Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 148 din 10 aprilie 2000 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 (*actualizată*)privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor**)(actualizată până la data de 10 noiembrie 2006*)

**) Titlul legii a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul I Obiectul legii, înţelesul unor termeni şi categorii de asigurareObiectul legii, înţelesul unor termeni şi categorii de asigurare Articolul 1Prezenta lege reglementează: organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale de asigurare, de asigurare-reasigurare şi de reasigurare, a societăţilor mutuale, denumite în continuare asiguratori, respectiv reasiguratori, precum şi a intermediarilor în asigurări, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, supravegherea asigurătorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitatea în sau din România, supravegherea activităţii intermediarilor în asigurări şi reasigurari, precum şi a altor activităţi în legătură cu acestea. Articolul 2*)În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:A. Definiţii comune------------Litera A a art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.1. activitatea de asigurare - activitatea exercitată în sau din România, care desemnează, în principal, oferirea, intermedierea, negocierea, încheierea de contracte de asigurare şi reasigurare, încasarea de prime, lichidarea de daune, activitatea de regres şi de recuperare, precum şi investirea sau fructificarea fondurilor proprii şi atrase prin activitatea desfăşurată;------------Punctul 2 de la litera A a art. 2 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.3. asigurare - operaţiunea prin care un asigurator constituie, pe principiul mutualitatii, un fond de asigurare, prin contribuţia unui număr de asiguraţi, expusi la producerea anumitor riscuri, şi îi indemnizeaza pe cei care suferă un prejudiciu pe seama fondului alcătuit din primele încasate, precum şi pe seama celorlalte venituri rezultate ca urmare a activităţii desfăşurate;4. asigurat - persoana care are un contract de asigurare încheiat cu asiguratorul;5. asigurător - persoana juridică română autorizată în condiţiile prezentei legi să exercite activităţi de asigurare, sucursala sau filiala unui asigurător dintr-un stat terţ, precum şi sucursala unei societăţi de asigurare sau a unei societăţi mutuale dintr-un stat membru, care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine;------------Punctul 5 de la litera A a art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.------------Punctul 6 de la litera A a art. 2 a fost abrogat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.7. catastrofa - un eveniment sau o serie de evenimente care provoacă pagube substanţiale într-o perioadă scurta de timp;8. coasigurare - operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asiguratori subscriu acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cota-parte din acesta;9. fond de rezerva liber vărsat - totalul sumelor cu care membrii societăţii mutuale au contribuit la fondurile acesteia;10. acţionar semnificativ - orice persoană care, nemijlocit şi singură ori prin intermediul sau în legătură cu alte persoane fizice ori juridice, exercită drepturi ce decurg din deţinerea unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social al unui asigurător/reasigurător ori îi conferă acesteia cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală a acţionarilor sau care dau posibilitatea să exercite o influenţă semnificativă asupra conducerii unui asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare în care are poziţia semnificativă, după caz;------------Punctul 10 de la litera A a art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.11. persoane semnificative - membrii consiliului de administraţie şi/sau ai consiliului director şi/sau ai consiliului de supraveghere, conducerea executivă, actuarul, conducătorii activităţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, persoanele desemnate în funcţii de conducere specifice domeniului asigurărilor, care vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi, după caz, precum şi conducerea executivă a intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări şi membrii Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii.------------Punctul 11 de la litera A a art. 2 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.11^1. conducerea executivă a asigurătorului/reasigurătorului - persoanele fizice, cel puţin două, dintre care una, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârilor organelor statutare ale asigurătorului sau reasigurătorului, este înlocuitoarea de drept a persoanei împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică, precum şi învestite cu competenţa de a angaja răspunderea asigurătorului sau reasigurătorului; nu intră în această categorie persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul asigurătorului sau reasigurătorului, precum şi cele care conduc sucursale sau alte sedii secundare. În cazul sucursalelor asigurătorilor sau reasigurătorilor din statele membre, care desfăşoară activitate pe teritoriul României, în baza dreptului de stabilire, conducerea executivă este reprezentată de persoanele împuternicite de aceştia să conducă activitatea sucursalei şi să angajeze legal în România asigurătorul sau reasigurătorul;-------------Punctul 11^1 de la litera A a art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.11^2. conducerea executivă a intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări - persoana sau, în cazul intermediarilor care au formă juridică de societate pe acţiuni, persoanele fizice, cel puţin două, dintre care una, potrivit actelor constitutive şi/sau hotărârilor organelor statutare ale intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări, este înlocuitoarea de drept a persoanei împuternicite să conducă şi să coordoneze activitatea zilnică, precum şi învestite cu competenţa de a angaja răspunderea intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări; nu intră în această categorie persoanele care asigură conducerea nemijlocită a compartimentelor din cadrul intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări, a sucursalelor şi a altor sedii secundare. În cazul sucursalelor intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări din statele membre, care desfăşoară activitate pe teritoriul României, în baza dreptului de stabilire, conducerea executivă este reprezentată de persoana/persoanele împuternicite de aceştia să conducă activitatea sucursalei şi să angajeze legal în România intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări;-------------Punctul 11^2 de la litera A a art. 2 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.12. portofoliu de asigurări - totalitatea sau o parte din contractele de asigurări încheiate de un asigurator;13. prime brute subscrise - primele încasate şi de încasat, inclusiv primele de reasigurare încasate şi de încasat, aferente tuturor contractelor de asigurare şi contractelor de reasigurare, care intră în vigoare în exerciţiul financiar, înainte de deducerea oricăror sume din acestea;--------------Punctul 13 al art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003.14. prime nete subscrise - primele brute subscrise din care se deduc sumele plătite şi de plătit drept prime de reasigurare;15. prime brute încasate - totalul primelor încasate, inclusiv primele de reasigurare încasate în perioada de referinţa, înainte de deducerea oricăror sume din acestea;16. prime nete încasate - primele brute încasate din care se deduc sumele plătite drept prime de reasigurare;17. reasigurare - operaţiunea de asigurare a unui asigurător sau reasigurător de către un reasigurător;------------Punctul 17 de la litera A a art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.18. reţinere proprie - partea din risc care rămâne în sarcina asiguratorului după deducerea reasigurării;19. societate mutuala de asigurări - persoana juridică civilă ai carei asociaţi sunt deopotrivă asiguraţi şi asiguratori.20. state membre - statele membre ale Uniunii Europene şi celelalte state aparţinând Spaţiului Economic European;------------Punctul 20 de la litera A a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.21. autorităţi competente - autorităţile naţionale care, prin lege sau alte reglementări, sunt abilitate să supravegheze piaţa asigurărilor;------------Punctul 21 de la litera A a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.22. stat terţ - stat care nu este stat membru al Uniunii Europene sau al Spaţiului Economic European;------------Punctul 22 de la litera A a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.23. unitate de cont - euro aşa cum este definită în art. 4 din Statutul Băncii Europene de Investiţii. Pentru echivalentul în lei se va utiliza cursul ROL/EUR comunicat de Banca Naţională a României pentru data de 31 decembrie a anului de raportare financiară;------------Punctul 23 de la litera A a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.24. suport durabil - orice mijloc care permite clientului să stocheze informaţia adresată lui, într-o modalitate accesibilă pentru utilizări viitoare, într-o perioadă de timp corespunzătoare scopului pentru care a fost furnizată informaţia şi care permite reproducerea exactă a acesteia de pe dischete, CD-ROM, DVD, unităţile centrale ale computerelor pe care poşta electronică este stocată, cu excepţia site-urilor Internet, care nu îndeplinesc criteriile de stocare şi reproducere a informaţiei.------------Punctul 24 de la litera A a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.B. Definiţii pentru asigurători------------Litera B a art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.25. stat membru gazdă - statul membru, altul decât statul de origine, în care asigurătorul sau reasigurătorul îşi desfăşoară activitatea;------------Punctul 25 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.26. stat membru de origine - statul membru în care este situat sediul social al asigurătorului sau al reasigurătorului;------------Punctul 26 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.27. asigurător dintr-un stat terţ - asigurător al cărui sediu real se află în afara Uniunii Europene, ale cărui filiale deschise în cadrul Uniunii Europene funcţionează pe baza unei autorizaţii de la autoritatea competentă a statului membru gazdă. Prin sediu real se înţelege centrul principal de conducere şi de gestiune a activităţii statutare, chiar dacă hotărârile organelor respective sunt adoptate potrivit dispoziţiilor transmise de acţionari sau asociaţi din alte state;------------Punctul 27 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.28. societate-mamă - persoana juridică aflată faţă de o entitate cu personalitate juridică, denumită în continuare filială, în una dintre următoarele situaţii: a) deţine direct şi/sau indirect majoritatea drepturilor de vot dintr-o filială; b) are dreptul să numească sau să revoce majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor unei filiale şi este în acelaşi timp acţionar sau asociat al acelei filiale; c) are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra unei filiale la care este acţionar sau asociat, în virtutea unor clauze cuprinse în contracte încheiate cu persoana juridică respectivă sau a unor prevederi cuprinse în actul constitutiv al acelei persoane juridice, în situaţia în care legislaţia care guvernează statutul filialei permite existenţa unor astfel de clauze ori prevederi; d) este acţionar sau asociat al unei filiale şi în ultimii 2 ani a numit singur, ca rezultat al exercitării drepturilor sale de vot, majoritatea membrilor organelor de administrare sau de control ori majoritatea conducătorilor filialei; e) este acţionar sau asociat al unei filiale şi controlează singur, în baza unui acord încheiat cu ceilalţi acţionari sau asociaţi, majoritatea drepturilor de vot în acea filială, precum şi orice entitate care, în opinia Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, exercită o influenţă dominantă asupra unei alte entităţi;------------Punctul 28 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.29. sucursală - agenţia ori sucursala unui asigurător sau reasigurător. Orice prezenţă permanentă a unui asigurător sau reasigurător pe teritoriul unui stat membru trebuie să fie tratată ca o agenţie ori sucursală, chiar dacă prezenţa nu ia forma unei agenţii sau sucursale, dar consistă, în principal, într-o reprezentanţă condusă de personalul acelei entităţi ori de o persoană independentă care are un mandat permanent de a acţiona în numele şi pentru acea entitate;------------Punctul 29 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.30. interes de participare - drepturile în capitalul altor entităţi, reprezentate sau nu prin certificate, care prin crearea unei legături durabile cu aceste entităţi sunt destinate să contribuie la activităţile entităţii. Deţinerea de către o entitate a unui procentaj de cel mult 20% din capitalul unei alte entităţi se prezumă că reprezintă un interes de participare;-------------Punctul 30 de la litera B a art. 2 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.31. participaţie - deţinerea directă sau prin control a cel puţin 20% din drepturile de vot ori din capitalul unei societăţi;------------Punctul 31 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.32. societate participativă - o entitate care este fie o societate-mamă, fie altă societate care deţine o participaţie, fie o entitate aflată în legătură cu o altă entitate printr-o relaţie definită prin: a) conducerea unitară asupra entităţii în cauză şi una sau mai multe entităţi cu care nu are legătură, ca urmare a unui contract încheiat cu acea entitate ori în temeiul unor prevederi din actele constitutive sau din statutul acelor entităţi; sau b) prezenţa majoritară a aceloraşi persoane în consiliul de administraţie, conducerea executivă ori în consiliul de supraveghere ale entităţii în cauză şi ale uneia sau mai multor entităţi cu care nu are legătură, în cursul anului financiar şi până la întocmirea situaţiilor financiare consolidate;------------Punctul 32 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.33. societate afiliată - o filială sau o altă societate în care se deţine o participaţie ori o entitate aflată în legătură cu o altă entitate printr-o relaţie definită prin: a) conducerea unitară asupra entităţii în cauză şi una ori mai multe entităţi cu care nu are legătură, ca urmare a unui contract încheiat cu acea entitate sau în temeiul unor prevederi din actele constitutive ori din statutul acelor entităţi; sau b) prezenţa majoritară a aceloraşi persoane în consiliul de supraveghere a entităţii în cauză şi a uneia sau mai multor entităţi cu care nu are legătură, în cursul anului financiar şi până la întocmirea situaţiilor financiare consolidate;------------Punctul 33 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.34. holding de asigurare - o societate-mamă a cărei activitate principală constă în achiziţionarea şi deţinerea de participaţii în filiale, atunci când aceste filiale sunt exclusiv sau în principal societăţi de asigurare, societăţi de reasigurare ori societăţi de asigurare din state terţe, cel puţin una dintre aceste filiale fiind o societate de asigurare;------------Punctul 34 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.35. holding mixt de asigurare - o societate-mamă, alta decât o societate de asigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat terţ ori o societate de reasigurare sau un holding de asigurare, care include printre filialele sale cel puţin o societate de asigurare;------------Punctul 35 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.36. localizarea activelor - existenţa activelor, mobiliare sau imobiliare, într-un stat membru; activele reprezentate de creanţe sunt considerate situate în statul membru în care sunt realizabile;------------Punctul 36 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.37. congruenţa activelor - acoperirea obligaţiilor subscrise într-o anumită monedă cu active exprimate sau realizabile în aceeaşi monedă;------------Punctul 37 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.38. legături "strânse" - relaţii existente între două ori mai multe persoane fizice şi/sau juridice aflate în una dintre următoarele situaţii: a) participaţie, care înseamnă deţinerea directă sau indirectă a 20% ori mai mult din drepturile de vot sau din capitalul unei entităţi; sau b) control, care înseamnă relaţia dintre o societate-mamă şi o filială sau o relaţie similară între orice persoană fizică sau juridică şi o entitate, aşa cum sunt ele definite la pct. 28. Toate filialele directe sau indirecte sunt considerate filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă; c) două sau mai multe persoane fizice ori juridice sunt legate permanent printr-o relaţie de control de una şi aceeaşi persoană;------------Punctul 38 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.39. reasigurător - persoana juridică română autorizată în condiţiile prezentei legi să exercite activităţi de asigurare, precum şi sucursala unei societăţi ori a unui holding de asigurare sau a unui holding mixt de asigurare dintr-un stat membru care a primit o autorizaţie de la autoritatea competentă a statului membru de origine, care practică în principal activitate de reasigurare;------------Punctul 39 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.40. sediu - sediul social al unui asigurător, reasigurător, intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, persoană juridică, precum şi agenţia sau sucursala acestora, după caz;------------Punctul 40 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.41. angajament - obligaţia asumată printr-un contract de asigurare;------------Punctul 41 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.42. stat membru al sucursalei - statul membru în care este situată sucursala care îşi asumă o obligaţie printr-un contract de asigurare;------------Punctul 42 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.43. stat membru al angajamentului - statul membru în care asiguratul, persoană fizică, îşi are reşedinţa sau statul membru în care asiguratul, persoană juridică, îşi are sediul;------------Punctul 43 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.44. stat membru al furnizării de servicii - statul membru al angajamentului, dacă acesta este asumat de un asigurător sau o sucursală a acestuia, situată în alt stat membru;------------Punctul 44 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.45. filială - entitatea, persoană juridică, aflată faţă de societatea-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 28. Toate filialele directe sau indirecte sunt considerate filiale ale aceleiaşi societăţi-mamă, din punct de vedere al supravegherii consolidate;------------Punctul 45 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.46. piaţa reglementată: a) în cazul unei pieţe situate într-un stat membru - un sistem multilateral, administrat de către un operator de piaţă, ce reuneşte sau facilitează reunirea unor terţe părţi care achiziţionează sau vând instrumente financiare - în cadrul sistemului şi în concordanţă cu regulile nediscreţionare ale acestuia - într-o manieră ce rezultă din contract, în conformitate cu instrumentele financiare admise să fie tranzacţionate cu respectarea acestor reguli sau sisteme, şi care este autorizat de către autoritatea competentă din statul membru şi funcţionează în conformitate cu cerinţele autorităţii competente din statul membru; b) în cazul unei pieţe situate într-un stat terţ - o piaţă financiară recunoscută de statul membru de origine al asigurătorului, care îndeplineşte cerinţe asemănătoare. Orice instrumente financiare tranzacţionate pe această piaţă trebuie să fie de o calitate comparabilă cu cea a instrumentelor tranzacţionate în cadrul pieţelor reglementate sau în cadrul pieţelor din statul membru respectiv;------------Punctul 46 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.47. suma la risc - diferenţa dintre indemnizaţia de asigurare şi rezerva matematică stabilită pentru contractele de asigurare care acoperă riscul de deces;--------------Punctul 47 de la litera B a art. 2 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.47^1. actuar - persoana fizică înregistrată în Registrul actuarilor, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi a normelor emise în aplicarea acesteia, specializată în evaluarea riscului prin metode statistice care, în domeniul asigurărilor, sunt folosite pentru calcularea