Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 14 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 20 septembrie 2016 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 14 septembrie 2016pentru modificarea şi completarea art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 725 din 20 septembrie 2016

Având în vedere prevederile Programului de guvernare,ţinând cont de obligativitatea asigurării unui tratament egal între acţionarii unei societăţi, precum şi necesitatea luării unor măsuri care să conducă la optimizarea cheltuielilor societăţilor la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară,întrucât în prezent cadrul normativ existent permite aplicarea unui tratament diferenţiat între acţionarii societăţilor,având în vedere necesitatea implementării în regim de urgenţă a unor măsuri care să asigure funcţionalitatea, solvabilitatea şi lichiditatea societăţilor la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari, astfel încât acestea să aibă o influenţă pozitivă asupra economiei naţionale şi implicit să reprezinte un vector de redresare economică şi echilibrare a bugetului de stat,luând în considerare faptul că aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară, a cărui reglementare nu poate fi amânată,ţinând seama de faptul că situaţia extraordinară prevăzută la art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată, se motivează prin necesitatea luării unor măsuri urgente,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul UNICArt. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 29 august 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1) Se interzice operatorilor economici la care statul şi unităţile administrativ-teritoriale deţin direct sau indirect o participaţie unică sau majoritară să acorde remuneraţii reprezentanţilor în adunările generale ale acţionarilor."2. După alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) În exercitarea calităţii de acţionar la societăţile la care deţin direct sau indirect o participaţie unică sau majoritară, statul şi unităţile administrativ-teritoriale acordă mandate cu titlu gratuit reprezentanţilor săi în adunările generale ale acţionarilor acestor societăţi. Aceste mandate se aduc la îndeplinire ca sarcină de serviciu şi pe baza atribuţiilor stabilite conform fişei postului."

