Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 4 martie 2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 155 din 12 martie 2009 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 4 martie 2009 (*actualizată*)privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe(actualizată până la data de 17 iulie 2011*)

--------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 155 din 12 martie 2009. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. până la data de 17 iulie 2011, cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 5 din 6 ianuarie 2010; LEGEA nr. 158 din 11 iulie 2011.Situaţia extraordinară prevăzută de art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, constă în necesitatea reducerii consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuinţe, în condiţiile asigurării şi menţinerii climatului termic interior în apartamente, prin promovarea de programe integrate Planului naţional de eficienţă energetică.Directiva 2006/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi de abrogare a Directivei 93/76/CEE a Consiliului prevede, printre altele, ca statele membre să ia toate măsurile pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice la utilizatorii finali şi stabilirea unei ţinte naţionale de minimum 9% privind economiile de energie pentru al 9-lea an de aplicare a directivei.Reducerea consumului de energie pentru încălzirea blocurilor de locuinţe are ca efecte reducerea costurilor de întreţinere cu încălzirea, diminuarea efectelor schimbărilor climatice, prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, creşterea independenţei energetice, prin reducerea consumului de combustibil utilizat la prepararea agentului termic pentru încălzire, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor.Totodată, prin adoptarea de urgenţă a prezentului act normativ se vor realiza susţinerea creşterii economice şi contracararea efectelor negative pe care criza financiară internaţională actuală le poate avea asupra sectorului energetic şi al construcţiilor, inclusiv prin utilizarea resurselor energetice naţionale.Prin aplicarea prevederilor prezentului act normativ, pe termen scurt şi mediu, se degrevează bugetul statului de cheltuielile cu combustibilul utilizat, se reduc cheltuielile cu întreţinerea blocurilor de locuinţe prin reducerea facturilor cu încălzirea, se asigură susţinerea operatorilor economici din domeniul construcţiilor şi se creează noi locuri de muncă.Neadoptarea de urgenţă a prezentului act normativ conduce la neîndeplinirea obligaţiilor asumate de România privind transpunerea Directivei 2006/32/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 aprilie 2006 privind eficienţa energetică la utilizatorii finali şi serviciile energetice şi de abrogare a Directivei 93/76/CEE a Consiliului, precum şi a Directivei 2002/91/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind performanţa energetică a clădirilor.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Prezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte lucrările de intervenţie pentru izolarea termică a blocurilor de locuinţe construite după proiecte elaborate în perioada 1950-1990, etapele necesare realizării lucrărilor, modul de finanţare a acestora, precum şi obligaţiile şi răspunderile autorităţilor administraţiei publice şi ale asociaţiilor de proprietari. (2) Realizarea lucrărilor de intervenţie stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă are drept scop creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, respectiv reducerea consumurilor energetice pentru încălzirea apartamentelor, în condiţiile asigurării şi menţinerii climatului termic interior, precum şi ameliorarea aspectului urbanistic al localităţilor. (3) Lucrările de intervenţie prevăzute la alin. (1) sunt investiţii de interes public local.-------------Alin. (3) al art. 1 a fost introdus de articolul unic din LEGEA nr. 5 din 6 ianuarie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 11 ianuarie 2010. Articolul 2În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) bloc de locuinţe - clădire - imobilul format din proprietăţi individuale definite ca apartamente şi proprietatea comună indiviză. Expresia vizează atât clădirea în ansamblul său, cât şi părţi ale acesteia - tronsoane de bloc - separate prin rost; b) program local multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe - documentul fundamentat şi elaborat de autorităţile administraţiei publice locale ale municipiilor, oraşelor, comunelor, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, pe baza contractelor de mandat încheiate cu asociaţiile de proprietari, aprobat prin hotărâre a consiliului local, întocmit în vederea fundamentării alocaţiilor de la bugetul local şi de la bugetul de stat, denumit în continuare program