primelor, rezervelor tehnice şi a anuităţilor;--------------Punctul 47^1 de la litera B a art. 2 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.48. reprezentanţe de despăgubiri - unităţi desemnate în fiecare stat membru de către asigurătorii din România autorizaţi să practice clasa nr. 10 de la lit. B din anexa nr. 1, exclusiv răspunderea transportatorului, care au în sarcină administrarea şi soluţionarea cererilor de despăgubire ca urmare a unui accident de autovehicul;------------Punctul 48 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.48^1. organism de compensare - entitate care acordă despăgubiri persoanelor păgubite ca urmare a unui accident survenit pe teritoriul unui stat membru, altul decât cel de reşedinţă al persoanei păgubite, provocat de un autoturism înregistrat şi asigurat pe teritoriul unui stat membru;--------------Punctul 48^1 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.49. grup - grupul de societăţi format dintr-o societate-mamă, filialele acesteia şi entităţile în cadrul cărora societatea-mamă sau filialele acesteia deţin o participaţie, precum şi orice entitate aflată faţă de societatea-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 32;------------Punctul 49 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.50. tranzacţii intragrup - totalitatea tranzacţiilor pe care o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii din cadrul unui conglomerat financiar le desfăşoară direct sau indirect cu o altă societate din cadrul aceluiaşi grup sau cu orice persoană fizică sau juridică ce are legături strânse cu societăţile din cadrul grupului, în vederea îndeplinirii obligaţiilor sale, indiferent de natura acestora;------------Punctul 50 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.51. conglomerat financiar - un grup în cadrul căruia este îndeplinită una dintre condiţiile: a) o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii se află la conducerea grupului ori cel puţin o filială a grupului este o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii; b) atunci când o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii se află la conducerea grupului, aceasta este fie o societate-mamă a unei entităţi din cadrul sectorului financiar, a unei entităţi care deţine o participaţie la o entitate din cadrul sectorului financiar sau a unei entităţi aflate faţă de societatea-mamă în una dintre situaţiile prevăzute la pct. 32; c) atunci când la conducerea grupului nu se află o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii, dar activitatea grupului se desfăşoară, în principal, în cadrul sectorului financiar, respectiv peste 40% din totalul bilanţului grupului este aferent entităţilor din cadrul sectorului financiar; d) cel puţin una dintre entităţile din cadrul grupului aparţine sectorului asigurărilor şi cel puţin una dintre entităţile din cadrul grupului aparţine sectorului bancar sau sectorului de investiţii; e) atât activităţile consolidate din sectorul asigurărilor ale entităţilor din cadrul grupului, cât şi activităţile consolidate din sectorul bancar şi din sectorul de investiţii ale entităţilor din cadrul grupului sunt semnificative.Orice subgrup al unui grup care îndeplineşte aceste condiţii va fi considerat conglomerat financiar;------------Punctul 51 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.52. holding financiar mixt - o societate-mamă, alta decât o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii care, împreună cu filialele sale, dintre care cel puţin una este o societate de asigurare, o instituţie de credit sau o societate de investiţii cu sediul social în Uniunea Europeană, constituie un conglomerat financiar;------------Punctul 52 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.53. control - relaţia dintre o societate-mamă şi o filială sau o relaţie similară, conform uneia dintre relaţiile descrise la pct. 38, între orice persoană fizică sau juridică şi o societate;------------Punctul 53 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.54. stat membru în care este situat riscul: a) statul membru în care se află imobilul, atunci când acoperirea prin contractul de asigurare se referă fie la acest imobil, fie la imobilul în cauză şi bunurile aflate în acesta, atât timp cât aceste bunuri sunt asigurate prin acelaşi contract de asigurare; b) statul membru al înmatriculării, când contractul de asigurare se referă la autovehicule de orice fel; c) statul membru în care contractul de asigurare, cu o durată de 4 luni sau mai mică, acoperă riscuri de călătorie în străinătate, indiferent de clasa de asigurare în care sunt încadrate acestea; d) statul membru în care asiguratul îşi are domiciliul sau, în cazul asiguratului persoană juridică, statul membru în care îşi are sediul social.------------Punctul 54 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.54^1. asigurător cu activitate compozită - asigurător autorizat să desfăşoare simultan activitate de asigurări de viaţă şi activitate de asigurări generale;-------------Punctul 54^1 de la litera B a art. 2 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.C. Definiţii pentru intermediari------------Litera C a art. 2 a fost introdusă de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.55. intermediari în asigurări - persoanele fizice sau juridice, denumite în continuare broker de asigurare, agent de asigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat, care desfăşoară activitate de intermediere în asigurări în schimbul unui/unei comision/remuneraţii, autorizat sau înregistrat în condiţiile stabilite de prezenta lege şi de normele emise în aplicarea acesteia, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul României activitate de intermediere în asigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz;--------------Punctul 55 de la litera C a art. 2 a fost modificat de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.56. intermediar în reasigurări - persoana fizică sau juridică română autorizată în condiţiile prezentei legi, denumită în continuare broker în reasigurare, care intermediază, în schimbul unui/unei comision/remuneraţii, în principal, activitatea de reasigurare, precum şi intermediarii din statele membre care desfăşoară pe teritoriul României activitate de intermediere în reasigurări, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii, după caz;--------------Punctul 56 de la litera C a art. 2 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.57. broker de asigurare: a) persoana juridică română, autorizată în condiţiile prezentei legi, care negociază pentru clienţii săi, persoane fizice sau juridice, asiguraţi ori potenţiali asiguraţi, încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare şi acordă asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;-------------Litera a) a punctului 57 de la litera C a art. 2 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. b) un intermediar dintr-un stat membru care desfăşoară activităţi de intermediere pe teritoriul României, conform dreptului de stabilire şi libertăţii de a presta servicii;------------Punctul 57 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.57^1. asistenţi în brokeraj - persoane fizice sau juridice care în baza unui contract cu un broker de asigurare şi/sau de reasigurare primesc o împuternicire în legătură cu un mandat de brokeraj al acestuia şi, sub acoperirea contractului de răspundere profesională a brokerului în cauză, trebuie să întreprindă anumite activităţi necesare pentru ducerea la îndeplinire a mandatului de brokeraj;-------------Punctul 57^1 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.57^2. mandat de brokeraj - contractul dintre un asigurat sau un potenţial asigurat, în calitatea de mandant, şi brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare, în calitate de mandatar, prin care se încredinţează mandatarului negocierea sau încheierea contractelor de asigurare sau de reasigurare, acordarea de asistenţă înainte şi pe durata derulării contractelor ori în legătură cu regularizarea daunelor, după caz;-------------Punctul 57^2 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.58. agent de asigurare - persoana fizică sau juridică împuternicită, în baza autorizării unui asigurător ori reasigurător, să încheie în numele şi în contul asigurătorului sau reasigurătorului, contracte de asigurare ori de reasigurare cu terţii, conform condiţiilor stipulate în contractul de mandat încheiat, fără să aibă calitatea de asigurător/reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare;------------Punctul 58 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.58^1. subagenţi - persoane fizice, altele decât conducătorul agentului de asigurare persoană juridică, care au calitatea de angajaţi cu contract de muncă cu persoana juridică şi care acţionează în numele acesteia;-------------Punctul 58^1 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 11 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.58^2. agent de asigurare subordonat - persoana fizică sau juridică ce, pe lângă activitatea sa profesională principală, intermediază în numele şi în contul unuia sau mai multor asigurători produse de asigurare care sunt complementare la produsele furnizate de instituţiile de credit şi instituţiile financiare nebancare care acţionează într-o piaţă reglementată;-------------Punctul 58^2 de la litera C a art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006.59. stat membru de origine al intermediarului: a) în cazul în care intermediarul este o persoană fizică - statul membru în care este situată reşedinţa acestuia şi în care îşi desfăşoară activitatea; b) în cazul în care intermediarul este o persoană juridică - statul membru în care este situat sediul social sau, în cazul în care legislaţia statului respectiv nu prevede existenţa unui sediu social, statul membru în care este situat sediul central;------------Punctul 59 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.60. stat membru gazdă al intermediarului - statul membru, altul decât statul membru de origine, în care un intermediar în asigurări sau în reasigurări îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului la stabilire şi a libertăţii de a presta servicii;------------Punctul 60 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.61. sucursala unui intermediar în asigurări sau în reasigurări - dezmembrământ fără personalitate juridică al unui intermediar în asigurări sau în reasigurări care, în baza unui mandat, este împuternicită să desfăşoare, parţial sau total, activitatea de asigurare ori de reasigurare;------------Punctul 61 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.62. activitatea de intermediere în asigurări - activitatea de introducere, propunere ori îndeplinire a altor activităţi preliminarii încheierii contractelor de asigurare sau oferirea de asistenţă pentru administrarea ori îndeplinirea unor contracte, îndeosebi în cazul unei daune. Aceste activităţi nu vor fi considerate activităţi de intermediere în asigurări, în cazul în care sunt îndeplinite de către un asigurător sau de un angajat al acestuia care acţionează sub responsabilitatea asigurătorului.Nu vor fi considerate activităţi de intermediere în asigurări nici următoarele: furnizarea de informaţii în mod ocazional, în contextul unei alte activităţi profesionale al cărei scop nu constă în oferirea de asistenţă clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui contract, administrarea daunelor unui asigurător pe baze profesionale, precum şi regularizarea daunelor;------------Punctul 62 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.63. activitatea de intermediere în reasigurări - activitatea de introducere, propunere ori îndeplinire a altor activităţi preliminarii încheierii contractelor de reasigurare sau oferirea de asistenţă pentru administrarea ori îndeplinirea unor contracte, îndeosebi în cazul unei daune. Aceste activităţi nu vor fi considerate activităţi de intermediere în reasigurări, în cazul în care sunt îndeplinite de către un reasigurător sau de un angajat al acestuia care acţionează sub responsabilitatea reasigurătorului.Nu vor fi considerate activităţi de intermediere în reasigurări nici următoarele: furnizarea de informaţii în mod ocazional, în contextul unei alte activităţi profesionale al cărei scop nu constă în oferirea de asistenţă clienţilor în vederea încheierii sau administrării unui contract, administrarea daunelor unui reasigurător pe baze profesionale, precum şi regularizarea daunelor.------------Punctul 63 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.64. bancassurance - activitatea de intermediere a produselor de asigurări care sunt complementare la produsele instituţiilor de credit şi instituţiilor financiare nebancare, desfăşurată prin reţeaua acestor instituţii în condiţiile prevăzute prin norme emise în aplicarea prezentei legi;-------------Punctul 64 de la litera C a art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006.65. locul obişnuit de staţionare - teritoriul statului în care autovehiculul este înmatriculat sau:- în cazul în care nu se solicită înmatriculare pentru un anumit tip de autovehicule, dar autovehiculul deţine plăcuţe de asigurare sau un semn distinctiv similar plăcuţei de înmatriculare, teritoriul statului în care a fost emisă plăcuţa de asigurare ori a fost emis semnul; sau- în cazul în care nici plăcuţa de înmatriculare, nici plăcuţa de asigurare şi nici semnul distinctiv nu se cere pentru un anumit tip de vehicule, teritoriul statului în care persoana care deţine autovehiculul îşi are reşedinţa permanentă.--------------Punctul 65 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.-------------Punctul 64 de la litera C a art. 2 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.------------- Articolul 3 (1) Activitatea de asigurare se grupează în: a) asigurări de viaţa; b) asigurări generale. (2) Un asigurător poate desfăşura numai una dintre cele două categorii de asigurări prevăzute la alin. (1)*).------------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.Conform alin. (2) al art. III din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004, asigurătorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, erau autorizaţi să desfăşoare simultan asigurări de viaţă şi asigurări generale se vor conforma prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv cu cele aduse prin prezenta lege, până la data de 31 decembrie 2005.Alin. (2) al art. III din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004 a fost abrogat de art. III din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(2^1) De la prevederile alin. (2) fac excepţie asigurătorii cu activitate compozită, autorizaţi până la data de 31 decembrie 2005, precum şi asigurătorii autorizaţi să desfăşoare activitatea de asigurare în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (11), fără ca aceştia din urmă să fie consideraţi ca desfăşurând activitate compozită.-------------Alin. (2^1) al art. 3 a fost introdus de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (3) Clasele de asigurări aferente categoriilor prevăzute la alin. (1) sunt stabilite în anexa nr. 1.------------Alin. (3) al art. 3 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Capitolul II Comisia de Supraveghere a AsigurărilorComisia de Supraveghere a Asigurărilor Articolul 4 (1) Punerea în executare a prezentei legi, supravegherea şi controlul respectării dispoziţiilor sale revin Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilitatii activităţii de asigurare în România. (2) Se înfiinţează Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, autoritate administrativă autonomă de specialitate, autofinanţată, cu personalitate juridică şi cu sediul în municipiul Bucureşti, care îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor prezentei legi.--------------Alin. (2) al art. 4 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îşi poate deschide reprezentante în orice alta localitate de pe teritoriul României. (4) Pentru nevoile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ale reprezentantelor sale pe care aceasta le înfiinţează, Guvernul şi, după caz, autorităţile administraţiei publice locale vor atribui acesteia în administrare imobilele necesare - terenuri şi clădiri - din domeniul public de interes naţional sau local, după caz, în termen de 60 de zile de la data cererii. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate utiliza propriile venituri pentru construirea, achiziţionarea sau închirierea unor imobile corespunzătoare, conform prevederilor legale în vigoare.--------------Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. (5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este condusă de un consiliu format din 7 membri, dintre care un preşedinte şi 2 vicepreşedinţi.--------------Alin. (5) al art. 4 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (6) Structura organizatorică şi de personal a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, atribuţiile de conducere, de execuţie şi de control ale personalului său se stabilesc prin regulamentele de organizare şi funcţionare adoptate de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit prevederilor prezentei legi.--------------Alin. (6) al art. 4 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (7) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor sunt numiţi de Parlament, în şedinţa comună a celor două Camere, la propunerea comisiilor reunite, respectiv Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor. Preşedintele şi vicepreşedinţii se nominalizează pe funcţii în lista de propuneri care se supune spre aprobare Parlamentului.--------------Alin. (7) al art. 4 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (8) Numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face de pe lista comună propusă de Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor.--------------Alin. (8) al art. 4 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (9) Revocarea din funcţie a unui membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se face la propunerea comisiilor reunite ale Parlamentului, respectiv Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, în şedinţa comună a celor două Camere, dacă acesta încetează să îndeplinească condiţiile necesare pentru exercitarea atribuţiilor sale sau dacă se face vinovat de abateri grave, incompatibile funcţiei sale.--------------Alin. (9) al art. 4 a fost modificat de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.(9^1) Nici un membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nu va fi schimbat din funcţie din alte motive sau prin altă procedură decât cea prevăzută la alin. (9).------------Alin. (9^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (10) Durata mandatului de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este de 5 ani, fiecare membru putând fi reinvestit. (11) Primii membri ai Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor fi numiţi pentru mandate cu durate diferite, astfel încât în fiecare an sa expire mandatul unuia dintre ei. (12) Preşedintele va fi numit pentru un mandat de 5 ani, iar vicepreşedintele pentru un mandat de 4 ani. (13) Membrii ale căror mandate au expirat vor rămâne în funcţie până la numirea succesorilor lor. (14) În cazul imposibilităţii definitive de exercitare a mandatului de către unul dintre membri, comisiile parlamentare menţionate la alin. (8) vor propune persoana care urmează să fie numita de Parlament pentru durata restanta a mandatului. (15) Se considera imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului orice împrejurare care creează o indisponibilizare cu o durată de 90 de zile consecutive. (16) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, cu o buna reputaţie şi pregătire profesională şi o vechime de cel puţin 5 ani în activitatea financiar-bancară şi/sau de asigurări şi reasigurari; b) sa nu fie membri ai vreunui partid politic pe perioada exercitării mandatului; c) sa nu exercite o alta profesie sau sa nu ocupe o funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice în învăţământul superior; d) sa nu fie membri în consiliile de administraţie sau în comisiile de cenzori ale persoanelor juridice, subiecte ale supravegherii Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, sau acţionari semnificativi ai acestora; e) sa nu fi fost declaraţi faliţi sau sa nu fi făcut parte din conducerea unei societăţi de asigurare sau financiar-bancare, care, sub orice formă, şi-a încetat activitatea şi nu şi-a respectat obligaţiile faţă de terţi; f) sa nu aibă cazier judiciar. (17) Calitatea de membru al Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor încetează în următoarele situaţii: a) la expirarea termenului pentru care a fost numit, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin. (13);-------------Litera a) a alin. (17) al art. 4 a fost modificată de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. b) prin demisie; c) prin revocarea de către Parlament conform prevederilor alin. (9) şi (9^1);------------Litera c) a alin. (17) al art. 4 a fost modificată de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. d) la apariţia unei incompatibilităţi sau a unui impediment dintre cele prevăzute la alin. (16); e) prin înlocuire, conform alin. (14). (18) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor au obligaţia sa notifice de îndată, în scris, Parlamentului apariţia oricăreia dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (16); până la decizia Parlamentului membrul Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este suspendat de drept.