Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul justiţiei
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 25 noiembrie 2008pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul justiţiei Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 825 din 8 decembrie 2008

Având în vedere imperativul asigurării calităţii actului de justiţie, inclusiv din perspectiva standardelor de formare profesională a judecătorilor şi procurorilor, precum şi faptul că există riscul blocării acestei activităţi datorită lipsei unor prevederi legale referitoare la suportarea costurilor de formare profesională a acestei categorii profesionale,luând în considerare faptul că în contextul în care formarea profesională a judecătorilor şi procurorilor reprezintă o prioritate, în lipsa asigurării sumelor necesare desfăşurării activităţii de formare continuă, Institutul Naţional al Magistraturii este nevoit să sisteze atât orice activitate de formare continuă, cât şi procedura de elaborare şi aprobare a Programului de formare continuă la nivel centralizat, precum şi a Programului de formare continuă la nivel descentralizat, aferente anului 2009, ceea ce va conduce la imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor de formare profesională în conformitate cu angajamentele României asumate ca stat membru al Uniunii Europene,ţinând seama de consecinţele negative asupra carierei judecătorilor şi procurorilor, datorită lipsei unei prevederi legale prin care să se recunoască că perioada de stagiu constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror,luând în considerare numeroasele acţiuni în justiţie care au ca obiect constatarea faptului că perioada cuprinsă între momentul absolvirii Institutului Naţional al Magistraturii şi cel al numirii în funcţia de judecător şi procuror stagiar constituie vechime în muncă şi în magistratură,ţinând cont de necesitatea îmbunătăţirii calităţii actului de justiţie, prin stabilirea unei politici privind resursele umane în cadrul sistemului judiciar, inclusiv în ceea ce priveşte personalul auxiliar de specialitate,ţinând seama de dificultăţile cu care se confruntă personalul auxiliar de specialitate în situaţia în care este angajat în cadrul unei instanţe judecătoreşti sau al unui parchet de pe lângă aceasta, ce îşi are sediul într-o altă localitate decât cea în care îşi are domiciliul, este necesară crearea unor condiţii optime pentru această categorie de personal, îndeplinirea corectă a sarcinilor care îi revin având un impact direct asupra bunei desfăşurări a întregii activităţi a instanţelor judecătoreşti şi a parchetelor de pe lângă acestea.Având în vedere necesitatea adoptării unor măsuri legislative care să conducă la responsabilizarea absolvenţilor Şcolii Naţionale de Grefieri, care imediat după încadrare solicită transferul în cadrul altor instanţe sau parchete, făcând practic imposibilă continuarea formării profesionale sub îndrumarea judecătorului sau procurorului desemnat de conducătorul instanţei judecătoreşti, respectiv al parchetului de pe lângă aceasta, în cadrul cărora a fost încadrat,luând în considerare faptul că prezenţa în componenţa comisiilor de disciplină a membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii a ridicat probleme cu privire la imparţialitatea acestora, creându-se astfel o confuzie între funcţia de anchetă exercitată de aceştia şi funcţia de judecată exercitată de secţiile Consiliului din care fac parte, competente să judece abaterile disciplinare comise de judecători, respectiv de procurori,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul ILegea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 14, litera e) se modifică şi va avea următorul cuprins:"e) este aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei. Comisia medicală se numeşte prin ordin comun al ministrului justiţiei şi al ministrului sănătăţii publice. Taxele examenului medical pentru candidaţii declaraţi admişi se suportă din bugetul Institutului Naţional al Magistraturii."2. La articolul 20, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) În perioada dintre data promovării examenului de absolvire şi data numirii în funcţia de judecător sau procuror stagiar, absolvenţii Institutului Naţional al Magistraturii care au promovat examenul de absolvire primesc indemnizaţia lunară corespunzătoare funcţiei de auditor de justiţie. Drepturile salariate se suportă din bugetul Institutului Naţional al Magistraturii."3. La articolul 21, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (1^1), cu următorul cuprins:"(1^1) Perioada cuprinsă între promovarea examenului de absolvire şi numirea de către Consiliul Superior al Magistraturii în funcţia de judecător sau procuror stagiar, precum şi perioada în care o persoană a avut calitatea de judecător sau procuror stagiar, dacă a promovat examenul de capacitate prevăzut de art. 25, constituie vechime în funcţia de judecător sau procuror."4. După articolul 37 se introduce un nou articol, articolul 37^1, cu următorul cuprins:"Art. 37^1. - (1) Cheltuielile de cazare şi masă ale judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, auditorilor de justiţie, personalului de instruire prevăzut la art. 108 