Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 14 iulie 2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 iulie 2005 -
Selectați versiunea
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 14 iulie 2005privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 22 iulie 2005

Prin Programul de guvernare pentru perioada 2005-2008, Guvernul României şi-a propus, ca obiectiv prioritar, întărirea capacităţii instituţionale din administraţia publică locală.În vederea susţinerii acestui obiectiv este necesară asigurarea unui cadru legal prin care să se elimine inechităţile create prin acordarea nejustificată a unor drepturi de natură salarială (spor de vechime în muncă), în baza hotărârilor definitive şi irevocabile ale unor instanţe de judecată. În acest sens şi pentru a se evita extinderea aplicării unor dispoziţii contrare prevederilor legale, ca urmare a altor acţiuni în instanţă în curs de soluţionare, se impune, în regim de urgenţă, reglementarea situaţiei privind remunerarea funcţiilor de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală.În temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1 (1) Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile cuprinse în cap. I nr. crt. 10-37 din anexa nr. VII/1b şi la nr. crt. 21-26 din anexa VII/2b la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 191/2002 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 220/2003, cu modificările şi completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. (2) Indemnizaţiile lunare prevăzute în anexă sunt cele corespunzătoare pentru lunile octombrie-decembrie 2005. În perioada de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă şi până la data de 30 septembrie 2005 se acordă 45% din suma aferentă creşterii totale a indemnizaţiilor lunare, calculată ca diferenţă între indemnizaţiile lunare cuvenite începând cu luna octombrie 2005, stabilite potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă, şi indemnizaţiile lunare avute în luna decembrie 2004. Articolul 2Pentru persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală, indemnizaţiile prevăzute în anexă reprezintă unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei şi reprezintă baza de calcul pentru stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determină în raport cu venitul salarial. La calculul cuantumului indemnizaţiei nu se adaugă sporul de vechime în muncă şi nici alte sporuri prevăzute de lege. Articolul 3Prezenta ordonanţă de urgenţă intră în vigoare la data de 1 septembrie 2005.PRIM-MINISTRUCĂLIN POPESCU-TĂRICEANUContrasemnează:---------------Ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei,Gheorghe BarbuMinistrul administraţiei şi internelor,Vasile BlagaMinistrul finanţelor publice,Ionel PopescuBucureşti, 14 iulie 2005.Nr. 108. Anexa FUNCŢII DE DEMNITATE PUBLICĂdin administraţia publică localăI. Indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, alese în funcţie potrivit prevederilor Constituţiei României
       
  Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia - lei -
    PRIMĂRII ŞI CONSILII  
  1.Primar general al Capitalei48.461.000
  2.Viceprimar al Capitalei42.700.000
  3.Preşedinte al consiliului judeţean (categoria I)45.291.000
  4.Preşedinte al consiliului judeţean (categoria II)45.064.000
  5.Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria I)40.700.000
  6.Vicepreşedinte al consiliului judeţean (categoria II)40.200.000
  7.Primar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori)42.700.000
  8.Primar de municipiu (categoria I)39.068.000
  9.Primar de municipiu (categoria II)35.554.000
  10.Primar de municipiu (categoria III)32.830.000
  11.Viceprimar de municipiu (cu peste 320.000 locuitori)37.500.000
  12.Viceprimar de municipiu (categoria I)33.900.000
  13.Viceprimar de municipiu (categoria II)30.750.000
  14.Viceprimar de municipiu (categoria III)28.000.000
  15.Primar de oraş (categoria I)30.196.000
  16.Primar de oraş (categoria II)29.145.000
  17.Primar de oraş (categoria III)28.366.000
  18.Viceprimar de oraş (categoria I)25.000.000
  19.Viceprimar de oraş (categoria II)24.000.000
  20.Viceprimar de oraş (categoria III)23.500.000
  21.Primar de comună (cu peste 15.000 locuitori)22.670.000
  22.Primar de comună (categoria I)20.000.000
  23.Primar de comună (categoria II)19.000.000
  24.Primar de comună (categoria III)18.000.000
  25.Viceprimar de comună (cu peste 15.000 locuitori)18.500.000
  26.Viceprimar de comună (categoria I)17.000.000
  27.Viceprimar de comună (categoria II)16.500.000
  28.Viceprimar de comună (categoria III)16.000.000
II. Indemnizaţiile persoanelor din cadrul organelor autorităţii publice, numite în funcţii potrivit legii
       
  Nr. crt.FuncţiaIndemnizaţia - lei -
    PREFECTURI  
  1.Prefect al municipiului Bucureşti46.757.000
  2.Prefect (la judeţ categoria I)43.866.000
  3.Prefect (la judeţ categoria II)41.199.000
  4.Subprefect al municipiului Bucureşti41.199.000
  5.Subprefect (la judeţ categoria I)39.420.000
  6.Subprefect (la judeţ categoria II)36.753.000
                                      ----

