Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 8 iunie 2018 privind stabilirea unor măsuri de urgentare a absorbţiei fondurilor europene
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 492 din 14 iunie 2018 -
Selectați versiunea
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 47 din 8 iunie 2018privind stabilirea unor măsuri de urgentare a absorbției fondurilor europene
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 492 din 14 iunie 2018





    Având în vedere contextul procesului de dezvoltare urbană durabilă și faptul că una dintre principalele provocări la care trebuie să răspundă orașele din România este mobilitatea urbană, factor care contribuie major la creșterea calității vieții și la îmbunătățirea calității mediului,având în vedere gradul redus de contractare la nivelul axelor prioritare privind mobilitatea urbană din cadrul Programului operațional regional 2014-2020,având în vedere faptul că în perioada de programare anterioară a existat un număr redus de linii de finanțare pentru achiziția de mijloace de transport, iar în prezent la nivel local există o experiență limitată în pregătirea cererilor de finanțare, precum și a procedurilor de achiziții publice privind dotarea cu mijloace de transport a unităților administrativ-teritoriale, în special cu cele ce prevăd tehnologii mai noi, cum ar fi autobuzele electrice,având în vedere asistența tehnică acordată de către JASPERS Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice în vederea pregătirii cererilor de finanțare și a documentațiilor pentru lansarea procedurilor de achiziții publice,având în vederea necesitatea înnoirii parcului de transport public ca măsură de îmbunătățire a mobilității urbane și de limitare a emisiilor de CO_2,având în vedere necesitatea asigurării accesului elevilor la serviciile de educație preuniversitare,având în vedere riscul de dezangajare a fondurilor europene la nivelul Programului operațional regional, este necesară întreprinderea unor măsuri în regim de urgență, prin identificarea unor soluții de urgentare a încheierii de contracte de finanțare și de contracte de achiziții publice, în vederea decontării unor cheltuieli eligibile în cadrul Programului operațional regional și includerea acestora în aplicații de plată către Comisia Europeană.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență. ARTICOL UNIC(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul instituțional pentru participarea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice la pregătirea și implementarea unor proiecte, în parteneriat, ce au ca obiect dotarea unităților administrativ-teritoriale cu mijloace de transport:a) tramvaie, troleibuze, autobuze electrice sau care folosesc orice tip de combustibil alternativ, inclusiv puncte de reîncărcare și alte echipamente, utilizate pentru prestarea serviciului de transport public local; (la 10-01-2019, Litera a) din Alineatul (1) , ARTICOL UNIC a fost modificată de ARTICOLUL UNIC din LEGEA nr. 9 din 4 ianuarie 2019, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 07 ianuarie 2019 ) b) autobuze școlare de tip Euro 6, utilizate pentru transportul elevilor din învățământul preuniversitar de stat.(2) Proiectele prevăzute la alin. (1) sunt finanțate cu fonduri din cadrul Programului operațional regional 2014-2020 și se implementează în baza acordului de parteneriat, încheiat în condițiile legii între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, ca lider de parteneriat, și unitățile administrativ-teritoriale care îndeplinesc condițiile de eligibilitate specifice.(3) Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de lider de parteneriat, poate organiza și derula procedurile de atribuire a contractelor de furnizare a mijloacelor de transport și a echipamentelor pentru unitățile administrativ-teritoriale partenere, în condițiile legii.(4) În afara sarcinilor asumate prin acordurile de parteneriat încheiate pentru pregătirea și implementarea proiectelor de finanțare, autoritățile administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale partenere au următoarele obligații:a) să asigure infrastructura necesară pentru punerea în funcțiune a mijloacelor de transport, până la data recepționării acestora;b) să asigure utilizarea mijloacelor de transport și a echipamentelor preluate în baza parteneriatului conform destinației stabilite și pe toată perioada de valabilitate a contractelor de finanțare;c) să respecte obligațiile stabilite prin acordul de parteneriat încheiat între Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și unitățile administrativ-teritoriale.(5) După recepția finală a mijloacelor de transport și a echipamentelor, unitățile administrativ-teritoriale partenere vor înscrie bunurile achiziționate în cadrul proiectului în evidențele contabile, conform prevederilor legale în vigoare.(6) În situația în care unitatea administrativ-teritorială, partener în proiect, nu își îndeplinește obligațiile asumate prin acordul de parteneriat până la recepționarea bunurilor din proiect, aceasta este responsabilă pentru toate sancțiunile prevăzute de contractul economic în baza căruia a fost efectuată achiziția mijloacelor de transport sau a echipamentelor, precum și pentru toate consecințele legale care decurg din neîndeplinirea indicatorilor prevăzuți în contractul de finanțare și acordul de parteneriat.
    PRIM-MINISTRU
    VASILICA-VIORICA DĂNCILĂ
    Contrasemnează:
    p. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,
    Sirma Caraman,
    secretar de stat
    p. Ministrul fondurilor europene,
    Mihaela Virginia Toader,
    secretar de stat
    Ministrul transporturilor,
    Lucian Șova
    Ministrul finanțelor publice,
    Eugen Orlando Teodorovici
    București, 8 iunie 2018.Nr. 47.-----

