Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 29 din 13 martie 2002 pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2002 -
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 29 din 13 martie 2002pentru modificarea anexei la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 197 din 22 martie 2002

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Începând cu luna martie 2002 coeficienţii de multiplicare pentru funcţiile prevăzute în anexa la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 160/2000 privind salarizarea controlorilor financiari din cadrul Curţii de Conturi, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 18 octombrie 2000, aprobată prin Legea nr. 711/2001, se completează cu coeficienţii de multiplicare pentru funcţiile de director adjunct, şef serviciu şi şef birou, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 2Anexa la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 160/2000 se modifica şi se înlocuieşte cu anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă.PRIM-MINISTRUADRIAN NASTASEContrasemnează:---------------Preşedintele Curţii de Conturi,Dan Drosu Sagunap. Ministrul finanţelor publice,Gheorghe Gherghina,secretar de statMinistrul munciişi solidarităţii sociale,Marian Sarbu Anexă
Valoarea de referinţa sectoriala 1.232.064 lei*)
Denumirea funcţiei Nivelul studiilor Clasa Gradul Coeficientul de multiplicare
Judeţe Aparatul central
Controlor financiar: - cu vechime minima în specialitate de 12-14 ani S I 1 2 3 13,000 12,750 12,500 13,750 13,500 13,000
Controlor financiar: - cu vechime minima în specialitate de 9-11 ani S II 1 2 3 12,000 11,500 11,250 12,500 12,000 11,750
Controlor financiar: - cu vechime minima în specialitate de 7-8 ani S III 1 2 3 11,000 10,750 10,500 11,500 11,000 10,750
Controlor financiar-asistent: - cu vechime minima în specialitate de 5-6 ani - cu vechime minima în specialitate de 3-4 ani - cu vechime minima în specialitate de 1-2 ani S 1 2 3 7,500 6,000 4,500 8,000 7,500 5,500
Director: - cu vechime minima în specialitate de 15 ani S 1 2 3 14,000 13,000 12,500 15,750 15,500 15,000
Director adjunct: - cu vechime minima în specialitate de 14 ani S 1 13,750 14,750
Şef serviciu: - cu vechime minima în specialitate de 12 ani S 1 13,500 14,500
Şef birou: - cu vechime minima în specialitate de 11 ani S 1 13,250 14,000
1. Prin vechime în specialitate se înţelege vechimea în funcţia de controlor financiar, inspector financiar, în funcţii de conducere economică sau financiară.2. Procedura de avansare în grade şi clase se stabileşte prin norme metodologice aprobate de Plenul Curţii de Conturi, cu respectarea prevederilor Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.3. Pentru specialiştii de o valoare excepţionala Plenul Curţii de Conturi poate reduce vechimea prevăzută în prezenta anexa cu 2-4 ani.4. Categoria coeficientului de multiplicare pe judeţe şi aparatul central pentru directori, directori adjuncţi, şefi de serviciu şi şefi de birou se stabileşte anual, în raport cu evaluarea activităţii profesionale, de conducerea Curţii de Conturi.5. Echivalarea gradelor profesionale existente, pentru personalul de execuţie, cu clasele şi, respectiv, gradele prevăzute în prezenta anexa se face cu aprobarea Comitetului de conducere al Curţii de Conturi şi se analizează anual în raport cu rezultatele profesionale ale fiecărui salariat.------------- Notă Notă *) Valoarea de referinţa sectoriala include majorarea efectuată în prima etapa ca urmare a aplicării Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 187/2001 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2002 personalului din sectorul bugetar.--------

