Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 3 februarie 2016 pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 9 februarie 2016 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 3 februarie 2016pentru suspendarea art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 9 februarie 2016

Având în vedere că aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, prin care este acordat un beneficiu persoanelor condamnate care au elaborat lucrări ştiinţifice sau care au obţinut invenţii şi inovaţii brevetate, respectiv se reduce pedeapsa care este considerată ca executată pe baza muncii prestate sau a instruirii şcolare şi formării profesionale, în vederea acordării liberării condiţionate, a determinat împiedicarea şi denaturarea scopului şi spiritului reglementării execuţional penale,ţinând seama de creşterea, fără precedent, în special pe parcursul anilor 2014 şi 2015, a numărului lucrărilor ştiinţifice elaborate şi publicate de către persoanele condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, tinzând spre un fenomen de mare amploare care nu mai poate fi controlat, îndepărtând prevederile legale de la scopul lor legitim,pentru că prin abuzul de acest beneficiu se ajunge la situaţia în care nu se mai realizează scopul şi funcţiile pedepsei privative de libertate, respectiv formarea unei conduite corecte faţă de ordinea de drept, regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă a persoanelor condamnate,deoarece scopul persoanelor condamnate aflate în executarea unei pedepse privative de libertate în penitenciar, care elaborează lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, este reprezentat exclusiv de câştigul zilelor de muncă ce sunt considerate ca executate, având, în acest fel, acces mai rapid la mecanismul prin care pot solicita instanţei de judecată liberarea condiţionată, şi nu vizează recuperarea şi reintegrarea lor socială accelerată,observând că, în contextul actual, se constată că prin activitatea de elaborare a unor lucrări ştiinţifice o persoană privată de libertate nu intenţionează să îşi formeze o conduită corectă faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării ei în societate, nerealizându-se, de fapt, scopul şi funcţiile pedepsei,apreciind că o suspendare până la 1 septembrie 2016 va permite, pe de-o parte, stoparea fenomenului, iar, pe de altă parte, efectuarea unei analize pertinente de către instituţiile competente, astfel încât să se identifice soluţii legislative care să asigure o aplicare obiectivă şi eficientă a dispoziţiilor privind executarea pedepselor şi liberarea condiţionată, luând în considerare faptul că neadoptarea în regim de urgenţă a prezentei ordonanţe ar conduce la încurajarea perpetuării utilizării abuzive şi deturnarea de la scopul reglementării a prevederilor legale în discuţie, cu consecinţe negative pe planul percepţiei societăţii privind politica penală a statului, precum şi pe planul încrederii în justiţie,apreciind că modul de aplicare a dispoziţiilor legale de către persoanele condamnate a determinat consecinţe nu doar asupra regimului de executare a pedepselor, ci şi a valorii operelor lucrărilor ştiinţifice în general, provocând o reacţie puternică din partea societăţii civile şi a mediului academic de respingere a golirii de conţinut a activităţii de cercetare ştiinţifică,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul UNICLa articolul 96 alineatul (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu completările ulterioare, litera f) se suspendă până la data de 1 septembrie 2016.

