Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 9 martie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 16 martie 2010 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 19 din 9 martie 2010pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 16 martie 2010

Având în vedere:- necesitatea accelerării absorbţiei fondurilor comunitare în scopul realizării de investiţii în agricultură, a introducerii şi dezvoltării de tehnologii noi, a diversificării producţiei, a adaptării exploataţiilor la standardele comunitare şi a dezvoltării infrastructurii rurale;- că în prezent actualul cadru juridic pentru gestionarea fondurilor comunitare prezintă o serie de neconcordanţe faţă de reglementările comunitare în materia justificării plăţii cheltuielilor eligibile efectuate de beneficiarii publici ai măsurilor din Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală 2007-2013 (PNDR) şi din Programul Operaţional de Pescuit 2007-2013 (POP), a recuperării sumelor necuvenite şi a altor sume acordate, respectiv contribuţia CE, etc.;- reglementarea unitară a fluxurilor financiare privind gestionarea fondurilor provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit, în conformitate cu prevederile bugetare naţionale, în vederea optimizării fluxurilor financiare şi a creşterii capacităţii de absorbţie a fondurilor comunitare;- criza financiară existentă la nivel global care va afecta şi fermierii români potenţiali beneficiari ai fondurilor nerambursabile acordate prin politica comunitară în domeniul agricol şi al pescuitului,având în vedere că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 25 iunie 2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (2), litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:"d) cofinanţare publică - orice contribuţie pentru finanţarea cheltuielilor eligibile, din sumele aprobate în bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) lit. a)-g) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, la art. 1 alin. (2) lit. a)-d) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru beneficiarii PNDR, POP şi ai măsurilor finanţate din FEGA."2. La articolul 4, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) Disponibilităţile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi sumele recuperate, reprezentând debite şi sume neutilizate, aflate în conturile deschise la Trezoreria Statului, sunt purtătoare de dobândă. Dobânda se bonifică şi se utilizează pentru finanţarea schemelor de sprijin direct şi a măsurilor finanţate din FEGA, FEADR şi FEP."3. La articolul 13, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) sumele necesare finanţării valorii totale a cheltuielilor efectuate direct către beneficiarii măsurii de asistenţă tehnică şi a proiectelor, aşa cum sunt definite la cap. 16 «Operaţiuni de asistenţă tehnică» din PNDR, a proiectelor finanţate prin măsura 111 «Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe», măsura 143 "Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori" şi prin submăsura 431.1 «Construcţie parteneriate public-private», respectiv, faza 1 «Sensibilizarea actorilor locali privind abordarea LEADER» şi faza 2 «Formarea reprezentanţilor grupurilor potenţiale»;".4. Articolul 14 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 14. - În bugetele beneficiarilor care sunt finanţaţi integral din bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale se cuprind integral, la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare», la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, finanţate din FEADR, cu excepţia proiectelor de asistenţă tehnică."5. Articolul 15 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 15. - În bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetul de stat ori bugetele fondurilor speciale se cuprind integral, la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare»", la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii finanţate din FEADR, cu excepţia proiectelor de asistenţă tehnică."6. După articolul 15 se introduce un nou articol, articolul 15^1, cu următorul cuprins:"Art. 15^1. - În bugetele beneficiarilor publici finanţaţi integral sau parţial de la bugetul de stat, din venituri proprii sau bugetele fondurilor speciale, în calitate de beneficiari ai măsurii de asistenţă tehnică, se cuprind integral sumele necesare finanţării valorii totale a cheltuielilor efectuate direct către beneficiarii măsurii de asistenţă tehnică, aşa cum sunt definite la cap. 16 «Operaţiuni de asistenţă tehnică» din PNDR."7. La articolul 16, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 16. - (1) În bugetele beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind integral, la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare», la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, precum şi a proiectelor ai căror beneficiari sunt entităţi finanţate integral din bugetele acestora. (2) În bugetele beneficiarilor care sunt entităţi publice locale finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetele locale se cuprind integral, la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare», la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare implementării proiectelor proprii finanţate din FEADR."8. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 17. - (1) Sumele reprezentând finanţarea în cadrul măsurilor cuprinse în PNDR se transferă de MADR beneficiarilor prin intermediul APDRP. (2) În cazul proiectelor de asistenţă tehnică aferente cap. 16 «Operaţiuni de asistenţă tehnică» din PNDR, al proiectelor finanţate prin măsura 111 «Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe», măsura 143 «Furnizarea de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori» şi prin submăsura 431.1 «Construcţie parteneriate public-private», respectiv faza 1 «Sensibilizarea actorilor locali privind abordarea LEADER» şi faza 2 «Formarea reprezentanţilor grupurilor potenţiale», sumele reprezentând plata serviciilor/bunurilor se transferă de MADR prestatorilor/furnizorilor prin intermediul APDRP."9. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 18. - (1) După încasarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene, aferentă plăţilor efectuate către beneficiari din sume alocate temporar de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a fondurilor externe nerambursabile pentru componenta de finanţare externă, MADR virează sumele respective în contul de venituri ale bugetului de stat. (2) După rambursarea de către APDRP a contribuţiei financiare a Comunităţii Europene aferente cheltuielilor efectuate direct către beneficiarii măsurii de asistenţă tehnică, MADR şi instituţiile din subordinea sa, în calitate de beneficiari ai acestei măsuri, virează sumele încasate în contul de venituri ale bugetului de stat. (3) Pentru beneficiarii finanţaţi integral de la bugetul de stat, APDRP virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene în contul de venituri al bugetului de stat. (4) Sumele reprezentând cofinanţarea acordată de bugetul de stat beneficiarilor finanţaţi integral din bugetul de stat se virează de către APDRP la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare în bugetul instituţiilor publice beneficiare. Poziţia de cheltuieli bugetare la care se evidenţiază sumele reprezentând cofinanţarea acordată de la bugetul de stat şi modul în care se reflectă în execuţia bugetară sumele respective se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. (5) Pentru beneficiarii finanţaţi integral din bugetele fondurilor speciale APDRP virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat în conturile de venituri ale bugetelor fondurilor speciale din care au fost finanţate proiectele respective. (6) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 15, APDRP virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de disponibil prin care se gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. (7) Beneficiarii prevăzuţi la art. 15 care au utilizat sume din subvenţia primită de la bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale pentru susţinerea proiectelor destinate politicii agricole comune şi de pescuit restituie din sumele rambursate de APDRP, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării acestora, fondurile utilizate, în conturile de cheltuieli bugetare ale ordonatorului principal de credite din care au fost acordate subvenţiile. (8) În cazul în care restituirea subvenţiei menţionate la alin. (7) se efectuează în anul bugetar următor, se aplică prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare. (9) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 16 alin. (1), APDRP virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de venituri ale bugetelor locale. (10) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 16 alin. (2), APDRP virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de disponibil prin care se gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora."10. La articolul 20, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(5) Suma avansului se justifică pe bază de documente până la expirarea duratei de execuţie a proiectului prevăzute în contractul de finanţare/acte adiţionale la acesta."11. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 24. - În bugetele beneficiarilor care sunt finanţaţi integral din bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale se cuprind integral la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare», la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, finanţate din FEP."12. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:"Art. 24^1. - În bugetele beneficiarilor publici finanţaţi integral sau parţial de la bugetul de stat, din venituri proprii sau bugetele fondurilor speciale, se cuprind integral sumele reprezentând finanţarea măsurilor cuprinse în cadrul axei «Asistenţă tehnică» din POP."13. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 25. - În bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetul de stat ori bugetele fondurilor speciale se cuprind integral, la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare», la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii finanţate din FEP."14. La articolul 26, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"Art. 26. - (1) În bugetele beneficiarilor care au calitatea de ordonatori de credite ai bugetului local se cuprind integral la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare», la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii, precum şi a proiectelor ai căror beneficiari sunt entităţi finanţate integral din bugetele acestora. (2) În bugetele beneficiarilor care sunt entităţi publice locale finanţate integral din venituri proprii şi/sau finanţate parţial de la bugetele locale se cuprind, la titlul «Proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile postaderare», la codul de clasificaţie corespunzător, sumele necesare implementării proiectelor proprii finanţate din FEP."15. Articolul 27 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 27. - (1) Sumele reprezentând finanţarea în cadrul măsurilor cuprinse în POP se transferă de MADR beneficiarilor, aşa cum sunt definiţi în POP. (2) În cazul proiectelor de asistenţă tehnică aferente axei «Asistenţă tehnică» din POP, sumele reprezentând plata serviciilor/bunurilor se transferă prestatorilor/furnizorilor de MADR."16. Articolul 28 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 28. - (1) După încasarea contribuţiei financiare a Comunităţii Europene aferente plăţilor efectuate către beneficiari din sume alocate temporar de la bugetul de stat pe perioada de indisponibilitate a fondurilor externe nerambursabile pentru componenta de finanţare externă, MADR virează sumele respective în contul de venituri ale bugetului de stat. (2) Lunar, după autorizarea cererilor de plată privind plăţile efectuate în cadrul axei «Asistenţă tehnică», MADR virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene în contul de venituri ale bugetului de stat. (3) Pentru beneficiarii finanţaţi integral de la bugetul de stat, MADR virează sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene în contul de venituri al bugetului de stat. (4) Sumele reprezentând