Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990 *** Republicată privind registrul comerţului
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 49 din 4 februarie 1998 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 26 din 5 noiembrie 1990 (**republicată**)(*actualizată*)privind registrul comerţului(actualizată până la data de 30 august 2004*)

--------------**) Republicată în temeiul art. IV din Legea nr. 12 din 8 ianuarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 19 ianuarie 1998, dându-se articolelor o noua numerotare.Legea nr. 26/1990 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 7 noiembrie 1990. Capitolul I Dispoziţii generaleDispoziţii generale Articolul 1 (1) Comercianţii, înainte de începerea comerţului, precum şi alte persoane fizice sau juridice, prevăzute în mod expres de lege, înainte de începerea activităţii acestora, au obligaţia sa ceara înmatricularea în registrul comerţului, iar în cursul exercitării şi la încetarea comerţului sau, după caz, a activităţii respective, sa ceara înscrierea în acelaşi registru a menţiunilor privind actele şi faptele a căror înregistrare este prevăzută de lege.-------------Alin. (1) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) În înţelesul prezentei legi, comercianţii sunt persoanele fizice şi asociaţiile familiale, care efectuează în mod obişnuit acte de comerţ, societăţile comerciale, companiile naţionale şi societăţile naţionale, regiile autonome, grupurile de interes economic cu caracter comercial şi organizaţiile cooperatiste.--------------Alin. (2) al art. 1 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003.(2^1) Potrivit prezentei legi, prin înregistrare se înţelege atât înmatricularea comerciantului şi înscrierea de menţiuni, precum şi alte operaţiuni care, potrivit legii, se menţionează în registrul comerţului.-------------Alin. (2^1) al art. 1 a fost introdus de pct. 2 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (3) Prevederile alin. (1) nu se aplică meseriasilor şi taranilor care îşi desfac produsele din gospodăria proprie. Articolul 2 (1) Registrul comerţului se tine de către oficiul registrului comerţului, organizat în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti, potrivit prevederilor cap. II din prezenta lege. (2) Registrul central al comerţului se tine de către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral din venituri proprii, organizată în subordinea Ministerului Justiţiei.-------------Alin. (2) al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 11 octombrie 2002. Articolul 3Comercianţii cer înmatricularea la oficiul registrului comerţului din judeţul sau din municipiul Bucureşti, unde îşi au sediul. Articolul 4 (1) Registrul comerţului este public. (2) Oficiul registrului comerţului este obligat sa elibereze, pe cheltuiala persoanei care a făcut cererea, copii certificate de pe înregistrările efectuate în registru şi de pe actele prezentate, precum şi certificatele constatatoare ca un anumit act sau fapt este sau nu este înregistrat. (3) Actele prevăzute la alin. (2) pot fi cerute şi eliberate şi prin corespondenta. Articolul 5 (1) Înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului ori de la publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, sau în alta publicaţie, acolo unde legea dispune astfel. (2) Persoana care are obligaţia de a cere o înregistrare nu poate opune terţilor actele ori faptele neinregistrate, în afară de cazul în care face dovada ca ele erau cunoscute de aceştia. Articolul 6 (1) Înregistrările în registrul comerţului se fac pe baza unei încheieri a judecătorului delegat sau, după caz, a unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, în afară de cazurile în care legea prevede altfel. (2) Încheierile judecătorului delegat privitoare la înmatriculare sau la orice alte înregistrări în registrul comerţului sunt executorii de drept şi sunt supuse numai recursului. (3) Termenul de recurs este de 15 zile şi curge de la data pronunţării încheierii pentru părţi şi de la data publicării încheierii sau a actului modificator al actului constitutiv în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pentru orice alte persoane interesate. (4) Recursul se depune şi se menţionează în registrul comerţului unde s-a făcut înregistrarea. În termen de 3 zile de la data depunerii, oficiul registrului comerţului înaintează recursul curţii de apel în a carei raza teritorială se afla domiciliul sau sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, la curtea de apel în a carei raza teritorială se afla sediul sucursalei. (5) Motivele recursului se pot depune la instanţa, cu cel puţin două zile înaintea termenului de judecată. (6) În cazul admiterii recursului, decizia instanţei de recurs va fi menţionată în registrul comerţului.-------------Art. 6 a fost modificat de pct. 3 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 7 (1) Instanţele judecătoreşti sunt obligate sa trimită oficiului registrului comerţului, în termen de 15 zile de la data când au rămas irevocabile, copii legalizate de pe hotărârile irevocabile ce se referă la acte, fapte şi menţiuni a căror înregistrare în registrul comerţului o dispun, conform legii.