Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 27 iunie 2007 privind datoria publică
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 439 din 28 iunie 2007 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 27 iunie 2007 (*actualizată*)privind datoria publică(actualizată până la data de 5 mai 2009*)

Având în vedere:- comisioanele de neutilizare plătite în prezent ca urmare a netragerii la timp a sumelor aferente împrumuturilor contractate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi subîmprumutate ordonatorilor principali de credite;- necesitatea asigurării finanţării deficitului bugetului de stat în condiţii cât mai eficiente şi în condiţiile limitării riscurilor aferente datoriei publice guvernamentale prin preluarea cât mai rapidă a operaţiunilor de natura datoriei publice guvernamentale de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, atât pentru portofoliul existent, cât şi pentru noile împrumuturi;- complexitatea şi dimensiunea operaţiunilor şi demersurilor necesar a fi realizate în vederea preluării începând cu anul 2008 a operaţiunilor specifice datoriei publice guvernamentale contractate înainte de data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă fie de către ordonatorii de credite cu garanţia statului sau contractate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi subîmprumutate acestora, respectiv semnarea protocoalelor de predare-primire cu ordonatorii principali de credite, modificarea acordurilor de împrumut contractate direct sau garantate de stat, precum şi a actelor normative de aprobare ori de ratificare a acestora, precum şi sincronizarea acestora cu etapele şi calendarul procesului de elaborare a proiectului bugetului de stat pentru anul 2008, pentru care termenul limită de depunere la Guvern este 30 septembrie 2007,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Capitolul I Dispoziţii generaleDispoziţii generale Articolul 1ObiectulPrezenta ordonanţă de urgenţă stabileşte cadrul general şi principiile administrării datoriei publice. Articolul 2DefiniţiiÎn înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) autorizare bugetară permanentă - autorizarea Guvernului de a asigura permanent surse în bugetul de stat aferente plăţii ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente datoriei publice guvernamentale, conform prevederilor legale în vigoare; b) Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări - organismul care avizează condiţiile financiare privind emiterea de garanţii de stat, precum şi acordarea de subîmprumuturi sub forma unor obligaţii de natura datoriei publice guvernamentale, ale cărui componenţă şi competenţe se aprobă prin hotărâre a Guvernului; c) datorie publică - totalitatea obligaţiilor de natura datoriei publice guvernamentale şi locale; d) datorie publică guvernamentală - totalitatea obligaţiilor statului la un moment dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de Guvern prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă;d^1) titluri de stat tip benchmark - instrumentele financiare pe termen mediu sau lung, cu următoarele caracteristici:- rata cuponului, ca rată anuală a dobânzii aferente titlurilor de stat tip benchmark, este stabilită înainte de lansarea acestora, fiind menţionată în prospectul de emisiune;- data emisiunii este data decontării seriei titlurilor de stat tip benchmark;- permit redeschideri, cu aceleaşi caracteristici cu emisiunea iniţială, respectiv ISIN, rata cuponului, data plăţii cuponului şi data scadenţei; data redeschiderii este data la care se măreşte valoarea nominală a seriei de titluri de stat tip benchmark aflate în circulaţie;- cuponul se plăteşte anual, data cuponului fiind o dată standard stabilită prin prospectul de emisiune;- plata dobânzii la scadenţa aferentă acestor titluri se efectuează din bugetul Trezoreriei Statului în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie, de la titlul 55.09, art. 30.01, alin. 30.01.01 "Dobânzi aferente datoriei publice interne directe" şi în completare de la bugetul de stat, de la capitolul 55.01 "Tranzacţii privind datoria publică şi împrumuturi", titlul 30 "Dobânzi", art. 30.01 "Dobânzi aferente datoriei publice interne";- data scadenţei coincide cu data ultimului cupon;- dobânda acumulată reprezintă dobânda calculată pentru intervalul cuprins între data cuponului, anterioară datei emisiunii/redeschiderii, şi data emisiunii/redeschiderii, în funcţie de rata cuponului, după metoda actual/actual;- dobânda acumulată va fi anunţată prin prospectul de emisiune al seriei de titluri de stat tip benchmark şi va fi plătită de participanţii pe piaţa primară a titlurilor de stat în ziua decontării/redeschiderii emisiunii;- preţul net reprezintă produsul dintre cotaţia de preţ exprimată cu 4 zecimale şi valoarea