Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 5 septembrie 2012 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 5 septembrie 2012privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 635 din 6 septembrie 2012

Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi face parte din categoria societăţilor de importanţă locală, fiind printre singurele companii care pot asigura un număr important de locuri de muncă, într-o zonă cu un grad de şomaj peste media la nivelul ţării şi în care s-au închis rând pe rând unităţi industriale importante.În această perioadă, societatea se află în perioada de observaţie ca efect al suspendării executării Sentinţei nr. 883 din 22 iunie 2012, pronunţată de judecătorul-sindic, iar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a identificat, deja, posibili investitori interesaţi să relanseze activitatea societăţii în cadrul procedurii de reorganizare şi a planului aprobat de adunarea creditorilor.Faţă de acestea şi luând în considerare faptul că prin unificarea punctelor de vedere ale reprezentanţilor statului în Adunarea creditorilor va putea fi luată o decizie benefică pentru activitatea societăţii, ţinând cont de faptul că în locul procedurii de valorificare prin vânzare a activelor, specifică atribuţiilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, datorită flexibilităţii existente în luarea şi implementarea deciziilor de redresare şi viabilizare, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului poate monitoriza reintrarea societăţii în circuitul industrial şi parcurgerea etapelor până la funcţionarea la parametri.În plus, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului pe baza procedurilor specifice poate contribui la atragerea unor investitori interesaţi să dezvolte segmentul de activitate al societăţii, în timp ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală urmăreşte valorificarea activelor şi recuperarea creanţei, ceea ce demonstrează că procedura propusă de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va avea rezultate benefice asupra activităţii economice a societăţii, dar şi un impact social deosebit.Neluarea măsurilor de transferare a creanţei, în regim de urgenţă, ar continua divergenţele de viziune economică între principalii creditori reprezentanţi ai statului, ar diminua posibilităţile legale de reorganizare a activităţii economice şi de relansare a acesteia şi ar mări şansele de trecere în şomaj a celor 700 de salariaţi.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, denumită în continuare AVAS, a creanţei bugetare restante, administrată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, denumită în continuare ANAF, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi. Articolul 2 (1) Fac obiectul preluării de către AVAS creanţele bugetare, respectiv impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv accesorii, administrate de ANAF, prin organul fiscal competent, faţă de Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi şi înscrise în Tabelul definitiv al creanţelor din procedura de insolvenţă a debitoarei, precum şi creanţele născute după data deschiderii procedurii insolvenţei şi până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) Data preluării creanţei este data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 3 (1) După predarea creanţei prevăzute la art. 1, ANAF, prin organul fiscal competent, va proceda la scăderea acesteia din evidenţa fiscală şi implicit la scăderea ei din contabilitatea bugetară. (2) Organul fiscal al ANAF, competent în administrarea creanţelor prevăzute la art. 2 alin. (1), faţă de Societatea Comercială FORTUS - S.A. Iaşi predă AVAS titlurile de creanţă, precum şi actele procedurale întocmite de acesta în vederea recuperării obligaţiilor bugetare. Articolul 4 (1) Începând cu data intrării în vigoare, raportat la creanţa ce face obiectul prezentei ordonanţe de urgenţă, AVAS se subrogă în drepturile şi obligaţiile ANAF. (2) Termenele de prescripţie prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, pentru creanţa ce face obiectul ordonanţei de urgenţă, rămân aplicabile.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------Secretarul general al Guvernului,Ion MoraruPreşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului,Marius Lucian ObrejaViceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 5 septembrie 2012.Nr. 48.-----

