Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 12 octombrie 2011 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 19 octombrie 2011 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 12 octombrie 2011privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 736 din 19 octombrie 2011

Având în vedere Decizia Comisiei Europene: Ajutorul de stat SA. 33134 (2011/N) - România - "Certificate verzi pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile" de autorizare a schemei de sprijin, ca urmare a dispoziţiilor comunitare în domeniu potrivit cărora această schemă de sprijin este de natura ajutorului de stat sau este susceptibilă de a fi ajutor de stat, şi necesitatea corelării Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu prevederile legislaţiei comunitare, inclusiv a deciziei sus-menţionate,ţinând seama că punerea în aplicare a Legii nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contribuie la dezvoltarea investiţiilor în domeniul producerii energiei electrice din surse regenerabile, având ca efect îndeplinirea obiectivului naţional privind atingerea unei ponderi de 24% a energiei din surse regenerabile din cantitatea de energie pe care o va consuma România în anul 2020, prevedere stipulată în anexa I la Directiva 2009/28/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare şi ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE şi 2003/30/CE ,deoarece aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, ce nu suferă amânare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 13 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după litera ad) se introduc nouă noi litere, lit. ae)-am), cu următorul cuprins:"ae) centrală electrică multicombustibil - centrală electrică care produce energie electrică folosind surse regenerabile şi convenţionale de energie, care se utilizează fie în instalaţii de ardere/cazane energetice separate, fie în aceeaşi instalaţie de ardere dacă conţinutul energetic al combustibilului convenţional utilizat nu depăşeşte 10% din conţinutul energetic total; af) supracompensare - situaţia în care, luând în considerare indicatorii tehnico-economici specifici medii realizaţi anual pentru fiecare tehnologie, din analiza cost-beneficiu efectuată pentru ansamblul capacităţilor de producere utilizând aceeaşi tehnologie rezultă o rată internă de rentabilitate mai mare cu 10% faţă de valoarea considerată pentru tehnologia respectivă la autorizarea sistemului de promovare şi care se va publică pe site-ul ANRE; ag) analiză cost-beneficiu - analiză economică efectuată în vederea determinării rentabilităţii investiţiilor în producerea de energie electrică din surse regenerabile de energie, realizată prin utilizarea tehnicii actualizării aplicată la costurile de investiţie, costurile de exploatare şi la veniturile rezultate pe durata de viaţă a proiectelor; ah) rată internă de rentabilitate - indicator rezultat dintr-o analiză cost-beneficiu care exprimă rentabilitatea unui proiect de investiţie, şi anume rata de actualizare pentru care veniturile actualizate sunt egale cu cheltuielile actualizate; ai) culturi energetice - culturi de plante agricole sau nonagricole destinate, în special, producţiei de biocarburanţi ori producţiei de biomasă utilizată în scopul producerii energiei electrice şi termice; aj) acces prioritar la reţele al energiei electrice din surse regenerabile - ansamblu de reguli şi condiţii tehnice şi comerciale în baza cărora unor categorii de producători de energie electrică din surse regenerabile de energie li se asigură posibilitatea preluării în orice moment şi a vânzării întregii cantităţi de energie electrică produsă la un moment dat, în funcţie de capacitatea racordului la reţea şi disponibilitatea unităţilor/resurselor eligibile; ak) acces garantat la reţele al energiei electrice din surse regenerabile - ansamblu de reguli şi condiţii tehnice şi comerciale în baza cărora pentru energia electrică produsă din surse regenerabile de energie care beneficiază de schema de sprijin prin certificate verzi contractată şi vândută pe piaţa de energie electrică se garantează preluarea în reţeaua electrică; al) acreditare - activitate desfăşurată de ANRE pe baza unui regulament propriu prin care se acordă unui operator economic care deţine centrale electrice ce utilizează surse regenerabile de energie dreptul de a beneficia de sistemul de promovare prevăzut de prezenta lege; am) calificare - activitate desfăşurată de ANRE pe baza unui regulament propriu prin care se stabileşte cantitatea de energie electrică produsă în cogenerare de înaltă eficienţă într-o centrală/grup de cogenerare."2. La articolul 3 alineatul (1), litera h) se modifică şi va avea următorul cuprins:"h) gaz de fermentare a deşeurilor;".3. La articolul 3 alineatul (2), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) 7 ani, pentru energia electrică produsă în grupuri/centrale eoliene, care au mai fost utilizate pentru producerea energiei