Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 noiembrie 2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 23 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 4 decembrie 2006 -
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 noiembrie 2006pentru modificarea alin. (2) al art. 23 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 969 din 4 decembrie 2006

Având în vedere:- faptul că toate imobilele deţinute de unităţile Serviciului de Protecţie şi Pază constituie domeniu public de interes naţional;- faptul că unele imobile deţinute de Serviciul de Protecţie şi Pază trebuie restituite urgent persoanelor îndreptăţite, în acest sens existând hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, învestite cu formulă executorie, precum şi somaţii pentru executare silită;- necesitatea construirii unui nou sediu pentru Serviciul de Protecţie şi Pază, existând terenul şi fondurile pentru aceasta, actualul sediu în care îşi desfăşoară activitatea instituţia trebuind predat urgent Parlamentului României;- necesitatea eliberării terenului destinat investiţiei "Sediul Serviciului de Protecţie şi Pază" prin scoaterea din funcţiune şi demolarea unor construcţii aflate pe acesta;- faptul că restituirea către persoanele îndreptăţite a imobilelor revendicate, precum şi demolarea construcţiilor nu se pot realiza decât după trecerea acestora în domeniul privat al statului,se impune adoptarea în regim de urgenţă a cadrului legal necesar prin măsuri apreciate ca reprezentând o situaţie extraordinară,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul UNICAlineatul (2) al articolului 23 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 22 octombrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) Imobilele deţinute de unităţile Serviciului de Protecţie şi Pază constituie domeniu public de interes naţional. În situaţii temeinic justificate, unele imobile pot fi trecute în domeniul privat al statului, în condiţiile legii."PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------p. Directorul Serviciuluide Protecţie şi Pază,Ioan CosteaMinistrul finanţelor publice,Sebastian Teodor Gheorghe VlădescuBucureşti, 29 noiembrie 2006.Nr. 94.-------

