Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 6 iunie 2012 privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în scopul achitării obligaţiilor de plată datorate furnizorilor de energie electrică
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 8 iunie 2012 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 6 iunie 2012privind acordarea unui împrumut Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. în scopul achitării obligaţiilor de plată datorate furnizorilor de energie electrică Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 385 din 8 iunie 2012

Având în vedere angajamentele asumate de Guvernul României prin Scrisoarea de intenţie transmisă Fondului Monetar Internaţional, conform cărora vor fi luate măsuri pentru eliminarea arieratelor Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. (CNCF "C.F.R." - S.A.) către furnizorii de energie electrică cu capital majoritar privat şi plata treptată a debitelor către Societatea Comercială de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Bucureşti şi pentru anularea penalităţilor la acestea,în vederea diminuării arieratelor din economie,luând în considerare faptul că neadoptarea unor astfel de măsuri ar avea ca efect neaprobarea de către Consiliul director al Fondului Monetar Internaţional a Scrisorii de intenţie înaintate de autorităţile române şi intrarea în faliment a companiei,ţinând cont de faptul că penalităţile şi majorările calculate pentru neplata datoriilor istorice influenţează negativ rezultatul exerciţiului financiar lunar şi anual prin creştere zilnică, şiavând în vedere lipsa fondurilor necesare plăţii, există posibilitatea executării silite prin valorificarea bunurilor imobile şi mobile ale CNCF "C.F.R." - S.A.; în aceste condiţii, riscul de a ieşi din patrimoniul CNCF "C.F.R." - S.A. al bunurilor necesare desfăşurării activităţii este accentuat, iar realizarea acestuia perturbă grav desfăşurarea activităţii companiei, dar şi activitatea de transport public de călători şi marfă, afectând economia naţională.Întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii urgente şi extraordinare a căror reglementare nu mai poate fi amânată şiţinând cont de Memorandumul nr. 20.896/15.05.2012 al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii prin care a fost aprobată mandatarea reprezentanţilor Societăţii Comerciale de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. în adunările generale ale acţionarilor Societăţii Comerciale "Electrica Furnizare" - S.A. şi Societăţii Comerciale "Electrica Distribuţie" - S.A. pentru a dispune măsurile legale ce se impun în vederea negocierii termenilor şi condiţiilor în care cele două societăţi dispun anularea penalităţilor calculate pentru neplata şi/sau plata cu întârziere a contravalorii energiei electrice datorate de către CNCF "C.F.R." - S.A.,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 (1) Ministerul Finanţelor Publice acordă Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A., denumită în continuare Companie, un împrumut în sumă de 769.780 mii lei, cu scadenţa la 30 noiembrie 2012, din vărsăminte din privatizare, înregistrate în contul curent general al Trezoreriei Statului. (2) Suma prevăzută la alin. (1) va fi utilizată pentru plata obligaţiilor restante înregistrate în contabilitatea Companiei la data de 31 martie 2012 faţă de operatorii economici furnizori de energie electrică, în limita sumelor prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. (3) Plata sumelor prevăzute la alin. (2) se va realiza cu condiţia renunţării de către furnizorii de energie electrică la penalităţile de întârziere calculate până la data plăţii obligaţiilor restante înregistrate la data de 31 martie 2012 de către Companie, în condiţiile legii. (4) Suma prevăzută la alin. (1) are destinaţie specială în condiţiile prevederilor art. 452 alin. (2) lit. a) din Codul de procedură civilă şi se utilizează numai potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă. (5) În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Finanţelor Publice încheie o convenţie cu Compania, în care vor fi precizate drepturile şi obligaţiile părţilor, precum şi termenii şi condiţiile de derulare a împrumutului. (6) În termen de 5 zile lucrătoare de la semnarea convenţiei, Ministerul Finanţelor Publice virează suma prevăzută la alin. (1) în contul distinct de disponibil deschis la solicitarea Companiei la Trezoreria Statului pe numele acesteia. (7) Compania are obligaţia de a plăti obligaţiile restante prevăzute la alin. (2) până la data de 30 noiembrie 2012. (8) Pentru plata sumelor prevăzute în anexă Compania prezintă la Trezoreria Statului ordine de plată la care anexează declaraţii pe propria răspundere din care să rezulte că sunt îndeplinite condiţiile menţionate la alin. (3). (9) La expirarea termenului prevăzut la alin. (7), sumele prevăzute la alin. (1), rămase neutilizate în contul Companiei, se restituie de Trezoreria Statului în contul deschis pe numele Ministerului Finanţelor Publice la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al acesteia, în scopul reconstituirii veniturilor din privatizare din contul curent general al Trezoreriei Statului. Articolul 2 (1) Împrumutul prevăzut la art. 1 alin. (1) se acordă cu o rată a dobânzii situată la nivelul ratei dobânzii de politică monetară practicată de Banca Naţională a României, la care se adaugă 4 (patru) puncte procentuale şi se rambursează integral la termenul prevăzut la art. 1 alin. (1). (2) Dobânda reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului, se calculează prin aplicarea ratei dobânzii prevăzute la alin. (1) la soldul împrumutului şi se plăteşte lunar, începând cu luna acordării împrumutului, din veniturile proprii ale Companiei. (3) Pentru neplata la termen a dobânzilor de plătit la împrumutul acordat se calculează o dobândă de întârziere, la nivelul dobânzii prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe zi de întârziere, până la data stingerii obligaţiei. Dobânda de întârziere reprezintă venit al bugetului