Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 1 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 7 octombrie 2008 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 1 octombrie 2008pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 684 din 7 octombrie 2008

Având în vedere că:- pentru îndeplinirea obiectivelor asumate în domeniul turismului prin Programul de Guvernare pe perioada 2005-2008, Guvernul a aprobat subprogramele de investiţii în turism prevăzute a se derula în perioada 2006-2008, în valoare totală de 325 milioane euro;- Guvernul a alocat, prin bugetul de stat pe anul în curs, sumele necesare finanţării unor studii de fezabilitate, proiecte tehnice, lucrări de investiţii, precum şi a altor studii de specialitate, aferente unor obiective de investiţii în turism prevăzute a se realiza în anul 2008;- diversificarea ofertei şi creşterea calităţii serviciilor turistice impun sporirea rolului şi atribuţiilor care revin, în acest sens, tuturor organelor administraţiei publice locale;- actualul mecanism de susţinere financiară a autorităţilor administraţiei publice locale pentru realizarea proiectelor de investiţii în turism este greoi şi nestimulativ, iar în lipsa unei reglementări imediate s-ar ajunge la imposibilitatea realizării în termen a obiectivelor de investiţii aprobate, precum şi la lipsa de interes în derularea proiectelor de investiţii absolut necesare pentru menţinerea şi dezvoltarea potenţialului turistic naţional şi creşterea calităţii serviciilor turistice, ceea ce ar conduce la reducerea semnificativă a competitivităţii turismului din România, comparativ cu principalele destinaţii turistice din regiune, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IOrdonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Articolul 20 va avea următorul cuprins:"Art. 20. - Consiliile locale, consiliile judeţene şi, respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti au următoarele atribuţii în domeniul turismului: a) inventarierea principalelor resurse turistice; b) administrarea registrelor locale ale patrimoniului turistic; c) elaborarea de propuneri de dezvoltare a turismului, care stau la baza Programului anual de dezvoltare a produselor turistice; d) participarea la omologarea traseelor turistice şi a pârtiilor de schi; e) contribuirea la creşterea calităţii produselor turistice; f) urmărirea activităţii turistice, în aşa fel încât operatorii economici cu activitate în domeniul turismului să aibă acces la resursele turistice, cu respectarea normelor de punere în valoare şi protecţie a acestora; g) organizarea de centre de informare turistică în localităţile cu activitate turistică."2. Articolul 21 va avea următorul cuprins:"Art. 21. - Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 20, consiliile locale, consiliile judeţene şi, respectiv, Consiliul General al Municipiului Bucureşti pot crea servicii de specialitate, potrivit legii."3. Articolul 39 va avea următorul cuprins:"Art. 39. - (1) Statul sprijină şi încurajează libera iniţiativă în domeniul promovării şi dezvoltării activităţii de turism şi, îndeosebi, în stimularea şi atragerea turiştilor străini în România, precum şi în dezvoltarea activităţii staţiunilor turistice, prin: a) adoptarea unor reglementări specifice privind aplicarea asigurării sociale de sănătate în domeniul trimiterilor medicale în staţiunile turistice balneare; b) organizarea de acţiuni de promovare turistică atât pe plan intern, cât şi prin birourile de promovare turistică din străinătate; c) concesionarea, în condiţiile legii, a unor terenuri care fac parte din domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, pentru construirea de structuri de primire turistică în zonele stabilite ca priorităţi prin Programul anual de dezvoltare a produselor turistice; d) susţinerea financiară a autorităţilor administraţiei publice locale, în completarea surselor proprii ale acestora, pentru finanţarea documentaţiilor tehnice, respectiv studii de fezabilitate, proiecte tehnice, alte studii de specialitate, precum şi a lucrărilor de execuţie aferente programelor şi obiectivelor de investiţii în turism. (2) Sumele necesare realizării documentaţiilor şi lucrărilor de execuţie a obiectivelor de investiţii în turism aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor administraţiei publice locale se asigură din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat şi din bugetele locale, prin bugetul unităţilor administrativ-teritoriale. Sumele de la bugetul de stat pentru finanţarea programelor de turism ai căror beneficiari sunt autorităţile administraţiei publice locale se alocă prin transferuri de la bugetul Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale către bugetele locale, în limita fondurilor alocate anual cu această destinaţie. (3) Proiectele de investiţii în turism şi sursele de finanţare a documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuţie a programelor şi obiectivelor de investiţii în turism se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Comerţ, Turism şi Profesii Liberale." Articolul IIOrdonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 26 august 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 755/2001, cu modificările ulterioare, precum şi cu modificările aduse prin prezenta ordonanţă de urgenţă, se va republica după aprobarea acesteia prin lege, dându-se articolelor o nouă numerotare.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:─────────────────Ministrul pentru întreprinderimici şi mijlocii,comerţ, turismşi profesii liberale,Ovidiu Ioan Silaghip. Ministrul internelorşi reformei administrative,Liviu Radu,secretar de statMinistrul economieişi finanţelor,Varujan VosganianBucureşti, 1 octombrie 2008.Nr. 123._________

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 74 din 29 iunie 2005 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 10 septembrie 2014 privind trecerea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură din subordinea Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 22 septembrie 2014 privind stabilirea unor măsuri financiare şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 152 din 15 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 159/2005 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte şi pentru aprobarea cotizaţiei anuale ce decurge din calitatea României de observator la Comitetul Transporturilor Maritime al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) pentru perioada ianuarie-decembrie 2005, precum şi pentru anii următori în care România va mai primi statutul de observator în cadrul Comitetului Transporturilor Maritime al OCDE