(18^1) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi personalul acesteia, însărcinat sa exercite atribuţii de supraveghere, nu răspund civil ori penal, după caz, dacă instanţele judecătoreşti constata îndeplinirea sau omisiunea îndeplinirii de către aceste persoane, cu buna-credinţa şi fără neglijenţa, a oricărui act ori fapt în legătură cu exercitarea, în condiţiile legii, a atribuţiilor de supraveghere.--------------Alin. (18^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. (19) Preşedintele este reprezentantul de drept al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, ca autoritate administrativă autonomă, ca persoana juridică de drept public şi în raporturi de drept comun.--------------Alin. (19) al art. 4 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. (20) În cazul imposibilităţii temporare de exercitare a prerogativelor preşedintelui, reprezentarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor revine unuia dintre vicepreşedinţii acesteia, desemnat de preşedinte.--------------Alin. (20) al art. 4 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (21) Dacă atât preşedintele, cât şi vicepreşedinţii se află în imposibilitate de exercitare a prerogativelor, reprezentarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor va fi asigurată de decanul de vârstă dintre ceilalţi 4 membri.--------------Alin. (21) al art. 4 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (22) Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor deliberează valabil în prezenţa a cel puţin 4 dintre membrii săi, incluzând preşedintele sau, în absenţa acestuia, unul dintre vicepreşedinţi.--------------Alin. (22) al art. 4 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (23) Hotărârile sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor prezenţi, iar în caz de balotaj, votul preşedintelui sau, în absenţa acestuia, cel al vicepreşedintelui care conduce dezbaterile este decisiv.--------------Alin. (23) al art. 4 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (24) Hotărârea adoptată este obligatorie pentru toţi membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, membrii care au votat împotriva şi cei absenţi putându-şi consemna opinia separată în procesul-verbal al şedinţei respective.(24^1) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită mandatul potrivit legii. Ei răspund pentru activitatea lor în mod solidar, cu excepţia situaţiei în care au votat împotriva unei hotărâri şi au consemnat opinia separată în procesul-verbal.--------------Alin. (24^1) al art. 4 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. (25) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor efectuează schimburi de informaţii cu autorităţile competente din statele membre, în vederea îmbunătăţirii activităţii de supraveghere, în condiţiile în care informaţiile vor fi supuse condiţiilor de confidenţialitate stabilite în normele emise în aplicarea prezentei legi.-------------Alin. (25) al art. 4 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(25^1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor încheie memorandumuri de colaborare cu autorităţi similare privind schimbul informaţiilor confidenţiale, necesare activităţii de supraveghere, memorandumuri care să stipuleze că divulgarea acelor informaţii publicului se face doar cu acordul explicit al acelor autorităţi sau, în cazurile specificate, doar pentru scopurile pentru care autorităţile respective şi-au dat acordul.-------------Alin. (25^1) al art. 4 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(25^2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate încheia acorduri de cooperare cu autorităţi din state terţe numai dacă informaţiile trimise către acele autorităţi beneficiază de acelaşi nivel de confidenţialitate cu care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor tratează acele informaţii în România, în conformitate cu legislaţia naţională.------------Alin. (25^2) al art. 4 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.(25^3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să coopereze cu Comisia Europeană în vederea furnizării către aceasta a informaţiilor necesare întocmirii raportului prevăzut la art. 40 din Directiva nr. 92/49/EEC.------------Alin. (25^3) al art. 4 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.(25^4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor cooperează permanent cu Comisia Europeană în vederea îmbunătăţirii supravegherii activităţii de asigurare.------------Alin. (25^4) al art. 4 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.(25^5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează Comisia Europeană asupra dificultăţilor apărute prin aplicarea prezentei legi, precum şi asupra oricăror bariere care pot să apară în detrimentul activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare autorizaţi sau stabiliţi în România, în comparaţie cu sucursalele aflate în afara teritoriului României.------------Alin. (25^5) al art. 4 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.(25^6) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi Comisia Europeană analizează în timp util aceste dificultăţi în vederea unei soluţionări corespunzătoare.------------Alin. (25^6) al art. 4 a fost introdus de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (26) Pentru îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la art. 5, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă avize, norme, decizii şi circulare, sub semnătura preşedintelui, după deliberare în şedinţe, ţinute conform dispoziţiilor alin. (22)-(24), cu respectarea prevederilor alin. (28);-------------Alin. (26) al art. 4 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (27) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adopta norme care sunt puse în aplicare prin ordin al preşedintelui, iar actele individuale sunt deciziile şi avizele. (28) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor consulta colegiul alcătuit din reprezentanţii asociaţiilor profesionale ale operatorilor de pe piaţa de asigurări. (29) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are în structura sa personal de specialitate compus din economişti, jurişti, experţi contabili, actuari, statisticieni, matematicieni, ingineri, informaticieni, medici, precum şi din alte persoane calificate în domeniul asigurărilor şi finanţelor. (30) Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor stabileşte prin decizie salarizarea membrilor săi şi a personalului de specialitate, având în vedere nivelul remuneraţiei acordate unor posturi similare de pe piaţa de asigurări. Articolul 5Comisia de Supraveghere a Asigurărilor are următoarele atribuţii principale: a) elaborează şi/sau avizează proiectele de acte normative care privesc domeniul asigurărilor sau care au implicaţii asupra acestui domeniu, inclusiv reglementările contabile specifice domeniului asigurărilor, după consultarea cu asociaţiile profesionale ale operatorilor din asigurări, iar în ceea ce priveşte reglementările contabile, şi după avizul/informarea, după caz, potrivit legii, a Ministerului Finanţelor Publice; de asemenea, avizează obligatoriu toate actele administrative individuale care au legătură cu activitatea de asigurare;------------Litera a) a art. 5 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.a^1) stabileşte obiectivele, organizarea şi funcţionarea activităţii de audit public intern;--------------Litera a^1) a art. 5 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. b) autorizează asigurătorii, reasigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare să desfăşoare activitate de asigurare, reasigurare, respectiv intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări, după caz, şi aprobă orice modificare a documentelor sau condiţiilor pe baza cărora s-a acordat această autorizare; prin documente se înţelege statutul şi/sau actul constitutiv al societăţii, studiul de fezabilitate şi, numai în cazul persoanelor semnificative, organigrama şi/sau regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi orice alte acte stabilite prin normele de autorizare, emise în aplicarea prezentei legi. Aprobarea modificărilor, inclusiv în cazul persoanelor menţionate la lit. d), se solicită în cel mult 10 zile calendaristice de la adoptarea hotărârii, după caz, de către adunarea generală ordinară sau extraordinară a acţionarilor, privind modificarea documentelor sau a condiţiilor;------------Litera b) a art. 5 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.b^1) aprobă, în vederea acordării avizului prealabil pentru înregistrarea ca asigurător sau reasigurător, acţionarii, direcţi şi/sau indirecţi, în baza prevederilor normelor emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera b^1) a art. 5 a fost introdusă de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. c) autorizează practicarea asigurărilor obligatorii stabilite prin lege şi încasează ca venituri proprii o contribuţie procentuală din valoarea primelor brute încasate, aferente asigurărilor respective, în vederea exercitării supravegherii şi controlului activităţii de asigurări obligatorii, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia*); d) aprobă şi, după caz, retrage aprobarea, în condiţiile legislaţiei în vigoare şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, pentru persoanele semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare şi avizează şi, după caz, retrage avizul, pentru membrii Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii;--------------Litera d) a art. 5 a fost modificată de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. e) aprobă divizarea sau fuzionarea unui asigurător/ reasigurător/broker de asigurare şi/sau de reasigurare autorizat în România, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. Aprobarea se dă, de la data depunerii documentaţiei complete, în termen de 90 de zile pentru asigurători/reasigurători şi în termen de 45 de zile pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare;------------Litera e) a art. 5 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. f) aprobă transferul de portofoliu, inclusiv pentru sucursalele societăţilor de asigurare din România, aflate pe teritoriul altor state membre, către un alt asigurător român sau către un alt asigurător ori o sucursală stabilită pe teritoriul Uniunii Europene, după consultarea autorităţii competente a statului membru al sucursalei, precum şi pentru sucursalele din România ale asigurătorilor cu sediul social în afara Uniunii Europene, în condiţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia; g) aprobă, la cererea asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, limitarea, suspendarea sau, după caz, încetarea activităţii, după verificarea situaţiei financiare a acestora;------------Litera g) a art. 5 a fost modificată de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. h) supraveghează situaţia financiară a asigurătorilor/ reasigurătorilor/brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi activitatea altor intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane fizice sau juridice, conform prevederilor prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, inclusiv a sucursalelor acestora stabilite pe teritoriul altor state membre, în conformitate cu dreptul de stabilire, după consultarea autorităţii competente a statului membru al sucursalei;------------Litera h) a art. 5 a fost modificată de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.h^1) în vederea aplicării principiilor de supraveghere prudenţială şi preventivă, exercită un control permanent asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi a brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare prin analiza şi evaluarea, prin direcţiile de specialitate la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, a informaţiilor cuprinse în rapoartele, informările şi documentele transmise acesteia în conformitate cu prevederile prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi în conformitate cu avizele şi deciziile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;------------Litera h^1) a art. 5 a fost introdusă de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.h^2) în vederea protejării intereselor asiguraţilor şi a potenţialilor asiguraţi, efectuează controale periodice sau inopinate la sediile asigurătorilor, reasigurătorilor şi ale intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice, face investigaţii detaliate privind condiţiile de desfăşurare a activităţii de către aceştia, între altele prin colectarea de informaţii şi solicitarea de documente privind activitatea lor;------------Litera h^2) a art. 5 a fost introdusă de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.h^3) în vederea asigurării unei pregătiri profesionale unitare a persoanelor care lucrează în domeniul asigurărilor, aprobă, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia şi prin hotărâri adoptate de Consiliul Comisei de Supraveghere a Asigurărilor, programa cursurilor şi tematica examenelor de absolvire pentru entităţile care organizează astfel de cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, postliceală sau postuniversitară, inclusiv pentru profesia de actuar, cu excepţia instituţiilor de învăţământ superior acreditate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, precum şi cerinţele minime de abilitare a lectorilor pentru aceste cursuri;------------Litera h^3) a art. 5 a fost introdusă de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. i) asigură o supraveghere suplimentară, potrivit modalităţilor prevăzute în norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a următoarelor entităţi:1. orice societate de asigurare care este o societate participativă în cel puţin o societate de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat terţ;2. orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este, după caz, un holding de asigurare, o societate de reasigurare sau o societate de asigurare dintr-un stat terţ;3. orice societate de asigurare a cărei societate-mamă este un holding mixt de asigurare; j) solicită prezentarea de informaţii şi documente, inclusiv cu caracter statistic, referitoare la activitatea de asigurare, managementul acestei activităţi şi conducerea executivă a acesteia, atât de la asigurători, reasigurători, intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, cât şi de la oricare altă persoană, fizică sau juridică, care are legătură directă ori indirectă cu activitatea acestora, inclusiv informaţii referitoare la bazele tehnice utilizate pentru calculul primelor de asigurare şi al rezervelor tehnice;------------Litera j) a art. 5 a fost modificată de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. k) ia măsurile necesare pentru ca activitatea de asigurare să fie gestionată cu respectarea normelor prudenţiale specifice; l) aplică măsurile prevăzute de lege privind redresarea financiară, reorganizarea sau, după caz, falimentul asigurătorilor şi reasigurătorilor, precum şi a/al sucursalelor şi filialelor acestora;l^1) îndeplineşte calitatea de administrator al Fondului de garantare;--------------Litera l^1) a art. 5 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. m) aplică măsurile de sancţionare prevăzute de lege, inclusiv în legătură cu exercitarea unei influenţe directe sau indirecte, care este incompatibilă cu principiile de conducere prudenţială a activităţii asigurătorilor, stabilite prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; n) primeşte şi răspunde la toate sesizările şi reclamaţiile privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări;------------Litera n) a art. 5 a fost modificată de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. o) aprobă propriul buget de venituri şi cheltuieli; p) participă, în calitate de membru, la comitetele sau organismele specifice domeniului asigurărilor de pe lângă Comisia Europeană, la asociaţiile internaţionale ale autorităţilor de supraveghere în asigurări şi reprezintă România la conferinţe şi întâlniri internaţionale;------------Litera p) a art. 5 a fost modificată de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. q) informează autorităţile competente din statele membre pe teritoriul cărora sunt sucursale ale asigurătorilor, reasigurătorilor, brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare ori a agenţilor de asigurare români sau unde se prestează de către aceştia servicii, despre orice măsuri sancţionatorii luate împotriva acestora, inclusiv despre retragerea autorizaţiei de funcţionare; r) deschide şi menţine Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, ale cărui formă şi conţinut se stabilesc prin norme date în aplicarea prezentei legi; s) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege.------------Art. 5 a fost modificat de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.------------ Articolul 6 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu poate dezvălui informaţii obţinute în timpul exercitării atribuţiilor sale. (2) Obligaţia de confidenţialitate prevăzută la alin. (1) nu se aplică în cazul în care informaţia este data: a) cu acordul scris al asiguratorului implicat; b) la solicitarea instanţei judecătoreşti; c) în interesul asiguraţilor. d) în baza schimbului de informaţii, a memorandumurilor de colaborare sau a acordurilor de cooperare, conform condiţiilor stabilite la art. 4 alin. (25), (25^1) şi (25^2).------------Litera d) a alin. (2) al art. 6 a fost modificată de pct. 23 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 7 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va prezenta Parlamentului, respectiv Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital din Senat şi Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, în termen de 6 luni de la expirarea fiecărui exerciţiu financiar, un raport asupra pieţei asigurărilor din România, precum şi o informare privind activităţile desfăşurate.--------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va edita şi va publică un raport informativ anual asupra pieţei de asigurări şi asupra instituţiilor şi organismelor acesteia, cu respectarea prevederilor art. 6. Articolul 8 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme în aplicarea prevederilor prezentei legi, precum şi norme prudenţiale specifice, conform practicilor în asigurări.------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emite decizii sau, după caz, circulare, prin care:--------------Partea introductivă a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. a) impune interdicţii, acorda, suspenda sau retrage autorizaţii; b) modifica sau revoca condiţii, cerinţe sau termeni impusi de aceasta prin actele sale; c) aprobă divizarea sau fuzionarea asigurătorilor/ reasigurătorilor/brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare;--------------Litera c) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. d) aproba transferul de portofoliu de asigurări; e) înregistrează şi aprobă actuarii;--------------Litera e) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. f) avizează, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, la asigurătorii sau reasigurătorii autorizaţi, inclusiv la cei ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă bursieră, persoanele fizice sau juridice care intenţionează, direct şi/sau indirect, după caz, să devină acţionari semnificativi, să îşi majoreze cota de participare, să renunţe la calitatea de acţionar semnificativ sau să îşi diminueze cota de participare;---------------Litera f) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. g) aprobă criteriile şi condiţiile de înscriere în Corpul experţilor în asigurări, care funcţionează pe lângă ea, precum şi statutul acestuia;--------------Litera g) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. h) stabileşte salarizarea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi a personalului sau, cu respectarea dispoziţiilor art. 4;h^1) actualizează nivelul taxei de autorizare pentru asigurători sau reasigurători;--------------Litera h^1) a alin. (2) al art. 8 a fost introdusă de pct. 25 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.h^2) stabileşte/precizează alte obiective de interes privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor, intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, Fondului de protecţie a victimelor străzii şi a entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională.