de către acestea în limita unor sume, în lei sau în valută, în condiţii stabilite prin convenţii încheiate între părţi. (10) Este interzis instituţiilor publice să efectueze operaţiunile de încasări şi plati prin bănci, cu excepţia încasărilor şi plăţilor efectuate în valută, precum şi a prevederilor alin. (9). Articolul 6 (1) Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, au obligaţia sa vireze sumele reprezentând contravaloarea bunurilor achiziţionate, serviciilor prestate sau lucrărilor executate în conturile agenţilor economici beneficiari, deschise la unităţile trezoreriei statului în a căror rază aceştia sunt înregistraţi fiscal. (2) Agenţii economici sau alte persoane juridice împuternicite de aceştia vor utiliza sumele încasate în conturile deschise la unităţile trezoreriei statului, prevăzute la alin. (1), în următoarea ordine: pentru achitarea drepturilor de natura salariala, prin transferul sumelor aferente în conturile deschise la bănci, cu excepţia impozitelor şi contribuţiilor aferente acestora, pentru achitarea obligaţiilor către bugetul de stat şi celelalte bugete, iar sumele rămase disponibile pot fi virate în conturile deschise la bănci. (3) Conturile agenţilor economici prevăzute la alin. (1) se supun executării silite prin unităţile trezoreriei statului, pe baza titlurilor executorii emise de organele autorizate să aplice procedura de executare silită, conform prevederilor legale. (4) Instituţiile publice, indiferent de sistemul de finanţare, pot emite bilete la ordin pentru garantarea plăţii anumitor sume la date fixe. Aceste bilete la ordin pot fi avalizate de către terţi, cu excepţia trezoreriei statului. Capitolul IV Utilizarea şi fructificarea disponibilităţilor contului curent general al trezoreriei statului Articolul 7 (1) Disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului se pot utiliza pentru: a) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenti ale bugetului de stat, nefinantate prin împrumuturi de stat; b) finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenti ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu aceasta destinaţie; c) finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului trezoreriei statului din exerciţiul curent. (2) Disponibilităţile rămase neangajate în contul curent general al trezoreriei statului, după finanţarea deficitelor bugetare prevăzute la alin. (1), pot fi utilizate pentru: a) acordarea de împrumuturi pentru răscumpărarea la scadenta sau înainte de scadenta, după caz, a împrumuturilor de stat emise pentru finanţarea sau refinantarea datoriei publice, cu condiţia asigurării disponibilităţilor necesare pentru efectuarea cheltuielilor aprobate potrivit legii;--------Lit. a) a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de pct. 2 al art. I din Secţiunea I, Cap. II din ORDONANŢA nr. 10 din 21 ianuarie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 96 din 28 ianuarie 2005. b) acordarea de împrumuturi pentru acoperirea golurilor temporare de casa, ca urmare a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetelor locale, precum şi ale bugetelor fondurilor speciale, cu termen de rambursare în cursul aceluiaşi exerciţiu bugetar; c) efectuarea de plasamente prin operaţiuni specifice la societăţi bancare şi instituţii financiare autorizate să efectueze astfel de operaţiuni, garantate de acestea cu titluri de stat deţinute în portofoliul lor;---------Lit. c) a alin. (2) al art. 7 a fost modificată de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003.--------Lit. d) a alin. (2) al art. 7 a fost abrogată de pct. 1 al art. IV, Secţiunea a 4-a, Cap. II din ORDONANŢA nr. 41 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 28 iulie 2005. e) efectuarea de cumpărări reversibile repo;---------Lit. f) a alin. (2) al art. 7 a fost abrogată de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (3) Nivelul ratei dobânzii aferente împrumuturilor prevăzute la alin. (2) lit. b) se stabileşte prin convenţii. Pentru plasamentele prevăzute la alin. (2) lit. c) nivelul ratei dobânzii se stabileşte în condiţii de maxima eficienta pentru stat.--------Alin. (3) al art. 7 a fost modificat de pct. 2 al art. IV, Secţiunea a 4-a, Cap. II din ORDONANŢA nr. 41 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 28 iulie 2005. (4) Dobânda încasată pentru disponibilităţile din contul curent general al trezoreriei statului, utilizate conform alin. (1) şi (2), reprezintă venit al bugetului trezoreriei statului. (5) Rata dobânzii pentru disponibilităţile utilizate, conform alin. (1) şi alin. (2) lit. a), se determina la nivelul ratei medii lunare a dobânzilor plătite de trezoreria statului pentru disponibilităţile şi depozitele pe termen constituite din sumele păstrate de titularii de conturi, potrivit legii, în trezoreria statului.