Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 10 februarie 2010pentru modificarea şi completarea Legii nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi pentru completarea Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 100 din 15 februarie 2010

Având în vedere pericolul pe care îl prezintă pentru sănătatea publică consumul anumitor plante şi substanţe, din cauza intoxicărilor pe care le produc şi riscului de abuz,luând în considerare numărul mare de persoane care se prezintă la spital în urma consumului unor asemenea plante şi substanţe,întrucât numărul magazinelor prin intermediul cărora se comercializează aceste plante şi substanţe creşte alarmant,ţinând cont de faptul că orice întârziere determinată de parcurgerea procedurii legislative obişnuite ar putea afecta sănătatea sau viaţa unui mare număr de persoane, în special tineri,în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie o situaţie de urgenţă şi extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă: Articolul ILegea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 3 august 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) substanţe aflate sub control naţional - drogurile şi precursorii înscrişi în tabelele-anexă nr. I-IV, care fac parte integrantă din prezenta lege; tabelele pot fi modificate prin hotărâre a Guvernului, prin înscrierea unei noi plante sau substanţe, prin radierea unei plante sau substanţe ori prin transferarea acestora dintr-un tabel în altul, la propunerea ministrului sănătăţii;".2. În tabelul nr. I, după substanţa TMA-2 = 2,4,5-trimethoxyamphetamine se introduc următoarele plante şi substanţe:"BZP (benzilpiperazină)CPP (clorofenilpiperazină)CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)- 5-(2-metiloctan-2-îl) fenolCP 47,497-C6 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilheptan-2-îl) fenolCP 47,497-C8= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilnonan-2-îl) fenolCP 47,497-C9= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metildecan-2-îl) fenolDOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamina) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxi-fenil) propan-2-aminaDOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-aminaFluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino) propan-1-onaIndanilamfetaminaJWH-018 = Naftalen-1-îl-(1-pentilindol-3-îl) metanona4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino) propan-1-onaOripavinaToate speciile din genul PsilocybeTFMPP (trifluorometilfenilpiperazina)f2â-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil) propan-1-onaâ-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-îl)-2-(metilamino) butan-1-ona."3. În tabelul nr. II, după substanţa 2C-B = 4-bromo-2,5-dimethoxyphenethylamine se introduce următoarea substanţă:"Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-îl)-2-aminopropan."4. În tabelul nr. III, după substanţa ZOLPIDEM = N, N,6-trimethyl-2-p-tolylimidazol [1,2 = a] pyridin-3-acetamide se introduc următoarele plante şi substanţe:"Acid ibotenicAmanita muscaria (L: Fr.) Lam.Amanita pantherinaAmida acidului lisergicToate speciile din genul Argyreia7-hidroximitragyninaIbogainaKetaminaMuscimolMitragininaMitragyna speciosa Korth (Kratom)Nitrit de amilNymphaea caerulea Sav.Turbina corymbosa (L.) Raf., Sin. Rivea corymbosa (L.)Hallier f.Salvinorin A-FSalvia divinorum Epling amp; JativaTabernanthe iboga (L.) Nutt."5. În tabelul nr. IV, după substanţa Toluene se introduce următoarea substanţă:"Gama-butirolactona (GBL) = Dihidrofuran-2(3H)-ona." Articolul IILegea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanţelor şi preparatelor stupefiante şi psihotrope, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.095 din 5 decembrie 2005, cu completările ulterioare, se completează după cum urmează:1. La articolul 2, după litera d) se introduce o nouă literă, litera d^1), cu următorul cuprins:"d^1) plante şi substanţe aflate sub control naţional - termen desemnând plantele şi substanţele cu proprietăţi psihoactive, introduse în anexele la prezenta lege prin procedura naţională prevăzută la art. 8 alin. (3);".2. La articolul 8, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (3) şi (4), cu următorul cuprins:"(3) Plantele şi substanţele nesupuse controlului internaţional care, datorită proprietăţilor psihoactive, prezintă un risc pentru sănătatea publică se înscriu în secţiunea «Plante şi substanţe aflate sub control naţional» din tabelele din anexa la prezenta lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii. (4) Secţiunea «Plante şi substanţe aflate sub control naţional» se actualizează ori de câte ori este necesar, prin hotărâre a Guvernului."3. La anexă, după secţiunea "Psihotrope" a tabelului I se introduce o nouă secţiune, secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional", cu următorul cuprins:"PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL1. Acid ibotenic2. Amanita muscaria (L: Fr.) Lam3. Amanita pantherina4. Amida acidului lisergic5. Toate speciile din genul Argyreia6. BZP (benzilpiperazina)7. DOC (2,5-dimetoxi-4-cloroamfetamina) = 1-(4-clor-2,5-dimetoxi-fenil) propan-2-amina8. DOI (2,5-dimetoxi-4-iodoamfetamina) = 1-(2,5-dimetoxi-4-iodofenil)-propan-2-amina9. CPP (clorofenilpiperazina)10. CP 47,497 = 2-(3-hidroxiciclohexil)- 5-(2-metiloctan-2-îl) fenol11. CP 47,497-C6 = 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilheptan-2-îl) fenol12. CP 47,497-C8= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metilnonan-2-îl) fenol13. CP 47,497-C9= 2-(3-hidroxiciclohexil)-5-(2-metildecan-2-îl) fenol14. Fluorometcatinona (flefedrona) = 1-(fluorofenil)-2-(metilamino) propan-1-ona15. Indanilamfetamina16. JWH-018 = Naftalen-1-îl-(1-pentilindol-3-îl) metanona17. 