nominală individuală a unui titlu de stat;- preţul brut reprezintă suma dintre preţul net şi dobânda acumulată;-------------Lit. d^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008. e) datorie publică locală - totalitatea obligaţiilor unităţilor administrativ-teritoriale, la un moment dat, provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către autorităţile administraţiei publice locale, conform dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă şi ale Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările ulterioare; f) fond de risc - fondul constituit la Ministerul Economiei şi Finanţelor şi la nivelul unităţii administrativ-teritoriale de către autorităţile administraţiei publice locale, din comisioanele încasate de la subîmprumutaţi/garantaţi de Guvern, respectiv de la garantaţii de către autorităţile administraţiei publice locale, precum şi din alte surse prevăzute de lege; g) garantat - persoana juridică pentru care se prevede că rambursarea finanţării garantate de stat să se facă din veniturile proprii, fără a afecta bugetul de stat, sau, în cazul garanţiilor acordate unităţilor administrativ-teritoriale, se prevede că rambursarea să se facă din bugetele locale, precum şi din veniturile operatorilor economici şi ale serviciilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale care beneficiază de garanţiile acordate de către acestea, pentru care se prevede că rambursarea să se facă din surse proprii; h) garanţie - angajamentul asumat în numele şi în contul statului de către Guvern, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, sau de către unităţile administrativ-teritoriale, prin autorităţile administraţiei publice locale, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate ale garantatului, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă; i) serviciul datoriei publice - totalitatea sumelor reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente datoriei publice provenind din finanţările rambursabile angajate pe baze contractuale sau garantate de către Guvern, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, ori de către unităţile administrativ-teritoriale, prin autorităţile administraţiei publice locale, pentru o perioadă determinată; j) subîmprumut - finanţare rambursabilă angajată de stat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor şi transferată către subîmprumutat prin acordul de împrumut subsidiar; k) subîmprumutat - persoană juridică ce beneficiază de împrumuturi angajate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a căror rambursare se asigură exclusiv din veniturile proprii ale acesteia, fără a afecta bugetul de stat, sau, în cazul unităţilor administrativ-teritoriale, se prevede că rambursarea să se facă din bugetele locale. Capitolul II Datoria publică guvernamentalăDatoria publică guvernamentală Articolul 3Obiectivele şi strategia de administrare a datoriei publice guvernamentale (1) În procesul de administrare a datoriei publice guvernamentale, Ministerul Economiei şi Finanţelor are ca obiectiv asigurarea necesităţilor de finanţare guvernamentală în condiţiile minimizării costurilor pe termen lung şi limitării riscurilor implicate. (2) Instrumentele utilizate de Ministerul Economiei şi Finanţelor în scopul atingerii obiectivelor privind administrarea datoriei publice guvernamentale se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. La definirea instrumentelor de datorie se vor avea în vedere reglementările în materie ale instituţiilor europene abilitate. (3) În cazul operaţiunilor de administrare a riscurilor aferente obligaţiilor de natura datoriei publice guvernamentale, Ministerul Economiei şi Finanţelor poate încheia acorduri cu instituţiile financiare, în vederea utilizării de instrumente specifice, care pot prevedea compensarea bilatarelă a obligaţiilor rezultate între părţile participante, astfel încât să rezulte periodic o singură obligaţie finală netă a uneia dintre părţi, în conformitate cu legislaţia în materie în vigoare şi în baza normelor emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă.(3^1) Contractarea de împrumuturi pentru finanţarea deficitului şi refinanţarea datoriei publice se va face pe baza unor proceduri specifice, în funcţie de tipul instrumentului ales, acestea urmând a fi prevăzute în normele de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobate prin hotărâre a Guvernului.