----------Alin. (5) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (6) Nivelul ratei dobânzilor aferente echivalentului în lei al împrumuturilor externe guvernamentale încasat în contul curent general al trezoreriei statului şi utilizat pentru finanţarea şi refinantarea deficitului bugetului de stat, începând cu exerciţiul financiar al anului 2003, este cel prevăzut la alin. (5). Dobânda calculată reprezintă venit al bugetului trezoreriei statului. (7) Pentru disponibilităţile rămase în contul curent general al trezoreriei statului la sfârşitul fiecărei zile, Banca Naţionala a României acorda o dobânda al carei nivel este situat cel puţin la nivelul mediu al ratei dobânzilor la depozitele atrase (BUBID), valabil în ziua respectiva. Dobânda încasată reprezintă venit la bugetul trezoreriei statului.---------Alin. (7) al art. 7 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. Articolul 8Asigurarea permanenta a echilibrului dintre resursele contului curent general al trezoreriei statului şi necesităţile de finanţare se poate realiza prin următoarele metode, în funcţie de condiţiile pieţelor monetara şi valutară: a) utilizarea echivalentului în lei al unor sume vândute la rezerva valutară a statului, din conturile de disponibilitati în valută; b) atragerea de depozite pe termen scurt de la bănci sau alte instituţii financiare, la nivelul cel mai avantajos al ratei dobânzii pentru trezorerie, stabilit în condiţiile cererii şi ofertei pieţei monetare;--------Lit. b) a art. 8 a fost modificată de pct. 22 al art. unic din LEGEA nr. 146 din 17 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 19 mai 2005. c) emisiunea de certificate de trezorerie; d) operaţiuni repo. Articolul 9 (1) Disponibilităţile în valută gestionate de Ministerul Finanţelor Publice, provenite din împrumuturi interne şi externe contractate de stat, destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinantarii datoriei publice, precum şi din alte surse prevăzute de lege se păstrează la Banca Naţionala a României în conturi purtătoare de dobânda, care funcţionează în afară contului curent general al trezoreriei statului, şi se utilizează potrivit legii. Rata dobânzii se situeaza la nivelul ratei dobânzilor plătite de Banca Naţionala a României la rezervele minime obligatorii. Ministerul Finanţelor Publice poate efectua prin contul corespondent deschis la o banca din străinătate operaţiuni de încasări şi plati în valută.---------Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (2) Dobânzile încasate din fructificarea disponibilităţilor în valută prevăzute la alin. (1) au următoarea destinaţie: a) dobânzile aferente sumelor prevăzute la alin. (1), mai puţin cele aferente împrumuturilor externe contractate de stat, destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinantarii datoriei publice, constituie venituri ale bugetului trezoreriei statului şi se utilizează ca sursa pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice interne contractate în valută; b) dobânzile aferente împrumuturilor externe contractate de stat, destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinantarii datoriei publice, constituie venituri ale bugetului trezoreriei statului şi se utilizează ca sursa pentru plata dobânzilor aferente datoriei publice externe. (3) Dobânzile încasate pentru disponibilităţile în valută provenite din împrumuturi interne şi externe contractate de stat, destinate finanţării deficitului bugetului de stat şi refinantarii datoriei publice, se utilizează pe destinatiile prevăzute la alin. (2), în limita creditelor bugetare aprobate în bugetul trezoreriei statului cu aceasta destinaţie.---------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (4) Din disponibilităţile în valută se pot constitui depozite la Banca Naţionala a României în condiţiile stabilite prin convenţie încheiată între Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţionala a României sau pot fi fructificate în mod direct de către Ministerul Finanţelor Publice prin plasamente în instrumente cu grad de risc zero emise de instituţii financiare interne şi externe. (5) Disponibilităţile în valută, altele decât cele prevăzute la alin. (1), care, potrivit reglementărilor în vigoare, privesc fonduri publice gestionate de Ministerul Finanţelor Publice, se păstrează în conturi distincte, deschise la băncile nominalizate în actul normativ de aprobare a creditelor sau împrumuturilor nerambursabile ori desemnate conform procedurilor de licitaţie specifice instituţiei creditoare internaţionale.