Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 28 iunie 2010 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 26 iunie 2010pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 431 din 28 iunie 2010

Întrucât nivelul veniturilor bugetare a fost profund afectat de criza economică şi financiară,pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macro-economice,datorită necesităţii implementării unor măsuri de lărgire a bazei de impozitare, precum şi de majorare a unor impozite în domeniul impozitelor directe şi în domeniul impozitelor şi taxelor locale,având în vedere necesitatea eliminării, cât mai urgent posibil, a incompatibilităţii legislaţiei naţionale privind recuperarea pierderilor realizate prin sediile permanente din străinătate ale persoanelor juridice române cu dispoziţiile art. 49 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru evitarea declanşării procedurii de infringement,ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea drept consecinţe negative creşterea deficitului bugetar,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 7 alineatul (1) punctul 2 se introduc două noi subpuncte, subpunctele 2.1 şi 2.2, cu următorul cuprins:"2.1. Orice activitate poate fi reconsiderată ca activitate dependentă dacă îndeplineşte cel puţin unul dintre următoarele criterii: a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru; b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă şi altele asemenea; c) beneficiarul de venit contribuie numai cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu; d) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură; e) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit; f) orice alte elemente care reflectă natura dependentă a activităţii.2.2. În cazul reconsiderării unei activităţi ca activitate dependentă, impozitul pe venit şi contribuţiile sociale obligatorii, stabilite potrivit legii, vor fi recalculate şi virate, fiind datorate solidar de către plătitorul şi beneficiarul de venit. În acest caz se aplică regulile de determinare a impozitului pentru veniturile din salarii realizate în afara funcţiei de bază."2. La articolul 7 alineatul (1), după punctul 13 se introduce un nou punct, punctul 13^1, cu următorul cuprins:"13^1. dreptul de autor şi drepturile conexe - constituie obiect al acestora operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare şi independent de valoarea şi destinaţia lor, operele derivate care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente, precum şi drepturile conexe dreptului de autor şi drepturile sui-generis, potrivit prevederilor Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare."3. La articolul 15 alineatul (1), litera c) se abrogă.4. La articolul 31, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Impozitul plătit unui stat străin este dedus, dacă se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin şi dacă persoana juridică română prezintă documentaţia corespunzătoare, conform prevederilor legale, din care să rezulte faptul că impozitul a fost plătit statului străin."5. Articolul 32 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Pierderi fiscale externeArt. 32. - Orice pierdere realizată printr-un sediu permanent situat într-un stat care nu este stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau situat într-un stat cu care România nu are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri este deductibilă doar din veniturile obţinute de sediul permanent respectiv. În acest caz, pierderile realizate printr-un sediu permanent se deduc numai din aceste venituri, separat, pe fiecare sursă de venit. Pierderile neacoperite se reportează şi se recuperează în următorii 5 ani fiscali consecutivi."6. La titlul II "Impozitul pe profit", capitolul VI se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL VIImpozitul pe dividendeDeclararea, reţinerea şi plata impozitului pe dividendeArt. 36. - (1) O persoană juridică română care distribuie/plăteşte dividende către o persoană juridică română are obligaţia să reţină, să declare şi să plătească impozitul pe dividende reţinut către bugetul de stat, astfel cum se prevede în prezentul articol. (2) Impozitul pe dividende se stabileşte prin aplicarea unei cote de impozit de 16% asupra dividendului brut distribuit/plătit unei persoane juridice române. (3) Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul. În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data de 25 ianuarie a anului următor. (4) Prevederile prezentului articol nu se aplică în cazul dividendelor plătite de o persoană juridică română: a) unei alte persoane juridice române, dacă beneficiarul dividendelor deţine, la data plăţii dividendelor, minimum 10% din titlurile de participare ale celeilalte persoane juridice, pe o perioadă de 2 ani împliniţi până la data plăţii acestora inclusiv; b) fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat; c) organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea de acţionar al statului la acele persoane juridice române. (5) Cota de impozit pe dividende prevăzută la alin. (2) se aplică şi asupra sumelor distribuite/plătite fondurilor deschise de investiţii, încadrate astfel, potrivit reglementărilor privind piaţa de capital."7. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:"Pierderi realizate printr-un sediu permanent din străinătateArt. 