Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 27 februarie 2013 pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belg
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 114 din 28 februarie 2013 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 27 februarie 2013 (*actualizată*)pentru plata eşalonată a despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006(actualizată până la data de 16 noiembrie 2013*)

---------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 16 noiembrie 2013 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. II din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013, cererile depuse până la data de 1 mai 2007 şi aflate în curs de soluţionare la comisiile constituite în cadrul prefecturii, la data intrării în vigoare a prezentei legi, se soluţionează pe baza actelor doveditoare certificate de autorităţile competente, care pot fi completate cu declaraţii de martori, autentificate.Se instituie un termen de decădere în procedura administrativă, de 90 de zile, în care persoanele ce se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la comisiile abilitate potrivit legii. Termenul de decădere curge de la data la care persoanei i se comunică, în scris, care sunt documentele necesare soluţionării cererii.Luând în considerare dificultăţile întâmpinate până în prezent în ceea ce priveşte plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 393/2006, având în vedere necesitatea instituirii unor reglementări speciale, cu aplicabilitate limitată în timp, privind plata despăgubirilor acordate potrivit Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea drept consecinţă imposibilitatea menţinerii echilibrelor bugetare şi în mod implicit nerespectarea angajamentelor interne şi internaţionale asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce priveşte nivelul deficitului bugetar,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul I (1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, plata despăgubirilor stabilite potrivit dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată, ale Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Legii nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, se face în tranşe anuale egale, eşalonat pe o perioadă de 10 ani, începând cu anul următor datei emiterii titlului de plată. Cuantumul unei tranşe nu poate fi mai mic de 20.000 lei. (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi titlurilor de plată emise şi neachitate integral până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Plata tranşelor se face începând cu 1 ianuarie 2014.(2^1) În dosarele de plată complete, constituite ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cronologică a emiterii ordinelor de către Şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, respectiv a deciziilor de plată emise de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 393/2006.--------------Alin. (2^1) al art. I a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013.(2^2) În dosarele de plată complete, constituite ca urmare a aplicării prevederilor Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, plata despăgubirilor se efectuează în ordinea cronologică a emiterii hotărârilor de către comisiile judeţene/a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.--------------Alin. (2^2) al art. I a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013.(2^3) Dosarele de despăgubire constituite în baza prevederilor Legii nr. 9/1998, republicată, sunt analizate de către Direcţia pentru aplicarea tratatelor internaţionale, în vederea emiterii deciziei de plată sau de invalidare, în ordinea cronologică a înregistrării acestora în registrul special deschis.--------------Alin. (2^3) al art. I a fost introdus de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013. (3) Prin titlu de plată se înţelege hotărârea comisiei judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003şi Legii nr. 393/2006, ordinul emis de către Şeful Cancelariei Primului-ministru în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, respectiv decizia de plată emisă de către vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, Legii nr. 290/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 393/2006.--------------Alin. (3) al art. I a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013. (4) Sumele acordate cu titlu de despăgubiri în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă se actualizează prin aplicarea indicelui preturilor de consum aferent perioadei cuprinse între începutul lunii următoare celei în care a fost emis titlul de plată şi sfârşitul lunii anterioare datei plăţii efective a fiecărei tranşe. Articolul II (1) Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003 şi Legii nr. 393/2006 analizează şi soluţionează cererile de acordare a compensaţiilor, rămase nesoluţionate, în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. În această perioadă comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 au obligaţia să comunice solicitanţilor ale căror dosare nu au fost soluţionate încă modificările aduse legii. (2) Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Articolul II^1 (1) Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin structura proprie cu atribuţii de control, verifică activitatea desfăşurată de către comisiile judeţene sau a municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, Legii nr. 290/2003şi a Legii nr. 393/2006. (2) În cazul constatării unor deficienţe sau nereguli, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor poate dispune: a) suspendarea temporară a activităţii în vederea identificării cauzelor care au condus la apariţia acestor deficienţe sau nereguli; b) măsuri pentru remedierea deficienţelor constatate; c) sesizarea altor organe cu atribuţii de control, precum şi a organelor de cercetare penală, în cazul în care aspectele constatate sunt de competenţa acestora.