-------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 4 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) În aceste încheieri şi hotărâri instanţele judecătoreşti vor dispune şi efectuarea înregistrărilor în registrul comerţului. Articolul 8 (1) Controlul legalităţii operaţiunilor efectuate de oficiul registrului comerţului se face de către unul dintre judecătorii tribunalului judeţean, respectiv, al municipiului Bucureşti, delegat anual de preşedintele acestui tribunal. (2) Judecătorul delegat va controla operaţiunile registrului comerţului cel puţin o dată pe luna. (3) Controlul efectuat de judecătorul delegat nu exonereaza de răspundere personalul oficiului care conduce şi executa operaţiunile registrului comerţului pentru conformitatea cu legea a datelor înscrise. (4) Lucrările de grefa, secretariat şi arhiva ale judecătorului delegat se asigura de către personalul oficiului registrului comerţului. Capitolul II Oficiul registrului comerţuluiOficiul registrului comerţului Articolul 9 (1) Oficiile registrului comerţului se organizează în subordinea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi funcţionează pe lângă fiecare tribunal.--------------Alin. (2) al art. 9 a fost abrogat de pct. 2 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003. (3) Oficiile registrului comerţului prevăzute la alin. (1) comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului orice înmatriculare sau menţiune operata, în termen de cel mult 15 zile de la efectuare.--------------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003.-------------Art. 9 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 11 octombrie 2002. Articolul 10 (1) Structura organizatorică şi modul de funcţionare ale Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi ale oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale, precum şi numărul maxim de posturi ale acestora se stabilesc prin regulament de organizare şi funcţionare aprobat prin ordin al ministrului justiţiei.--------------Alin. (1) al art. 10 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003. (2) Salarizarea personalului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se stabileşte în condiţiile prevăzute de lege pentru instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii. (3) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital aferente activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se realizează din taxele şi tarifele percepute, potrivit art. 11. Destinaţia excedentelor anuale efective ale bugetului de venituri şi cheltuieli al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, după deducerea eventualelor sume încasate anticipat şi a obligaţiilor de plată, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului. (4) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este condus de un director general numit de ministrul justiţiei, în condiţiile legii. În funcţia de director general pot fi numiţi şi magistraţi detasati, în condiţiile legii. (5) Oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale sunt conduse de directori numiţi de ministrul justiţiei, în condiţiile legii. (6) Personalul necesar pentru funcţionarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale se selectioneaza prin concurs, potrivit legii. Numirea personalului se face de către directorul general al Oficiului Naţional al Registrului Comerţului.--------------Alin. (6) al art. 10 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003.-------------Art. 10 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 11 octombrie 2002. Articolul 11 (1) Pentru operaţiunile efectuate oficiul registrului comerţului percepe taxe şi tarife stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Justiţiei şi a Ministerului Finanţelor Publice. (2) Taxele şi tarifele percepute potrivit alin. (1) se achită la casieria oficiului registrului comerţului şi se virează în contul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, deschis la trezoreria statului.--------------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 5 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003. (3) Taxele şi tarifele prevăzute la alin. (1) se pot actualiza anual, prin hotărâre a Guvernului, pe baza fundamentarii prezentate de Ministerul Justiţiei şi ţinând cont de rezultatele anului anterior, cuprinse în situaţia financiară anuală.--------------Alin. (3) al art. 11 a fost introdus de pct. 6 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003.-------------Art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 11 octombrie 2002. Articolul 12 (1) Registrul comerţului este alcătuit dintr-un registru pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice şi asociaţii familiale şi un altul pentru înregistrarea comercianţilor persoane juridice. Pentru fiecare an se deschide un registru. Aceste registre se ţin în sistem computerizat.-------------Alin. (1) al art. 12 a fost modificat de pct. 5 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Fiecare comerciant înregistrat va purta un număr de ordine, începând de la numărul 1 în fiecare an. (3) Oficiul registrului comerţului va mai tine şi dosare, pentru fiecare comerciant, cu actele depuse. Înregistrările efectuate în registru vor fi evidentiate şi în dosarul comerciantului. (4) Modul de ţinere a registrelor, de efectuare a înregistrărilor şi de furnizare a informaţiilor la art. 4 se stabileşte prin norme aprobate prin ordin al ministrului justiţiei.--------------Alin. (4) al art. 12 a fost modificat de pct. 7 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003. Capitolul III Efectuarea înregistrărilorEfectuarea înregistrărilor Articolul 13 (1) Cererea de înmatriculare a unui comerciant persoana fizica în registrul comerţului va cuprinde:-------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de pct. 6 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. a) numele şi prenumele, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, starea civilă şi activitatea comercială anterioară;-------------Litera a) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de pct. 7 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. b) firma comercială şi sediul acesteia; c) obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale, astfel cum sunt prevăzute în autorizaţia pentru exercitarea comerţului; d) numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.