----------Alin. (5) al art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (6) Instituţiile publice efectuează operaţiunile de încasări şi plati în valută prin conturi deschise la bănci selectate de către acestea, urmărindu-se obţinerea celor mai avantajoase condiţii în sensul minimizarii riscului şi a costurilor suportate de stat.---------Alin. (6) al art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. Articolul 10 (1) Trezoreria statului acorda dobânzi la disponibilităţile păstrate în contul curent general al trezoreriei statului, pentru care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, exista obligaţia acordării de dobânzi. (2) Pentru sumele păstrate în conturi deschise la Trezoreria Statului operatorii economici şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază de dobânda. Pentru operaţiunile de plati dispuse din conturile purtătoare de dobânda, deschise la Trezoreria Statului pe numele operatorilor economici şi al instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, derulate prin intermediul sistemelor de decontare a plăţilor de mica şi mare valoare în relaţia cu instituţiile de credit, se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Cuantumul acestora se stabileşte prin ordin al ministrului finanţelor publice la nivelul comisioanelor plătite de Trezoreria Statului către Banca Naţionala a României şi/sau agentul sau mandatat pentru administrarea sistemului de plati şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2006.---------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 3 al art. IV, Secţiunea a 4-a, Cap. II din ORDONANŢA nr. 41 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 28 iulie 2005. (3) Dobânda aferentă certificatelor de trezorerie pentru populaţie, nerascumparate la scadenta şi transformate în certificate de depozit, se plăteşte de la bugetul de stat, începând cu exerciţiul bugetar al anului 2003. (4) Din disponibilităţile păstrate în conturile deschise la trezoreria statului, în afară celor provenite din alocaţii bugetare şi împrumuturi din disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului, se pot constitui depozite la termen, la solicitarea scrisă a titularilor acestora. (5) Nivelul ratelor dobânzilor acordate la disponibilităţile prevăzute la alin. (1), (2), (3) şi (4) se stabileşte de către Ministerul Finanţelor Publice, cu încadrarea în obiectivele politicii monetare a Guvernului şi a Băncii Naţionale a României. (6) Pentru alte servicii prestate de Trezoreria Statului la solicitarea instituţiilor de credit, operatorilor economici şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii se percep comisioane care constituie venituri ale bugetului Trezoreriei Statului. Natura şi nivelul comisioanelor se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice şi se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2006.--------Alin. (6) al art. 10 a fost introdus de pct. 4 al art. IV, Secţiunea a 4-a, Cap. II din ORDONANŢA nr. 41 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 28 iulie 2005. Capitolul V Bugetul trezoreriei statului Articolul 11 (1) Ministerul Finanţelor Publice elaborează, administrează şi executa bugetul trezoreriei statului. (2) Bugetul trezoreriei statului cuprinde la venituri următoarele: a) dobânzi pentru: depozitele şi plasamentele financiare constituite din împrumuturi externe guvernamentale; disponibilităţile contului curent general al trezoreriei statului; disponibilităţile în valută provenite din împrumuturi externe pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi refinantarea datoriei publice, păstrate în conturile deschise la Banca Naţionala a României şi bănci pe bază de convenţii; împrumuturile acordate din contul curent general al trezoreriei statului; b) dobânzi pentru finanţarea temporară a deficitelor bugetare din contul curent general al trezoreriei statului; c) dobânzi şi penalităţi de întârziere pentru neplata creanţelor bugetului trezoreriei statului;----------Lit. c) a alin. (2) al art. 11 a fost modificată de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003.c^1) comisioane percepute pentru operaţiunile şi serviciile prestate de către Trezoreria Statului;---------Lit. c^1) a alin. (2) al art. 11 a fost introdusă de pct. 5 al art. IV, Secţiunea