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 7 din 19 februarie 2014 pentru stabilirea mecanismului financiar necesar punerii în aplicare a Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010, şi a protocolului adiţional la acesta, semnat la Chişinău la 23 septembrie 2010, şi a celui de-al doilea Protocol adiţional la Acord, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011
  • LEGE nr. 400 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2000 privind exceptarea de la plata taxei pentru ocuparea definitivă a unor terenuri din fondul forestier naţional
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 24 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 116/2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 88 din 3 mai 2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate
  • LEGE nr. 45 din 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 650/1969 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Construcţiilor Industriale
  • LEGE nr. 142 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 53/2005 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar şi al contabilităţii publice
  • LEGE nr. 141 din 18 iunie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2016 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr. 107/1996
  • LEGE nr. 427 din 20 octombrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 49/2003 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 155/2002 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibili pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice şi Termice "Termoelectrica" - S.A., Societatea Comercială "Electrocentrale" Deva - S.A. şi centralele termice şi electrice de termoficare aflate în administrarea consiliilor judeţene şi locale
  • LEGE nr. 59 din 11 aprilie 2016 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 511 din 28 noiembrie 2003 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de susţinere şi promovare a exportului cu finanţare de la bugetul de stat
  • LEGE nr. 273 din 5 octombrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2005 pentru modificarea art. 10 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 96/1998 privind reglementarea regimului silvic şi administrarea fondului forestier naţional, republicată
  • LEGE nr. 100 din 3 iunie 2010 privind împădurirea terenurilor degradate
  • LEGE nr. 637 din 7 decembrie 2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei
  • LEGE nr. 289 din 11 octombrie 2005 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional în domeniul transportului pe calea ferată
  • LEGE nr. 207 din 31 decembrie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 58/1998 pentru prelungirea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 15 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea stabilirii cadrului organizatoric şi funcţional corespunzător desfăşurării activităţilor de eliberare şi evidenţă a cărţilor de identitate, actelor de stare civilă, paşapoartelor simple, permiselor de conducere şi certificatelor de înmatriculare a vehiculelor
  • LEGE nr. 387 din 17 decembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2009 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 şi a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 12 octombrie 2009 privind acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie
  • LEGE nr. 7 din 25 februarie 1994 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Regatului Thailandei pentru promovarea şi protejarea investiţiilor, semnat la Bangkok la 30 aprilie 1993
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 98 din 24 iunie 1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • LEGE nr. 223 din 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România
  • LEGE nr. 248 din 20 iulie 2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • LEGE nr. 373 din 24 septembrie 2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • LEGE nr. 379 din 30 septembrie 2003 privind regimul mormintelor şi operelor comemorative de război
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 11 martie 2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 32 din 26 martie 1999 privind aplicarea prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 1999 nr. 36/1999
  • LEGE nr. 221 din 21 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/2012 privind implementarea sistemelor de transport inteligente în domeniul transportului rutier şi pentru realizarea interfeţelor cu alte moduri de transport
  • LEGE nr. 92 din 1 noiembrie 1995 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la principiile colaborării în domeniul transportului feroviar, semnat la Chişinău la 21 februarie 1995
  • LEGE nr. 265 din 19 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 223 din 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România
  • LEGE nr. 372 din 13 decembrie 2005 (*republicată*) privind performanţa energetică a clădirilor*)
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
  • LEGE nr. 206 din 27 iunie 2013 pentru completarea art. 112 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 71 din 6 noiembrie 1997 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare - Proiectul privind reabilitarea şcolilor - semnat la Washington la 2 octombrie 1997
  • LEGE nr. 490 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2003 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 16 iunie 2000 privind stingerea unei părţi din datoria Companiei Naţionale de Electricitate - S.A. către stat cu contravaloarea energiei electrice livrate în Republica Moldova
  • LEGE nr. 195 din 6 noiembrie 2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar Parlamentul României adopta prezenta lege.
  • LEGE nr. 34 din 16 ianuarie 2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020
  • LEGE nr. 144 din 21 mai 2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate
  • LEGE nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 127 din 3 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 282/2000 pentru modificarea şi completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar
  • LEGE nr. 66 din 18 aprilie 2019 privind instituirea zilei de 11 martie ca "Ziua Naţională a Meseriilor"
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 554 din 2 decembrie 2004 contenciosului administrativ
  • LEGE nr. 53 din 14 martie 2013 privind instituirea Zilei Limbii Române
  • LEGE nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 69 din 1 noiembrie 1997 privind acordarea unui ajutor pentru plata cheltuielilor suplimentare, determinate de creşterea consumului de energie termica în lunile sezonului rece şi de majorarea preţului acesteia, pentru unele categorii ale populaţiei, precum şi modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/1997
  • LEGE nr. 257 din 12 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2017 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
  • LEGEA nr. 51 din 7 iunie 1995 (*republicată*) pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
  • LEGE nr. 26 din 12 martie 1997 privind ratificarea Convenţiei dintre România şi Republica Uzbekistan pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 6 iunie 1996
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • LEGE nr. 21 din 10 aprilie 1996 (*republicată*) legea concurentei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 127 din 10 septembrie 1999 privind instituirea unor măsuri cu caracter fiscal şi îmbunătăţirea realizării şi colectării veniturilor statului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 143 din 18 octombrie 2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021