37^1. - (1) Pierderile realizate printr-un sediu permanent din străinătate, înregistrate până la data de 31 decembrie 2009 inclusiv, se recuperează potrivit prevederilor în vigoare până la această dată. (2) Pentru anul 2010, pierderile realizate printr-un sediu permanent situat într-un stat membru al Uniunii Europene, al Asociaţiei Europene a Liberului Schimb sau într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei impuneri se determină luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate de la începutul anului fiscal."8. La articolul 49, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Venitul net anual dintr-o activitate independentă stabilit pe baza normei de venit nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în vigoare la momentul stabilirii normei de venit, înmulţit cu 12."9. La articolul 50 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) o cheltuială deductibilă egală cu 20% din venitul brut;".10. La articolul 50 alineatul (2), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) o cheltuială deductibilă egală cu 25% din venitul brut;".11. La articolul 52, litera f) a alineatului (1) şi litera b) a alineatului (2) se abrogă.12. La articolul 52, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) Impozitul ce trebuie reţinut se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost plătit venitul."13. La articolul 55 alineatul (3), după litera g) se introduce o nouă literă, litera h), cu următorul cuprins:"h) tichete-cadou acordate potrivit legii."14. La articolul 55 alineatul (4), literele a^1), a^2), j) şi k) se abrogă.15. La articolul 55 alineatul (4), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:"b) drepturile de hrană acordate de angajatori angajaţilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare;".16. La articolul 65 alineatul (2), literele a) şi c) se abrogă.17. La articolul 66, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^2), cu următorul cuprins:"(4^2) Determinarea câştigului/pierderii potrivit alin. (1)-(3) revine fiecărui intermediar, societate de administrare a investiţiilor, în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii, sau plătitor de venit, după caz, la fiecare tranzacţie."18. La articolul 66, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Câştigul net/Pierderea netă se determină la sfârşitul fiecărui trimestru ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate cumulat de la începutul anului, ca urmare a tranzacţionării titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise. Câştigul net determinat/Pierderea netă determinată la sfârşitul fiecărui trimestru se calculează de către contribuabil, pe baza declaraţiei de impunere trimestriale."19. La articolul 66, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins:"(5^1) Câştigul net anual/Pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se determină ca diferenţă între câştigurile şi pierderile înregistrate în cursul anului fiscal respectiv, cumulat de la începutul anului, şi este egal/egală cu câştigul net determinat/pierderea netă determinată la sfârşitul trimestrului IV al anului fiscal respectiv. Câştigul net anual impozabil/Pierderea netă anuală din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se determină ca diferenţă între câştigul net anual/pierderea netă anuală, diminuat cu pierderile reportate din anii fiscali anteriori. Câştigul net anual impozabil/Pierderea netă anuală se calculează de către contribuabil, pe baza declaraţiei de impunere."20. La articolul 66, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(6) Pentru tranzacţiile cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, efectuate în cursul fiecărui trimestru din anul fiscal, fiecare intermediar, societate de administrare a investiţiilor în cazul răscumpărării de titluri de participare la fondurile deschise de investiţii sau alt plătitor de venit, după caz, are următoarele obligaţii: a) calcularea câştigului/pierderii pentru fiecare tranzacţie efectuată pentru contribuabil; b) transmiterea către fiecare contribuabil a informaţiilor privind totalul câştigurilor/pierderilor, în formă scrisă, pentru tranzacţiile efectuate în cursul fiecărui trimestru, până la data de 5 a lunii următoare trimestrului; c) să depună anual, până în ultima zi a lunii februarie a anului curent, pentru anul expirat, la organul fiscal competent o declaraţie informativă privind totalul câştigurilor/pierderilor pentru tranzacţiile efectuate cu titlurile de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, pentru fiecare contribuabil."21. La articolul 66, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (6^1), cu următorul cuprins:"(6^1) Procedura de aplicare a prevederii alin. (6) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."22. La articolul 67, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Veniturile sub formă de dobânzi pentru depozitele la vedere/conturi curente, precum şi cele la depozitele clienţilor, constituite în baza legislaţiei privind economisirea şi creditarea în sistem colectiv pentru domeniul locativ, realizate începând cu 1 iulie 2010, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului. Virarea impozitului se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării în cont."23. La articolul 67, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Veniturile sub formă de dobânzi realizate începând cu 1 iulie 2010 pentru depozitele la termen constituite, instrumentele de economisire dobândite, contractele civile încheiate se impun cu o cotă de 16% din suma acestora, impozitul fiind final, indiferent de data constituirii raportului juridic. Pentru veniturile sub formă de dobânzi, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire. În situaţia sumelor primite sub formă de dobândă pentru împrumuturile acordate pe baza contractelor civile, calculul impozitului datorat de către plătitorii de venit se efectuează la momentul plăţii dobânzii. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării, în cazul unor instrumente de economisire, respectiv la momentul plăţii dobânzii, pentru venituri de această natură, pe baza contractelor civile."24. La articolul 67, alineatul (2^1) se abrogă.25. La articolul 67 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) câştigul net determinat la sfârşitul fiecărui trimestru din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%. Obligaţia calculării şi virării impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil revine contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere trimestrială depusă până la data 25 inclusiv a lunii următoare fiecărui trimestru, prin luarea în calcul a impozitului stabilit la sfârşitul trimestrului anterior. Termenul de declarare constituie şi termen de plată a impozitului reprezentând plată anticipată trimestrială, în contul impozitului pe câştigul net anual impozabil, către bugetul de stat. Impozitul de plată/de restituit se calculează ca diferenţă între impozitul pe câştigul net determinat la sfârşitul fiecărui trimestru şi plata anticipată aferentă trimestrului anterior;".26. La articolul 67 alineatul (3), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a^1), cu următorul cuprins:"a^1) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, se impune cu o cotă de 16%, pe baza declaraţiei de impunere. Obligaţia calculării şi virării impozitului pe câştigul net anual impozabil datorat revine contribuabilului, pe baza declaraţiei de impunere depusă, potrivit prevederilor art. 83. Impozitul anual de plată/de restituit se determină ca diferenţă între impozitul pe câştigul net anual impozabil şi plata anticipată aferentă câştigului net determinat la sfârşitul trimestrului IV;".27. La articolul 67 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:"c) câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionate pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, se impune cu o cotă de 16% la fiecare tranzacţie, impozitul reţinut constituind plată anticipată în contul impozitului anual datorat. Obligaţia calculării, reţinerii şi virării impozitului revine intermediarilor sau altor plătitori de venit, după caz. Impozitul calculat şi reţinut, reprezentând plată anticipată, se virează până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reţinut. Pentru tranzacţiile din anul fiscal contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei de impunere. Impozitul anual datorat se stabileşte de către contribuabil prin aplicarea cotei de 16% asupra câştigului net anual al fiecărui contribuabil, determinat potrivit prevederilor art. 66 alin. (7)."28. La articolul 67, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Pierderea netă anuală din tranzacţionarea titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, stabilită prin declaraţia de impunere anuală, se recuperează din câştigurile nete anuale obţinute în următorii 7 ani fiscali consecutivi. Regulile de reportare a pierderilor sunt următoarele: a) reportul se efectuează cronologic, în funcţie de vechimea pierderii, în următorii 7 ani consecutivi; b) dreptul la report este personal şi netransmisibil; c) pierderea reportată, necompensată după expirarea perioadei prevăzute la lit. a), reprezintă pierdere definitivă a contribuabilului."29. La articolul 77, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Veniturile din jocuri de noroc se impun, prin reţinerea la sursă, cu o cotă de 25% aplicată asupra venitului net. Venitul net se calculează la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator sau plătitor."30. La articolul 82, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) În situaţia rezilierii, în cursul anului fiscal, a contractelor încheiate între părţi în care chiria este exprimată în lei, plăţile anticipate stabilite potrivit prevederilor art. 63 alin. (2) vor fi recalculate de organul fiscal competent la cererea contribuabilului, pe bază de documente justificative."31. La articolul 83, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Declaraţia de impunere se completează şi pentru contribuabilii prevăzuţi la art. 63 alin. (2), caz în care plăţile anticipate de impozit vor fi luate în calcul la stabilirea impozitului anual datorat, pentru situaţiile în care intervin modificări ale clauzelor contractuale, cu excepţia art. 82 alin. (7)."32. La articolul 83, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Declaraţia de impunere se completează şi pentru câştigul net anual impozabil/pierderea netă anuală, generat/generată de: a) tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; b) operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen."33. La articolul 83, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:"(2^1) Declaraţia de impunere trimestrială se completează pentru câştigul net determinat/pierderea netă determinată la sfârşitul fiecărui trimestru, generat/generată de tranzacţii cu titluri de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise."34. La articolul 84, alineatele (1), (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(1) Impozitul pe venitul net anual impozabil/câştigul net anual impozabil datorat este calculat de contribuabil, pe baza declaraţiei de impunere, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului net anual impozabil/câştigului net anual impozabil din anul fiscal............................................................................ (2) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume, reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe venitul net anual impozabil, câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise, câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen, pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii, unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, conform legii. (3) Organul fiscal competent are obligaţia calculării, reţinerii şi virării sumei reprezentând până la 2% din impozitul datorat pe: a) venitul net anual impozabil; b) câştigul net anual impozabil din transferul titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare, în cazul societăţilor închise; c) câştigul net anual din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, şi orice alte operaţiuni de acest gen."35. La articolul 86, alineatele (7) şi (8) se abrogă.36. Articolul 88 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Venituri ale persoanelor fizice nerezidente din activităţi dependenteArt. 88. - Persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activităţi dependente în România sunt impozitate potrivit prevederilor cap. III din prezentul titlu."37. La articolul 91, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Creditul fiscal extern se acordă dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: a) se aplică prevederile convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiate între România şi statul străin în care s-a plătit impozitul; b) impozitul plătit în străinătate, pentru venitul obţinut în străinătate, a fost efectiv plătit în mod direct de persoana fizică sau de reprezentantul său legal ori prin reţinere la sursă de către plătitorul venitului. Plata impozitului în străinătate se dovedeşte printr-un document justificativ, eliberat de autoritatea competentă a statului străin respectiv; c) venitul pentru care se acordă credit fiscal face parte din una dintre categoriile de venituri prevăzute la art. 41."38. La articolul 94, după alineatul (3) se introduc trei noi alineate, alineatele (4), (5) şi (6), cu următorul cuprins:"(4) Prevederile art. 49 alin. (2^1), art. 50 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a) se vor aplica în mod corespunzător începând cu 1 iulie 2010. (5) Prevederile art. 55 alin. (3) lit. h) se aplică începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010. Veniturile reprezentând:- tichetele de creşă, acordate potrivit legii;- tichetele de vacanţă, acordate potrivit legii;- sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariilor medii nete pe unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute ca urmare a concedierilor colective, conform legii, precum şi sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza salariului mediu net pe economie, primite de personalul civil din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu, ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, acordate potrivit legii;- sumele reprezentând plăţile compensatorii calculate pe baza soldelor lunare nete, acordate personalului militar trecut în rezervă sau al cărui contract încetează ca urmare a nevoilor de reducere şi de restructurare, precum şi ajutoarele stabilite în raport cu solda lunară netă, acordate acestuia la trecerea în rezervă sau direct în retragere cu drept de pensie sau celor care nu îndeplinesc condiţiile de pensie, precum şi ajutoare sau plăţi compensatorii primite de poliţişti aflaţi în situaţii similare, al căror cuantum se determină în raport cu salariul de bază lunar net, acordate potrivit legislaţiei în materie, devin impozabile începând cu drepturile aferente lunii iulie 2010. (6) Procedura de aplicare a prevederii alin. (4) se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare."39. La articolul 115 alineatul (2), partea introductivă şi litera e) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Următoarele venituri impozabile obţinute din România nu sunt impozitate potrivit prezentului capitol şi se impozitează conform titlului II sau III, după caz:........................................................................... e) veniturile obţinute de nerezidenţi dintr-o asociere constituită în România."40. La articolul 115, alineatul (4) se abrogă.41. La articolul 116 alineatul (2), literele c) şi d) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"c) 25% pentru veniturile obţinute din jocuri de noroc, prevăzute la art. 115 alin. (1) lit. p); d) 16% în cazul oricăror altor venituri impozabile obţinute din România, aşa cum sunt enumerate la art. 115."42. La articolul 116, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Pentru veniturile sub formă de dobânzi la depozitele la vedere/conturi curente, la depozitele la termen, certificate de depozit şi alte instrumente de economisire la bănci şi la alte instituţii de credit autorizate şi situate în România, impozitul se calculează şi se reţine de către plătitorii de astfel de venituri la momentul înregistrării în contul curent sau în contul de depozit al titularului, respectiv la momentul răscumpărării, în cazul certificatelor de depozit şi al instrumentelor de economisire. Virarea impozitului pentru veniturile din dobânzi se face lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare înregistrării/răscumpărării."43. La articolul 117, literele a), c), f), i) şi k) se abrogă.44. La articolul 140, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(1) Cota standard este de 24% şi se aplică asupra bazei de impozitare pentru operaţiunile impozabile care nu sunt scutite de taxă sau care nu sunt supuse cotelor reduse." Articolul IILa calculul câştigului net şi al