Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 12 octombrie 2009 privind acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 12 octombrie 2009 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 12 octombrie 2009privind acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 685 din 12 octombrie 2009

Având în vedere necesitatea asigurării regimului de funcţionare continuu al serviciului public de producere, transport şi distribuţie de energie termică,pentru evitarea fenomenului de blocaj economic determinat de creşterea obligaţiilor comerciale datorate către furnizorii de gaze naturale şi cărbune, inclusiv de transport,având în vedere măsurile privind funcţionarea optimă a serviciilor de utilităţi publice, respectiv alimentarea cu energie termică a populaţiei,ţinând cont de situaţiile expuse mai sus ce vizează asigurarea protejării sănătăţii populaţiei şi evitarea creării de tensiuni sociale, se impune instituirea în regim de urgenţă a cadrului normativ privind acordarea unor ajutoare de stat, prin promovarea prezentei ordonanţe de urgenţă.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Prezenta ordonanţă de urgenţă instituie cadrul legal necesar acordării unui ajutor de stat pentru compensarea costurilor generate de obligaţia de prestare a serviciului public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie, în vederea asigurării continuităţii acestui serviciu. Beneficiarii sunt operatorii economici cărora le-a fost încredinţată prestarea acestui serviciu public şi care, din cauza pierderilor acumulate, înregistrează la data de 1 octombrie 2009 obligaţii de plată către furnizorii de gaze naturale şi cărbune, inclusiv de transport, conform raportărilor financiare semestriale, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 2Valoarea totală a ajutorului de stat acordat operatorilor economici prevăzuţi la art. 1 este în limita sumei de 160.000.000 lei şi se repartizează prin hotărâre a Guvernului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, aprobat prin bugetul de stat pe anul 2009, prin suplimentarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Articolul 3 (1) Valoarea sprijinului acordat unui operator economic nu va depăşi ceea ce este necesar pentru acoperirea costurilor efectuate în vederea îndeplinirii obligaţiilor de serviciu public, ţinându-se seama de veniturile rezultate. (2) Din sumele acordate ca ajutor de stat operatorii economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie îşi achită obligaţiile comerciale înregistrate faţă de furnizorii de gaze naturale şi cărbune, inclusiv de transport. (3) Sumele prevăzute la art. 2 se gestionează de către operatorii economici cărora le-a fost încredinţată prestarea serviciului public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie şi furnizorii de gaze naturale şi cărbune, inclusiv de transport, prin conturi distincte deschise la Trezoreria Statului. (4) Sumele încasate de furnizorii de gaze naturale şi cărbune, inclusiv de transport, se utilizează în ordinea de priorităţi stabilită la art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (5) Prin termenul de obligaţii comerciale se înţelege contravaloarea gazelor naturale şi a cărbunelui, inclusiv a transportului, furnizate în baza relaţiilor contractuale dintre operatorii economici prevăzuţi la art. 1 şi furnizorii de gaze naturale şi cărbune, inclusiv de transport, fără dobânzi, penalităţi, majorări de orice fel. Articolul 4 (1) Măsurile prevăzute prin prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă în baza unei scheme de ajutor de stat elaborate în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei 2005/842/CE din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului 86 alineatul (2) din Tratatul CE la ajutorul de stat sub forma compensaţiei pentru obligaţia de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le-a fost încredinţată prestarea unui serviciu de interes economic general, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 312 din 29 noiembrie 2005. (2) Schema de ajutor de stat se aprobă, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, prin ordin comun al ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului finanţelor publice.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor, interimar,Vasile BlagaMinistrul economiei,Adriean VideanuMinistrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaBucureşti, 12 octombrie 2009.Nr. 110.-----------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 171 din 27 noiembrie 2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Melana IV" - S.A. sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor
  • LEGE nr. 259 din 29 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2002 privind publicarea, în exclusivitate, de către Ministerul Justiţiei în ediţie oficială a codurilor şi a altor legi complexe
  • LEGE nr. 12 din 20 februarie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Populare Democrate Coreene privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 23 ianuarie 1998
  • LEGE nr. 167 din 14 iulie 2010 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2010 pentru modificarea art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 40 din 20 mai 2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • LEGE nr. 206 din 9 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru completarea unor acte normative conexe
  • LEGE nr. 5 din 10 iulie 1970 privind gospodărirea mijloacelor materiale şi băneşti, organizarea şi funcţionarea controlului financiar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 147 din 3 noiembrie 2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2005 privind unele măsuri pentru construirea şi/sau reabilitarea caselor de locuit din zonele afectate de inundaţiile produse în anul 2005
  • LEGE nr. 249 din 28 octombrie 2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
  • LEGE nr. 3.500 din 23 iulie 1921 privind lichidarea despăgubirilor de război şi amortizarea datoriei publice interne
  • LEGE nr. 394 din 30 octombrie 2006 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea
  • LEGE nr. 30 din 3 aprilie 2000 pentru ratificarea Protocolului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Slovace privind valabilitatea tratatelor, acordurilor, convenţiilor şi a altor înţelegeri încheiate de România cu Cehoslovacia, semnat la Bratislava la 16 aprilie 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 15 noiembrie 2018 pentru modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 15 octombrie 2014 privind aprobarea Programului de stimulare a cumpărării de autoturisme noi
  • LEGE nr. 115 din 5 iunie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/1997 privind utilizarea disponibilităţilor existente în urma execuţiei bugetare pe anul 1997 a fondurilor constituite în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/1997 şi a Ordonanţei Guvernului nr. 21/1997
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • LEGE nr. 225 din 4 iulie 2007 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, destinat finanţării Proiectului privind apărarea împotriva inundaţiilor în zona de sud-vest a României, semnat la Bucureşti la 18 decembrie 2006 şi la Paris la 9 ianuarie 2007
  • LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 legea concurentei
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 92 din 10 aprilie 2007 serviciilor de transport public local
  • LEGE nr. 121 din 5 mai 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2006 privind transmiterea unor părţi dintr-un imobil proprietate privată a statului din administrarea Societăţii Comerciale "Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române - TAROM" - S.A. în administrarea Companiei Naţionale de Investiţii "C.N.I." - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 41 din 15 martie 2001 privind acordarea pentru familiile cu venituri reduse a diferenţelor de tarif la serviciile de alimentare cu apa şi canalizare furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, beneficiara împrumutului extern acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru Proiectul privind alimentarea cu apa şi protecţia mediului în Valea Jiului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 83 din 7 iunie 2001 privind transmiterea temporară a unor imobile, situate în municipiul Bucureşti, din administrarea Regiei Autonome "Locato" în administrarea consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti
  • LEGE nr. 366 din 7 iunie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • LEGE nr. 57 din 21 martie 2013 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind regimul juridic al mormintelor de război româneşti situate pe teritoriul Republicii Moldova, semnat la Iaşi la 3 martie 2012
  • LEGE nr. 62 din 27 decembrie 1968 privind amortizarea fondurilor fixe
  • LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (*republicată*) privind alocaţia de stat pentru copii*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 117 din 30 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/2000 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei salariale şi financiare în regiile autonome, societăţile şi companiile naţionale şi în unele societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, în anul 2000
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 26 septembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006
  • LEGE nr. 123 din 11 aprilie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2003 pentru ratificarea Acordului privind aderarea Republicii Croaţia la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Zagreb la 5 decembrie 2002, şi a Protocolului adiţional nr. 12 la Acordul central european de comerţ liber (CEFTA), semnat la Zagreb la 5 decembrie 2002
  • LEGE nr. 287 din 24 iunie 2004 (*republicată*) consorţiilor universitare*)
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 9 septembrie 2004 pentru modificarea Codului de procedură civilă
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 131 din 30 iunie 2000 pentru reglementarea situaţiei patrimoniale a Băncii Comerciale Române - S.A. în litigiile izvorâte din activitatea desfăşurata de Banca Română de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. până la data radierii acesteia din registrul comerţului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 40 din 10 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii locuinţei nr. 114/1996
  • LEGE nr. 39 din 27 mai 1996 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Bolivia privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 9 octombrie 1995
  • LEGE nr. 446 din 8 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 17/2002 privind recapitalizarea Băncii de Export-Import a României "EXIMBANK" - S.A.
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 191 din 27 decembrie 2001 pentru completarea art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 126/2000 privind continuarea realizării Unităţii 2 din cadrul obiectivului de investiţii "Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă - 5x700 MW"
  • LEGE nr. 365 din 20 noiembrie 2009 privind acceptarea amendamentelor la Statutul Fondului Monetar Internaţional, propuse şi aprobate de Consiliul Guvernatorilor Fondului Monetar Internaţional, prin Rezoluţia 63-2 pentru perfecţionarea sistemului de vot şi a reprezentativităţii în cadrul Fondului Monetar Internaţional, la Washington la data de 28 aprilie 2008, şi, respectiv, prin Rezoluţia 63-3 pentru extinderea autorităţii investiţionale a Fondului Monetar Internaţional, la Washington la data de 5 mai 2008
  • LEGE nr. 6 din 8 ianuarie 1998 pentru ratificarea Acordului european privind persoanele participante la procedurile în fata Comisiei şi Curţii Europene ale Drepturilor Omului, adoptat la Londra la 6 mai 1969
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • LEGE nr. 127 din 11 aprilie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Tratarea apei potabile şi a apei uzate din municipiul Braşov şi localităţile învecinate situate în judeţul Braşov, România", semnat la Bucureşti la 2 august 2002 şi la Bruxelles la 7 iunie 2002
  • LEGE nr. 612 din 13 noiembrie 2002 pentru formularea unei declaraţii privind recunoaşterea de către România a competentei Comitetului pentru Eliminarea Discriminării Rasiale, în conformitate cu art. 14 din Convenţia internaţionala privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la New York la 21 decembrie 1965
  • LEGE nr. 175 din 10 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi modificarea Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României
  • LEGE nr. 58 din 5 martie 1998 (*republicată*) privind activitatea bancară
  • LEGE nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
  • LEGE nr. 92 din 26 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 117/1999 privind adoptarea termenilor şi condiţiilor de participare a României la programele Comunităţii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării tehnologice şi demonstraţiilor şi la programele de cercetare şi activităţile de instruire
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 37 din 2 aprilie 1999 pentru completarea art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale
  • LEGE nr. 253 din 16 iunie 2004 privind caracterul definitiv al decontării în sistemele de plăţi şi în sistemele de decontare a operaţiunilor cu instrumente financiare
  • LEGE nr. 43 din 7 martie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 178 din 11 aprilie 2000 (*republicată*) privind produsele cosmetice
  • CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)
  • LEGE nr. 258 din 26 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân
  • LEGE nr. 156 din 26 iulie 2000 privind protecţia cetăţenilor români care lucrează în străinătate
  • LEGE nr. 5 din 18 decembrie 1985 cu privire la creşterea productivităţii muncii, perfecţionarea organizării şi normarii producţiei şi a muncii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 141 din 17 octombrie 2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 7 din 18 februarie 2000 privind aprobarea achiziţiei unui spaţiu de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial"
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021