Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 24 din 30 septembrie 1998 *** Republicată privind regimul zonelor defavorizate
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 8 noiembrie 1999 -
Selectați versiunea
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 24 din 30 septembrie 1998 *** Republicatăprivind regimul zonelor defavorizate Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 545 din 8 noiembrie 1999

Notă *) Republicată în temeiul art. II din Legea nr. 20 din 15 ianuarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1999, dându-se textelor o noua numerotare.Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24 din 30 septembrie 1998 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 2 octombrie 1998. Articolul 1 (1) Zonele defavorizate, în înţelesul prezentei ordonanţe de urgenţă, reprezintă arii geografice, strict delimitate teritorial, care îndeplinesc cel puţin una dintre următoarele condiţii: a) au structuri productive monoindustriale, care, în activitatea zonei, mobilizeaza mai mult de 50% din populaţia salariata; b) sunt zone miniere unde personalul a fost disponibilizat, în proporţie de peste 25%, prin concedieri colective; c) s-au efectuat concedieri colective în urma lichidării, restructurării sau privatizării unor agenţi economici, care au afectat mai mult de 25% din numărul angajaţilor cu domiciliul în zona respectiva; d) rata somajului depăşeşte cu 30% media existenta la nivel naţional; e) sunt zone izolate, lipsite de mijloace de comunicaţii şi infrastructura este slab dezvoltata. (2) O zona defavorizată, delimitata potrivit alin. (1), poate aparţine uneia sau mai multor unităţi administrativ-teritoriale. Articolul 2 (1) La propunerea consiliilor locale sau, după caz, judeţene, consiliile pentru dezvoltare regionala, în baza documentaţiei prezentate de agenţiile pentru dezvoltare regionala, vor aviza înfiinţarea, în cadrul regiunilor, a unor zone defavorizate. Documentaţia aferentă, însoţită de avizul favorabil, va fi înaintată Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala. Propunerea de înfiinţare a zonei defavorizate va fi înaintată de către Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala, spre aprobare, Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala, care o propune spre adoptare Guvernului. (2) În cazul în care aria geografică a unei zone defavorizate aparţine la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, propunerea de înfiinţare, documentaţiile şi avizele se fac de către organele abilitate, conform alin. (1), din unităţile administrativ-teritoriale respective, sub conducerea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala. (3) În cazul zonelor defavorizate care aparţin la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, agenţii economici respectivi vor transmite datele prevăzute la alin. (1) Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltare Regionala. Articolul 3Declararea şi delimitarea zonelor defavorizate se fac prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Consiliului Naţional pentru Dezvoltare Regionala. Articolul 4Prin hotărârea Guvernului de declarare a zonei defavorizate se aproba: a) perioada pentru care o arie geografică este declarata zona defavorizată, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă; b) domeniile de interes pentru realizarea de investiţii; c) finantarile necesare şi facilităţile prevăzute de lege ce se acordă agenţilor economici care efectuează investiţii. Articolul 5O arie geografică poate fi declarata zona defavorizată pentru o perioadă de cel puţin 3 ani, dar nu mai mult de 10 ani, cu posibilitatea de prelungire, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 6 (1) Societăţile comerciale cu capital majoritar privat, persoane juridice române, precum şi întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice pe baza liberei iniţiative, care îşi au sediul şi îşi desfăşoară activitatea în zona defavorizată, beneficiază pentru investiţiile nou-create de următoarele facilităţi: a) scutirea de la plata:- taxelor vamale şi a taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, care se importa în vederea efectuării de investiţii în zona;- taxei pe valoarea adăugată pentru maşinile, utilajele, instalaţiile, echipamentele, mijloacele de transport, alte bunuri amortizabile, produse în ţara, în vederea efectuării şi derulării de investiţii în zona; b) restituirea taxelor vamale pentru materiile prime, piesele de schimb şi/sau componentele importate necesare realizării producţiei proprii în zona. Restituirea sumelor se va face pe baza aprobării de către agenţiile pentru dezvoltare regionala a documentelor care atesta valorificarea producţiei de către agenţii economici. Sumele necesare restituirii către agenţii economici din zona a taxelor vamale plătite de către aceştia vor fi puse la dispoziţie Agenţiei pentru dezvoltare regionala din Fondul pentru dezvoltare regionala. În cazul zonelor defavorizate care aparţin la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, sumele necesare restituirii către agenţii economici din zona defavorizată a taxelor vamale plătite de aceştia vor fi puse la dispoziţie de Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala din Fondul naţional pentru dezvoltare regionala; c) scutirea de la plata impozitului pe profit pe durata de existenta a zonei defavorizate; d) scutirea de la plata taxelor percepute pentru modificarea destinaţiei sau scoaterea din circuitul agricol a unor terenuri destinate realizării investiţiei; e) acordarea, cu prioritate, din Fondul special de dezvoltare aflat la dispoziţia Guvernului, constituit potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 59/1997 privind destinaţia sumelor încasate de Fondul Proprietăţii de Stat în cadrul procesului de privatizare a societăţilor comerciale la care statul este acţionar, a unor sume pentru:- stimularea activităţii de export al produselor finite şi/sau al serviciilor industriale, după caz;- garantarea creditelor externe, în limita unui plafon anual stabilit de Ministerul Finanţelor;- finanţarea unor programe speciale, aprobate prin hotărâre a Guvernului;- finanţarea proiectelor de investiţii ale societăţilor comerciale prin coparticiparea statului la capitalul social. (2) Acordarea facilităţilor şi finantarilor prevăzute la alin. (1) lit. e) se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. Articolul 7În situaţia în care o investiţie care beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă este lichidată voluntar într-o perioadă mai mica decât dublul perioadei în care s-a bucurat de facilităţile acordate prin hotărârea Guvernului de înfiinţare a zonei defavorizate, lichidatorul/lichidatorii are/au obligaţia ca din sumele rezultate în urma lichidării sa achite cu prioritate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale sumele aferente facilităţilor acordate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 8Facilităţile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă se acordă pentru societăţile comerciale, persoane juridice române cu capital majoritar privat, precum şi pentru întreprinzătorii particulari sau asociaţiile familiale, autorizate conform Decretului-lege nr. 54/1990, care au sediul social şi îşi desfăşoară activitatea în aceasta zona, dacă prin investiţia realizată se creează noi locuri de muncă pentru forta de muncă neocupata sau pentru membrii de familie ai acestora, care domiciliază în zona defavorizată. Articolul 9Societăţile comerciale constituite într-o zona defavorizată îşi pot inceta voluntar activitatea în zona respectiva, iar cele care îşi deschid filiale cu personalitate juridică într-o astfel de zona le pot desfiinta sau schimba sediul din zona defavorizată, într-o perioadă mai scurta decât cea prevăzută la art. 7, numai sub sancţiunea achitării sumelor datorate către bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, aferente facilităţilor acordate în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 10Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala este autoritatea de reglementare pentru zonele defavorizate. Articolul 11 (1) În temeiul hotărârii Guvernului de înfiinţare a zonei defavorizate, Agenţia pentru dezvoltare regionala va asigura şi administrarea specifică acesteia, având, pentru zona defavorizată, următoarele atribuţii principale: a) promovează iniţiativa publică şi privată; b) elaborează propuneri pentru îmbunătăţirea activităţii economico-sociale din zona; c) urmăreşte împreună cu organele abilitate de lege modul în care agenţii economici din zona îşi îndeplinesc obligaţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă; d) centralizează, cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi al organelor teritoriale ale Ministerului Finanţelor şi ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, datele privind activitatea agenţilor economici din zona şi asigura transmiterea acestora către Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala; e) elaborează norme şi reglementează activităţile din interiorul zonei, pe durata de existenta a acesteia; f) informează periodic Consiliul Naţional pentru Dezvoltare Regionala despre activităţile din zona. (2) În cazul zonelor defavorizate care aparţin la doua sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, administrarea specifică a acestora va fi efectuată de Agenţia Naţionala pentru Dezvoltare Regionala. Articolul 12 (1) Utilizarea totală sau parţială a sumelor alocate din Fondul pentru dezvoltare regionala pentru proiectele de dezvoltare în cadrul zonelor defavorizate, fără respectarea destinaţiei şi a termenelor pentru care au fost acordate beneficiarilor, se constata de către organele de control abilitate, potrivit legii. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se restituie în cuantum dublu, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control a schimbării destinaţiei fondurilor, termen în care se instituie sechestrul asigurator, în regim de urgenta, în favoarea Agenţiei pentru dezvoltare regionala. Articolul 13Nerespectarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 14Până la data infiintarii agentiilor pentru dezvoltare regionala, pentru zonele miniere Agenţia Naţionala pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Dezvoltare a Zonelor Miniere va avea şi atribuţiile şi responsabilităţile acestora, putând propune Guvernului declararea unor zone miniere ca zone defavorizate, în sensul prezentei ordonanţe de urgenţă. Articolul 15Guvernul va aproba prin hotărâre, la propunerea Consiliului pentru Reforma*) a Ministerului Industriei şi Comerţului, a Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului şi cu avizul Ministerului Finanţelor, normele metodologice**) de aplicare a prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 45 de zile de la intrarea ei în vigoare.