local; c) program naţional multianual privind creşterea performanţei energetice la blocurile de locuinţe - documentul elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei şi aprobat prin ordin al ministrului, în baza programelor locale transmise de coordonatorii locali şi a fondurilor alocate din bugetul de stat în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, denumit în continuare program naţional; programul naţional prevede alocaţiile stabilite în aplicarea prevederilor art. 13 lit. a) pentru bugetele locale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti; d) coordonatori locali - primarii municipiilor, oraşelor şi comunelor, precum şi ai sectoarelor municipiului Bucureşti în a căror responsabilitate revine coordonarea programelor locale, în calitate de autorităţi contractante. Articolul 3Pentru fundamentarea programelor locale, coordonatorii locali realizează identificarea şi inventarierea blocurilor de locuinţe prevăzute la art. 1 alin. (1). Capitolul II Lucrări de intervenţie Articolul 4Lucrările de intervenţie la anvelopa blocului de locuinţe, stabilite prin prezenta ordonanţă de urgenţă, sunt: a) izolarea termică a pereţilor exteriori; b) înlocuirea ferestrelor şi a uşilor exterioare existente, inclusiv tâmplăria aferentă accesului în blocul de locuinţe, cu tâmplărie performantă energetic;b^1) închiderea balcoanelor/logiilor cu tâmplărie performantă energetic;-----------Litera b^1) a art. 4 a fost introdusă de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 158 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011. c) termo-hidroizolarea terasei/termoizolarea planşeului peste ultimul nivel în cazul existentei şarpantei; d) izolarea termică a planşeului peste subsol, în cazul în care prin proiectarea blocului sunt prevăzute apartamente la parter; e) lucrări de demontare a instalaţiilor şi a echipamentelor montate aparent pe faţadele/terasa blocului de locuinţe, precum şi remontarea acestora după efectuarea lucrărilor de izolare termică; f) lucrări de refacere a finisajelor anvelopei. Articolul 5Realizarea lucrărilor de intervenţie prevăzute la art. 4 lit. a)-d) are ca scop creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 100 kWh/mp arie utilă, în condiţii de eficienţă economică. Articolul 6Odată cu efectuarea lucrărilor de intervenţie prevăzute la art. 4 se pot executa şi următoarele lucrări de intervenţie, justificate din punct de vedere tehnic în expertiza tehnică şi/sau în auditul energetic: a) lucrări de reparaţii la elementele de construcţie care prezintă potenţial pericol de desprindere şi/sau afectează funcţionalitatea blocului de locuinţe, inclusiv de refacere în zonele de intervenţie; b) lucrări de intervenţie la instalaţia de distribuţie a agentului termic pentru încălzire aferentă părţilor comune ale blocului de locuinţe. Capitolul III Etapele necesare implementării programelor locale Articolul 7Etapele necesare implementării programelor locale sunt următoarele: a) identificarea şi inventarierea blocurilor de locuinţe prevăzute la art. 1 alin. (1); b) înştiinţarea asociaţiilor de proprietari de către coordonatorii locali privind înscrierea în programul local; c) hotărârea adunării generale a proprietarilor de înscriere în programul local şi semnarea contractului de mandat; d) proiectarea lucrărilor de intervenţie; e) executarea lucrărilor de intervenţie; f) recepţia la terminarea lucrărilor şi eliberarea certificatului de performanţă energetică, cu evidenţierea consumului anual specific de energie calculat pentru încălzire; g) recepţia finală, după expirarea perioadei de garanţie de bună execuţie de 3 ani. Articolul 8Asociaţiile de proprietari din blocurile de locuinţe identificate şi inventariate sunt înştiinţate de către coordonatorii locali asupra posibilităţii de înscriere în programul local. Articolul 9 (1) Odată cu înştiinţarea prevăzută la art. 8 coordonatorul local transmite şi proiectul de contract de mandat semnat de acesta, în două exemplare originale, în vederea semnării de către asociaţia de proprietari. (2) Contractul de mandat are drept scop mandatarea coordonatorului local de către asociaţia de proprietari în vederea stabilirii măsurilor şi acţiunilor ce se impun, în condiţiile şi cu respectarea prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru creşterea performanţei energetice a blocului de locuinţe. (3) Prin contractul de mandat se prevăd obligaţiile părţilor, precum şi alte clauze asupra cărora părţile convin. Articolul 10 (1) Asociaţiile de proprietari înştiinţate se pot înscrie în programul local prin solicitare scrisă înregistrată la coordonatorul local în a cărui arie de competenţă este amplasat blocul de locuinţe. (2) Solicitarea asociaţiei de proprietari prevăzută la alin. (1) este însoţită de: a) contractul de mandat semnat; b) hotărârea