Noutăți

  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 286 din 17 iulie 2009 privind Codul penal
  • LEGE nr. 107 din 24 iunie 1997 pentru ratificarea Acordului cu privire la măsurile de întărire a încrederii şi securităţii, suplimentare fata de Documentul O.S.C.E. de la Viena, 1994, şi la dezvoltarea relaţiilor militare dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare, semnat la Arad la 6 septembrie 1996
  • LEGE nr. 89 din 3 aprilie 1948 privind ratificarea Acordului dintre guvernul Republicii Populare Române şi guvernul Republicii Populare Federative Iugoslave cu privire la colaborarea reciprocă a societăţilor de navigaţie fluviala, la ranfluarea şi restituirea vaselor româneşti inecate în apele iugoslave ale Dunării şi la întreţinerea navigabilitatii şenalului Dunării în sectoarele de frontieră, afară de sectorul Cataractelor (Gherdapului), semnat la Belgrad la 19 martie 1948
  • LEGE nr. 509 din 29 decembrie 2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preşcolari şi elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat şi confesional
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistraţilor
  • LEGE nr. 200 din 22 mai 2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
  • LEGE nr. 289 din 29 octombrie 2007 privind instituirea Zilei Învăţătorului
  • LEGE nr. 44 din 13 martie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul programării cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 302 din 29 decembrie 2011 pentru modificarea alin. (1) al art. 11 al cap. II din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 293 din 13 noiembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2013 privind prorogarea termenului prevăzut la art. V din Ordonanţa Guvernului nr. 6/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 195 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind circulaţia pe drumurile publice*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 141 din 13 octombrie 2005 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Scrisoarea de înţelegere privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001, dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 26 septembrie 2005
  • LEGE nr. 261 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 191 din 19 iulie 2018 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 230 din 30 decembrie 2008 pentru modificarea unor acte normative în domeniul pensiilor din sistemul public, pensiilor de stat şi al celor de serviciu
  • LEGE nr. 389 din 28 septembrie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 15 februarie 2019 privind transmiterea obiectivului de investiţii "Canal magistral Siret-Bărăgan" din administrarea Ministerului Apelor şi Pădurilor, prin Administraţia Naţională "Apele Române", în administrarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare
  • LEGE nr. 52 din 15 aprilie 2011 (*republicată*) privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri
  • LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
  • LEGE nr. 155 din 11 iulie 2008 pentru modificarea Legii nr. 19/2003 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Presă ROMPRES
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 164 din 20 noiembrie 2002 privind plata obligaţiilor bugetare scadente la data de 25 decembrie 2002
  • LEGE nr. 25 din 17 decembrie 1969 privind regimul străinilor în Republica Socialistă România
  • LEGE nr. 167 din 22 octombrie 1997 pentru reorganizarea comunelor Băiţa de sub Codru şi Băseşti din judeţul Maramureş
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 17 noiembrie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • LEGE nr. 260 din 12 noiembrie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul fondurilor europene şi pentru completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 17 din 8 ianuarie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2018 pentru completarea unor acte normative din domeniul construcţiilor
  • LEGE nr. 603 din 10 septembrie 1943 pentru simplificarea procedurii impartelilor judiciare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 187 din 12 decembrie 2002 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă "Administraţia Fluviala a Dunării de Jos" Galaţi pentru finanţarea Proiectului de protejare a malului Canalului Sulina, semnat la Bucureşti la 8 martie 2002
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 26 aprilie 1999 pentru ratificarea Scrisorii de acord, dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor, şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind acordarea unui avans în valoare de 1,5 milioane USD din viitorul împrumut de asistenţa tehnică în valoare de 25 milioane USD, destinat dezvoltării instituţionale a sectorului privat, semnată la Bucureşti la 26 ianuarie 1999
  • LEGE nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 182 din 12 noiembrie 1997 pentru ratificarea actelor adoptate de Congresul Uniunii Poştale Universale de la Seul (1994)
  • LEGE nr. 37 din 16 ianuarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
  • LEGE nr. 82 din 21 iulie 1992 *** Republicată privind rezervele de stat
  • LEGE nr. 56 din 19 martie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2007 pentru aprobarea redistribuirii unor posturi din cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
  • LEGE nr. 657 din 20 noiembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitarii cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 30 iunie 2009 pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 31 din 16 noiembrie 1990 (*republicată*) privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 301 din 11 iulie 2006 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 27 decembrie 2005 şi la Paris la 10 ianuarie 2006
  • LEGE nr. 11 din 31 iulie 1990 ***Republicată privind încuviinţarea adopţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 12 aprilie 2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
  • CONSTITUŢIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE
  • LEGE nr. 322 din 28 noiembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2013 privind plata obligaţiilor financiare ale Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare la organismele şi organizaţiile internaţionale
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 130 din 16 septembrie 1999 pentru completarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială
  • LEGE nr. 223 din 31 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii arendării nr. 16/1994
  • LEGE nr. 11 din 13 mai 1968 privind învăţămîntul în Republica Socialistă România
  • LEGE nr. 350 din 21 iulie 2006 tinerilor
  • LEGE nr. 17 din 28 februarie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2004 pentru modificarea alin. (4) al art. 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 126/2000 privind continuarea realizării Unităţii 2 din cadrul obiectivului de investiţii "Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă - 5 x 700 MW"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 27 iunie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române
  • LEGE nr. 181 din 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 179/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 340/2004 privind instituţia prefectului
  • LEGE nr. 144 din 20 iunie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 93 din 30 iunie 2009 privind unele măsuri pentru întărirea controlului în scopul combaterii transporturilor ilicite de mărfuri
  • LEGE nr. 602 din 22 decembrie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 85/2003 pentru aprobarea continuării procedurii de negociere competitivă şi finalizare a încheierii contractului de mentenanţă de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel, între Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. şi Societatea Comercială "ALSTOM Transport" - S.A.
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021