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

------------------

Viceprim-ministru,

ministrul economiei, comerţului

şi relaţiilor cu mediul de afaceri,

Costin Grigore Borc

Ministrul finanţelor publice,

Anca Dana Dragu

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale

şi administraţiei publice,

Vasile Dîncu

Ministrul muncii,

familiei, protecţiei sociale

şi persoanelor vârstnice,

Dragoş-Nicolae Pîslaru
Bucureşti, 14 septembrie 2016.Nr. 53.----

Noutăți

  • LEGE nr. 412 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/1999 privind scoaterea din funcţiune a unor mijloace fixe uzate fizic sau moral, neamortizate, aparţinând agenţilor economici din construcţii
  • LEGE nr. 245 din 21 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1996 privind actualizarea şi completarea regimului general al contabilităţii
  • LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 96 din 23 iunie 1999 privind modul de finanţare a cheltuielilor pentru întreţinerea efectivelor de cabaline care sunt proprietate publică a statului şi pentru trecerea la turma de baza a cabalinelor necesare pentru împrospătarea acesteia
  • LEGE nr. 269 din 17 iunie 2003 privind Statutul Corpului diplomatic şi consular al României
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2008 privind Statutul personalului aeronautic tehnic nenavigant din aviaţia civilă din România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 9 din 18 februarie 1999 pentru modificarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
  • LEGE nr. 64 din 11 octombrie 1991 (*republicată*) privind brevetele de invenţie*)
  • LEGE nr. 324 din 27 iunie 2001 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 53 din 7 iulie 1993 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945
  • LEGE nr. 144 din 12 iulie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2010 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011
  • LEGE nr. 477 din 8 noiembrie 2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice
  • LEGE nr. 300 din 28 iunie 2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 10 din 11 ianuarie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid şi stabilirea regimului de urmărire şi judecare în procedura urgenta a unor fapte penale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 28 iunie 2006 pentru aprobarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală
  • LEGE nr. 672 din 19 decembrie 2002 (*republicată*) privind auditul public intern*)
  • LEGE nr. 101 din 15 iunie 2011 pentru prevenirea şi sancţionarea unor fapte privind degradarea mediului
  • LEGE nr. 142 din 27 iulie 1999 (*republicată*) privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 4 iunie 1999 pentru modificarea lit. c) a art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 17/1998 privind instituirea unor taxe pentru prestaţii vamale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 45 din 11 aprilie 2002 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a cantităţii de 1.100 tone hârtie de ziar pentru Societatea Comercială "Letea" - S.A. Bacău
  • LEGE nr. 19 din 28 februarie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 141/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 145 alin. (1) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
  • LEGE nr. 85 din 7 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2004 pentru completarea Codului penal
  • LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenţei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 142 din 29 septembrie 1999 privind instituirea sistemului de plată pentru motorina, pe bază de bonuri valorice, în vederea înfiinţării culturilor de cereale păioase şi efectuării arăturilor din toamna anului 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 28 mai 2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 33 din 17 martie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 5 din 7 septembrie 1950 pentru raionarea administrativ-economică a teritoriului Republicii Populare Române
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 210 din 29 decembrie 1999 pentru amânarea de la plata a obligaţiilor vamale (taxe vamale, suprataxa de import şi T.V.A. în vama) aferente importurilor de combustibili necesari Companiei Naţionale de Electricitate - S.A. pe perioada iernii 1999-2000
  • LEGE nr. 504 din 17 noiembrie 2004 privind instituţiile publice de spectacole şi concerte
  • LEGE nr. 56 din 24 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2004 pentru ratificarea Addendumului dintre Guvernul României şi Comisia Europeană, semnat la Bucureşti la 18 noiembrie 2003, la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră RO0002 dintre România şi Bulgaria, semnat la Bucureşti la 6 noiembrie 2000
  • LEGE nr. 30 din 15 ianuarie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 45/2006 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Comerciale "Oltchim" - S.A. Ramnicu Valcea
  • LEGE nr. 57 din 17 martie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2003 privind utilizarea în scopuri exclusiv paşnice a energiei nucleare
  • LEGE nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi
  • LEGE nr. 38 din 20 ianuarie 2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 264 din 14 noiembrie 2018 pentru ratificarea Acordului de parteneriat privind relaţiile şi cooperarea dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Noua Zeelandă, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 5 octombrie 2016
  • LEGE nr. 26 din 26 ianuarie 1999 pentru modificarea art. 17 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
  • COD DE PROCEDURA PENALĂ
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 25 din 13 martie 2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 30 martie 2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 144 din 18 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  • LEGE nr. 91 din 10 aprilie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
  • LEGE nr. 294 din 2 noiembrie 2007 privind derularea în România a proiectelor finanţate prin Programul NATO de Investiţii în Securitate
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 132 din 9 octombrie 2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 42 din 22 decembrie 1978 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 252/1978
  • LEGE nr. 385 din 13 iunie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 164/2001 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
  • LEGE nr. 124 din 11 aprilie 2003 pentru aderarea României la Convenţia privind notificarea şi comunicarea în străinătate a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială, adoptată la Haga la 15 noiembrie 1965
  • LEGE nr. 567 din 9 decembrie 2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea
  • LEGE nr. 288 din 19 noiembrie 2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 5 octombrie 2017 pentru completarea Legii nr. 202/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, precum şi pentru modificarea art. 24 din Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor
  • LEGE nr. 129 din 29 decembrie 1992 (*republicată*) privind protecţia desenelor şi modelelor*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 85 din 20 iunie 2002 privind revenirea în proprietatea publică a statului şi în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor a imobilului Corp A1-S - Pavilion administrativ, situat în municipiul Craiova, str. Mihai Viteazul nr. 4, judeţul Dolj, din patrimoniul Societăţii Comerciale "Editura Scrisul Românesc" - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 6 noiembrie 2019 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 505 din 4 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 109/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1992 privind finanţarea ocrotirii sănătăţii
  • LEGE nr. 155 din 12 iulie 2010 (*republicată*) poliţiei locale nr. 155/2010*)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021