(1^1) Cererea de înmatriculare a unei asociaţii familiale în registrul comerţului trebuie să cuprindă: a) numele şi prenumele fiecăruia dintre asociaţi, codul numeric personal, domiciliul, cetăţenia, data şi locul naşterii, calitatea de membru al familiei, starea civilă şi activitatea comercială anterioară; b) datele de identificare a persoanei care reprezintă asociaţia în relaţiile cu terţii - membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia sau împuternicitul acestuia; c) firma comercială şi sediul acesteia; d) obiectul comerţului, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale, astfel cum sunt prevăzute în autorizaţia pentru exercitarea comerţului; e) numărul, data şi organul emitent al autorizaţiei pentru exercitarea comerţului.-------------Alin. (1^1) al art. 13 a fost introdus de pct. 8 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare ale datelor pe care le cuprinde. (3) Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, precum şi, în cazul asociaţiilor familiale, codul unic de înregistrare atribuit conform legii.-------------Alin. (3) al art. 13 a fost modificat de pct. 9 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 14 (1) Cererea de înmatriculare a unei societăţi comerciale va cuprinde, după caz, datele conţinute în mod obligatoriu în actul sau constitutiv şi va fi însoţită de documentele doveditoare necesare, potrivit Legii nr. 31/1990privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, precum şi codul unic de înregistrare, atribuit conform legii.-------------Art. 14 a fost modificat de pct. 10 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 15 (1) Cererea de înmatriculare a unei regii autonome, companii naţionale sau societăţi naţionale în registrul comerţului trebuie să cuprindă:-------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 15 a fost modificată de pct. 11 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. a) actul de înfiinţare, denumirea, sediul şi, dacă este cazul, emblema acesteia; b) obiectul de activitate, cu precizarea domeniului şi a activităţii principale; c) unităţile componente ce pot intră în relaţii contractuale cu terţii, persoanele împuternicite să le reprezinte şi limitele împuternicirilor acordate; d) numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul şi cetăţenia persoanelor împuternicite să le reprezinte, precum şi limitele puterilor conferite. (2) Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, precum şi codul unic de înregistrare, atribuit conform legii.-------------Alin. (2) al art. 15 a fost introdus de pct. 12 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 16 (1) Organizaţiile cooperatiste se înmatriculează în registrul comerţului, cu respectarea reglementărilor privind cooperatia mestesugareasca, cooperatia de consum şi cooperatia de credit. (2) Oficiul va înscrie în registrul comerţului toate datele din cerere, precum şi codul unic de înregistrare, atribuit conform legii.-------------Alin. (2) al art. 16 a fost introdus de pct. 13 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 17Cererea de înmatriculare în registrul comerţului se face, dacă legea nu prevede altfel, în termen de 15 zile: a) pentru comercianţi, persoane fizice şi asociaţii familiale, de la data autorizării;-------------Litera a) a art. 17 a fost modificată de pct. 14 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. b) pentru societăţile comerciale, de la data încheierii actului constitutiv;-------------Litera b) a art. 17 a fost modificată de pct. 14 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. c) pentru regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale şi organizaţii cooperatiste, de la data actului de înfiinţare. Articolul 18 (1) Cererea de înmatriculare a unui comerciant, persoana fizica, va fi facuta personal sau prin împuternicit, cu procura specială şi autentică.(1^1) Cererea de înmatriculare a asociaţiei familiale se face de membrul de familie din iniţiativa căruia s-a înfiinţat asociaţia sau împuternicitul acestuia, cu procura specială şi autentică.-------------Alin. (1^1) al art. 18 a fost introdus de pct. 15 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Pentru dovedirea specimenului de semnatura, comerciantul persoana fizica, respectiv reprezentantul asociaţiei familiale, semnează la oficiul registrului comerţului, în prezenta judecătorului delegat sau a directorului oficiului sau a înlocuitorului acestuia, care va certifica semnatura.-------------Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 16 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (3) În absenta comerciantului persoana fizica, respectiv a reprezentantului asociaţiei familiale, semnatura acestuia poate fi înlocuită prin prezentarea unui specimen de semnatura legalizat de notarul public.