a 4-a, Cap. II din ORDONANŢA nr. 41 din 14 iulie 2005 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 677 din 28 iulie 2005. d) alte venituri. (3) Bugetul trezoreriei statului cuprinde la cheltuieli următoarele: a) dobânzi, comisioane şi alte speze pentru împrumuturi externe guvernamentale; b) dobânzi la disponibilitati şi depozite pe termen; c) comisioane cuvenite băncilor şi Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C S.A. pentru încasarea unor venituri ale bugetului de stat şi pentru alte servicii prestate pentru trezoreria statului; d) cheltuieli de funcţionare a unităţilor trezoreriei statului, care cuprind: cheltuieli materiale şi servicii pentru întreţinerea şi funcţionarea trezoreriei statului şi a sistemelor informatice ale acesteia, taxe poştale, cheltuieli cu transportul şi asigurarea numerarului şi valorilor, paza sediilor şi chirii, cheltuieli cu întreţinerea, funcţionarea şi asigurarea mijloacelor de transport al numerarului şi valorilor, cheltuieli de publicitate; e) cheltuieli de capital pentru unităţile trezoreriei statului; f) alte cheltuieli. g) comisioane percepute la decontarea operaţiunilor prin contul curent general al Trezoreriei Statului de către Banca Naţională a României şi/sau agentul său mandatat pentru administrarea sistemului de plăţi.---------Lit. g) a alin. (3) al art. 11 a fost introdusă de art. XXVIII, Secţiunea a-15-a, Cap. II din ORDONANŢA nr. 94 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 31 august 2004. (4) Bugetul trezoreriei statului se prezintă spre aprobare Guvernului o dată cu proiectul legii bugetului de stat, în structura stabilită de Ministerul Finanţelor Publice. (5) Bugetul trezoreriei statului se poate modifica prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Finanţelor Publice. (6) Ministerul Finanţelor Publice, în funcţie de evoluţia volumului disponibilităţilor şi al depozitelor păstrate în contul curent general al trezoreriei statului şi de evoluţia nivelului ratelor dobânzilor, poate aproba modificarea creditelor bugetare aprobate pentru plata dobânzilor prevăzute la alin. (3) lit. a) şi b) prin virari de credite de la alte subdiviziuni bugetare, în tot cursul anului. (7) Excedentul anual rezultat din execuţia bugetului trezoreriei statului, ca diferenţa între veniturile încasate şi plăţile efectuate, se reportează în anul următor şi se utilizează pentru acoperirea cheltuielilor aprobate în bugetul trezoreriei statului. Articolul 12 (1) Pentru neplata la termen a ratelor şi dobânzilor scadente la împrumuturile acordate din contul curent general al trezoreriei statului, în condiţiile art. 7 alin. (2) lit. b) şi d), se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere prevăzute de reglementările legale privind executarea creanţelor bugetare.---------Alin (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (2) Dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate potrivit alin. (1) urmează regimul juridic al creanţelor bugetare.--------Alin (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 201 din 16 mai 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 351 din 22 mai 2003. (3) Creanţele rezultate din gestionarea împrumuturilor externe guvernamentale contractate direct sau garantate de stat, precum şi din alte operaţiuni, derulate prin trezoreria statului, se urmăresc şi se executa în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea creanţelor bugetare. (4) Dreptul de a cere executarea silită privind creanţele prevăzute la alin. (3) se prescrie în termen de 25 de ani de la data la care, potrivit legii, se naşte acest drept. Articolul 13 (1) Ministerul Finanţelor Publice elaborează trimestrial şi anual bilanţul general al trezoreriei statului în structura stabilită de acesta. (2) Bilanţul general al trezoreriei statului împreună cu contul anual de execuţie al bugetului trezoreriei statului se prezintă pentru aprobare Guvernului, până la data de 1 iulie a anului următor celui de execuţie. Capitolul VI Contravenţii Articolul 14 (1) Următoarele fapte constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) preluarea de sume din contul curent general al trezoreriei statului şi din conturile în valută ale Ministerului Finanţelor Publice fără acordul persoanelor autorizate să efectueze operaţiuni din aceste conturi, cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei; b) efectuarea de către instituţiile publice de încasări şi plati în alte conturi decât cele stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei. c) utilizarea