Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 27 ianuarie 2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 30 ianuarie 2017 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 27 ianuarie 2017privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 30 ianuarie 2017





    Având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat,având în vedere faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, au fost aprobate unele măsuri privind salarizarea personalului din sectorul bugetar şi alte drepturi de care beneficiază anumite categorii de personal, doar pentru primele două luni ale anului 2017,ţinând cont de faptul că în lipsa unei reglementări privind salarizarea personalului din sectorul bugetar pentru anul 2017, începând cu 1 martie 2017, s-ar aplica în integralitate prevederile Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce ar genera inclusiv reduceri ale salariilor pentru unele categorii de personal,pentru a evita interpretări şi o aplicare neunitară a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative şi a Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată,ţinând seama de faptul că neadoptarea măsurii de prelungire a termenului până la care cota maximă de contribuţie de 6% aferentă fondurilor de pensii administrate privat să fie atinsă, respectiv în anul 2018, ar afecta sustenabilitatea sistemului public de pensii,având în vedere obligaţia Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, instituită prin Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, pe baza căreia să fie fundamentat proiectul bugetului de stat şi al bugetelor de asigurări sociale pe anul 2017,luând în considerare că, în situaţia neadoptării acestor măsuri în regim de urgenţă, deficitul bugetar în anul 2017 va depăşi pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008, ceea ce va determina declanşarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv,ţinând cont de necesitatea adoptării măsurilor legislative în vederea asigurării condiţiilor necesare desfăşurării activităţii Consiliului Concurenţei,luând în considerare necesitatea adoptării de măsuri legislative care să asigure finanţarea cheltuielilor de transport al cetăţenilor români aflaţi în situaţii deosebite şi fără resurse financiare şi al copiilor fără tutelă, inclusiv plata pentru cheltuielile de transport, cazare şi diurnă pentru persoanele însoţitoare, în cazul în care se impune repatrierea asistată, precum şi finanţarea cheltuielilor de repatriere a cetăţenilor români, decedaţi pe teritoriul statelor de reşedinţă, pentru care familia nu poate suporta costurile de repatriere şi nu există posibilitatea înhumării sau incinerării în statul în care a survenit decesul în condiţiile intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,având în vedere necesitatea simplificării şi acordării unui tratament fiscal specific aplicabil veniturilor obţinute de către persoanele care desfăşoară activităţi în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate, în conformitate cu prevederile pct. 5 alin. (1) din cap. IV lit. B al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de necesitatea luării măsurilor pentru asigurarea conducerii Fondului Român de Dezvoltare Socială în condiţiile modificărilor legislative intervenite ca urmare a adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,având în vedere necesitatea reflectării şi a evidenţierii corecte a plăţilor efectuate din bugetele componente ale bugetului general consolidat, în concordanţă cu normele europene privind Sistemul European de Conturi,având în vedere că în situaţia în care nu se corectează eroarea materială de la pct. 5 al articolului unic din Legea nr. 250/2016 cadrele didactice din învăţământul preuniversitar nu ar beneficia de sporurile specifice reglementate de lege,având în vedere prevederile art. 29 alin. (4) şi art. 30 alin. (4) şi (5) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi ţinând seama de faptul că nivelul deficitelor bugetare (cash, ESA şi structural) rezultate în urma planificării bugetare pe anul 2017 şi perspectiva 2018-2020, se impune adoptarea de măsuri cu privire la conţinutul declaraţiilor prevăzute la articolele menţionate,ţinând cont de faptul că în prezent există unităţi administrativ-teritoriale la care din anumite motive consiliile locale/judeţene nu se pot întruni pentru aprobarea în termen a hotărârii de acoperire definitivă la sfârşitul anului a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, şi ca urmare nu pot închide execuţia în trezorerie,în vederea corelărilor necesare între Legea nr. 26/1990 privind Registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi reglementările generale în materie bugetară,luând în considerare necesitatea stabilirii mecanismelor prin care va fi susţinut fondul de lichidare - de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere măsurile tranzitorii la nivelul Ministerului Justiţiei destinate închiderii Acordului de împrumut nr. 4811-RO dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1(1) În perioada 1 martie-31 decembrie 2017, se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna februarie 2017 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare lunară, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare beneficiază de prevederile art. 3^1 alin. (6) şi (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare. (la 01-06-2017, Alineatul (2) din Articolul 1 a fost modificat de Punctul 1, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 24 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 29 mai 2017 ) (3) Prevederile art. 1 alin. (3)-(5), art. 2-4, art. 5 alin. (2)-(4) şi art. 6-11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.