Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 28 iunie 2010 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010 (*actualizată*)pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale(actualizată până la data de 28 februarie 2011*)

----------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 28 iunie 2010. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamţ până la data de 28 februarie 2011, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 8 septembrie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 23 februarie 2011.Întrucât nivelul veniturilor bugetare a fost profund afectat de criza economică şi financiară,pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macro-economice,datorită necesităţii implementării unor măsuri de lărgire a bazei de impozitare, precum şi de majorare a unor impozite în domeniul impozitelor directe şi în domeniul impozitelor şi taxelor locale,având în vedere necesitatea eliminării, cât mai urgent posibil, a incompatibilităţii legislaţiei naţionale privind recuperarea pierderilor realizate prin sediile permanente din străinătate ale persoanelor juridice române cu dispoziţiile art. 49 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru evitarea declanşării procedurii de infringement,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea drept consecinţe negative creşterea deficitului bugetar,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 7 alineatul (1) punctul 2 se introduc două noi subpuncte, subpunctele 2.1 şi 2.2, cu următorul cuprins:"2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii: a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru; b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu; c) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură; d) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.-------------Subpct. 2.1. de la pct. 2 al alin. (1) al art. 7 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 8 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.2.2. În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate, fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază."2. La articolul 7 alineatul (1), după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 13^1, cu următorul cuprins:"13^1. dreptul de autor şi drepturile conexe - constituie obiect al acestora operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, precum şi drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile sui-generis, potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare."3. La articolul 15 alineatul (1), litera c) se abrogă.4. La articolul 31, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin."5. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Pierderi fiscale externeArt. 32. - Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent situat într-un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau situat într-un stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri este deductibilă doar din veniturile obţinute de sediul permanent respectiv. În acest caz, pierderile realizate printr-un sediu permanent se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se recuperează în următorii 5 ani fiscali consecutivi."6. La titlul II "Impozitul pe profit", capitolul VI se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL VIImpozitul pe dividendeDeclararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividendeArt. 36. - (1) O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol. (2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române. (3) Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor. (4) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii acestora inclusiv.-------------Alin. (4) al art. 36 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.(4^1) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor distribuite/plătite de o persoană juridică română: a) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat; b) organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române.-------------Alin. (4^1) al art. 36 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010. (5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital."7. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:"Pierderi realizate printr-un sediu permanent din străinătateArt. 37^1. - (1) Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate, înregistrate până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv, se recuperează potrivit prevederilor în vigoare până la această dată. (2) Pentru anul 2010, pierderile realizate printr-un sediu permanent situat într-un stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri se determină luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate de la începutul anului fiscal."8. La articolul 49, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:(2^1) Norma de venit pentru fiecare activitate independentă desfăşurată de contribuabil care generează venit comercial nu poate fi mai mică decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii acesteia, înmulţit cu 12. Prevederile prezentului alineat se aplică şi în cazul în care activitatea se desfăşoară în cadrul unei asocieri fără personalitate juridică, norma de venit fiind stabilită pentru fiecare membru asociat.-------------Alin. (2^1) al art. 49 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.9. La articolul 50 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) o cheltuială deductibilă egală cu 20% din venitul brut;".10. La articolul 50 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) o cheltuială deductibilă egală cu 25% din venitul brut;".11. La articolul 52, litera f) a alineatului (1) şi litera b) a alineatului (2) se abrogă.12. La articolul 52, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Impozitul ce trebuie reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul, cu excepţia impozitului aferent veniturilor prevăzute la alin. (1) lit. e^1), pentru care termenul de virare este reglementat potrivit titlului IV^1."