Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 18 februarie 2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 110 din 24 februarie 2009 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 18 februarie 2009 (*actualizată*)privind acordarea tichetelor de vacanţă(actualizată până la data de 1 iulie 2010*)

----------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 iulie 2010 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor aduse de către ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorAvând în vedere criza financiară existentă la nivel global, care afectează, în principal, întreprinderile mici şi mijlocii din România, precum şi situaţia creată de presiunile personalului bugetar pentru creşterea salariilor,având în vedere faptul că întreprinderile mici şi mijlocii se află în prezent sub presiunea limitării posibilităţilor de creditare generată de criza financiară şi sunt din ce în ce mai afectate de lipsa de lichidităţi din economie, ceea ce generează şi întârzieri în încasarea facturilor aferente mărfurilor livrate sau serviciilor prestate în favoarea propriilor beneficiari,având în vedere lipsa de forţă de muncă calificată la nivelul întreprinderilor mici şi mijlocii, generată de fenomenul de emigrare cu care ne-am confruntat în ultimii ani, care a generat deja creşteri salariale importante în sectorul privat în ultimii ani, pe fondul creşterii economice şi a necesităţii de a asigura o forţă de muncă stabilă,având în vedere că în contextul actual generat de efectele crizei financiare întreprinderile mici şi mijlocii nu mai au resurse pentru a ţine pasul cu creşterile salariale anunţate în sectorul bugetar şi riscă să îşi piardă angajaţii,având în vedere investiţiile făcute de majoritatea angajatorilor în pregătirea forţei de muncă angajate în vederea asigurării sustenabilităţii întreprinderilor în condiţiile concurenţiale generate de aderarea la Uniunea Europeană,prin introducerea tichetelor de vacanţă, Guvernul intervine printr-o măsură urgentă în favoarea angajatului, căruia îi cresc veniturile reale, şi în favoarea angajatorului, care are posibilitatea şi este stimulat să acorde angajaţilor, alături de salariu, vacanţe în ţară, prin intermediul tichetelor de vacanţă, cu rol de recuperare a capacităţii de muncă, de creştere a productivităţii muncii salariatului şi de motivare a acestuia pentru a-şi menţine calitatea de salariat în respectiva întreprindere, ceea ce va genera stabilitate şi eficienţă mărite la nivelul sectorului privat şi în special în cazul întreprinderilor mici şi mijlocii.Având în vedere că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, este necesar a fi luate măsuri imediate pentru instituirea cadrului normativ privind acordarea tichetelor de vacanţă.Neadoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă va duce la scăderea circulaţiei turistice în România, la creşterea ratei şomajului, aspecte care implicit vor genera un impact negativ asupra întregii economii.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru recuperarea şi întreţinerea capacităţii de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare tichete de vacanţă. (2) Instituţiile din sectorul bugetar definite conform Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi subordonare, inclusiv cele care se finanţează integral din venituri proprii, regiile autonome, societăţile comerciale la care statul este acţionar unic sau acţionar majoritar, societăţile şi companiile naţionale care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă acordă, în condiţiile legii, tichete de vacanţă. (3) Tichetele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugete locale, pentru unităţile din domeniul bugetar, şi în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. (4) Nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate salariaţilor sub forma de tichete de vacanţă este contravaloarea a 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, pentru un salariat, în decursul unui an fiscal. (5) Tichetele de vacanţă sunt integral suportate de către angajator, în condiţiile art. 3. (6) Angajatorii acordă tichete de vacanţă numai în cazul în care în anul fiscal anterior au obţinut profit sau venit, după caz. (7) Conţinutul minim al pachetului de servicii care se poate achiziţiona prin intermediul tichetelor de vacanţă va fi stabilit prin normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (8) Prestarea serviciilor achiziţionate prin intermediul tichetelor de vacanţă se face în unităţi turistice autorizate de Ministerul Turismului. (9) Angajatul care beneficiază de tichete de vacanţă nu mai beneficiază de prima de vacanţă în cursul anului fiscal. Articolul 2 (1) Tichetele de vacanţă sunt emise de către unităţi specializate în domeniul care face obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă şi autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, denumite în continuare emitenţi. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Finanţelor Publice, prin ordin al ministrului, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurenţială a serviciilor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Fiecare tichet de vacanţă este valabil dacă are înscrise următoarele menţiuni: a) emitentul şi datele sale de identificare; b) valoarea nominală a tichetului de vacantă; c) angajatorul şi datele sale de identificare; d) numele, prenumele şi codul numeric personal ale angajatului care este în drept să utilizeze tichetul de vacanţă; e) spaţiul destinat înscrierii perioadei în care a fost utilizat şi aplicării ştampilei unităţii afiliate; f) interdicţia unităţii afiliate de a plăti diferenţa în bani dintre valoarea tichetului de vacanţă şi valoarea pachetului de servicii către utilizatorii tichetelor de vacanţă; g) perioada de valabilitate a utilizării tichetului de vacanţă. (3) Emitenţii tichetelor de vacanţă au obligaţia de a asigura circulaţia tichetelor de vacanţă în condiţii de siguranţă. (4) Tichetul de vacanţă are o perioadă de valabilitate de un an de la data emiterii. Articolul 3 (1) Angajatorul împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite şi reprezentative la nivelul unităţii sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanţii salariaţilor stabilesc de comun acord emitentul tichetelor de vacanţă cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzătoare. (2) Autorităţile şi instituţiile publice din sectorul bugetar vor contracta serviciile privind emiterea tichetelor de vacanţă cu emitenţii, în condiţiile legislaţiei în vigoare. (3) Sumele corespunzătoare tichetelor de vacanţă acordate de către angajator sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, respectiv la calculul impozitului pe venit, în limita a 6 (şase) salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată pentru fiecare angajat, pe an calendaristic, iar pentru salariat sunt scutite de plată impozitului pe venituri şi a impozitelor sociale aferente. Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este stabilit prin hotărâre a Guvernului*). (4) Sumele prevăzute la alin. (3) nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru angajat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial.Contravaloarea tichetelor de vacanţă nu se ia în calcul la stabilirea venitului salarial*). (5) Valorile nominale permise pentru tichetele de vacanţă sunt: 10, 20, 30, 40 şi 50 lei.-------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform literei a) a art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 28 iunie 2010, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă prevederile privind scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009. Prevederile privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 rămân în vigoare. Articolul 4 (1) Operatorii economici cu activitate de turism din România, autorizaţi de Ministerul Turismului, conform Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, care deţin structuri de primire turistice clasificate şi/sau agenţii de turism licenţiate şi care acceptă tichete de vacanţă ca modalitate de plată, se denumesc, în mod convenţional şi în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, unităţi afiliate. (2) Comisionul maxim perceput de agenţiile de turism, în calitate de unităţi afiliate, nu poate depăşi 10% din valoarea pachetului de servicii oferit utilizatorilor tichetelor de vacanţă. Articolul 5 (1) Ministerul Turismului va transmite unităţilor emitente lista cu unităţile afiliate. (2) Orice plată, atât între angajatori şi unităţile emitente, cât şi între unităţile emitente şi cele afiliate, se face numai prin intermediul societăţilor bancare, potrivit legii. (3) Unităţile emitente vor plăti unităţilor afiliate cu care au încheiat contracte pentru decontarea tichetelor de vacanţă contravaloarea acestora după prestarea serviciilor de turism. Articolul 6 (1) Se interzice unităţii afiliate acordarea unui rest de bani la tichetul de vacanţă. (2) Contravaloarea serviciilor turistice prestate de către unităţile afiliate peste valoarea tichetelor de vacanţă se suportă de către salariat. Articolul 7 (1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei acceptarea de către unitatea afiliată spre comercializare a tichetelor de vacanţă de către alte persoane decât titularul tichetului de vacanţă. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 10.000 lei şi retragerea certificatului de clasificare, respectiv a licenţei de turism acceptarea de către unităţile afiliate de tichete de vacanţă pentru achiziţionarea de servicii care nu îndeplinesc condiţiile pachetului minim de servicii prevăzut la art. 1 alin. (7). (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei fapta unităţii afiliate de a da rest în bani la tichetul de vacanţă. (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către personalul cu atribuţii de control din cadrul Ministerului Turismului. (5) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1)-(3) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 8În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Turismului şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale vor supune spre aprobare, prin hotărâre a Guvernului, normele metodologice de aplicare a acesteia.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:--------------Ministrul turismului,Elena Gabriela UdreaMinistrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,Marian SârbuMinistrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaBucureşti, 18 februarie 2009.Nr. 8.------

Noutăți

  • CONSTITUŢIA din 10 iulie 1964 Uniunii Poştale Universale
  • LEGE nr. 65 din 13 aprilie 2017 privind instituirea zilei de 21 martie - Ziua Olteniei
  • LEGE nr. 564 din 22 decembrie 2003 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2003 pentru completarea art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 517 din 6 septembrie 1940 pentru înscrierea drepturilor de proprietate pe baza sentinţelor judecătoreşti de expropriere şi împroprietărire, precum şi pentru vînzările făcute de către Stat din suprafeţele expropriate şi a celor rezultate din exercitarea dreptului de preemţiune