Noutăți

  • LEGE nr. 214 din 24 mai 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Turcia privind asistenţa judiciară în materie civilă, semnat la Ankara la 28 septembrie 2005
  • LEGE nr. 249 din 28 decembrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 40/1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 70/1994 privind impozitul pe profit
  • LEGE nr. 164 din 11 decembrie 2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 241 din 15 iulie 2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • LEGE nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 389 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2001 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 129 din 14 octombrie 2008 pentru completarea art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 4 noiembrie 2004 privind vânzarea bunurilor imobile în care se desfăşoară activităţi de asistenţă sanitar-veterinară
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 12 decembrie 2012 privind cadrul instituţional pentru coordonarea, implementarea şi gestionarea asistenţei financiare acordate României prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European şi prin Mecanismul financiar norvegian pe perioada de programare 2009-2014
  • LEGE nr. 108 din 16 iunie 1999 (*republicată*) pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii
  • LEGE nr. 358 din 31 decembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 44 din 29 aprilie 2011 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
  • LEGE nr. 194 din 19 iulie 2018 pentru completarea Legii asistenţei sociale nr. 292/2011
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind serviciile de plată
  • LEGE nr. 146 din 13 iulie 1998 pentru declararea ca abrogat a Decretului-lege nr. 7/1989 privind repatrierea cetăţenilor români şi a foştilor cetăţeni români
  • LEGE nr. 61 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 302/1971 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat al radioteleviziunii Române
  • LEGE nr. 3 din 4 ianuarie 2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2018 pentru instituirea unor măsuri privind însoţirea cu autovehicule ale poliţiei rutiere din cadrul Poliţiei Române a şefilor de delegaţii străine în perioada de exercitare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene 2019
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • LEGE nr. 51 din 7 iulie 1994 pentru continuarea aplicării măsurilor prevăzute de Legea nr. 80/1993 privind protecţia socială a personalului care lucrează în industria destinată apărării naţionale şi ordinii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 11 aprilie 2009 cu privire la rectificarea bugetară pe anul 2009 şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 512 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 19 februarie 2013 privind reorganizarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 214 din 28 iunie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
  • LEGE nr. 76 din 14 decembrie 1991 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungaria privind stabilirea unui regim de CER DESCHIS
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 27 august 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • LEGE nr. 246 din 12 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României
  • LEGE nr. 58 din 1 mai 1934 asupra CAMBIEI şi BILETULUI LA ORDIN
  • LEGE nr. 220 din 27 octombrie 2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 273 din 22 decembrie 2010 pentru ratificarea Acordului de securitate dintre România şi Regatul Spaniei privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Madrid la 14 mai 2010
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 95 din 30 aprilie 2015 privind modificarea art. 96 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • LEGE nr. 43 din 1 aprilie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1996 privind modificarea listei-anexa nr. 1 la Legea nr. 42/1993 privind accizele la produsele din import şi din ţara, precum şi impozitul la ţiţeiul din producţia internă şi gazele naturale, republicată
  • LEGE nr. 462 din 18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 566 din 9 decembrie 2004 a cooperaţiei agricole
  • LEGE nr. 109 din 15 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2010 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010
  • LEGE nr. 186 din 29 decembrie 2014 bugetului de stat pe anul 2015
  • LEGE nr. 11 din 31 ianuarie 1948 pentru ratificarea Tratatului de Prietenie, Colaborare şi Asistenţa Mutuala, între Republica Populară Română şi Republica Populara Bulgara, semnat la Bucureşti la 16 ianuarie 1948
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 3 septembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 23 februarie 2011 privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat, până la data de 31 decembrie 2010, de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 93 din 23 septembrie 1996 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu privire la privilegiile şi imunităţile acordate Organizaţiei
  • LEGE nr. 454 din 1 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 76/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor
  • LEGE nr. 388 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2001 privind acordarea în anul 2001 a unui sprijin direct de un milion lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanţare de la bugetul de stat
  • LEGE nr. 277 din 24 decembrie 2010 (*republicată*) privind alocaţia pentru susţinerea familiei*)
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 17 martie 1936
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 167 din 24 noiembrie 2005 pentru suspendarea aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2005 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical
  • LEGE nr. 50 din 14 martie 2001 pentru ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Belgiei privind cooperarea poliţienească, semnată la Bucureşti la 14 aprilie 1999
  • LEGE nr. 93 din 10 aprilie 2006 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Federaţiei Ruse privind inventarierea înţelegerilor bilaterale încheiate între România şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 2005
  • LEGE nr. 67 din 21 martie 2007 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 13 aprilie 2006
  • LEGE nr. 52 din 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 657/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Uşoare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 16 februarie 2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb
  • LEGE nr. 233 din 7 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 38 din 10 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/1994 privind asociaţiile salariaţilor şi membrilor conducerii societăţilor comerciale care se privatizează
  • LEGE nr. 487 din 11 iulie 2002 (*republicată*) sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 29 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 201 din 1 noiembrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2012 pentru ratificarea Protocolului privind amendarea şi prelungirea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii privind cooperarea în domeniul contracarării proliferării armelor de distrugere în masă şi promovarea relaţiilor militare şi de apărare, semnat la Washington la 30 martie 1998, semnat la Bucureşti la 5 iulie 2012
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021