Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 privind acordarea tichetelor de masa
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 260 din 13 iulie 1998 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 142 din 9 iulie 1998 (*actualizată*)privind acordarea tichetelor de masă(actualizată până la data de 7 decembrie 2016*)

----------Parlamentul României adoptă prezenta lege. Articolul 1 (1) Salariaţii din cadrul societăţilor comerciale, regiilor autonome şi din sectorul bugetar, precum şi din cadrul unităţilor cooperatiste şi al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocaţie individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocaţiei individuale de hrană reglementate de prezenta lege şi sunt suportate integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unităţile din sectorul bugetar, şi în limita bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. (3) În înţelesul prezentei legi, cu excepţia cazurilor în care se prevede în mod expres altfel, termenul «tichet de masă» va fi interpretat ca făcând referire atât la tichetele de masă pe suport hârtie, cât şi la tichetele de masă pe suport electronic. (4) Tichetele de masă în format electronic sunt bonuri de valoare pe suport electronic reglementate exclusiv de prevederile prezentei legi şi destinate exclusiv acordării alocaţiei individuale de hrană a salariaţilor în conformitate cu prevederile prezentei legi. (5) Tichetele de masă pe suport hârtie şi pe suport electronic sunt emise în mod exclusiv pentru a fi folosite în limitele prezentei legi. (6) Angajatorul are libertatea de a decide dacă acordă tichete de masă şi sub ce formă, în urma consultării cu salariaţii, prin organizaţiile sindicale legal constituite sau prin reprezentanţii salariaţilor, după caz.-----------Art. 1 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 2 (1) Tichetele de masă, pe suport hârtie sau pe suport electronic, se emit numai de către unităţile autorizate de Ministerul Finanţelor Publice, denumite în continuare unităţi emitente, sau de către angajatorii care au organizate cantine-restaurant ori bufete. (2) Unităţile emitente de tichete masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic desfăşoară această activitate numai în baza autorizaţiei de funcţionare, acordată de Ministerul Finanţelor Publice. Autorizaţia de funcţionare se acordă potrivit criteriilor stabilite de către Ministerul Finanţelor Publice, astfel încât să se asigure dezvoltarea concurenţială a serviciilor prevăzute de prezenta lege. (3) Unităţile care emit tichete de masă sunt obligate să ia măsurile necesare pentru asigurarea circulaţiei acestora în condiţii de siguranţă. (4) Fiecare tichet de masă pe suport hârtie este valabil numai dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi dacă cuprinde, cel puţin, următoarele menţiuni: a) numele şi adresa emitentului; b) valoarea nominală a tichetului de masă; c) date referitoare la perioada de valabilitate; d) interdicţia de a fi utilizat pentru achiziţionarea de ţigări sau de produse alcoolice; e) spaţiu pentru înscrierea numelui şi a prenumelui salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă; f) spaţiu destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei unităţii la care tichetul de masă a fost utilizat. (5) Fiecare tichet de masă pe suport electronic este valabil numai dacă menţiunile prevăzute la alin. (4) lit. a), c) şi d), precum şi numele şi prenumele salariatului care este în drept să utilizeze tichetul de masă sunt înscrise pe tichetul de masă pe suport electronic sau stocate într-un alt mod în acesta. (6) Tichetele de masă emise pe suport electronic pot fi alimentate exclusiv cu valoarea nominală a tichetelor de masă acordate de către angajator şi pot fi utilizate doar pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare în unităţile menţionate la art. 6 alin. (4). (7) Tichetele de masă emise pe suport electronic nu permit efectuarea de operaţiuni de retragere de numerar. (8) Unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic sunt obligate să deschidă conturi sau subconturi de plăţi distincte, prin care se vor derula sumele reprezentând încasările şi plăţile aferente valorii nominale a tichetelor de masă, astfel încât să permită o evidenţă clară a sumelor utilizate în temeiul contractelor încheiate cu angajatorii şi unităţile de alimentaţie publică, magazinele alimentare, cantinele-restaurant şi bufetele. (9) Unităţile emitente de tichete de masă pe suport electronic pot organiza platforme pentru emiterea tichetelor de masă sau pot încheia contracte cu organizaţii care administrează scheme/aranjamente de plată ori alte organizaţii specializate, după caz.-------------Art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 3 (1) Valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 15 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi.----------Alin. (1) al art. 3 a fost modificat de art. I din LEGEA nr. 218 din 17 noiembrie 2016, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 931 din 18 noiembrie 2016. (2) Valoarea nominală a unui tichet de masă, prevăzută la alin. (1), poate fi indexată semestrial cu indicele preţurilor de consum, înregistrat la mărfurile alimentare, comunicat de Institutul Naţional de Statistică.-------------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 121 din 22 decembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 931 din 29 decembrie 2011. (3) În cazul în care din aplicarea prevederilor alin. (2) rezulta o valoare nominală indexată a unui tichet de masă mai mică decât ultima valoare nominală indexata, pentru perioadele următoare valoarea nominală a tichetului de masă rămâne nemodificată.