--------------Art. II^1 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013. Articolul IIILegea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:-La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:«(2) De prevederile alin. (1) beneficiază şi cetăţenii români, moştenitori legali sau testamentari ai foştilor proprietari dacă au, la data intrării în vigoare a legii, cetăţenia română. Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, prin care se atestă calitatea sa de moştenitor.»--------------Art. III a fost completat cu un punct nou de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013, care modifică alin. (2) al art. 1 din Legea nr. 9/1998 republicată.1. La articolul 3, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Prejudiciul rămas neacoperit se determină prin calcularea diferenţei dintre valoarea bunurilor abandonate în urma aplicării tratatului dintre România şi Bulgaria de la 7 septembrie 1940, dobândite în proprietate cu orice titlu, şi valoarea bunurilor dobândite în România după anul 1940 cu titlu de despăgubire, inclusiv prin Reforma Agrară şi prin contractele de vânzare-cumpărare încheiate între colonişti şi statul român prin Oficiul Naţional al Colonizării după data de 7 septembrie 1940, pentru care statul român nu a mai perceput sumele datorate de aceştia, ca urmare a Decretului nr. 553/1953 pentru anularea sumelor datorate de coloniştii evacuaţi din Dobrogea de Sud şi reaşezaţi în alte părţi, reprezentând preţul terenurilor şi construcţiilor ce li s-au atribuit pe bază de contracte."2. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 8. - (1) Compensaţiile acordate cetăţenilor români îndreptăţiţi se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, iar plăţile către persoanele fizice se asigură de către Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor."--------------Alin. (1) al art. 8 din Legea nr. 9/1998 republicată de la pct. 2 al art. III a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013.3. La articolul 8, alineatul (2) se abrogă. Articolul IVLegea nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 14 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 1, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) De prevederile prezentei legi beneficiază foştii proprietari, moştenitorii legali ai acestora, până la gradul al IV-lea inclusiv, sau moştenitorii testamentari ai acestora, dacă au la data formulării cererii cetăţenia română. Dovada calităţii de moştenitor se face prin certificatul de moştenitor, prin certificatul de calitate de moştenitor sau prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă prin care se atestă calitatea de moştenitor."2. La articolul 5, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Persoanele îndreptăţite vor depune cereri proprii, până la data de 1 mai 2007, la comisiile constituite în cadrul prefecturilor, în temeiul art. 6 din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, republicată. Cererile trebuie însoţite de acte doveditoare, certificate de autorităţi, care pot fi completate cu declaraţii autentificate."2^1. La articolul 5, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:«(2^1) Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003analizează oportunitatea soluţionării cererii sau, după caz, transmiterea acesteia spre competentă soluţionare către comisia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003constituită în cadrul prefecturii judeţului în care domiciliază depunătorul cererii.»--------------Pct. 2^1 al art. IV care completează art. 5 din Legea nr. 290/2003 cu alin. (2^1) a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 287 din 7 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 693 din 13 noiembrie 2013.3. La articolul 10, alineatul (2) se abrogă. Articolul VLa data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: a) art. 10 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 393/2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 20 noiembrie 2006; b) art. 5 din Hotărârea Guvernului nr. 286/2004 privind unele măsuri referitoare la funcţionarea Comisiei centrale şi a comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 22 martie 2004; c) art. 38 alin. (5) şi (6) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 753/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 458 din 30 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare; d) art. 2 alin. (4) şi (5), precum şi art. 18 alin. (5) şi (6) din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, cu modificările şi completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.120/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 5 septembrie 2006, cu modificările ulterioare.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Secretarul general al Guvernului,Ion MoraruPreşedintele Autorităţii Naţionalepentru Restituirea Proprietăţilor,George BăeşuViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Daniel ChiţoiuMinistrul delegat pentru buget,Liviu VoineaMinistrul afacerilor interne,Radu StroeBucureşti, 27 februarie 2013.Nr. 10.-------

Noutăți

  • LEGE nr. 238 din 7 iunie 2004 a petrolului
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 227 din 7 iunie 2006 (*republicată*) privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 2 februarie 2011 pentru completarea art. 22^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor
  • LEGE nr. 239 din 29 noiembrie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 185 din 20 decembrie 2001 privind unele măsuri de administrare şi gestionare a rezervei de mobilizare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 214 din 29 decembrie 1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenta anticomunista persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice, precum şi persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive
  • LEGE nr. 165 din 22 iulie 2016 privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore
  • LEGE nr. 117 din 30 iunie 1999 privind taxele extrajudiciare de timbru
  • LEGE nr. 240 din 5 decembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2009 privind unele măsuri financiar-bugetare