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 9 septembrie 1865
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 18 aprilie 2002 privind măsuri pentru susţinerea şi urgentarea acţiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public
  • LEGE nr. 177 din 30 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
  • LEGE nr. 152 din 14 aprilie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Asistenţă tehnică pentru întărirea capacităţii agenţiilor de implementare ISPA privind implementarea măsurilor ISPA - Etapa I pentru remedierea deficienţelor în România", semnat la Bucureşti la 2 august 2002 şi la Bruxelles la 17 iunie 2002
  • LEGE nr. 285 din 29 noiembrie 2018 pentru modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 189 din 16 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2006 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2006 personalului didactic din unităţile şi instituţiile de învăţământ, salarizat potrivit Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
  • LEGE nr. 254 din 13 decembrie 2017 privind externarea persoanelor decedate de religie mozaică din unităţile sanitare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 141 din 17 octombrie 2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
  • LEGE nr. 139 din 29 decembrie 1995 Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România
  • LEGE nr. 48 din 16 iulie 1991 pentru completarea şi modificarea unor dispoziţii legale privind înfierea
  • LEGE nr. 171 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 412 din 26 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/1997 privind navigaţia civilă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 65 din 6 noiembrie 2012 privind aprobarea unor măsuri pentru constituirea stocurilor minime de siguranţă pentru ţiţei şi produse petroliere în anul 2012
  • LEGE nr. 246 din 12 iulie 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului de Drept Public şi Ştiinţe Administrative al României
  • LEGE nr. 164 din 11 decembrie 2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 14 decembrie 2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii
  • LEGE nr. 102 din 7 aprilie 2004 privind majorarea unor drepturi salariale ale personalului de specialitate artistică din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 28 martie 2007 privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al municipiului Braşov şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Braşov, judeţul Braşov
  • LEGE nr. 211 din 16 decembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1997 privind stabilirea orarului de vara şi a orei oficiale de vara pe teritoriul României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 9 februarie 2006 pentru modificarea Legii audiovizualului nr. 504/2002
  • LEGE nr. 215 din 23 aprilie 2001 (*republicată*) administraţiei publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 28 martie 2007 privind aprobarea unor măsuri financiar-bugetare pe anul 2007
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 315 din 7 decembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • LEGE nr. 345 din 19 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 155 din 12 iulie 2010 (*republicată*) poliţiei locale nr. 155/2010*)
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 19 februarie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 28 iunie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale
  • LEGE nr. 121 din 5 mai 2005 privind modificarea art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 31 din 24 aprilie 2003 privind unele măsuri de restructurare financiară a creanţelor deţinute de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare asupra unor societăţi comerciale de pe platformele industriale Arad şi Harghita
  • LEGE nr. 62 din 27 decembrie 1968 privind amortizarea fondurilor fixe
  • LEGE nr. 219 din 27 octombrie 2008 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2008 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/1999 privind salarizarea personalului Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 279 din 4 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 4/2000 privind înfiinţarea Institutului Naţional de Medicina Aeronautica şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu"
  • LEGE nr. 129 din 5 mai 2007 pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 99 din 19 mai 2016 privind achiziţiile sectoriale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 14 noiembrie 2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 212 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 97 din 5 mai 2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2017 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 8 din 17 februarie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2008 privind modificarea art. 482 din Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 44 din 1 aprilie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 2/1997 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/1996 privind acordarea unor înlesniri referitoare la majorările de întârziere, aprobată prin Legea nr. 102/1996
  • LEGE nr. 80 din 11 iulie 1995 privind statutul cadrelor militare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 100 din 26 martie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 293/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/2000 privind reglementarea situaţiei juridice a conductelor magistrale şi a instalaţiilor, echipamentelor şi dotărilor anexe, aferente Sistemului naţional de transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 78 din 12 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare
  • LEGE nr. 212 din 27 mai 2004 asigurărilor private de sănătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGEA nr. 307 din 12 iulie 2006 (*republicată*) privind apărarea împotriva incendiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 22 noiembrie 2006 privind unele măsuri referitoare la asigurările sociale de stat şi asigurările sociale de sănătate
  • LEGE nr. 259 din 31 decembrie 1998 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România
  • LEGE nr. 169 din 12 iunie 2007 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2007 pentru abrogarea unor prevederi din Ordonanţa Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021