(3^1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, planificat să asigure continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, în afara programului normal de lucru, de la domiciliu, beneficiază pentru această perioadă de o majorare de 40% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie, acordată în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (la 01-06-2017, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 24 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 29 mai 2017 ) (3^2) Condiţiile de acordare a majorării prevăzute la alin. (3^1), inclusiv activităţile pentru care se asigură continuitatea îndeplinirii atribuţiilor specifice, se stabilesc prin ordin al conducătorilor instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională. (la 01-06-2017, Articolul 1 a fost completat de Punctul 2, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 24 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 29 mai 2017 ) (4) Prin excepţie de la alin. (3), în perioada 1 martie-30 iunie 2017 instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 9 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 nu acordă prime de vacanţă şi vouchere de vacanţă. Articolul 2Pentru personalul prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative, cuantumul salariului de bază se stabileşte în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, după aplicarea procentelor de majorare prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2017. Articolul 2^1Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) şi (3), începând cu luna aprilie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizaţiilor de care beneficiază personalul care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţilor publice locale, respectiv primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, se majorează cu 30% faţă de nivelul aflat în plată pentru luna martie 2017. (la 01-06-2017, Actul a fost completat de Punctul 3, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 24 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 29 mai 2017 ) Articolul 3(1) Prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2018.(2) Prin excepţie de la alin. (1), prevederile art. 21 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică de la 1 martie 2017 pentru categoriile de personal plătit din fonduri publice prevăzute în anexele nr. 2 şi 2^1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare. (la 03-04-2017, Alineatul (2) din Articolul 3 a fost modificat de ARTICOL UNIC din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 30 martie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 03 aprilie 2017 ) Articolul 4(1) Prin derogare de la prevederile art. 22 alin. (1)-(3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în unităţile aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii, precum şi în unităţile din reţeaua ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie pot depăşi 30% din salariul de bază, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.(2) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna aprilie 2017, pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil din cadrul instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sporurile, indemnizaţiile şi alte asemenea drepturi specifice acestui domeniu de activitate, acordate proporţional cu timpul efectiv lucrat - pe baza pontajelor, şi care nu fac parte, potrivit legii, din salariul de bază/salariul funcţiei de bază/solda funcţiei de bază, precum şi drepturile salariale acordate pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică sau, după caz, pentru risc şi pericol deosebit se determină prin raportare la salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenit, al cărei/cărui cuantum nu poate fi mai mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată. (la 01-06-2017, Articolul 4 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 24 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 29 mai 2017 ) (3) Cuantumul drepturilor salariale determinate potrivit alin. (2) nu poate fi mai mic decât cel stabilit ca urmare a modalităţii de calcul utilizate în luna martie 2017. (la 01-06-2017, Articolul 4 a fost completat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 24 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 29 mai 2017 ) Articolul 5(1) În anul 2017, numărul maxim de posturi care se finanţează din fonduri publice, pentru instituţiile şi autorităţile publice, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, se stabileşte astfel încât să se asigure plata integrală a drepturilor de natură salarială acordate în condiţiile legii, cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate prin buget.(2) Ordonatorii de credite stabilesc numărul maxim de posturi care se finanţează în anul 2017, în condiţiile alin. (1). Articolul 6(1) Prevederile art. 18 alin. (2), art. 19, 21 şi 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 se aplică în mod corespunzător şi în perioada 1 martie-31 decembrie 2017.(2) Începând cu 1 ianuarie 2018 cota de contribuţie la fondurile de pensii administrate privat se majorează la 6%. Articolul 7(1) Termenele prevăzute la art. 361 alin. (3) lit. e) şi g) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2018.(2) Termenul prevăzut la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 246/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României, cu modificările ulterioare, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2018.