-------------Alin. (3^1) al art. 3 a fost modificat de articolul unic din LEGEA nr. 149 din 11 iulie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 544 din 18 iulie 2008. (4) Ministerul Economiei şi Finanţelor elaborează, cu consultarea Băncii Naţionale a României, strategia pe termen mediu privind administrarea datoriei publice guvernamentale, pe care o înaintează spre aprobare Guvernului şi spre informare Parlamentului României; strategia este revizuibilă anual sau ori de câte ori condiţiile de piaţă şi/sau necesităţile de finanţare o impun. (5) Veniturile, respectiv cheltuielile rezultate în urma efectuării operaţiunilor de administrare a datoriei publice guvernamentale, în conformitate cu prevederile alin. (1), reprezintă venituri, respectiv cheltuieli ale bugetului de stat sau ale bugetului Trezoreriei Statului. (6) Conducerea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi personalul însărcinat să exercite atribuţii de administrare a datoriei publice guvernamentale nu răspund civil, contravenţional sau penal, după caz, în condiţiile îndeplinirii cu bună-credinţă şi fără neglijenţă gravă, a oricărui act sau fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de administrare a datoriei publice guvernamentale.-------------Alin. (6) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008. (7) Constatarea îndeplinirii cu rea-credinţă şi/sau gravă neglijenţă a atribuţiilor de administrare a datoriei publice guvernamentale se realizează de către ministrul economiei şi finanţelor, la propunerea motivată a organelor cu atribuţii de control intern din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor.-------------Alin. (7) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008. (8) În cazul constatării unui prejudiciu, statul, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, se poate îndrepta împotriva persoanelor vinovate de încălcarea cu rea-credinţă şi/sau din neglijenţă gravă a obligaţiilor profesionale de administrare a datoriei publice guvernamentale.-------------Alin. (8) al art. 3 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008. Articolul 4Contractarea datoriei publice guvernamentale (1) Guvernul este autorizat să angajeze în numele şi în contul statului obligaţii de natura datoriei publice guvernamentale numai prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, în următoarele scopuri: a) finanţarea deficitului bugetului de stat, finanţarea temporară a deficitelor din anii precedenţi ale bugetului asigurărilor sociale de stat, până la alocarea de sume cu această destinaţie, finanţarea deficitelor temporare ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat din exerciţiul curent; b) refinanţarea şi rambursarea anticipată a datoriei publice guvernamentale; c) menţinerea în permanenţă a unui sold corespunzător în contul curent general al Trezoreriei Statului, stabilit de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în conformitate cu criteriile prevăzute în normele metodologice elaborate în conformitate cu art. 12 alin. (1); d) finanţarea pe bază de lege a unor programe/proiecte sau a altor necesităţi prioritare pentru economia românească. e) susţinerea balanţei de plăţi în conformitate cu Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 332/2002 de stabilire a unui mecanism de asistenţă financiară pe termen mediu pentru balanţele de plăţi ale statelor membre.-------------Lit. e) a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de RECTIFICAREA nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 293 din 5 mai 2009, care modifică pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007.(1^1) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1), ordonatorii principali de credite pot angaja obligaţii de natura datoriei publice guvernamentale pentru achiziţii în sistem leasing, pe bază de hotărâre a Guvernului, doar în condiţiile în care Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de unic administrator al datoriei publice guvernamentale, acceptă angajarea datoriei publice guvernamentale de către ordonatorii principali de credite prin alegerea acestui instrument financiar, pe baza analizei costurilor şi riscurilor, cu asigurarea respectării obiectivelor şi principiilor strategiei de administrare a datoriei publice guvernamentale.-------------Alin. (1^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007. (2) În cazul alin. (1) lit. d), beneficiarii garanţiilor de stat, precum şi subîmprumutaţii se stabilesc, pentru fiecare caz în parte, prin lege, numai după obţinerea avizului din partea Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări. (3) Autorităţile administraţiei publice centrale nu pot fi beneficiari ai garanţiilor de stat sau ai subîmprumuturilor acordate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor. (4) Pe parcursul unui an, Ministerul Economiei şi Finanţelor contractează împrumuturi guvernamentale, pentru scopurile precizate la alin. (1), independent de evoluţia disponibilităţilor existente în contul curent general al Trezoreriei Statului şi de evoluţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat în decursul acelui an. (5) Finanţările rambursabile contractate de la organismele financiare internaţionale destinate finanţării deficitului bugetului de stat se aprobă prin lege.