privind înscrierea în programul local, adoptată în adunarea generală cu acordul majorităţii proprietarilor; c) lista proprietarilor din imobil. Articolul 11 (1) În etapa privind proiectarea lucrărilor de intervenţii, prevăzută la art. 7 lit. d), se realizează: a) expertiza tehnică, auditul energetic şi elaborarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie; b) elaborarea documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de intervenţie şi obţinerea autorizaţiei de construire; c) elaborarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie, precum şi a documentaţiei de achiziţie pentru contractarea executării lucrărilor de intervenţie. (2) Expertiza tehnică prevăzută la alin (1) lit. a) se realizează pentru analiza structurii de rezistenţă a blocului de locuinţe din punctul de vedere al asigurării cerinţei esenţiale "rezistenţă mecanică şi stabilitate", urmărind metoda calitativă prevăzută de reglementările tehnice în vigoare. În cazul în care expertiza tehnică prevede necesitatea efectuării unor lucrări de consolidare/reparaţii care condiţionează executarea lucrărilor de intervenţie, contractorul proiectării lucrărilor de intervenţie informează în scris coordonatorul local în vederea dispunerii de către acesta a măsurilor ce se impun. (3) Elaborarea documentaţiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se realizează după aprobarea indicatorilor tehnico-economici prin hotărârea consiliului local, notificarea asociaţiei de proprietari de către coordonatorul local privind hotărârea consiliului local şi încheierea actului adiţional la contractul de mandat privind stabilirea şi individualizarea obligaţiilor de plată pentru executarea lucrărilor de intervenţie. Capitolul IV Finanţarea Articolul 12Finanţarea proiectării lucrărilor de intervenţie prevăzute la art. 4 şi 6 se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv ale sectoarelor municipiului Bucureşti, în condiţiile legii. Articolul 13Finanţarea executării lucrărilor de intervenţie prevăzute la art. 4 şi 6 se asigură astfel: a) 50% din alocaţii de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei; b) 30% din fonduri aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale şi/sau din alte surse legal constituite; c) 20% din fondul de reparaţii al asociaţiei de proprietari şi/sau din alte surse legal constituite. Articolul 14 (1) Prin excepţie de la prevederile art. 13, autorităţile administraţiei publice locale pot asigura, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie, pe lângă cota de 30%: a) preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei de 20% ce revine asociaţiei de proprietari. Autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî cu privire la măsurile aplicabile în vederea recuperării sumelor avansate pentru acoperirea cotei de 20%, pe baza mecanismelor proprii stabilite de acestea; b) preluarea parţială sau integrală a cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie corespunzătoare cotei proprietarului/proprietarilor din blocul de locuinţe aflat/aflaţi în imposibilitate de a asigura sumele ce îi/le revin. (2) Condiţiile de preluare şi criteriile de selecţie pentru aplicarea prevederilor alin. (1) se stabilesc şi se aprobă prin hotărâre a consiliului local, cu luarea în considerare, cu prioritate, a locuinţelor aparţinând următoarelor categorii de persoane: a) persoane cu handicap sau familii cu persoane cu handicap aflate în întreţinere; b) persoane singure/familii ale căror venituri medii nete lunare pe persoană singură/membru de familie sunt mai mici decât câştigul salarial mediu net lunar pe economie.-----------Alin. (2) al art. 14 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 158 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011. Articolul 15La termenele prevăzute în Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările ulterioare: a) autorităţile administraţiei publice locale stabilesc, în cadrul programelor locale, necesarul de alocaţii de la bugetul de stat pentru finanţarea cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a), aferentă blocurilor de locuinţe care vor beneficia de lucrări de intervenţie în anul bugetar următor, şi transmit programele locale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei; b) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei centralizează propunerile primite, în baza cărora include în proiectul bugetului de stat sumele necesare pentru finanţarea cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a). Articolul 16În limita resurselor bugetare alocate în acest scop prin legea bugetului de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei: a) aprobă, prin ordin al ministrului, programul naţional, prin care alocă bugetelor locale fondurile aferente cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a); b) repartizează şi comunică autorităţilor administraţiei publice locale fondurile alocate. Articolul 17Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei efectuează lunar plata către coordonatorii locali a sumelor aferente cotei-părţi prevăzute la art. 13 lit. a), aferentă lucrărilor de intervenţie executate, pe baza deconturilor justificative, verificate şi aprobate conform legii. Articolul 18Autorităţile administraţiei publice locale pot hotărî şi preluarea cheltuielilor aferente lucrărilor de intervenţie, corespunzătoare cotei de 50% ce revine Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinaţie în bugetele locale, pentru blocurile de locuinţe.