  • LEGE nr. 103 din 14 mai 2015 pentru declararea zilei de 10 Mai ca zi de sărbătoare naţională
  • LEGE nr. 429 din 27 iunie 2002 privind declararea ca oraş a comunei Băbeni, judeţul Valcea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator, precum şi pentru modificarea art. II din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 20 iunie 2007 privind înfiinţarea Oficiului Român pentru Imigrări prin reorganizarea Autorităţii pentru străini şi a Oficiului Naţional pentru Refugiaţi, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 29 mai 2013 pentru completarea art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
  • LEGE nr. 557 din 17 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 6/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 32/1991 privind impozitul pe salarii
  • LEGE nr. 74 din 28 martie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2012 privind unele măsuri de reorganizare şi pentru modificarea Legii nr. 202/1998 privind organizarea Monitorului Oficial al României
  • LEGE nr. 380 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 169/2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 24 aprilie 2019 pentru completarea art. 230 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 215 din 26 mai 2006 pentru modificarea art. 5 şi 6 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
  • LEGE nr. 410 din 17 octombrie 2003 privind declararea ca oraş a comunei Berbeşti, judeţul Valcea
  • LEGE nr. 370 din 11 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2001 privind simplificarea unor formalităţi administrative pentru înregistrarea şi autorizarea funcţionării comercianţilor
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 26 iunie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 193 din 17 mai 2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă
  • LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002 (*republicată*) pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism*)
  • LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • LEGE nr. 192 din 7 noiembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical
  • LEGE nr. 323 din 8 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 7 octombrie 2014 pentru modificarea Legii nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 102 din 29 iunie 1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 22 decembrie 2011 privind preluarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a unor creanţe deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi pentru reglementarea unor dispoziţii referitoare la înfiinţarea unei societăţi comerciale
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 (*republicată*) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri*)
  • LEGE nr. 279 din 24 decembrie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 127 din 11 aprilie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul Braşov, România", semnat la Bucureşti la 2 august 2002 şi la Bruxelles la 7 iunie 2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 199 din 9 noiembrie 2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A.
  • LEGE nr. 172 din 9 octombrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2011 pentru acceptarea majorării cotei de participare a României la Fondul Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea demarării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a procedurii de negociere cu o singură sursă cu firma Bechtel International Inc., în vederea încheierii contractului de proiectare, construire şi finanţare a autostrăzii Braşov-Cluj-Borş
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 156 din 21 noiembrie 2001 pentru scutirea de la plata obligaţiilor bugetare aferente minelor şi carierelor închise, aflate în conservare
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 245 din 26 octombrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2015 privind stabilirea nivelului maxim al produsului apă grea destinat unităţilor 1-4 de la Centrala Nuclearo-Electrică Cernavodă pentru întreaga perioadă de exploatare a acestora, precum şi pentru gestionarea apei grele
  • LEGE nr. 346 din 21 iulie 2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării
  • LEGE nr. 171 din 14 octombrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2011 pentru modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă", precum şi pentru adoptarea unor măsuri în vederea continuării programului "Prima casă"
  • LEGE nr. 519 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/1999 privind protecţia specială şi încadrarea în munca a persoanelor cu handicap
  • LEGE nr. 261 din 31 decembrie 1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii
  • LEGE nr. 212 din 24 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă
  • LEGE nr. 61 din 10 mai 2011 privind organizarea şi funcţionarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 2 februarie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • LEGE nr. 79 din 9 mai 1997 pentru modificarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat
  • LEGE nr. 138 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe
  • LEGE nr. 130 din 29 iunie 1998 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Macedoniei privind cadrul juridic bilateral, semnat la Skopje la 8 martie 1996
  • LEGE nr. 332 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2015 privind aprobarea plăţii contribuţiilor Ministerului Justiţiei la organisme internaţionale, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 130 din 20 iulie 1999 (*republicată*) privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
  • LEGE nr. 982 din 4 iulie 1865 pentru organizarea judecătorească
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 168 din 13 decembrie 2001 privind punerea în valoare a construcţiilor zootehnice dezafectate, destinate creşterii, îngrăşării şi exploatării animalelor, precum şi a fabricilor de nutreţuri combinate dezafectate
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020