-------------Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007. (6) Modalitatea de aprobare a operaţiunilor de contractare a datoriei publice guvernamentale se stabileşte prin norme emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 5Rambursarea datoriei publice guvernamentale (1) Rambursarea datoriei publice guvernamentale reprezintă o obligaţie a statului necondiţionată şi irevocabilă de plată a capitalului, dobânzilor, comisioanelor şi a altor costuri aferente finanţărilor rambursabile angajate sau garantate. Cheltuielile privind serviciile prestate de agenţiile de rating pentru evaluarea riscului de ţară, comisioanele, dobânzile, valoarea discontului şi alte cheltuieli legate de angajarea finanţărilor rambursabile în numele şi contul statului vor fi plătite din bugetul de stat şi/sau bugetul Trezoreriei Statului, după caz.-------------Alin. (1) al art. 5 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008. (2) În vederea plăţii serviciului datoriei publice guvernamentale, se acordă autorizare bugetară permanentă pentru efectuarea acestor cheltuieli. (3) Sursele de plată pentru serviciul datoriei publice guvernamentale sunt, după caz, următoarele: a) disponibilităţile contului curent general al Trezoreriei Statului; b) finanţările rambursabile angajate în numele statului pentru refinanţarea datoriei publice guvernamentale; c) cheltuielile prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat;c^1) bugetul Trezoreriei Statului şi, în completare, bugetul de stat, în cazul plăţii dobânzii aferente titlurilor de stat tip benchmark;-------------Lit. c^1) a alin. (3) al art. 5 a fost introdusă de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 109 din 9 mai 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 14 mai 2008. d) sumele încasate de Ministerul Economiei şi Finanţelor de la subîmprumutaţi, în baza acordurilor încheiate cu aceştia, cu respectarea condiţiilor acordurilor prin care au fost angajate finanţările rambursabile; e) sumele prevăzute în bugetele persoanelor juridice care au contractat finanţări rambursabile cu garanţia statului; f) fondul de risc constituit la Ministerul Economiei şi Finanţelor pentru situaţiile în care garantaţii/subîmprumutaţii nu îşi onorează obligaţiile prevăzute în acordurile încheiate cu Ministerul Economiei şi Finanţelor;f^1) sumele intrate în Trezoreria Statului în contul împrumuturilor contractate de ordonatorii de credite cu garanţia statului sau contractate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi subîmprumutate acestora şi preluate spre administrare de Ministerul Economiei şi Finanţelor potrivit prevederilor art. 14.-------------Lit. f^1) a alin. (3) al art. 5 a fost introdusă de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007. g) alte surse, în condiţiile legii. (4) Banca Naţională a României, în baza convenţiilor încheiate cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, poate acţiona ca agent al statului în rambursarea datoriei publice guvernamentale contractate în altă monedă decât moneda naţională, precum şi în organizarea licitaţiilor de titluri de stat pe piaţa internă. (5) Pentru activităţile derulate de către Banca Naţională a României, în conformitate cu alin. (4), în calitate de agent al statului pentru rambursarea datoriei publice guvernamentale şi pentru plasarea către terţi a emisiunilor de titluri de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor este autorizat să plătească comisioane din bugetul de stat, al căror cuantum este stabilit prin convenţie între cele două părţi. Articolul 6Fondul de risc pentru datoria publică guvernamentală (1) Pentru acoperirea riscurilor financiare care decurg din garanţiile de stat, precum şi din subîmprumuturi se constituie fondul de risc. (2) Nivelul comisionului la fondul de risc datorat de unităţile administrativ-teritoriale se stabileşte la un nivel inferior celui calculat în conformitate cu procedurile prevăzute în normele metodologice emise în baza art. 12 alin. (1), prin ordin comun al ministrului economiei şi finanţelor şi al ministrului internelor şi reformei administrative, după consultarea prealabilă a Comitetului pentru finanţe publice locale, înfiinţat în temeiul Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările ulterioare. (3) Sursele fondului de risc sunt: a) sumele încasate sub formă de comisioane de la subîmprumutaţi/garantaţi de stat; b) sumele încasate de la subîmprumutaţi/garantaţi de stat, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri aferente finanţărilor rambursabile garantate sau subîmprumutate de stat, plătite de Ministerul Economiei şi Finanţelor în numele garantatului ori al subîmprumutatului; c) dobânzi la disponibilităţile aflate în contul