Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
ORDONANŢA DE URGENTA nr. 26 din 25 martie 1999 privind unele facilităţi care se acordă Companiei Naţionale "Poşta Română" - S.A. pentru plata drepturilor de protecţie socială la domiciliul beneficiarilor
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 31 martie 1999 -
ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 26 din 25 martie 1999privind unele facilităţi care se acordă Companiei Naţionale "Posta Română" - S.A. pentru plata drepturilor de protecţie socială la domiciliul beneficiarilor Publicat în  MONITORUL OFICIAL nr. 130 din 31 martie 1999

În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituţia României,Guvernul României emite următoarea ordonanţa de urgenţă: Articolul UNICPentru sumele încasate drept comision pentru plata la domiciliul beneficiarilor a pensiilor de asigurări sociale de stat, pensiilor agricultorilor, pensiilor pentru invalizi, orfani şi vaduve de război, a ajutoarelor sociale acordate în baza legislaţiei de pensii, indemnizaţiilor pentru veterani de război, a celor cuvenite persoanelor cu drepturi stabilite în baza Decretului-lege nr. 118/1990, republicat, cu modificările ulterioare, şi a Legii nr. 42/1990, republicată, cu modificările ulterioare, a ajutoarelor de şomaj, alocaţiilor de sprijin, ajutoarelor de integrare profesională, alocaţiilor de stat pentru copiii preşcolari şi pentru cei care au absolvit învăţământul general obligatoriu înainte de împlinirea vârstei de 16 ani şi nu mai urmează alta forma de învăţământ, a alocaţiilor suplimentare pentru familiile cu copii, a pensiilor sociale pentru nevăzători, ajutoarelor speciale pentru persoanele cu handicap, salariului persoanelor de îngrijire a persoanelor cu handicap, Compania Naţionala "Posta Română" - S.A. nu datorează taxa pe valoarea adăugată, aceste operaţiuni incadrandu-se în categoria celor scutite.PRIM-MINISTRURADU VASILEContrasemnează:---------------Ministrul muncii şi protecţiei sociale,Alexandru AthanasiuMinistrul finanţelor,Decebal Traian Remes-----------------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 4 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 202/2002 privind egalitatea de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi
  • LEGE nr. 133 din 19 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 70 din 13 iunie 2002 privind efectuarea recensământului general agricol din România
  • LEGE nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 358 din 6 decembrie 2005 pentru modificarea anexei nr. 1 la Legea fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 177 din 4 noiembrie 1997 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Moldova privind asistenţa juridică în materie civilă şi penală, semnat la Chişinău la 6 iulie 1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 54 din 28 iunie 2018 privind prorogarea termenului reglementat de alin. (4) al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
  • LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 60 din 14 martie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Finlanda privind readmisia persoanelor, semnat la Helsinki la 5 noiembrie 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 24 septembrie 2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 116 din 29 iunie 2000 pentru modificarea art. 45 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 32/2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor, precum şi pentru stabilirea unor alte măsuri tranzitorii
  • LEGE nr. 287 din 24 iunie 2004 (*republicată*) consorţiilor universitare*)
  • LEGE nr. 347 din 27 decembrie 2018 pentru completarea art. 24 din Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003
  • LEGE nr. 508 din 28 noiembrie 2003 pentru ratificarea Protocolului adiţional nr. 13 şi a Protocolului adiţional nr. 14, semnate la Bled la 4 iulie 2003, la Acordul Central European de Comerţ Liber (C.E.F.T.A.), semnat la Cracovia la 21 decembrie 1992
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 165 din 28 octombrie 1999 pentru completarea alin. 1 al art. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1994 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru dezvoltarea sistemului energetic
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 59 din 28 decembrie 1998 pentru modificarea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 4 octombrie 2007 privind unele măsuri pentru sprijinirea persoanelor afectate de prăbuşirea blocului situat în cartierul Dumbrava din municipiul Zalău, ca urmare a deflagraţiei produse în data de 14 septembrie 2007
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 369 din 26 noiembrie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/2009 privind unele măsuri pentru accelerarea absorbţiei sumelor alocate prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală şi prin Fondul European pentru Pescuit
  • LEGE nr. 472 din 4 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
  • LEGE nr. 274 din 4 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 276/2000 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantităţi de combustibili pentru Societatea Comercială "Termoelectrica" - S.A.
