Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 30 decembrie 2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 31 decembrie 2015 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 30 decembrie 2015pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 986 din 31 decembrie 2015

Având în vedere obligaţia angajatorilor care deţin avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, de a elabora planul de prevenire şi protecţie corespunzător locurilor de muncă încadrate în condiţii deosebite, revizuit, care să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor, cuprinzând măsuri şi acţiuni eşalonate şi distribuite trimestrial, pe perioada 1 ianuarie-1 decembrie 2015, astfel încât, până cel târziu la data de 31 decembrie 2015, locurile de muncă să se încadreze în condiţii normale,ţinând seama de controalele efectuate la nivelul Inspecţiei Muncii, în urma cărora s-a constatat că, în prezent, angajatorii sunt în curs de realizare a programelor de normalizare a condiţiilor de muncă,luând în considerare termenul de 31 decembrie 2015, prevăzut de legislaţia în vigoare, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.173/2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, se poate estima că, în contextul economic actual, măsurile propuse în planul de prevenire şi protecţie nu se pot realiza integral,ţinând seama de Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor, referitoare la un cadru strategic al UE privind sănătatea şi siguranţa la locul de muncă 2014-2020, cu referire la îmbunătăţirea prevenirii bolilor profesionale prin combaterea riscurilor existente, noi şi emergente, în sensul în care bolile profesionale, inclusiv cele provocate sau agravate de condiţiile de muncă defavorabile, reprezintă o povară grea pentru lucrători, întreprinderi şi sistemele de asigurări sociale,luând în considerare solicitările partenerilor sociali, precum şi faptul că lipsa cadrului juridic afectează un număr de peste 30.000 de lucrători încadraţi în condiţii deosebite,având în vedere faptul că, din analiza solicitării de reînnoire a avizelor de încadrare în condiţii deosebite în funcţie de clasificarea activităţilor din economia naţională, rezultă că pe primele locuri se situează sistemul de sănătate şi asigurări sociale, activitatea de extracţie a cărbunelui superior şi inferior urmată de producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, iar pentru aceste locuri de muncă, din lipsa fondurilor angajatorilor necesare pentru a asigura măsurile de prevenire şi protecţie, există posibilitatea ca inspectorii de muncă, în urma controalelor, să dispună sistarea activităţii, cu implicaţii atât pe piaţa forţei de muncă, cât şi în bugetul asigurărilor de şomaj,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul UNICDupă alineatul (1) al articolului 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se introduc două noi alineate, alineatele (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:"(1^1) Locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului, pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.(1^2) Perioada cuprinsă între data de 31 decembrie 2015 şi data reînnoirii avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite de muncă, pentru care angajatorii datorează, după caz, diferenţa dintre cota de contribuţie de asigurări sociale pentru condiţii deosebite de muncă şi cea declarată de către aceştia."

PRIM-MINISTRU

DACIAN JULIEN CIOLOŞ

Contrasemnează:

