Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 24 iunie 2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 30 iunie 2009 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 24 iunie 2009pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 449 din 30 iunie 2009

Având în vedere obligaţiile ce revin României ca urmare a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului de aderare la Uniunea Europeană şi necesitatea de a transpune în legislaţia internă până la data de 30 iunie 2009 prevederile Directivei 2009/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2009 de modificare a Directivei 94/19/CE privind sistemele de garantare a depozitelor, în ceea ce priveşte plafonul de garantare şi termenul de plată a compensaţiilor, se impune modificarea cadrului legal în domeniul garantării depozitelor.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa Guvernului nr. 39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 25 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 2. - (1) Fondul, în calitate de schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută pe teritoriul României, are ca scop garantarea depozitelor şi efectuarea plăţii compensaţiilor către deponenţii garantaţi, potrivit condiţiilor şi limitelor stabilite în prezenta ordonanţă. (2) Fondul poate desfăşura şi activitate de administrator special, administrator interimar ori lichidator al instituţiilor de credit. (3) În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) depozit - orice sold creditor, inclusiv dobânda datorată, rezultat din fonduri aflate într-un cont sau din situaţii tranzitorii derivând din operaţiuni bancare curente şi pe care instituţia de credit trebuie să îl ramburseze, potrivit condiţiilor legale şi contractuale aplicabile, precum şi orice obligaţie a instituţiei de credit evidenţiată printr-un titlu de creanţă emis de aceasta, cu excepţia obligaţiunilor prevăzute la alin. (6) al art. 159 din Regulamentul nr. 15/2004 privind autorizarea şi funcţionarea societăţilor de administrare a investiţiilor, a organismelor de plasament colectiv şi a depozitarilor, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 67/2004, cu modificările ulterioare; b) depozit garantat - orice depozit aflat în evidenţa instituţiei de credit, care nu se încadrează în categoriile prevăzute în anexă şi aferent căruia Fondul asigură plata compensaţiei; c) depozit indisponibil - depozit datorat şi exigibil care nu a fost plătit potrivit condiţiilor legale şi contractuale aplicabile de către o instituţie de credit aflată în oricare din următoarele situaţii:(i) Banca Naţională a României a constatat că instituţia de credit în cauză nu este capabilă, din motive legate direct de situaţia sa financiară, să plătească depozitul şi nu are perspective imediate de a putea să o facă;(îi) a fost pronunţată o hotărâre judecătorească de deschidere a procedurii falimentului instituţiei de credit, înainte ca Banca Naţională a României să constate situaţia prevăzută la pct. (i); d) compensaţie - suma pe care Fondul o plăteşte fiecărui deponent garantat pentru depozitele indisponibile, în limita plafonului de garantare şi în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă; e) deponent garantat - titularul depozitului garantat sau, după caz, persoana îndreptăţită la sume din respectivul depozit; f) plafon de garantare - nivelul maxim al garantării per deponent garantat şi per instituţie de credit, stabilit conform legii; g) contribuţie - suma nerambursabilă datorată Fondului de către instituţiile de credit participante la Fond, conform prevederilor prezentei ordonanţe; h) cont comun - contul deschis în numele a două sau mai multe persoane ori contul asupra căruia au drepturi două sau mai multe persoane şi asupra căruia se pot dispune operaţiuni sub semnătura a cel puţin uneia dintre aceste persoane; i) instituţie de credit - entitate a cărei activitate constă în atragerea de depozite sau de alte fonduri rambursabile de la public şi în acordarea de credite în cont propriu; pentru scopul prezentei ordonanţe, în cazul unei reţele cooperatiste de credit este considerată instituţie de credit casa centrală; j) instituţiile de credit autorizate de Banca Naţională a României - instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele din România ale instituţiilor de credit din state terţe. (4) În aplicarea prevederilor alin. (3) lit. a), pentru calculul soldului creditor se aplică regulile privind compensarea conform condiţiilor legale şi contractuale aplicabile depozitului. (5) Termenii şi expresiile utilizate în cuprinsul prezentei ordonanţe şi care nu au fost definite la alin. (3) au semnificaţia prevăzută în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare."2. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 2^1, cu următorul cuprins:"Art. 2^1. - (1) Toate instituţiile de credit autorizate de Banca Naţională a României sunt obligate să participe la Fond în condiţiile prezentei ordonanţe, inclusiv pentru depozitele atrase de sucursalele acestora din străinătate. În cazul organizaţiilor cooperatiste de credit, casa centrală participă la Fond inclusiv pentru depozitele atrase de cooperativele de credit afiliate la aceasta. (2) Depozitele plasate la instituţiile de credit cu sediul în alte state membre, care operează în România, sunt garantate în condiţiile prevăzute de legislaţia aplicabilă din statul membru de origine. Sucursala din România a unei instituţii de credit având sediul într-un alt stat membru poate avea calitatea de participant la Fond, la cerere, în cazul în care schema de garantare, oficial recunoscută în statul membru de origine, la care participă instituţia de credit în cauză prevede un plafon de garantare inferior celui stabilit potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi/sau o arie de garantare a depozitelor mai restrânsă decât cea stabilită prin prezenta ordonanţă; participarea se efectuează numai pentru diferenţa de plafon de garantare şi/sau pentru categoriile de depozite care nu sunt garantate de schema de garantare din statul membru de origine. (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), instituţiile de credit persoane juridice române nu participă la Fond pentru depozitele atrase de sucursalele lor deschise în state terţe care impun obligaţia participării la o altă schemă de garantare a depozitelor, recunoscută oficial de respectivul stat terţ. (4) Instituţiile de credit persoane juridice române pot participa pentru depozitele atrase de sucursalele lor deschise în alte state membre la o schemă de garantare a depozitelor recunoscută oficial în statul membru gazdă, dacă aceasta asigură un plafon de garantare superior celui stabilit potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi/sau o arie de garantare a depozitelor mai extinsă decât cea stabilită prin prezenta ordonanţă, pentru diferenţa de plafon de garantare şi/sau pentru categoriile de depozite care nu sunt garantate de Fond potrivit prezentei ordonanţe. (5) Fondul trebuie să depună diligenţele necesare pentru a încheia acorduri de cooperare cu schemele de garantare la care participă instituţiile de credit care funcţionează în România printr-o sucursală participantă la Fond, în care vor fi stabilite cel puţin procedurile aplicabile pentru plata compensaţiilor deponenţilor respectivelor sucursale, pentru respectarea termenelor şi condiţiilor stabilite de prezenta ordonanţă. (6) Fondul poate încheia acorduri de cooperare şi cu alte scheme de garantare decât cele prevăzute la alin. (5)."3. Titlul capitolului II se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL IIDepozitele indisponibile"4. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 3. - (1) Instituţia de credit căreia i s-a solicitat rambursarea unui depozit datorat şi exigibil şi nu a fost în măsură să îşi îndeplinească obligaţia de plată conform condiţiilor contractuale şi legale aplicabile trebuie să notifice Băncii Naţionale a României acest fapt în maximum două zile lucrătoare de la data primirii solicitării. (2) Notificarea va cuprinde informaţii cu privire la motivele neefectuării plăţii şi cu privire la perspectivele imediate de îndeplinire a acestei obligaţii."5. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 4. - (1) Banca Naţională a României analizează dacă instituţia de credit se regăseşte în situaţia prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care s-a încredinţat pentru întâia dată că instituţia de credit nu a plătit depozite datorate şi exigibile şi, în cazul în care se confirmă încadrarea instituţiei de credit în situaţia menţionată, informează în aceeaşi zi instituţia de credit în cauză şi Fondul referitor la constatarea faptului că depozitele au devenit indisponibile. (2) În scopul aplicării alin. (1) se consideră că Banca Naţională a României s-a încredinţat pentru întâia dată că instituţia de credit nu a plătit depozite datorate şi exigibile, în următoarele situaţii: a) Banca Naţională a României a fost notificată de instituţia de credit conform prevederilor art. 3; b) Banca Naţională a României, în cursul propriilor investigaţii, deşi nu a fost notificată conform prevederilor art. 3, constată că instituţia de credit se regăseşte în situaţia descrisă la art. 3; c) autoritatea competentă din statul membru de origine a unei instituţii de credit care funcţionează în România printr-o sucursală participantă la Fond în condiţiile art. 2^1 alin (2) a notificat Banca Naţională a României cu privire la faptul că depozitele instituţiei de credit din statul membru de origine au devenit indisponibile. (3) În situaţia prevăzută la art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) Banca Naţională a României instituie măsura de administrare specială a instituţiei de credit autorizate în cauză, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, fiind aplicate în mod corespunzător."6. Titlul capitolului III se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL IIICompensaţiile"7. Articolul 5 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Fondul garantează, în limitele şi condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, depozitele, în orice monedă, la o instituţie de credit participantă, cu excepţia depozitelor care se încadrează în categoriile de depozite prevăzute în lista din anexa la prezenta ordonanţă. (2) În aplicarea alin. (1), în cazul în care depozitele constituite la o instituţie de credit participantă devin indisponibile, Fondul asigură plata compensaţiilor, în limita plafonului de garantare. (3) Plafonul de garantare este stabilit la echivalentul în lei al sumei de 50.000 euro. (4) Echivalentul în lei al plafonului de garantare şi, respectiv, al sumelor în valută care se iau în considerare la determinarea compensaţiilor se calculează prin utilizarea cursurilor de schimb valutar pentru valutele respective, comunicate de Banca Naţională a României în data la care depozitele au devenit indisponibile."8. Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 6. - (1) Nivelul compensaţiei se determină prin deducerea din suma tuturor depozitelor garantate deţinute de deponentul garantat la respectiva instituţie de credit la data la care depozitele au devenit indisponibile a valorii totale a creanţelor exigibile la aceeaşi dată ale instituţiei de credit asupra respectivului deponent. Compensaţia de plătit este limitată la nivelul plafonului de garantare aplicabil potrivit prezentei ordonanţe. (2) În cazul unui cont comun, nivelul compensaţiei se determină, conform dispoziţiilor alin. (1), pentru fiecare deponent garantat ce deţine o cotă-parte din soldul contului, luându-se în calcul cota la care acesta este îndreptăţit conform prevederilor contractuale şi/sau legale. În absenţa unor astfel de prevederi, pentru scopul determinării compensaţiilor, soldul contului comun va fi divizat în părţi egale între deponenţii în cauză. (3) În situaţia în care un deponent nu este îndreptăţit la sume aflate într-un cont, sumele pentru care acesta nu este îndreptăţit se includ în calculul compensaţiei datorate persoanei îndreptăţite la acestea, cu condiţia ca persoana îndreptăţită să fie identificată sau identificabilă anterior datei la care depozitele au devenit indisponibile. Dacă există mai multe persoane îndreptăţite, pentru determinarea compensaţiei datorate fiecăreia se aplică prevederile alin. (2), în mod corespunzător. (4) În cazul unui cont comun, asupra căruia au drepturi mai multe persoane în calitatea lor de membri ai unei asociaţii lucrative, asocieri sau grupări de aceeaşi natură, fără personalitate juridică, pentru determinarea nivelului compensaţiei, depozitul aflat în contul comun va fi tratat ca şi când ar aparţine unui singur deponent. (5) Dacă un deponent garantat se află sub urmărire penală pentru infracţiunea de spălare a banilor, Fondul poate suspenda plata compensaţiei pentru acesta, la solicitarea organelor abilitate legal, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive."9. După articolul 6 se introduce un nou articol, articolul 6^1, cu următorul cuprins:"Art. 6^1. - (1) Instituţiile de credit participante la Fond sunt obligate să dispună de sisteme informatice adecvate, care să asigure existenţa în permanenţă a unei evidenţe complete şi exacte cuprinzând toate datele referitoare la deponenţii garantaţi, depozitele garantate ale acestora, creanţele exigibile ale instituţiei de credit faţă de aceştia, precum şi orice alte informaţii necesare determinării valorii compensaţiei datorate fiecărui deponent garantat şi întocmirii listei compensaţiilor de plătit. (2) În termen de 3 zile lucrătoare de la sfârşitul fiecărui trimestru, instituţiile de credit participante raportează Fondului informaţiile prevăzute la alin. (1), pe structura prevăzută în reglementările emise de acesta. (3) Sumele aferente depozitelor şi obligaţiilor unui deponent garantat faţă de instituţia de credit înregistrate în evidenţele acesteia se iau în considerare la stabilirea valorii compensaţiilor de plată, fiind prezumate a fi corecte şi exacte, în măsura în care deponentul interesat nu probează contrariul."10. La articolul 7 alineatul (1), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:"a) contribuţiile iniţiale, anuale şi speciale ale instituţiilor de credit;".11. La articolul 7 alineatul (1), litera c) se completează cu un nou punct, punctul 3, cu următorul cuprins:"3. de la Guvern, potrivit dispoziţiilor art. 14 alin (5)."12. La articolul 7, alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(5) Pentru asigurarea resurselor financiare ale Fondului fiecare instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României este obligată să acorde anual, la cererea Fondului, o linie de credit stand-by în lei. Convenţiile privind liniile de credit stand-by vor fi încheiate, de regulă, până la sfârşitul lunii februarie a fiecărui an. Fondul va plăti din resursele sale financiare, în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei pentru care este acordată linia de credit stand-by, un comision de maximum 0,5% pentru sumele neutilizate. (6) Ordinea utilizării resurselor se stabileşte de Fond, pornind de la principiul optimizării costurilor."13. La articolul 8, alineatele (2), (3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:"(2) Plata contribuţiilor iniţiale, anuale, şi a celor speciale ale instituţiilor de credit se efectuează prin creditarea conturilor curente ale Fondului. (3) Contribuţia iniţială se plăteşte în termen de 30 de zile calendaristice de la data obţinerii autorizaţiei de funcţionare emise de Banca Naţională a României, respectiv, în cazul sucursalelor instituţiilor de credit cu sediul în alte state membre, de la data obţinerii calităţii de participant la Fond. Cuantumul contribuţiei iniţiale ce trebuie plătită de către instituţiile de credit se stabileşte după cum urmează: a) instituţiile de credit autorizate de Banca Naţională a României plătesc o contribuţie iniţială echivalentă cu 1% din capitalul iniţial reglementat aplicabil; b) sucursalele instituţiilor de credit din state membre ce devin participante la Fond în condiţiile art. 2^1 alin. (2) plătesc o contribuţie iniţială al cărei nivel va fi determinat conform criteriilor stabilite prin reglementările emise de Fond; c) casele centrale ale cooperativelor de credit plătesc o contribuţie iniţială de 1% din capitalul agregat reglementat al reţelei................................................................. (6) Instituţiile