electrice pe teritoriul altor state, dacă sunt utilizate în sisteme izolate sau dacă au fost puse în funcţiune pe teritoriul României înainte de data aplicării sistemului de promovare prevăzut de prezenta lege;".4. La articolul 3, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Sistemul de promovare stabilit de prezenta lege se aplică producătorilor pentru energia electrică produsă din surse regenerabile, inclusiv pentru energia electrică produsă pe perioada de probă, în baza deciziei de acreditare emise de ANRE potrivit prevederilor art. 6 alin. (6), dacă punerile în funcţiune, respectiv retehnologizările de grupuri/centrale se realizează până la sfârşitul anului 2016. (4) În vederea aplicării sistemului de promovare stabilit prin prezenta lege, acreditarea centralelor electrice se poate face etapizat, pe măsura punerii în funcţiune a fiecărui grup electric individual din cadrul unei capacităţi energetice conţinând mai multe astfel de grupuri electrice, caz în care perioada de aplicare a sistemului de promovare reglementat prin prezenta lege se va aplica diferenţiat în funcţie de momentul acreditării."5. La articolul 3 alineatul (6), literele a) şi c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"a) energia electrică produsă din combustibil care provine din biomasă, deşeuri industriale şi/sau municipale achiziţionate din import, indiferent de puterea instalată a centralei electrice;...................................................................... c) energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează surse regenerabile şi convenţionale de energie în aceeaşi instalaţie de ardere dacă conţinutul energetic al combustibilului convenţional utilizat depăşeşte 10% din conţinutul energetic total;".6. La articolul 3, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(7) În cazul energiei electrice produse din surse regenerabile în cogenerare, producătorii care solicită un sistem de promovare sunt obligaţi să opteze fie pentru schema de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă potrivit prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.215/2009 privind stabilirea criteriilor şi a condiţiilor necesare implementării schemei de sprijin pentru promovarea cogenerării de înaltă eficienţă pe baza cererii de energie termică utilă, fie pentru schema de promovare prevăzută în prezenta lege."7. La articolul 3, după alineatul (7) se introduc patru noi alineate, alineatele (8)-(11), cu următorul cuprins:"(8) În cazul producătorilor de energie din surse regenerabile care au beneficiat de certificate verzi anterior aplicării sistemului de promovare prevăzut de prezenta lege, duratele de aplicare prevăzute la alin. (2) se vor diminua corespunzător cu perioadele pentru care aceştia au beneficiat deja de certificate verzi. (9) Producătorii de energie electrică din sursele regenerabile de energie prevăzute la alin. (1) lit. e)-g) beneficiază de sistemul de promovare stabilit prin prezenta lege numai dacă deţin certificat de origine pentru biomasa utilizată drept combustibil sau materie primă. (10) Certificatele de origine prevăzute la alin. (9) se emit de către: a) Ministerul Mediului şi Pădurilor, pentru biomasa provenită din silvicultură şi industriile conexe, precum şi pentru biomasa provenită din deşeuri industriale şi municipale; b) Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru biomasa provenită din agricultură şi industriile conexe. (11) Certificatele de origine prevăzute la alin. (10) se emit în baza procedurilor aprobate prin ordin al ministrului mediului şi pădurilor şi, respectiv, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale."8. La articolul 4, alineatele (6) şi (9) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(6) ANRE acreditează producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, în condiţiile prevăzute în Regulamentul de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea sistemului de promovare prin certificate verzi....................................................................... (9) ANRE stabileşte prin ordin, până la data de 1 martie a fiecărui an, cota anuală obligatorie de achiziţie de certificate verzi aferentă anului precedent, pe baza cantităţilor realizate de energie electrică din surse regenerabile şi a consumului final de energie electrică din anul precedent, dar fără a depăşi nivelul corespunzător cotelor obligatorii de energie electrică din surse regenerabile stabilite la alin. (4)."9. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 6. - (1) Operatorul de transport şi sistem emite lunar certificate verzi producătorilor pentru cantitatea de energie electrică produsă din centrale electrice care utilizează surse regenerabile de energie, din care se scade cantitatea de energie electrică necesară asigurării consumului propriu tehnologic al acestora. (2) Producătorii de energie din surse regenerabile beneficiază de un număr de certificate verzi pentru energia electrică produsă şi livrată potrivit prevederilor alin. (1) după cum urmează: a) 3 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat, dacă centralele hidroelectrice sunt noi, sau 2 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat, dacă centralele hidroelectrice sunt retehnologizate, pentru energia electrică din centrale hidroelectrice cu puteri instalate de cel mult 10 MW; b) un certificat verde pentru fiecare 2 MWh din centrale hidroelectrice cu o putere instalată de cel mult 10 MW, care nu se încadrează în condiţiile prevăzute la lit. a); c) două certificate verzi, până în anul 2017, şi un certificat verde, începând cu anul 2018, pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din energie eoliană; d) două certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din sursele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d)-g); e) un certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din sursele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. h) şi i); f) 6 certificate verzi pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat de producătorii de energie electrică din sursele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c). (3) Beneficiază de sistemul de promovare reglementat de prezenta lege şi energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează surse regenerabile, racordate la sisteme electroenergetice izolate. (4) Pentru energia electrică produsă în centrale/grupuri de cogenerare care utilizează sursele regenerabile de energie prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d)-i) şi calificată de ANRE ca fiind de înaltă eficienţă se acordă suplimentar faţă de prevederile alin. (2) lit. d) şi e) câte un certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat. (5) Pentru energia electrică produsă în centrale electrice care utilizează biomasa care provine din culturi energetice se acordă suplimentar faţă de prevederile alin. (2) lit. d) câte un certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat. (6) ANRE are următoarele atribuţii: a) acreditează grupurile/centralele electrice care beneficiază de schema de promovare prin certificate verzi, în temeiul Regulamentului de acreditare a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile de energie pentru aplicarea schemei de promovare; b) elaborează cadrul de reglementare pentru monitorizarea costurilor/veniturilor de producere a producătorilor de energie electrică din surse regenerabile care beneficiază de schema de promovare prin certificate verzi. (7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2) şi (4), indiferent de tipul sursei regenerabile utilizate, producătorii de energie electrică beneficiază de: a) un certificat verde pentru fiecare 1 MWh produs şi livrat din centrale electrice pe perioada de probă; b) un număr de certificate verzi stabilit de ANRE prin reducerea numărului de certificate verzi prevăzut la alin. (2) diminuând valoarea de referinţă a investiţiei per MW cu valoarea ajutorului primit per MW şi păstrând valoarea ratelor interne de rentabilitate considerate în calculele furnizate Comisiei Europene în cadrul procesului de autorizare a sistemului de promovare, dacă centralele electrice beneficiază suplimentar de unul sau mai multe alte ajutoare de stat. (8) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie beneficiază de certificate verzi potrivit prevederilor alin. (2) după acreditarea acestora de ANRE în baza regulamentului prevăzut la alin. (6) lit. a) începând cu luna calendaristică în care s-a emis decizia de acreditare. (9) Certificatele verzi emise de operatorul de transport şi sistem au o durată de valabilitate de 16 luni. (10) Mecanismul de reducere a numărului de certificate verzi prevăzut la alin. (7) lit. b) se stabileşte de ANRE prin regulamentul prevăzut la alin. (6) lit. a)."10. Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 7. - Producătorii de energie electrică din surse regenerabile transmit lunar operatorului de transport şi sistem informaţiile necesare stabilirii cantităţii de energie electrică produse din surse regenerabile care beneficiază de certificate verzi în luna precedentă, însoţite de: a) procesele-verbale care confirmă valorile măsurate ale energiei electrice livrate/consumate, semnate împreună cu operatorii de reţea, în cazul producătorilor care livrează energie electrică în reţele electrice; b) datele privind cantităţile de energie electrică produse din surse regenerabile şi livrate consumatorilor, în cazul producătorilor care livrează energie electrică direct la consumatori, inclusiv pentru consum final propriu, altul decât consum propriu tehnologic."11. Articolul 8 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 8. - (1) Cantitatea de energie electrică pentru care se stabileşte obligaţia de achiziţie de certificate verzi include: a) energia electrică achiziţionată de furnizorii de energie electrică, destinată atât consumului final al acestora, cât şi vânzării către consumatorii finali; b) energia