Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 24 martie 2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 2 aprilie 2010 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 24 martie 2010pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 211 din 2 aprilie 2010

Având în vedere obligaţiile care revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană de a duce la îndeplinire obiectivul desăvârşirii pieţei interne, precum şi obligaţia de a transpune în timp util prevederile directivelor comunitare în legislaţia naţională,văzând importanţa strategică şi impactul economic şi social semnificativ al Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne şi al prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România,având în vedere necesitatea creării unui cadru juridic adecvat prin care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului să aplice prevederile legislaţiei comunitare,considerând imperativă crearea în cel mai scurt termen a cadrului normativ necesar implementării prevederilor acestei directive,luând în considerare faptul că termenul de transpunere în legislaţia internă a Directivei 2006/123/CE este data de 31 decembrie 2010,ţinând cont de faptul că prevederea conform căreia pentru autorizarea unei agenţii de turism sau a unei structuri de primire turistice este necesar să se angajeze o persoană posesoare a brevetului de turism constituie o îngrădire a operatorilor economici din Uniunea Europeană de a presta servicii turistice în România, fapt ce conduce la necesitatea modificării în regim de urgenţă a Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare,România a fost notificată de Comisia Europeană pentru neîndeplinirea obligaţiilor de transpunere. Prin Tratatul de la Lisabona s-a prevăzut accelerarea procedurii de transpunere, în caz contrar, Curtea de Justiţie de la Luxemburg poate aplica sancţiuni pecuniare ţărilor care nu îşi respectă obligaţiile asumate.Luând în considerare că adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă are efecte pozitive ce constau în îndeplinirea angajamentelor ce revin ţării noastre conform Directivei 2006/123/CE şi implementarea măsurilor necesare pentru respectarea prevederilor europene cu privire la cooperarea administrativă şi îndeplinirea procedurilor de la distanţă, prin mijloace electronice,având în vedere că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:1. Articolul 13 va avea următorul cuprins:"Art. 13. - Omologarea pârtiilor şi traseelor de schi pentru agrement, precum şi a traseelor turistice montane se face de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului împreună cu consiliile judeţene pe raza cărora se află acestea, conform procedurilor elaborate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi aprobate prin hotărâre a Guvernului."2. Articolul 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. - Utilizarea plajelor în scop turistic se realizează, potrivit legislaţiei în vigoare, de către operatori economici care deţin autorizaţie turistică, emisă conform normelor metodologice aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului."3. Articolul 17 se abrogă.4. La articolul 27 alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 27. - (1) Conducerea operativă a unei agenţii de turism sau a unei structuri de primire turistice trebuie să fie asigurată de o persoană fizică care deţine brevet de turism în domeniu sau certificat de absolvire a unui curs de formare managerială în domeniu, organizat de un furnizor de formare profesională autorizat, sau diplomă de licenţă/masterat/doctorat privind absolvirea cursurilor universitare/postuniversitare în domeniul turismului."5. La articolul 30, litera d) va avea următorul cuprins:"d) să funcţioneze cu personal pregătit în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului dezvoltării regionale şi turismului;".6. Articolele 40, 41 şi 42 se abrogă. Articolul IIPrevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile-cadru ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România. Articolul IIIProcedurile şi formalităţile de autorizare prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă pot fi îndeplinite prin intermediul punctului de contact unic, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009. Prevederile prezentului articol se aplică după împlinirea a 60 de zile de la operaţionalizarea punctului de contact unic. Articolul IVÎn cazul în care este necesară verificarea legalităţii documentelor depuse în vederea autorizării, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va contacta autorităţile competente din statul membru al Uniunii Europene sau Spaţiului Economic European în cauză, prin intermediul IMI - Sistemul de Informare în cadrul Pieţei Interne, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009.*Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune prevederile Directivei nr. 2006/123/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieţei interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 376 din 27 decembrie 2006, în ceea ce priveşte furnizarea de servicii turistice.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:───────────────Ministrul dezvoltării regionaleşi turismului,Elena Gabriela UdreaŞeful Departamentului pentru Afaceri Europene,Bogdan MănoiuBucureşti, 24 martie 2010.Nr. 25.___________