-------------Alin. (3) al art. 52 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.13. La articolul 55 alineatul (3), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:"h) tichete-cadou acordate potrivit legii."14. La articolul 55 alineatul (4), literele a^1), a^2), j) şi k) se abrogă.15. La articolul 55 alineatul (4), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;".16. La articolul 65 alineatul (2), literele a) şi c) se abrogă.17. La articolul 66, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^2), cu următorul cuprins:"(4^2) Determinarea câştigului/pierderii potrivit alin. (1)-(3) revine fiecărui intermediar, societate de administrare a investiţiilor, în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii, sau plătitor de venit, după caz, la fiecare tranzacţie."18. La articolul 66, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Câştigul net/Pierderea netă se determină la sfârşitul fiecărui trimestru ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate cumulat de la începutul anului, ca urmare a tranzacţionării titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise. Câştigul net determinat/Pierderea netă determinată la sfârşitul fiecărui trimestru se calculează de către contribuabil, pe baza declaraţiei de impunere trimestriale."19. La articolul 66, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Câştigul net anual/Pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se determină ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului fiscal respectiv, cumulat de la începutul anului, şi este egal/egală cu câştigul net determinat/pierderea netă determinată la sfârşitul trimestrului IV al anului fiscal respectiv. Câştigul net anual/Pierderea netă anuală se determină de către contribuabil, pe baza declaraţiei privind venitul realizat, depusă potrivit prevederilor art. 83."-------------Alin. (5^1) al art. 66 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.20. La articolul 66, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Pentru tranzacţiile cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, efectuate în cursul fiecărui trimestru din anul fiscal, fiecare intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alt plătitor de venit, după caz, are următoarele obligaţii: a) calcularea câştigului/pierderii pentru fiecare tranzacţie efectuată pentru contribuabil; b) transmiterea către fiecare contribuabil a informaţiilor privind totalul câştigurilor/pierderilor, în formă scrisă, pentru tranzacţiile efectuate în cursul fiecărui trimestru, până la data de 5 a lunii următoare trimestrului; c) să depună anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat, la organul fiscal competent o declaraţie informativă privind totalul câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile efectuate cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, pentru fiecare contribuabil."21. La articolul 66, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:"(6^1) Procedura de aplicare a prevederii alin. (6) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."22. La articolul 67, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont."23. La articolul 67, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile."24. La articolul 67, alineatul (2^1) se abrogă.25. La articolul 67 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) câştigul net determinat la sfârşitul fiecărui trimestru din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%. Obligaţia calculării impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil revine contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere trimestrială depusă până la data de 25 inclusiv a lunii următoare fiecărui trimestru. Termenul de declarare constituie şi termen de plată a impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială către bugetul de stat. Obligaţia declarării şi plăţii impozitului revine contribuabilului. Impozitul de plată reprezentând plată anticipată trimestrială, respectiv impozitul de restituit trimestrial se calculează ca diferenţă între impozitul datorat pe câştigul net cumulat de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare şi impozitul datorat pe câştigul net cumulat de la începutul anului până la sfârşitul perioadei de raportare precedente;".-------------Litera a) a alin. (3) al art. 67 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificată de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.26. La articolul 67 alineatul (3), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:-------------Litera a^1) a alin. (3) al art. 67 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost abrogată de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.27. La articolul 67 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, se impune cu o cotă de 16% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz. Impozitul calculat şi reţinut, reprezentând plată anticipată, se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut."-------------Litera c) a alin. (3) al art. 67 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificată de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.28. La articolul 67, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:-------------Alin. (5) al art. 67 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost abrogat de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.29. La articolul 77, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net. Venitul net se calculează la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plătitor."30. La articolul 82, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) În situaţia rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi în care chiria este exprimată în lei, plăţile anticipate stabilite potrivit prevederilor art. 63 alin. (2) vor fi recalculate de organul fiscal competent la cererea contribuabilului, pe bază de documente justificative."31. La articolul 83, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) Declaraţia privind venitul realizat se completează şi pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2), caz în care plăţile anticipate de impozit vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual datorat, pentru situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia art. 82 alin. (7).-------------Alin. (1^1) al art. 83 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.32. La articolul 83, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: (2) Declaraţia privind venitul realizat se completează şi se depune la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal până la data de 15 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a câştigului net anual/pierderii nete anuale, generat/generată de: a) transferuri de titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen.-------------Alin. (2) al art. 83 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.33. La articolul 83, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Declaraţia de impunere trimestrială se completează pentru câştigul net determinat/pierderea netă determinată la sfârşitul fiecărui trimestru, generat/generată de tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise."34. La articolul 84, alineatele (1), (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins: (1) Impozitul anual datorat se stabileşte de organul fiscal competent pe baza declaraţiei privind venitul realizat, prin aplicarea cotei de 16% asupra fiecăruia din următoarele: a) venitul net anual impozabil; b) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; c) câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen."-------------Alin. (1) al art. 84 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010............................................................................ (2) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii. (3) Organul fiscal competent are obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe: a) venitul net anual impozabil; b) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; c) câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen."35. La articolul 86, alineatele (7) şi (8) se abrogă.36. Articolul 88 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependenteArt. 88. - Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România sunt impozitate potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu."37. La articolul 91, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: a) se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin în care s-a plătit impozitul; b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin respectiv; c) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41."38. La articolul 94, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4), (5) şi (6), cu următorul cuprins:"(4) Prevederile art. 49 alin. (2^1), art. 50 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) se vor aplica în mod corespunzător începând cu 1 iulie 2010. (5) Prevederile art. 55 alin. (3) lit. h) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010. Veniturile reprezentând:- tichetele de creşă, acordate potrivit legii;- tichetele de vacanţă, acordate potrivit legii;- sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;- sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie, devin impozabile începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010. (6) Procedura de aplicare a prevederii alin. (4) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."39. La articolul 115 alineatul (2), partea introductivă şi litera e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Următoarele venituri impozabile obţinute din România nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol şi se impozitează conform titlului II, III sau IV^1, după caz:-------------Partea introductivă a alin. (2) al art. 115 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificată de pct. 47 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010............................................................................ e) veniturile obţinute de nerezidenţi dintr-o asociere constituită în România, inclusiv dintr-o asociere a unei persoane fizice nerezidente cu o microîntreprindere."-------------Litera e) a alin. (2) al art. 115 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal de la art. I a fost modificată de pct. 47 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.40. La articolul 115, alineatul (4) se abrogă.41. La articolul 116 alineatul (2), literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"c) 25% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc, prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. p); d) 16% în cazul oricăror altor venituri impozabile obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 115."42. La articolul 116, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Pentru veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul certificatelor de depozit şi al instrumentelor de economisire. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării."43. La articolul 117, literele a), c), f), i) şi k) se abrogă.44. La articolul 140, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1) Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse." Articolul IILa calculul câştigului net şi al impozitului pe venit aferent în cazul transferului titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, pentru anul 2010, se aplică următoarele reguli:1. Pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010 se determină câştigul net/pierderea netă aferent/aferentă acestei perioade în funcţie de perioada de deţinere şi se asimilează câştigului net anual/pierderii nete anuale. Impozitul se determină prin aplicarea cotelor de impunere de 1% şi, respectiv, 16% la câştigul net aferent perioadei, asimilat câştigului net anual.2. Pierderea netă aferentă perioadei 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010 asimilată pierderii nete anuale se compensează cu câştigul net asimilat câştigului net anual aferent perioadei 1 iulie 2010-31 decembrie 2010.Dacă în urma compensării rezultă pierdere, aceasta se reportează numai asupra câştigului net anual aferent anului 2011.3. Pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010 se determină câştigul net/pierderea netă aferent/aferentă acestei perioade şi se asimilează câştigului net anual/pierderii nete anuale.Impozitul aferent perioadei se determină prin aplicarea cotei de 16% la câştigul net aferent perioadei, asimilat câştigului net anual din care se deduce pierderea netă aferentă perioadei 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010.Pierderea netă aferentă perioadei 1 iulie 2010-31 decembrie 2010 se asimilează pierderii nete anuale şi se reportează potrivit prevederilor art. 80^1 alin. (2) şi (3).