electrică utilizată pentru consum final propriu, altul decât consumul propriu tehnologic, de către un producător de energie electrică; c) energia electrică utilizată de un producător pentru alimentarea cu energie electrică a consumatorilor racordaţi prin linii directe de centrala electrică. (2) Furnizorii de energie electrică şi producătorii prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să achiziţioneze anual un număr de certificate verzi echivalent cu produsul dintre valoarea cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi stabilite pentru anul respectiv, în condiţiile art. 4 alin. (9), şi cantitatea de energie electrică prevăzută la alin. (1), exprimată în MWh, furnizată anual consumatorilor finali. (3) Furnizorii de energie electrică şi producătorii prevăzuţi la alin. (1) sunt obligaţi să transmită anual la ANRE, în formatul şi la termenele precizate de aceasta, cantităţile de energie electrică pentru care au obligaţia achiziţiei de certificate verzi, conform prezentei legi."12. La articolul 10, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Până la îndeplinirea ţintelor naţionale prevăzute la art. 4 alin. (2) comercializarea energiei electrice produse din surse regenerabile care beneficiază de sistemul de promovare prevăzut de prezenta lege se realizează doar pentru acoperirea consumului final brut de energie electrică al României, energia electrică respectivă fiind însoţită de garanţii de origine emise potrivit prevederilor art. 24."13. La articolul 11, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(3) Începând cu anul 2011, valorile de tranzacţionare prevăzute la alin. (1) se indexează anual de ANRE conform indicelui mediu anual de inflaţie pentru anul precedent, calculat la nivelul zonei euro din Uniunea Europeană (UE), comunicat oficial de către EUROSTAT. (4) În termen de 15 zile de la publicarea oficială a indicelui mediu anual de inflaţie de către EUROSTAT, ANRE aprobă prin ordin valorile minime şi maxime determinate potrivit prevederilor alin. (1) şi (3), aplicabile pentru anul în curs."14. Titlul capitolului IV se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL IVÎndeplinirea cotelor obligatorii de achiziţie de certificate verzi"15. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 12. - (1) Până la data de 15 aprilie a fiecărui an, ANRE stabileşte pentru fiecare furnizor şi pentru fiecare din producătorii care au obligaţia de a achiziţiona certificate verzi gradul de îndeplinire individuală a cotei anuale obligatorii de achiziţie de certificate verzi pentru anul calendaristic precedent, pe baza informaţiilor privind numărul de certificate verzi achiziţionate şi energia electrică consumată/livrată pentru consum, potrivit prevederilor de la art. 8 alin. (1). (2) Furnizorii, precum şi producătorii prevăzuţi la art. 8 alin. (1) care nu realizează cota obligatorie anuală sunt obligaţi să plătească contravaloarea certificatelor verzi neachiziţionate Administraţiei Fondului pentru Mediu la valoarea de 110 euro pentru fiecare certificat neachiziţionat, calculată în lei la valoarea medie a cursului de schimb stabilit de Banca Naţională a României pentru luna decembrie a anului precedent. (3) Începând cu anul 2011, valoarea prevăzută la alin. (2) se indexează anual de ANRE conform indicelui mediu anual de inflaţie pentru anul precedent, calculat la nivelul zonei euro din UE, comunicat oficial de către EUROSTAT. (4) În termen de 15 zile de la publicarea oficială a indicelui mediu anual de inflaţie de către EUROSTAT, ANRE aprobă şi publică pe site-ul propriu valoarea determinată potrivit prevederilor alin. (2) şi (3), aplicabilă pentru anul în curs. (5) Administraţia Fondului pentru Mediu emite facturi de încasare a obligaţiilor de plată care decurg din aplicarea alin. (2) în termen de 10 zile de la data înştiinţării emise de ANRE cu privire la operatorii economici debitori şi sumele datorate de aceştia. (6) Suma rezultată din aplicarea prevederilor alin. (5) este utilizată de Administraţia Fondului pentru Mediu în vederea finanţării investiţiilor în producerea de energie din surse regenerabile de către persoanele fizice care realizează capacităţi energetice cu putere instalată de până la 100 kW. (7) Furnizorii şi producătorii care comercializează energie electrică consumatorilor finali sunt obligaţi să-i informeze periodic conform reglementărilor ANRE cu privire la costul achiziţiei de certificate verzi corespunzător unui kWh de energie electrică vândută acestora."16. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - (1) Producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie vând energia electrică produsă pe piaţa de energie electrică la preţul pieţei. (2) Energia electrică produsă din surse regenerabile de energie în centrale electrice cu puteri instalate de cel mult 1MW pe centrală poate fi vândută furnizorilor în ale căror zone de licenţă sunt situate centralele respective, la preţuri reglementate unice pe tip de tehnologie. Energia electrică vândută la preţ reglementat nu mai beneficiază de certificate verzi. (3) Furnizorii prevăzuţi la alin. (2) sunt obligaţi, la solicitarea producătorilor care utilizează surse regenerabile de energie, să achiziţioneze energia electrică produsă conform alin. (2), în condiţiile stabilite de ANRE. (4) Preţurile reglementate şi regimul de comercializare a energiei electrice din surse regenerabile prevăzute la alin. (2) sunt stabilite de ANRE în baza unei metodologii şi vor fi notificate Comisiei Europene în condiţiile legii. (5) Solicitările de vânzare a energiei electrice de către producătorii/consumatorii prevăzuţi la alin. (3) vor fi adresate furnizorilor precizaţi la alin. (2), de regulă, până la sfârşitul lunii octombrie a anului precedent celui de contractare, contractele de vânzare-cumpărare fiind încheiate pe cel puţin un an de zile. (6) Persoanele fizice care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată sub 50 kW pe loc de consum, precum şi autorităţile publice care deţin capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile realizate, parţial sau total, din fonduri structurale pot beneficia din partea furnizorilor cu care au contract de furnizare a energiei electrice, la cerere, de serviciul de regularizare, financiară şi/sau cantitativă, între energia livrată şi energia consumată din reţea, conform unei metodologii aprobate de ANRE. (7) Operatorul de transport şi sistem şi/sau operatorii de distribuţie asigură dispecerizarea cu prioritate a energiei electrice produse din surse regenerabile astfel încât producţia efectivă de energie electrică din surse regenerabile să fie cât mai aproape de disponibilul acestor resurse, având dreptul de a limita ori întrerupe producerea de energie electrică din surse regenerabile numai în baza reglementărilor tehnice şi comerciale aprobate de ANRE sau în cazuri excepţionale, dacă această acţiune este absolut necesară pentru menţinerea stabilităţii şi îndeplinirea criteriilor de siguranţă a Sistemului Electroenergetic Naţional. (8) Pentru energia electrică care beneficiază de sistemul de sprijin prevăzut de prezenta lege, contractată şi vândută pe piaţa de energie, se asigură acces garantat la reţea, cu excepţia energiei electrice care este contractată şi vândută la preţ reglementat conform prevederilor alin. (2), pentru care se asigură accesul prioritar la reţea. (9) ANRE stabileşte regulile tehnice şi comerciale care să permită accesul garantat, respectiv prioritar la reţele în condiţiile alin. (7) şi (8), inclusiv posibilitatea tranzacţionării energiei electrice în cursul zilei de operare, la propunerea operatorului de transport şi de sistem şi cu consultarea tuturor părţilor interesate."17. La articolul 15, alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Cooperarea prin acorduri comune de tipul celor stabilite la alin. (1) lit. a) pct. (i) şi (îi) şi lit. b) poate implica şi operatorii privaţi. Acordurile respective sunt încheiate pe unul sau mai mulţi ani şi sunt notificate Comisiei Europene de către ministerul de resort în termen de cel mult 3 luni de la încheierea fiecărui an în care sunt în vigoare. (3) Dacă pentru realizarea obiectivului naţional privind consumul final brut de energie din surse regenerabile este luată în considerare energia electrică din surse regenerabile de energie produsă şi consumată într-o ţară terţă în cadrul acordurilor comune prevăzute la alin. (1) lit. b), ministerul de resort va transmite o solicitare pentru primirea acceptului Comisiei Europene, cu respectarea prevederilor art. 9 alin. (3)-(7) şi art. 10 din Directiva 2009/28/CE ."18. La articolul 15, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:"(4) Ministerul de resort poate propune Guvernului punerea în aplicare a prevederilor alin. (1) lit. a) pct. (i) şi (iii), la propunerea unui alt stat membru al Uniunii Europene sau dacă este necesar pentru îndeplinirea obiectivului naţional privind consumul final brut de energie din surse regenerabile, cu respectarea prevederilor art. 6, respectiv 11 din Directiva 2009/28/CE ."19. La articolul 16, alineatul (1) se abrogă.20. La articolul 25, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 25. - (1) Capacităţile de producere de energie electrică din surse regenerabile de energie se racordează la reţeaua electrică de transport/distribuţie a energiei electrice, în măsura în care nu este afectată siguranţa Sistemului Electroenergetic Naţional."21. Articolul 26 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 26. - (1) Un operator economic care dezvoltă un proiect de centrală electrică de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată mai mare de 125 MW, care îndeplineşte condiţiile pentru aplicarea sistemului de promovare stabilit prin prezenta lege, întocmeşte şi transmite conform legii documentaţia necesară evaluării detaliate a măsurii de sprijin de către Comisia Europeană, cu respectarea prevederilor pct. 160 lit. b) subpct. (iii) din