    Noutăți

  • LEGE nr. 174 din 16 decembrie 2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 218 din 24 noiembrie 2000 pentru completarea pct. V al art. 17 din Legea nr. 40/1990 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului de Interne
  • LEGE nr. 666 din 16 decembrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 106/2002 privind acordarea unui ajutor cu titlu gratuit producătorilor agricoli din judeţele Dolj şi Mehedinţi, ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile din perioada octombrie 2001-iulie 2002
  • LEGE nr. 53 din 24 martie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe
  • LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 17 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • LEGE nr. 322 din 8 iulie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2003 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2002 privind acordarea de către Ministerul de Interne a unui avans în valoare de 72,6 miliarde lei pentru finalizarea obiectului contractului comercial nr. 110/2002, încheiat cu Societatea Comercială "ARO" - S.A. Câmpulung
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 340 din 29 noiembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale
  • LEGE nr. 223 din 28 noiembrie 2000 privind declararea oraşului Adjud, judeţul Vrancea, municipiu
  • LEGE nr. 3 din 17 ianuarie 1948 pentru desfiinţarea Barourilor şi înfiinţarea Colegiilor de Avocaţi din România
  • LEGE nr. 44 din 17 martie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2014 privind trecerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură din subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • LEGE nr. 562 din 7 decembrie 2004 privind autorizarea instituţiilor publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de a vinde personalului propriu unele locuinţe de serviciu pe care acestea le au în administrare
  • LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 (*republicată*) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
  • LEGE nr. 124 din 7 iulie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 269 din 19 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2018 pentru completarea art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2016 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 346 din 5 iunie 2002 (*republicată*) privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale*)
  • LEGE nr. 620 din 7 noiembrie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Bosnia şi Herţegovina privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Sarajevo la 20 februarie 2001
  • LEGE nr. 184 din 12 aprilie 2001 (*republicată*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect*)
  • LEGE nr. 133 din 29 iunie 1998 pentru aderarea României la Protocolul cu privire la reprimarea actelor ilicite de violenta în aeroporturile destinate aviaţiei civile internaţionale, suplimentar la Convenţia încheiată la Montreal la 23 septembrie 1971 privind reprimarea actelor ilicite îndreptate împotriva securităţii aviaţiei civile, adoptat la Montreal la 24 februarie 1988
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
  • LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 26 din 13 martie 2002 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare
  • LEGE nr. 79 din 6 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2010 pentru modificarea alin. (2) şi (4) ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 4 iulie 2012 pentru suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora
  • LEGE nr. 306 din 25 octombrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
  • LEGE nr. 418 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi a staţiei de epurare în municipiul Piatra-Neamţ, România", semnat la Bruxelles la 10 decembrie 2002 şi la Bucureşti la 31 martie 2003
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 16 noiembrie 2004 pentru completarea Codului penal
  • LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 159 din 4 decembrie 2014 pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 154 din 19 iunie 1930 pentru înzestrarea magaziilor cu silozuri din portul Brăila cu instalaţiuni necesare unei curăţătorii de cereale
  • LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 128 din 15 septembrie 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări
  • LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
  • LEGE nr. 205 din 23 mai 2006 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006
  • LEGE nr. 114 din 27 aprilie 2007 (*republicată*) privind sprijinul financiar acordat de statul român Schitului românesc "Prodromu", de la Muntele Athos, Grecia*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 70 din 24 mai 1999 privind achiziţionarea de la producătorii agricoli individuali de grâu de panificaţie pentru consumul intern
  • LEGE nr. 52 din 8 aprilie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1998 pentru stabilirea unor măsuri în vederea îndeplinirii obligaţiilor asumate de România prin aderarea la Convenţia internaţionala EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene şi la Acordul multilateral privind tarifele de ruta aeriană
  • LEGE nr. 4 din 7 ianuarie 2015 pentru aprobarea preţului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior
  • LEGE nr. 122 din 15 iunie 2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 24 iunie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 31 din 26 februarie 2001 privind veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 52 din 26 aprilie 1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiştilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de management de proiect
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 177 din 9 iunie 2005 pentru completarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1998 privind activitatea de standardizare naţională
  • LEGE nr. 164 din 30 iulie 1998 pentru modificarea şi completarea unor prevederi ale Legii nr. 70/1991 privind alegerile locale, republicată
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 26 iunie 2013 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea absolvenţilor Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", promoţia 2013
  • LEGE nr. 2 din 16 februarie 1968 *** Republicată privind organizarea administrativă a teritoriului Republicii Socialiste România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 175 din 8 decembrie 2005 pentru modificarea unor acte normative care reglementează activitatea în domeniul sanitar
  • LEGE nr. 38 din 16 iunie 1994 pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Moscova la 27 septembrie 1993
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 84 din 18 septembrie 2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 84 din 16 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul financiar-fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • LEGE nr. 20 din 11 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind majorarea capitalului social al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N.
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021