Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 92 din 29 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 4 iulie 2000 -
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 92 din 29 iunie 2000pentru modificarea şi completarea Legii nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 308 din 4 iulie 2000

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României adopta prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul UNICLegea nr. 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 1 octombrie 1992, cu modificările ulterioare, se modifica şi se completează după cum urmează:1. Alineatul 1 al articolului 4 va avea următorul cuprins:"Încălcarea prevederilor art. 1 constituie contravenţie dacă fapta, potrivit legii, nu este considerată infracţiune şi se sancţionează cu amendă de la un 1.000.000 lei la 5.000.000 lei."2. După alineatul 1 al articolului 4 se introduce un nou alineat cu următorul cuprins:"Bunurile destinate sau folosite la săvârşirea contravenţiei, precum şi cele rezultate din săvârşirea acesteia se confisca."3. Articolul 4 se completează cu un alineat final cu următorul cuprins:"Contravenţiei prevăzute la alin. 1 îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor."p. PRIM-MINISTRU,MIRCEA CIUMARAContrasemnează:---------------Secretariatul de Stat pentruCulteNicolae I. Branzea,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes--------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 45 din 5 iunie 2003 privind finanţele publice locale
  • LEGE nr. 330 din 27 mai 2002 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 111/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1992 privind organizarea statisticii publice
  • LEGE nr. 173 din 16 iulie 2010 privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe de teren, aflate în domeniul public al statului, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu, respectiv din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas - Constanţa, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Sibiu", respectiv a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Constanţa"
  • LEGE nr. 4 din 18 martie 1971 privind extrădarea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 29 septembrie 2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 30 iunie 2010 privind reorganizarea unor instituţii din domeniul sanitar, precum şi pentru modificarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 228 din 30 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 95/2000 pentru ratificarea Protocolului privind apa şi sănătatea, adoptat la Londra la 17 iunie 1999, la Convenţia privind protecţia şi utilizarea cursurilor de apa transfrontieră şi a lacurilor internaţionale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992
  • LEGE nr. 131 din 3 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 100/1999 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 9/1996 privind îmbunătăţirea sistemului de finanţare a instituţiilor publice de cultura finanţate din venituri extrabugetare şi alocaţii de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, a sistemului de salarizare a personalului din aceste instituţii, precum şi îmbunătăţirea salarizării personalului din instituţiile şi activităţile cu profil cultural
  • LEGE nr. 126 din 22 decembrie 1992 privind abrogarea unor acte normative aplicabile în domeniul ocrotirii sănătăţii
  • LEGE nr. 160 din 15 mai 2013 privind declararea zilei de 16 noiembrie Ziua Patrimoniului Mondial UNESCO din România
  • LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 312 din 18 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 12 aprilie 2006 privind funcţia de verificare a aspectelor procedurale aferente procesului de atribuire a contractelor de achiziţie publică
  • LEGE nr. 156 din 28 iulie 1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul pentru Cooperare Economică Internaţională - Japonia privind Proiectul de reabilitare a drumurilor, semnat la Tokyo la 27 februarie 1998
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 558 din 17 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 125/1999 privind modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 93/1999 pentru aprobarea finanţării repatrierii personalului navigant debarcat sau aflat la bordul unor nave maritime de transport, achitarea drepturilor restante şi pentru menţinerea în siguranţă a navelor aflate în conservare din patrimoniul companiilor de navigaţie maritime "Navrom" - S.A. Constanţa şi "Romline" - S.A. Constanţa
  • LEGE nr. 335 din 17 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2006 pentru prelungirea aplicării prevederilor art. 167^1 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale
  • LEGE nr. 135 din 26 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95/2012 pentru prorogarea termenelor prevăzute la alin. (2) şi (4) ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova" - S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A.
  • LEGE nr. 27 din 16 ianuarie 2002 pentru ratificarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1999
  • LEGE nr. 210 din 16 mai 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 112/1999 privind călătoriile gratuite în interes de serviciu şi în interes personal pe căile ferate române
  • LEGE nr. 19 din 12 ianuarie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice
  • LEGE nr. 257 din 12 noiembrie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2017 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi timbrul de mediu pentru autovehicule
  • LEGE nr. 145 din 21 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • LEGE nr. 28 din 28 februarie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 140/2005*) privind măsurile ce se aplică ca urmare a suspiciunii influenţei aviare
  • LEGE nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 24 iunie 2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc
  • LEGE nr. 182 din 13 iunie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 64/2004 pentru completarea art. 3 din Decretul-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Biserica Română Unită cu Roma (greco-catolică)
  • LEGE nr. 337 din 8 iulie 2003 pentru înfiinţarea comunei Coşula, judeţul Botoşani, prin reorganizarea comunei Copălău
  • LEGE nr. 211 din 24 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă
  • LEGE nr. 4 din 18 februarie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 26 august 2003, pentru finanţarea Proiectului privind reabilitarea şi reforma sectorului de irigaţii
  • LEGE nr. 2 din 8 februarie 1993 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Republica Austria, semnat la Viena la 18 noiembrie 1992
  • LEGE nr. 576 din 14 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 108 din 14 iulie 2005 privind unele măsuri în domeniul salarizării persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite, din administraţia publică locală
  • LEGE nr. 14 din 9 decembrie 1982 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 1/1982 privind efectuarea recensămîntului animalelor domestice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 10 septembrie 2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România
  • LEGE nr. 92 din 24 iulie 1996 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
  • LEGE nr. 67 din 23 martie 2005 pentru înfiinţarea unor comune
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 28 iunie 2006 privind comercializarea mărfurilor în regim duty-free şi duty-paid
  • LEGE nr. 262 din 19 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 30 martie 2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 36/2007 privind efectuarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 48 din 8 iunie 2018 privind drepturile elevilor şcolarizaţi în unităţi de învăţământ înfiinţate în procesul de organizare a reţelei şcolare şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei
  • LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 176 din 8 decembrie 2005 pentru reglementarea unor probleme financiare în anul 2005 în domeniul asigurărilor pentru şomaj
  • LEGE nr. 34 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 77/1999 pentru ratificarea Convenţiei europene privind transferul de proceduri în materie penală, adoptată la Strasbourg la 15 mai 1972
  • LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 (*republicată*) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 13 mai 2014 privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare şi reglementarea altor măsuri fiscal-bugetare
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 20 iulie 2015 (Legea nr. 207 din 20 iulie 2015)
  • LEGE nr. 165 din 16 mai 2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 (*republicată*) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 107 din 8 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 2/2002 privind finanţarea restantelor aferente aplicării prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2001 privind acordarea în anul 2001 a unui sprijin direct de minimum un milion lei producătorilor agricoli pentru fiecare hectar de teren cultivat, cu finanţare de la bugetul de stat
  • LEGE nr. 184 din 12 aprilie 2001 (*republicată*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect*)
  • LEGE nr. 177 din 18 octombrie 2012 pentru modificarea art. 34 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
  • LEGE nr. 86 din 28 aprilie 2017 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, precum şi a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 39 din 2 martie 2007 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Bulgaria privind regimul frontierei de stat româno-bulgare, colaborarea şi asistenţa mutuală în probleme de frontieră, semnat la Bucureşti la 28 august 2006
  • LEGEA nr. 114 din 11 octombrie 1996 *** Republicată privind locuintele
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 147 din 23 iulie 2012 pentru modificarea art. 139 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 14 aprilie 2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021