de credit rezultate dintr-o fuziune, precum şi instituţiile de credit care continuă să existe în urma unui proces de divizare sunt scutite de la plata contribuţiei iniţiale."14. La articolul 8, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:"(4^1) În cazul sucursalelor prevăzute la art. 2^1 alin. (2), dobândirea calităţii de participant este condiţionată de plată contribuţiei."15. Articolul 9 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 9. - (1) Fiecare instituţie de credit participantă plăteşte Fondului o contribuţie anuală a cărei valoare se obţine prin aplicarea cotei procentuale stabilite de către Fond, cu aprobarea Băncii Naţionale a României, asupra bazei de calcul reprezentând echivalentul în lei al soldului depozitelor garantate de Fond, aflate în evidenţa instituţiei de credit participante, determinat la data de 31 decembrie a anului precedent anului de plată a contribuţiei.În cazul sucursalelor ce dobândesc această calitate în condiţiile art. 2^1 alin. (2), prevederile se aplică în mod corespunzător.În cazul organizaţiilor cooperatiste de credit, soldul depozitelor garantate se calculează pe baza situaţiei agregate a soldurilor reprezentând depozitele garantate aflate în evidenţa casei centrale şi a cooperativelor de credit afiliate la aceasta. (2) Cota procentuală anuală se comunică instituţiilor de credit de către Fond până cel târziu la sfârşitul lunii februarie a anului de plată şi nu poate depăşi nivelul maxim de 0,5%. (3) Contribuţia anuală a fiecărei instituţii de credit se determină pe baza declaraţiilor transmise de către aceasta Fondului prin intermediul unui formular, ale cărui format şi dată de raportare se stabilesc de către Fond. (4) Prima contribuţie anuală datorată Fondului de către o instituţie de credit nou-participantă se va calcula prin înmulţirea cotei de 1/365 din contribuţia determinată conform prevederilor alin. (1) cu numărul de zile ce au trecut de la data obţinerii autorizaţiei de funcţionare de la Banca Naţională a României, respectiv de la data acceptării ca participant în cazul sucursalelor din state membre, până la sfârşitul anului. În cazul în care o instituţie de credit ajunge în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c), baza de calcul a contribuţiei pentru acel an se stabileşte potrivit evidenţelor instituţiei de credit aferente ultimei zile a trimestrului precedent celui în care a ajuns în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c). Contribuţia anuală care trebuie plătită se calculează prin înmulţirea cotei de 1/365 din contribuţia determinată prin aplicarea cotei procentuale stabilite potrivit alin. (2) la baza de calcul stabilită în condiţiile acestui alineat, cu numărul de zile de la începutul anului până la data la care ajunge în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c). Contribuţiile datorate şi neachitate Fondului de către instituţiile de credit intrate în faliment se recuperează de către acesta din averea respectivelor instituţii de credit. (5) Fiecare instituţie de credit participantă este obligată să plătească, până cel târziu la data de 30 aprilie a anului de plată, contribuţia anuală corespunzătoare cotei comunicate de Fond. În condiţiile în care plata contribuţiei anuale nu se efectuează în termenul stabilit, prevederile art. 8 alin. (4) se aplică în mod corespunzător. (6) Contribuţiile anuale efectuate de instituţiile de credit sunt recunoscute drept cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal."16. La articolul 14, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul cuprins:"(5) În situaţii excepţionale în care resursele financiare ale Fondului sunt insuficiente pentru acoperirea plăţii compensaţiilor, Guvernul pune la dispoziţia Fondului, sub formă de împrumut, sumele necesare, în termen de maximum 15 zile lucrătoare de la solicitarea lor de către Fond. Sursa fondurilor este reprezentată de veniturile din privatizare înregistrate în contul curent al Trezoreriei Statului, iar condiţiile de acordare/rambursare a împrumutului acordat de Guvern Fondului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului."17. Titlul capitolului VI se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL VIPlata compensaţiilor"18. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 16. - (1) Fondul asigură efectuarea plăţii compensaţiilor către deponenţii garantaţi, potrivit condiţiilor şi limitelor stabilite în prezenta ordonanţă. (2) Prin excepţie de la prevederile art. 5 alin. (2), nu se datorează compensaţii pentru depozitele rezultate din tranzacţii în legătură cu care au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare pentru infracţiunea de spălare a banilor, potrivit legislaţiei în domeniul prevenirii şi combaterii spălării banilor. (3) Stabilirea încadrării depozitelor în categoria celor prevăzute la alin. (2) se realizează de Fond, pe baza informaţiilor primite de la autorităţile competente, de la instituţia de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile ori de la lichidatorul desemnat de instanţă, după caz. (4) Deponenţii garantaţi sunt exceptaţi de la aplicarea oricăror comisioane, taxe ori impozite pentru compensaţiile primite."19. Articolul 17 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 17. - (1) În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care depozitele devin indisponibile, conform art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) sau (îi), Fondul stabileşte data începerii plăţii compensaţiilor, durata efectuării plăţilor şi modalitatea de plată a compensaţiilor şi asigură publicarea în cel mai scurt timp a acestor informaţii pe website-ul Fondului şi în cel puţin două ziare de circulaţie naţională. (2) Obligaţia de a publică informaţiile prevăzute la alin. (1) la sediul tuturor unităţilor teritoriale revine instituţiei de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile, precum şi instituţiei de credit ce a fost mandatată pentru efectuarea plăţii compensaţiilor. (3) Plata compensaţiilor trebuie să înceapă, conform datei stabilite de Fond potrivit dispoziţiilor alin. (1), în termen de cel mult 20 de zile lucrătoare de la data la care depozitele au devenit indisponibile. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), Banca Naţională a României poate aproba, la solicitarea Fondului în circumstanţe absolut excepţionale, prelungirea cu maximum 10 zile lucrătoare a termenului pentru începerea plăţii compensaţiilor. (5) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie să includă cel puţin următoarele elemente: a) instituţiile de credit care vor fi mandatate să efectueze plata compensaţiilor, inclusiv unităţile teritoriale ale acestora; b) perioada în care plata compensaţiilor poate fi efectuată prin unităţile instituţiilor de credit mandatate; c) procedura de obţinere a compensaţiilor neachitate în perioada prevăzută la lit. b); d) modalităţile de plată, documentele, condiţiile şi formalităţile necesare pentru obţinerea compensaţiei; e) procedura de soluţionare a contestaţiilor referitoare la datele cuprinse în listele în baza cărora se realizează plata compensaţiilor. (6) Termenele prevăzute pentru începerea plăţii compensaţiilor şi pentru durata efectuării plăţilor, menţionate în prezentul articol, nu vor putea fi invocate de Fond pentru a refuza plata compensaţiei unui deponent garantat care nu a fost în măsură să îşi valorifice acest drept în termenele de mai sus."20. Articolul 18 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 18. - (1) Deponenţii garantaţi care au nemulţumiri legate de compensaţii pot sesiza Fondul, în scris, pentru soluţionarea situaţiei lor. (2) Fondul este obligat să răspundă acestor sesizări în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii lor. (3) În situaţia în care persoanele menţionate la alin. (1) nu sunt mulţumite cu soluţia conţinută de răspunsul Fondului, se pot adresa instanţei judecătoreşti competente."21. Articolul 19 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 19. - (1) Instituţia de credit ale cărei depozite au devenit indisponibile conform prevederilor art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i) sau, după caz, lichidatorul desemnat de instanţă transmite Fondului în ziua următoare constatării indisponibilităţii depozitelor informaţiile prevăzute la art. 6^1 alin. (1). (2) În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care depozitele devin indisponibile, instituţia de credit respectivă sau, după caz, lichidatorul desemnat de instanţă transmite Fondului orice informaţii rectificative sau suplimentare de natură să contribuie la asigurarea acurateţei informaţiilor transmise potrivit alin. (1). (3) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), instituţia de credit respectivă sau, după caz, lichidatorul desemnat de instanţă poate transmite Fondului informaţiile de care nu a avut cunoştinţă în termenul prevăzut la alin. (2) şi după expirarea acestui termen."22. Articolul 20 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 20. - În baza informaţiilor prevăzute la art. 19, Fondul verifică lista compensaţiilor de plătit transmisă de instituţia de credit sau de lichidatorul desemnat şi întocmeşte lista finală, pe care o transmite instituţiei de credit mandatate să efectueze plăţile către deponenţii garantaţi cu cel puţin 24 de ore anterior datei începerii plăţii compensaţiilor."23. Articolul 21 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 21. - (1) În vederea efectuării plăţii compensaţiilor, Fondul mandatează una sau mai multe instituţii de credit, selectate pe baza unor criterii stabilite prin reglementările emise de acesta. (2) Până la sfârşitul lunii februarie a fiecărui an, Consiliul de administraţie al Fondului stabileşte pentru perioada următoarelor 12 luni, cu aprobarea Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, instituţiile de credit mandatate potrivit alin. (1)."24. Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 22. - (1) Fără a aduce atingere altor drepturi ale deponenţilor garantaţi, Fondul se subrogă în drepturile acestora pentru o sumă egală cu suma compensaţiei datorate potrivit listei finale a compensaţiilor de plătit, prevăzută la art. 20. (2) În situaţia în care depozitele au devenit indisponibile conform prevederilor art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (îi), Fondul înregistrează, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, în registrul grefei tribunalului suma compensaţiilor pe care urmează a le plăti deponenţilor garantaţi, rezultată din situaţia întocmită conform art. 20."25. Articolul 24 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 24. - Fondul va informa periodic instituţia de credit sau, după caz, lichidatorul desemnat asupra compensaţiilor plătite deponenţilor."26. La articolul 31 litera a), punctul 4 se abrogă.27. La articolul 40, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (4) şi (5), cu următorul cuprins:"(4) Fondul este obligat să efectueze periodic