Trezoreriei Statului. (4) Compania restituie împrumutul şi dobânzile aferente în contul distinct deschis la Trezoreria Operativă Centrală, codificat cu codul de identificare fiscală al acesteia. În termen de 3 zile lucrătoare de la alimentarea acestui cont, obligaţiile de plată se sting în următoarea ordine: dobânzile de întârziere, dobânzile şi ratele de capital. Articolul 3 (1) Sumele aferente creanţelor rezultate din gestionarea împrumutului, neachitate la scadenţă, se recuperează pe baza notificării comunicate Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii de către Ministerul Finanţelor Publice, din transferurile între unităţi aferente întreţinerii infrastructurii feroviare, aprobate în bugetul acestuia pentru Companie, până la concurenţa sumei datorate. (2) Sumele prevăzute la alin. (1), care fac obiectul notificării comunicate de către Ministerul Finanţelor Publice, se achită de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii în contul prevăzut la art. 2 alin. (4). (3) Compania operează în contabilitatea proprie diminuarea obligaţiilor de plată stinse în condiţiile alin. (1), pe baza extrasului de cont eliberat de Trezoreria Operativă Centrală, din care rezultă stingerea creanţelor rezultate din gestionarea împrumutului. (4) În situaţia în care Ministerul Finanţelor Publice nu recuperează sumele restante prin procedura prevăzută la alin. (1) şi (2), creanţele rezultate din gestionarea împrumutului se urmăresc şi se execută în condiţiile prevăzute de dispoziţiile legale privind executarea creanţelor fiscale şi se recuperează conform legislaţiei în vigoare privind colectarea creanţelor fiscale de către organul fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal împrumutatul, în baza înscrisurilor întocmite de direcţia de specialitate din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, prin care se individualizează la data scadenţei, sumele de recuperat şi care constituie titluri executorii. În cazul în care instanţele judecătoreşti s-au pronunţat asupra acestor sume, executarea silită se efectuează în temeiul hotărârii judecătoreşti definitive şiirevocabile care, potrivit legii, constituie titlu executoriu.PRIM-MINISTRUVICTOR-VIOREL PONTAContrasemnează:---------------p. Ministrul transporturilor şi infrastructurii,Septimiu Buzaşu,secretar de statViceprim-ministru, ministrul finanţelor publice,Florin GeorgescuBucureşti, 6 iunie 2012.Nr. 25. Anexa Obligaţii restante înregistrate în contabilitatea Companiei Naţionalede Căi Ferate "C.F.R." - S.A. la data de 31 martie 2012faţă de operatorii economici furnizori de energie electrică
                                                          (mii lei)
 
Nr. crt. Denumirea furnizorului Valoarea
1 S.C. EON - S.A. 9.762
2 S.C. ENEL - S.A. 347.057
3 S.C. CEZ - S.A. 167.473
4 S.C. MUNTENIA NORD DISTRIBUŢIE 11.274
5 S.C. ELECTRICA FURNIZARE 234.214
TOTAL 769.780
-------

Noutăți

  • LEGE nr. 264 din 16 iunie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 10 septembrie 2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România
  • LEGE nr. 588 din 22 decembrie 2003 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 4 aprilie 2003, aferent împrumutului acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare Companiei Naţionale de Căi Ferate "C.F.R." - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 18 iunie 2008 privind desemnarea autorităţilor naţionale competente pentru coordonarea, monitorizarea, gestionarea şi derularea fondurilor nerambursabile destinate finanţării programelor de informare şi promovare a produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe, precum şi pentru completarea Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 84 din 18 septembrie 2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
  • LEGE nr. 31 din 5 martie 2008 pentru ratificarea Acordului prin schimb de note verbale, semnate la Hanoi la 19 iunie 2007 şi, respectiv, la 24 iulie 2007, dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Socialiste Vietnam privind transporturile maritime, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1994
  • LEGE nr. 443 din 18 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2000 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 24 noiembrie 2004 privind unele măsuri pentru eficientizarea activităţii din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 369 din 21 decembrie 2007 pentru înfiinţarea comunei Pesac, judeţul Timiş, prin reorganizarea comunei Periam
  • LEGE nr. 38 din 11 martie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2003 privind interzicerea realizării de clădiri pe suprafeţele din fondul forestier naţional afectate de incendii
  • LEGE nr. 118 din 20 iunie 2019 privind Registrul naţional automatizat cu privire la persoanele care au comis infracţiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum şi pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 111 din 29 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/1999 privind acordarea de facilităţi fiscale agenţilor economici
  • LEGE nr. 90 din 1 noiembrie 1995 privind aderarea României la Convenţia internaţionala pentru unificarea anumitor reguli referitoare la competenţa penală în materie de abordaj şi alte evenimente de navigaţie, semnată la Bruxelles la 10 mai 1952
  • LEGE nr. 209 din 16 mai 2003 pentru înfiinţarea comunei Horodnic de Sus, prin reorganizarea comunei Horodnic, judeţul Suceava
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 7 septembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 120 din 15 iunie 2011 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2009, precum şi a contului general anual de execuţie a bugetului asigurărilor pentru şomaj pe anul 2009
  • LEGE nr. 103 din 8 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 5 septembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor şi a căilor navigabile, precum şi desfăşurarea activităţilor de transport naval în porturi şi pe căi navigabile