---------------Litera h^2) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. i) exercită de la sediul său, prin direcţiile de specialitate, un control permanent, prin analizarea datelor şi informaţiilor cuprinse în rapoartele şi informările periodice şi anuale, precum şi a documentelor prin care se solicită aprobarea prealabilă a modificărilor la condiţiile iniţiale de autorizare, asupra activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, şi dispune efectuarea acţiunilor de control periodic sau inopinat la sediile acestora;--------------Litera i) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 26 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. j) da dispoziţii privind prezentarea de documente, situaţii, informaţii şi audieri; k) constată şi aplică sancţiuni, ca urmare a controlului permanent, periodic sau inopinat, asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, acţionarilor semnificativi ori persoanelor semnificative ale acestora sau Consiliului director al Fondului de protecţie a victimelor străzii ori conducerii entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională pentru încălcarea prevederilor prezentei legi, a normelor, deciziilor şi avizelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.---------------Litera k) a alin. (2) al art. 8 a fost modificată de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.k^1) toate deciziile de sancţionare vor cuprinde justificarea legală a aplicării acestora şi vor fi comunicate persoanelor fizice sau juridice împotriva cărora s-a dispus sancţiunea. În deciziile de sancţionare se vor menţiona şi dreptul de contestare de către persoanele în cauză a măsurilor sancţionatorii dispuse, termenul până la care se poate depune contestaţia, precum şi autoritatea sau instanţa către care trebuie adresată contestaţia;--------------Litera k^1) a alin. (2) al art. 8 a fost introdusă de pct. 28 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. l) aplică alte măsuri prevăzute de legislaţia în vigoare.------------Litera l) a alin. (2) al art. 8 a fost introdusă de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (3) Avizele sunt acte prin care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor formulează raspunsuri oficiale la chestiuni privind activitatea de asigurare sau care au implicaţii asupra acesteia. (4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor face precizări sau clarificări la probleme de interes comun pentru toţi asigurătorii, reasigurătorii sau intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, prin emiterea unor circulare. Circularele nu instituie obligaţii şi în baza lor nu se pot constata sau aplica sancţiuni.--------------Alin. (4) al art. 8 a fost introdus de pct. 29 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 9 (1) Normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu atribuţiile prevăzute în prezenta lege vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Deciziile, avizele şi circularele nu sunt supuse publicării, cu excepţia celor prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a), c), d) şi h^1).---------------Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. Articolul 10 (1) Constituie venit propriu la bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor:---------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 10 a fost modificată de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. a) taxele şi majorările prevăzute la art. 13 şi 36;a^1) sumele provenite, potrivit legii, din amenzi contravenţionale;------------Litera a^1) a alin. (1) al art. 10 a fost introdusă de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. b) veniturile provenite din donaţii, publicaţii şi din alte surse legale. (2) Excedentul bugetului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se reportează în anul următor. (3) Disponibilităţile Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pot fi plasate în instrumente purtătoare de dobândă la Trezoreria Statului şi la instituţii de credit, în instrumente ale pieţei monetare, în titluri de stat sau titluri ale administraţiei publice locale, precum şi în alte plasamente sau alocări stabilite prin legislaţia în vigoare.--------------Alin. (3) al art. 10 a fost introdus de pct. 31 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Capitolul III Autorizarea asigurătorilorAutorizarea asigurătorilor Articolul 11 (1) Activitatea de asigurare în România poate fi exercitată numai de: a) persoane juridice române, constituite ca societăţi pe acţiuni şi/sau societăţi mutuale, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor potrivit procedurii reglementate la art. 12; b) asigurători sau reasigurători autorizaţi în statele membre, care desfăşoară activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul României în conformitate cu dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii;--------------Litera b) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 32 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. c) sucursale aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, autorizate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit procedurii prevăzute la art. 12 şi cu respectarea condiţiilor stabilite potrivit cap. III^2;---------------Litera c) a alin. (1) al art. 11 a fost modificată de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. d) filiale ale unor asigurători sau reasigurători din state terţe, autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit procedurii reglementate la art. 12;--------------Litera d) a alin. (1) al art. 11 a fost introdusă de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. e) asigurători sau reasigurători care adoptă forma de companie europeană pe acţiuni (SE - Societas Europaea).--------------Litera e) a alin. (1) al art. 11 a fost introdusă de pct. 33 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (2) Un asigurător nu poate fi înregistrat în registrul comerţului fără avizul prealabil în vederea înregistrării emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.------------Alin. (2) al art. 11 a fost modificat de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.------------Art. 11 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 12 (1) Cererea de autorizare pentru desfăşurarea activităţii de asigurare va fi transmisă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în formatul şi însoţită de documentele prevăzute de legislaţia în domeniu. (2) În cazul în care consideră necesar, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita informaţii suplimentare, poate desfăşura investigaţii proprii sau cu sprijinul altor autorităţi competente ori poate să folosească informaţii provenite din alte surse. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide asupra acordării autorizaţiei necesare desfăşurării activităţii de asigurare sau asupra respingerii cererii de autorizare, în termen de 4 luni de la data depunerii documentaţiei complete. (4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda autorizaţia menţionată la alin. (3) în cazul îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:--------------Partea introductivă a alin. (4) al art. 12 a fost modificată de pct. 34 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. a) întocmirea pentru toate riscurile dintr-o clasă, iar în situaţia în care asigurătorul doreşte să acopere numai anumite riscuri incluse în acea clasă, doar pentru acele riscuri, a unui studiu de fezabilitate care va cuprinde cel puţin următoarele informaţii şi documente:1. natura angajamentelor sau a riscurilor pe care asigurătorul îşi propune să le acopere;2. metodele actuariale de calcul folosite pentru stabilirea rezervelor tehnice;3. principiile programului de reasigurare şi lista cu reasigurătorii, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi;4. componentele fondului de siguranţă, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi;5. resursele financiare pentru acoperirea cheltuielilor şi, în cazul asigurării prevăzute în anexa nr. 1 lit. B clasa nr. 18, resursele de care dispune asigurătorul pentru acordarea asistenţei;6. primele trei exerciţii financiare, studiul de fezabilitate care va cuprinde şi: a) estimarea cheltuielilor aferente conducerii executive şi a celor aferente funcţiilor de conducere specifice domeniului asigurărilor; b) estimarea primelor şi a daunelor; c) bugetul de venituri şi cheltuieli; d) estimarea resurselor financiare necesare constituirii rezervelor tehnice şi a marjei de solvabilitate;7. un sistem de tehnologie a informaţiei adecvat derulării optime a activităţii de asigurare pe care îşi propune să o practice, conform celor solicitate la pct. 1, în conformitate cu normele privind autorizarea asigurătorilor, emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera a) a alin. (4) al art. 12 a fost modificată de pct. 34 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. b) în cazul practicării clasei de asigurări generale nr. 18 - Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă, studiul de fezabilitate prevăzut la lit. a) cuprinde, pentru această clasă, şi următoarele informaţii:1. dovezi privind existenţa personalului calificat;2. dovezi privind dotarea cu echipamentul tehnic adecvat;3. reţeaua de asistenţă ce urmează a fi folosită pentru îndeplinirea obligaţiilor aferente acestei clase de asigurări; c) din studiul de fezabilitate prezentat rezultă că societatea dispune de marja de solvabilitate minimă; d) capitalul social vărsat de către solicitant în contul unei bănci autorizate de Banca Naţională a României sau, în cazul unei societăţi mutuale, fondul de rezervă liberă vărsat în conformitate cu prevederile legale din domeniu; e) numele societăţii nu induce în eroare publicul; f) societatea va desfăşura exclusiv activitate de asigurare; g) în cazul unui asigurător străin, solicitantul trebuie să demonstreze că este legal constituit în ţara de origine; h) asigurătorii care solicită autorizarea pentru clasa nr. 10 de la lit. B din anexa nr. 1, exclusiv răspunderea transportatorului, trebuie să numească un reprezentant de despăgubiri în fiecare stat membru;--------------Litera i) a alin. (4) al art. 12 a fost abrogată de pct. 35 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^1) Condiţiile generale şi specifice ale poliţelor de asigurare, valoarea primelor de asigurare, modul de calcul al primelor sau formularele şi alte documente pe care un asigurător intenţionează să le utilizeze în relaţiile sale cu asiguraţii nu sunt supuse aprobării prealabile sau informărilor sistematice.--------------Alin. (4^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^2) Având în vedere principiile de supraveghere prudenţială, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita, cu respectarea prevederilor alin. (4^1), informaţii privind bazele tehnice ale calculelor privind primele şi rezervele tehnice, în vederea verificării conformării acestora cu principiile actuariale.--------------Alin. (4^2) al art. 12 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^3) Autorităţile competente ale altor state membre vor fi consultate de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor înainte de a emite o autorizaţie de funcţionare pentru un asigurător care se află în una dintre următoarele situaţii: a) este o filială a unui asigurător autorizat într-un alt stat membru; sau b) este o filială a unei companii de asigurare mamă a unui asigurător autorizat într-un alt stat membru; sau c) este controlat de aceeaşi persoană, fizică sau juridică, ce controlează un asigurător autorizat într-un alt stat membru.--------------Alin. (4^3) al art. 12 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^4) Autorităţile competente care supraveghează instituţiile de credit sau societăţile de servicii şi investiţii financiare dintr-un stat membru vor fi consultate de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor înainte de a emite o autorizaţie de funcţionare pentru un asigurător care se află în una dintre următoarele situaţii: a) este o filială a unei instituţii de credit sau a unei societăţi de servicii şi investiţii financiare autorizate în Uniunea Europeană; sau b) este o filială a unei companii de asigurare mamă a unei instituţii de credit sau a unei societăţi de servicii şi investiţii financiare autorizate în Uniunea Europeană; sau c) este controlat de aceeaşi persoană, fizică sau juridică, ce controlează o instituţie de credit sau o societate de servicii şi investiţii financiare autorizată în Uniunea Europeană.--------------Alin. (4^4) al art. 12 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^5) Autorităţile competente menţionate la alin. (4^3) şi (4^4) vor fi consultate atât pentru evaluarea acţionarilor, cât şi a reputaţiei şi a experienţei persoanelor semnificative implicate în conducerea unei alte entităţi din cadrul aceluiaşi grup.--------------Alin. (4^5) al art. 12 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^6) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va putea solicita autorităţilor competente în cauză orice informaţii considerate relevante despre acţionariatul unui asigurător sau despre reputaţia şi experienţa persoanelor semnificative ale acestuia, atât în vederea emiterii unei autorizaţii de funcţionare, cât şi în ceea ce priveşte evaluarea permanentă a modului de desfăşurare a activităţii acelui asigurător în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare.--------------Alin. (4^6) al art. 12 a fost introdus de pct. 36 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (5) Pentru asigurătorii din statele terţe se adaugă următoarele cerinţe: a) sucursalele aparţinând societăţilor de asigurare, societăţilor de reasigurare, precum şi societăţilor mutuale cu sediul social în state terţe deţin pe teritoriul României active în valoare de cel puţin jumătate din fondul de siguranţă prevăzut la data autorizării pentru asigurătorii sau reasigurătorii persoane juridice române; b) sucursalele aparţinând societăţilor de asigurare, societăţilor de reasigurare, precum şi societăţilor mutuale cu sediul social în state terţe constituie pe teritoriul României un depozit iniţial drept garanţie la o instituţie de credit autorizată de Banca Naţională a României, în valoare de o pătrime din fondul de siguranţă prevăzut la data autorizării pentru asigurătorii sau reasigurătorii persoane juridice române.--------------Alin. (5) al art. 12 a fost modificat de pct. 37 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (6) Autorizaţia acordată unui asigurător de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este valabilă pe întregul teritoriu al Comunităţii Europene şi al statelor aparţinând Spaţiului Economic European, în conformitate cu dreptul de stabilire şi cu libertatea de a presta servicii. (7) Autorizaţia se acordă pentru toate riscurile dintr-o clasă de asigurare, exceptând situaţia în care asigurătorul doreşte să acopere numai anumite riscuri incluse în clasa respectivă.--------------Alin. (7) al art. 12 a fost modificat de pct. 38 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(7^1) Asigurătorul care solicită autorizaţie pentru o nouă clasă de asigurări sau extinderea la unele ori la toate riscurile acoperite de aceeaşi clasă de asigurări trebuie să prezinte pentru aceste situaţii studiul de fezabilitate prevăzut la art. 12 alin. (4) lit. a)-c) şi, după caz, numele persoanelor prevăzute la lit. h), precum şi alte documente şi informaţii, în conformitate cu prevederile normelor emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (7^1) al art. 12 a fost introdus de pct. 39 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (8) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda autorizaţia pentru grupele de clase menţionate la lit. C din anexa nr. 1, dacă asigurătorul solicită aceasta şi îndeplineşte toate condiţiile prevăzute în lege. (9) Autorizaţia acordată pentru o clasă sau un grup de clase este valabilă şi pentru a subscrie riscuri suplimentare dintr-o altă clasă, dacă se îndeplinesc condiţiile prevăzute la lit. D din anexa nr. 1.--------------Alin. (10) al art. 12 a fost abrogat de pct. 40 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (11) Asigurătorii autorizaţi să practice asigurări de viaţă pot, de asemenea, să primească autorizaţie pentru clasele 1 şi 2, prevăzute la lit. B din anexa nr. 1. Asigurătorii autorizaţi să practice asigurări generale, dar numai pentru clasele 1 şi 2, prevăzute la lit. B din anexa nr. 1, au dreptul să primească autorizaţie de funcţionare şi pentru categoria asigurării de viaţă. (12) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va respinge cererea de autorizare în cazul neîndeplinirii cerinţelor prevăzute la alin. (4) şi (5), precum şi atunci când constată una sau mai multe dintre următoarele situaţii: a) documentaţia prezentată nu este întocmită în conformitate cu prevederile legale în vigoare; b) din documentaţia prezentată rezultă că:1. asigurătorul nu va desfăşura o activitate în conformitate cu prevederile prezentei legi;2. acţionarii şi persoanele semnificative nu îndeplinesc condiţiile şi criteriile prevăzute de legislaţia în vigoare;--------------Punctul 2 de la litera b) a alin. (12) al art. 12 a fost modificat de pct. 41 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.3. necesitatea asigurării unui management prudenţial al asigurătorului nu este satisfăcută în raport cu calificarea acţionarilor şi a membrilor, în mod direct sau indirect; c) analiza studiului de fezabilitate indică faptul că asigurătorul nu poate asigură realizarea obiectivelor stabilite şi în condiţii compatibile cu reglementările privind practica prudenţială, care să protejeze în mod adecvat asiguraţii; d) există o formă de asociere prin intermediul căreia acţionariatul, până la ultima persoană fizică implicată, nu este adus la cunoştinţă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. e) sistemul de tehnologie a informaţiei de care dispune nu este adecvat derulării optime a activităţii de asigurare pe care îşi propune să o practice.--------------Litera e) a alin. (12) al art. 12 a fost introdusă de pct. 42 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. f) nu pot deţine, direct şi/sau indirect, calitatea de acţionar, precum şi cea de persoană semnificativă a unui asigurător sau reasigurător persoanele nominalizate în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 159/2001pentru prevenirea şi combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanţării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, cu modificările ulterioare, precum şi în lista întocmită în conformitate cu prevederile art. 5 din această ordonanţă de urgenţă.--------------Litera f) a alin. (12) al art. 12 a fost introdusă de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (13) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va comunică solicitantului motivele respingerii cererii de autorizare. (14) Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor persoana implicată poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei. (15) Prin decizia de acordare a autorizaţiei emisă de preşedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se stabileşte data de la care asigurătorul va începe să-şi desfăşoare activitatea. (16) Asigurătorii şi reasigurătorii autorizaţi în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia sunt obligaţi să includă în toate documentele emise, inclusiv în corespondenţa cu terţii, codul unic alocat prin registrul prevăzut la art. 5 lit. r), precum şi următorul înscris: «Autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor».--------------Alin. (16) al art. 12 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (17) Toate rapoartele, informările, documentele şi solicitările asigurătorilor sau reasigurătorilor, precum şi corespondenţa de orice fel a acestora cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor fi semnate, după caz, numai de conducerea executivă, de conducătorul activităţii de asigurări de viaţă şi, respectiv, al activităţii de asigurări generale, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, sau de persoanele care ocupă funcţiile de conducere specifice domeniului asigurărilor.