-----------Art. 18 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 158 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011. Capitolul V Obligaţii şi răspunderi Articolul 19Consiliul local aprobă, la propunerea coordonatorilor locali: a) indicatorii tehnico-economici aferenţi obiectivelor de investiţii privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe; b) programele locale multianuale privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. Articolul 20Coordonatorul local: a) realizează identificarea şi inventarierea blocurilor de locuinţe prevăzute la art. 1 alin. (1); b) înştiinţează asociaţiile de proprietari asupra prevederilor legale privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, precizând condiţiile şi modalitatea de înscriere în programul local; c) încheie contractul de mandat cu fiecare asociaţie de proprietari înştiinţată, pentru implementarea, pe etape, a programului local; d) contractează proiectarea lucrărilor de intervenţie; e) notifică asociaţiei de proprietari hotărârea consiliului local privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici corespunzători lucrărilor de intervenţie ce urmează a fi executate; f) transmite Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei propunerile cuprinse în programele locale în scopul includerii blocurilor de locuinţe în programul naţional; g) încheie act adiţional la contractul de mandat, cuprinzând datele şi informaţiile prevăzute în notificarea de la lit. e); h) contractează executarea lucrărilor de intervenţie; i) organizează recepţia la terminarea lucrărilor şi pune la dispoziţia asociaţiei de proprietari certificatul de performanţă energetică, cu evidenţierea consumului anual specific de energie calculat pentru încălzire; j) organizează recepţia finală după expirarea perioadei de garanţie de bună execuţie de 3 ani şi transmite asociaţiei de proprietari documentele care completează cartea tehnică a construcţiei; k) constituie, gestionează şi actualizează baze de date specifice, pe care le pune la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei în vederea fundamentării politicilor publice naţionale în domeniu şi cuantificării economiilor de energie obţinute prin realizarea lucrărilor de intervenţie; l) asigură controlul utilizării eficiente a fondurilor alocate şi al aplicării prevederilor contractuale; m) informează asociaţiile de proprietari privind programul local în toate etapele de implementare a acestuia. Articolul 21Asociaţia de proprietari: a) aprobă în adunarea generală a proprietarilor înscrierea în programul local; b) semnează contractul de mandat cu coordonatorul local, prin care îl mandatează pe acesta să stabilească măsurile şi acţiunile ce se impun, în condiţiile şi cu respectarea prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru creşterea performanţei energetice a blocului de locuinţe; c) constituie fondul de reparaţii pentru asigurarea finanţării cotei-părţi care îi revine în vederea executării lucrărilor de intervenţie;c^1) participă, prin reprezentant desemnat, la contractarea proiectării şi a execuţiei lucrărilor de intervenţie;-----------Litera c^1) a art. 21 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 158 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011. d) participă la recepţia la terminarea lucrărilor, precum şi la recepţia finală. Articolul 22Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei: a) centralizează şi prioritizează propunerile cuprinse în programele locale în scopul includerii blocurilor de locuinţe în programul naţional, în limita fondurilor alocate; b) aprobă programul naţional; c) asigură finanţarea lucrărilor, în cota prevăzută la art. 13 lit. a), în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie în bugetul propriu; d) cuantifică economia de energie rezultată în urma realizării lucrărilor de intervenţie, prin centralizarea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor specifice furnizate de coordonatorii locali; e) aprobă anual, prin ordin al ministrului, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista auditorilor energetici atestaţi pentru clădiri