-------------Alin. (3) al art. 18 a fost modificat de pct. 16 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 19 (1) Cererea de înmatriculare în registrul comerţului a unei societăţi comerciale va fi semnată cel puţin de un administrator sau, după caz, de reprezentantul acestuia ori, în condiţiile legii, de oricare asociat, iar pentru regii autonome, companii naţionale, societăţi naţionale sau organizaţii cooperatiste, de către persoanele împuternicite, potrivit legii, să le reprezinte. (2) Dovedirea specimenului de semnatura a administratorilor şi, după caz, a reprezentanţilor societăţilor comerciale, precum şi a persoanelor împuternicite în condiţiile legii sa reprezinte regiile autonome sau organizaţiile cooperatiste se face cu respectarea prevederilor art. 18 alin. (2) şi (3). Articolul 20 (1) Cererea de înmatriculare va fi însoţită de acte doveditoare. (2) La orice înmatriculare se vor menţiona numărul şi data încheierii judecătorului delegat. Articolul 21În registrul comerţului se vor inregistra menţiuni referitoare la: a) donatia, vânzarea, locaţiunea sau garanţia reală mobiliară constituită asupra fondului de comerţ, precum şi orice alt act prin care se aduc modificări înregistrărilor în registrul comerţului sau care face sa înceteze firma ori fondul de comerţ;-------------Litera a) a art. 21 a fost modificată de pct. 17 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. b) numele şi prenumele, cetăţenia, codul numeric personal, pentru cetăţenii români, seria şi numărul pasaportului, pentru cetăţenii străini, data şi locul naşterii împuternicitului sau a reprezentantului fiscal, dacă este cazul; dacă dreptul de reprezentare este limitat la o anumită sucursala, menţiunea se va face numai în registrul unde este înscrisă sucursala, semnatura împuternicitului/reprezentantului fiscal va fi data în forma prevăzută la art. 18 alin. (2) şi (3);-------------Litera b) a art. 21 a fost modificată de pct. 17 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. c) brevetele de invenţii, mărcile de fabrica, de comerţ şi de serviciu, denumirile de origine, indicaţiile de provenienţă, firma, emblema şi alte semne distinctive asupra cărora societatea comercială, regia autonomă, organizaţia cooperatista sau comerciantul persoana fizica sau asociaţie familială are un drept;-------------Litera c) a art. 21 a fost modificată de pct. 17 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. d) hotărârea de divorţ al comerciantului, precum şi cea de împărţire a bunurilor comune pronunţate în cursul exercitării comerţului; e) hotărârea de punere sub interdicţie a comerciantului sau de instituire a curatelei acestuia, precum şi hotărârea prin care se ridica aceste măsuri; f) deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau de faliment, după caz, precum şi înscrierea menţiunilor corespunzătoare; g) hotărârea de condamnare a comerciantului, administratorului sau cenzorului pentru fapte penale care îl fac nedemn sau incompatibil sa exercite aceasta activitate;-------------Litera g) a art. 21 a fost modificată de pct. 18 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. h) orice modificare privitoare la actele, faptele şi menţiunile înregistrate. Articolul 22 (1) Comerciantul are obligaţia să solicite înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor prevăzute la art. 21, în cel mult 15 zile de la data actelor şi faptelor supuse obligaţiei de înregistrare. (2) Înregistrarea menţiunilor se poate face şi la cererea persoanelor interesate, în termen de cel mult 30 de zile de la data când au cunoscut actul sau faptul supus înregistrării. (3) Menţiunile se vor inregistra din oficiu, în termen de 15 zile de la data primirii copiei legalizate a hotărârii irevocabile referitoare la faptele şi actele prevăzute la art. 21 lit. e), f) şi g).-------------Alin. (3) al art. 22 a fost modificat de pct. 19 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (4) Faptul ca menţiunile pot fi înregistrate şi la cererea altor persoane sau din oficiu nu scuteşte pe comerciant de obligaţia de a cere efectuarea lor. Articolul 23 (1) Comerciantul care are sucursale trebuie să ceara înmatricularea acestora la oficiul registrului comerţului de la sediul fiecărei sucursale. (2) În cerere, pe lângă datele prevăzute în prezenta lege pentru înmatricularea comerciantului, se va arata şi oficiul unde a fost înmatriculată firma sediului principal. (3) Oficiul registrului comerţului de la sediul sucursalei va transmite oficiului registrului comerţului de la sediul principal al comerciantului un extras de pe înregistrarea efectuată, pentru a fi menţionată în registrul comerţului respectiv. Articolul 24 (1) Înfiinţarea în România a unei sucursale sau filiale de către comerciantul care are sediul principal al comerţului în străinătate este supusă tuturor dispoziţiilor referitoare la înmatricularea, menţionarea şi publicarea actelor şi faptelor cerute pentru comercianţii din ţara.-------------Alin. (1) al art. 24 a fost modificat de pct. 20 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003.(1^1) Cererile de înmatriculare vor indica şi: a) denumirea sucursalei şi numele/denumirea, forma şi sediul comerciantului din străinătate; b) numele şi calitatea persoanelor care pot reprezenta faţă de terţi şi în justiţie comerciantul din străinătate, precum şi ale celor dintre ele care se ocupa nemijlocit de activitatea sucursalei; c) ultima situaţie financiară a comerciantului din străinătate aprobată, verificata sau publicată potrivit legislaţiei statului în care comerciantul are domiciliul/sediul.-------------Alin. (1^1) al art. 24 a fost introdus de pct. 21 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003.(1^2) Dacă este cazul, se vor inregistra şi menţiuni referitoare la: a) deschiderea unei proceduri judiciare sau extrajudiciare de insolventa asupra comerciantului din străinătate; b) dizolvarea societăţii din străinătate, numele şi puterile lichidatorilor; c) închiderea sucursalei.-------------Alin. (1^2) al art. 24 a fost introdus de pct. 21 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Toate aceste formalităţi se vor face la sediul oficiului registrului comerţului de la sediul sucursalei.