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • LEGE nr. 136 din 12 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2006 privind unele măsuri derogatorii de la Legea datoriei publice nr. 313/2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 118 din 22 decembrie 2011 pentru reglementarea unor măsuri privind asigurarea cantităţilor de apă grea şi de octoxid de uraniu pentru unităţile 1-4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 293 din 29 decembrie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/2000 privind reglementarea situaţiei juridice a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului
  • LEGE nr. 508 din 17 noiembrie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 11 noiembrie 2014 privind modificarea art. X alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 65/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 65 din 15 aprilie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/1998 privind ratificarea Protocolului adiţional nr. 7 la Acordul central european de comerţ liber, semnat la Praga la 10 decembrie 1998, precum şi pentru rectificarea versiunii în limba română a paragrafului 6 al articolului 15 din protocol
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 34 din 17 aprilie 2000 privind produsele agroalimentare ecologice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 164 din 6 decembrie 2001 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 29 din 31 martie 2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 (*republicată*) privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări*)
  • LEGE nr. 350 din 6 iulie 2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 298 din 7 noiembrie 2007 pentru completarea Legii nr. 90/2003 privind vânzarea spaţiilor aflate în proprietatea privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, destinate sediilor partidelor politice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 95 din 29 iunie 2000 privind stingerea unor obligaţii ale agenţilor economici care furnizează produse şi prestează servicii pentru instituţiile publice din sistemul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 97 din 16 aprilie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2006 privind unele măsuri referitoare la asigurările sociale de stat şi asigurările sociale de sănătate
  • LEGE nr. 117 din 16 octombrie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 2/1996 privind completarea sprijinului acordat de stat producătorilor agricoli pentru rezolvarea unor probleme urgente apărute în campania agricolă din primăvara anului 1996
  • LEGE nr. 176 din 13 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2009 privind aprobarea unor măsuri economico-financiare şi organizatorice pentru desfăşurarea activităţii unităţilor sanitare în cadrul procesului de reformă şi operaţionalizare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 39 din 8 martie 2001 privind garantarea de către Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului a unui credit fără dobânda acordat Societăţii Comerciale "I.C.P.P.A.M." - S.A. Baloteşti
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local
  • LEGE nr. 120 din 11 aprilie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 187/2002 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă "Administraţia Fluviala a Dunării de Jos" Galaţi pentru finanţarea Proiectului de protejare a malului Canalului Sulina, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
  • LEGE nr. 125 din 3 aprilie 2001 privind modificarea şi completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/1999 pentru interzicerea publicităţii produselor din tutun în sălile de spectacol şi interzicerea vânzării produselor din tutun minorilor
  • LEGE nr. 105 din 18 aprilie 2013 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2011 privind reglementarea situaţiei juridice a unor săli şi grădini de spectacol cinematografic, precum şi a altor imobile
  • LEGE nr. 112 din 4 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 21 mai 2008 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiei anuale de participare a Consiliului Superior al Magistraturii la Reţeaua Europeană a Consiliilor Judiciare (RECJ) şi pentru îndeplinirea obligaţiilor care decurg din calitatea de membru a Institutului Naţional al Magistraturii la Reţeaua Europeană de Formare Judiciară (EJTN)
  • LEGE nr. 234 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2013 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 146 din 3 aprilie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Român şi Guvernul Macedonean privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 12 iunie 2000
  • LEGE nr. 52 din 18 decembrie 1970 pentru aprobarea Decretului nr. 447/1970 pentru modificarea Decretului nr. 676/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Industriei Construcţiilor de Maşini, aprobat prin Legea nr. 56/1969
  • LEGE nr. 201 din 16 iulie 2015 pentru modificarea art. 21 alin. (1) lit. f) din Ordonanţa Guvernului nr. 51/1998 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale
  • LEGE nr. 8 din 11 ianuarie 2006 (*republicată*) privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică*)
  • LEGE nr. 96 din 8 aprilie 2009 pentru ratificarea Protocolului privind textul autentic în cinci limbi al Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională (Chicago, 1944), semnat la Montreal la 29 septembrie 1995, şi a Protocolului privind un amendament la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnat la Montreal la 29 septembrie 1995, şi, respectiv, a Protocolului privind textul autentic în şase limbi al Convenţiei privind aviaţia civilă internaţională (Chicago, 1944), semnat la Montreal la 1 octombrie 1998, şi a Protocolului privind un amendament la Convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnat la Montreal la 1 octombrie 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 98 din 24 iunie 1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • LEGE nr. 255 din 30 decembrie 1998 privind protecţia noilor soiuri de plante
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021