Articolul 23Pentru finanţarea executării lucrărilor de intervenţie, coordonatorii locali deschid un cont separat cu această destinaţie, în numele unităţilor administrativ-teritoriale, la unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului, în care vor fi virate sumele aferente alocate de la bugetul local, bugetul de stat, precum şi sumele aferente cotei-părţi de participare ce revine fiecărei asociaţii de proprietari. Articolul 24Coordonatorii locali care beneficiază de sume alocate de la bugetul de stat pentru finanţarea executării lucrărilor de intervenţie la blocurile de locuinţe incluse în programul naţional sunt obligaţi să pună la dispoziţia Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, la solicitarea acestuia, toate documentele justificative, răspunzând pentru necesitatea şi oportunitatea sumelor solicitate, precum şi pentru realitatea, exactitatea şi legalitatea sumelor cheltuite în scopul pentru care au fost alocate. Capitolul VI Monitorizare şi control Articolul 25 (1) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei organizează controlul propriu, prin sondaj, al documentelor elaborate în etapa de proiectare a lucrărilor de intervenţie, precum şi al stadiului fizic de execuţie a lucrărilor de intervenţie. (2) În realizarea atribuţiei de control propriu prevăzute la alin. (1), Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei poate contracta servicii specializate şi/sau poate coopta specialişti persoane fizice din învăţământul universitar, institute naţionale de cercetare-dezvoltare, precum şi din administraţia publică. (3) Cheltuielile ocazionate de activitatea proprie de control, respectiv plata serviciilor specializate, transportul, diurna şi cazarea, se suportă din veniturile proprii ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, constituite în baza art. 40 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, cu modificările ulterioare. Articolul 26 (1) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, prin Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Construcţii şi Economia Construcţiilor - INCERC Bucureşti, monitorizează performanţa energetică a blocurilor de locuinţe şi constituie bănci de date specifice. (2) Cheltuielile pentru realizarea, utilizarea şi actualizarea bazelor de date prevăzute la alin. (1) se suportă din veniturile proprii ale Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, constituite în baza art. 40 din Legea nr. 10/1995, cu modificările ulterioare. Capitolul VII Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 27Contractele pentru audit energetic, proiectarea şi/sau executarea lucrărilor de reabilitare termică, perfectate şi/sau aflate în curs de realizare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se finalizează potrivit prevederilor legale în vigoare la data semnării acestora. Articolul 27^1Proprietarii apartamentelor din blocurile de locuinţe şi ai imobilelor care au executat lucrări de intervenţie pe cheltuială proprie beneficiază, în condiţiile legii, de scutire de la plata impozitului aferent locuinţei pe o perioadă de minimum 7 ani, pe baza auditului energetic prin care se certifică realizarea recomandărilor propuse de către auditorul energetic pentru clădiri.-----------Art. 27^1 a fost introdus de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 158 din 11 iulie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 503 din 14 iulie 2011. Articolul 28În cazul blocurilor de locuinţe ale căror proiecte tehnice şi detalii de execuţie au fost finalizate până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, contractarea executării lucrărilor de intervenţie se face în condiţiile de finanţare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 29Blocurile de locuinţe neincluse în programul naţional în anul în curs rămân în baza de date a coordonatorilor locali pentru fundamentarea programelor locale şi naţionale în anii următori. Articolul 30În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, coordonatorii locali finalizează identificarea şi inventarierea blocurilor de locuinţe realizate după proiecte elaborate în perioada 1950-1990. Articolul 31Pentru adoptarea unor soluţii tehnice unitare şi scurtarea perioadelor de proiectare a lucrărilor de intervenţie, precum şi de execuţie a lucrărilor de intervenţie, contractarea acestora se poate organiza şi realiza pe tipuri de blocuri de locuinţe, în funcţie de: perioada de proiectare/construire, sistem similar de realizare constructivă a anvelopei blocurilor de locuinţe, regim de înălţime. Articolul 32 (1) Certificatul de urbanism şi autorizaţia de construire pentru executarea lucrărilor de intervenţie se eliberează, în regim de urgenţă, cu scutire de taxă, prin exceptare de la prevederile legale în vigoare. (2) Prin derogare de la prevederile art. 1 şi