-------------Art. II a fost modificat de pct. 1 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010. Articolul III (1) Orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit. (2) În sistemul public de pensii şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj, prin venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, se înţelege acele venituri realizate din drepturi de autor şi drepturi conexe definite potrivit art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi/sau venituri rezultate din activităţi profesionale desfăşurate în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil. Asupra acestor venituri se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj. (3) Persoanele fizice care realizează venituri de natură profesională, pentru care, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, se datorează şi se plăteşte contribuţia individuală de asigurări sociale şi contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, sunt considerate asigurate obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, precum şi în sistemul asigurărilor pentru şomaj şi beneficiază de prestaţiile prevăzute de Legea nr. 19/2000privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de indemnizaţie de şomaj în condiţiile Legii nr. 76/2002privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Prevederile alin. (3) cu privire la statutul de asigurat obligatoriu, prin efectul legii, în sistemul asigurărilor pentru şomaj nu se aplică persoanelor pentru care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se prevede, potrivit Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, că asigurarea în sistemul asigurărilor pentru şomaj este facultativă şi care deţin statutul de asigurat în acest sistem în temeiul unui contract de asigurare pentru şomaj, cu excepţia cazului în care aceste persoane renunţă la contractul de asigurare. (5) Persoanelor asigurate în alte sisteme, neintegrate sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, şi persoanelor care au calitatea de pensionari nu le sunt aplicabile prevederile alin. (2). (6) Persoanele care, în mod ocazional, realizează, pe lângă veniturile de natură salarială, şi venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională. (7) Persoanele care, în mod ocazional, realizează exclusiv venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, datorează contribuţiile prevăzute la alin. (2). În această situaţie baza de calcul anuală nu poate depăşi de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.------------Alin. (7) al art. III a fost modificat de pct. 3 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat" cu sintagma "de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat". (8) Persoanele care realizează, cu caracter de regularitate, pe lângă veniturile de natură salarială, şi venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, datorează contribuţiile individuale şi pentru aceste venituri de natură profesională la baza de calcul astfel cum este prevăzută la alin. (17). (9) Persoanele care realizează, cu caracter de regularitate, exclusiv venituri de natură profesională definite la art. 7 alin. (1) pct. 13^1 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, datorează contribuţiile prevăzute la alin. (2) la baza de calcul astfel cum este prevăzută la alin. (17). (10) În sensul alin. (6) şi (7), prin venituri realizate în mod ocazional se înţelege acele venituri realizate ca urmare a desfăşurării unei activităţi, în mod sporadic, fără a avea un caracter de regularitate. (11) Obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj, corespunzătoare veniturilor prevăzute la alin. (2), revine plătitorului de venit. (12) Prevederile Legii nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la obligaţiile angajatorilor în ceea ce priveşte declararea, calcularea, reţinerea şi plata contribuţiilor de asigurări sociale, respectiv a contribuţiilor de asigurări pentru şomaj, precum şi sancţiunile corelative în cazul nerespectării acestora se aplică în mod corespunzător şi obligaţiei prevăzute la alin. (11). (13) Plătitorii de venit, în vederea declarării evidenţei nominale a persoanelor care realizează venituri de natură profesională, altele decât cele de natură salarială şi a contribuţiilor individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj corespunzătoare veniturilor respective, au obligaţia de a depune lunar, până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile de natură profesională, declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate prevăzută la art. 296^19 din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare*).-------------Alin. (13) al art. III a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010.*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. XVI din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010, prevederile alin. (13) al art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, cu modificările ulterioare, modificate potrivit art. II, se aplică începând cu veniturile plătite în cursul lunii ianuarie 2011.-------------Alin. (14) al art. III a fost abrogat începând cu data de 1 ianuarie 2011, conform literei d) a art. VII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010. (15) Plătitorii de venit nu au obligaţia declarării, calculării, reţinerii şi plăţii contribuţiilor individuale de asigurări pentru şomaj şi de asigurări sociale, corespunzătoare veniturilor profesionale plătite, persoanelor prevăzute la alin. (4) care deţin statutul de asigurat în temeiul unui contract de asigurare pentru şomaj, precum şi persoanelor prevăzute la alin. (5), după caz. (16) Persoanele prevăzute la alin. (3) au obligaţia de a dovedi plătitorului de venit că fac parte din categoria persoanelor prevăzute la alin. (4) care deţin statutul de asigurat în temeiul unui contract de asigurare pentru şomaj, precum şi din categoria celor prevăzute la alin. (5). (17) Baza lunară de calcul la care se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj este: a) venitul brut diminuat cu cota de cheltuială prevăzută la art. 50 alin. (1) lit. a) sau, după caz, la art. 50 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pentru veniturile din drepturi de autor şi drepturi conexe; b) venitul brut, pentru veniturile din activitatea desfăşurată în baza contractelor/convenţiilor încheiate potrivit Codului civil. (18) Baza lunară de calcul la care se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale şi asigurări pentru şomaj nu poate depăşi în cursul unei luni calendaristice echivalentul a de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat.------------Alin. (18) al art. III a fost modificat de pct. 3 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010, prin înlocuirea sintagmei "de 5 ori salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat" cu sintagma "de 5 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat". (19) Cotele contribuţiilor individuale prevăzute la alin. (2) sunt cele stabilite de legea bugetului asigurărilor sociale de stat, pentru contribuţia individuală de asigurări sociale şi pentru contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj. (20) Persoanele care realizează veniturile prevăzute la alin. (2) datorează contribuţia individuală de asigurări sociale şi dacă se regăsesc în situaţia menţionată la art. 5 alin. (1) pct. I şi II din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare. (21) Persoanele care realizează veniturile prevăzute la alin. (2) datorează contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj şi în situaţia în care se regăsesc la art. 19 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (22) Contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj se virează în conturi distincte stabilite cu această destinaţie şi comunicate de Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. (23) Pentru perioadele în care s-au datorat şi s-au plătit contribuţiile individuale de asigurări sociale, numărul de puncte realizat lunar în sistemul public de pensii se calculează potrivit art. 78 din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, la care se aplică coeficientul rezultat ca raport între cota de contribuţie individuală de asigurări sociale şi cota de contribuţie de asigurări sociale aprobată pentru locurile de muncă în condiţii normale. (24) Pentru persoanele care realizează venituri de natură profesională prevăzute la alin. (2), stagiul de cotizare în sistemul public de pensii se constituie din toate perioadele pentru care s-a datorat şi s-a plătit contribuţia individuală de asigurări sociale, conform prezentei ordonanţe de urgenţă. (25) Perioadele în care s-au datorat contribuţiile individuale de asigurări pentru şomaj în conformitate cu prevederile prezentului articol constituie stagiu de cotizare în sistemul asigurărilor pentru şomaj.-------------Alin. (25) al art. III a fost modificat de art. VIII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 23 februarie 2011, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 28 februarie 2011. (26) Veniturile de natură profesională prevăzute la alin. (2) pentru care se datorează şi se plătesc contribuţiile individuale de asigurări pentru şomaj se iau în calcul la stabilirea cuantumului indemnizaţiei de şomaj, potrivit legii, prin aplicarea asupra acestora a unui coeficient rezultat ca raport între cota de contribuţie individuală de asigurări pentru şomaj şi cota de contribuţie datorată la bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii, de către persoanele asigurate în baza contractului de asigurare pentru şomaj. (27) Sumele reprezentând contribuţii achitate în plus faţă de obligaţia fiscală, cele plătite ca urmare a unei erori de calcul, precum şi cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se restituie sau se compensează, la cererea asiguratului, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Alin. (27) al art. III a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 891 din 30 decembrie 2010. (28) În măsura în care aplicarea prezentelor prevederi impune emiterea de instrucţiuni cu privire la contribuţia individuală de asigurări sociale, respectiv contribuţia individuală de asigurări pentru şomaj, acestea vor fi emise prin ordin comun al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice.-------------Art. III a fost modificat de art. II din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 8 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010.*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 82 din 8 septembrie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 638 din 10 septembrie 2010 prevede:"Art. III (1) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se aplică pentru veniturile de natura celor prevăzute la art. II din prezenta ordonanţă de urgenţă, plătite după data intrării în vigoare a acesteia. (2) Contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări pentru şomaj plătite anterior datei intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale şi a Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 791/2010, sunt considerate obligaţii achitate şi nu mai fac obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă. (3) Perioada pentru care persoanele prevăzute la art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 au datorat şi au plătit contribuţiile individuale de asigurări sociale şi de asigurări de şomaj, potrivit prevederilor legale în vigoare până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, constituie stagiu de cotizare în aceste sisteme de asigurări. (4) La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 791/2010 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, precum şi pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 3 august 2010. (5) Orice dispoziţii contrare prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă." Articolul IVLa data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă: a) se abrogă prevederile privind scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009. Prevederile privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 rămân în vigoare; b) se abrogă prevederile privind scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii stabilite potrivit art. 8 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii stabilite potrivit art. 8 din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în vigoare. Articolul VPrin derogare de la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010, cu excepţia cazului în care în prezenta ordonanţă de urgenţă se prevede altfel. Articolul VIÎn termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor elabora de către Ministerul Finanţelor Publice normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Articolul VIILegea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:----------------Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaŞeful Departamentului pentru Afaceri Europene,Bogdan MănoiuBucureşti, 26 iunie 2010.Nr. 58.--------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 20 din 2 aprilie 2003 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibil pentru Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 26 august 2004 pentru modificarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 180 din 17 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 324 din 6 iulie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2004 privind abilitarea poliţiştilor din Ministerul Administraţiei şi Internelor să îndeplinească funcţii în organizaţiile internaţionale care acordă asistenţă de specialitate pe teritoriul României
  • LEGE nr. 192 din 30 octombrie 2012 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Bulgaria privind instituirea blocului funcţional de spaţiu aerian "DANUBE FAB", semnat la Bruxelles la 12 decembrie 2011
  • LEGE nr. 53 din 9 martie 2006 pentru înfiinţarea satelor Dobrinăuţi-Hapăi, Maghera şi Pustoaia prin reorganizarea comunei Vârfu Câmpului, judeţul Botoşani
  • LEGE nr. 252 din 19 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 346 din 5 iunie 2002 (*republicată*) privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale*)
