Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 13 iulie 1998 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998privind acordarea tichetelor de masa Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 13 iulie 1998

Parlamentul României adopta prezenta lege. Articolul 1 (1) Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrana, acordată sub forma tichetelor de masa, suportată integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masa se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. Articolul 2 (1) Tichetele de masa se emit de către unităţile cu activitate specializată în domeniul care face obiectul prezentei legi, denumite în continuare unităţi emitente, sau de către angajatorii care au organizate cantine-restaurant sau bufete. (2) Unităţile emitente desfăşoară aceasta activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurentiala a serviciilor prevăzute de prezenta lege. (3) Unităţile care emit tichete de masa sunt obligate sa ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei acestora în condiţii de siguranţă. (4) Fiecare tichet de masa este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost inseriat de către unitatea emitenta şi dacă cuprinde, cel puţin, următoarele menţiuni: a) numele şi adresa emitentului; b) valoarea nominală a tichetului de masa; c) date referitoare la perioada de valabilitate; d) interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de tigari sau de produse alcoolice; e) spaţiu pentru înscrierea numelui şi a prenumelui salariatului care este în drept sa utilizeze tichetul de masa; f) spaţiu destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei unităţii la care tichetul de masa a fost utilizat. Articolul 3 (1) Valoarea nominală a unui tichet de masa nu poate depăşi suma de 15.000 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi. (2) Valoarea nominală a unui tichet de masa, prevăzută la alin. (1), se indexează semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica. Articolul 4Angajatorul care achiziţionează direct de la o unitate emitenta necesarul de tichete de masa achită atât contravaloarea nominală a tichetelor de masa, cat şi costul imprimatului reprezentând tichetul de masa. Articolul 5 (1) Angajatorul distribuie salariaţilor tichetele de masa, lunar, în ultima decada a fiecărei luni, pentru luna următoare. (2) În condiţiile prevăzute la alin. (1), angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masa corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea. Articolul 6 (1) Salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masa cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate. (2) Tichetele de masa pot fi utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare. (3) Salariatul poate utiliza într-o zi maximum doua tichete de masa. În cazul în care activitatea se desfăşoară la puncte de lucru situate în afară localităţilor, iar aprovizionarea cu produse alimentare nu se poate face zilnic, salariatul poate utiliza numărul de tichete de masa corespunzător perioadei în care se afla la punctul de lucru respectiv. (4) Tichetele de masa pot fi utilizate în unităţi de alimentaţie publică, cantine-restaurant, bufete, cu care unităţile emitente au contractat prestarea serviciilor respective. (5) În cazurile în care suma corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat este mai mica decât valoarea nominală a tichetelor de masa, utilizarea acestora este considerată integrală. Se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masa. Articolul 7 (1) Angajatorul, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentantul salariaţilor, stabilesc de comun acord unitatea emitenta a tichetelor de masa cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzătoare. (2) Unităţile emitente au obligaţia de a transmite angajaţilor lista unităţilor de alimentaţie publică corespunzătoare reţelei utilizate, la care salariaţii pot folosi tichete de masa. La stabilirea acestor unităţi vor fi avute în vedere calitatea serviciilor şi un nivel cat mai redus al preţurilor prin practicarea unor adaosuri comerciale minime. (3) Decontarea tichetelor de masa între unităţile de alimentaţie publică şi unităţile emitente ale tichetelor de masa se face numai prin intermediul unităţilor bancare. Acelaşi regim de decontare se va aplica şi în cazul relatiei dintre angajator şi unitatea emitenta. (4) Sumele derulate prin operaţiunile cu tichetele de masa de către unităţile emitente ale acestora nu pot fi utilizate pentru reinvestirea în alte scopuri. Articolul 8 (1) Sumele corespunzătoare tichetelor de masa acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pentru salariat sunt scutite de plată impozitului pe venitul sub forma de salariu. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determina în raport cu venitul salarial. Articolul 9Salariatul are obligaţia sa restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum şi la încetarea contractului individual de muncă, tichetele de masa neutilizate. Articolul 10 (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: a) comercializarea de către salariaţi şi de către unităţile de alimentaţie publică a tichetelor de masa contra unei fracţiuni de preţ sau a altor produse decât cele alimentare; b) utilizarea de către salariaţi a unui număr de tichete de masa mai mare decât numărul de zile în care sunt prezenţi la lucru în unitate. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, iar cele prevăzute la alin. (1) lit. b), cu amendă de la 200.000 lei la 500.000 lei. Articolul 11Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 10, precum şi aplicarea amenzilor contravenţionale se fac de către personalul împuternicit al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti. Articolul 12Prevederile art. 10 şi 11 se completează cu dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 13În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va elabora norme de aplicare, aprobate prin hotărâre a Guvernului.Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comuna din 5 mai 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREIDEPUTAŢILORPAULA MARIA IVANESCUp. PREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA IONESCU-QUINTUS---------

