Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 66 din 2 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 6 iunie 2000 -
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 66 din 2 iunie 2000pentru modificarea şi completarea Legii nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 251 din 6 iunie 2000

În temeiul art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite prezenta ordonanţă de urgenţă. Articolul 1Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 29 iulie 1999, se modifica şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2 se introduce alineatul (1^1) cu următorul cuprins:"(1^1) În limita numărului maxim de posturi, stabilit potrivit anexei nr. 2 la prezenta lege, Secretariatul de Stat pentru Culte poate majoră numărul de posturi cu studii medii prin diminuarea cu acelaşi număr a posturilor cu studii superioare."2. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. - (1) Pentru sprijinirea aşezămintelor Bisericii Ortodoxe Române din afară graniţelor, care desfăşoară activităţi deosebite în vederea menţinerii identităţii lingvistice, culturale şi religioase a românilor din afară graniţelor, în special activităţi adresate tinerilor, se aloca de la bugetul de stat o sumă reprezentând echivalentul în lei al 52.000 dolari S.U.A. lunar. (2) Suma prevăzută la alin. (1) se aloca Patriarhiei Române prin bugetul Secretariatului de Stat pentru Culte. (3) Destinatiile sumei prevăzute la alin. (1) se stabilesc de Patriarhia Română, împreună cu conducerile unităţilor de cult din afară graniţelor, suma putând fi utilizata pentru completarea salariilor personalului clerical al respectivelor unităţi, inclusiv pentru plata contribuţiilor prevăzute de lege la asigurările sociale de stat, la asigurările sociale de sănătate şi la Fondul pentru plata ajutorului de şomaj. Obligaţia de a justifica modul de utilizare a acestei sume revine Patriarhiei Române prin prezentarea documentelor prevăzute de normele legale în vigoare la Secretariatul de Stat pentru Culte. (4) Suma prevăzută la alin. (1), respectiv echivalentul în lei al acesteia, poate fi modificată anual prin legea bugetului de stat." Articolul 2De drepturile prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 142/1999 privind sprijinul statului pentru salarizarea clerului poate beneficia, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, şi personalul clerical care a intrat sub incidenţa prevederilor art. 1 alin. (3) din aceeaşi lege şi care nu a beneficiat de sprijinul statului pentru salarizarea clerului.PRIM-MINISTRUMUGUR CONSTANTIN ISARESCUContrasemnează:---------------Secretariatul de Statpentru CulteNicolae Branzea,secretar de statMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes------------