-------------Alin. (2) al art. 24 a fost modificat de pct. 22 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (3) Dacă o societate cu sediul în străinătate înfiinţează mai multe sucursale în ţara, documentele de constituire şi alte acte ale aceleiaşi societăţi, necesare pentru înmatricularea unei sucursale, se depun numai la una dintre sucursale. Articolul 25 (1) Orice persoană fizica sau juridică prejudiciata ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul sa ceara radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicita radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.-------------Alin. (1) al art. 25 a fost modificat de pct. 23 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Cererea se depune şi se menţionează în registrul comerţului la care s-a făcut înmatricularea comerciantului. În termen de 3 zile de la data depunerii oficiul registrului comerţului înaintează cererea tribunalului în a cărui raza teritorială se afla sediul comerciantului, iar în cazul sucursalelor înfiinţate în alt judeţ, tribunalului din acel judeţ. (3) Tribunalul se pronunţa asupra cererii cu citarea oficiului registrului comerţului şi a comerciantului.-------------Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 23 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (4) Hotărârea judecătorească de soluţionare a cererii poate fi atacată numai cu recurs, iar termenul de recurs curge de la pronunţare, pentru părţile prezente, şi de la comunicare, pentru părţile lipsa.-------------Alin. (4) al art. 25 a fost modificat de pct. 23 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (5) Oficiul registrului comerţului va efectua radierea şi va publică hotărârea judecătorească irevocabilă în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala părţii care a introdus cererea. În acest scop, instanţa va comunică oficiului registrului comerţului hotărârea judecătorească, în copie legalizată, cu menţiunea rămânerii irevocabile.-------------Alin. (5) al art. 25 a fost modificat de pct. 23 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003.-----------Art. 25 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 348 din 6 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 12 iulie 2001. Articolul 26 (1) Data înregistrării în registrul comerţului este data la care înregistrarea a fost efectiv operata în acest registru. (2) Înregistrarea în registrul comerţului se operează în termen de 24 de ore de la data încheierii judecătorului delegat, iar în cazul înmatriculării comerciantului, în termen de 24 de ore de la data pronunţării încheierii judecătorului delegat de autorizare a înmatriculării.-------------Alin. (2) al art. 26 a fost modificat de pct. 24 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 28În cererile de înregistrare în registrul comerţului şi în orice alte cereri adresate acestui registru se vor indica persoana şi adresa la care se vor comunică încheierile judecătorului delegat sau alte acte şi instiintari. Articolul 29Comerciantul este obligat sa menţioneze pe facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte şi orice alte documente întrebuinţate în comerţ, numele/denumirea, sediul social, codul unic de înregistrare şi, dacă este cazul, codul numeric personal. Sunt exceptate bonurile fiscale emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislaţia din domeniu.-------------Art. 29 a fost modificat de pct. 26 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Capitolul IV Regimul firmelor şi emblemelorRegimul firmelor şi emblemelor Articolul 30 (1) Firma este numele sau, după caz, denumirea sub care un comerciant îşi exercită comerţul şi sub care semnează. (2) Emblema este semnul sau denumirea care deosebeşte un comerciant de un altul de acelaşi gen. (3) Firmele şi emblemele vor fi scrise în primul rând în limba română. (4) Dreptul de folosinţă exclusiva asupra firmei şi emblemei se dobândeşte prin înscrierea acestora în registrul comerţului. Articolul 31 (1) Firma unui comerciant, persoana fizica, se compune din numele comerciantului scris în întregime sau din numele şi iniţială prenumelui acestuia.(1^1) Firma unei asociaţii familiale trebuie să cuprindă numele membrului de familie la iniţiativa căruia se înfiinţează asociaţia familială, cu menţiunea lt; lt;asociaţie familială gt; gt;, scrisă în întregime.-------------Alin. (1^1) al art. 31 a fost introdus de pct. 27 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Nici o menţiune care ar putea induce în eroare asupra naturii sau întinderii comerţului ori situaţiei comerciantului nu poate fi adăugată firmei. Se vor putea face menţiuni care să arate mai precis persoana comerciantului sau felul comerţului sau. Articolul 32Firma unei societăţi în nume colectiv trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţi, cu menţiunea "societate în nume colectiv", scrisă în întregime. Articolul 33Firma unei societăţi în comandită simpla trebuie să cuprindă numele a cel puţin unuia dintre asociaţii comanditati, cu menţiunea "societate în comandită", scrisă în întregime. Articolul 34Dacă numele unei persoane străine de societate figurează, cu consimţământul sau, în firma unei societăţi în nume colectiv ori în comandită simpla, aceasta devine răspunzătoare nelimitat şi solidar de toate obligaţiile societăţii. Aceeaşi regula este aplicabilă şi comanditarului al cărui nume figurează în firma unei societăţi în comandită. Articolul 35Firma unei societăţi pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune dintr-o denumire proprie, de natura a o deosebi de firma altor societăţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate pe acţiuni" sau "S.A." ori, după caz, "societate în comandită pe acţiuni". Articolul 36Firma unei societăţi cu răspundere limitată