Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 20 aprilie 2017 privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017
- Act publicat în Monitorul Oficial nr. 286 din 24 aprilie 2017 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 20 aprilie 2017privind stabilirea unor măsuri necesare organizării de către Parlamentul României a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017
EMITENT
  • GUVERNUL ROMÂNIEI
  • Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 286 din 24 aprilie 2017





    România este ţara gazdă a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, denumită în continuare AP NATO, în perioada 6-9 octombrie 2017.AP NATO este o organizaţie interparlamentară formată din delegaţiile parlamentare ale celor 28 de state membre NATO. La adunare participă şi delegaţii din partea a 13 ţări asociate, a Parlamentului European, reprezentanţi din ţările cu statut de membri asociaţi mediteraneeni şi observatori parlamentari, precum şi din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi a Adunării Parlamentare a OSCE.România a mai găzduit de două ori sesiuni anuale ale AP NATO, prima dată în octombrie 1997, când a fost şi prima ţară nemembră care a organizat o sesiune anuală, şi, ulterior, în octombrie 2011. Sesiunile anuale ale AP NATO sunt cele mai importante evenimente din activitatea organizaţiei şi sunt găzduite, prin rotaţie, de statele membre şi asociate.Sesiunea de la Bucureşti presupune participarea unui număr de aproximativ 800 de persoane şi, atât din perspectiva anvergurii participării - preşedintele AP NATO, secretarul general al NATO, înalţi oficiali ai Alianţei, cât şi din cea a tematicilor abordate, cu accent special pe problemele acute ale securităţii, reprezintă un reper important în calendarul evenimentelor politice la nivel internaţional.Membrii Adunării vor adopta rezoluţii adresate guvernelor şi parlamentelor statelor membre, care ulterior vor fi înaintate Consiliului Nord-Atlantic sub formă de recomandări de politică generală. Cele cinci comisii ale Adunării, Comisia pentru dimensiunea civilă a securităţii, Comisia pentru apărare şi securitate, Comisia pentru economie şi securitate, Comisia politică şi Comisia pentru ştiinţă şi tehnologie, vor dezbate rapoarte pe teme specifice împreună cu reprezentanţi ai NATO, ai guvernelor din ţările membre, din lumea academică şi din societatea civilă şi vor fi alese funcţiile de conducere.În vederea stabilirii detaliilor tehnice ale organizării, o delegaţie a Secretariatului Internaţional al AP NATO a efectuat o vizită la Palatul Parlamentului, ocazie cu care, în ceea ce priveşte securitatea, a subliniat că va depinde în mare măsură de capacitatea, expertiza şi resursele umane ale gazdelor pentru a asigura un mediu securizat pentru participanţi pe perioada şederii lor.În cadrul şedinţei din 1 martie 2017 a fost aprobat de către birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului Memorandumul intern care stabileşte îndeplinirea condiţiilor interne de aprobare a organizării sesiunii.Ţinând cont de evenimentele din ultima perioadă în plan internaţional, cât şi de frecvenţa acestora, este necesară adoptarea de măsuri menite să asigure siguranţa şi securitatea participanţilor la sesiunea anuală a AP NATO.Având în vedere acest lucru şi importanţa organizării în România a sesiunii anuale a AP NATO, precum şi necesitatea respectării standardelor de reprezentare specifice unor asemenea evenimente, se impune stabilirea unor normative de cheltuieli derogatorii de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare.Ţinând seama de amploarea evenimentului şi de complexitatea gestionării fondurilor necesare organizării sesiunii anuale a AP NATO, precum şi de capacitatea de asumare a obligaţiilor,luând în considerare calitatea României de organizator al celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO, precum şi imaginea şi credibilitatea instituţiei Parlamentului,în scopul respectării standardelor de reprezentare specifice evenimentului şi cu referire la timpul limitat rămas până la derularea acţiunii pentru parcurgerea tuturor etapelor necesare bunei desfăşurări şi având în vedere necesitatea adoptării imediate a cadrului pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate la nivel organizatoric de către Parlamentul României, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia România, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. ARTICOL UNICNormativele de cheltuieli pentru organizarea de către Parlament a celei de-a 63-a Sesiuni anuale a Adunării Parlamentare a NATO la Bucureşti, în perioada 6-9 octombrie 2017, se exceptează de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi se aprobă de birourile permanente ale fiecărei Camere a Parlamentului.