4-metilmetcatinona (mefedrona) = 1-(4-metilfenil)-2-metilaminopropan-1-ona18. 4-metoximetcatinona (metedrona) = 1-(4-metoxifenil)-2-(metilamino) propan-1-ona19. Muscimol20. Nymphaea caerulea Sav.21. Turbina corymbosa (L.) Raf., Sin. Rivea corymbosa (L.) Hallier f.22. Toate speciile din genul Psilocybe23. TFMPP (trifluorometilfenilpiperazina)24. f2â-ceto-MDMA (metilona) = 2-metilamino-1-(3,4-metilendioxifenil) propan-1-ona25. â-ceto-MBDB (butilona) = 1-(1,3-benzodioxol-5-îl)-2-(metilamino) butan-1-ona."4. La anexă, după secţiunea "Psihotrope" a tabelului II se introduce o nouă secţiune, secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional", cu următorul cuprins:"PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL1. Ibogaina2. Ketamina3. Mitragyna speciosa Korth (Kratom)4. 7-hidroximitragynina5. Mitraginina6. Salvia divinorum Epling amp; Jativa7. Salvinorin A-F8. Tabernanthe iboga (L.) Nutt."5. La anexă, după secţiunea "Psihotrope" a tabelului III se introduce o nouă secţiune, secţiunea "Plante şi substanţe aflate sub control naţional", cu următorul cuprins:"PLANTE ŞI SUBSTANŢE AFLATE SUB CONTROL NAŢIONAL1. Bromo-dragonfly = 1-(8-Bromobenzodifuran-4-îl)-2-aminopropan2. Gama-butirolactona (GBL) = Dihidrofuran-2(3H)-ona3. Nitrit de amil" Articolul III (1) În decurs de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, proprietarul, posesorul ori deţinătorul cu orice titlu al plantelor şi substanţelor prevăzute la art. I şi II are obligaţia să distrugă, pe cheltuiala proprie, cu respectarea prevederilor legale, plantele şi substanţele pe care le deţine. (2) În perioada prevăzută la alin. (1), cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea în vânzare, vânzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpărarea, introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul ori exportul plantelor şi substanţelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă sunt interzise, în conformitate cu prevederile Legii nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul sănătăţii,Cseke Attilap. Ministrul administraţieişi internelor,Mihai Capră,secretar de statBucureşti, 10 februarie 2010.Nr. 6.------------

Noutăți

  • LEGE nr. 45 din 17 martie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2014 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare şi reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare
  • CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)
  • LEGE nr. 160 din 10 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi a Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • LEGE nr. 128 din 12 iulie 1997 privind Statutul personalului didactic
  • LEGE nr. 108 din 10 octombrie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/1996 privind executarea creanţelor bugetare
  • LEGE nr. 400 din 11 octombrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 46/2004 pentru completarea art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 123/2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar
  • LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele
  • LEGE nr. 226 din 30 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 268/2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 277 din 13 decembrie 2000 privind compensarea unor obligaţii ale unor agenţi economici din domeniul transporturilor feroviare
  • LEGE nr. 349 din 3 decembrie 2007 privind reorganizarea cadrului instituţional în domeniul managementului substanţelor chimice
  • LEGE nr. 420 din 27 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2002 privind completarea art. 7 din Legea nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar
  • LEGE nr. 10 din 6 ianuarie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive
  • LEGE nr. 46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 29 septembrie 2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare
  • LEGE nr. 315 din 28 iunie 2004 privind dezvoltarea regională în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 207 din 18 decembrie 2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului diplomatic salarizat potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 65/1998 privind salarizarea unor categorii de diplomaţi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 57 din 25 iunie 2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, precum şi a unor alte acte normative
  • LEGE nr. 3 din 12 noiembrie 1982 privind participarea, cu părţi sociale, a oamenilor muncii din unităţile economice de stat la constituirea fondului de dezvoltare economică
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 2 din 23 noiembrie 1994 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1994
  • LEGE nr. 184 din 12 aprilie 2001 (*republicată*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect*)
  • LEGE nr. 49 din 17 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială "UCM" - S.A. Reşiţa