--------------Alin. (17) al art. 12 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (18) Orice împuternicire dată unei alte persoane, emisă inclusiv de acţionarii semnificativi, direcţi ori indirecţi, de membrii consiliului de administraţie şi/sau ai consiliului director şi/sau ai consiliului de supraveghere, după caz, al asigurătorului sau reasigurătorului, este nulă de drept.--------------Alin. (18) al art. 12 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (19) Asigurătorii şi reasigurătorii autorizaţi în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia sunt obligaţi să afişeze la toate sediile, principale şi secundare, la loc vizibil, copii după certificatul de înmatriculare emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor după înregistrarea în registrul prevăzut la art. 5 lit. r).--------------Alin. (19) al art. 12 a fost introdus de pct. 43 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (20) Prin excepţie de la prevederile alin. (4) lit. f), asigurătorii pot desfăşura, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare, şi activitatea de administrare a fondurilor de pensii facultative.-------------Alin. (20) al art. 12 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006. (21) Activele, pasivele, veniturile şi cheltuielile privind desfăşurarea activităţii de administrare a fondurilor de pensii facultative trebuie organizate, evidenţiate şi administrate distinct de activele, pasivele, veniturile şi cheltuielile aferente activităţii de asigurare, fără posibilitate de transfer.-------------Alin. (21) al art. 12 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006. (22) Activele, pasivele, veniturile şi cheltuielile prevăzute la alin. (21) sunt destinate exclusiv operaţiunilor legate de fondurile de pensii facultative şi activităţi conexe.-------------Alin. (22) al art. 12 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006.------------Art. 12 a fost modificat de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 12^1 (1) În vederea obţinerii autorizării de funcţionare, precum şi oricând pe perioada derulării activităţii, un asigurător sau reasigurător trebuie să fie în relaţii de muncă cu cel puţin un actuar, iar în cazul în care volumul de activitate necesită angajarea a 2 sau mai mulţi actuari, pentru aceştia se aplică, de asemenea, prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. (2) Obligaţiile actuarului sunt următoarele: a) determinarea valorii rezervelor tehnice; b) controlul activelor admise să acopere rezervele tehnice; c) calculul primelor de asigurare; d) calculul marjei de solvabilitate minime; e) calculul marjei de solvabilitate de care dispune asigurătorul; f) calculul beneficiilor obţinute din fructificarea activelor admise să acopere rezervele tehnice pentru asigurările de viaţă; g) elaborarea, certificarea şi transmiterea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a raportului actuarial anual, ale cărui conţinut şi formă sunt stabilite prin normele emise în aplicarea prezentei legi; h) certificarea tuturor rapoartelor transmise către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor care conţin calculele prevăzute la lit. a)-f); i) notificarea, conform prevederilor alin. (3) şi (4), a oricăror nereguli constatate sau a unor situaţii care indică sau conduc la încălcarea prevederilor prezentei legi şi a normelor emise în aplicarea acesteia. (3) Actuarul trebuie să aducă la cunoştinţă, în scris, în cel mult două zile lucrătoare de la data constatării, consiliului de administraţie şi/sau consiliului director şi/sau consiliului de supraveghere, după caz, precum şi conducerii executive a asigurătorului sau reasigurătorului, pe perioada îndeplinirii obligaţiilor prevăzute la alin. (2), despre orice situaţie care indică comiterea unei încălcări a prevederilor prezentei legi şi a normelor emise în aplicarea acesteia. (4) În termen de 30 de zile calendaristice de la data notificării persoanelor menţionate la alin. (3), actuarul va informa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor atât despre conţinutul notificării, cât şi despre măsurile luate de asigurător în vederea remedierii situaţiei. (5) Actuarul are obligaţia de a informa Comisia de Supraveghere a Asigurărilor şi în cazul în care, în termen de 10 zile calendaristice de la data notificării prevăzută la alin. (3), asigurătorul nu a întreprins nici o acţiune sau nu a iniţiat nici o măsură de remediere a situaţiei. (6) Persoanele menţionate la alin. (3) nu pot iniţia nici o măsură sancţionatorie la adresa unui actuar care, în exercitarea obligaţiilor sale, se conformează prevederilor alin. (4). (7) Actuarul poate fi numit sau revocat numai de către consiliul de administraţie şi/sau consiliul director şi/sau consiliul de supraveghere, după caz, al asigurătorului sau reasigurătorului, iar dacă actuarul este un membru al unui astfel de consiliu, de către adunarea generală extraordinară a acţionarilor. (8) Numirea sau, după caz, revocarea actuarului se aduce la cunoştinţă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în termen de maximum 3 zile de la data la care s-a adoptat hotărârea de către organul competent să ia această decizie, însoţită, în cazul revocării, de motivarea acesteia. (9) Organul competent, dintre cele menţionate la alin. (6), este obligat să numească un nou actuar în termen de maximum 20 de zile calendaristice de la data revocării actuarului precedent. (10) În cazul în care organul competent încalcă obligaţia prevăzută la alin. (8), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor numeşte, în termen de 10 zile calendaristice de la expirarea termenului prevăzut la acelaşi alineat, un actuar pentru o perioadă de maximum 6 luni. (11) Alte prevederi vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.--------------Art. 12^1 a fost introdus de pct. 44 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 12^2 (1) Registrul actuarilor se deschide şi se menţine de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în sistem computerizat şi pe suport hârtie, datele înscrise în acesta fiind permanent accesibile publicului la sediul central al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Persoanele înscrise în registru vor constitui Corpul actuarilor, ale cărui statut şi regulament de organizare şi funcţionare se aprobă prin hotărâre a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (2) Poate fi înregistrată în Registrul actuarilor orice persoană fizică care îndeplineşte cumulativ următoarele: a) este licenţiată cu diplomă de studii superioare de lungă durată; b) a absolvit cu diplomă, în ţară, studii actuariale la instituţii de învăţământ superior sau alte forme de pregătire postuniversitară, cu condiţia ca cel puţin un membru al comisiei de examinare să deţină calificarea de actuar, sau a absolvit, cu diplomă sau prin certificarea unui examen, cursurile unor instituţii recunoscute pe plan internaţional în pregătirea şi calificarea în profesia de actuar; c) a lucrat o perioadă de cel puţin 3 ani în domeniul asigurărilor, matematicilor financiare sau statisticilor, activitatea desfăşurată necesitând cunoştinţe actuariale; d) nu are cazier judiciar sau fiscal. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va face înregistrarea în Registrul actuarilor la cererea scrisă a persoanelor care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (2). (4) Actuarii sunt obligaţi să anunţe, în cel mult 7 zile calendaristice, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor despre orice modificare a datelor care fac subiectul înregistrării în Registrul actuarilor. (5) Cetăţenii străini sunt exceptaţi de la îndeplinirea cerinţei privind studiile actuariale, dacă dovedesc prin acte oficiale recunoaşterea ca actuar obţinută în ţara de origine. (6) Sancţionarea unui actuar de trei ori de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi şi a normelor emise în aplicarea acesteia sau condamnarea printr-o sentinţă definitivă duce la radierea obligatorie din Registrul actuarilor. (7) Alte prevederi referitoare la Registrul actuarilor vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.--------------Art. 12^2 a fost introdus de pct. 44 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 13 (1) Un asigurator care solicită autorizarea conform prevederilor art. 12 şi 44 achită la depunerea cererii de autorizare o taxa de autorizare de 75.000.000 lei*). Cuantumul taxei de autorizare se poate actualiza anual, prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în funcţie de indicele preţurilor comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica. (2) În cazul respingerii cererii de autorizare taxa de autorizare nu se restituie. (3) Asiguratorul achită, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare, pe durata valabilităţii acesteia, o taxa de funcţionare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate.(3^1) După data aderării României la Uniunea Europeană, taxa de funcţionare prevăzută la alin. (3) se poate majoră până la maximum 0,5% din primele brute încasate în perioada pentru care sunt datorate, în raport cu obligaţiile ce revin Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, după dobândirea statutului de stat membru al Uniunii Europene.--------------Alin. (3^1) al art. 13 a fost introdus de pct. 45 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (4) Asiguratorii plătesc taxa de funcţionare la termenul stabilit prin norme. (5) Pentru nevirarea la termen a taxei de funcţionare prevăzute la alin. (3), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare referitoare la colectarea creanţelor fiscale.------------Alin. (5) al art. 13 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (6) Prin plata taxei de autorizare, prevăzută la alin. (1), asigurătorul primeşte autorizarea doar pentru o anumită clasă, exceptând situaţia în care asigurătorul doreşte să acopere numai anumite riscuri incluse în clasa respectivă, aşa cum sunt prevăzute în anexa nr. 1, iar pentru fiecare clasă sau, după caz, numai pentru anumite riscuri dintr-o clasă, va achita taxele prevăzute la alin. (7).--------------Alin. (6) al art. 13 a fost modificat de pct. 46 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (7) Un asigurător care solicită autorizarea conform prevederilor art. 12 alin. (7 1) achită, la depunerea cererii de autorizare, o taxă de autorizare reprezentând 40% din cuantumul taxei prevăzute la alin. (1).--------------Alin. (7) al art. 13 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (8) Un asigurător sau reasigurător care solicită autorizarea pentru un transfer de portofoliu, inclusiv în cazurile prevăzute de art. 23 alin. (4), achită o taxă de autorizare de transfer de portofoliu, reprezentând 50% din cuantumul taxei prevăzute la alin. (1).------------Alin. (8) al art. 13 a fost introdus de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (9) Un asigurător, reasigurător sau un broker de asigurare şi/sau de reasigurare, Fondul de protecţie a victimelor străzii sau o entitate care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională care solicită aprobarea pentru modificări la condiţiile şi documentele în baza cărora s-a acordat autorizaţia/avizul, precum şi orice informaţii sau certificări din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru a-i servi în relaţiile cu terţii va achita o taxă de aprobare, avizare sau de certificare, după caz, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 35 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României din data plăţii.--------------Alin. (9) al art. 13 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (10) Orice persoană fizică sau juridică, cu excepţia asiguraţilor, păgubiţilor şi a instituţiilor publice, care solicită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor informaţii, certificări sau puncte de vedere, va achita o taxă reprezentând echivalentul în lei al sumei de 35 euro, la cursul comunicat de Banca Naţională a României din data plăţii.--------------Alin. (10) al art. 13 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (11) Pentru toate autorizaţiile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, distruse, pierdute sau furate, se vor elibera duplicate, la cererea persoanelor îndreptăţite, în condiţiile prevăzute în normele emise în aplicarea prezentei legi, contra unei taxe reprezentând 25% din sumele prevăzute la alin. (1) şi la art. 36 alin. (1).--------------Alin. (11) al art. 13 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.------------- Articolul 14 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor retrage autorizaţia de funcţionare în cazul în care constată că un asigurător autorizat se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu a început să desfăşoare activitatea de asigurare în termen de 12 luni de la data eliberării autorizaţiei; b) renunţă la activitatea de asigurare şi solicită în mod expres retragerea autorizaţiei de funcţionare; c) încetează să mai desfăşoare activitatea de asigurare pe o perioadă de 6 luni consecutive; d) nu mai îndeplineşte condiţiile pe baza cărora a fost autorizat; e) nu a dus la îndeplinire măsurile specificate în planul de redresare financiară sau aceste măsuri nu şi-au atins scopul, după caz; f) încalcă dispoziţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează autorităţile competente ale celorlalte state membre despre retragerea autorizaţiei unui asigurător care desfăşoară activitatea de asigurare pe teritoriul acestora. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ia măsurile legale în cazul informaţiilor primite de la autorităţile competente din celelalte state membre privind retragerea autorizaţiei unui asigurător care desfăşoară activitate de asigurare pe teritoriul României, în conformitate cu dreptul de stabilire şi cu libertatea de a presta servicii. (4) Decizia de retragere a autorizaţiei se motivează şi se comunică asigurătorului. Împotriva deciziei de retragere a autorizaţiei asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicare.------------Art. 14 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va publică cel puţin o dată pe an în Monitorul Oficial al României, precum şi într-o publicaţie de larga circulaţie lista actualizată cuprinzând asiguratorii autorizaţi şi orice alte informaţii pe care le va considera necesare în aplicarea prezentei legi. Capitolul III^1Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii ale asigurătorilor------------Cap. III^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^1Asigurătorii autorizaţi potrivit prevederilor art. 12 pot să desfăşoare activitate de asigurare pe teritoriul oricărui stat membru prin intermediul unei sucursale, cu notificarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.------------Art. 15^1 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^2Notificarea prevăzută la art. 15^1 va cuprinde următoarele informaţii şi documente:1. denumirea statului membru pe teritoriul căruia intenţionează să îşi stabilească o sucursală;2. studiul de fezabilitate, clasele de asigurări pe care intenţionează să le practice, precum şi structura organizatorică a viitoarei sucursale;3. sediul viitoarei sucursale din statul membru gazdă, de la care pot fi obţinute şi la care pot fi transmise documente, care va fi şi adresa la care se vor transmite toate informaţiile şi documentele către persoana sau persoanele semnificative;4. numele persoanelor semnificative, care au capacitatea de a reprezenta şi angaja asigurătorul în relaţiile cu terţii pe teritoriul statului membru respectiv, precum şi în relaţia cu autorităţile competente şi alte instituţii din acel stat;5. declaraţia pentru asigurătorul care doreşte să practice clasa 10, exclusiv răspunderea transportatorului, prevăzută la lit. B din anexa nr. 1, din care să rezulte că este membru al Biroului Naţional şi al Fondului Naţional de Garantare din statul membru pe teritoriul căruia îşi propune să deschidă o sucursală, după caz.------------Art. 15^2 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^3 (1) În termen de 3 luni de la depunerea documentaţiei prevăzute la art. 15^2, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite aceste informaţii autorităţii competente a statului membru pe teritoriul căruia se va stabili sucursala, informând şi asigurătorul în cauză, cu excepţia cazului în care constată că: a) situaţia financiară a asigurătorului nu permite îndeplinirea obligaţiilor asumate; b) persoanele semnificative prevăzute la pct. 4 al art. 15^2 au fost condamnate pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală; c) persoanele semnificative prevăzute la pct. 4 al art. 15^2 nu dispun de calificarea şi experienţa necesare; d) structura organizatorică nu asigură desfăşurarea corespunzătoare a activităţii asigurătorului. (2) Informarea prevăzută la alin. (1) este însoţită de confirmarea că asigurătorul posedă marja de solvabilitate minimă. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite asigurătorului în cauză, în termen de 3 luni de la depunerea documentaţiei prevăzute la art. 15^2, motivarea refuzului comunicării informaţiilor prevăzute la art. 15^2. (4) Împotriva refuzului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor comunicat în condiţiile prevăzute la alin. (3) asigurătorul poate face plângere, potrivit legii, la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestuia.------------Art. 15^3 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^4Sucursala poate să îşi înceapă activitatea astfel: a) de la data la care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îi transmite asigurătorului confirmarea primită de la autoritatea competentă a statului membru al sucursalei; sau b) dacă în termen de două luni de la transmiterea informării în conformitate cu art. 15^3 alin. (1) nu se primeşte nici o confirmare din partea autorităţii competente a statului membru al sucursalei.------------Art. 15^4 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^5Orice modificare a informaţiilor prevăzute la art. 15^2 şi 15^7 se comunică de către asigurător, în scris, Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi autorităţii competente a statului membru al sucursalei sau statului membru al furnizării de servicii, cu cel puţin 30 de zile înainte de efectuarea modificării.------------Art. 15^5 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^6Oricare asigurător autorizat să desfăşoare activităţi în România care, în baza libertăţii de a presta servicii, doreşte să desfăşoare această activitate pentru prima dată în unul sau mai multe state membre, în mod direct şi nu prin intermediul unei sucursale, trebuie, în prealabil, să notifice Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor despre această intenţie, menţionând şi natura obligaţiilor pe care intenţionează să şi le asume.------------Art. 15^6 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^7 (1) În termen de 30 de zile de la data primirii notificării prevăzute la art. 15^6, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor comunică autorităţilor competente ale statului sau statelor membre ale furnizării de servicii următoarele informaţii: a) dovada deţinerii de către asigurător a marjei minime de solvabilitate, calculată în concordanţă cu prevederile legale în vigoare; b) clasele de asigurări pe care a fost autorizat să le practice asigurătorul; c) natura obligaţiilor pe care asigurătorul îşi propune să şi le asume în statul membru al furnizării de servicii. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va înştiinţa asigurătorul în cauză despre data comunicării prevăzute la alin. (1). (3) Asigurătorul care intenţionează, în baza libertăţii de a presta servicii, să acopere riscurile prevăzute la clasa nr. 10 de la lit. B din anexa nr. 1, altele decât răspunderea transportatorului, trebuie: a) să comunice numele şi adresa reprezentanţei de despăgubiri; b) să dea o declaraţie că a devenit membru al Biroului Naţional şi al Fondului Naţional de Garantare din statul membru al furnizării de servicii.------------Art. 15^7 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^8 (1) În termen de 30 de zile Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite asigurătorului motivele refuzului comunicării informaţiilor prevăzute la art. 15^7. (2) Împotriva refuzului transmiterii comunicării prevăzute la alin. (1) de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor asigurătorul poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la comunicarea refuzului, potrivit legii.