Orientările comunitare privind ajutorul de stat pentru protecţia mediului (2008/C82/01), publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C82 din 1 aprilie 2008. (2) Operatorii economici solicitanţi beneficiază de sistemul de promovare prevăzut de prezenta lege numai după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană şi numai pentru tehnologiile de producere a energiei electrice din surse regenerabile menţionate în decizia de autorizare, respectiv după finalizarea evaluării detaliate prevăzute la alin. (1). (3) Punerea în aplicare a prevederilor alin. (2) se realizează de ANRE prin emiterea unei decizii de acreditare potrivit art. 6 alin. (6) lit. a). (4) Pentru operatorii prevăzuţi la alin. (1), ANRE poate modifica numărul de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2), în conformitate cu prevederile deciziei Comisiei Europene."22. La articolul 28, alineatul (2) se abrogă.23. După articolul 28 se introduc două noi articole, articolele 29 şi 30, cu următorul cuprins:"Art. 29. - (1) ANRE monitorizează producătorii beneficiari ai sistemului de promovare prin certificate verzi şi întocmeşte rapoarte anuale pe care le face publice. (2) În cazul în care, din datele rezultate din studiile de fezabilitate pentru proiectele de investiţii noi şi din rezultatele monitorizării costurilor investiţionale şi de operare/veniturilor producătorilor, se constată că parametrii specifici fiecărei tehnologii diferă de cei avuţi în vedere în calculul efectuat pentru autorizarea sistemului de promovare prevăzut în prezenta lege, ceea ce poate conduce la supracompensarea în ansamblu pentru una sau mai multe dintre tehnologiile specificate la art. 3 alin. (1), ANRE propune măsuri pentru reducerea numărului de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2). (3) Măsurile prevăzute la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului şi se aplică pentru producătorii de energie electrică din surse regenerabile de energie care încep să producă energie electrică după data intrării în vigoare a acesteia.Art. 30. - (1) Constituie contravenţie următoarele fapte: a) neprezentarea de către producătorii şi furnizorii menţionaţi la art. 8 alin. (1), la termenele stabilite, a datelor/informaţiilor solicitate de ANRE în baza prezentei legi şi a reglementărilor emise în aplicarea acesteia sau furnizarea incorectă ori incompletă de astfel de date/informaţii; b) neplata contravalorii certificatelor verzi neachiziţionate de către furnizorii şi producătorii prevăzuţi la art. 8 alin. (1), la termenele stabilite prin reglementările ANRE; c) tranzacţionarea certificatelor verzi la preţuri care nu se încadrează în limitele stabilite la art. 11; d) refuzul nejustificat al operatorilor de reţea de a valida valorile măsurate ale energiei electrice livrate/consumate, conform art. 7 lit. a). (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c) şi d) se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 10.000 lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei, în cazul persoanelor juridice. (3) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. b) se sancţionează cu amendă egală cu contravaloarea totală a certificatelor verzi neachiziţionate de un furnizor sau producător prevăzut la art. 8 alin. (1) multiplicată de 3 ori, valoarea minimă a acesteia fiind de 10.000 lei, iar valoarea maximă de 100.000 lei. (4) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai ANRE. (5) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobate cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare." Articolul II (1) Pentru a beneficia de sistemul de promovare prin certificate verzi, producătorii de energie electrică care deţin grupuri/centrale electrice ce utilizează surse regenerabile de energie aflate în funcţiune la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sunt obligaţi să solicite Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) acreditarea în termen de 30 de zile şi beneficiază de numărul de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după obţinerea acesteia. (2) Producătorii de energie electrică ce deţin grupuri/centrale electrice care utilizează ca surse regenerabile de energie sub formă de biomasă, biolichide sau biogaz, aflate în funcţiune la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, sunt acreditaţi temporar de ANRE pe o perioadă de 6 luni pentru a beneficia de certificate verzi fără să prezinte certificate de origine pentru aceste surse. (3) Producătorii de energie electrică, care la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă exploatează comercial centrale de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată mai mare de 125 MW, vor fi acreditaţi de ANRE şi beneficiază de numărul de certificate verzi prevăzut la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, corespunzător sursei regenerabile utilizate pentru o perioadă de 24 de luni de la data acreditării. (4) Producătorii de energie electrică prevăzuţi