fondului de risc; d) majorări de întârziere, la nivelul celor prevăzute pentru neplata în termen a obligaţiilor fiscale, aplicate pentru neplata în termen de către subîmprumutaţi sau garantaţi de stat a comisioanelor la fondul de risc şi, respectiv, a ratelor scadente, a dobânzilor, a comisioanelor şi a altor costuri aferente finanţării rambursabile; e) sume recuperate conform legii; f) fonduri alocate de la bugetul de stat în acest scop. (4) Sumele aflate în fondul de risc sunt destinate achitării obligaţiilor aferente garanţiilor de stat şi subîmprumuturilor, în cazul în care subîmprumutaţii sau garantaţii de stat nu dispun la scadenţă de resurse financiare proprii pentru achitarea obligaţiilor de plată. (5) Fondul de risc se gestionează de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, în condiţiile legii, prin contul curent general al Trezoreriei Statului, avându-se în vedere siguranţa, lichiditatea şi rentabilitatea fondurilor. (6) Disponibilităţile aflate în fondul de risc la sfârşitul anului se regularizează cu bugetul de stat în limita sumelor alocate din acest buget. Disponibilităţile rămase în fondul de risc la sfârşitul anului după regularizarea cu bugetul de stat se reportează în anul următor cu aceeaşi destinaţie. Articolul 7Recuperarea sumelor plătite de Ministerul Economiei şi Finanţelor în contul subîmprumutaţilor sau garantaţilor de stat (1) Sumele plătite la scadenţe de Ministerul Economiei şi Finanţelor, în calitate de împrumutat sau garant, în contul subîmprumutaţilor ori garantaţilor de stat, ca urmare a lipsei disponibilităţilor financiare ale acestora, reprezentând rate de capital, dobânzi, comisioane şi alte costuri, comisioanele datorate şi neachitate la fondul de risc de către aceştia, majorările de întârziere aferente acestor categorii de debite, precum şi debitele rezultate din împrumuturile acordate din contul general al Trezoreriei Statului urmează regimul juridic al creanţelor fiscale şi se recuperează conform legislaţiei în vigoare privind colectarea creanţelor fiscale de către organele fiscale în a căror rază teritorială îşi au domiciliul fiscal subîmprumutaţii sau garantaţii de stat, în baza înscrisurilor întocmite de direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, prin care se individualizează la data scadenţei sumele de recuperat şi care constituie, în momentul emiterii, titluri de creanţă, urmând să devină potrivit legii titluri executorii. În cazul în care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.-------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007. (2) Cu sumele recuperate în condiţiile prezentului articol se reîntregeşte disponibilul fondului de risc pentru datoria publică guvernamentală. Articolul 8Raportarea datoriei publice guvernamentaleMinisterul Economiei şi Finanţelor elaborează anual raportul privind datoria publică guvernamentală şi îl transmite Guvernului spre aprobare. Forma aprobată a raportului este transmisă spre informare Parlamentului, dar nu mai târziu de data de 30 iulie a anului următor celui de raportare. Capitolul III SancţiuniSancţiuni Articolul 9 (1) Folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor rambursabile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Tentativa se pedepseşte. Articolul 10 (1) Schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor provenite din finanţările rambursabile contractate direct sau garantate de stat ori de unităţile administrativ-teritoriale constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. (3) Tentativa se pedepseşte. Articolul 11 (1) Nerespectarea obligaţiilor de raportare de către beneficiarii de împrumuturi care constituie datorie publică, conform normelor emise în acest scop în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.-------------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se fac de către organele fiscale împuternicite, în condiţiile legii. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul IV Dispoziţii tranzitorii şi finaleDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 12 (1) La propunerea Ministerului Economiei şi Finanţelor şi a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, Guvernul aprobă norme metodologice de aplicare, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Modalităţile de înregistrare şi raportare a datoriei publice se stabilesc prin normele metodologice prevăzute la alin. (1). Articolul 13Pentru contractarea şi administrarea datoriei publice locale se aplică prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările ulterioare. Articolul 14 (1) Începând cu anul 2009, Ministerul Economiei şi Finanţelor preia spre administrare următoarele categorii de acorduri de împrumut, numai după obţinerea acordului finanţatorului: a) acorduri de împrumut contractate de ordonatorii principali