------------Art. 15^8 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^9Asigurătorul poate începe să desfăşoare activitate de asigurare începând cu data comunicării prevăzute la art. 15^7 alin. (2).------------Art. 15^9 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^10 (1) Oricare asigurător care desfăşoară activitate de asigurare, în baza dreptului de stabilire sau în baza libertăţii de a presta servicii, şi nu respectă prevederile legale în vigoare va transmite Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor toate documentele legale solicitate de către aceasta privind desfăşurarea activităţii, pe care şi asigurătorii cu sediul social în România au obligaţia să le transmită. (2) Sucursalele şi agenţiile asigurătorilor şi reasigurătorilor autorizaţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, care desfăşoară prin intermediul acestora activitate de asigurare sau de reasigurare pe teritoriul altor state membre, în baza dreptului de stabilire, sunt obligate să aibă o marjă de solvabilitate conţinând active negrevate de orice sarcini sau datorii, din care se scad activele necorporale. Marja de solvabilitate va fi calculată în conformitate cu prevederile normelor emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (2) al art. 15^10 a fost modificat de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (3) În scopul calculării marjei de solvabilitate, se va ţine seama numai de primele şi de daunele aferente activităţii desfăşurate de sucursala sau agenţia în cauză.--------------Art. 15^10 a fost modificat de pct. 49 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 15^11 (1) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că asigurătorul care desfăşoară activitate de asigurare, în baza dreptului de stabilire sau în baza libertăţii de a presta servicii, nu respectă legislaţia română în vigoare, îi solicită acestuia să adopte măsuri de remediere. (2) În cazul în care se constată că nu s-au adoptat toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează autoritatea competentă din statul membru de origine în vederea luării unor măsuri de remediere. Măsurile de remediere luate vor fi comunicate Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (3) În cazul în care măsurile luate de autorităţile competente din statul membru de origine se dovedesc a fi inadecvate şi/sau insuficiente şi dacă asigurătorul în cauză continuă să încalce prevederile legislaţiei române în vigoare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită atribuţiile ce îi revin conform legii, după informarea autorităţii competente din statul membru de origine, în vederea sancţionării nerespectării prevederilor legislaţiei naţionale, fiind în drept să dispună inclusiv interzicerea desfăşurării activităţii de asigurare şi a încheierii de noi contracte de asigurare. (4) Împotriva unui asigurător care desfăşoară activitate de asigurare în România pe baza dreptului de stabilire Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate lua toate măsurile potrivit prevederilor legislaţiei în vigoare, inclusiv asupra proprietăţilor pe care acesta le deţine pe teritoriul României. (5) Înainte ca sucursala unui asigurător să îşi înceapă activitatea, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în decurs de două luni de la primirea documentaţiei cu privire la intenţia asigurătorului de a-şi începe activitatea pe teritoriul României, va informa autorităţile competente din statul membru despre condiţiile în care trebuie să se desfăşoare activitatea de asigurare în România.--------------Alin. (5) al art. 15^11 a fost modificat de pct. 50 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.------------Art. 15^11 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^12Măsurile prevăzute la art. 15^11 vor fi motivate şi comunicate asigurătorului în cauză de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.------------Art. 15^12 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^13 (1) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor intenţionează să efectueze controale în vederea supravegherii financiare a asigurătorilor şi reasigurătorilor români care desfăşoară activităţi de asigurare sau reasigurare pe teritoriul Uniunii Europene, în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, va informa autorităţile competente ale statului membru gazdă privind intenţia sa. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, după ce a fost informată de către autorităţile competente din statul membru de origine al asigurătorului care, în baza dreptului de stabilire, îşi desfăşoară activitatea printr-o sucursală pe teritoriul României despre intenţia de a efectua, prin personal propriu sau prin persoane desemnate special, un control inopinat, în vederea obţinerii de informaţii necesare supravegherii financiare a asigurătorului, va permite efectuarea acestui control. Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate participa la acest control.--------------Alin. (2) al art. 15^13 a fost modificat de pct. 51 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.------------Art. 15^13 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^14Informaţiile şi documentele solicitate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu art. 15^10 şi art. 36^3 alin. (2) vor fi redactate în limba română.------------Art. 15^14 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Capitolul III^2Reguli aplicabile sucursalelor stabilite pe teritoriul României care aparţin asigurătorilor cu sediul social în afara Uniunii Europene------------Cap. III^2 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^15 (1) Oricare asigurător cu sediul social în afara Uniunii Europene şi care doreşte să stabilească o sucursală sau o agenţie pe teritoriul României este obligat să solicite autorizarea oficială a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate acorda această autorizaţie dacă asigurătorul îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii: a) este îndreptăţit să desfăşoare activitate de asigurare conform art. 2 lit. A pct. 1; b) deschide o agenţie sau o sucursală pe teritoriul României; c) se obligă să deschidă conturi specifice activităţii de asigurare pe care o desfăşoară şi să înregistreze toate datele privind tranzacţiile efectuate; d) desemnează un reprezentant, cu aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; e) posedă în România active în suma prevăzută la art. 12 alin. (5); f) se obligă să menţină marja de solvabilitate în conformitate cu art. 16 alin. (5); g) prezintă un studiu de fezabilitate în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (4) lit. a) şi, după caz, lit. b); h) trimite orice informaţii solicitate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu prevederile art. 15^10.------------Art. 15^15 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^16Transferul de portofoliu se va face în conformitate cu prevederile art. 5 lit. f) şi ale normelor de aplicare a prezentei legi.------------Art. 15^16 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^17Asigurătorul trebuie să se conformeze prevederilor art. 21 şi 22.------------Art. 15^17 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^18Asigurătorul trebuie să se conformeze prevederilor art. 12 alin. (4) lit. i) şi alin. (5) lit. a) şi b), ale art. 16 alin. (5), (5^1), (6) şi (6^1), ale art. 18 şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi.------------Art. 15^18 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^19 (1) Orice asigurător care a primit autorizaţie de la mai multe state membre poate cere să i se aplice următoarele avantaje care vor fi acordate numai împreună: a) marja de solvabilitate prevăzută la art. 15^18 va fi calculată avându-se în vedere întreaga activitate desfăşurată în cadrul Uniunii Europene; în acest caz se va ţine seama numai de activităţile efectuate de toate agenţiile sau sucursalele stabilite în cadrul Uniunii Europene; b) depozitul solicitat conform art. 12 alin. (5) lit. b) va fi depus numai în unul dintre aceste state membre; c) activele reprezentând fondul de siguranţă pot fi localizate în oricare dintre statele membre pe teritoriul cărora îşi desfăşoară activitatea. (2) Cererea de a beneficia de avantajele prevăzute la alin. (1) trebuie să fie adresată autorităţilor competente ale statelor membre în cauză. Cererea trebuie să denumească autoritatea competentă a statului membru care va supraveghea în viitor marja de solvabilitate pentru întreaga activitate a agenţiilor şi sucursalelor stabilite în Uniunea Europeană. Alegerea trebuie să fie motivată. Depozitul va fi depus în acel stat membru. (3) Avantajele prevăzute la alin. (1) pot fi acordate numai cu acceptul tuturor autorităţilor competente ale statelor membre cărora le-a fost adresată. Avantajele vor fi acordate de la data la care autoritatea competentă nominalizată informează celelalte autorităţi competente că va supraveghea marja de solvabilitate pentru întreaga activitate a agenţiilor şi sucursalelor stabilite în Uniunea Europeană. Autoritatea competentă nominalizată trebuie să obţină de la celelalte state membre informaţiile necesare pentru a supraveghea marja de solvabilitate agregată a agenţiilor şi sucursalelor stabilite pe teritoriul lor. (4) La cererea unuia sau mai multor state membre, avantajele acordate, conform prezentului articol, pot să fie anulate simultan de către toate statele membre în cauză.------------Art. 15^19 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Capitolul III^3Reguli aplicabile filialelor aparţinând unor societăţi-mamă guvernate de legi dintr-un stat terţ, precum şi privind dobândirea calităţii de acţionar semnificativ de către o societate-mamă------------Cap. III^3 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^20 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să informeze Comisia Europeană despre: a) orice autorizaţie acordată unei filiale directe ori indirecte aparţinând uneia sau mai multor societăţi-mamă dintr-un stat terţ; b) orice achiziţie prin care o societate-mamă dobândeşte calitatea de acţionar semnificativ al unui asigurător persoană juridică română care îl transformă pe acesta într-o filială a acelei societăţi-mamă. (2) Când o autorizaţie este acordată unei filiale directe sau indirecte a uneia sau mai multor societăţi-mamă dintr-un stat terţ, structura acelui grup trebuie să fie specificată într-un document remis Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pe care aceasta îl va transmite Comisiei Europene.------------Art. 15^20 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 15^21 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor trebuie să informeze Comisia Europeană despre dificultăţile întâmpinate de asigurătorii români, persoane juridice, în stabilirea sau desfăşurarea activităţii lor într-un stat terţ. (2) La cererea Comisiei Europene, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va transmite acesteia informaţii referitoare la: a) orice cerere de autorizare formulată de filiale directe ori indirecte ale uneia sau mai multor societăţi-mamă din statul terţ în cauză; b) orice planuri privind dobândirea de către un asigurător dintr-un stat terţ a calităţii de acţionar semnificativ al unui asigurător, persoană juridică română, acesta din urmă devenind o filială a acelui asigurător. (3) Ca urmare a prevederilor alin. (1), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru o perioadă de până la 3 luni, care poate fi prelungită numai cu acordul expres al Comisiei Europene, poate suspenda sau limita deciziile privind: a) acordarea autorizaţiei pentru cererile primite până la momentul adoptării deciziei de suspendare, precum şi pentru cererile primite în această perioadă; b) acordarea dreptului de dobândire în mod direct sau indirect a calităţii de acţionar semnificativ al unui asigurător persoană juridică română de către o societate-mamă din statul terţ în cauză. (4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate dispune încetarea măsurilor prevăzute la alin. (3) ca urmare a primirii din partea Comisiei Europene a unei notificări privind încheierea unui acord cu statul terţ în cauză. (5) Măsurile prevăzute la alin. (3) vor fi întreprinse cu respectarea obligaţiilor asumate de către Uniunea Europeană în cadrul tuturor acordurilor internaţionale, bilaterale sau multilaterale privind iniţierea şi desfăşurarea activităţii de asigurare.------------Art. 15^21 a fost introdus de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Capitolul IV Activitatea asigurătorilorActivitatea asigurătorilor Articolul 16 (1) Fiecare asigurator trebuie să menţină, cumulativ: a) capitalul social vărsat sau, după data aderării României la Uniunea Europeană, fondul de siguranţă ori, în cazul unei societăţi mutuale, fondul de rezervă liberă vărsat;--------------Litera a) a alin. (1) al art. 16 a fost modificată de pct. 52 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. b) marja de solvabilitate minimă;------------Litera b) a alin. (1) al art. 16 a fost modificată de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.--------------Litera c) a alin. (1) al art. 16 a fost abrogată de pct. 53 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (2) Capitalul social vărsat sau, după caz, fondul de rezerva libera vărsat nu poate fi mai mic de: a) 7 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale, exceptând asigurările obligatorii; b) 14 miliarde lei pentru activitatea de asigurări generale; c) 10 miliarde lei pentru activitatea de asigurări de viaţa; d) suma valorilor prevăzute la lit. a) şi c) sau b) şi c), după caz, în funcţie de activităţile de asigurare desfăşurate. (3) Capitalul social vărsat şi fondul de rezerva libera vărsat, stabilite la alin. (2), se vor actualiza periodic prin norme de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (4) Capitalul social vărsat sau, după caz, fondul de rezerva libera vărsat, prevăzute la alin. (1) lit. a), trebuie să fie depuse integral în forma bănească, atât la constituirea, cat şi la majorarea acestora.-------------Alin. (4) al art. 16 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. (5) Asigurătorul trebuie să deţină în orice moment o marjă de solvabilitate disponibilă corespunzătoare activităţii desfăşurate de către acesta. Marja de solvabilitate disponibilă, precum şi solvabilitatea ajustată în vederea exercitării supravegherii suplimentare se calculează şi se raportează conform prevederilor stabilite prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.------------Alin. (5) al art. 16 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.(5^1) În funcţie de clasele de asigurări practicate, asigurătorii sunt obligaţi să îşi determine marja de solvabilitate minimă, ale cărei modalităţi de calcul şi de raportare se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi.------------Alin. (5^1) al art. 16 a fost introdus de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (6) O treime din marja de solvabilitate minimă, prevăzută la alin. (1) lit. b), trebuie să constituie fondul de siguranţă. Elementele care constituie fondul de siguranţă se vor stabili prin norme emise în aplicarea prezentei legi. Mărimea fondului de siguranţă nu poate fi mai mică decât cea prevăzută în legislaţia europeană din domeniul asigurărilor şi va fi actualizată prin norme emise în concordanţă cu prevederile acestei legislaţii. În funcţie de clasele de riscuri subscrise, valoarea minimă a fondului de siguranţă se stabileşte prin norme emise în aplicarea prezentei legi. În cazul societăţilor mutuale, fondul de siguranţă reprezintă cel puţin trei pătrimi din valoarea minimă a fondului de siguranţă stabilită pentru asigurători.--------------Alin. (6) al art. 16 a fost modificat de pct. 54 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(6^1) În cazul sucursalelor aparţinând societăţilor de asigurare cu sediul social în state terţe, deschise pe teritoriul României, fondul de siguranţă reprezintă cel puţin jumătate din valoarea minimă a fondului de siguranţă stabilită pentru asigurător.------------Alin. (6) al art. 16 a fost introdus de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (7) În vederea stabilirii marjei de solvabilitate, evaluarea activelor şi a obligaţiilor unui asigurator se efectuează conform normelor, care vor cuprinde şi precizări privind categoria activelor şi datoriilor care nu vor fi luate în considerare sau vor fi considerate numai într-o anumită proporţie. Articolul 17 (1) Acţiunile emise de asiguratori pot fi numai nominative. (2) Orice forma de asociere prin care proprietatea acţiunilor este ascunsă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor este lovită de nulitate. Articolul 18 (1) Activele unui asigurător admise să reprezinte rezervele tehnice trebuie să fie localizate în România sau într-un alt stat membru, pentru riscurile subscrise în România, iar după data aderării la Uniunea Europeană, pentru riscurile subscrise în România sau în alt stat membru.--------------Alin. (1) al art. 18 a fost modificat de pct. 55 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (2) Activele fiecărui asigurător admise să reprezinte rezervele tehnice nu pot fi grevate de sarcini şi nu pot face obiectul unor garanţii de orice fel, în favoarea terţilor.--------------Alin. (2) al art. 18 a fost modificat de pct. 55 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (3) Activele libere de sarcini admise să reprezinte rezervele tehnice constituite de sucursale stabilite pe teritoriul României, aparţinând unor societăţi de asigurare cu sediul social în state terţe, trebuie păstrate în România până la valoarea minimă a fondului de siguranţă, iar surplusul poate fi păstrat în statele membre.------------Art. 18 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 19Asiguratorii pot investi sau fructifica capitalul social, rezervele de capital şi rezervele tehnice în bunuri mobiliare şi imobiliare, precum acţiuni, obligaţiuni, alte titluri de participaţie, depozite bancare, clădiri destinate activităţii proprii sau închirierii. Articolul 20 (1) Asiguratorul trebuie să îşi conducă activitatea, cu respectarea normelor prudentiale specifice, conform practicilor în asigurări şi sa prevadă: a) organizarea şi desfăşurarea activităţii cu prudenta şi profesionalism, în concordanta cu natura şi mărimea activităţii prestate; b) încadrarea unui număr suficient de persoane care îndeplinesc condiţiile de calificare, pregătire şi de competenţă profesională, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi.--------------Litera b) a alin. (1) al art. 20 a fost modificată de pct. 56 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (2) Asiguratorul, pentru asigurările facultative practicate, trebuie să elaboreze: a) propriile condiţii de asigurare, cu respectarea prevederilor legale referitoare la contractul de asigurare; b) propriile clauze de asigurare, care pot modifica condiţiile de asigurare, în funcţie de opţiunea proprie sau de cea a asiguratului; c) propriile criterii de stabilire a primelor de asigurare; d) propriile reglementări şi instrucţiuni de constatare şi lichidare a daunelor, în stricta concordanta cu prevederile cuprinse în condiţiile şi în clauzele de asigurare; e) reglementări interne privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice, în funcţie de propriul sistem de evidenta operativă, cu respectarea normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (3) Asiguratorul are obligaţia: a) sa conducă evidenţa contabilă şi operativă, care să permită:- întocmirea rapoartelor cerute de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;- analiza rezultatelor tehnice pe clase de asigurări, în scopul de a stabili dacă activitatea sa în ansamblu este rentabila; b) să supravegheze activitatea personalului propriu, a unităţilor din subordine şi a agenţilor, subagenţilor şi agenţilor subordonaţi şi să instituie proceduri antifraudă, astfel încât să nu fie periclitată activitatea de asigurare desfăşurată de asigurător;--------------Litera b) a alin. (3) al art. 20 a fost modificată de pct. 57 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. c) să îşi organizeze procedurile de control intern, în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu normele emise în aplicarea prezentei legi.