Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 16 februarie 2006 pentru modificarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 21 februarie 2006 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 16 februarie 2006pentru modificarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 163 din 21 februarie 2006

În vederea adoptării de măsuri imediate care să permită în regim de urgenţă acoperirea necesarului de sânge şi de componente sanguine la nivel naţional, componente absolut indispensabile pentru desfăşurarea actului medical în condiţii de maximă siguranţă şi în scopul evitării pierderii de vieţi omeneşti, elemente ce vizează interesul public şi constituie o situaţie extraordinară,în considerarea necesităţii asigurării finalizării cadrului normativ secundar în domeniul transfuziei sanguine, în contextul procesului de reformă în sistemul sanitar,în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul IArticolul 16 din Legea nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 13 octombrie 2005, se modifică şi va avea următorul cuprins:"Art. 16. - Drepturile şi obligaţiile donatorilor se aprobă prin hotărâre a Guvernului." Articolul IIDispoziţiile Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, cu excepţia art. 46, se suspendă până la data de 30 septembrie 2006 inclusiv.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul sănătăţii,Gheorghe Eugen NicolăescuBucureşti, 16 februarie 2006.Nr. 7.----

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 190 din 25 noiembrie 2008 privind efectuarea plăţii contribuţiei României la Fondul de Cercetare pentru Cărbune şi Oţel
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice
  • LEGE nr. 1 din 16 februarie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală
  • LEGE nr. 295 din 25 noiembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2010 privind unele măsuri pentru organizarea şi funcţionarea aparatului de lucru al Guvernului şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 225 din 1 august 2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2010 privind identificarea, desemnarea şi protecţia infrastructurilor critice
  • LEGE nr. 216 din 24 octombrie 2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" - S.A. Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al Municipiului Constanţa
  • LEGE nr. 437 din 27 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 66/2000 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier în proprietate industriala
  • LEGE nr. 492 din 10 noiembrie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 75/2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2001 privind achiziţiile publice
  • LEGE nr. 222 din 27 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanţie financiară
  • LEGE nr. 35 din 13 noiembrie 1968 pentru aprobarea Decretului nr. 564/1968 privind modificarea unor prevederi referitoare la impozite şi taxe
  • LEGE nr. 222 din 21 noiembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 100 din 14 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 15/1998 cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 188 din 26 mai 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 153/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 248 din 5 decembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
  • LEGE nr. 217 din 31 mai 2006 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Căi Ferate "C.F.R." - S.A. privind finanţarea Proiectului de reabilitare a liniei de cale ferată Curtici-Şimeria, semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2005 şi la Luxemburg la 27 decembrie 2005
  • LEGE nr. 559 din 16 octombrie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2002 pentru ratificarea Addendumului, semnat la Bucureşti la 24 iulie 2002, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova referitor la împrumutul pe termen lung, în valoare de 20 miliarde lei, semnat la Bucureşti la 1 septembrie 1993, modificat prin Addendumul semnat la Bucureşti la 17 ianuarie 2000
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 21 aprilie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi exercitarea dreptului de regres al statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă
  • LEGE nr. 108 din 16 iunie 1999 (*republicată*) pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii
  • LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
  • LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 (*republicată*) privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • LEGE nr. 308 din 7 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 291/2000 privind stabilirea de măsuri referitoare la organizarea şi funcţionarea unor ministere
  • LEGE nr. 91 din 13 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2004 pentru modificarea art. 80 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 120 din 18 iulie 2014 pentru scutirea de la plată a unor debite ale persoanelor provenite din sistemul de asigurări sociale al agricultorilor către bugetul de stat
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGEA nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • LEGE nr. 92 din 10 aprilie 2007 serviciilor de transport public local
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 13 septembrie 2006 privind măsuri pentru dezvoltarea activităţii în domeniul construcţiilor de locuinţe prin programe la nivel naţional
  • LEGE nr. 418 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Îmbunătăţirea sistemelor de alimentare cu apă potabilă, canalizare şi a staţiei de epurare în municipiul Piatra-Neamţ, România", semnat la Bruxelles la 10 decembrie 2002 şi la Bucureşti la 31 martie 2003
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 25 septembrie 2013 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind organizarea şi desfăşurarea procedurii de achiziţie publică aplicabilă în cazul lucrărilor de subtraversare a râului Prut din cadrul proiectului denumit "Conductă de interconectare a Sistemului naţional de transport gaze din România cu Sistemul de transport gaze din Republica Moldova pe direcţia Iaşi (România) - Ungheni (Republica Moldova)", semnat la Chişinău la 11 iunie 2013
  • LEGE nr. 110 din 25 aprilie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 18 aprilie 2002 privind măsuri pentru susţinerea şi urgentarea acţiunilor de reducere a riscului seismic al clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public
  • LEGE nr. 183 din 16 mai 2006 privind utilizarea codificării standardizate a setului de caractere în documentele în formă electronică
  • LEGE nr. 206 din 29 iunie 2005 privind punerea în aplicare a unor sancţiuni internaţionale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 175 din 13 decembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 27 iunie 2007 privind datoria publică
  • LEGE nr. 15 din 19 decembrie 1980 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 466/1979 privind regimul produselor şi substanţelor toxice
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGE nr. 29 din 13 ianuarie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2002 pentru modificarea art. 14 alin. (1) lit. e) din Ordonanţa Guvernului nr. 65/1997 privind regimul paşapoartelor în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 14 iulie 2005 pentru modificarea art. 10 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • CODUL COMERCIAL din 10 mai 1887
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • LEGE nr. 5 din 8 ianuarie 1999 pentru ratificarea Convenţiei privind compensaţiile suplimentare pentru daune nucleare, adoptată la Viena la 12 septembrie 1997
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 88 din 23 decembrie 1997 privind privatizarea societăţilor comerciale
  • LEGE nr. 125 din 21 decembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/1995 privind îmbunătăţirea impunerii activităţilor producătoare de venit din exercitarea unei profesii libere şi din lucrări literare, de arta şi ştiinţifice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 197 din 22 decembrie 2005 pentru completarea anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte şi pentru aprobarea plăţii cotizaţiilor anuale care decurg din calitatea României de membru al Europae Archaeologiae Consilium (EAC), al Federaţiei Internaţionale a Consiliilor Artelor şi a Agenţiilor Culturale (IFACCA) şi al Agenţiei Internaţionale ISBN
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 10 octombrie 2018 privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat
  • LEGE nr. 192 din 7 noiembrie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2008 privind vânzarea spaţiilor proprietate privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale cu destinaţia de cabinete medicale, precum şi a spaţiilor în care se desfăşoară activităţi conexe actului medical
  • LEGE nr. 133 din 18 iunie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 47 din 23 octombrie 2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015 şi unele măsuri bugetare
  • LEGE nr. 125 din 30 mai 2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 3 iulie 2019 pentru completarea Legii nr. 52/2011 privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri
  • LEGE nr. 284 din 10 iulie 2009 privind retragerea României din Acordul dintre statele participante la Brigada multinaţională în aşteptare cu capacitate de luptă ridicată pentru operaţiuni O.N.U. privind statutul forţelor lor, semnat la Copenhaga la 13 decembrie 2001
  • LEGE nr. 208 din 15 noiembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul realizării programelor de interes public sau social, al îndeplinirii obligaţiilor fiscale şi al funcţionării optime a instituţiilor statului, precum şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale
  • LEGE nr. 309 din 7 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 139 din 21 mai 2007 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 83 din 29 aprilie 2016 pentru completarea Legii nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică
  • LEGE nr. 171 din 4 noiembrie 1997 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional - Secţiunea a II-a Apa
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021