---------------

Ministrul muncii, familiei,

protecţiei sociale

şi persoanelor vârstnice,

Claudia-Ana Costea

Ministrul afacerilor externe,

Lazăr Comănescu
Bucureşti, 30 decembrie 2015.Nr. 65.-----

Noutăți

  • LEGE nr. 1 din 13 martie 1969 pentru modificarea unor articole din Constituţia Republicii Socialiste România
  • LEGE nr. 31 din 24 februarie 1948 pentru ratificarea tratatului de prietenie, colaborare şi asistenţa mutuala între Republica Populară Română şi Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, semnat la Moscova la 4 februarie 1948
  • LEGE nr. 122 din 26 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2011 pentru abrogarea şi modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGE nr. 69 din 16 martie 2001 pentru ratificarea celui de Al treilea protocol adiţional la Acordul cu privire la Forţa Multinaţională de Pace din Europa de Sud-Est, semnat la Atena la 21 iunie 2000
  • LEGE nr. 269 din 28 mai 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2000 privind organizarea sistemului naţional de formare a personalului din învăţământul preuniversitar
  • LEGE nr. 223 din 11 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea alin. (3) al art. 104 din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • LEGE nr. 147 din 1 aprilie 2002 pentru ratificarea Convenţiei civile asupra corupţiei, adoptată la Strasbourg la 4 noiembrie 1999
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 15 din 9 ianuarie 2003 (*republicată*) privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală*)
  • LEGE nr. 106 din 16 iunie 1999 pentru ratificarea Tratatului privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi Canada, semnat la Ottawa la 25 mai 1998
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 5 octombrie 2016 privind instituirea cadrului legal pentru acordarea unui ajutor de stat individual pentru salvarea Companiei Naţionale a Uraniului - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 30 noiembrie 2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 217 din 23 aprilie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii partidelor politice nr. 27/1996
  • LEGE nr. 85 din 5 aprilie 2006 privind procedura insolvenţei
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 20 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 21 iunie 2001 pentru stabilirea coeficienţilor de ierarhizare ai soldelor unor funcţii din structurile Ministerului Apărării Naţionale, ale căror state de organizare intră în vigoare în perioada 1 iunie 2001-31 decembrie 2003 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei României
  • LEGE nr. 173 din 2 octombrie 1998 pentru acceptarea Protocolului adiţional nr. 6 la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Varşovia la 19 decembrie 1997
  • LEGE nr. 364 din 15 septembrie 2004 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 242 din 9 iunie 2004 privind modificarea art. 4 din Legea nr. 157/1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul pentru Cooperare Economică Internaţională - Japonia privind Proiectul de dezvoltare a Portului Constanţa-Sud, semnat la Tokyo la 27 februarie 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 98 din 24 iunie 1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • LEGE nr. 125 din 19 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 32/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române
  • LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 (*republicată*) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri*)
  • LEGE nr. 7 din 29 iunie 1989 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 2/1989 privind modalitatea de suportare a dobînzilor plătite de unităţile socialiste la creditele bancare suplimentare
  • LEGE nr. 26 din 19 martie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea prin divizare parţială a Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, pentru modificarea unor acte normative, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind activitatea Departamentului pentru Energie
  • LEGE nr. 348 din 10 iulie 2003 (*republicată*) privind legea pomiculturii
  • LEGE nr. 133 din 18 iunie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 87 din 23 noiembrie 2016 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016
  • LEGE nr. 349 din 6 iunie 2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
  • LEGE nr. 297 din 28 iunie 2004 privind piaţa de capital
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 6 aprilie 2016 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 166 din 14 iulie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2010 privind transmiterea unui imobil aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Mediului şi Pădurilor - Administraţia Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării" în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 451 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
  • LEGE nr. 203 din 16 mai 2003 privind realizarea, dezvoltarea şi modernizarea reţelei de transport de interes naţional şi european
  • LEGE nr. 433 din 25 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii oficiale
  • LEGE nr. 628 din 19 noiembrie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/1999 pentru abrogarea Legii nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 265 din 19 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 252 din 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2001 privind sancţionarea unor fapte săvârşite în afară teritoriului tarii de cetăţeni români sau de persoane fără cetăţenie domiciliate în România
  • LEGE nr. 112 din 25 noiembrie 1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului
  • LEGE nr. 265 din 19 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 137 din 12 iulie 2019 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Emiratelor Arabe Unite privind dobândirea, pe bază de reciprocitate, a dreptului de proprietate asupra terenurilor pentru buna funcţionare a misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare, semnat la Abu Dhabi la 17 octombrie 2018
  • CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)
  • LEGE nr. 13 din 17 martie 1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea şi modernizarea drumurilor publice
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 282 din 5 octombrie 2005 (*republicată*) privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice*)
  • LEGE nr. 41 din 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 622/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Comerţului Exterior
  • LEGE nr. 230 din 1 iunie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2004 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
  • LEGE nr. 106 din 10 iulie 2014 pentru ratificarea Acordului de asociere dintre Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Ucraina, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 21 martie 2014 şi 27 iunie 2014
  • LEGE nr. 333 din 22 noiembrie 2007 privind modificarea şi completarea Legii nr. 31/1994 pentru aderarea României la Acordul european referitor la transportul rutier internaţional al mărfurilor periculoase (A.D.R.), încheiat la Geneva la 30 septembrie 1957
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 69 din 17 mai 2001 pentru modificarea alin. 2 al art. 74 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 21 din 4 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2012 pentru reglementarea unor măsuri financiare cu privire la Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii
  • LEGE nr. 104 din 9 mai 2008 (*republicată*) privind prevenirea şi combaterea producerii şi traficului ilicit de substanţe dopante cu grad mare de risc*)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021