teste cu privire la capacitatea propriilor sisteme de a asigura colectarea informaţiilor necesare determinării compensaţiilor de plată, verificarea şi transmiterea lor către instituţiile de credit mandatate în termenele aplicabile potrivit prezentei ordonanţe. (5) Banca Naţională a României informează Fondul, atunci când este cazul, cu privire la situaţiile în care identifică la nivelul unei instituţii de credit aspecte care pot conduce la indisponibilizarea depozitelor."28. Articolul 43 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 43. - (1) Instituţiile de credit participante la Fond sunt obligate să pună la dispoziţia deponenţilor existenţi şi potenţiali informaţii privind garantarea depozitelor, care să se refere cel puţin la următoarele: a) tipurile de depozite garantate, respectiv tipurile de depozite excluse de la plata compensaţiilor-depozite negarantate; b) nivelul plafonului de garantare. (2) Instituţiile de credit prevăzute la alin. (1) sunt obligate să pună la dispoziţia deponenţilor existenţi şi potenţiali, la cererea acestora, informaţiile referitoare la: a) modul de calcul al compensaţiei; b) documentele, condiţiile şi formalităţile ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de compensaţiile plătite de către Fond. (3) Informaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) trebuie să fie disponibile la toate sediile instituţiilor de credit, iar prezentarea acestora trebuie să fie formulată clar, fluent şi uşor de înţeles, fără pasaje echivoce, conform regulilor stabilite de Fond. (4) Atunci când depozitul unui deponent nu se încadrează în categoria celor garantate, instituţia de credit are obligaţia de a-l informa în mod expres cu privire la acest fapt."29. Articolul 44 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 44. - Instituţiile de credit participante la Fond nu vor pune la dispoziţia deponenţilor existenţi şi potenţiali, în scopul inducerii în eroare a acestora, informaţii referitoare la alte tipuri de depozite garantate sau alte limite ale plafonului de garantare a depozitelor decât cele în vigoare conform prezentei ordonanţe."30. Articolul 45 se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 45. - (1) Dacă o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României nu se conformează obligaţiilor ce îi revin potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe şi reglementărilor date în aplicarea ei, Fondul va notifica acest lucru Băncii Naţionale a României, în vederea luării măsurilor necesare. (2) În situaţia prevăzută la alin. (1), Banca Naţională a României poate dispune măsurile prevăzute la art. 226 alin. (2) lit. d) şi/sau aplica sancţiunile prevăzute la art. 229 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Depozitele constituite la o instituţie de credit căreia Banca Naţională a României i-a retras autorizaţia de funcţionare rămân garantate de către Fond. (4) Amenzile încasate se fac venit la bugetul de stat. (5) În cazul în care o sucursală participantă la Fond în condiţiile art. 2^1 alin. (2) nu se conformează obligaţiilor ce îi revin potrivit dispoziţiilor prezentei ordonanţe şi reglementărilor date în aplicarea ei, Fondul va notifica acest fapt autorităţii competente din statul membru de origine.Dacă aplicarea măsurilor dispuse de autoritatea competentă nu conduce la încadrarea sucursalei respective în cerinţele impuse, Fondul poate, cu acordul expres al acestei autorităţi competente, după o perioadă de preaviz de cel puţin 12 luni, să retragă calitatea de participant a sucursalei respective. Depozitele atrase de sucursală înainte de retragerea calităţii de participant continuă să fie garantate de Fond până la data scadenţei lor. (6) Sucursala în cauză va informa deponenţii în legătură cu măsura retragerii calităţii de participant la Fond. (7) În cazul în care o schemă de garantare a depozitelor oficial recunoscută la care participă o sucursală a unei instituţii de credit persoane juridice române, în condiţiile art. 2^1 alin. (3) sau alin. (4), notifică Banca Naţională a României cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor ce revin sucursalei în cauză, în calitatea acesteia de participant la respectiva schemă de garantare a depozitelor, Banca Naţională a României aplică instituţiei de credit măsurile şi/sau sancţiunile prevăzute la alin. (2), cooperând în acest sens cu respectiva schemă de garantare."31. După capitolul XI "Sancţiuni" se introduce un nou capitol, capitolul XI^1 "Infracţiuni", cu următorul cuprins:"CAPITOLUL XI^1InfracţiuniArt. 46^2. - (1) Încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1), referitoare la obligaţia notificării incapacităţii de rambursare, şi/sau ale art. 19 alin. (1), referitoare la obligaţia transmiterii informaţiilor către Fond, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu amendă de la 10.000 la 100.000 lei. (2) Fapta persoanei fizice care deţinea atribuţii în asigurarea îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la art. 3 alin. (1) şi/sau la art. 19 alin. (1) şi care nu le-a îndeplinit sau le-a îndeplinit defectuos se pedepseşte cu închisoarea de la o lună la 6 luni sau cu amendă."32. Titlul capitolului XII se modifică şi va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL XIIDispoziţii tranzitorii şi finale"33. După articolul 47 se introduc trei noi articole, articolele 47^1-47^3, cu următorul cuprins:"Art. 47^1. - (1) Fără a aduce atingere dispoziţiilor alin. (2) al prezentului articol, prevederile