se compune dintr-o denumire proprie, la care se poate adauga numele unuia sau al mai multor asociaţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime "societate cu răspundere limitată" sau "S.R.L." Articolul 37Firma sucursalei din România a unei societăţi străine va trebui sa cuprindă şi menţiunea sediului principal din străinătate. Articolul 38 (1) Orice firma noua trebuie să se deosebeasca de cele existente. (2) Când o firma noua este asemănătoare cu o alta, trebuie să se adauge o menţiune care să o deosebeasca de aceasta, fie prin desemnarea mai precisa a persoanei, fie prin indicarea felului de comerţ exercitat sau în orice alt mod. Articolul 39 (1) Oficiul registrului comerţului va refuza înscrierea unei firme care, fără a introduce elemente de deosebire, poate produce confuzie cu alte firme înregistrate. (2) Se interzice înscrierea unei firme care conţine cuvintele sau sintagmele "academic-ştiinţific, academie, universitate, universitar, şcoala, şcolar" şi/sau derivatele acestora. (3) Înscrierea unei firme care conţine cuvintele sau sintagmele: "naţional, român, institut" şi/sau derivatele acestora ori cuvinte sau sintagme caracteristice autorităţilor şi instituţiilor publice centrale se realizează numai cu acordul Secretariatului General al Guvernului. (4) Înscrierea unei firme care conţine cuvinte sau sintagme caracteristice autorităţilor şi instituţiilor publice locale se realizează numai cu acordul prefectului judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, în circumscripţia teritorială în care solicitantul şi-a stabilit sediul social. (5) În cazurile prevăzute la alin. (3) şi (4) autoritatea competentă refuza eliberarea acordului dacă firma în cauza este de natura sa creeze confuzie cu denumirea unei instituţii publice ori de interes public. (6) Acordul pentru folosirea denumirii, prevăzut la alin. (3) şi (4), ori, după caz, refuzul eliberării acordului se comunică în termen de 10 zile de la data solicitării. (7) Refuzul acordului prevăzut la alin. (3) şi (4) conduce la respingerea cererii de înmatriculare a persoanei juridice. (8) Verificarea disponibilităţii firmei şi a emblemei se face de către oficiul registrului comerţului înainte de întocmirea actelor constitutive sau, după caz, de modificare a firmei şi/sau a emblemei. (9) Firmele şi emblemele radiate din registrul comerţului sunt indisponibile pentru o perioadă de 2 ani de la data radierii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 41.--------------Art. 39 a fost modificat de art. I din ORDONANTA nr. 72 din 13 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 27 august 2004. Articolul 40Nici o firma nu va putea cuprinde o denumire întrebuinţată de comercianţii din sectorul public. Articolul 41 (1) Dobanditorul cu orice titlu al unui fond de comerţ va putea sa continue activitatea sub firma anterioară, care cuprinde numele unui comerciant persoana fizica sau al unui asociat al unei asociaţii familiale, societăţi în nume colectiv ori comandită simpla, cu acordul expres al titularului precedent sau al succesorilor săi în drepturi şi cu obligaţia de menţionare în cuprinsul acelei firme a calităţii de succesor.-------------Alin. (1) al art. 41 a fost modificat de pct. 29 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Păstrarea firmei precedente este permisă societăţii pe acţiuni, în comandită pe acţiuni sau societăţii cu răspundere limitată, fără cerinţa mentionarii raportului de succesiune. (3) În cazul în care firma unei societăţi cu răspundere limitată cuprinde numele unuia sau mai multor asociaţi, dispoziţiile alin. (1) rămân aplicabile. Articolul 42Firma nu poate fi instrainata separat de fondul de comerţ la care este întrebuinţată. Articolul 43 (1) Orice emblema va trebui să se deosebeasca de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaşi fel de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde comerciantul îşi desfăşoară activitatea. (2) Emblemele vor putea fi folosite pe panouri de reclama oriunde ar fi aşezate, pa facturi, scrisori, note de comanda, tarife, prospecte, afişe, publicaţii şi în orice alt mod, numai dacă vor fi însoţite în mod vizibil de firma comerciantului. (3) Dacă emblema cuprinde o denumire, firma va fi scrisă cu litere având mărimea de cel puţin jumătate din cea a literelor cu care este scrisă emblema. Capitolul V SancţiuniSancţiuni Articolul 44 (1) Dacă nu respecta dispoziţiile legii şi termenele prevăzute, comercianţii care trebuie să ceara înmatricularea sau înscrierea unei menţiuni sau să depună specimene de semnatura ori anumite acte vor fi obligaţi, prin încheiere pronunţată de judecătorul delegat, la plata unei amenzi judiciare de la 500.000 lei la 5.000.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune.-------------Alin. (1) al art. 44 a fost modificat de pct. 30 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) În cazul în care înmatricularea, menţiunea, depunerea specimenului de semnatura sau a actului sunt în sarcina unei persoane juridice, amenda judiciară este de la 5.000.000 lei la 20.000.000 lei, dacă fapta nu constituie infracţiune. Dacă sunt mai multe persoane obligate la îndeplinire, amenda se aplică fiecăreia dintre ele.-------------Alin. (2) al art. 44 a fost modificat de pct. 30 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003.