Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 29 aprilie 2015 pentru modificarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război şi a Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 30 aprilie 2015 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 29 aprilie 2015pentru modificarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război şi a Legii nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 30 aprilie 2015

Având în vedere că anul acesta se împlinesc 70 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, iar ultimii supravieţuitori ai acestui eveniment istoric au vârste deosebit de înaintate, dispariţia pe cale naturală fiind una accelerată,ţinând cont că la data de 29 aprilie se sărbătoreşte Ziua Veteranilor de Război, iar prin Hotărârea Guvernului nr. 164/2015 anul 2015 a fost declarat "Anul Veteranilor de Război",luând în considerare faptul că rentele acordate veteranilor de război nu au fost reanalizate de la adoptarea legii de referinţă, iar cheltuielile cu servicii medicale, medicamente, dispozitive medicale şi îngrijiri medicale la domiciliu sunt considerabile, iar rata inflaţiei a redus foarte mult puterea de cumpărare a acestei categorii de persoane,având în vedere faptul că lipsa unei forme de sprijin adecvate are efecte negative ireversibile,pentru formarea şi promovarea unei culturi educaţionale adecvate a tineretului, în spiritul solidarităţii şi camaraderiei faţă de cei care au făcut sacrificii enorme pentru patrie,întrucât neprezentarea prezentei ordonanţe de urgenţă ar avea consecinţe negative asupra persoanelor aflate în această situaţie, a căror vârstă înaintată necesită asigurarea de îndată a unor condiţii adaptate cerinţelor individuale, pe care nu şi le pot asigura din cauza veniturilor insuficiente,luând în considerare impactul pe care îl au actele de vitejie şi sacrificiile veteranilor de război, faţă de care societatea contemporană are datoria de a cinsti, în timpul vieţii, faptele lor eroice săvârşite pe câmpul de luptă,având în vedere faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, necesitând adoptarea de măsuri imediate,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 28 octombrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 13 va avea următorul cuprins:"Art. 13. - Veteranii de război, cărora le-au fost acordate ordine şi medalii pentru faptele de arme săvârşite pe câmpul de luptă, beneficiază de următoarele drepturi, dacă nu le-au primit prin alte legi de împroprietărire de la data decorării până în prezent şi dovedesc cu acte legale dreptul solicitat: a) cei decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazul sau Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cavaler:- împroprietărirea cu un lot de 5 ha teren agricol, din rezerva creată conform Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în localitatea de domiciliu sau un loc de casă de 500 m² în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază decoratul;- cei decoraţi cu Ordinul Mihai Viteazul, de o rentă lunară echivalentă cu 1,75 solde de bază ale unui sublocotenent, solda de bază fiind compusă din solda de grad şi solda de funcţie la minim;- cei decoraţi cu Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, clasa Cavaler, de o rentă lunară echivalentă cu 1,75 solde de grad ale unui sublocotenent; b) cei decoraţi cu Ordinul Steaua României cu spade şi panglică de Virtute Militară sau cu Ordinul Steaua României cu spade, Ordinul Virtutea Aeronautică cu spade, Ordinul Coroana României cu spade şi panglică de Virtute Militară sau Ordinul Coroana României cu spade, Ordinul Crucea Regina Maria, Medalia Virtutea Militară de Război, Medalia Virtutea Maritimă, Medalia Virtutea Aeronautică sau Medalia Aeronautică, Medalia Serviciul Credincios cu spade, Medalia Bărbăţie şi Credinţă cu spade, Crucea Serviciul Credincios cu spade, Crucea Meritul Sanitar, precum şi Medalia Virtutea Ostăşească, numai dacă aceasta a fost conferită pentru fapte de arme săvârşite pe câmpurile de luptă ale primului sau celui de-al Doilea Război Mondial ori pentru servicii deosebite aduse armatei în timp de război, în conformitate cu prevederile art. 1:- împroprietărirea cu 500 m² pentru loc de casă în municipiul, oraşul sau comuna în care domiciliază sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil în extravilan.Cei decoraţi cu ordinele sau medaliile prevăzute la lit. b) beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 1,3 solde de grad ale unui sublocotenent.Veteranii de război care, din cauza deficitului de teren în localităţile unde domiciliază sau în alte localităţi, nu au putut fi împroprietăriţi conform legii vor fi despăgubiţi