sumelor încasate în conturile deschise la unităţile trezoreriei statului, de către agenţii economici prevăzuţi la art. 6 alin. (1) sau de către persoanele juridice împuternicite de către aceştia, în alta ordine decât cea prevăzută la alin. (2) al aceluiaşi articol, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Ministerului Finanţelor Publice sau al Curţii de Conturi, după caz. (3) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplică prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, cu excepţia art. 28 şi 29. Capitolul VII Dispoziţii finale Articolul 15În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă Ministerul Finanţelor Publice va elabora norme metodologice în aplicarea prevederilor acesteia. Articolul 16La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abroga Ordonanţa Guvernului nr. 66/1994 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, aprobată prin Legea nr. 128/1994, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor publice,Mihai Nicolae TanasescuBucureşti, 31 octombrie 2002.Nr. 146.------------

Noutăți

  • LEGE nr. 406 din 9 noiembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • LEGE nr. 267 din 6 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
  • LEGE nr. 304 din 3 decembrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 17/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
  • LEGE nr. 40 din 24 mai 1995 pentru ratificarea Convenţiei privind interzicerea sau limitarea folosirii anumitor categorii de arme clasice care ar putea fi considerate ca producând efecte traumatice excesive sau care ar lovi fără discriminare, semnată de România la New York la 8 aprilie 1982
  • LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurenţei*)
  • LEGE nr. 133 din 29 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 177/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 14 octombrie 2004 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice
  • LEGE nr. 558 din 18 decembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, precum şi a unor alte acte normative
  • LEGE nr. 4 din 28 martie 1974 privind atribuţiile şi răspunderile consiliilor de conducere, preşedinţilor, inginerilor şefi, contabililor şefi, ale celorlalte cadre tehnice şi economice din cooperativele agricole de producţie, precum şi ale direcţiilor generale judeţene pentru agricultura, industrie alimentară şi ape
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 29 septembrie 2005 privind modificarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism
  • LEGE nr. 314 din 22 mai 2002 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului 1998
  • LEGE nr. 2 din 16 ianuarie 1992 privind acordarea de indemnizaţii membrilor Academiei Române
  • LEGE nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României
  • LEGE nr. 95 din 17 mai 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2000 pentru ratificarea Acordului multilateral de baza privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa - Caucaz - Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998
  • LEGE nr. 204 din 16 mai 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2002 pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 66/1996 privind reorganizarea Casei de Economii şi Consemnaţiuni din România în societate bancară pe acţiuni
  • LEGE nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • LEGE nr. 295 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind regimul armelor şi al muniţiilor*)
  • LEGE nr. 171 din 10 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2000 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • LEGE nr. 292 din 28 iunie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2004 pentru completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 145 din 12 iulie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2010 privind valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto
  • LEGE nr. 201 din 20 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2001 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere privind cooperarea AIJ/JI dintre Guvernul României şi Guvernul Elveţiei şi a Înţelegerii asupra proiectului - Proiect elveţian privind energia termică (Buzău, Paşcani), semnate la Bucureşti la 8 ianuarie 1999
  • CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 342 din 29 noiembrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/2005 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de curierat pentru materialele NATO clasificate
  • LEGE nr. 46 din 19 martie 2008 (*republicată*) Codul silvic