  • LEGE nr. 191 din 19 octombrie 1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Paza
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 64 din 28 iunie 2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 141 din 21 octombrie 2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă
  • LEGE nr. 270 din 18 iunie 2003 spitalelor
  • LEGE nr. 209 din 9 noiembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
  • LEGE nr. 168 din 9 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 59/1999 privind actualizarea, în funcţie de rata inflaţiei, a unor taxe stabilite în sume fixe, în lei, pentru serviciile consulare prestate în favoarea unor persoane fizice şi juridice
  • LEGE nr. 476 din 12 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 107 din 4 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare la operatorii economici
  • LEGE nr. 103 din 24 noiembrie 1994 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 7 august 1990
  • LEGE nr. 1 din 16 februarie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală
  • LEGE nr. 139 din 24 iulie 2000 (*republicată*) privind activitatea de meteorologie*)
  • LEGE nr. 177 din 16 decembrie 2014 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Georgiei privind schimbul şi protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Tbilisi la 14 martie 2014
  • LEGE nr. 682 din 19 decembrie 2002 (*republicată*) privind protecţia martorilor*)
  • LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 (*republicată*) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
  • LEGE nr. 96 din 21 aprilie 2006 (*republicată*) privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor*)
  • LEGE nr. 338 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2004 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 4 alin. (7^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, precum şi a termenului prevăzut la art. 59 alin. (1) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere
  • LEGE nr. 223 din 23 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/2002 privind reglementarea eliberării certificatelor şi adeverinţelor de către autorităţile publice centrale şi locale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 12 iunie 2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 246 din 29 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/1999 pentru modificarea Legii bancare nr. 58/1998
  • LEGE nr. 101 din 5 martie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/2001 pentru completarea art. 116 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 147 din 31 octombrie 2002 pentru reglementarea unor probleme financiare şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 111 din 29 iunie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 11/1999 privind acordarea de facilităţi fiscale agenţilor economici
  • LEGE nr. 35 din 13 martie 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 20 iunie 2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • LEGE nr. 162 din 14 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2004 privind finalizarea investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma Sidermet Călan
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 112 din 28 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2016 privind reglementarea unor măsuri în vederea conformării statului la unele obligaţii de mediu din sarcina operatorilor economici din industria extractivă, aflaţi sub autoritatea Ministerului Economiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 51 din 11 mai 2000 pentru modificarea prevederilor Legii nr. 2/1992 privind acordarea de indemnizaţii membrilor Academiei Române
  • LEGE nr. 134 din 18 iunie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2017 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 154 din 21 decembrie 2007 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III din titlul XVI al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 255 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 30/2009 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2006 privind asigurarea producţiei de apă grea în vederea punerii în funcţiune şi pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viaţă a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă
  • LEGE nr. 274 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Oficiului Român pentru Adopţii*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 107 din 20 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact în domeniul achiziţiilor publice
  • LEGE nr. 281 din 15 mai 2002 pentru aprobarea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a conturilor anuale de execuţie a bugetelor fondurilor speciale şi a contului general anual al datoriei publice, aferente anului 1998
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 156 din 19 octombrie 1999 pentru ratificarea Addendumului la Memorandumul de finanţare RO 9803.02 "Sprijin pentru reforma din domeniul protecţiei copilului", semnat la Bucureşti la 15 iulie 1999 între Guvernul României şi Comisia Europeană
  • LEGE nr. 11 din 24 februarie 2004 pentru formularea unei rezerve la Convenţia Europeană privind Televiziunea Transfrontieră a Consiliului Europei, adoptată la Strasbourg la 5 mai 1989, şi pentru desemnarea, în conformitate cu prevederile acestei convenţii, a autorităţilor competente
  • LEGE nr. 62 din 21 martie 2005 pentru acceptarea de către România a unor documente reprezentând poziţii comune adoptate în cadrul politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021