    PRIM-MINISTRU
    SORIN MIHAI GRINDEANU
    Contrasemnează:
    Secretarul general al Guvernului,
    Mihai Busuioc
    Ministrul finanţelor publice,
    Viorel Ştefan
    Bucureşti, 20 aprilie 2017.Nr. 31.----

    Noutăți

  • LEGE nr. 82 din 24 decembrie 1991 (*republicată*) a contabilităţii
  • LEGE nr. 111 din 19 mai 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 5 din 22 decembrie 1965 cu privire la protecţia muncii
  • LEGE nr. 468 din 12 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 48/2006 pentru modificarea Legii nr. 217/2005 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea comitetului european de întreprindere
  • LEGE nr. 185 din 9 octombrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/1998 pentru modificarea anexei nr. 1 şi a anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/1997 privind regimul accizelor şi al altor taxe indirecte
  • LEGE nr. 235 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, utilizarea infrastructurilor de transport naval aparţinând domeniului public, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căile navigabile interioare
  • LEGE nr. 260 din 4 noiembrie 2008 privind asigurarea obligatorie a locuinţelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren sau inundaţiilor
  • LEGE nr. 155 din 24 iulie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2018 privind implementarea Programului guvernamental "gROwth - Contul individual de economii Junior Centenar"
  • LEGE nr. 169 din 5 mai 2003 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • LEGE nr. 295 din 2 noiembrie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2007 privind completarea art. IV din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 420 din 20 octombrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2002 privind echivalarea studiilor absolvite în instituţiile militare de învăţământ ale Ministerului de Interne cu studiile din instituţiile civile de învăţământ şi a stagiului efectuat în funcţii militare în Ministerul de Interne cu stagiul specific funcţiilor civile
  • LEGE nr. 157 din 3 decembrie 2014 privind ratificarea Protocolului nr. 15 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950, încheiat la Strasbourg la 24 iunie 2013 şi semnat de România la 24 iunie 2013
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 145 din 30 septembrie 1999 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului din sectorul producţiei de apărare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 9 martie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
  • LEGE nr. 37 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 61/1999 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare PHARE privind Facilitatea de recuperare (Pre-Ins Facility) pentru anul 1998, încheiat la Bucureşti la 24 decembrie 1998 între Comisia Europeană şi Guvernul României
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 34 din 8 martie 2010 pentru completarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
  • LEGE nr. 122 din 15 iunie 2011 privind regimul armelor, dispozitivelor militare şi muniţiilor deţinute de Ministerul Apărării Naţionale şi de forţele armate străine pe teritoriul României
  • LEGE nr. 28 din 16 martie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea îmbunătăţirii activităţii de valorificare a bunurilor sechestrate sau, după caz, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
  • LEGE nr. 12 din 7 martie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, şi a protocolului adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010
  • LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind libera circulaţie pe teritoriul României a cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi a cetăţenilor Confederaţiei Elveţiene
  • LEGE nr. 78 din 19 decembrie 1991 pentru ratificarea Protocolului privind desfiinţarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc
  • LEGE nr. 19 din 4 martie 1992 pentru ratificarea Protocolului, semnat la Praga la 1 iulie 1991, privind încetarea valabilităţii Tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala, semnat la Varşovia la 14 mai 1955, şi a Protocolului referitor la prelungirea duratei valabilităţii acestuia, semnat la Varşovia la 26 aprilie 1985
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 95 din 17 iunie 1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 29 ianuarie 2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 125 din 26 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011 şi unele măsuri financiare
  • LEGE nr. 12 din 9 ianuarie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2017 pentru prorogarea unui termen şi pentru modificarea art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 232/2016 privind industria naţională de apărare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 12 iulie 2005 privind asigurarea calităţii educaţiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 111 din 24 octombrie 2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante
  • LEGE nr. 37 din 11 martie 2004 pentru înfiinţarea comunei Beştepe prin reorganizarea comunei Mahmudia, judeţul Tulcea