----------------Alin. (3) al art. 3 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 5 din 14 februarie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 129 din 22 februarie 2007. Articolul 4 (1) Angajatorul care achiziţionează direct de la o unitate emitentă de tichete de masă pe suport hârtie necesarul de tichete de masă pe suport hârtie achită atât contravaloarea nominală a tichetelor de masă, cât şi costul imprimatului reprezentând tichetul de masă. (2) Angajatorul care contractează cu o unitate emitentă de tichete de masă serviciul de emitere a tichetelor de masă pe suport electronic achită contravaloarea nominală a tichetelor de masă distribuite angajaţilor, precum şi costul emiterii tichetelor de masă pe suport electronic. (3) Valoarea nominală a tichetelor de masă acordată angajaţilor, fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, nu poate să fie diminuată în niciun mod.-------------Art. 4 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 5 (1) Tichetele de masă pe suport hârtie se distribuie lunar, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către angajator. (2) În condiţiile prevăzute la alin. (1) angajatorul distribuie, pe salariat, un număr de tichete de masă corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face distribuirea. (3) Valoarea tichetelor de masă pe suport electronic este transferată lunar salariaţilor, în ultima decadă a fiecărei luni pentru luna următoare, de către unitatea emitentă de tichete de masă pe suport electronic, corespunzător numărului de zile lucrătoare din luna pentru care se face transferul, conform contractului încheiat de unitatea emitentă cu angajatorul. (4) Tichetele de masă pe suport hârtie nu pot fi distribuite de angajatori dacă aceştia, la data stabilită pentru distribuire, nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor de masă achiziţionate, inclusiv costul imprimatelor reprezentând tichetele de masă. (5) Valoarea tichetelor de masă pe suport electronic nu poate fi transferată salariaţilor pe suportul electronic dacă, la data stabilită pentru transfer, angajatorii nu au achitat unităţii emitente, integral, contravaloarea nominală a tichetelor de masă în format electronic achiziţionate, inclusiv costurile aferente emiterii tichetelor de masă pe suport electronic achiziţionate.-------------Art. 5 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 6 (1) Salariatul poate utiliza, lunar, un număr de tichete de masă cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate. (2) Tichetele de masă pe suport hârtie şi pe suport electronic pot fi utilizate numai pentru achitarea mesei sau pentru achiziţionarea de produse alimentare. (3) Tichetele de masă pe suport hârtie pot fi utilizate în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, cu care unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie au contractat prestarea serviciilor respective. (4) Tichetele de masă pe suport electronic pot fi utilizate doar în unităţi de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, care au încheiat contracte de prestare a serviciilor reglementate de prezenta lege cu unităţile emitente de tichete de masă pe suport electronic, şi trebuie să permită utilizarea, în mod exclusiv, în scopul folosirii alocaţiei individuale de hrană. (5) În cazul în care suma corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat este mai mică decât valoarea nominală a tichetelor de masă pe suport hârtie, utilizarea acestora este considerată integrală. Se interzice acordarea unui rest de bani la tichetul de masă pe suport hârtie. (6) Debitarea sumelor corespunzătoare produselor alimentare solicitate de salariat, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic, se realizează la valoarea respectivelor produse alimentare.-------------Art. 6 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 7 (1) Angajatorul, împreună cu organizaţiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentantul salariaţilor, stabilesc de comun acord unitatea emitenta a tichetelor de masă cu care vor contracta prestarea serviciilor corespunzătoare. (2) Unităţile emitente au obligaţia de a transmite angajatorilor lista unităţilor de alimentaţie publică, magazine alimentare, cantine-restaurant, bufete, corespunzătoare reţelei utilizate, la care salariaţii pot folosi tichete de masă. La stabilirea acestor unităţi vor fi avute în vedere calitatea serviciilor şi un nivel cât mai redus al preţurilor prin practicarea unor adaosuri comerciale minime.-----------Alin. (2) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. (3) Decontarea tichetelor de masă intre unităţile de alimentaţie publică şi unităţile emitente ale tichetelor de masă se face numai prin intermediul unităţilor bancare. Acelaşi regim de decontare se va aplica şi în cazul relaţiei dintre angajator şi unitatea emitenta. (4) Sumele derulate prin operaţiunile cu tichetele de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic de către unităţile emitente de tichete de masă pe suport hârtie şi/sau pe suport electronic nu pot fi utilizate pentru reinvestirea în alte scopuri.-----------Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 8*) (1) Sumele corespunzătoare tichetelor de masă acordate de angajator, în limitele valorii nominale prevăzute la art. 3, sunt deductibile la calculul impozitului pe profit, iar pentru salariat sunt scutite de plata impozitului pe venitul sub forma de salariu. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) nu se iau în calcul nici pentru angajator, nici pentru salariat la stabilirea drepturilor şi obligaţiilor care se determina în raport cu venitul salarial. Articolul 9Salariatul are obligaţia să restituie angajatorului, la finele fiecărei luni, precum şi la încetarea contractului individual de muncă, tichetele de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport hârtie, sau valoarea corespunzătoare tichetelor de masă neutilizate, în cazul tichetelor de masă pe suport electronic.-------------Art. 9 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 10*) (1) Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracţiuni: a) comercializarea de către salariaţi şi de către unităţile de alimentaţie publică a tichetelor de masă contra unei fracţiuni de preţ sau a altor produse decât cele alimentare; b) utilizarea de către salariaţi a unui număr de tichete de masă mai mare decât numărul de zile în care sunt prezenţi la lucru în unitate. (2) Contravenţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se sancţionează cu amenda de la 100 lei la 500 lei*), iar cele prevăzute la alin. (1) lit. b), cu amenda de la 20 lei la 50 lei*). Articolul 11Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 10, precum şi aplicarea amenzilor contravenţionale se fac de către personalul împuternicit al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi al direcţiilor generale de muncă şi protecţie socială judeţene şi a municipiului Bucureşti. Articolul 12Prevederile art. 10 şi 11 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Art. 12 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 291 din 13 noiembrie 2013, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 701 din 15 noiembrie 2013. Articolul 13În termen de 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale va elabora norme de aplicare, aprobate prin hotărâre a Guvernului.Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat în şedinţă comună din 5 mai 1998, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI

DEPUTAŢILOR

PAULA MARIA IVĂNESCU

p. PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA IONESCU-QUINTUS
--------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 24 mai 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 13 iunie 2018 privind stabilirea calculului tarifului lunar al chiriei pe mp care se aplică pentru închirierea locuinţelor şi terenului aferent acestora, aflate în domeniul public şi privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 7 mai 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicaţiilor
  • LEGE nr. 167 din 12 iunie 2007 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2007 pentru abrogarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2002 privind înfiinţarea Ghişeului unic în punctele de trecere a frontierei de stat a României
  • LEGE nr. 61 din 16 ianuarie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 89/2001 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal referitoare la infracţiuni privind viaţa sexuală
  • LEGE nr. 50 din 20 martie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2008 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 334/2006 privind finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, precum şi pentru modificarea Legii nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 21 aprilie 2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule
  • LEGE nr. 100 din 7 mai 2015 pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare
  • LEGE nr. 135 din 21 iulie 2000 pentru modificarea Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 788 din 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 49/1999 privind transportul mărfurilor periculoase pe calea ferată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 14 din 3 martie 2005 privind modificarea formularelor pentru declaraţia de avere şi pentru declaraţia de interese
  • LEGE nr. 180 din 7 octombrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc şi al muniţiilor
  • LEGE nr. 169 din 10 iulie 2018 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică - S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome "Editura Didactică şi Pedagogică" prin transformare
  • LEGE nr. 10 din 8 ianuarie 1999 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 108/1998 pentru modificarea anexei la Legea nr. 157/1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Fondul pentru Cooperare Economică Internaţionala, Japonia, privind Proiectul de dezvoltare a Portului Constanţa-Sud, semnat la Tokyo la 27 februarie 1998
  • ORDONANŢA URGENTA nr. 1 din 6 martie 1996 privind drepturile personalului a cărui activitate a fost temporar întreruptă ca urmare a limitării furnizării energiei electrice, în perioada 9-26 februarie 1996
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 144 din 30 septembrie 1999 pentru aprobarea continuării şi finanţării activităţilor de cercetare-dezvoltare, aplicaţii şi inginerie tehnologică aferente suportului tehnic naţional pentru domeniul de energetica nucleara din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, precum şi pentru aprobarea finanţării activităţilor specifice cooperării internaţionale în domeniul de energetica nucleara
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 118 din 30 iunie 1999 privind înfiinţarea şi utilizarea Fondului naţional de solidaritate
  • LEGE nr. 143 din 24 iulie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă
  • ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 12 din 29 februarie 2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/1999 privind finalizarea procesului de restructurare a Băncii Române de Comerţ Exterior - Bancorex - S.A. şi fuziunea prin absorbire a acestei bănci cu Banca Comercială Română - S.A.