-------------Alin. (3) al art. 44 a fost abrogat de pct. 8 al articolului unic din LEGEA nr. 505 din 26 noiembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 857 din 3 decembrie 2003. (4) Amenda prevăzută la alin. (2) se aplică şi reprezentanţilor societăţilor comerciale amendate, potrivit dispoziţiilor acelui alineat. Articolul 45Comercianţii persoane fizice şi reprezentanţii asociaţiilor familiale şi ai persoanelor juridice, care nu se conformează obligaţiilor prevăzute la art. 29, vor fi sancţionaţi de organele de control ale Ministerului Finanţelor Publice cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei, iar în cazul înscrierii unor date false, se vor aplica dispoziţiile corespunzătoare din legea penală.-------------Art. 45 a fost modificat de pct. 31 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 46Sesizarea judecătorului delegat pentru aplicarea amenzilor prevăzute la art. 44 se poate face de orice persoană interesată sau din oficiu.-------------Art. 46 a fost modificat de pct. 32 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 47Amenzile judiciare prevăzute la art. 44 sunt supuse regimului de drept comun al amenzilor judiciare, prevăzut de Codul de procedură civilă.-------------Art. 47 a fost modificat de pct. 33 al art. VIII, Titlul II din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. Articolul 48 (1) Persoana care, cu rea-credinţa, a făcut declaraţii inexacte, în baza cărora s-a operat o înmatriculare ori s-a făcut o menţiune în registrul comerţului, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei, dacă, potrivit legii, fapta nu constituie o infracţiune mai grava. (2) Prin hotărârea pronunţată, instanţa va dispune şi rectificarea sau radierea înmatriculării ori menţiunii inexacte. Capitolul VI Dispoziţii finale şi tranzitoriiDispoziţii finale şi tranzitorii Articolul 50 (1) Asigurarea spaţiului corespunzător şi a condiţiilor materiale necesare desfăşurării activităţii Oficiului Naţional al Registrului Comerţului şi a fiecărui oficiu al registrului comerţului se face pentru anii 1990-1991 de către prefectura şi, respectiv, de către Primăria Municipiului Bucureşti. (2) Bunurile cu care au fost dotate oficiile trec, fără plata, în proprietatea camerelor de comerţ şi industrie teritoriale până la data de 1 ianuarie 1992. Articolul 51Oficiul Naţional al Registrului Comerţului asigura condiţiile necesare în vederea funcţionarii sistemului informatic unitar al registrului comerţului.-------------Art. 51 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 129 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 746 din 11 octombrie 2002. Articolul 53Prezenta lege intră în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României*).---------*) Fac excepţie prevederile art. 4 alin. (2) şi (3), art. (6), art. 8 alin. (2), (3) şi (4), art. 11 alin. (2), (3) şi (4), art. 12 alin. (1), (3) şi (4), art. 13 alin. (1), art. 14, art. 15, art. 16, art. 17-20, art. 21 lit. f), art. 23, art. 24 alin. (3), art. 25 alin. (3), art. 26-29, art. 30 alin. (2) şi (4), art. 36, art. 37, art. 39, art. 41, art. 44, art. 45, art. 48 alin. (1) şi ale art. 51 şi 52, care intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Legii nr. 12/1998.-----------

Noutăți

  • LEGE nr. 57 din 16 aprilie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 75/1995 privind producerea, controlul calităţii, comercializarea şi folosirea seminţelor şi materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante agricole
  • LEGE nr. 276 din 12 noiembrie 2015 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 236/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului privind vânzarea în lipsă şi anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit
  • LEGE nr. 139 din 10 iunie 2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Juridice din România
  • LEGE nr. 67 din 25 martie 2004 (*republicată*) pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 151 din 14 octombrie 1999 privind stingerea unor obligaţii bugetare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 149 din 19 decembrie 2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 8 septembrie 2005 privind mandatarea Ministerului Finanţelor Publice pentru reprezentarea României sau a altor instituţii publice în faţa Curţii de Arbitraj Internaţionale a Centrului Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiţii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 48 din 12 iunie 2003 privind unele măsuri în vederea întăririi disciplinei financiare şi a creşterii eficienţei utilizării fondurilor în sistemul sanitar, precum şi modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 iunie 2000 (*republicată*) privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 14 noiembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 2.908 din 4 iulie 1921 pentru infranarea vagabondajului şi cersetoriei şi pentru protectiunea copiilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 38 din 9 mai 2007 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 35 din 8 martie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 282 din 31 octombrie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/2010 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 102 din 16 noiembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
  • LEGE nr. 124 din 9 iulie 1997 pentru ratificarea Acordului de cooperare economică şi tehnică dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Mozambic, semnat la Bucureşti la 18 septembrie 1996