  • COD BCH (CONST. NAVE SPECIALE) din 30 octombrie 1992 Codulul pentru construcţia şi echipamentul navelor pentru transportul în vrac al produselor chimice periculoase (Codul BCH) adoptat de Organizaţia Maritimă Internaţională prin Rezoluţia MEPC.20(22) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra la 5 decembrie 1985, astfel cum a fost modificat de amendamentele adoptate prin Rezoluţia MEPC.33(27) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra la 17 martie 1989 şi prin Rezoluţia MEPC.56(33) a Comitetului pentru Protecţia Mediului Marin la Londra la 30 octombrie 1992
  • LEGEA nr. 202 din 9 noiembrie 1998(*republicată*) privind organizarea Monitorului Oficial al României
  • LEGE nr. 88 din 25 mai 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/1998 privind preţurile şi tarifele produselor şi serviciilor care se executa sau se prestează în ţara în cadrul activităţilor cu caracter de monopol natural, al celor supuse prin lege unui regim special sau al regiilor autonome, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 111 din 3 mai 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară
  • LEGE nr. 134 din 20 iulie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/1999 privind acordarea de facilităţi fiscale agenţilor economici
  • LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicată*) privind pensiile militare de stat
  • LEGE nr. 2 din 18 aprilie 1989 privind îmbunătăţirea organizării administrative a teritoriului Republicii Socialiste România
  • LEGE nr. 672 din 19 decembrie 2002 (*republicată*) privind auditul public intern*)
  • LEGE nr. 266 din 5 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/2005 privind unele măsuri pentru atragerea de investitori în vederea rezolvării situaţiei specifice de la Societatea Comercială "Daewoo Automobile România" - S.A.
  • LEGE nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
  • LEGE nr. 56 din 9 iulie 1993 Legea Curţii Supreme de Justiţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 21 aprilie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă
  • LEGE nr. 140 din 27 aprilie 2004 pentru înfiinţarea comunei Mădăraş, judeţul Mureş, prin reorganizarea comunei Band
  • LEGE nr. 205 din 9 noiembrie 2012 privind ratificarea Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 9 iunie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 27 iunie 2011, a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 14 septembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 29 septembrie 2011, a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 2 decembrie 2011, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 19 decembrie 2011, a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 28 februarie 2012, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar Internaţional din 21 martie 2012, şi a Scrisorii de intenţie semnate de autorităţile române la Bucureşti la 8 iunie 2012, aprobată prin Decizia Consiliului directorilor executivi ai Fondului Monetar In
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 23 octombrie 2015 pentru stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 92 din 3 iunie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/1997 privind aprobarea Protocolului încheiat între Ministerul Finanţelor din România şi Ministerul Finanţelor din Republica Polona în problema lichidării datoriei în valută convertibilă a României fata de Republica Polona, semnat la Bucureşti la 25 februarie 1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 207 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 27 mai 2009 privind stabilirea unor măsuri temporare în domeniul gazelor naturale
  • LEGE nr. 188 din 1 octombrie 2000 (*republicată*) privind executorii judecătoreşti
  • LEGE nr. 230 din 6 octombrie 2015 privind instituirea zilei de 14 noiembrie - Ziua Dobrogei
  • LEGE nr. 60 din 23 septembrie 1991 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 4 octombrie 2007 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol adiţional, semnat la Bucureşti la 23 iulie 2007, la Convenţia dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind condiţiile de funcţionare a cursului superior internaţional al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri "Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române, semnată la Bucureşti la 11 iulie 2003, precum şi a celui de-al doilea Protocol adiţional, semnat la Bucureşti la 23 iulie 2007, la Convenţia de finanţare dintre Ministerul Administraţiei şi Internelor din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind participarea părţii franceze la finanţarea întreţinerii stagiarilor de la cursul superior internaţional al Şcolii de Aplicaţie pentru Ofiţeri "Mihai Viteazul" a Jandarmeriei Române, semnată la Bucureşti la 11 iulie 2003
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 30 martie 2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul realizării programelor de interes public sau social, al îndeplinirii obligaţiilor fiscale şi al funcţionării optime a instituţiilor statului, precum şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale
  • LEGE nr. 91 din 12 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2012 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a cantităţii de 2.000 tone motorină pentru Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020