-------- Notă *) Prin Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 56/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 30 decembrie 1998, Consiliul pentru Reforma a fost desfiinţat, iar atribuţiile din domeniul administraţiei publice şi din domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii au fost preluate de Departamentul pentru Reforma Administraţiei Publice Centrale şi, respectiv, de Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii. Notă **) A se vedea Hotărârea Guvernului nr. 525 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 325 din 8 iulie 1999.-----

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 107 din 5 septembrie 2002 privind înfiinţarea Administraţiei Naţionale "Apele Române"
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 90 din 2 octombrie 2003 pentru modificarea Legii nr. 141/1997 privind Codul vamal al României şi a art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
  • LEGE nr. 3 din 6 iulie 1978 privind asigurarea sănătăţii populaţiei
  • LEGE nr. 48 din 7 iulie 1994 privind stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor fizice cărora li s-a stabilit calitatea de acţionar în temeiul art. 36 din Legea nr. 18/1991 şi a drepturilor aferente anului 1993 şi 1994 pentru persoanele ale căror terenuri agricole se afla în patrimoniul regiilor autonome cu activitatea agricolă, institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă
  • LEGE nr. 490 din 11 iulie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/2001 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale
  • LEGE nr. 46 din 19 martie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2009 privind acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care prestează serviciul public de producere, transport şi distribuţie a energiei termice în sistem centralizat către populaţie
  • LEGE nr. 15 din 14 februarie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
  • LEGE nr. 83 din 20 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 183/2000 pentru ratificarea Convenţiei dintre Ministerul de Interne din România şi Ministerul Afacerilor Externe din Republica Franceză privind finanţarea lucrărilor de reparaţii, amenajări şi a dotării cu mobilier şi material didactic a localului Şcolii de Aplicaţie a Jandarmeriei Române, semnată la Bucureşti la 25 iulie 2000
  • LEGE nr. 508 din 12 iulie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 79 din 15 decembrie 1997 pentru constituirea Comisiei speciale de verificare a certificatelor eliberate în baza Legii nr. 42/1990 pentru cinstirea eroilor-martiri şi acordarea unor drepturi urmaşilor acestora, răniţilor, precum şi luptătorilor pentru victoria Revoluţiei din decembrie 1989
  • LEGE nr. 173 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Italiana privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegala, semnat la Bucureşti la 4 martie 1997
  • LEGE nr. 182 din 18 iulie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2017 pentru adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 226 din 4 decembrie 1998 pentru completarea art. 39 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 53 din 29 martie 2001 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. privind finanţarea Proiectului pentru Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., semnat la Luxemburg la 5 decembrie 2000 şi la Bucureşti la 8 decembrie 2000
  • LEGE nr. 248 din 30 iunie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2007 pentru aprobarea facilităţilor fiscale acordate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2004 privind măsuri de diminuare a arieratelor în economie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 21 aprilie 2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 121 din 24 noiembrie 2004 privind unele măsuri pentru eficientizarea activităţii din domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 1 din 11 ianuarie 2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997
  • LEGE nr. 44 din 28 aprilie 1992 pentru aderarea României la Aranjamentul de la Haga privind depozitul internaţional de desene şi modele industriale, din 6.11.1925, cu modificările şi completările ulterioare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 91 din 12 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 10 din 18 martie 2004 privind Statutul personalului vamal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 22 aprilie 2009 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995 şi a Legii nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic
  • LEGE nr. 371 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 45/2000 privind modificarea Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar şi abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 130/1998 privind regularizarea cotelor de capital social în procesul de privatizare a băncilor, aprobată prin Legea nr. 41/1999
  • LEGE nr. 147 din 17 mai 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2005 pentru modificarea Legii nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 134 din 4 iulie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României
  • LEGEA nr. 145 din 24 iulie 1997 asigurărilor sociale de sănătate
  • LEGE nr. 222 din 17 noiembrie 2016 privind modificarea art. 109 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice
  • LEGE nr. 439 din 27 noiembrie 2006 pentru completarea art. 15 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 180 din 16 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2006 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul asigurărilor sociale
  • LEGE nr. 3 din 12 ianuarie 1994 pentru ratificarea Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 14 august 1992
  • LEGE nr. 176 din 17 mai 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România
  • LEGE nr. 66 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 165/2008 privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile - Administraţia Naţională "Apele Române" în domeniul public al comunei Negrileşti şi în administrarea Consiliului Local al Comunei Negrileşti, judeţul Galaţi
  • LEGE nr. 199 din 15 mai 2003 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2003 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2001 pentru suspendarea temporară a tuturor procedurilor referitoare la adopţiile internaţionale
  • LEGE nr. 131 din 17 iulie 2012 pentru modificarea art. 10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 32 din 29 martie 1991 privind impozitul pe salarii
  • LEGE nr. 76 din 5 aprilie 2013 pentru ratificarea Protocolului privind managementul durabil al pădurilor, adoptat la Bratislava la 27 mai 2011 şi semnat de România la Bratislava la 27 mai 2011, la Convenţia-cadru privind protecţia şi dezvoltarea durabilă a Carpaţilor, adoptată la Kiev la 22 mai 2003
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 şi a Legii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 259 din 7 decembrie 2000 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, stagiaturii şi activităţii de cercetare medicală în sectorul sanitar
  • LEGE nr. 555 din 2 decembrie 2004 privind unele măsuri pentru privatizarea Societăţii Naţionale a Petrolului "Petrom" - S.A. Bucureşti
  • LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicată*) privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 21 decembrie 2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 169 din 9 iunie 2005 pentru aderarea României la Acordul privind protecţia reciprocă a secretului invenţiilor din domeniul apărării, pentru care s-au făcut cereri de brevetare, adoptat la Paris la 21 septembrie 1960, şi la Acordul privind comunicarea, în scopuri de apărare, a informaţiilor tehnice, adoptat la Bruxelles la 19 octombrie 1970
  • LEGE nr. 277 din 15 mai 2002 pentru retragerea rezervelor formulate de România la cele patru Convenţii de la Geneva din 12 august 1949 pentru protecţia victimelor de război
  • LEGE nr. 213 din 20 aprilie 2001 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 74/2000 pentru modificarea art. 9 din Legea nr. 118/1996 privind constituirea şi utilizarea Fondului special al drumurilor publice
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 171 din 29 noiembrie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 20 iunie 2007 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 204 din 18 decembrie 2002 pentru modificarea denumirii şi clasificării mărfurilor din Tariful vamal de import al României şi a taxelor vamale aferente acestora
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 8 noiembrie 2006 (*republicată*) privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă*)
  • LEGE nr. 35 din 25 februarie 1930 pentru chemarea sub arme a contingentului 1930
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 135 din 10 octombrie 2002 privind ratificarea Acordului de împrumut pentru Proiectul de dezvoltare instituţională a sectorului privat şi public, semnat la Bucureşti la 13 septembrie 2002 între România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
  • LEGE nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României
  • LEGE nr. 261 din 5 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2005 privind realizarea Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului
  • LEGE nr. 47 din 18 mai 1992 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale
  • LEGE nr. 66 din 16 aprilie 1999 privind declararea lui Ioan Monoran erou-martir
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 28 iunie 2003 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 88 din 4 aprilie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii
  • LEGE nr. 103 din 3 mai 2005 pentru înfiinţarea comunei Valea Teilor prin reorganizarea comunei Izvoarele, judeţul Tulcea
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021