Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 4 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 13 decembrie 2012 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 4 decembrie 2012pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 839 din 13 decembrie 2012

Având în vedere:- Scrisoarea Comisiei Europene C (2012) 6700/23 final de punere în întârziere în Cauza 2012/0399, prin care se atrage atenţia asupra neîndeplinirii de către România a obligaţiei de stat membru UE de comunicare a măsurilor naţionale de transpunere a Directivei 2010/41/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă şi de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului;- la scrisoarea de punere în întârziere a Comisiei Europene, autorităţile române trebuie să ia în considerare faptul că orice întârziere în transpunerea Directivei 2010/41/UE poate conduce la posibilitatea elaborării din partea Comisiei Europene a avizului motivat ce poate declanşa faza contencioasă prin sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru;- angajarea răspunderii României pentru încălcarea obligaţiilor de a transpune Directiva 2010/41/UE poate avea ca rezultate plata unei sume forfetare, precum şi a unor penalităţi cu titlu cominatoriu;- situaţia specială a sfârşitului anului 2012 şi alegerile parlamentare care urmează, calendarul activităţilor Parlamentului României în perioada următoare şi probabilitatea ca discuţiile din cadrul comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor pe marginea prezentului act normativ să se prelungească pe o perioadă greu de estimat,întrucât toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 1 martie 2007, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - (1) Măsurile pentru promovarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare bazate pe criteriul de sex se aplică în sectorul public şi privat, în domeniul muncii, educaţiei, sănătăţii, culturii şi informării, politicii, participării la decizie, furnizării şi accesului la bunuri şi servicii, cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi ori începerea sau extinderea oricărei altei forme de activitate independentă, precum şi în alte domenii reglementate prin legi speciale. (2) Toate instituţiile enumerate în cuprinsul prezentei legi cu atribuţii în domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, fiecare pentru domeniul său de activitate, au obligaţia de a aduce prin toate mijloacele adecvate în atenţia persoanelor în cauză dispoziţiile adoptate în temeiul prezentei legi, împreună cu dispoziţiile relevante care sunt deja în vigoare."2. La articolul 4, litera g) se modifică şi va avea următorul cuprins:"g) prin discriminare bazată pe criteriul de sex se înţelege discriminarea directă şi discriminarea indirectă, hărţuirea şi hărţuirea sexuală a unei persoane de către o altă persoană la locul de muncă sau în alt loc în care aceasta îşi desfăşoară activitatea, precum şi orice tratament mai puţin favorabil cauzat de respingerea unor astfel de comportamente de către persoana respectivă ori de supunerea sa la acestea;".3. La articolul 4, după litera h) se introduc două noi litere, literele i) şi j), cu următorul cuprins:"i) în sensul prezentei legi, prin statut familial se înţelege acel statut prin care o persoană se află în relaţii de rudenie, căsătorie sau adopţie cu altă persoană; j) în sensul prezentei legi, prin statut marital se înţelege acel statut prin care o persoană este necăsătorit/ă, căsătorit/ă, divorţat/ă, văduv/ă."4. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 6. - (1) Este interzisă orice formă de discriminare bazată pe criteriul de sex în domeniile menţionate la art. 2 alin. (1). (2) Este interzis orice ordin sau dispoziţie de a discrimina o persoană pe criteriul de sex. (3) Statutul familial şi cel marital nu pot constitui motiv de discriminare. (4) Respingerea unui comportament de hărţuire şi hărţuire sexuală de către o persoană sau supunerea unei persoane la un astfel de comportament nu poate fi folosită drept justificare pentru o decizie care să afecteze acea persoană. (5) Nu sunt considerate discriminări: a) măsurile speciale prevăzute de lege pentru protecţia maternităţii, naşterii, lăuziei, alăptării şi creşterii copilului; b) acţiunile pozitive pentru protecţia anumitor categorii de femei sau bărbaţi; c) o diferenţă de tratament bazată pe o caracteristică de sex când, datorită naturii activităţilor profesionale specifice avute în vedere sau a cadrului în care acestea se desfăşoară, constituie o cerinţă profesională autentică şi determinantă atât timp cât obiectivul e legitim şi cerinţa proporţională."5. La articolul 7 alineatul (1), literele d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"d) informare şi consiliere profesională, programe de iniţiere, calificare, perfecţionare, specializare şi recalificare profesională, inclusiv ucenicia;............................................................... f) condiţii de încadrare în muncă şi de muncă ce respectă normele de sănătate şi securitate în muncă, conform prevederilor legislaţiei