  • LEGE nr. 86 din 6 iunie 2011 privind ratificarea Amendamentului, convenit prin schimbul de scrisori semnate la 11 august 2009 şi 2 martie 2010 la Bucureşti şi la 3 februarie 2010 la Washington dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind serviciile municipale, semnat la Bucureşti la 24 iulie 2006, şi pentru modificarea Legii nr. 124/2007 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind serviciile municipale, semnat la Bucureşti la 24 iulie 2006
  • LEGE nr. 244 din 29 aprilie 2002 viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole
  • LEGE nr. 113 din 4 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2011 pentru modificarea art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 75/2001 privind organizarea şi funcţionarea cazierului fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 22 februarie 2006 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin reorganizarea Agenţiei SAPARD
  • LEGE nr. 372 din 13 decembrie 2005 (*republicată*) privind performanţa energetică a clădirilor*)
  • LEGE nr. 150 din 1 aprilie 2002 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 83/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 23 aprilie 2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 200 din 26 noiembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1997 privind instituirea sistemului de cupoane pentru agricultori
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 77 din 1 iunie 1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată
  • LEGE nr. 742 din 2 noiembrie 1940 pentru scutirea de timbrul aviaţiei a petitiunilor introduse de refugiaţii din teritoriile cedate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 28 iunie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 11 din 4 martie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2012 privind ratificarea Acordului de împrumut (Împrumut pentru politici de dezvoltare cu opţiune de amânare a tragerii) între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 11 septembrie 2012
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 10 iulie 1997 pentru întocmirea bilanţului contabil special şi regularizarea unor credite şi dobânzi clasificate în categoria "pierdere" la Banca Agricolă - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 122 din 1 septembrie 2005 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 28 iulie 2005 şi la Paris la 1 august 2005
  • LEGE nr. 211 din 11 noiembrie 2010 privind modificarea şi completarea Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 64 din 1 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/1994 privind valorile mobiliare şi bursele de valori
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 53 din 25 iunie 2019 privind aprobarea Programului multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor şi pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006
  • LEGE nr. 273 din 21 octombrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 139 din 7 iulie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2015 pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015
  • LEGE nr. 76 din 7 aprilie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2004 privind reglementarea drepturilor salariale şi a altor drepturi ale funcţionarilor publici pentru anul 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 18 din 27 februarie 2008 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea utilizării spectrului radio în banda de frecvenţe 3600-3800 MHz
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 193 din 27 decembrie 2001 pentru modificarea art. 43 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 48/1992
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 143 din 21 septembrie 2000 privind organizarea studiilor de masterat din România
  • LEGE nr. 340 din 31 mai 2002 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 100/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman
  • LEGE nr. 484 din 19 decembrie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Comunitatea Europeană privind anumite aspecte ale serviciilor aeriene, semnat la Salzburg la 5 mai 2006
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 107 din 18 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2012 privind trecerea unor imobile în proprietatea publică a statului
  • LEGE nr. 248 din 5 decembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor
  • LEGE nr. 343 din 6 iulie 2001 privind declararea ca municipiu a oraşului Băileşti, judeţul Dolj
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 32 din 14 mai 2004 privind repartizarea sumelor reţinute în proporţie de 10%, potrivit legii, în bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate pe anul 2004
  • LEGE nr. 8 din 5 februarie 1992 pentru ratificarea Acordului comercial şi de plăti dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene pe perioada 1991 - 1993
  • LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 15 decembrie 1998 (*republicată*) privind valorificarea unor active bancare*)
  • LEGE nr. 339 din 3 decembrie 2007 privind promovarea aplicării strategiilor de management de proiect la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale judeţene şi locale
  • LEGE nr. 35 din 3 aprilie 1991 privind regimul investiţiilor străine
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021