impozitului pe venit aferent în cazul transferului titlurilor de valoare, altele decât părţile sociale şi valorile mobiliare în cazul societăţilor închise, pentru anul 2010, se aplică următoarele reguli:1. Pentru perioada 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010 se determină câştigul net/pierderea netă aferent/aferentă acestei perioade în funcţie de perioada de deţinere şi se asimilează câştigului net anual/pierderii nete anuale. Impozitul se determină prin aplicarea cotelor de impunere de 1% şi, respectiv, 16% la câştigul net aferent perioadei, asimilat câştigului net anual.2. Pierderea netă aferentă perioadei 1 ianuarie 2010-30 iunie 2010 asimilată pierderii nete anuale se compensează cu câştigul net asimilat câştigului net anual aferent perioadei 1 iulie 2010-31 decembrie 2010. Dacă în urma compensării rezultă pierdere, aceasta se reportează numai asupra câştigului net anual impozabil aferent anului 2011.3. Obligaţiile fiscale sunt cele în vigoare în perioada respectivă.4. Pentru perioada 1 iulie 2010-31 decembrie 2010 prevederile art. 66 alin. (5), (5^1) şi (6) şi art. 67 alin. (3) lit. a) şi a^1) şi alin. (5) se vor aplica corespunzător începând cu 1 iulie 2010. Articolul III (1) Orice venituri de natură profesională, altele decât cele salariale, se impozitează cu cota de impozit pe venit. (2) Asupra veniturilor prevăzute la alineatul precedent se datorează contribuţiile individuale de asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate şi asigurări de şomaj. (3) Baza de calcul la care se aplică aceste contribuţii este limitată la 5 salarii medii brute pe economie la nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale. (4) Obligaţia declarării, calculului, reţinerii şi plăţii contribuţiilor prevăzute la alineatul precedent revine plătitorului de venit, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Articolul IVLa data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă: a) se abrogă prevederile privind scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009. Prevederile privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii stabilite potrivit art. 3 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 rămân în vigoare; b) se abrogă prevederile privind scutirea de la plata impozitului pe veniturile din salarii stabilite potrivit art. 8 din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare. Prevederile privind scutirea de la plata contribuţiilor sociale obligatorii stabilite potrivit art. 8 din Legea nr. 142/1998, cu modificările şi completările ulterioare, rămân în vigoare. Articolul VPrin derogare de la dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă intră în vigoare începând cu data de 1 iulie 2010, cu excepţia cazului în care în prezenta ordonanţă de urgenţă se prevede altfel. Articolul VIÎn termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor elabora de către Ministerul Finanţelor Publice normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. Articolul VIILegea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, după aprobarea prin lege a prezentei ordonanţe de urgenţă, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:----------------Ministrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaŞeful Departamentului pentru Afaceri Europene,Bogdan MănoiuBucureşti, 26 iunie 2010.Nr. 58.--------

Noutăți

  • LEGE nr. 137 din 5 mai 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2008 pentru modificarea Legii nr. 51/1993 privind acordarea unor drepturi magistraţilor care au fost înlăturaţi din justiţie pentru considerente politice în perioada anilor 1945-1952, precum şi pentru modificarea art. 213 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 107 din 26 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2000 pentru ratificarea Acordului de cooperare privind serviciile de căutare şi salvare pe mare dintre statele riverane Marii Negre, semnat la Ankara la 27 noiembrie 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 189 din 12 decembrie 2002 privind operaţiunile compensatorii referitoare la contractele de achiziţii pentru nevoi de apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 305 din 7 iunie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 22/2001 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 219/1999 privind Programul naţional pentru ţărănime bazat pe cupoane atribuite gratuit
  • LEGE nr. 258 din 26 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 6 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 350 din 10 iulie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 157/2002 pentru completarea Legii arendării nr. 16/1994
  • LEGE nr. 148 din 23 iulie 2012 privind înregistrarea operaţiunilor comerciale prin mijloace electronice
  • LEGE nr. 25 din 12 aprilie 1995 privind ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare pentru evitarea dublei impuneri în materie de impozite pe venit şi pe avere şi a Protocolului anexat, semnate la Alger la 28 iunie 1994
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 17 martie 2005 pentru completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • LEGE nr. 45 din 21 martie 1930 privitoare la recensământul general al populaţiei
  • LEGE nr. 288 din 19 noiembrie 2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
  • LEGE nr. 48 din 16 iulie 1991 pentru completarea şi modificarea unor dispoziţii legale privind înfierea
  • LEGE nr. 410 din 20 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