Noutăți

  • LEGE nr. 43 din 27 decembrie 1975 pentru stabilirea normelor privind proiectarea, construirea şi modernizarea drumurilor
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 147 din 23 iulie 2012 pentru modificarea art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
  • LEGE nr. 93 din 21 mai 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/2008 privind modificarea şi completarea Codului penal
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 38 din 17 noiembrie 1998 privind completarea şi modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
  • LEGE nr. 130 din 17 mai 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2005 privind unele măsuri pentru ocuparea prin concurs a funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 118 din 30 iunie 1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate
  • LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 28 din 15 ianuarie 2018 pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 162 din 7 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 117/2000 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni, partea a 5-a, semnat la Bucureşti la 30 decembrie 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 13 din 9 ianuarie 2007 energiei electrice
  • LEGE nr. 55 din 22 decembrie 1978 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 445/1978 privind încadrarea temporară în munca, în activitatea productiva din anumite sectoare ale economiei naţionale, a unor categorii de pensionari
  • LEGE nr. 213 din 27 mai 2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România
  • LEGE nr. 561 din 19 decembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 112/2003 pentru reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 519 din 23 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/2004 pentru modificarea art. 39 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 128 din 19 iulie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/1998 privind unificarea fondurilor componente ale bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi a celor pentru plata pensiilor cuvenite asiguraţilor din unităţile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 172 din 29 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2014 pentru prelungirea valabilităţii licenţelor de traseu şi a programului de transport, în baza cărora se efectuează serviciile regulate de transport de persoane între municipiul Bucureşti şi localităţile judeţului Ilfov
  • LEGE Nr. 65 din 3 iulie 1996 pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 30 iunie 2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile
  • LEGE nr. 409 din 18 octombrie 2004 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a conturilor anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi a contului general anual al datoriei publice, aferente anului 2002
  • LEGE nr. 100 din 19 iunie 2000 pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică, adiţional la Acordul dintre Republica Socialistă România şi Agenţia Internaţionala pentru Energie Atomică pentru aplicarea garanţiilor în legătură cu Tratatul de neproliferare a armelor nucleare, semnat la Viena la 11 iunie 1999
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • LEGE nr. 77 din 8 noiembrie 1993 pentru aderarea României la Protocolul referitor la Conferinţa Europeană a Miniştrilor de Transport (C.E.M.T.), semnat la Bruxelles la 17 octombrie 1953
  • LEGE nr. 423 din 20 octombrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2003 pentru prelungirea termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 162/2002 privind acordarea de către Ministerul de Interne a unui avans în valoare de 72,6 miliarde lei pentru finalizarea obiectului contractului comercial nr. 110/2002, încheiat cu Societatea Comercială "ARO" - S.A. Câmpulung
  • LEGE nr. 137 din 28 martie 2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
  • LEGE nr. 51 din 8 martie 2006 (*republicată*) serviciilor comunitare de utilităţi publice
  • LEGE nr. 526 din 11 decembrie 2003 pentru aprobarea Programului naţional de dezvoltare a turismului montan "Superschi în Carpaţi"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 5 din 15 februarie 2019 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a unei cantităţi de păcură necesare asigurării, pe perioada de iarnă, a agentului termic pentru încălzirea populaţiei din municipiul Drobeta-Turnu Severin, judeţul Mehedinţi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 68 din 29 decembrie 1998 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/1997 privind unele măsuri de protecţie ce se acordă personalului din industria miniera şi din activităţile de prospecţiuni şi explorări geologice
  • LEGE nr. 150 din 18 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996
  • LEGE nr. 263 din 7 iulie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/2009 privind abrogarea art. II din Legea nr. 305/2008 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii
  • LEGE nr. 10 din 9 mai 1968 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 88 din 14 iunie 2001 privind înfiinţarea Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie
  • LEGE nr. 130 din 20 iulie 1999 (*republicată*) privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 76 din 24 noiembrie 1997 privind majorarea salariilor de baza pentru unele categorii de personal din învăţământ
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 24 martie 2010 privind implementarea programului de încurajare a consumului de fructe în şcoli
  • LEGE nr. 99 din 20 iunie 1997 pentru ratificarea Acordului comercial dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Mozambic, semnat la Bucureşti la 18 septembrie 1996
  • LEGE nr. 70 din 26 noiembrie 1991 *** Republicată Legea privind alegerile locale
  • LEGE nr. 82 din 21 iulie 1992 *** Republicată privind rezervele de stat
  • LEGE nr. 166 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Addendumului semnat la Bucureşti la 25 noiembrie 2004 la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova referitor la împrumutul pe termen lung în valoare de 20 miliarde lei, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1993, modificat prin addendumurile semnate la Bucureşti la 17 ianuarie 2000 şi la 24 iulie 2002
  • LEGE nr. 144 din 26 iulie 2000 privind acordarea de facilităţi persoanelor care au domiciliul în localităţile rurale aflate în zonele montane
  • LEGE nr. 243 din 23 iunie 2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 84/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice
  • LEGE nr. 81 din 30 martie 2007 pentru modificarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare
  • LEGE nr. 29 din 29 decembrie 1967 *** Republicată cu privire la dezvoltarea activităţii de educaţie fizica şi sport
  • LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 (*republicată*) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 108 din 29 iunie 2000 pentru ratificarea Scrisorii de înţelegere dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnată la 10 martie 2000, privind acordarea unui avans de 100.000 dolari S.U.A. din viitorul împrumut pentru finanţarea Proiectului "Facilitarea comerţului şi transportului în Sud-Estul Europei", în valoare de 17,1 milioane dolari S.U.A.
  • LEGE nr. 25 din 13 ianuarie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România
  • LEGE nr. 67 din 1 aprilie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2013 privind reorganizarea reţelei sanitare proprii a Ministerului Transporturilor şi pentru modificarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 32 din 29 martie 1991 privind impozitul pe salarii
  • LEGE nr. 120 din 30 iunie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2010 privind aprobarea Programului de sprijin pentru beneficiarii proiectelor în domenii prioritare pentru economia românească, finanţate din instrumentele structurale ale Uniunii Europene alocate României
  • LEGE nr. 220 din 30 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/2000 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 63/1994 privind actualizarea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile şi instituţiile publice
  • LEGE nr. 34 din 21 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 97 din 7 mai 2015 pentru modificarea art. 137 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
  • LEGE nr. 92 din 8 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2008 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanţe comerciale restante aflate în administrarea unităţilor teritoriale subordonate Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 15 decembrie 2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 109 din 4 iulie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020