Noutăți

  • LEGE nr. 518 din 28 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2003 privind unele măsuri de restructurare financiară a creanţelor deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra unor societăţi comerciale de pe platformele industriale Arad şi Harghita
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 25 noiembrie 2011 pentru modificarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 26 iunie 2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 84 din 18 septembrie 2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
  • LEGE nr. 5 din 7 ianuarie 2015 pentru ratificarea Înţelegerii în domeniul securităţii sociale dintre Guvernul României şi Guvernul Quebecului, semnată la Quebec la 19 noiembrie 2013
  • LEGE nr. 528 din 11 decembrie 2003 privind Medalia Bărbăţie şi Credinţă
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGEA nr. 185 din 25 iunie 2013 (*republicată*) privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate
  • LEGE nr. 164 din 7 aprilie 2001 (*republicată*) privind pensiile militare de stat
  • LEGE nr. 38 din 2 martie 2007 pentru abrogarea Decretului Consiliului de Stat nr. 388/1976 privind regimul de lucru, nivelul retribuţiei şi unele drepturi pentru personalul care lucrează pe platforme de foraj marin şi pe navele maritime cu care se execută lucrări de prospecţiuni geologice, geofizice şi geotehnice, precum şi alte lucrări sau activităţi speciale necesare forajului marin
  • LEGE nr. 76 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 650 din 7 decembrie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţa
  • LEGE nr. 4 din 11 ianuarie 1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor
  • LEGE nr. 351 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a IV-a Reţeaua de localităţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 16 mai 2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 264 din 16 iunie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale
  • LEGE nr. 142 din 18 iulie 2019 privind modificarea şi completarea Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • LEGE nr. 14 din 24 februarie 2004 pentru înfiinţarea comunei Alma prin reorganizarea comunei Aţel, judeţul Sibiu
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 23 februarie 2011 privind administrarea creanţelor bugetare reprezentând comisionul datorat, până la data de 31 decembrie 2010, de angajatori inspectoratelor teritoriale de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sistemului asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGE nr. 14 din 14 martie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 49/1969 privind modificarea Decretului nr. 76/1950 pentru producerea, transportul, distribuţia şi vinzarea energiei electrice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 110 din 23 august 2001 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Paris la 17 august 2001 şi la Bucureşti la 20 august 2001
  • LEGE nr. 546 din 17 octombrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2001 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/1999 privind reorganizarea activităţii de protecţie a plantelor şi carantina fitosanitara
  • LEGE nr. 51 din 30 martie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 37/2015 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei consumatorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 25 februarie 2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • LEGE nr. 149 din 24 iulie 1997 pentru ratificarea Convenţiei UNIDROIT privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal, adoptată la Roma la 24 iunie 1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 32 din 23 aprilie 2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • Legea urbanismului (350/2001)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
  • LEGE nr. 223 din 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România
  • LEGE nr. 493 din 1 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2000 pentru modificarea art. 2 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale
  • LEGE nr. 146 din 30 aprilie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 153/2011 privind măsuri de creştere a calităţii arhitectural-ambientale a clădirilor
  • LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
  • LEGE nr. 514 din 29 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2006 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care reglementează identificarea şi înregistrarea ecvinelor şi constituirea unei baze de date pentru acestea
  • LEGE nr. 407 din 9 noiembrie 2006 vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 30 martie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, precum şi pentru modificarea art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 75 din 1 iunie 1999 (*republicată*) privind activitatea de audit financiar*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 122 din 27 decembrie 2011 pentru aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibili pentru unii operatori economici
  • LEGE nr. 487 din 11 iulie 2002 (*republicată*) sănătăţii mintale şi a protecţiei persoanelor cu tulburări psihice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 204 din 15 noiembrie 2000 pentru modificarea art. 8 din Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţa a activităţilor nucleare
  • LEGE nr. 73 din 10 iunie 2014 privind înfiinţarea Fundaţiei "Proiect Ferentari"
  • LEGE nr. 211 din 16 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termica a unor clădiri de locuit multietajate
  • LEGE nr. 183 din 11 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/1999 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 (*republicată*) privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări*)
  • LEGE nr. 495 din 12 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe şi de la misiunile diplomatice, oficiile consulare şi institutele culturale româneşti din străinătate
  • LEGE nr. 308 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
  • LEGE nr. 149 din 5 iulie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2010 privind modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 129 din 28 decembrie 2010 pentru prorogarea aplicării dispoziţiilor art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora
  • LEGE nr. 171 din 16 iulie 2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 73 din 6 noiembrie 1997 privind asigurarea şi creditarea stocurilor de aprovizionare pentru perioada de toamna-iarna, destinate localităţilor izolate din Delta Dunării
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 247 din 17 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2013 pentru completarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garan
  • LEGE nr. 188 din 21 octombrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2008 pentru completarea art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • LEGE nr. 239 din 31 octombrie 2008 privind modificarea art. 5 din Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021