la alin. (3) trebuie să întocmească şi să transmită autorităţilor competente documentaţia necesară evaluării detaliate a măsurii de sprijin de către Comisia Europeană, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în termen de maximum 3 luni de la data deciziei de acreditare, nerespectarea acestui termen atrăgând suspendarea acordării sistemului de promovare stabilit prin prezenta ordonanţă de urgenţă. (5) Punerea în aplicare a prevederilor alin. (3) se realizează de ANRE prin emiterea unei decizii de acreditare, potrivit prevederilor art. 6 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (6) În cazul producătorilor de energie electrică menţionaţi la alin. (3), eventualele diferenţe pozitive între numărul de certificate verzi primite şi numărul de certificate verzi cuvenite conform deciziei individuale a Comisiei Europene se vor recupera în maximum 24 de luni de la data emiterii acesteia, în baza unei decizii emise de ANRE, prin care se stipulează regularizarea numărului de certificate verzi prin reducerea numărului de certificate verzi primite şi/sau prin obligaţia de achiziţie de certificate verzi din piaţă de către aceştia. Articolul IIIProcedurile prevăzute la art. 3 alin. (11) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin ordin al ministrului mediului şi pădurilor şi, respectiv, al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, iar regulamentul prevăzut la art. 6 alin. (6) lit. a), respectiv metodologiile prevăzute la art. 14 alin. (4) şi (6) din Legea nr. 220/2008, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aprobă prin ordin al ANRE în termen de 30 de zile, respectiv 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul IVLa data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se abrogă: a) Hotărârea Guvernului nr. 443/2003 privind promovarea producţiei de energie electrică din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 288 din 24 aprilie 2003, cu modificările ulterioare; b) Hotărârea Guvernului nr. 1.479/2009 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 843 din 7 decembrie 2009.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul economiei, comerţuluişi mediului de afaceri,Ion AritonPreşedintele Autorităţii Naţionalepentru Reglementare în Domeniul Energiei,Iulius Dan PlavetiMinistrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Valeriu TabărăMinistrul mediului şi pădurilor,Laszlo BorbelyMinistrul afacerilor europene,Leonard OrbanBucureşti, 12 octombrie 2011.Nr. 88.---------

Noutăți

  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 68 din 19 martie 2018 pentru ratificarea rezoluţiei Adunării Statelor Părţi (ASP) la Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (CPI), adoptată de cea de-a XIV-a sesiune a ASP la Statutul de la Roma al CPI (14/Res.2) la 26 noiembrie 2015, privind articolul 124 din Statutul Curţii Penale Internaţionale, adoptat la Roma la 17 iulie 1998
  • LEGE nr. 80 din 25 aprilie 2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 16 noiembrie 2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 769 din 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 cadastrului şi a publicităţii imobiliare
  • LEGE nr. 692 din 28 noiembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2000 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 21/2000 privind majorarea participaţiei statului la capitalul social de la societăţile comerciale "Tractorul-UTB" - S.A. Braşov, "MAT" - S.A. Craiova, "HART" - S.A. Miercurea-Ciuc şi "ARO" - S.A. Câmpulung Muscel, precum şi alocarea sumei de 200 miliarde lei de la bugetul de stat Regiei Autonome a Îmbunătăţirilor Funciare
  • LEGE nr. 257 din 30 decembrie 1998 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 24 noiembrie 1997
  • LEGE nr. 108 din 26 mai 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2015 pentru completarea art. 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 8 iunie 1999 (*republicată*) privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 martie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului naţional unic pentru apeluri de urgenţă
  • LEGE nr. 252 din 31 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2007 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2007
  • LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • CODUL SILVIC nr. 46 din 19 martie 2008 (LEGE nr. 46/2008)
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 37 din 27 mai 1996 pentru ratificarea Acordului comercial şi de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Liban, semnat la Bucureşti la 18 octombrie 1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare
  • LEGE nr. 35 din 19 martie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene
  • LEGE nr. 25 din 6 mai 1994 pentru ratificarea Acordului de cooperare dintre România şi Republica Africa de Sud, încheiat la Pretoria la 20 octombrie 1993