de credite cu garanţia statului sau contractate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi subîmprumutate acestora, pentru care sursa de rambursare este bugetul de stat, prin bugetul împrumutatului/subîmprumutatului, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, astfel cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut; b) acordurile de împrumut încheiate de Ministerul Economiei şi Finanţelor şi operatorii economici cu băncile finanţatoare, în regim tripartit, pentru care sursa de rambursare este în integralitate bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite coordonator al operatorului economic semnatar al acordului de împrumut, astfel cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut; în cazul în care în actul normativ de aprobare/ratificare a acestor acorduri se specifică drept sursă de rambursare sursele proprii ale operatorilor economici şi, în completare, de la bugetul de stat, se va considera că aceasta este obligaţia de drept a operatorului economic beneficiar al împrumutului şi, în consecinţă, nu se preia în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru scopurile prezentei ordonanţe de urgenţă; c) acordurile de împrumut contractate de operatori economici şi garantate de stat, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, pentru care sursa de rambursare este în integralitate bugetul de stat, prin bugetul ordonatorului principal de credite coordonator al operatorului economic semnatar al acordului de împrumut, astfel cum este reflectat în actele normative de ratificare/aprobare a acordului de împrumut. (2) Începând cu anul 2009, în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj nu se mai aprobă credite bugetare destinate plăţii ratelor de capital, dobânzilor, comisioanelor şi altor costuri aferente împrumuturilor interne şi externe contractate de către ordonatorii principali de credite şi/sau de operatorii economici cu garanţia statului ori contractate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi subîmprumutate acestora, definite la alin. (1), ale căror surse de rambursare sunt bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), Ministerul Economiei şi Finanţelor asigură includerea în bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor - «Acţiuni generale», a fondurilor necesare efectuării plăţii serviciului datoriei publice aferente împrumuturilor externe şi interne contractate de către ordonatorii de credite cu garanţia statului sau contractate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi subîmprumutate acestora. (4) Începând cu anul 2009, nu se mai includ în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj sume alocate din împrumuturile interne şi externe contractate de către ordonatorii principali de credite şi/sau de operatorii economici cu garanţia statului ori contractate de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi subîmprumutate acestora, definite la alin. (1), ale căror surse de rambursare sunt bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetul asigurărilor pentru şomaj, cu excepţia sumelor aferente acreditivelor deschise şi operaţionale şi după data de 1 ianuarie 2009, care vor fi cuprinse în continuare în bugetul ordonatorului principal de credite ca sume alocate din intrări de credite externe. (5) Cheltuielile echivalente valorii sumelor rămase de tras din împrumuturile prevăzute la alin. (4) vor fi cuprinse în bugetele ordonatorilor principali de credite ai bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat şi bugetului asigurărilor pentru şomaj, în cadrul sumelor alocate de la aceste bugete, cu excepţia sumelor aferente acreditivelor deschise şi operaţionale şi după data de 1 ianuarie 2009, care vor fi cuprinse în continuare în bugetul ordonatorului principal de credite ca sume alocate din intrări de credite externe. (6) Ministerul Economiei şi Finanţelor va efectua tragerile din împrumuturile prevăzute la alin. (4) şi va utiliza sumele respective pentru finanţarea deficitului bugetului de stat şi pentru efectuarea plăţilor externe în contul datoriei publice guvernamentale. (7) Obligaţiile financiare rezultate din aplicarea prevederilor prezentului articol se preiau de către Ministerul Economiei şi Finanţelor pe bază de protocol de predare-preluare încheiat cu ordonatorii principali de credite ai bugetelor respective şi/sau cu operatorii economici care au astfel de obligaţii. Aceste protocoale se vor încheia până cel târziu la data de 31 decembrie 2008. (8) Propunerile pentru proiectul bugetului de stat pe anul 2009, în vederea aplicării prevederilor prezentului articol, se vor face de către Ministerul Economiei şi Finanţelor în colaborare cu ordonatorii principali de credite şi/sau cu operatorii economici implicaţi în aplicarea acestor prevederi. (9) Până