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

---------------

Ministrul justiţiei,

Raluca Alexandra Prună

Ministrul afacerilor interne,

Petre Tobă
Bucureşti, 3 februarie 2016.Nr. 2.-----

Noutăți

  • LEGE nr. 180 din 26 iunie 1930 pentru autorizarea judeţului Neamţ de a contracta un împrumut de 10.000.000 lei spre a servi la construcţii de şcoli rurale
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • LEGE nr. 245 din 9 iunie 2004 (*republicată*) privind securitatea generală a produselor*)
  • LEGE nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 371 din 18 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 123 din 7 iulie 2016 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 23 din 29 septembrie 1998 privind alocarea unei sume din bugetul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale pentru finanţarea activităţilor ocazionate de sărbătorirea în România a Zilei internaţionale a vârstnicilor
  • LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 (*republicată*) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 27 decembrie 2011 privind echipamentele sub presiune transportabile
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 24 martie 2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 8 din 11 ianuarie 2006 (*republicată*) privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică*)
  • LEGE nr. 17 din 6 ianuarie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2011 pentru modificarea unor acte normative în vederea eliminării prevederilor referitoare la acordarea de stimulente pentru personalul din sectorul bugetar
  • LEGE nr. 223 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, precum şi pentru adoptarea unor măsuri financiare în vederea creşterii gradului de absorbţie a fondurilor europene
  • LEGE nr. 56 din 26 decembrie 1968 pentru modificarea unor articole din Constituţia Republicii Socialiste România
  • LEGE nr. 583 din 31 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2001 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea reţelei de canalizare şi furnizarea de facilităţi pentru epurarea apelor uzate în municipiul Craiova pentru protecţia fluviului Dunărea, România", semnat la Bruxelles la 22 decembrie 2000 şi la Bucureşti la 13 mai 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 23 decembrie 2013 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi pentru luarea unor măsuri în domeniul învăţământului
  • LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 9 iunie 1997 *** Republicată privind protecţia copilului aflat în dificultate
  • LEGE nr. 389 din 13 iunie 2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 69/2000 pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi ale Legii nr. 169/1997
  • LEGE nr. 60 din 30 aprilie 2014 pentru ratificarea Acordului-cadru de parteneriat şi cooperare dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Mongolia, pe de altă parte, semnat la Ulan Bator la 30 aprilie 2013
  • LEGE nr. 348 din 21 iulie 2006 privind stabilirea unui nou termen pentru cetăţenii români care nu au beneficiat de prevederile Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • CONSTITUŢIA din 27 februarie 1938
  • LEGE nr. 175 din 14 octombrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/2011 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2010 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a infrastructurii
  • LEGE nr. 302 din 24 octombrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 (*republicată*) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)
  • LEGEA nr. 8 din 14 martie 1996 (*republicată*) privind dreptul de autor şi drepturile conexe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 117 din 24 octombrie 2007 pentru modificarea alin. (19) al art. 35 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • LEGE nr. 141 din 17 mai 2005 pentru suspendarea aplicării prevederilor Legii nr. 249/2004 privind pensiile ocupaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind transporturile rutiere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 25 ianuarie 2017 privind prorogarea termenului de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a creanţelor fiscale scadente la data de 25 ianuarie 2017
  • LEGE nr. 41 din 17 iunie 1994*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 20 iunie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice
  • LEGE nr. 255 din 5 decembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 16/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice
  • LEGE nr. 181 din 26 iunie 1930 prin care se autoriza schimbul a doua terenuri între Ministerul de Justiţie, Direcţiunea Generală a Penitenciarelor şi Institutelor de Prevenire, şi Ministerul de Agricultura şi Domenii
  • LEGE nr. 21 din 2 martie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2009 referitoare la stabilirea unor măsuri privind absolvirea instituţiilor de formare profesională iniţială din Ministerul Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 11 din 9 ianuarie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2006 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2006 pentru aprobarea nivelului sprijinului acordat producătorilor agricoli pentru achiziţionarea de motorină în vederea efectuării lucrărilor agricole mecanizate de înfiinţare şi întreţinere a unor culturi agricole ce se înfiinţează în primăvara anului 2006, precum şi pentru aprobarea suplimentării cu suma de 200 milioane lei (RON) a Programului "Dezvoltarea durabilă a sectorului vegetal, a sectorului zootehnic şi piscicol, precum şi alte programe pe care Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale trebuie să le pună în aplicare"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • LEGE nr. 230 din 10 iulie 1930 pentru unificarea unor dispoziţiuni referitoare la executarea silită
  • LEGE nr. 599 din 22 decembrie 2003 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul exporturilor şi importurilor de produse strategice
  • LEGE nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital
  • LEGE nr. 308 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
  • LEGE nr. 85 din 25 iunie 2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 111 din 24 octombrie 2003 privind utilizarea veniturilor din privatizare şi din valorificarea activelor bancare neperformante
  • LEGE nr. 1.032 din 17 august 1864 pentru impartirea Curtei de Casatiune
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 17 martie 2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 96 din 21 iunie 2001 privind controlul contribuţiilor de asigurări sociale şi soluţionarea contestaţiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control întocmite de organele de control ale Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi ale caselor teritoriale de pensii
  • LEGE nr. 291 din 2 noiembrie 2007 (*republicată*) privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României*)
  • LEGE nr. 217 din 17 noiembrie 2016 privind diminuarea risipei alimentare
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 9 iunie 1997 privind autorizarea Băncii Naţionale a României pentru efectuarea unor operaţiuni pe piaţa monetară
  • LEGE nr. 76 din 25 aprilie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2017 privind prorogarea termenului de depunere a declaraţiilor fiscale şi de plată a creanţelor fiscale scadente la data de 25 ianuarie 2017
  • LEGE nr. 34 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 77/1999 pentru ratificarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972
  • LEGE nr. 277 din 24 decembrie 2010 (*republicată*) privind alocaţia pentru susţinerea familiei*)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021