cofinanţarea acordată de bugetul de stat beneficiarilor finanţaţi integral din bugetul de stat se virează de către MADR la o poziţie distinctă de cheltuieli bugetare în bugetul instituţiilor publice beneficiare. Poziţia de cheltuieli bugetare la care se evidenţiază sumele reprezentând cofinanţarea acordată de la bugetul de stat şi modul în care se reflectă în execuţia bugetară sumele respective se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice. (5) Pentru beneficiarii finanţaţi integral din bugetele fondurilor speciale, MADR virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat în conturile de venituri ale bugetelor fondurilor speciale din care au fost finanţate proiectele respective. (6) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 25, MADR virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de disponibil prin care se gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora. (7) Beneficiarii prevăzuţi la art. 25 care au utilizat sume din subvenţia primită de la bugetul de stat sau bugetele fondurilor speciale pentru susţinerea proiectelor destinate politicii agricole comune şi de pescuit restituie din sumele rambursate de APDRP, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării acestora, fondurile utilizate, în conturile de cheltuieli bugetare ale ordonatorului principal de credite din care au fost acordate subvenţiile. (8) În cazul în care restituirea subvenţiei menţionate la alin. (7) se efectuează în anul bugetar următor, se aplică prevederile art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările şi completările ulterioare. (9) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 26 alin. (1), APDRP virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de venituri ale bugetelor locale. (10) Pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 26 alin. (2), APDRP virează, distinct, sumele reprezentând contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, aferente proiectelor proprii, în conturile de disponibil prin care se gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora."17. După articolul 33 se introduce un nou articol, articolul 33^1, cu următorul cuprins:"Art. 33^1. - (1) Acţiunile de recuperare a creanţelor bugetare aferente FEGA, FEADR şi FEP se demarează numai în cazul în care valoarea sumei de recuperat, excluzând majorările de întârziere, este mai mare de 10 lei. (2) Pentru cererile de plată ale solicitanţilor de sprijin în cadrul schemelor/măsurilor de sprijin pe suprafaţă în sectorul vegetal, eligibile la plată în urma controalelor efectuate de către Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, autorizarea şi efectuarea plăţii se fac numai pentru sume mai mari de 10 lei."18. La articolul 42, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Disponibilităţile din contribuţia financiară a Comunităţii Europene şi sumele recuperate, reprezentând debite şi sume neutilizate, aflate în conturile deschise la Trezoreria Statului, sunt purtătoare de dobândă. Dobânda se bonifică şi se utilizează pentru finanţarea Programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a Programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului." Articolul IISumele autorizate la plată de către APDRP şi solicitate MADR, pentru beneficiarii prevăzuţi la art. 14, 15 şi 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările ulterioare, reprezentând cofinanţarea acordată de la bugetul de stat, şi nedecontate de la data apariţiei Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 şi până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se vor vira beneficiarilor de către MADR prin APDRP, conform prevederilor art. 18 alin. (4), (5), (6), (9) şi (10) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările ulterioare, inclusiv cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IIIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare şi gestionare a datelor necesare desfăşurării politicii comune în domeniul pescuitului şi a programului de control, inspecţie şi supraveghere în domeniul pescuitului şi pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 371/2009, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica, după aprobarea acesteia prin lege, dându-se textelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:────────────────Ministrul agriculturiişi dezvoltării rurale,Mihail Dumitrup. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statBucureşti, 9 martie 2010.Nr. 19.___________

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 36 din 11 iunie 2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 18/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi pentru modificarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 1 din 20 aprilie 1972 cu privire la modificarea articolelor 45 alin. 1 şi 81 alin. 3 din Constituţia Republicii Socialiste România
  • LEGE nr. 433 din 27 noiembrie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2006 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
  • LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
  • LEGE nr. 80 din 7 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice
  • LEGE nr. 204 din 24 octombrie 2008 privind protejarea exploataţiilor agricole
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 62 din 25 aprilie 2001 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului
  • LEGE nr. 170 din 12 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2007 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de carburanţi şi lubrifianţi care vor fi acordate, în mod gratuit, Ministerului Apărării
  • LEGE nr. 111 din 10 octombrie 1996 (*republicată*) privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 196 din 9 decembrie 1999 pentru ratificarea Addendumului la Memorandumul de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul RO9803.02 "Sprijin pentru reforma din domeniul protecţiei copilului", semnat la Bucureşti la 15 octombrie 1999
  • LEGE nr. 390 din 30 octombrie 2006 pentru completarea Legii apiculturii nr. 89/1998
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 13 din 18 decembrie 1996 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1996