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituţii. (2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1) se stabileşte prin decizie a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea Institutului Naţional al Magistraturii. (3) Cheltuielile de transport ale judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, se suportă din bugetul instituţiilor unde îndeplinesc funcţia de bază. (4) Cheltuielile de transport ale auditorilor de justiţie şi ale personalului de instruire al Institutului Naţional al Magistraturii, care participă la activităţile de formare profesională continuă organizate de Institutul Naţional al Magistraturii, se suportă din bugetul acestei instituţii. (5) Judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, auditorii de justiţie, precum şi personalul de instruire care participă la activităţile de formare organizate de Institutul Naţional al Magistraturii nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituţiile unde îndeplinesc funcţia de bază."5. La articolul 38, după alineatul (1) se introduc patru noi alineate, alineatele (1^1), (1^2), (1^3) şi (1^4), cu următorul cuprins:"(1^1) Cheltuielile aferente organizării activităţilor prevăzute la alin. (1), inclusiv cele privind cazarea, masa şi transportul personalului de instruire şi al participanţilor, se suportă din bugetul curţii de apel sau, după caz, al parchetului de pe lângă curtea de apel.(1^2) Plafonul maxim al cheltuielilor prevăzute la alin. (1^1) se stabileşte prin ordin al ministrului justiţiei, respectiv al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.(1^3) Cheltuielile cu salarizarea personalului de instruire care participă la activităţile prevăzute la alin. (1) se suportă din bugetul curţii de apel sau, după caz, al parchetului de pe lângă curtea de apel. Dispoziţiile art. 108 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător.(1^4) Judecătorii, procurorii, precum şi personalul de instruire care participă la activităţile prevăzute la alin. (1) nu beneficiază de diurnă de delegare de la instituţiile unde îndeplinesc funcţia de bază." Articolul IILegea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. La articolul 45, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 45. - (1) Acţiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii, formate din 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru judecători şi, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecţie judiciară pentru procurori."2. La articolul 45, alineatele (2) şi (3) se abrogă. Articolul IIILegea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 24, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Persoanele încadrate în condiţiile prezentului articol nu pot fi delegate, detaşate, transferate şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin un an de la numirea în funcţie."2. După articolul 67 se introduce un nou articol, articolul 67^1, cu următorul cuprins:"Art. 67^1. - (1) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la atribuirea unei locuinţe de serviciu dacă, în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, acesta, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinerea lui nu beneficiază de locuinţă proprietate personală ori nu i s-a atribuit o locuinţă de către autorităţile administraţiei publice locale. (2) Personalul prevăzut la alin. (1), căruia nu i s-a acordat locuinţă de serviciu de către ordonatorii principali de credite, are dreptul, în condiţiile alin. (1), la compensarea diferenţei dintre chiria ce s-ar stabili pentru o locuinţă de serviciu, potrivit legii, şi chiria plătită pe baza unui contract de închiriere încheiat în condiţiile legii. Acest drept nu are caracter salarial şi nu se impozitează. Compensarea nu se acordă în cazul în care contractul de închiriere este încheiat cu rude de gradul I sau II. În situaţii excepţionale, determinate de inexistenţa unui fond locativ adecvat în localitatea unde îşi desfăşoară activitatea, contractul de închiriere poate avea ca obiect o locuinţă situată în altă localitate din circumscripţia aceluiaşi tribunal. (3) Plafonul în limita căruia se poate deconta chiria în condiţiile alin. (2) se stabileşte anual, pe localităţi, potrivit limitei bugetului alocat în acest scop în legea bugetului de stat, prin ordin comun al ministrului justiţiei, al preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, al preşedintelui înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. (4) Au dreptul la locuinţă de serviciu potrivit alin. (1) sau, după caz, la compensarea chiriei în condiţiile alin. (2) şi (3) şi cei delegaţi, detaşaţi sau transferaţi în altă localitate decât cea de domiciliu, dacă ei, soţul/soţia sau copiii aflaţi în întreţinerea lor nu au în proprietate o locuinţă în localitatea în care sunt delegaţi, detaşaţi sau transferaţi. (5) Personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, care nu beneficiază de locuinţă proprietate personală ori căruia nu i s-a acordat locuinţă de serviciu în condiţiile alin. (1) sau compensarea chiriei în condiţiile alin. (2) şi (3), în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea, are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care îşi are domiciliul sau reşedinţa şi localitatea unde se află sediul