Noutăți

  • LEGE nr. 504 din 26 noiembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 62/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente
  • LEGE nr. 458 din 8 iulie 2002 (*republicată*) privind calitatea apei potabile
  • LEGE nr. 3 din 6 iulie 1979 pentru modificarea şi completarea Legii contractelor economice, nr. 71/1969
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calităţii educaţiei
  • LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicată*) privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 30 din 28 februarie 2006 (*republicată*) privind regulile de sănătate publică la folosirea ciupercilor din flora spontană*)
  • LEGE nr. 207 din 8 noiembrie 2016 privind reglementarea marketingului înlocuitorilor laptelui matern
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 364 din 15 septembrie 2004 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare*)
  • LEGE nr. 486 din 25 septembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 225/2000 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 69 din 20 noiembrie 2012 privind asigurarea unei contribuţii suplimentare a României la nivelul Organizaţiei Internaţionale de Poliţie Criminală - INTERPOL prin detaşarea ofiţerilor de poliţie
  • LEGE nr. 259 din 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2002 privind publicarea, în exclusivitate, de către Ministerul Justiţiei în ediţie oficială a codurilor şi a altor legi complexe
  • LEGE nr. 229 din 28 noiembrie 2017 pentru aderarea României la Convenţia internaţională privind standardele de pregătire a navigatorilor, brevetare/atestare şi efectuare a serviciului de cart pentru personalul navelor de pescuit, adoptată la Londra la 7 iulie 1995
  • LEGE nr. 132 din 28 octombrie 1996 privind modificarea şi completarea Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
  • LEGE nr. 762 din 29 decembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 73/2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/1998 privind regimul de confecţionare a plăcilor cu numere de înmatriculare pentru vehicule rutiere
  • LEGE nr. 226 din 4 decembrie 1998 pentru completarea art. 39 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială
  • LEGE nr. 218 din 31 mai 2006 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii privind Proiectul de reconstrucţie a drumurilor afectate de inundaţii, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2005 şi la Luxemburg la 27 decembrie 2005
  • LEGE nr. 33 din 16 ianuarie 2007 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 271 din 7 decembrie 2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 146 din 31 octombrie 2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 230 din 1 iunie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2004 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
  • LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*republicată*) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale*)
  • LEGE nr. 302 din 28 iunie 2004*) (*republicată*) privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
  • LEGE nr. 156 din 29 iunie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
  • LEGE nr. 205 din 11 noiembrie 1998 privind declararea ca municipiu a oraşului Tarnaveni, judeţul Mureş
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • LEGE nr. 205 din 11 noiembrie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea şi controlul integrat al poluării
  • LEGE nr. 363 din 13 decembrie 2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor în vederea respectării angajamentelor asumate de România pentru aderarea la Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 185 din 18 iulie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2018 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
  • LEGE nr. 31 din 26 ianuarie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 115/1998 pentru aderarea României la Convenţia internaţionala din 1979 privind căutarea şi salvarea pe mare, adoptată de Conferinţa internaţionala din 1979 privind căutarea şi salvarea pe mare, organizată de Organizaţia Maritima Internaţionala la Hamburg în perioada 9- 27 aprilie 1979
  • LEGE nr. 61 din 27 septembrie 1991 (*republicată*) pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice
  • LEGE nr. 48 din 19 martie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2014 privind durata unor contracte de închiriere pentru suprafeţe locative cu destinaţia de locuinţe
  • LEGE nr. 37 din 2 martie 2007 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2004 privind trecerea unor terenuri forestiere din proprietatea publică a statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva în proprietatea Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 128 din 8 octombrie 2008 privind unele măsuri de reorganizare a sectorului energetic prin preluarea de către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. a unor pachete de acţiuni
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 148 din 31 octombrie 2002 pentru asigurarea condiţiilor de finanţare a organizării şi desfăşurării activităţilor legate de procesul de privatizare derulate prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
  • LEGE nr. 275 din 7 decembrie 2011 pentru aprobarea modificării sursei de finanţare a taxelor şi impozitelor în cadrul Proiectului privind reconstrucţia drumurilor forestiere afectate de inundaţii şi corectarea torentelor din zonele forestiere, prin Acordul-cadru de împrumut F/P 1556 (2006) dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 23 august 2007 şi la Paris la 30 august 2007
  • LEGE nr. 325 din 14 iulie 2006 serviciului public de alimentare cu energie termică
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 134 din 18 octombrie 2001 privind înfiinţarea Universităţii Creştine "Dimitrie Cantemir" din Bucureşti
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 31 martie 2010 privind valorificarea surplusului de unităţi ale cantităţii atribuite României prin Protocolul de la Kyoto
  • LEGEA nr. 24 din 24 octombrie 1990 privind ratificarea Acordului de înfiinţare a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 51 din 7 iulie 1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952
  • LEGE nr. 322 din 21 decembrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene
  • LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 25 octombrie 2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 8 din 6 ianuarie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2011 privind înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Bucureşti
  • LEGE nr. 18 din 7 martie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 202 din 19 aprilie 2002 (*republicată*) privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi*)
  • LEGE nr. 115 din 28 iunie 1999 (*republicată*) Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 118 din 21 decembrie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi desfăşurarea activităţii aşezămintelor culturale
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 23 din 14 martie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 30 din 18 mai 1994 privind ratificarea Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi a protocoalelor adiţionale la aceasta convenţie
  • LEGE nr. 76 din 17 aprilie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 25 februarie 2009 privind înfiinţarea Agenţiei Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale - ARDDZI
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020