art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru executarea lucrărilor de intervenţie la părţile comune, autorizaţia de construire se emite fără prezentarea titlului asupra imobilului, teren şi/sau construcţie, a extrasului de plan cadastral şi a extrasului de carte funciară de informare. Articolul 33Pentru lucrările de intervenţie prevăzute în prezenta ordonanţă de urgenţă, prin excepţie de la prevederile legale în vigoare, autorizaţia de construire se emite fără virarea cotelor de 0,7% şi 0,1% către Inspectoratul de Stat în Construcţii, precum şi a cotei de 0,5% către Casa Socială a Constructorului din cheltuielile pentru executarea lucrărilor. Articolul 34Contractul de mandat constituie titlu executoriu pentru sumele avansate de autorităţile administraţiei publice locale în condiţiile prevederilor art. 14 alin. (1) lit. a) şi nerecuperate de la asociaţiile de proprietari până la recepţia finală a lucrărilor de intervenţie executate. Articolul 35În termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin comun al ministrului dezvoltării regionale şi locuinţei, al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice se aprobă norme metodologice de aplicare a acesteia. Articolul 36La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor blocuri de locuinţe - condominii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 9 decembrie 2002, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 211/2003, cu modificările şi completările ulterioare; b) Hotărârea Guvernului nr. 1.070/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termică a unor clădiri de locuit multietajate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 18 septembrie 2003, cu modificările ulterioare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul dezvoltăriiregionale şi locuinţei,Vasile BlagaŞeful CancelarieiPrimului-Ministru,Cătălin Ovidiu BabaViceprim-ministru, ministruladministraţiei şi internelor,Dan NicaMinistrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaBucureşti, 4 martie 2009.Nr. 18.------------

Noutăți

  • LEGE nr. 593 din 29 octombrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2002 privind cumpărarea unui imobil pentru sediul Misiunii Permanente a României pe lângă Uniunea Europeană
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 71 din 22 august 2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • LEGE nr. 30 din 15 ianuarie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale "Oltchim" - S.A. Ramnicu Valcea
  • COD DE PROCEDURA PENALĂ
  • LEGE nr. 91 din 8 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 186 din 12 decembrie 2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, salarizaţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000
  • LEGE nr. 276 din 24 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 31 din 4 martie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române
  • LEGE nr. 225 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2013 pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programelor de transport public judeţean
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 27 ianuarie 2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 29 septembrie 2011 privind stabilirea unor măsuri referitoare la Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 119 din 27 septembrie 2001 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale Combinatul Siderurgic "Sidex" - S.A. Galaţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 22 decembrie 2005 privind protecţia mediului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 87 din 10 iunie 1999 pentru modificarea art. 37 din Legea bugetului de stat pe anul 1999 nr. 36/1999
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 120 din 30 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 95/1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, şi a Ordonanţei Guvernului nr. 122/1998 privind acumularea, scoaterea şi împrospătarea produselor din rezervele proprii ale forţelor destinate apărării naţionale
  • LEGE nr. 118 din 15 martie 2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit
  • LEGE nr. 149 din 5 iulie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 8 iunie 1999 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România
  • LEGE nr. 206 din 11 noiembrie 1998 pentru aprobarea afilierii instituţiei Avocatul Poporului la Institutul Internaţional al Ombudsmanului şi la Institutul European al Ombudsmanului
  • LEGE nr. 196 din 20 iulie 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor
  • LEGE nr. 32 din 13 martie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat cu program normal de 4 ore
  • LEGE nr. 729 din 4 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/1999 privind unele măsuri de restructurare financiară a Băncii Agricole - S.A.