în vigoare, inclusiv condiţiile de concediere;"6. La articolul 7, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) În conformitate cu prevederile alin. (1), de egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă beneficiază toţi lucrătorii, inclusiv persoanele care exercită o activitate independentă, precum şi soţiile/soţii lucrătorilor independenţi care nu sunt salariate/salariaţi sau asociate/asociaţi la întreprindere, în cazul în care acestea/aceştia, în condiţiile prevăzute de dreptul intern, participă în mod obişnuit la activitatea lucrătorului independent şi îndeplinesc fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare. (3) Prevederile prezentei legi se aplică tuturor persoanelor, funcţionari publici şi personal contractual din sectorul public şi privat, inclusiv din instituţiile publice, cadrelor militare din sectorul public, precum şi celorlalte categorii de persoane al căror statut este reglementat prin legi speciale."7. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8. - Pentru prevenirea şi eliminarea oricăror comportamente, definite drept discriminare bazată pe criteriul de sex, angajatorul are următoarele obligaţii: a) să asigure egalitatea de şanse şi de tratament între angajaţi, femei şi bărbaţi, în cadrul relaţiilor de muncă de orice fel, inclusiv prin introducerea de dispoziţii pentru interzicerea discriminărilor bazate pe criteriul de sex în regulamentele de organizare şi funcţionare şi în regulamentele interne ale unităţilor; b) să prevadă în regulamentele interne ale unităţilor sancţiuni disciplinare, în condiţiile prevăzute de lege, pentru angajaţii care încalcă demnitatea personală a altor angajaţi prin crearea de medii degradante, de intimidare, de ostilitate, de umilire sau ofensatoare, prin acţiuni de discriminare, astfel cum sunt definite la art. 4 lit. a)-e) şi la art. 11; c) să îi informeze permanent pe angajaţi, inclusiv prin afişare în locuri vizibile, asupra drepturilor pe care aceştia le au în ceea ce priveşte respectarea egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în relaţiile de muncă; d) să informeze imediat după ce a fost sesizat autorităţile publice abilitate cu aplicarea şi controlul respectării legislaţiei privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi."8. La articolul 9, alineatul (3) se abrogă.9. La articolul 10, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Orice tratament mai puţin favorabil aplicat unei femei sau unui bărbat, privind concediul pentru creşterea copiilor sau concediul paternal, constituie discriminare în sensul prezentei legi."10. La articolul 10, alineatele (5)-(7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(5) Concedierea nu poate fi dispusă pe durata în care: a) salariata este gravidă sau se află în concediu de maternitate; b) salariata/salariatul se află în concediul pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi; c) salariatul se află în concediu paternal. (6) Este exceptată de la aplicarea prevederilor alin. (5) concedierea pentru motive ce intervin ca urmare a reorganizării judiciare, a falimentului sau a dizolvării angajatorului, în condiţiile legii. (7) La încetarea concediului de maternitate, a concediului pentru creşterea copiilor în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului cu dizabilităţi sau a concediului paternal, salariata/salariatul are dreptul de a se întoarce la ultimul loc de muncă ori la un loc de muncă echivalent, având condiţii de muncă echivalente, şi, de asemenea, de a beneficia de orice îmbunătăţire a condiţiilor de muncă la care ar fi avut dreptul în timpul absenţei."11. Articolul 12 se abrogă.12. La articolul 13, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător membrilor organizaţiei sindicale, reprezentanţilor salariaţilor sau oricărui altui salariat care au competenţa ori pot să acorde sprijin în rezolvarea situaţiei la locul de muncă potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1)."13. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - Pentru prevenirea acţiunilor de discriminare bazate pe criteriul de sex în domeniul muncii, atât la negocierea contractului colectiv de muncă la nivel de sector de activitate, grup de unităţi şi unităţi, părţile contractante vor stabili introducerea de clauze de interzicere a faptelor de discriminare şi, respectiv, clauze privind modul de soluţionare a sesizărilor/reclamaţiilor formulate de persoanele prejudiciate prin asemenea fapte."14. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 16. - (1) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului asigură, prin mijloace specifice, instruirea, pregătirea şi informarea corespunzătoare a cadrelor didactice, la toate formele de învăţământ, public şi privat, pe tema egalităţii de şanse pentru femei şi bărbaţi. (2) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului va promova, în mod direct sau prin intermediul organelor şi instituţiilor specializate din subordine, recomandări privind realizarea cursurilor universitare, instrumente de evaluare a manualelor şcolare, programe şcolare, ghiduri pentru aplicarea programelor şcolare care să excludă aspectele de discriminare între sexe, precum şi modelele şi stereotipurile comportamentale negative în ceea ce priveşte rolul femeilor şi al bărbaţilor în viaţa publică şi familială. (3) Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, în mod direct sau prin intermediul inspectoratelor şcolare din subordine, precum şi unităţile de învăţământ superior monitorizează modul de respectare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, în activitatea curentă a unităţilor de învăţământ."15. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 18. - Ministerul Sănătăţii, celelalte ministere şi instituţiile centrale cu reţea sanitară proprie asigură, prin direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, respectiv structurile similare ale acestor direcţii, aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul sănătăţii, în ceea ce priveşte accesul la serviciile medicale şi calitatea acestora, precum şi sănătatea la locul de muncă."16. Titlul capitolului V se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL VAbordarea integrată de gen în toate politicile naţionale"17. După articolul 23 se introduce un nou articol, articolul 23^1, cu următorul cuprins:"Art. 23^1. - (1) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale elaborează politicile şi planurile naţionale de acţiune ale Guvernului în domeniul egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi şi coordonează aplicarea acestora. (2) Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin structura de specialitate, respectiv Direcţia egalitate de şanse între femei şi bărbaţi, îndeplineşte pe lângă atribuţiile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare, din domeniul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi următoarele atribuţii: a) primeşte reclamaţii/plângeri privind încălcarea dispoziţiilor normative referitoare la principiul egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi şi al nediscriminării după criteriul de sex, de la persoane fizice, persoane juridice, instituţii publice şi private, şi le transmite instituţiilor competente în vederea soluţionării şi aplicării sancţiunii şi asigură consilierea victimelor în condiţiile legii; b) elaborează rapoarte, studii, analize şi prognoze privind aplicarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în toate domeniile de activitate; c) asigură schimbul de informaţii cu organismele europene din domeniul egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei."18. La articolul 33, literele b) şi e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"b) Casa Naţională de Pensii Publice asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul administrării şi gestionării sistemului public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale;................................................................. e) Direcţia protecţia copilului asigură aplicarea măsurilor de respectare a egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în domeniul combaterii violenţei în familie;".19. La articolul 33, după litera f) se introduce o nouă literă, litera g), cu următorul cuprins:"g) Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială asigură aplicarea măsurilor de egalitate de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în elaborarea şi aplicarea politicilor şi strategiilor din domeniul asistenţei sociale."20. Articolele 34 şi 35 se abrogă.21. Articolul 37 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 37. - Consiliul Economic şi Social, prin Comisia pentru protecţie socială şi ocrotirea sănătăţii, sprijină, în conformitate cu atribuţiile sale, integrarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi în actele normative cu implicaţii asupra vieţii economico-sociale."22. La articolul 40, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Orice sesizare sau reclamaţie a faptelor de discriminare pe criteriul de sex poate fi formulată şi după încetarea relaţiilor în cadrul cărora se susţine că a apărut discriminarea, în termenul şi în condiţiile prevăzute de reglementările legale în materie."23. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 44. - (1) Sarcina probei revine persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea/reclamaţia sau, după caz, cererea de chemare în judecată, pentru fapte care permit a se prezuma existenţa unei discriminări directe ori indirecte, care trebuie să dovedească neîncălcarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi. (2) Sindicatele sau organizaţiile neguvernamentale care urmăresc protecţia drepturilor omului, precum şi alte persoane juridice care au un interes legitim în respectarea principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi pot, la cererea persoanelor discriminate, reprezenta/asista în cadrul procedurilor administrative aceste persoane."24. Titlul capitolului VII se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL VIIControl, constatare şi sancţionare"25. Articolul 46 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 46. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă contravenţională de la 3.000 lei la 100.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1), (2), (3) şi (4), art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1), (2), (2^1), (3), (5) şi (7), art. 11, 13-23 şi 38. (2) Constituie contravenţie şi se sancţionează potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, discriminarea bazată pe două sau mai multe criterii. (3) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către: a) Inspecţia Muncii, inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (2), art. 8, art. 9 alin. (1), art. 10 alin. (1), (2), (2^1), (3), (5) şi (7), art. 11, 13-14, precum şi 38; b) Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în cazul contravenţiilor constând în încălcarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1), (2), (3) şi (4), precum şi ale art. 15-23."26. La articolul 49, literele a), b), d) şi f) se abrogă.27. În tot cuprinsul legii, denumirile "Agenţia" şi "ANES" se înlocuiesc cu denumirea "Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin Direcţia egalitate de şanse între femei şi bărbaţi". Articolul IILegea nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 1 martie 2007, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.*Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune parţial Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalităţii de şanse şi al egalităţii de tratament între bărbaţi şi femei în materie de încadrare în muncă şi de muncă (reformă), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 204 din 26 iulie 2006, respectiv art. 1, 2, 3, 4, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20, 21, 22, 23, 24, 25, 26, 29, 30, precum şi parţial Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European şi Consiliului din 7 iulie 2010 privind aplicarea principiului egalităţii de tratament între bărbaţii şi femeile care desfăşoară o activitate independentă şi de abrogare a Directivei 86/613/CEE a Consiliului, respectiv art. 2, 3, 4, 5, 9, 10, 11, 12, 13.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------p. Ministrul muncii,familiei şi protecţiei sociale,Georgeta Bratu,secretar de statMinistrul delegat pentru dialog social,Liviu Marian PopMinistrul afacerilor europene,Leonard OrbanMinistrul sănătăţii,Raed ArafatMinistrul culturiişi patrimoniului naţional,Puiu HaşottiMinistrul educaţiei, cercetării,tineretului şi sportului,Ecaterina Andronescup. Ministrul economiei,comerţului şi mediului de afaceri,Gelu-Ştefan Diaconu,secretar de statViceprim-ministru,ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 4 decembrie 2012.Nr. 83.-------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 25 noiembrie 2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 21 iunie 2001 (*republicată*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 17 iunie 2009 pentru modificarea art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor
  • LEGE nr. 344 din 29 noiembrie 2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 30 septembrie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 137 din 8 iunie 2015 pentru acceptarea jurisdicţiei obligatorii a Curţii Internaţionale de Justiţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 21 iunie 2001 (*republicată*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 281 din 20 decembrie 2000 pentru prelungirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare
  • LEGE nr. 599 din 6 noiembrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 86/2002 privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României
  • LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009*) (*republicată*) privind Codul civil
  • LEGE nr. 50 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 99/1971 pentru modificarea Decretului nr. 657/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Uşoare, aprobat prin Legea nr. 52/1969
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 21 iunie 2001 (*republicată*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor*)
  • LEGE nr. 791 din 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Gazelor Naturale (ANRGN)
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 201 din 15 noiembrie 2000 pentru crearea cadrului instituţional necesar în vederea funcţionarii Centrului Regional al Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracţionalităţii transfrontaliere
  • LEGE nr. 213 din 24 mai 2006 privind aprobarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 22 iulie 2005, aferent Acordului de împrumut dintre Societatea Comercială "Compania de Apă Someş" - S.A. şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea obiectivului de investiţii "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă în localităţi urbane din bazinul hidrografic Someş-Tisa", inclus în programul "Dezvoltarea infrastructurii în oraşele mici şi mijlocii (SAMTID), faza I"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 8 iunie 1999 (*republicată*) privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România*)
  • LEGE nr. 153 din 30 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011