Noutăți

  • LEGE nr. 76 din 16 ianuarie 2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 351 din 14 iulie 2004 LEGEA GAZELOR
  • LEGE nr. 155 din 15 iulie 1998 privind organizarea sesiunii extraordinare a examenului de bacalaureat în anul 1998
  • LEGE nr. 64 din 21 martie 2013 pentru ratificarea Acordului dintre statele membre ale Uniunii Europene, reunite în cadrul Consiliului, privind protecţia informaţiilor clasificate schimbate în interesul Uniunii Europene, semnat la Bruxelles la 25 mai 2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 39 din 17 noiembrie 1998 privind regimul premiilor anuale sau al altor sume de aceasta natura, suportate din fondul de salarii, pentru activitatea anului 1998
  • LEGE nr. 80 din 6 mai 2010 pentru modificarea pct. 3 al lit. B "Păsări" din anexa nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • LEGE nr. 302 din 27 noiembrie 2015 pentru modificarea alin. (3) al art. 56 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • LEGE nr. 269 din 7 decembrie 2011 pentru modificarea alin. (9) al art. 7 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 251 din 16 iunie 2004 privind unele măsuri referitoare la bunurile primite cu titlu gratuit cu prilejul unor acţiuni de protocol în exercitarea mandatului sau a funcţiei
  • LEGE nr. 231 din 13 iulie 2005 privind stimularea investiţiilor în agricultură
  • LEGE nr. 6 din 17 octombrie 1980 privind modificarea Legii nr. 5/1973 privind administrarea fondului locativ şi reglementarea raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 144 din 18 octombrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • LEGE nr. 389 din 28 septembrie 2004 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi a Acordului de asistenţă financiară nerambursabilă dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, acţionând în calitate de agenţie de implementare a Facilităţii Globale de Mediu, privind finanţarea Proiectului de diminuare a riscurilor în cazul producerii calamităţilor naturale şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă, semnate la Bucureşti la 26 mai 2004
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 20 din 17 martie 2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 195/2001 privind asigurarea unor fonduri pentru finanţarea construcţiei de locuinţe pentru tineret şi sali de sport
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 72 din 27 noiembrie 2012 privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat, sub formă de împrumut, a cantităţii de 2.000 tone motorină pentru Societatea Naţională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. - Călători" - S.A.
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 443 din 1 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 58/1998 privind activitatea bancară
  • LEGE nr. 319 din 6 iulie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2004 privind desfiinţarea Autorităţii Guvernamentale pentru Valea Jiului
  • LEGE nr. 362 din 28 decembrie 2018 privind asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate a reţelelor şi sistemelor informatice
  • LEGE nr. 183 din 2 decembrie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/1999 pentru modificarea anexei nr. 3/47 la Legea bugetului de stat pe anul 1999 nr. 36/1999
  • LEGE nr. 556 din 18 decembrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 142 din 25 octombrie 2001 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/1998 privind finanţarea şi din alte surse decât bugetul de stat a unor activităţi specifice de administrare a rezervelor de stat
  • LEGE nr. 348 din 10 iulie 2003 (*republicată*) privind legea pomiculturii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 37 din 1 martie 2001 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 7/1998 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului militar şi civil, care se vor aplica în perioada restructurării marilor unităţi, unităţilor şi formaţiunilor din compunerea Ministerului Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 88 din 18 martie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 163/2002 pentru ratificarea addendumurilor la memorandumurile de finanţare referitoare la Programul operaţional de ţara PHARE 1996, Programul naţional PHARE 1998, Programul naţional PHARE 1999, Facilitatea de recuperare (Pre-Ins Facility) pentru anul 1999, Programul PHARE 1999 de cooperare transfrontaliera dintre România şi Ungaria, Programul PHARE 1999 de reforma a protecţiei sociale şi de implementare a acquisului în domeniul social - Consensus III
  • LEGE nr. 286 din 5 iunie 2001 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 106/2000 privind constituirea şi organizarea clerului militar
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 194 din 27 decembrie 2001 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
  • LEGE nr. 491 din 10 noiembrie 2004 privind obligaţia de serviciu public pe rute aeriene interne
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 145 din 30 septembrie 1999 privind unele măsuri de protecţie socială a personalului din sectorul producţiei de apărare
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 210 din 25 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România
  • LEGE nr. 149 din 11 mai 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, precum şi a altor acte normative cu incidenţă asupra acestei proceduri
  • LEGE nr. 35 din 27 martie 2014 pentru ratificarea Acordului intern dintre reprezentanţii guvernelor statelor membre ale Uniunii Europene, reuniţi în cadrul Consiliului, privind finanţarea ajutoarelor Uniunii Europene în baza cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020, în conformitate cu Acordul de parteneriat ACP-UE, şi privind alocarea de asistenţă financiară pentru ţările şi teritoriile de peste mări cărora li se aplică partea a patra din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, semnat la Bruxelles la 24 iunie 2013
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 10 iunie 2004 pentru modificarea alin. (2) al art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 98 din 19 mai 2016 privind achiziţiile publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 (*republicată*) privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 8 din 17 februarie 1999 privind unele măsuri pentru susţinerea Programului de restructurare prin garantarea unui credit la Societatea Comercială "Sidex" - S.A. Galaţi
  • LEGE nr. 490 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 82/2003 privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului
  • LEGE nr. 332 din 10 decembrie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/2013 privind reglementarea unor măsuri necesare derulării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 61 din 22 septembrie 1993 privind alocaţia de stat pentru copii
  • LEGE nr. 16 din 21 iunie 1968 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Băncii Române de Comerţ Exterior
  • LEGE nr. 708 din 3 decembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2000 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în vederea unificării sistemului de evidenta informatizata a persoanei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 8 din 23 februarie 2000 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, referitor la stabilirea salariului de baza al personalului din învăţământ, şi pentru abrogarea unor dispoziţii din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupa funcţii de demnitate publică
  • LEGE nr. 534 din 9 octombrie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 266/2000 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale
  • LEGE nr. 230 din 29 noiembrie 2017 pentru ratificarea Protocolului referitor la amendarea art. 50 (a) al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională şi a Protocolului referitor la amendarea art. 56 al Convenţiei privind Aviaţia Civilă Internaţională, încheiate şi semnate la Montreal la 6 octombrie 2016
  • LEGE nr. 360 din 27 decembrie 2018 privind modificarea art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 124 din 7 iulie 2016 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2016 privind unele măsuri financiare în vederea finalizării proiectelor finanţate din fondurile Uniunii Europene aferente perioadei de programare 2007-2013, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 529 din 9 octombrie 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 285/2000 privind structurile multiculturale ale Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca
  • LEGE nr. 167 din 9 iunie 2005 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind închiderea minelor, refacerea mediului şi regenerarea socioeconomică, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • LEGE nr. 95 din 7 mai 2019 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2015 privind reglementarea unor măsuri pentru stimularea absorbţiei fondurilor externe nerambursabile
  • LEGE nr. 220 din 27 octombrie 2008 (*republicată*) pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie*)
  • LEGE nr. 100 din 19 mai 2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii
  • LEGE nr. 240 din 10 iunie 2009 pentru completarea alin. (2) al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 127 din 12 noiembrie 2007 privind Gruparea europeană de cooperare teritorială
  • LEGE nr. 513 din 29 decembrie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice
  • LEGE nr. 544 din 12 octombrie 2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public
  • LEGE nr. 16 din 2 martie 2010 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2008 pentru completarea art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 87/2008 privind dotarea cu calculatoare tip desktop a unităţilor în care se desfăşoară învăţământ liceal şi profesional de stat
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021