  • LEGE nr. 188 din 20 octombrie 2016 pentru ratificarea Protocolului suplimentar, semnat la Doha la 3 mai 2015, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Qatar privind transporturile aeriene, semnat la Bucureşti la 26 iulie 1993
  • LEGE nr. 41 din 17 martie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 73/2014 pentru aprobarea unor măsuri derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 500/2002 privind finanţele publice şi ale Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010
  • LEGE nr. 39 din 12 martie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi titlurilor ştiinţifice, acordate de instituţii de învăţământ acreditate în România şi în Republica Moldova, semnat la Chişinău la 20 iunie 1998
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 31 martie 2008 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 16/2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de geodez
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 249 din 30 noiembrie 2000 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 30 septembrie 2004 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Scrisoarea de înţelegere privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001 între Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 17 septembrie 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • LEGE nr. 426 din 20 octombrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 70/2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenţei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 28 iunie 2007 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/2006 pentru aprobarea şi finanţarea programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
  • LEGE nr. 268 din 1 octombrie 2007 pentru completarea art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 71 din 22 august 2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 179 din 20 decembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid
  • LEGE nr. 109 din 25 aprilie 2007 privind reutilizarea informaţiilor din instituţiile publice
  • LEGE nr. 10 din 18 ianuarie 1995 (*republicată*) privind calitatea în construcţii*)
  • LEGE nr. 209 din 23 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2000 privind îmbunătăţirea finanţării unor programe de dezvoltare sectorială iniţiate de Ministerul Culturii şi Cultelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 28 iunie 2007 pentru modificarea Legii nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 150 din 4 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 42 din 27 aprilie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/1996 privind reglementarea participaţiilor statului la Fondul Monetar Internaţional şi modul de regularizare a influentelor financiare rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 133 din 30 iunie 2010 pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii aferent Proiectului de modernizare a metroului din Bucureşti - etapa a IV-a, Magistrala 5 Drumul Taberei - Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei - Universitate, semnat la Bucureşti la 12 noiembrie 2009
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 198 din 7 noiembrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului cultural naţional "Timişoara - Capitală Europeană a Culturii în anul 2021"
  • LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
  • LEGE nr. 77 din 1 august 1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • LEGE nr. 172 din 14 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 23 octombrie 2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
  • LEGE nr. 246 din 30 iunie 2009 pentru abrogarea Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale
  • LEGE nr. 314 din 12 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2006 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 96 din 14 octombrie 2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă
  • LEGE nr. 94 din 10 noiembrie 1994 pentru ratificarea Acordului de comerţ liber dintre România şi Republica Moldova, încheiat la Bucureşti la 15 februarie 1994
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 10 aprilie 2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 142 din 12 decembrie 2007 privind indemnizaţia acordată membrilor din România în Parlamentul European
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 218 din 29 decembrie 1999 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/1997 privind suspendarea impozitului pe venitul agricol
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 85 din 4 septembrie 2013 privind declanşarea procedurii insolvenţei la Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 29 martie 2006 pentru aprobarea nivelului sprijinului acordat producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de motorină în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate de înfiinţare şi întreţinere a unor culturi agricole ce se înfiinţează în primăvara anului 2006, precum şi pentru aprobarea suplimentării cu suma de 200 milioane lei (RON) a Programului "Dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic şi piscicol, precum şi alte programe pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale trebuie să le pună în aplicare"
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • LEGE nr. 1 din 16 februarie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 28 iunie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 128 din 14 decembrie 1994 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 66 din 24 august 1994 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
  • LEGE nr. 72 din 16 ianuarie 2002 (*republicată*) zootehniei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 15 decembrie 1997 pentru constituirea Comisiei speciale de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 28 iunie 2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 159 din 20 noiembrie 2002 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţionala a Drumurilor pentru finanţarea Proiectului de reabilitare a drumurilor, etapa a V-a, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
  • LEGE nr. 13 din 19 ianuarie 2016 privind declararea municipiului Turda "Oraş-martir al Revoluţiei din decembrie 1989"
  • LEGE nr. 349 din 3 decembrie 2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 27 februarie 2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belg
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021