art. 2 alin. (3) lit. c) pct. (i), ale art. 3 şi ale art. 4 intră în vigoare de la data de 30 august 2009. (2) Până la data de 31 decembrie 2010, termenul prevăzut la art. 4 alin. (1), referitor la constatarea indisponibilităţii depozitelor de către Banca Naţională a României, va fi de cel mult 21 de zile calendaristice.Art. 47^2. - (1) Până la data de 31 decembrie 2010, termenul prevăzut la art. 17 alin. (1), referitor la perioada în care Fondul stabileşte data începerii plăţii compensaţiilor, durata efectuării plăţilor şi modalitatea de plată a compensaţiilor şi publică aceste informaţii, nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data la care depozitele devin indisponibile. (2) Până la data de 31 decembrie 2010, termenul prevăzut la art. 17 alin. (3) pentru începerea plăţii compensaţiilor nu poate depăşi 3 luni de zile de la data la care depozitele au devenit indisponibile. (3) Prevederile alin. (4) al art. 17 intră în vigoare la data de 31 decembrie 2010.Art. 47^3. - (1) Până la data de 31 decembrie 2010, termenul prevăzut la art. 19 alin. (1), referitor la transmiterea către Fond a informaţiilor prevăzute la art. 6^1 alin. (1), este de 20 de zile calendaristice. (2) Până la data de 31 decembrie 2010, termenul prevăzut la art. 19 alin. (2) este de 30 de zile calendaristice."34. Anexa cuprinzând "Lista depozitelor negarantate" se modifică şi va avea următorul cuprins:"ANEXĂLISTA DEPOZITELOR NEGARANTATE1. Depozite, altele decât cele care se încadrează în prevederile art. 6 alin. (3), ale unei instituţii de credit făcute în nume şi cont propriu2. Instrumente care se încadrează în definiţia fondurilor proprii, conform reglementărilor Băncii Naţionale a României privind fondurile proprii ale instituţiilor de credit3. Depozite ale instituţiilor financiare, aşa cum sunt acestea definite în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia instituţiilor financiare nebancare din categoria caselor de ajutor reciproc4. Depozite ale asigurătorilor şi reasigurătorilor şi ale intermediarilor în asigurări, aşa cum sunt aceştia definiţi în legislaţia privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor5. Depozite ale autorităţilor publice centrale, locale şi regionale6. Depozite ale organismelor de plasament colectiv, aşa cum sunt acestea definite de legislaţia pieţei de capital7. Depozite ale fondurilor de pensii8. Depozite la instituţia de credit aparţinând, după caz, administratorilor acesteia, directorilor, membrilor consiliului de supraveghere, auditorilor, acţionarilor semnificativi9. Depozitele deponenţilor cu statut similar celor de la pct. 8 în cadrul altor societăţi din grupul instituţiei de credit10. Depozitele membrilor familiilor persoanelor fizice menţionate la pct. 8 şi 9, respectiv soţ/soţie, şi rudele şi afinii de gradul întâi, precum şi ale terţelor persoane care acţionează în numele deponenţilor menţionaţi la pct. 8 şi 911. Depozitele la instituţia de credit ale companiilor din acelaşi grup12. Depozite nenominative13. Valori mobiliare de natura datoriei emise de instituţia de credit, precum şi obligaţii care izvorăsc din acceptări proprii şi bilete la ordin14. Depozite ale entităţilor economice care, prin dimensiunile lor, nu intră în categoria microîntreprinderilor, întreprinderilor mici şi mijlocii"35. În tot cuprinsul ordonanţei, sintagma "Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancară, cu modificările şi completările ulterioare" se va înlocui cu sintagma "Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare". Articolul II (1) Fondul va emite reglementările prevăzute la art. 6^1 alin. (2) şi pe cele prevăzute la art. 8 alin. (3) în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. (2) În aplicarea prevederilor art. 14 alin. (5), Ministerul Finanţelor Publice emite, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, procedura privind solicitarea şi punerea la dispoziţia Fondului a împrumutului.*Prezenta ordonanţă de urgenţă transpune dispoziţiile art. 1 pct. 3 lit. (i) din Directiva 94/19/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 1994 privind sistemele de garantare a depozitelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 135 din 31 mai 1994, şi ale Directivei 2009/14/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2009 privind modificarea Directivei 94/19/CE privind sistemele de garantare a depozitelor în ceea ce priveşte plafonul de garantare şi termenul de plată a compensaţiilor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 68 din 13 martie 2009.PRIM-MINISTRUEMIL BOCContrasemnează:---------------Ministrul finanţelor publice,Gheorghe PogeaŞeful Departamentuluipentru Afaceri Europene,Vasile PuşcaşGuvernatorulBăncii Naţionale a României,Mugur Constantin IsărescuBucureşti, 24 iunie 2009.Nr. 80.--------------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 10 aprilie 2013 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare locală
  • LEGE nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicata*) CODUL FAMILIEI
  • LEGE nr. 198 din 21 octombrie 2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 4 din 4 februarie 1999 privind unele măsuri de protecţie pentru personalul al cărui contract individual de muncă va fi desfăcut ca urmare a concedierilor colective determinate de reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 120 din 23 decembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 114 din 14 iulie 2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A.