  • LEGEA nr. 50 din 15 martie 2019 bugetului de stat pe anul 2019
  • LEGE nr. 354 din 21 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2006 pentru modificarea art. XVII alin. (3) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei
  • LEGE nr. 319 din 13 noiembrie 2007 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale pentru anul 2008 ce decurge din calitatea României de stat participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 4 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcţionarea şi finanţarea asistenţei de urgenţă acordate cu elicopterele achiziţionate de Ministerul Sănătăţii şi repartizate operatorilor medicali Institutul Clinic Fundeni şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş
  • LEGE nr. 72 din 28 martie 2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante
  • LEGE nr. 178 din 30 iulie 1934 pentru reglementarea contractului de consignaţie
  • LEGE nr. 116 din 7 iulie 2000 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/1998 pentru constituirea fondurilor de restructurare
  • LEGE nr. 289 din 15 februarie 2002 (*republicată*) privind perdelele forestiere de protecţie*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 14 mai 2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 23 octombrie 2015 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea pagubelor cauzate de fenomenul meteorologic de secetă severă în perioada aprilie-septembrie 2015
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 169 din 13 decembrie 2001 privind utilizarea unor sume destinate restructurării şi reorganizării agenţilor economici din sectorul producţiei de apărare
  • LEGE nr. 248 din 19 iulie 2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social
  • LEGE nr. 130 din 26 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2012 pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei
  • LEGE nr. 287 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing şi societăţile de leasing
  • LEGE nr. 56 din 22 martie 2012 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Militare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 10 octombrie 2012 pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 36/2006 privind unele măsuri pentru funcţionarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică a populaţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 68 din 30 decembrie 2015 pentru aprobarea unor măsuri de gestionare a instrumentelor structurale din domeniul transporturilor
  • LEGE nr. 104 din 27 martie 2003 (*republicată*) privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului*)
  • LEGE nr. 59 din 1 mai 1934 asupra CECULUI
  • LEGE nr. 270 din 18 iunie 2003 spitalelor
  • LEGE nr. 158 din 28 septembrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2012 privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2000 pentru stabilirea şi sancţionarea unor fapte contravenţionale în operaţiunile de transport feroviar şi cu metroul
  • LEGE nr. 123 din 20 iunie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 118 din 30 iunie 2000 pentru autorizarea Băncii Naţionale a României de a acorda o linie de credit Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar
  • LEGE nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 162 din 10 aprilie 2002 privind respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 116/1999 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor poştale nr. 83/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 77 din 21 septembrie 2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 18 din 4 martie 2013 pentru modificarea Legii nr. 122/2006 privind azilul în România
  • LEGE nr. 190 din 16 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/2002 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 25 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare
  • LEGE nr. 275 din 21 iunie 2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 12/2001 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Copilului şi Adopţie
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 81 din 28 iunie 2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv
  • LEGE nr. 476 din 9 iulie 2002 pentru aprobarea plăţii contribuţiei României la Fondul de Cooperare al Iniţiativei Central Europene
  • LEGE nr. 593 din 15 decembrie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii bibliotecilor nr. 334/2002
  • LEGE nr. 360 din 2 septembrie 2003 (*republicată*) privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 124 din 5 noiembrie 2007 pentru aprobarea redistribuirii unor posturi din cadrul aparatului de lucru al Guvernului şi al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale în cadrul Ministerului Afacerilor Externe
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 211 din 21 noiembrie 2000 privind instituirea sistemului de plată pentru motorina, pe bază de bonuri valorice, în vederea înfiinţării culturilor de cereale păioase şi efectuării arăturilor din toamna anului 2000
  • LEGE nr. 100 din 27 aprilie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2017 privind modificarea art. VIII alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 96/2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniile educaţiei, cercetării, formării profesionale şi sănătăţii
  • LEGE nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente
  • LEGE nr. 453 din 6 decembrie 2006 privind consacrarea zilei de 13 decembrie ca sărbătoare a etniei tătare din România
  • LEGE nr. 211 din 15 noiembrie 2011 privind regimul deşeurilor
  • CODUL FISCAL din 8 septembrie 2015 (Legea nr. 227/2015)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021