  • LEGE nr. 114 din 24 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 132/2008 pentru ratificarea Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Apărării al Republicii Bulgaria, Ministerul Apărării al Republicii Cehe, Ministerul Apărării al Republicii Estonia, Ministerul Apărării al Republicii Finlanda, Guvernul Republicii Ungare, Ministerul Apărării al Republicii Italiene, Ministerul Apărării al Republicii Letonia, Ministerul Apărării al Republicii Lituania, ministrul apărării al Regatului Ţărilor de Jos, Ministerul Apărării al Regatului Norvegiei, ministrul apărării naţionale al Republicii Polone, Guvernul României, Ministerul Apărării al Republicii Slovenia, Guvernul Regatului Suediei şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii privind Capabilitatea de transport strategic aerian (SAC), deschis spre semnare la Luxemburg la 14 februarie 2008, şi a Scrisorii de confirmare între participanţii la SAC MoU cu privire la suspendarea şi reducerea unor costuri ale Programului privind
  • LEGE nr. 97 din 23 septembrie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 45/1995 privind aprobarea Acordului pentru încheierea decontărilor în ruble transferabile, precum şi transformarea şi lichidarea soldului în ruble transferabile în favoarea Republicii Federale Germania
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 10 decembrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi a altor acte normative
  • LEGE nr. 251 din 19 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul programelor multianuale prioritare de mediu şi gospodărire a apelor
  • LEGE nr. 222 din 18 noiembrie 2010 pentru modificarea anexelor nr. 2 şi 3 la Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 25 octombrie 2006 privind asigurarea producţiei de apă grea în vederea punerii în funcţiune şi pentru completarea necesarului tehnologic pe durata de viaţă a unităţilor 3 şi 4 de la Centrala nuclearo-electrică Cernavodă
  • LEGE nr. 12 din 6 august 1990 (*republicată*) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite*)
  • LEGE nr. 144 din 1 aprilie 2002 pentru acceptarea unor amendamente la Convenţia privind Organizaţia Maritima Internaţionala, adoptată la Geneva la 6 martie 1948
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 349 din 21 iulie 2006 pentru completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri
  • LEGE nr. 130 din 17 mai 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2005 privind unele măsuri pentru ocuparea prin concurs a funcţiilor publice vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice implicate în implementarea angajamentelor asumate prin negocierile pentru aderarea României la Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 566 din 9 decembrie 2004 a cooperaţiei agricole
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 26 iunie 2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 9 februarie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • LEGE nr. 178 din 9 octombrie 1998 pentru modificarea art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • LEGE nr. 81 din 30 martie 2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă
  • LEGE nr. 3 din 22 februarie 2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 8 din 11 ianuarie 2006 (*republicată*) privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică*)
  • LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • LEGE nr. 53 din 30 martie 1932 pentru renunţarea la exproprierea Palatului Stuza din Bucureşti
  • LEGE nr. 176 din 14 octombrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 597/2001 privind unele măsuri de protecţie şi autorizare a construcţiilor în zona de coastă a Mării Negre
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 64 din 28 iunie 2003 pentru stabilirea unor măsuri privind înfiinţarea, organizarea, reorganizarea sau funcţionarea unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi a unor instituţii publice
  • LEGE nr. 3 din 9 ianuarie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • COD DE PROCEDURA PENALĂ
  • LEGE nr. 107 din 15 iunie 2011 privind comercializarea materialelor forestiere de reproducere
  • LEGE nr. 209 din 19 aprilie 2002 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2001 pentru completarea art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 73/1999 privind impozitul pe venit
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 383 din 16 decembrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor
  • LEGE nr. 56 din 28 decembrie 1972 pentru aprobarea Decretului nr. 315/1972 cu privire la majorarea pensiilor de asigurări sociale de stat, pensiilor I.O.V.R. şi ajutoarelor sociale
  • LEGE nr. 4 din 4 aprilie 1953 (*republicata*) CODUL FAMILIEI
  • LEGE nr. 216 din 31 mai 2006 pentru ratificarea Acordului de administrare a Fondului fiduciar dintre Guvernul României, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Asociaţia Internaţională de Dezvoltare privind Fondul fiduciar susţinut de mai mulţi finanţatori pentru sprijinirea Deceniului de incluziune a romilor 2005-2015, semnat la Bucureşti la 17 noiembrie 2005
  • LEGE nr. 540 din 25 noiembrie 2004 pentru ratificarea Acordului privind statutul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord, al reprezentanţilor naţionali şi al personalului internaţional, adoptat la Ottawa la 20 septembrie 1951, şi a Acordului privind statutul misiunilor şi reprezentanţilor statelor terţe pe lângă Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, adoptat la Bruxelles la 14 septembrie 1994
  • LEGE nr. 157 din 30 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2013 pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul impozitelor şi taxelor locale
  • LEGE nr. 350 din 10 iulie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 157/2002 pentru completarea Legii arendării nr. 16/1994
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 8 din 27 februarie 2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 141 din 17 octombrie 2002 privind reglementarea depozitarii seminţelor de consum, regimul certificatelor de depozit pentru acestea şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021