  • LEGE nr. 51 din 19 martie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2014 privind prorogarea unor termene prevăzute în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 2/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 112 din 24 octombrie 2003 pentru reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 191 din 30 octombrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 9 din 8 ianuarie 1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • LEGE nr. 216 din 2 iulie 2007 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Senegal privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Bucureşti la 19 octombrie 2006
  • LEGE nr. 31 din 6 mai 1996 privind regimul monopolului de stat
  • LEGE nr. 333 din 8 iulie 2003 (*republicată*) privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 14 mai 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 186 din 13 iunie 2007 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al precursorilor de droguri
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 78 din 31 mai 2001 pentru completarea art. 116 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 15 iunie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2004 privind unele măsuri în domeniul învăţământului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 189 din 9 noiembrie 2000 privind stingerea unor obligaţii bugetare
  • LEGE nr. 185 din 16 mai 2006 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 181/2005 pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2005 privind unele măsuri de natură fiscală şi financiară pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 29 decembrie 1998 privind regularizarea unor credite acordate Băncii Agricole - S.A. în conformitate cu prevederile Legii nr. 20/1996 şi a dobânzilor aferente acestor credite
  • LEGE nr. 225 din 24 iulie 2015 privind anularea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice
  • LEGE nr. 172 din 10 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/1999 privind asigurarea unui cadru unitar pentru managementul proiectelor finanţate prin împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, rambursabile sau nerambursabile, inclusiv privind plata specialiştilor români care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de management de proiect
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 8 din 18 februarie 2009 privind acordarea tichetelor de vacanţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 27 mai 2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 190 din 13 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 171/2002 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Melana IV" - S.A. sub autoritatea Ministerului Industriei şi Resurselor
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*republicată*) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • LEGE nr. 133 din 7 iulie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 18 februarie 2009 pentru completarea art. 103 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
  • LEGE nr. 56 din 9 iulie 1993*) *** Republicat privind organizarea, conducerea, funcţionarea şi competenţa Curţii Supreme de Justiţie
  • LEGE nr. 256 din 10 iunie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 151/1998 privind dezvoltarea regionala în România
  • LEGE nr. 279 din 26 noiembrie 2018 pentru modificarea anexei nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2010 privind stabilirea strategiei pentru mediul marin
  • LEGE nr. 33 din 27 martie 2017 privind extinderea aplicării de către România a regimului de privilegii şi imunităţi prevăzute de Convenţia cu privire la privilegiile şi imunităţile instituţiilor specializate, aprobată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 21 noiembrie 1947, pentru instituţiile specializate ale Organizaţiei Naţiunilor Unite
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 91 din 15 iunie 1999 privind repartizarea profitului Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 5 septembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe proaspete în şcoli
  • LEGE nr. 71 din 17 mai 2012 pentru ratificarea Acordului încheiat între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Africa de Sud, pe de altă parte, semnat la Kleinmond la 11 septembrie 2009, de modificare a Acordului pentru comerţ, dezvoltare şi cooperare între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Africa de Sud, pe de altă parte, semnat la Pretoria la 11 octombrie 1999
  • LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 (*republicată*) privind alocaţia de stat pentru copii*)
  • LEGE nr. 65 din 20 aprilie 2012 pentru aderarea României la Convenţia nr. 16 a Comisiei Internaţionale de Stare Civilă referitoare la eliberarea extraselor multilingve ale actelor de stare civilă, semnată la Viena la 8 septembrie 1976
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 89 din 11 iunie 1999 privind unele măsuri de restructurare financiară a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A.
  • LEGE nr. 188 din 8 decembrie 1999 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 10 aprilie 2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • LEGE nr. 139 din 5 iulie 2011 privind modificarea şi completarea Statutului personalului aeronautic din aviaţia militară a României, aprobat prin Legea nr. 35/1990
  • LEGE nr. 443 din 27 noiembrie 2006 privind răspunderea coordonatorilor pe aeroporturile civile
  • LEGE nr. 151 din 30 iulie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 175 din 10 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi modificarea Legii nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României
  • LEGE nr. 14 din 24 februarie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 30 iunie 2009 privind reglementarea de măsuri fiscale pentru unele livrări de bunuri şi prestări de servicii efectuate de Compania Naţională "Romtehnica"- S.A. către Ministerul Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 461 din 9 iulie 2002 privind Ordinul Virtutea Maritima şi Medalia Virtutea Maritima
  • LEGE nr. 349 din 21 iulie 2006 pentru completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
  • LEGE nr. 94 din 16 aprilie 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 212 din 21 noiembrie 2000 privind modificarea şi completarea Legii nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • LEGE nr. 168 din 29 mai 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 37 din 27 mai 1996 pentru ratificarea Acordului comercial şi de cooperare economică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Liban, semnat la Bucureşti la 18 octombrie 1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 28 din 13 martie 2002 privind valorile mobiliare, serviciile de investiţii financiare şi pieţele reglementate
  • LEGE nr. 308 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de medic dentist, precum şi înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor Dentişti din România
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021