  • LEGE nr. 266 din 7 noiembrie 2008 (*republicată*)  farmaciei
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 206 din 15 noiembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 302 din 28 iunie 2004*) (*republicată*) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
  • LEGE nr. 561 din 16 octombrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 47/2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul PHARE 2001 de cooperare transfrontaliera dintre România şi Bulgaria - RO 0103, semnat la Bucureşti la 4 decembrie 2001
  • LEGE nr. 91 din 6 mai 2016 pentru ratificarea Acordului privind asistenţa financiară rambursabilă dintre România şi Republica Moldova, semnat la Chişinău la 7 octombrie 2015
  • LEGE nr. 88 din 3 aprilie 2007 privind aprobarea transferului pachetului de acţiuni deţinut de stat la Societatea Comercială "Horticola" - S.A. Bucureşti de la Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 5 noiembrie 2007 pentru modificarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • CODUL COMERCIAL din 10 mai 1887
  • LEGE nr. 16 din 28 februarie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2013 privind completarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii tineri
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 30 ianuarie 2003 pentru ratificarea Acordului privind aderarea Republicii Croaţia la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Zagreb la 5 decembrie 2002, şi a Protocolului adiţional nr. 12 la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Zagreb la 5 decembrie 2002
  • LEGE nr. 348 din 6 iulie 2001 pentru modificarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 248 din 31 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2007 privind aprobarea unor măsuri financiar-bugetare pe anul 2007
  • LEGE nr. 60 din 21 martie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2004 privind instituirea unor măsuri speciale de reabilitare a unor blocuri de locuinţe situate în localităţi din zone defavorizate şi/sau monoindustriale
  • LEGE nr. 752 din 27 decembrie 2001 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române*)
  • LEGE nr. 395 din 16 decembrie 2005 privind suspendarea pe timp de pace a serviciului militar obligatoriu şi trecerea la serviciul militar pe bază de voluntariat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 25 septembrie 2002 (*republicată*) privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat*)
  • LEGE nr. 15 din 19 decembrie 1980 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 466/1979 privind regimul produselor şi substanţelor toxice
  • LEGE nr. 103 din 16 mai 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2017 pentru completarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român
  • LEGE nr. 175 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea tehnică - anul 2003, semnat la Bucureşti la 11 noiembrie 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 14 aprilie 2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 24 iunie 2009 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru renovarea şi dezvoltarea spaţiului rural prin creşterea calităţii vieţii şi diversificării economiei în zonele rurale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 21 martie 2018 pentru încredinţarea către Compania Naţională "Unifarm" - S.A. a serviciului de interes economic general în vederea realizării activităţii de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activităţii de prevenire a deceselor şi agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane şi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018
  • LEGE nr. 171 din 7 octombrie 2016 pentru aderarea Guvernului României la cel de-al treilea Protocol, adoptat la Strasbourg la 6 martie 1959, la Acordul general privind privilegiile şi imunităţile Consiliului Europei, adoptat la Paris la 2 septembrie 1949
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 40 din 28 martie 2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare
  • LEGE nr. 23 din 14 martie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 289 din 15 mai 2002 privind perdelele forestiere de protecţie
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 56 din 23 decembrie 1998 privind unele măsuri pentru restructurarea Guvernului
  • LEGE nr. 57 din 13 iulie 1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/1991 privind protecţia socială a şomerilor şi reintegrarea lor profesională
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021