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 65 din 10 mai 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 8 decembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996
  • LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002 (*republicată*) pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism*)
  • LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • LEGE nr. 43 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 92/1971 pentru modificarea Decretului nr. 673/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Metalurgice, aprobat prin Legea nr. 53/1969, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 339 din 29 noiembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
  • LEGE nr. 53 din 17 martie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 86/2004 privind unele măsuri financiare în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 220 din 27 octombrie 2008 (*republicată*) pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie*)
  • LEGE nr. 82 din 21 iulie 1992 *** Republicată privind rezervele de stat
  • LEGE nr. 48 din 2 martie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1997 pentru completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • LEGE nr. 87 din 28 mai 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/1997 privind unele măsuri pentru evidenta acţionarilor, organizarea şi desfăşurarea primei adunări generale a acţionarilor la societăţile comerciale care au făcut obiectul procedurilor de privatizare instituite prin Legea nr. 55/1995
  • LEGE nr. 119 din 16 octombrie 1996 (*republicată*) cu privire la actele de stare civilă*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 202 din 18 decembrie 2002 privind gospodărirea integrată a zonei costiere
  • LEGE nr. 10 din 8 martie 1993 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Nigeria privind evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe câştiguri din capital, încheiat la Abuja 21 iulie 1992
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 141 din 25 octombrie 2001 pentru sancţionarea unor acte de terorism şi a unor fapte de încălcare a ordinii publice
  • LEGE nr. 112 din 4 iunie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 116 din 20 septembrie 2001 privind alocarea unei sume din bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale pentru finanţarea activităţilor ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei Internaţionale a Vârstnicilor în anul 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar
  • LEGE nr. 323 din 27 mai 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 173/2001 privind majorarea capitalului social al Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene - TAROM" - S.A. prin conversia în acţiuni a creanţelor unor unităţi de aviaţie civilă
  • LEGE nr. 148 din 21 octombrie 2014 pentru aderarea României la Tratatul dintre Regatul Spaniei, Republica Franceză, Republica Italiană, Regatul Ţărilor de Jos şi Republica Portugheză privind crearea Forţei de Jandarmerie Europeană, EUROGENDFOR, semnat la Velsen la 18 octombrie 2007
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 30 iunie 2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 75 din 1 iunie 1999 (*republicată*) privind activitatea de audit financiar*)
  • LEGE nr. 262 din 2 octombrie 2013 pentru completarea art. 286 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 56 din 10 aprilie 2017 pentru completarea art. 352 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 115 din 19 septembrie 2002 pentru ratificarea amendamentelor la Aranjamentul stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit prin Scrisoarea părţii române din 17 octombrie 2001 şi Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internaţional din 31 octombrie 2001, precum şi pentru ratificarea Memorandumului suplimentar de politici economice şi financiare şi a Memorandumului tehnic de înţelegere, convenite prin Scrisoarea părţii române din 12 august 2002 şi Decizia Consiliului Directorilor Executivi al Fondului Monetar Internaţional din 28 august 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 29 iunie 2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuţiei financiare elveţiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elveţiano-român vizând reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum şi a contribuţiei naţionale aferente acestei asistenţe
  • LEGE nr. 267 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2008 pentru modificarea unor acte normative din domeniul social
  • LEGE nr. 289 din 7 noiembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2013 privind unele măsuri pentru dezvoltarea şi susţinerea fermelor de familie şi facilitarea accesului la finanţare al fermierilor
  • CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)
  • LEGE nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 268 din 7 decembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala în România
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 2 din 30 octombrie 1987 privind conservarea, protejarea şi dezvoltarea pădurilor, exploatarea lor raţională economică şi menţinerea echilibrului ecologic
  • LEGE nr. 135 din 29 iunie 1998 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/1997 pentru reglementarea plăţii premiilor anuale, a celui de-al 13-lea salariu sau a altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, care, de regula, se acordă la finele anului
  • LEGE nr. 348 din 6 iunie 2002 pentru respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 161/2001 privind completarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale
  • LEGE nr. 150 din 12 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021