  • LEGE nr. 94 din 23 septembrie 1996 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Confederaţiei Elveţiene privind cooperarea tehnică gratuita, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 28 iunie 2016 privind modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
  • LEGE nr. 206 din 7 noiembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2010 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat temporare privind asigurarea accesului la finanţare în agricultură
  • LEGE nr. 431 din 27 octombrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/2003 pentru modificarea alin. (2) al art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 16/2001 privind gestionarea deşeurilor industriale reciclabile
  • LEGE nr. 123 din 2 aprilie 2001 privind regimul străinilor în România
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 62 din 30 august 2017 privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 12 din 19 ianuarie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul "Cooperare teritorială europeană", în perioada 2014-2020
  • LEGE nr. 186 din 17 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru completarea Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003
  • LEGE nr. 56 din 28 decembrie 1972 pentru aprobarea Decretului nr. 315/1972 cu privire la majorarea pensiilor de asigurări sociale de stat, pensiilor I.O.V.R. şi ajutoarelor sociale
  • LEGE nr. 286 din 24 iunie 2004 pentru modificarea alineatului 2 litera a) al articolului 4 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare
  • LEGEA nr. 50 din 15 martie 2019 bugetului de stat pe anul 2019
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 21 aprilie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome
  • LEGE nr. 393 din 30 octombrie 2006 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea fostului Regat al Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, în urma aplicării Protocolului privitor la câteva insule de pe Dunăre şi la un schimb de comune între România şi Iugoslavia, încheiat la Belgrad la 24 noiembrie 1923, şi a Convenţiei dintre România şi Regatul Sârbilor, Croaţilor şi Slovenilor, relativă la regimul proprietăţilor situate în zona de frontieră, semnată la Belgrad la 5 iulie 1924
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 741 din 6 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 55/2001 privind scutirea de la plata taxelor vamale a unor importuri necesare Sucursalei "Romag-Prod" din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare
  • LEGE nr. 711 din 3 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi
  • LEGE nr. 178 din 9 octombrie 1998 pentru modificarea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 16 martie 2006 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 88 din 3 mai 2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 15 februarie 2019 privind unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2019
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 55 din 16 martie 2006 privind siguranţa feroviară
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 2 aprilie 1999 privind garantarea unui plasament interbancar
  • LEGE nr. 225 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2013 pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programelor de transport public judeţean
  • LEGE nr. 520 din 9 decembrie 2003 pentru modificarea art. 58 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 12 aprilie 2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
  • LEGE nr. 517 din 28 noiembrie 2003 privind conferirea decoraţiilor de război
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 18 septembrie 1997 privind unele măsuri de conservare şi de închidere a minelor
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 95 din 20 iunie 2002 privind industria de apărare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 29 din 24 aprilie 2003 pentru prorogarea unor termene prevăzute la art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2002 privind acordarea gratuita, în anul 2003, a unui ajutor în îngrăşăminte chimice producătorilor agricoli care au în proprietate teren arabil în extravilan, în suprafaţa totală de până la 2,5 ha
  • LEGE nr. 128 din 3 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2015 pentru completarea art. 35^1 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010
  • LEGE nr. 40 din 19 martie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2011 privind reglementarea situaţiei juridice a unor imobile
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 25 noiembrie 2011 pentru reglementarea unor măsuri în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • LEGE nr. 7 din 25 ianuarie 1991 pentru ratificarea celui de-al doilea Protocol facultativ la Pactul internaţional relativ la drepturile civile şi politice, vizind abolirea pedepsei cu moartea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 18 ianuarie 2017 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 63/2015 privind prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov, precum şi pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport public judeţean sau a programului de transport public local de persoane, în cazul în care procedura de atribuire a acestora a fost suspendată prin hotărâri ale instanţelor de judecată
  • LEGE nr. 186 din 29 decembrie 2014 bugetului de stat pe anul 2015
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii
  • LEGE nr. 2 din 16 ianuarie 1992 privind acordarea de indemnizaţii membrilor Academiei Române
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 9 din 8 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 (*republicată*) privind protejarea monumentelor istorice*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 18 din 1 februarie 2001 pentru modificarea Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 136 din 14 septembrie 2000 privind modul de stabilire a plăţilor compensatorii şi a ajutoarelor care se acordă personalului militar
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020