--------------Litera c) a alin. (3) al art. 20 a fost modificată de pct. 58 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.c^1) să transmită bugetul de venituri şi cheltuieli, în fiecare an, în termen de 10 zile calendaristice de la data aprobării acestuia; orice rectificare a acestuia va fi transmisă Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în acelaşi termen;--------------Litera c^1) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 59 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.c^2) să îşi organizeze un sistem intern de management al riscului, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera c^2) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 59 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.c^3) asigurătorii cu activitate compozită au obligaţia să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă separat pentru cele două activităţi de asigurare;--------------Litera c^3) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 59 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.c^4) să întocmească rapoarte privind activitatea de reasigurare proprie, precum şi programele de reasigurare, ale căror periodicitate, conţinut şi formă vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera c^4) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 59 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.c^5) să instituie proceduri şi să întreprindă măsuri de pregătire a personalului propriu pentru respectarea legislaţiei în vigoare şi a normelor emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor privind combaterea terorismului şi prevenirea spălării banilor prin intermediul activităţii de asigurare;--------------Litera c^5) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 59 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. d) să întocmească şi să prezinte situaţii financiare individuale şi, după caz, consolidate, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor conform legislaţiei în vigoare;--------------Litera d) a alin. (3) al art. 20 a fost modificată de pct. 60 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. e) să transmită orice alte raportări financiare, precum şi alte rapoarte, situaţii sau analize solicitate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ori stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi, avize sau decizii;--------------Litera e) a alin. (3) al art. 20 a fost modificată de pct. 60 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. f) să ţină un registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice constituite pentru asigurări generale şi un registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice constituite pentru asigurările de viaţă, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2 şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera f) a alin. (3) al art. 20 a fost modificată de pct. 60 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.f^1) să instituie proceduri de avizare, constatare şi soluţionare a daunelor în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera f^1) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 61 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.f^2) să instituie proceduri de primire şi soluţionare a reclamaţiilor, inclusiv pe cale amiabilă, să deschidă şi să menţină un registru de reclamaţii şi sesizări şi să trimită raportări către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera f^2) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 61 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. g) să asigure auditarea situaţiilor financiare anuale şi, după caz, consolidate, de către un auditor financiar persoană juridică, autorizat de Camera Auditorilor Financiari din România, aprobat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi. Din echipa desemnată de auditor cel puţin o persoană trebuie să deţină calitatea de actuar, aşa cum este definită în prezenta lege, sau să dovedească această calificare prin acte oficiale emise de autorităţi sau asociaţii profesionale din alte state;--------------Litera g) a alin. (3) al art. 20 a fost modificată de pct. 62 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. h) să publice anual un raport care va conţine cel puţin informaţiile prevăzute în norme emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera h) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 63 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. i) să prezinte direcţiilor de specialitate şi echipelor de control ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor toate raportările, documentele, situaţiile şi informaţiile solicitate de acestea.--------------Litera i) a alin. (3) al art. 20 a fost introdusă de pct. 63 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 20^1 (1) Auditorul financiar va întocmi un raport anual, însoţit de opinia sa, din care să rezulte dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare, a fluxurilor de trezorerie şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, conform standardelor profesionale publicate de Camera Auditorilor Financiari din România. (2) De asemenea, auditorul financiar va analiza practicile şi procedurile controlului şi auditului intern şi, dacă consideră că acestea nu sunt corespunzătoare, va face recomandări asigurătorului pentru remedierea lor şi va furniza, la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, orice detalii, clarificări, explicaţii referitoare la datele cuprinse în situaţiile financiare ale asigurătorului. (3) Auditorul financiar al unui asigurător trebuie să informeze Comisia de Supraveghere a Asigurărilor de îndată ce, în exercitarea atribuţiilor sale, a luat cunoştinţă despre orice act sau fapt, în legătură cu asigurătorul ori cu entităţile care intră în perimetrul de consolidare, care: a) constituie o încălcare a legii şi/sau a reglementărilor ori a actelor emise în aplicarea acesteia, prin care sunt stabilite condiţiile de autorizare şi de desfăşurare a activităţii asigurătorului; b) este de natură să afecteze situaţia patrimonială a asigurătorului sau buna sa funcţionare; c) poate conduce la un refuz din partea auditorului de a-şi exprima opinia asupra situaţiilor financiare ale asigurătorului sau la exprimarea de către acesta a unei opinii cu rezerve. (4) Transmiterea către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor a informaţiilor prevăzute la alin. (3) nu constituie o încălcare a oricărei restricţii privind divulgarea de informaţii şi nu va atrage nici un fel de răspundere asupra persoanei în cauză. (5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor informează Camera Auditorilor Financiari din România privind orice încălcare a prevederilor alin. (1)-(3), în vederea luării de către aceasta a măsurilor necesare pentru remedierea acestor încălcări.--------------Art. 20^1 a fost modificat de pct. 64 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 21 (1) Asiguratorul care exercită o activitate de asigurări generale are obligaţia sa constituie şi sa menţină următoarele rezerve tehnice: a) rezerva de prime - se calculează lunar prin însumarea cotelor-părţi din primele brute subscrise, aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi această rezervă să reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data calculării;------------Litera a) a alin. (1) al art. 21 a fost modificată de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. b) rezerva de daune - se creează şi se actualizează lunar, în baza estimarilor pentru avizarile de daune primite de asigurator, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru acoperirea plăţii acestor daune; c) rezerva de daune neavizate - se creează şi se ajusteaza cel puţin la încheierea exerciţiului financiar, dacă reglementările interne ale asiguratorului nu prevăd altfel, în baza estimarilor acestuia, a datelor statistice sau a calculelor actuariale, pentru daunele întâmplate, dar neavizate; d) rezerva de catastrofa - se creează prin aplicarea lunară a unui procent de minimum 5% asupra volumului de prime brute subscrise, aferente contractelor care acoperă riscuri catastrofale, până când fondul de rezerva atinge cel puţin nivelul reţinerii proprii sau 10% din acumularea raspunderilor asumate prin contractele ce acoperă riscuri catastrofale; aceasta rezerva este destinată acoperirii despăgubirilor aferente daunelor de natura catastrofala; e) rezerva pentru riscuri neexpirate - se calculează pe baza estimarii daunelor ce vor aparea după închiderea exerciţiului financiar, aferente contractelor de asigurare încheiate înainte de acea data, în măsura în care valoarea estimată a acestora depăşeşte suma dintre rezerva de prime şi primele care urmează să se mai încaseze la aceste contracte; f) rezerva de egalizare - se creează în anii cu rezultate tehnice favorabile pentru constituirea surselor de acoperire a daunelor în anii în care rezultatele tehnice vor fi nefavorabile. (2) În calculul rezervelor prevăzute la alin. (1) lit. b)-f) se includ sumele estimate pentru daune şi costurile de lichidare a acestora, după deducerea părţii ce urmează să fie recuperată de la reasiguratori. (3) Asigurătorul care exercită o activitate de asigurări de viaţă are obligaţia, cu respectarea prevederilor art. 28, să constituie şi să menţină rezerve tehnice, inclusiv rezerve matematice, pentru fondul asigurărilor de viaţă.------------Alin. (3) al art. 21 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (4) Mărimea rezervelor tehnice, constituite şi menţinute conform alin. (1) şi (3), nu poate fi mai mica decât mărimea obţinută prin calculul acestor rezerve, potrivit metodologiei stabilite prin norme.(4^1) Primele brute subscrise, pe baza cărora se vor calcula rezervele tehnice prevăzute la alin. (1) lit. a), d) şi e) şi la alin. (3), se vor stabili în conformitate cu prevederile normelor.-------------Alin. (4^1) al art. 21 a fost introdus de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. (5) Sumele transferate rezervelor tehnice, constituite şi menţinute în condiţiile acestui articol, reprezintă obligaţii ale asiguratorului şi se deduc din veniturile acestuia pentru determinarea profitului. (6) În cazurile în care contractul de asigurare prevede încasarea primelor şi plata despăgubirilor în valută, rezervele tehnice aferente se pot constitui şi menţine în valută. Evaluarea se va efectua în conformitate cu prevederile normelor.-------------Alin. (6) al art. 21 a fost modificat de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. (7) Alte categorii de rezerve tehnice pot fi stabilite prin norme, iar prevederile acestui articol se aplică şi acestor categorii. Articolul 22 (1) Categoriile de active admise să acopere rezervele tehnice ale asigurătorului, regulile de dispersare a plasamentelor, precum şi coeficientul de lichiditate se stabilesc prin norme, la elaborarea cărora se va ţine seama de categoriile şi de clasele de asigurări practicate. (2) Activele admise să acopere rezervele tehnice ale asigurătorului aflat în procedură de lichidare constituie gajul general al asiguraţilor creditori, creanţele acestora bucurându-se de prioritate absolută faţă de orice alte creanţe în ceea ce priveşte aceste active.------------Art. 22 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 23 (1) Un asigurator poate realiza, pe baza unui acord, un transfer de portofoliu de asigurări, prin care o parte sau întreaga activitate de asigurare este transferata altui asigurator. (2) Transferul va cuprinde transferul de datorii, drepturi, obligaţii sau proprietăţi. (3) Transferul nu este valabil fără aprobarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (4) Aprobarea transferului de portofoliu se solicită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în condiţiile legii, şi în cazul în care asigurătorul fuzionează, se divizează, intră în procedura de redresare financiară, reorganizare sau lichidare, după caz.------------Alin. (4) al art. 23 a fost introdus de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 24^1 (1) Orice potenţial asigurat poate să încheie un contract de asigurare cu oricare asigurător autorizat de către o autoritate competentă din statele membre. (2) Asigurătorii trebuie să comunice asiguraţilor sau potenţialilor asiguraţi, înainte de semnarea contractului de asigurare, cel puţin următoarele informaţii: durata contractului, modul de derulare a acestuia, suspendarea sau rezilierea contractului, mijloacele şi termenele de plată a primelor, metodele de calcul şi distribuţie a bonificaţiilor, modalităţile de soluţionare a reclamaţiilor privind contractele, precum şi alte informaţii necesare pe durata derulării contractului, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi."------------Art. 24^1 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 24^2Asiguratorii şi brokerii de asigurare efectuează operaţiunile de asigurare şi de reasigurare de regula în lei, iar dacă îşi asuma obligaţii de plată în moneda străină, aceste operaţiuni se efectuează în moneda străină, potrivit legii.-------------Art. 24^2 a fost introdus de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 76 din 12 martie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 193 din 26 martie 2003. Articolul 25 (1) Asiguratorii se pot asocia în uniuni profesionale care să le reprezinte interesele colective faţă de autorităţile publice, sa studieze probleme de interes comun, sa promoveze cooperarea, sa informeze membrii asociaţiei şi publicul şi sa organizeze serviciile de interes comun; de asemenea, pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora. (2) Asigurătorii pot încheia înţelegeri referitoare la coasigurare, pool-uri şi alte forme de cooperare specifice, în vederea asigurării sau reasigurării unor riscuri, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (2) al art. 25 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (3) Asigurătorii emitenţi de documente internaţionale de asigurare, Carte Verde, vor constitui Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, în conformitate cu prevederile Convenţiei Internaţionale Carte Verde. Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România este o asociaţie profesională, independentă şi autonomă, care, în baza Convenţiei Internaţionale Carte Verde, are rol de reglementare a activităţii asigurătorilor emitenţi de documente internaţionale de asigurare.--------------Alin. (3) al art. 25 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.(3^1) Asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (RCA) se vor afilia până cel târziu la data de 31 ianuarie 2006 la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România. Asigurătorii care primesc autorizaţia de a practica asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (RCA) sunt obligaţi să se afilieze în termen de maximum 30 de zile de la primirea autorizaţiei la Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România.--------------Alin. (3^1) al art. 25 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (4) Asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (RCA) pe teritoriul României şi în afara lui au obligaţia de a constitui Fondul comun Carte Verde.-------------Alin. (4) al art. 25 a fost modificat de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.------------ Articolul 25^1*) (1) Toţi asigurătorii autorizaţi să practice asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de autovehicule (clasa 10 de la lit. B din anexa nr. 1, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului) trebuie să constituie Fondul de protecţie a victimelor străzii, denumit în continuare Fond. (2) Fondul se constituie ca asociaţie, persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, în conformitate cu prevederile legale referitoare la asociaţii şi fundaţii, ale prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. (3) Actul constitutiv al asociaţiei, precum şi modificările ulterioare vor fi avizate în prealabil de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (4) Fondul este condus de un consiliu director format din 5 membri, care sunt supuşi avizului prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (5) Un membru al consiliului director al Fondului va fi numit de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (6) Membrii Fondului sunt obligaţi să contribuie printr-o cotizaţie la constituirea şi menţinerea stabilităţii financiare a acestuia, proporţional cu volumul primelor brute încasate din vânzarea asigurării de răspundere civilă care acoperă daune ce rezultă din folosirea autovehiculelor terestre, cu excepţia răspunderii civile a transportatorului, până la acoperirea tuturor obligaţiilor de plată. (7) Nivelul cotizaţiei şi termenele de plată ale acesteia se stabilesc anual de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Cuantumul cotizaţiei este de până la 5% din volumul primelor brute încasate pentru această asigurare. (8) Bugetul de venituri şi cheltuieli al Fondului, precum şi rectificările acestuia se aprobă de Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (9) În caz de deficit, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate majoră în cursul anului nivelul cotizaţiei. (10) Fondul se constituie în scopul: a) de a furniza informaţii persoanelor vătămate prin accidente de autovehicule, în calitate de centru de informare (CEDAM); b) de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, dacă:- autovehiculul, respectiv tramvaiul, care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagube produse prin accidente de autovehicule, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligaţia să încheie o astfel de asigurare;- în termen de 3 luni de la data la care a adresat o cerere de despăgubire, persoana rezidentă în România care a suferit un prejudiciu ca urmare a unui accident de circulaţie produs pe teritoriul unui stat situat în limitele teritoriale de acoperire, cu excepţia României, sau pe teritoriul unui stat terţ al cărui birou naţional a aderat la sistemul Carte Verde, de un autovehicul care are locul obişnuit de staţionare într-un stat membru al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, nu a primit un răspuns motivat de la societatea de asigurare a autovehiculului vinovat de producerea accidentului sau de la reprezentantul de despăgubiri al acesteia ori dacă societatea de asigurare respectivă nu şi-a desemnat un reprezentant de despăgubire pe teritoriul României sau dacă în termen de două luni de la data producerii accidentului societatea de asigurare nu poate fi identificată. Fondul îndeplineşte aceste atribuţii în calitate de organism de compensare. (11) Asigurătorii menţionaţi la alin. (1) au obligaţia să desemneze în fiecare stat aparţinând Spaţiului Economic European şi în Confederaţia Elveţiană un reprezentant însărcinat cu regularizarea daunelor provocate de autovehicule supuse obligaţiei de asigurare în România rezidenţilor în aceste state, cu condiţia ca accidentul să se producă pe teritoriul unui alt stat decât statul de reşedinţă al persoanei vătămate. (12) Fondul are legitimare procesuală activă în orice proces împotriva persoanelor aflate într-o relaţie juridică cu el, pentru obligaţiile de plată achitate sau care urmează cu certitudine să fie achitate de Fond. (13) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător la Fond constituie, potrivit legii, titlu de creanţă. (14) La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Fondul va declanşa procedura silită de recuperare a creanţelor, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă. (15) În vederea recuperării sumelor cheltuite, Fondul are drept de regres împotriva entităţii care a determinat prejudiciul. (16) Anual, Fondul va prezenta Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor un raport de activitate, ale cărui formă şi conţinut vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi. (17) Raportul va fi însoţit de situaţiile financiare anuale, întocmite potrivit legislaţiei în vigoare şi auditate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia. (18) În termen de 6 luni de la sfârşitul anului precedent Fondul va publică un raport, ale cărui formă şi conţinut vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi. (19) Modul de constituire, de utilizare şi de plasament al sumelor băneşti la dispoziţia Fondului, precum şi persoanele îndreptăţite a fi despăgubite se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.-------------Art. 25^1 a fost introdus de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.-------------- Capitolul VSepararea managementului asigurărilor de viaţă şi asigurărilor generale pentru asigurătorii cu activitate compozită-------------Titlul Cap. V a fost modificat de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. Articolul 26Asigurătorii care până la 31 decembrie 2005 au fost autorizaţi să desfăşoare activitate compozită pot desfăşura în continuare activităţile de asigurări de viaţă şi generale numai în condiţiile separării managementului celor două activităţi în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.