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • LEGE nr. 232 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 6/2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea încadrării vehiculelor rutiere înmatriculate în normele tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi în categoria de folosinţă conform destinaţiei, prin inspecţia tehnică periodică
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 63 din 8 iulie 1992 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, încheiat la Washington la 2 iunie 1992
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • LEGE nr. 84 din 7 aprilie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2005 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului salarizat potrivit Legii nr. 495/2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • LEGE nr. 200 din 22 octombrie 2010 pentru completarea art. 35 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare
  • LEGE nr. 142 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2011 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2011
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 220 din 17 decembrie 2008 pentru modificarea art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 133 din 28 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vederea eficientizării unor instituţii şi activităţi în acest domeniu
  • LEGE nr. 15 din 29 ianuarie 2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
  • LEGE nr. 506 din 12 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2002 privind unele măsuri de urmărire a executării obligaţiilor asumate prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale
  • LEGE nr. 311 din 3 iulie 2003 (*republicată*) muzeelor şi a colecţiilor publice
  • LEGE nr. 29 din 15 ianuarie 2007 privind respingerea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 66/2006 pentru modificarea alin. (3) al art. 85^1 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 78 din 16 iunie 2000 privind regimul deşeurilor
  • LEGE nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 29 iunie 2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 22 decembrie 2011 privind preluarea de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a unor creanţe deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi pentru reglementarea unor dispoziţii referitoare la înfiinţarea unei societăţi comerciale
  • LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 61 din 3 iulie 1996 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Maltei pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi a protocolului anexat, semnate la Bucureşti la 30 noiembrie 1995
  • LEGE nr. 126 din 29 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 220/2008 pentru modificarea art. 1 alin. (2) lit. i) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2007 privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanţării şi a cofinanţării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul naţional de dezvoltare, în bugetul instituţiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate
  • LEGE nr. 41 din 8 martie 2006 pentru ratificarea Protocolului adiţional privind privilegiile şi imunităţile Organizaţiei Cooperării Economice a Mării Negre, semnat la Tbilisi la 30 aprilie 1999
  • LEGEA nr. 36 din 12 mai 1995 (*republicată*) notarilor publici şi a activităţii notariale
  • LEGE nr. 405 din 29 decembrie 2005 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare referitor la Proiectul de retehnologizare a echipamentelor din Centrala Hidroelectrică Lotru Ciunget, semnat la Bucureşti la 13 iulie 2005
  • LEGE nr. 1 din 17 martie 1971 cu privire la activitatea de comerţ exterior, de cooperare economică şi tehnico-ştiinţifică a Republicii Socialiste România
  • LEGE nr. 343 din 17 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 320 din 28 noiembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2013 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte, precum şi pentru aprobarea plăţii unei contribuţii financiare la organisme internaţionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 16 din 6 martie 2000 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Persoanelor Vârstnice*)
  • LEGE nr. 38 din 20 aprilie 1992 privind autorizarea garantării unor credite externe contractate de Regia Autonomă de Electricitate "Renel" - Bucureşti
  • LEGE nr. 389 din 28 septembrie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 95 din 20 iunie 2002 privind industria de apărare
  • LEGE nr. 367 din 18 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2013 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2013
  • LEGE nr. 323 din 10 noiembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2005 pentru reglementarea unor măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în anul 2005
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • LEGE nr. 73 din 16 ianuarie 2002 privind organizarea şi funcţionarea pieţelor produselor agricole şi alimentare în România
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021