la data de 1 august 2008, acordurile de împrumut contractate direct sau garantate de stat, precum şi actele normative de aprobare ori ratificare a acestora se modifică în mod corespunzător, în vederea aplicării prevederilor prezentului articol. În cazul în care nu se obţine acordul finanţatorilor, se aplică prevederile din acordurile de împrumut încheiate cu aceştia şi din actele normative de aprobare sau ratificare a acordurilor încheiate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (10) Toate cheltuielile ocazionate de amendarea acordurilor de împrumut contractate direct sau garantate de stat în baza alin. (9) se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Economiei şi Finanţelor - «Acţiuni generale».-------------Art. 14 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 141 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 873 din 20 decembrie 2007. Articolul 15 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă Legea datoriei publice nr. 313/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 29 iunie 2004, cu modificările ulterioare, precum şi prevederile art. 77 alin. (1) lit. c) şi d), iar din alin. (2) - normele de trimitere la alin. (1) lit. c) şi d) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu completările ulterioare. (2) Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, norma de trimitere la art. 20 din Legea datoriei publice nr. 313/2004 din cuprinsul art. 4 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.031 din 27 decembrie 2006, se consideră trimitere la art. 3 din prezenta ordonanţă de urgenţă. (3) Procedurile de contractare a datoriei publice, aflate în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, se vor definitivă pe baza prevederilor legale în vigoare la data iniţierii acestora, cu respectarea prevederilor art. 14. (4) Derularea împrumuturilor active la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se va face conform procedurilor stabilite prin legislaţia aplicabilă până la acea dată, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 14.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------p. Ministrul economiei şi finanţelor,Cătălin Doica,secretar de statMinistrul internelorşi reformei administrative,Cristian DavidBucureşti, 27 iunie 2007.Nr. 64.-----------

Noutăți

  • LEGE nr. 74 din 4 mai 2000 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Armenia privind transportul combinat internaţional, semnat la Erevan la 3 iulie 1998
  • LEGE nr. 161 din 24 iunie 2015 privind modificarea art. 12 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie
  • LEGE nr. 215 din 27 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare
  • LEGE nr. 171 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 23 din 22 februarie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/1999 privind aderarea la unele protocoale şi acceptarea unor amendamente la Convenţia internaţionala din 1974 pentru ocrotirea vieţii omeneşti pe mare, încheiată la Londra la 1 noiembrie 1974, la Convenţia internaţionala din 1966 asupra liniilor de încărcare, încheiată la Londra la 5 aprilie 1966, şi la Convenţia internaţionala din 1973 pentru prevenirea poluării de către nave, modificată prin Protocolul încheiat la Londra la 17 februarie 1978
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 57 din 28 decembrie 1998 privind acordarea de către stat, prin intermediul Ministerului Finanţelor, de garanţii pentru emisiuni de obligaţiuni pe pieţele financiare externe
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 12 din 23 aprilie 1997 privind prelungirea termenului de depunere a bilanţurilor contabile ale agenţilor economici, pe anul 1996
  • LEGE nr. 86 din 8 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2002 privind asigurarea condiţiilor de funcţionare a unor centrale termice şi electrice de termoficare aflate în proprietatea consiliilor judeţene sau locale
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 88 din 14 iunie 2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 192 din 16 mai 2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGEA nr. 307 din 12 iulie 2006 (*republicată*) privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 461 din 6 decembrie 2006 pentru înfiinţarea comunei Livezile, judeţul Timiş, prin reorganizarea comunei Banloc
  • LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achiziţiile sectoriale
  • LEGE nr. 601 din 22 decembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind transporturile rutiere
  • LEGE nr. 234 din 23 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 85/2001 privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari
  • LEGE nr. 429 din 23 octombrie 2003 de revizuire a Constituţiei României
  • LEGE nr. 263 din 27 iunie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietăţii
  • LEGE nr. 71 din 3 decembrie 1991 privind instituirea taxei pentru eliberarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor
  • LEGE nr. 345 din 12 iulie 2004 pentru aprobarea retragerii rezervei formulate de România la art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, adoptată la Roma la 4 decembrie 1950
  • LEGE nr. 5 din 10 iulie 1970 privind gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, organizarea şi funcţionarea controlului financiar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 100 din 14 iulie 2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) şi k) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • LEGE nr. 370 din 18 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2013 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare privitoare la Institutul European din România
  • LEGEA nr. 33 din 18 mai 1996 (*republicată*) privind repunerea în unele drepturi economice a locuitorilor Munţilor Apuseni
  • LEGE nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 176 din 27 iulie 1931 privind stabilirea orei oficiale
  • LEGE nr. 306 din 11 decembrie 2018 privind ratificarea Acordului de împrumut pentru politici de dezvoltare privind managementul riscurilor de dezastre, cu opţiune de amânare a tragerii până la apariţia unei catastrofe (CAT-DDO), dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 4 iulie 2018
  • LEGE nr. 464 din 18 iulie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • LEGE nr. 175 din 17 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 21 iunie 2001 (*republicată*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor*)
  • LEGE nr. 182 din 25 octombrie 2000 (*republicată*) privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 544 din 18 decembrie 2003 pentru scutirea de la plată a unor debite către bugetul asigurărilor sociale de stat
  • LEGE nr. 32 din 16 ianuarie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole nr. 566/2004
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 154 din 19 octombrie 1999 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/1999 privind unele măsuri de restructurare financiară a Băncii Agricole - S.A.
  • LEGE nr. 375 din 11 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor
  • LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 148 din 26 iulie 2000 privind publicitatea
  • LEGE nr. 156 din 14 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2004 pentru completarea art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 340 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 294/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 145/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocupare şi Formare Profesională, precum şi a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 97 din 16 august 2002 privind asigurarea transparenţei în domeniul ajutorului de stat şi al relaţiilor financiare dintre autorităţile publice şi întreprinderile publice, precum şi completarea art. 6 din Legea nr. 143/1999 privind ajutorul de stat
  • LEGE nr. 311 din 3 iulie 2003 (*republicată*) muzeelor şi a colecţiilor publice
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • LEGE nr. 217 din 23 aprilie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 27/1996
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 92 din 20 iunie 2002 privind acordarea unor înlesniri la plată pentru Societatea Comercială "LUKoil Black Sea România" - S.R.L. Bucureşti şi Societatea Comercială "Petrotel LUKoil" - S.A. Ploieşti
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 122 din 1 septembrie 2005 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 28 iulie 2005 şi la Paris la 1 august 2005
  • LEGE nr. 10 din 29 iunie 1988 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 158/1988 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de contractare şi livrare a lînii
  • LEGE nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
  • LEGE nr. 365 din 15 septembrie 2004 pentru ratificarea Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, adoptată la New York la 31 octombrie 2003
  • LEGE nr. 97 din 14 aprilie 2005 pentru acordarea de compensaţii cetăţenilor români care n-au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • LEGE nr. 110 din 14 mai 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2015 pentru reglementarea unor măsuri bugetare
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 3 din 26 februarie 1997 privind produsele şi serviciile regiilor autonome, ale activităţilor cu caracter de monopol natural, precum şi ale activităţilor economice supuse unui regim special pentru care preţurile şi tarifele se vor stabili cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 337 din 17 iulie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020