cu o sumă ce reprezintă contravaloarea terenului la care erau îndreptăţiţi conform legii.Cuantumul despăgubirilor se suportă din bugetul de stat şi se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului."2. Articolul 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. - Veteranii de război care nu sunt decoraţi cu ordine, medalii sau cruci de război prevăzute la art. 13 alin. 1 lit. a) şi b), dar cărora le-a fost conferită Medalia «Crucea comemorativă a celui de-al doilea război mondial, 1941-1945» beneficiază de o rentă lunară echivalentă cu 90% din solda de grad a unui sublocotenent."3. La articolul 15, alineatul 1 va avea următorul cuprins:"Art. 15. - Veteranii de război pot beneficia de avansări onorifice în grad, de regulă, cu ocazia Zilei de 9 Mai - Ziua Victoriei, potrivit propunerilor ce se fac de către asociaţiile veteranilor de război, cu respectarea criteriilor stabilite de Ministerul Apărării Naţionale sau de Ministerul Afacerilor Interne, după caz." Articolul IIAlineatul (1) al articolului 2 din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 1 august 1991, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - (1) Invalizii, precum şi veteranii de război primesc, pe lângă indemnizaţiile prevăzute la art. 1, şi un spor de câte 20 de lei lunar pentru primul an de participare la război, indiferent de durata participării, la care se adaugă câte 5 lei pentru fiecare lună de participare la război ce depăşeşte un an calendaristic." Articolul III (1) Noua bază de calcul a rentelor lunare prevăzute la art. 13 şi 14 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de 1 iulie 2015. (2) Prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin prezenta ordonanţă de urgenţă, intră în vigoare la data de 1 iulie 2015.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:------------------Viceprim-ministru,ministrul afacerilor interne,Gabriel OpreaMinistrul apărării naţionale,Mircea DuşaMinistrul finanţelor publice,Eugen Orlando TeodoroviciMinistrul muncii,familiei, protecţiei socialeşi persoanelor vârstnice,Rovana PlumbBucureşti, 29 aprilie 2015.Nr. 9.----

Noutăți

  • LEGE nr. 69 din 22 martie 2006 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2005 pentru modificarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal
  • LEGE nr. 252 din 16 iunie 2004 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2004 privind modificarea alin. (2) al art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
  • LEGE nr. 365 din 19 septembrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la asistenţa sub forma de grant din Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Asistenţa tehnică pentru pregătirea proiectelor ISPA în sectorul de mediu în oraşele Baia Mare, Botoşani, Drobeta-Turnu Severin, Galaţi, Deva şi Hunedoara, România", semnat la Bruxelles la 17 septembrie 2002 şi la Bucureşti la 11 martie 2003
  • LEGE nr. 82 din 26 februarie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2001 privind compensarea unor obligaţii ale unor agenţi economici din domeniul transporturilor feroviare
  • LEGE nr. 76 din 23 iulie 1994 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu alta destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat
  • LEGE nr. 204 din 24 octombrie 2008 privind protejarea exploataţiilor agricole
  • LEGE nr. 106 din 25 septembrie 1996 Legea protecţiei civile
  • LEGE nr. 486 din 11 iulie 2002 privind înfiinţarea Universităţii "Emanuel" din Oradea
  • LEGE nr. 514 din 29 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea
  • LEGE nr. 152 din 27 iunie 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 104 din 30 septembrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 473 din 9 iulie 2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea reţelei de alimentare cu apă potabilă, colectarea şi tratarea apei uzate în oraşul Târgu Mureş, România", semnat la Bruxelles la 20 noiembrie 2001 şi la Bucureşti la 22 februarie 2002
  • LEGE nr. 100 din 9 mai 2008 pentru modificarea alin. (1) al art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 6 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 228 din 6 octombrie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2014 privind modificarea şi completarea Legii petrolului nr. 238/2004
  • LEGE nr. 406 din 11 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 62/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor
  • LEGE nr. 223 din 31 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente
  • LEGE nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