unităţii. În situaţia în care deplasarea se face cu autoturismul, acesta beneficiază de decontarea contravalorii a 7,5 litri carburant la suta de kilometri, pentru perioada în care a lucrat efectiv. (6) Locuinţele de serviciu nu pot fi vândute personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea. (7) Dacă personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, inclusiv soţul/soţia acestuia sau copiii aflaţi în întreţinerea lor, au înstrăinat o locuinţă proprietate personală după data numirii în funcţie în localitatea în care solicită drepturile prevăzute la alin. (1)-(4), nu mai beneficiază de aceste drepturi. (8) În cazul pensionării, titularul contractului de închiriere şi soţul ori soţia acestuia îşi păstrează drepturile locative pe tot parcursul vieţii."3. În tot cuprinsul legii, sintagma "Departamentul Naţional Anticorupţie" se înlocuieşte cu sintagma "Direcţia Naţională Anticorupţie". Articolul IVOrdonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 31 ianuarie 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, cu modificările ulterioare, se completează după cum urmează:1. După articolul 16 se introduce un nou articol, articolul 16^1, cu următorul cuprins:"Art. 16^1. - (1) Grefierii, specialiştii IT şi experţii psihologi, membri ai unor comisii de examinare, de soluţionare a contestaţiilor ori de organizare a unor examene sau concursuri, sunt remuneraţi prin plata cu ora pentru timpul efectiv lucrat în cadrul acestor comisii. (2) Calculul tarifului orar pentru plata membrilor comisiilor prevăzute la alin. (1) se face luându-se în considerare salariul de bază brut lunar al funcţiei în care este încadrat cel în cauză. (3) Drepturile prevăzute la alin. (1) se impozitează separat. (4) Membrii comisiilor prevăzute la alin. (1), care se deplasează în altă localitate decât cea în care îşi au locul de muncă, beneficiază de diurnă, cheltuieli de transport şi cazare, potrivit legii."2. După articolul 24 se introduce un nou articol, articolul 24^1, cu următorul cuprins:"Art. 24^1. - (1) Personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale, pot face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării, la colegiul de conducere al curţii de apel sau, după caz, la colegiul de conducere al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea persoana în cauză, ori, după caz, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti, pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile."PRIM-MINISTRUCĂLIM POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:p. Ministrul justiţiei,Sorin Stănescu,secretar de statMinistrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,Mariana Câmpeanup. Ministrul economiei şi finanţelor,Cătălin Doica,secretar de statBucureşti, 25 noiembrie 2008.Nr. 195.----------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 104 din 14 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 233/2016 privind parteneriatul public-privat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 18 decembrie 2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară
  • LEGE nr. 169 din 10 iulie 2018 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome "Editura Didactică şi Pedagogică" prin transformare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 20 martie 2011 privind reglementarea acordării eşalonărilor la plată
  • LEGE nr. 167 din 3 august 1929 pentru organizarea administraţiunii locale*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 182 din 3 noiembrie 2000 pentru ratificarea Acordului de cooperare privind serviciile de căutare şi salvare pe mare dintre statele riverane Marii Negre, semnat la Ankara la 27 noiembrie 1998
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 (*republicată*) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
  • LEGE nr. 460 din 18 iulie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente
  • LEGE nr. 143 din 26 iulie 2000 (*republicată*) privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri*)
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 247 din 19 iulie 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 28 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie
  • LEGE nr. 6 din 19 ianuarie 1948 pentru completarea art. 1 şi 2 ale Legii Nr. 877 din 9 Decemvrie 1940
  • LEGE nr. 87 din 26 februarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 148/2001 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată a unor importuri de bunuri şi a unor servicii contractate în anul 1999, destinate înzestrării Ministerului de Interne
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 30 septembrie 2014 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2014
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 338 din 17 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 15 aprilie 2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă
  • LEGE nr. 119 din 16 octombrie 1996 (*republicată*) cu privire la actele de stare civilă*)
  • LEGE nr. 94 din 8 septembrie 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi*)
  • LEGE nr. 214 din 15 noiembrie 2011 pentru organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor
  • LEGE nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 196 din 1 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2012 privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate şi al finanţelor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 3 iunie 2009 privind unele măsuri în vederea implementării programului "Prima casă"
  • LEGE nr. 175 din 7 octombrie 2016 pentru modificarea art. 15 din Legea nr. 78/2014 privind reglementarea activităţii de voluntariat în România
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 140 din 28 octombrie 2008 pentru modificarea art. 3 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2008 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României în vederea îndeplinirii obligaţiilor ce îi revin în calitatea sa de stat membru al Uniunii Europene
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 147 din 9 noiembrie 2001 pentru ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional şi a Memorandumului cu privire la politicile economice şi financiare ale Guvernului României în perioada 2001-2002, convenite prin schimb de scrisori între Bucureşti şi Washington, prin scrisoarea din 17 octombrie 2001 a Ministerului Finanţelor Publice şi Băncii Naţionale a României şi răspunsul din 31 octombrie 2001 al Fondului Monetar Internaţional
  • LEGE nr. 362 din 13 decembrie 2005 pentru aderarea României la Convenţia privind statutul apatrizilor, adoptată la New York la 28 septembrie 1954
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 4 din 29 iunie 1989 privind asigurarea şi controlul calităţii produselor şi serviciilor
  • LEGE nr. 108 din 16 mai 2018 pentru completarea art. 6 din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
  • LEGE nr. 221 din 2 iunie 2009 privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
  • LEGE nr. 272 din 19 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2018 pentru completarea art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 45/1997 privind înfiinţarea Societăţii Comerciale "Compania naţională de transporturi aeriene române - TAROM" - S.A.
  • LEGE nr. 156 din 14 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2004 pentru completarea art. 4 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • LEGE nr. 108 din 14 mai 2015 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2014 pentru completarea art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 9 decembrie 2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 86 din 25 mai 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 61/1998 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 189/1998 privind finanţele publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 190 din 9 noiembrie 2000 (*republicată*) privind regimul metalelor preţioase, aliajelor acestora şi pietrelor preţioase în România
  • LEGE nr. 718 din 4 decembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/1998 privind restructurarea financiară a Băncii Române de Comerţ Exterior - BANCOREX - S.A., în vederea privatizării
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • LEGE nr. 123 din 10 iulie 2012 energiei electrice şi a gazelor naturale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 105 din 26 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2001 privind scutirea de la plata drepturilor de import şi a comisionului vamal pentru unele bunuri provenite din import
  • LEGE nr. 67 din 7 octombrie 1993 privind constituirea şi utilizarea fondului special pentru cercetare-dezvoltare
  • LEGE nr. 28 din 15 martie 1991 pentru acceptarea de către România a Acordului (Statutului) privind Corporaţia Financiară Internaţionala (C.F.I.)
  • LEGE nr. 414 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Amendamentului nr. 2 convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană prin schimb de scrisori, semnate la Bruxelles la 9 august 2002 şi la Bucureşti la 10 martie 2003, la Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătăţirea sistemului de apa potabilă şi a celui al apelor uzate în scopul conformării cu standardele europene în domeniul calităţii apei şi protecţiei mediului în municipiul Iaşi, România", semnat la Bruxelles la 22 decembrie 2000 şi la Bucureşti la 13 mai 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 271 din 7 decembrie 2000 privind regimul activităţilor de transport, comercializare şi recuperare a ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului lichid
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 27 mai 2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 104/2003 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unor cantităţi de combustibil pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., filialele sale, Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare - Sucursala "ROMAG-TERMO" şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • LEGE nr. 38 din 13 noiembrie 1968 pentru aprobarea Decretului nr. 651/1968 privind modificarea unor prevederi referitoare la impozitul pe terenurile unităţilor agricole cooperatiste şi la impozitul pe veniturile agricole ale populaţiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 200 din 9 noiembrie 2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase
  • LEGE nr. 246 din 12 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021