  • LEGE nr. 27 din 28 decembrie 1967 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat pentru Cultură şi Artă şi a comitetelor locale de cultură şi artă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 139 din 28 octombrie 2008 privind modificarea şi completarea unor acte normative în vederea organizării Agenţiei Naţionale pentru Prestaţii Sociale
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 30 din 28 februarie 2006 (*republicată*) privind regulile de sănătate publică la folosirea ciupercilor din flora spontană*)
  • LEGE nr. 115 din 16 octombrie 1996 privind declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţii de conducere
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 170 din 13 decembrie 2001 privind atenuarea impactului social ca urmare a procesului de reorganizare a sectorului producţiei de apărare
  • LEGE nr. 115 din 17 mai 2018 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2017 pentru modificarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern şi pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III pct. 1 din Legea nr. 191/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern
  • LEGE nr. 349 din 21 iulie 2006 pentru completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 5 martie 2008 privind pescuitul şi acvacultura
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 179 din 20 decembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 271/2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid
  • LEGE nr. 385 din 30 septembrie 2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/1997 cu privire la regimul juridic al adopţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 181 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 4 ianuarie 2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 351 din 6 iunie 2002 privind declararea oraşului Cugir Oraş-martir al Revoluţiei din decembrie 1989
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 105 din 27 iunie 2001 privind frontiera de stat a României
  • LEGE nr. 157 din 6 iunie 2007 privind detalierea obiectivelor cuprinse în listele de investiţii ale instituţiilor publice din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională
  • LEGE nr. 39 din 11 martie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • LEGE nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României
  • LEGE nr. 14 din 9 ianuarie 2003*) (*republicată*) a partidelor politice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 12 octombrie 2009 privind acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie
  • LEGE nr. 166 din 11 decembrie 2014 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind ajutorul reciproc pentru intervenţiile transfrontaliere în caz de urgenţe medicale, semnat la Chişinău la 21 februarie 2014
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
  • LEGE nr. 277 din 24 decembrie 2010 (*republicată*) privind alocaţia pentru susţinerea familiei*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • LEGE nr. 19 din 9 decembrie 1982 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 65/1982 privind organizarea activităţii creşelor şi gradinitelor şi stabilirea contribuţiei părinţilor pentru copiii din aceste unităţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 6 iunie 2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative
  • LEGE nr. 278 din 24 decembrie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 212 din 21 iulie 2015 privind modalitatea de gestionare a vehiculelor şi a vehiculelor scoase din uz
  • LEGE nr. 520 din 17 iulie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 184/2001 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 82 din 18 mai 1999 privind înlocuirea închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 214 din 21 noiembrie 2000 privind unele măsuri pentru execuţia lucrărilor de reabilitare a Grupului nr. 1 din Centrala Termoelectrica Mintia-Deva
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 17 martie 2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi sali de sport
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 199 din 27 iunie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2012 privind unele măsuri pentru derularea exercitării opţiunii de vânzare de acţiuni conform prevederilor Contractului de privatizare privind achiziţionarea şi subscrierea de acţiuni la Societatea Comercială Filiala de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice "Electrica Muntenia Sud" - S.A.
  • LEGE nr. 293 din 7 iulie 2006 pentru acceptarea amendamentului la Convenţia Espoo (Espoo, 25 februarie 1991), adoptat prin Decizia II/14 a celei de-a doua Reuniuni a părţilor, la Sofia la 27 februarie 2001
  • LEGE nr. 22 din 13 ianuarie 1998 pentru ratificarea Convenţiei europene cu privire la echivalarea diplomelor ce permit accesul în instituţii universitare, adoptată la Paris la 11 decembrie 1953
  • LEGE nr. 53 din 20 martie 2019 privind unele măsuri pentru studierea istoriei comunităţilor evreieşti din România
  • LEGE nr. 178 din 9 octombrie 1998 pentru modificarea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 192 din 27 decembrie 2001 pentru ratificarea Protocolului referitor la definirea noţiunii de "produse originare" şi metodele de cooperare administrativă, anexa la Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte
  • LEGE nr. 187 din 24 octombrie 2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 88 din 14 iunie 2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 14 din 13 martie 2000 privind înfiinţarea formaţiunilor de protecţie civilă pentru intervenţie de urgenta în caz de dezastre
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021