(3) Aplicarea prevederilor art. 4 alin. (5) şi (6), art. 26 lit. b), art. 28^5, art. 36 şi art. 57 lit. b) referitoare la creditele de angajament din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se suspendă până la data de 1 ianuarie 2018. (la 01-06-2017, Alineatul (3) din Articolul 7 a fost modificat de Punctul 5, Articolul I din LEGEA nr. 115 din 24 mai 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 403 din 29 mai 2017 ) Articolul 8La data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Hotărârea Guvernului nr. 186/1995 privind constituirea sistemului informaţional referitor la situaţia numerică a personalului din instituţiile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 12 ianuarie 1998. Articolul 9Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 76 alineatul (2), după litera r) se introduce o nouă literă, litera r^1), cu următorul cuprins:r^1) veniturile obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate, în conformitate cu prevederile pct. 5 alin. (1) din cap. IV lit. B al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare;2. La articolul 142, după litera t) se introduce o nouă literă, litera ţ), cu următorul cuprins:ţ) veniturile obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activităţi în cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate, în conformitate cu prevederile pct. 5 alin. (1) din cap. IV lit. B al anexei nr. V la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 10Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. 9 se aplică de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 11La articolul 31 alineatul (5) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 29 februarie 2016, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:d^1) organizarea de către Consiliul Concurenţei de congrese, conferinţe şi alte acţiuni de protocol similare. Articolul 12După alineatul (4) al articolului 15 din Legea nr. 198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 28 octombrie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Cheltuielile prevăzute la alin. (1) pot fi acoperite şi de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat Ministerului Afacerilor Externe. Articolul 13La articolul 13 din Legea nr. 129/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Fondului Român de Dezvoltare Socială, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014, litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:b) câte un reprezentant al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale pentru Romi şi 2 reprezentaţi ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, desemnaţi de conducătorii instituţiilor respective; Articolul 14Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 8 aprilie 2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 8(1) Sumele provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, care se restituie în condiţiile legii bugetelor din care au fost acordate, se evidenţiază în execuţie la titlul de cheltuieli bugetare 85 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent» cu semnul minus. În bugetele unităţilor administrativ-teritoriale această operaţiune se va reflecta şi în programare, prin rectificare bugetară.(2) Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată, care se restituie la bugetul de stat în anii bugetari următori celui în care au fost acordate, se evidenţiază la o poziţie distinctă de venituri ale bugetului de stat.(3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele reprezentând garanţiile care se recuperează în anii următori celui în care au fost constituite de către Ministerul Afacerilor Externe pentru contracte de închiriere privind spaţiile de lucru şi locuinţele de serviciu din cadrul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi institutelor culturale româneşti din străinătate se virează într-un cont de disponibil al Ministerului Afacerilor Externe şi pot fi utilizate cu aceeaşi destinaţie pentru plata unor noi garanţii. Angajarea, ordonanţarea şi plata garanţiilor din contul de disponibil se fac în limita soldului acestuia.(4) Soldul contului de disponibil prevăzut la alin. (3), rămas neutilizat la sfârşitul anului, se virează la bugetul de stat, în contul de cheltuieli bugetare prevăzut la alin. (1), până la data de 15 ianuarie a anului următor.(5) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele reprezentând garanţiile care se recuperează în anii următori celui în care au fost constituite de către Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Informaţii Externe pentru contracte de închiriere privind spaţiile de locuit reprezentând locuinţe de serviciu pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate, se virează în conturi de disponibil deschise pe numele instituţiilor respective şi pot fi utilizate cu aceeaşi destinaţie pentru plata unor noi garanţii. Angajarea, ordonanţarea şi plata garanţiilor din conturile de disponibil se fac în limita soldurilor acestora.(6) Soldul conturilor de disponibil prevăzute la alin. (5), rămase neutilizate la sfârşitul anului, se virează la bugetul de stat, în contul de cheltuieli bugetare prevăzut la alin. (1), până la data de 15 ianuarie a anului următor.2. După articolul 8 se introduce un nou articol, articolul 8^1, cu următorul cuprins: Articolul 8^1Instituţiile publice, indiferent de subordonare şi de sistemul de finanţare, vor solicita în scris unităţilor teritoriale ale Trezoreriei Statului de care aparţin, până la data de 31 martie 2017, transferarea sumelor încasate şi reflectate în execuţia anului 2017 la paragrafele corespunzătoare ale subcapitolului de venituri 36.32.00 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi», din contul de venituri bugetare în care au fost încasate, în contul corespunzător de cheltuieli bugetare aferente alineatelor articolului 85.01 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent» astfel:a) instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, precum şi cele finanţate integral din venituri proprii, solicită efectuarea următoarelor operaţiuni:a1)  sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.01 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi» se transferă la următorii indicatori de cheltuieli, după caz: 85.01.03 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor curente şi operaţiunilor financiare ale altor instituţii publice», 85.01.04 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor de capital ale altor instituţii publice» sau 85.01.05 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile»;a2)  sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.08 «Restituiri de sume provenite din finanţarea anilor precedenţi reprezentând sume alocate în cazul indisponibilităţii temporare a fondurilor din instrumente structurale» se transferă la un alineat distinct al indicatorului de cheltuieli 85.01.00 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent».b) instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, finanţate integral sau parţial din bugetul asigurărilor sociale de stat, solicită efectuarea următoarelor operaţiuni:b1)  sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.04 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi aferente sistemului de pensii» se transferă, după caz, în conturile de cheltuieli aferente indicatorilor: 85.01.03 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor curente şi operaţiunilor financiare ale altor instituţii publice», 85.01.04 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor de capital ale altor instituţii publice» sau 85.01.05 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile»;b2)  sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.05 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi aferente sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale» se transferă, după caz, în conturile de cheltuieli aferente indicatorilor: 85.01.03 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor curente şi operaţiunilor financiare ale altor instituţii publice», 85.01.04 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor de capital ale altor instituţii publice» sau 85.01.05 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile»;c) instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, finanţate integral sau parţial din bugetul asigurărilor pentru şomaj, solicită efectuarea următoarelor operaţiuni:c1)  sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.06 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi aferente sistemului asigurărilor pentru şomaj» se transferă, după caz, în conturile de cheltuieli aferente indicatorilor: 85.01.03 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor curente şi operaţiunilor financiare ale altor instituţii publice», 85.01.04 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor de capital ale altor instituţii publice» sau 85.01.05 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile»;c2)  sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.07 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi aferente fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale» se transferă, după caz, în conturile de cheltuieli aferente indicatorilor: 85.01.03 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor curente şi operaţiunilor financiare ale altor instituţii publice», 85.01.04 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor de capital ale altor instituţii publice» sau 85.01.05 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile»;d) instituţiile publice ale administraţiei publice locale solicită efectuarea următoarelor operaţiuni:d1) sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.02 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, aferente secţiunii de dezvoltare», se transferă din contul de venituri bugetare în care au fost încasate, în contul corespunzător de cheltuieli bugetare corespunzător alineatului 85.01.02 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent în secţiunea de dezvoltare a bugetului local», aferent capitolului bugetar 51.00.00 «Autorităţi publice şi acţiuni externe», subcapitolul 51.01.00 «Autorităţi executive şi legislative», paragraful 51.01.03 «Autorităţi executive»;d2)  sumele reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.03 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi, aferente secţiunii de funcţionare» se transferă din contul de venituri bugetare în care au fost încasate în contul corespunzător de cheltuieli bugetare corespunzător alineatului 85.01.01 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent în secţiunea de funcţionare a bugetului local» aferent capitolului bugetar 51.00.00 «Autorităţi publice şi acţiuni externe», subcapitolul 51.01.00 «Autorităţi executive şi legislative», paragraful 51.01.03 «Autorităţi executive».e) instituţiile publice ale administraţiei publice centrale, finanţate integral sau parţial din bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate solicită transferul sumelor reflectate în execuţia anului 2017 la indicatorul 36.32.01 «Sume provenite din finanţarea bugetară a anilor precedenţi», după caz, în conturile de cheltuieli aferente indicatorilor: 85.01.03 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor curente şi operaţiunilor financiare ale altor instituţii publice», 85.01.04 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente cheltuielilor de capital ale altor instituţii publice» sau 85.01.05 «Plăţi efectuate în anii precedenţi şi recuperate în anul curent aferente fondurilor externe nerambursabile Articolul 15(1) Prin derogare de la prevederile art. 29 alin. (4) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice semnează o declaraţie de răspundere prin care se atestă, exclusiv, corectitudinea şi integralitatea informaţiilor din Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2017-2019.