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 147 din 10 iulie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) şi (4) ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova"- S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 23 din 25 martie 1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 526 din 11 decembrie 2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 216 din 13 noiembrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2012 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/2007 privind reglementarea unor aspecte legate de lucrările de modernizare a sectoarelor de cale ferată aflate pe coridorul IV paneuropean supuse modernizării
  • LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenţei
  • LEGE nr. 166 din 24 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 13 septembrie 2006 privind gestionarea fondurilor nerambursabile destinate finanţării politicii agricole comune alocate de la Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare şi prefinanţare alocate de la bugetul de stat
  • LEGE nr. 165 din 24 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România
  • LEGE nr. 40 din 11 martie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
  • LEGE nr. 237 din 10 octombrie 2018 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice
  • LEGE nr. 353 din 23 decembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora
  • LEGE nr. 129 din 11 aprilie 2003 privind modificarea art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 120/1998 pentru ratificarea de către România a Convenţiei-cadru europene privind cooperarea transfrontaliera a colectivităţilor sau autorităţilor teritoriale, adoptată la Madrid la 21 mai 1980
  • LEGE nr. 7 din 8 ianuarie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 76/1998 pentru ratificarea Acordului privind adoptarea de condiţii uniforme pentru inspecţiile tehnice periodice ale vehiculelor rutiere şi recunoaşterea reciprocă a acestor inspecţii, încheiat la Viena la 13 noiembrie 1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 215 din 21 iulie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar
  • LEGE nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române
  • CODUL PENAL din 21 iunie 1968 (*republicat*)
  • LEGE nr. 204 din 20 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 24 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
  • LEGE nr. 330 din 22 noiembrie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2007 pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea drumurilor, etapa a VI-a, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 30 ianuarie 2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 28 iunie 2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 28 iunie 2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 79 din 26 februarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 118/2001 pentru modificarea art. 6 din Legea nr. 78/1995 privind protecţia personalului şi a patrimoniului din sectorul producţiei de apărare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 27 iunie 2012 pentru stabilirea cadrului instituţional de acţiune în scopul utilizării durabile a pesticidelor pe teritoriul României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 13 septembrie 2018 pentru stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a benzinei şi motorinei, de introducere a unui mecanism de monitorizare şi reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră şi de stabilire a metodelor de calcul şi de raportare a reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • CODUL VAMAL din 10 aprilie 2006 (LEGE nr. 86/2006)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 206 din 22 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii spitalelor nr. 270/2003
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 71 din 29 decembrie 1998 privind aprobarea amendării Protocolului nr. 4 la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, precum şi pentru rectificarea versiunii în limba română a paragrafului 6 al articolului 15 din protocol
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 7 aprilie 2010 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • CODUL MUNCII (Legea nr. 10 din 25 noiembrie 1972)
  • LEGE nr. 5 din 17 octombrie 1980 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/1973 privind dezvoltarea construcţiei de locuinţe, vînzarea de locuinţe din fondul de stat către populaţie şi construirea de case de odihnă proprietate personală
  • LEGE nr. 68 din 26 martie 2004 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, pentru finanţarea Proiectului pentru prevenirea catastrofelor naturale generate de inundaţii şi poluarea aerului, semnat la Bucureşti la 16 iulie 2003 şi la Paris la 25 august 2003
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 309 din 8 noiembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2005 pentru modificarea art. 7^1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 223 din 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 304 din 6 octombrie 2009 pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Bosnia şi Herţegovina, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 16 iunie 2008
  • LEGE nr. 172 din 7 octombrie 2019 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007 pentru modificarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate
  • LEGE nr. 7 din 16 februarie 2017 bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017
  • LEGE nr. 160 din 15 mai 2013 privind declararea zilei de 16 noiembrie Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
  • LEGE nr. 203 din 16 mai 2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
  • LEGE nr. 607 din 31 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2001 pentru modificarea alin. 2 al art. 74 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021