  • LEGE nr. 343 din 18 decembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 29 iunie 2011 privind stocarea geologică a dioxidului de carbon
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 17 martie 2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi sali de sport
  • LEGE nr. 160 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2006 privind aprobarea plăţii contribuţiei anuale pentru anul 2006 ce decurge din calitatea României de stat participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998
  • LEGE nr. 24 din 23 februarie 2006 privind ratificarea actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale la Bucureşti la 5 octombrie 2004
  • LEGE nr. 108 din 26 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 139/2000 pentru completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 22 aprilie 2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice
  • LEGE nr. 178 din 9 octombrie 1998 pentru modificarea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • LEGE nr. 69 din 28 aprilie 2000 educaţiei fizice şi sportului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile poştale
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • LEGE nr. 100 din 7 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2004 pentru reglementarea unor măsuri financiare în sistemul sanitar
  • LEGE nr. 203 din 7 noiembrie 2011 pentru modificarea anexei la Legea nr. 174/2010 privind transmiterea unor terenuri din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"- Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava
  • LEGE nr. 281 din 18 noiembrie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul meteorologiei
  • LEGE nr. 442 din 27 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2002 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2000 privind sprijinul acordat producătorilor de lapte
  • LEGE nr. 199 din 4 noiembrie 1998 privind dreptul absolvenţilor învăţământului particular liceal, profesional şi postliceal de a susţine examenul de finalizare a studiilor la unităţi similare din învăţământul de stat
  • LEGE nr. 212 din 27 mai 2004 asigurărilor private de sănătate
  • LEGE nr. 329 din 8 iulie 2003 (*republicată*) privind exercitarea profesiei de detectiv particular*)
  • LEGE nr. 301 din 24 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2005 privind unele măsuri pentru construirea şi/sau reabilitarea caselor de locuit din zonele afectate de inundaţiile produse în anul 2005
  • LEGE nr. 1 din 16 februarie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală
  • LEGE nr. 59 din 22 martie 2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 26 februarie 2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 11 mai 2016 pentru completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 131 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 100/1999 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultura finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural
  • LEGE nr. 339 din 29 noiembrie 2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
  • LEGE nr. 50 din 2 aprilie 1930 pentru amânarea alegerilor Camerelor de agricultura dizolvate şi a alegerii consiliului de administraţie a Uniunii Camerelor de agricultura
  • LEGE nr. 185 din 24 iulie 2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate
  • LEGE nr. 394 din 7 octombrie 2003 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Budapesta la 7 aprilie 2003
  • LEGE nr. 174 din 25 noiembrie 1999 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei privind serviciile aeriene şi a Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Danemarcei asupra cooperării dintre ţările scandinave cu privire la Scandinavian Airlines System (SAS), semnate la Oslo la 26 octombrie 1998
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 87 din 12 octombrie 2011 pentru efectuarea investigaţiilor tehnice privind siguranţa în cazul accidentelor din sectorul de transport maritim
  • LEGE nr. 178 din 1 octombrie 2010 parteneriatului public-privat
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 341 din 16 decembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 186 din 29 decembrie 2014 bugetului de stat pe anul 2015
  • LEGE nr. 119 din 2 mai 2007 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 73/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă centralizat
  • LEGE nr. 211 din 25 iulie 2018 pentru detaşarea personalului prevăzut la art. 24^1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor de la Ministerul Afacerilor Interne la serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 28 iunie 2007 privind asigurarea fondului de locuinţe sociale destinate chiriaşilor evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari
  • LEGE nr. 280 din 7 noiembrie 2008 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a contului anual de execuţie a bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi a contului general anual al datoriei publice, aferente anului 2005
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021