(2) Prin derogare de la prevederile art. 30 alin. (4) din Legea nr. 69/2010, republicată, prim-ministrul şi ministrul finanţelor publice semnează o declaraţie ce atestă exclusiv încadrarea proiectului de buget pe anul 2017 şi perspectiva 2018-2020 în ţintele, obiectivele şi priorităţile asumate prin Strategia fiscalbugetară pentru perioada 2017-2019. Articolul 16După alineatul (1^3) al articolului 58 din Legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 18 iulie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou alineat, alineatul (1^4), cu următorul cuprins:(1^4) Acoperirea definitivă la sfârşitul anului, a eventualelor deficite ale secţiunilor de funcţionare şi dezvoltare, după caz, se poate face în baza dispoziţiei ordonatorului principal de credite, sau persoanei căreia i s-au delegat aceste atribuţii, atunci când deficitul rezultat la sfârşitul exerciţiului bugetar, este mai mic sau egal cu sumele aprobate în baza hotărârilor autorităţilor deliberative pentru destinaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b). Articolul 17La articolul 3^3 alineatul (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Pentru personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar, personalul didactic de predare şi cercetare şi didactic de conducere din învăţământul superior/universitar, la salariul de bază stabilit potrivit anexei nr. 2 se acordă următoarele sporuri şi indemnizaţii, dacă sunt îndeplinite condiţiile de acordare prevăzute de lege, astfel: Articolul 18În anul 2017, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului se finanţează integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiţiei, potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 19În aplicarea art. 39 alin. (7) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul, prin hotărâre, stabileşte indicatorii pe baza cărora se determină anual necesarul fondului ce urmează a fi asigurat de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerul Justiţiei de la cap. 61.01 „Ordine Publică şi Siguranţă Naţională“, titlul VII „Alte transferuri“ articolul 55.01 „Transferuri interne“, alineat 55.01.18 „Alte transferuri curente interne“, precum şi modalitatea de virare a acestuia de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului către Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă. Articolul 20(1) Se autorizează Ministerul Justiţiei ca în perioada 31 martie-31 iulie 2017 să asigure, prin Direcţia de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe, derularea activităţilor de închidere a Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, inclusiv auditarea situaţiilor financiare, în conformitate cu regulamentele şi procedurile Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.(2) Salarizarea personalului Direcţiei de implementare a proiectelor finanţate din împrumuturi externe în perioada 31 martie-31 iulie 2017 se va asigura prin bugetul Ministerului Justiţiei, capitolul 61.01 „Ordine publică şi siguranţă naţională“ titlul XII „Cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă“, cu aplicarea prevederilor art. 34 din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 21Cuantumul salariului lunar brut/soldei brute lunare luat/luate în calcul la stabilirea bursei de rezidenţiat potrivit art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare, este de 7.100 lei. Articolul 22Articolul 3^4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:(4) Începând cu luna ianuarie 2017 salariile de bază de care beneficiază personalul nedidactic din cadrul inspectoratelor şcolare se majorează cu 15% faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2016.2. După alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:(5) Începând cu luna ianuarie 2017 salariile de bază de care beneficiază personalul nedidactic din instituţiile de învăţământ superior de stat se majorează cu 15% faţă de nivelul acordat în luna decembrie 2016, cu încadrarea în bugetul aprobat.
    PRIM-MINISTRU
    SORIN MIHAI GRINDEANU
    Contrasemnează:
    Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,
    Sevil Shhaideh
    Ministrul finanţelor publice,
    Viorel Ştefan
    p. Ministrul educaţiei naţionale,
    Gigel Paraschiv,
    secretar de stat
    Ministrul muncii şi justiţiei sociale,
    Lia-Olguţa Vasilescu
    Secretarul general al Guvernului,
    Mihai Busuioc
    Ministrul afacerilor externe,
    Teodor-Viorel Meleşcanu
    Ministrul sănătăţii,
    Florian-Dorel Bodog
    Ministrul justiţiei,
    Florin Iordache
    p. Preşedintele Consiliului Concurenţei,
    Otilian Neagoe
    Bucureşti, 27 ianuarie 2017.Nr. 9.----

    Noutăți

  • LEGE nr. 263 din 28 martie 1941 pentru expropriere de proprietăţi imobiliare
  • LEGE nr. 115 din 28 iunie 1999 (*republicată*) privind responsabilitatea ministerială*)
  • LEGE nr. 259 din 12 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
  • LEGE nr. 115 din 15 iunie 2011 pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 255 din 14 decembrie 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 10 iunie 2015 privind stabilirea unor măsuri necesare pentru asigurarea tranziţiei de la televiziunea analogică terestră la televiziunea digitală terestră şi implementarea serviciilor multimedia la nivel naţional, precum şi pentru completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002
  • LEGE nr. 458 din 12 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/1998 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 76 din 7 aprilie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGE nr. 30 din 28 februarie 2006 privind regulile de sănătate publică la folosirea ciupercilor din flora spontană
  • LEGE nr. 94 din 10 mai 2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 175/1999 privind înfiinţarea Agenţiei pentru Organizarea Centrului Regional pentru Prevenirea şi Combaterea Infracţionalităţii Transfrontaliere (SECI)
  • LEGE nr. 64 din 13 iulie 1994 pentru aderarea României la Convenţia privind recunoaşterea internaţionala a drepturilor asupra aeronavelor, semnată la Geneva la 19 iunie 1948
  • LEGE nr. 139 din 15 octombrie 2014 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi a unor structuri aflate în subordinea acestuia
  • LEGE nr. 172 din 31 mai 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2011 pentru modificarea Legii nr. 356/2003 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului Cultural Român