  • LEGE nr. 87 din 10 mai 2000 pentru ratificarea Protocolului de adaptare a aspectelor instituţionale ale Acordului european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, pentru a tine seama de aderarea Republicii Austria, Republicii Finlanda şi Regatului Suediei la Uniunea Europeană, semnat la Bruxelles la 28 iunie 1999
  • LEGE nr. 191 din 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
  • LEGE nr. 10 din 29 ianuarie 1991 LEGE privind finanţele publice
  • LEGE nr. 49 din 27 februarie 2018 privind precursorii de explozivi, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 280 din 7 decembrie 2011 privind modificarea Legii nr. 265/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României
  • LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind procedura adopţiei*)
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 4 din 16 februarie 1968 pentru aprobarea Decretului nr. 40/1968 privind prelungirea termenului contractelor de închiriere pentru fondurile locative cu destinaţie de locuinţe
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 115 din 28 iunie 1999 (*republicată*) privind responsabilitatea ministerială*)
  • LEGE nr. 323 din 10 noiembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2005 pentru reglementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în anul 2005
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 455 din 8 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2002 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
  • LEGE nr. 113 din 4 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2011 pentru modificarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 347 din 6 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale
  • LEGE nr. 303 din 7 iunie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, aprobată şi modificată prin Legea nr. 88/1997 şi ulterior modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 110/1999
  • LEGE nr. 131 din 7 iulie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014 şi unele măsuri bugetare
  • LEGE nr. 439 din 27 iunie 2002 pentru ratificarea Acordului privind transportul internaţional ocazional de călători cu autocarul şi autobuzul (Acordul INTERBUS), semnat de România la Bruxelles la 2 octombrie 2000
  • LEGE nr. 17 din 2 martie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative şi pentru înfiinţarea Fundaţiei "Colegiul Naţional de Afaceri Interne"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 6 decembrie 2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 23 iunie 2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 27 din 17 mai 1994 privind impozitele şi taxele locale
  • LEGE nr. 169 din 14 iulie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei
  • LEGE nr. 96 din 16 mai 2016 pentru aderarea României la Convenţia pentru înfiinţarea unei Organizaţii Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptată la Paris la 1 iulie 1953, astfel cum a fost modificată, la Protocolul financiar anexat Convenţiei pentru înfiinţarea unei Organizaţii Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptată la Paris la 1 iulie 1953 şi la Protocolul privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Europene pentru Cercetări Nucleare, adoptat la Geneva la 18 martie 2004
  • LEGE nr. 16 din 5 aprilie 1994 Legea arendării
  • LEGE nr. 362 din 13 decembrie 2005 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New York la 28 septembrie 1954
  • LEGE nr. 82 din 20 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 42/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/1996 privind reglementarea participaţiilor statului la Fondul Monetar Internaţional şi modul de regularizare a influentelor financiare rezultate din tranzacţiile cu Fondul Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 277 din 23 iunie 2004 privind constituirea, recunoaşterea şi funcţionarea grupurilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole, silvice şi piscicole
  • LEGE nr. 87 din 5 aprilie 2004 pentru declararea ca oraş a comunei Voluntari, judeţul Ilfov
  • LEGE nr. 33 din 9 martie 2015 pentru modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, precum şi pentru completarea art. 32 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 228 din 25 noiembrie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2019 privind reorganizarea sistemului naţional de clasificare a carcaselor de bovine, porcine şi ovine, precum şi monitorizarea, controlul şi raportarea preţurilor de piaţă a carcaselor şi ale animalelor vii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 82 din 19 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 121 din 19 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 30/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020