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 13 decembrie 2006 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • LEGE nr. 205 din 11 noiembrie 1998 privind declararea ca municipiu a oraşului Tarnaveni, judeţul Mureş
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 259 din 1 octombrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2013 privind aplicarea în perioada 2013-2018 a unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate în baza planurilor de disponibilizare
  • LEGE nr. 157 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale
  • LEGE nr. 13 din 9 ianuarie 2007 energiei electrice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 14 iulie 2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală
  • LEGE nr. 251 din 5 decembrie 2011 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • LEGE nr. 109 din 19 mai 2017 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2009 privind dreptul studenţilor înmatriculaţi la formele de învăţământ la distanţă sau cu frecvenţă redusă de a continua studiile la programe de studii de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate
  • LEGE nr. 318 din 14 iulie 2006 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2005 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., filialele sale, complexurile energetice Craiova, Rovinari şi Turceni, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala "ROMAG-TERMO" şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 118 din 30 iunie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/1998 pentru modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, şi modificarea şi completarea Legii nr. 9/1998
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 506 din 28 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 11 din Legea nr. 231/2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
  • LEGE nr. 356 din 10 iulie 2001 LEGEA PATRONATELOR
  • LEGE nr. 89 din 28 aprilie 2017 pentru completareaart. 9 al titlului XI - Renta viageră agricolă din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 141 din 28 octombrie 2008 pentru modificarea Legii nr. 17/2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă
  • LEGE nr. 128 din 3 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2015 pentru completarea art. 35^1 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 29 decembrie 2009 pentru instituirea unor măsuri privind activitatea de înregistrare în registrul comerţului
  • LEGE nr. 77 din 20 decembrie 1974 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 204/1974 privind modificarea Legii nr. 58/1968 pentru organizarea judecătorească
  • LEGE nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 126 din 10 septembrie 1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A., modificată şi completată prin Ordonanţa Guvernului nr. 63/1999
  • LEGE nr. 97 din 6 iunie 2011 pentru aprobarea majorării capitalului deţinut de România la Banca pentru Comerţ şi Dezvoltare a Mării Negre
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 109 din 24 octombrie 2003 privind modificarea Codului de procedura penală
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 180 din 6 iunie 1947 pentru modificarea art. 1.191-1.195, 1.621, 1.686 din Codul civil, art. 478 din Codul comercial şi art. 35 din Legea nr. 358 din 3 iulie 1944
  • LEGE nr. 411 din 18 octombrie 2004 (*republicată*) privind fondurile de pensii administrate privat
  • LEGE nr. 744 din 2 noiembrie 1940 privind înfiinţarea şi organizarea staţiunilor columbofile civile
  • LEGE nr. 148 din 22 iunie 2018 pentru modificarea alin. (1) al art. 38 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 271 din 22 decembrie 2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional de informaţii privind vizele şi participarea României la Sistemul de informaţii privind vizele
  • LEGE nr. 121 din 29 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 223/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor, în perioada 1998-2000
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 24 septembrie 2008 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unele centrale electrice şi termice aflate în coordonarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, precum şi prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 136/2007 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A., Societatea Comercială "Electrocentrale" Bucureşti - S.A., Societatea Comercială "Electrocentrale" Galaţi - S.A., Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala "ROMAG-TERMO", Societatea Comercială "Complexul Energetic Rovinari" - S.A., Societatea Comercială "Complexul Energetic Turceni" - S.A., Societatea Comercială "Complexul Energetic Craiova" - S.A. şi pentru centralele termice şi e
  • LEGE nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind soluţionarea conflictelor de muncă
  • LEGE nr. 591 din 29 octombrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 135 din 18 octombrie 2001 privind înfiinţarea Universităţii "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 100 din 19 mai 2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii
  • LEGE nr. 227 din 28 octombrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2008 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (RECJ) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din calitatea de membru a Institutului Naţional al Magistraturii la Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN)
  • LEGE nr. 218 din 17 noiembrie 2016 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă
  • LEGE nr. 11 din 29 ianuarie 1991 privind combaterea concurentei neloiale
  • LEGE nr. 123 din 7 iulie 2000 privind declararea oraşului Vatra Dornei, judeţul Suceava, municipiu
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021