--------------Art. 26 a fost modificat de pct. 69 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 26^1 (1) Managementul separat al celor două activităţi, menţionat la art. 26, trebuie să fie organizat astfel încât să se asigure o separare clară între aceste activităţi, pentru a se respecta următoarele obiective: a) interesele deţinătorilor de poliţe de viaţă şi, respectiv, de poliţe de asigurări generale nu trebuie în nici un fel prejudiciate şi, în special, profitul înregistrat de una din cele două activităţi să nu fie folosit în scopul îmbunătăţirii celeilalte activităţi, situaţia aceasta putând fi realizată numai în cazuri excepţionale şi cu aprobarea expresă dată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în condiţiile prevăzute pentru astfel de situaţii prin norme emise în aplicarea prezentei legi; b) minimul obligaţiilor financiare, în special marjele de solvabilitate, stabilite în conformitate cu prevederile legii şi ale normelor emise în aplicarea acesteia pentru fiecare dintre cele două activităţi sunt îndeplinite în mod independent, fără un transfer de active de la o activitate către alta. (2) În cazul în care, prin respectarea prevederilor alin. (1) lit. b), rezultă că mai sunt active disponibile la una dintre cele două activităţi, evidenţiate în mod distinct, acestea pot fi folosite pentru cealaltă activitate, dar numai cu aprobarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va analiza periodic rezultatele celor două activităţi, pentru a asigura aplicarea prevederilor acestui articol.--------------Art. 26^1 a fost introdus de pct. 70 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 26^2 (1) Asigurătorii cu activitate compozită au obligaţia să organizeze şi să conducă evidenţa contabilă separat pentru cele două activităţi de asigurare. (2) În acest scop, veniturile, în special primele încasate, plăţile de la reasigurători şi cele din investirea activelor, şi cheltuielile, în special cele privind plata daunelor, sumele suplimentare pentru provizioanele tehnice, primele de reasigurare, cheltuielile operaţionale pentru activitatea respectivă, trebuie să fie defalcate în conformitate cu natura lor. (3) Cheltuielile operaţionale comune celor două categorii de asigurări vor fi alocate fiecărei activităţi conform unei chei de repartizare, cheie care va fi menţinută cel puţin pe parcursul unui exerciţiu financiar. (4) Utilizarea acestei chei de repartizare se face numai cu aprobarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.--------------Art. 26^2 a fost introdus de pct. 70 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 26^3Asigurătorii cu activitate compozită trebuie să calculeze marja de solvabilitate disponibilă separat, în conformitate cu metoda stabilită prin normele emise în aplicarea prezentei legi, pentru fiecare dintre cele două activităţi şi să întocmească un raport prin care să identifice în mod clar activele şi obligaţiile care sunt folosite pentru calcularea fiecărei marje.--------------Art. 26^3 a fost introdus de pct. 70 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 26^4 (1) În cazul în care una dintre cele două marje de solvabilitate este insuficientă, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va aplica pentru activitatea la care se înregistrează deficienţe măsuri de redresare specifice, în conformitate cu prevederile legii şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi. (2) Transferul între cele două activităţi, în cazul înregistrării unei situaţii precum cea prevăzută în alin. (1), se va face doar în cazuri excepţionale şi numai în condiţiile stabilite şi aprobate în prealabil de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.--------------Art. 26^4 a fost introdus de pct. 70 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 26^5În vederea asigurării unei conduceri prudenţiale pentru fiecare dintre cele două activităţi desfăşurate de asigurătorii cu activitate compozită, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor confirmă sau nu, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, conducătorii departamentelor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, precum şi persoanele care vor ocupa funcţii de conducere specifice în cadrul acestor departamente.--------------Art. 26^5 a fost introdus de pct. 70 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 26^6Asigurătorii cu activitate compozită au obligaţia să ţină pentru fiecare dintre cele două activităţi câte un registru special al activelor, în conformitate cu prevederile anexei nr. 2.--------------Art. 26^6 a fost introdus de pct. 70 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 26^7Asigurătorii cu activitate compozită sunt obligaţi să trimită către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor toate informaţiile, documentele şi raportările ale căror formă, conţinut, informaţii, detalii şi certificări sunt stabilite prin normele emise în aplicarea prezentei legi pentru fiecare activitate.--------------Art. 26^7 a fost introdus de pct. 70 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Capitolul V^1Activitatea de asigurare de viaţă--------------Cap. V^1 a fost introdus de pct. 71 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 27 (1) Administrarea asigurărilor de viaţă şi a fondului asigurărilor de viaţă aferent, inclusiv investirea şi evaluarea activelor, precum şi calculul rezervelor tehnice se efectuează potrivit prevederilor stabilite prin norme.------------Alin. (1) al art. 27 a fost modificat de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (2) Asiguratorul care exercită o activitate de asigurare de viaţa este obligat: a) să iniţieze examinarea activităţii de asigurare de viaţă, constând din calcularea, conform principiilor fundamentale şi general acceptate ale calculului actuarial, a obligaţiilor aferente fondului asigurărilor de viaţă şi a rezervelor tehnice necesare, precum şi o apreciere asupra concordanţei dintre fondul asigurărilor de viaţă şi activele aferente; examinarea se efectuează la fiecare 12 luni sau la intervale mai scurte, în cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor consideră necesar;------------Litera a) a alin. (2) al art. 27 a fost modificată de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. b) sa redacteze un raport asupra rezultatelor examinarilor prevăzute la lit. a), denumit în prezenta lege raport asupra asigurărilor de viaţa, ale cărui forma, conţinut al informaţiilor, documentelor şi detaliilor suplimentare, precum şi mod de certificare sunt stabilite prin norme; c) să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o copie de pe raportul asupra asigurărilor de viaţa într-un interval de 4 luni de la data la care s-a făcut examinarea sau într-un interval mai mare, dacă termenul a fost aprobat în scris de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în urma unei solicitări scrise şi temeinic motivate, primită de la asigurator; d) sa furnizeze informaţiile, documentele şi detaliile suplimentare, în forma pe care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor o considera necesară, pentru evaluarea fondului asigurărilor de viaţa şi a situaţiei financiare a acestuia, după depunerea raportului asupra asigurărilor de viaţa la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Articolul 28 (1) În condiţiile art. 32 activele aferente fondului asigurărilor de viaţa vor garanta siguranţa absolută a asiguraţilor care au contracte de asigurări de viaţa şi vor fi folosite numai în raport cu obligaţiile aferente fondului asigurărilor de viaţa. (2) Este interzisă crearea de sarcini - gaj sau ipoteca - asupra oricărui activ ce aparţine fondului asigurărilor de viaţa, în măsura în care aceasta contravine prevederilor alin. (1). (3) Asiguratorul poate să schimbe, la un preţ de piaţa rezonabil, unele active aparţinând fondului asigurărilor de viaţa cu alte active care îi aparţin, precum şi sa utilizeze activele aferente fondului asigurărilor de viaţa în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1), dacă dovedeşte în scris Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor ca valoarea activelor utilizate depăşeşte valoarea totală a obligaţiilor aferente fondului asigurărilor de viaţa. Capitolul VIMăsuri prudenţiale privind reconstituirea rezervelor--------------Cap. VI a fost introdus de pct. 72 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 28^1 (1) Dacă un asigurător nu se conformează, după caz, prevederilor art. 21 alin. (1) sau art. 27 alin. (2), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va interzice acestuia să dispună liber asupra activelor sale, după comunicarea prealabilă a deciziei sale autorităţilor competente din statele membre în care sunt situate riscurile. (2) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că situaţia financiară a asigurătorului se deteriorează în continuare, aceasta poate să limiteze sau să interzică libera alocare a activelor asigurătorului. În consecinţă, va informa autorităţile competente ale altor state membre pe teritoriile cărora asigurătorul îşi desfăşoară activitatea asupra tuturor măsurilor luate şi, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, acestea vor lua aceleaşi măsuri. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate, de asemenea, să limiteze sau să interzică libera alocare a activelor asigurătorului şi va informa autorităţile competente ale altor state membre pe teritoriile cărora asigurătorul îşi desfăşoară activitatea asupra măsurilor luate şi, la cererea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, acestea vor lua acelaşi măsuri. (4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate să ia toate măsurile considerate necesare şi asigurătorii în vederea protejării intereselor asiguraţilor în situaţiile descrise în alin. (1), (2) şi (3). (5) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile prezentei legi, la cererea autorităţilor din statul membru de origine, va interzice libera alocare a activelor din România unui asigurător/ reasigurător, care în baza libertăţii de stabilire prestează activitatea de asigurare/reasigurare pe teritoriul României.--------------Art. 28^1 a fost introdus de pct. 73 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Capitolul VIIIntermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări------------Titlul Cap. VII a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 33 (1) Intermediarii în asigurări şi în reasigurări sunt, după caz, înregistraţi la sau autorizaţi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu normele emise în aplicarea prezentei legi, sau la autoritatea competentă din statul membru de origine.--------------Alin. (1) al art. 33 a fost modificat de pct. 74 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (2) Asigurătorii nu pot exercita activităţi de asigurare prin intermediari neautorizaţi şi/sau neînregistraţi, cu excepţia celor care, având o activitate profesională, alta decât intermedierea în asigurări, intermediază contracte de asigurare care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: a) contractul de asigurare intermediat necesită doar cunoştinţe referitoare la riscul acoperit prin acesta. b) nu fac parte din categoria asigurărilor de viaţă; c) nu acoperă riscuri de răspundere civilă; d) sunt complementare altor produse sau servicii prestate de alt furnizor, atunci când acesta acoperă următoarele riscuri: întreruperea activităţii, pierderea ori deteriorarea mărfii acelui furnizor, deteriorarea sau pierderea bagajelor, alte riscuri legate de călătoria rezervată de acel furnizor, chiar dacă contractul de asigurare intermediat acoperă riscuri din categoria asigurărilor de viaţă ori de răspundere civilă, dacă acesta este un risc auxiliar al riscului principal legat de acea călătorie; e) primele anuale nu depăşesc echivalentul în lei a 500 euro şi durata contractului de asigurare intermediat, inclusiv orice reînnoire, nu depăşeşte 5 ani. (3) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări sunt obligaţi să pună la dispoziţia clienţilor, în scris, înainte de încheierea, modificarea ori reînnoirea contractului de asigurare sau de reasigurare, cel puţin următoarele informaţii referitoare la: denumirea (numele) intermediarului; sediul (adresa) şi registrul în care a fost înscris, precum şi modalităţile prin care se poate verifica înscrierea; deţinerea a minimum 10% din drepturile de vot sau din capitalul unui asigurător, respectiv reasigurător, deţinerea de către o societate de asigurare sau o societate mamă a unei anumite societăţi de asigurare a minimum 10% din drepturile de vot sau din capitalul intermediarului în asigurări/reasigurări; procedurile de soluţionare amiabile sau pe cale judecătorească a eventualelor neînţelegeri sau litigii dintre clienţi şi intermediar, precum şi orice alte informaţii în conformitate cu prevederile normelor emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (3) al art. 33 a fost modificat de pct. 75 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (4) Primele de asigurare plătite de clienţi prin intermediari în asigurări se consideră transferate asigurătorului la momentul plăţii; despăgubirile sau sumele asigurate plătite de către asigurător prin intermediari se consideră ca fiind transferate clienţilor numai în momentul încasării efective de către aceştia a sumelor/ despăgubirilor respective.(4^1) Încasările şi plăţile făcute în numele sau în contul asiguraţilor sau reasiguraţilor, reprezentând prime de asigurare sau de reasigurare ori despăgubiri, de către intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări se derulează prin conturi deschise la instituţiile de credit, altele decât conturile prin care îşi derulează activitatea curentă.--------------Alin. (4^1) al art. 33 a fost introdus de pct. 76 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (5) În caz de faliment al intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări, sumele consemnate în conturile prin care se derulează încasările şi plăţile făcute în numele sau în contul asiguraţilor ori reasiguraţilor nu pot fi utilizate la îndestularea altor creditori decât cei menţionaţi de la alin. (4).--------------Alin. (5) al art. 33 a fost modificat de pct. 77 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (6) Calitatea de agent de asigurare sau agent de reasigurare ori agent de asigurare subordonat, persoană fizică sau juridică, precum şi cea de subagent este incompatibilă cu cea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare ori de asistent în brokeraj.--------------Alin. (6) al art. 33 a fost modificat de pct. 78 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (7) Activitatea de bancassurance se desfăşoară prin agenţi de asigurare subordonaţi în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.--------------Alin. (7) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (8) Prin derogare de la prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări care au formă juridică de societate pe acţiuni trebuie să deţină capitalul social minim vărsat în conformitate cu Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi au obligaţia de a numi în conducerea executivă cel puţin două persoane fizice.--------------Alin. (8) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (9) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări care au formă juridică de societate cu răspundere limitată pot opta pentru numirea în conducerea executivă a cel puţin două persoane fizice.--------------Alin. (9) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (10) Toate persoanele numite în conducerea executivă trebuie să îndeplinească criteriile şi condiţiile pentru aprobarea persoanelor semnificative ale intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (10) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (11) Orice intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, care nu a depus la asigurător sau reasigurător sumele încasate cu titlu de prime de asigurare sau de reasigurare, după 30 de zile de la scadenţa prevăzută în contract, este prezumat a fi în insolvenţă din cauza încetării plăţilor faţă de acesta.--------------Alin. (11) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (12) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va putea introduce cerere împotriva intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări menţionaţi la alin. (11), pentru pornirea procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995privind procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.--------------Alin. (12) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (13) Orice intermediar în asigurări, persoană fizică, care nu a depus la asigurător sumele încasate cu titlu de prime de asigurare, după 30 de zile de la scadenţa prevăzută în contract, va fi de îndată executat silit de către asigurător asupra garanţiei constituite potrivit art. 34 alin. (2) lit. d), iar dacă garanţia constituită nu acoperă prejudiciul, va fi urmărit potrivit legii asupra oricăror bunuri aparţinând acestuia.--------------Alin. (13) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (14) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice, autorizaţi ori înregistraţi, după caz, în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia, sunt obligaţi să afişeze la toate sediile, principal şi secundare, la loc vizibil, copii după certificatul de înmatriculare emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, ori după certificatul de înregistrare emis de asigurători sau reasigurători, pentru agenţii de asigurare sau de reasigurare, persoane juridice, după înregistrarea în registrul prevăzut la art. 34 alin. (4).--------------Alin. (14) al art. 33 a fost introdus de pct. 79 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.------------Art. 33 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 34 (1) O persoană fizică sau juridică poate desfăşura o activitate ca agent de asigurare, dacă deţine o autorizaţie valabilă, scrisă, din partea unui asigurător, denumită în prezenta lege contract de agent, pentru a acţiona în numele acestuia. (2) Agentul de asigurare persoană fizică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă pregătirea profesională de specialitate şi/sau competenţele, cunoştinţele şi aptitudinile corespunzătoare exercitării acestei activităţi, în concordanţă cu cerinţele prevăzute în normele emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în aplicarea prezentei legi; b) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă profesională sau o garanţie echivalentă furnizată de un asigurător în numele căruia agentul de asigurare lucrează sau al cărui împuternicit este, valabile pe întregul teritoriu al Comunităţii Europene şi al statelor aparţinând Spaţiului Economic European, în concordanţă cu cerinţele prevăzute de norme; c) să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală; d) să îndeplinească cerinţele legale în vigoare privind angajarea gestionarilor, constituirea de garanţii şi răspunderea în legătură cu gestionarea bunurilor agenţilor economici, autorităţilor sau instituţiilor; e) să se bucure de o bună reputaţie. (3) Agentul de asigurare persoană juridică trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de agent de asigurare, cu excepţia prevăzută la art. 33 alin. (2); b) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă, a cărui valoare să reprezinte 75% din cea prevăzută la art. 35 alin. (5) lit. c);--------------Litera b) a alin. (3) al art. 34 a fost modificată de pct. 80 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. c) să nu fi fost declarat anterior în faliment şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de faliment la data solicitării autorizării; d) să se bucure de o bună reputaţie, iar denumirea agentului să cuprindă obligatoriu sintagma agent de asigurare; e) asociaţii, acţionarii semnificativi, precum şi persoanele semnificative, după caz, să nu aibă cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală; f) conducătorul executiv să îndeplinească condiţiile privind pregătirea şi experienţa necesare pentru a deţine această funcţie, conform normelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (4) Asigurătorii sunt obligaţi să deschidă şi să menţină un registru, denumit Registrul agenţilor de asigurare, în sistem computerizat şi cu arhivarea obligatorie a tuturor modificărilor, care face parte din Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, prevăzut la art. 5 lit. r). Forma şi conţinutul acestui registru se vor stabili prin norme emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (4) al art. 34 a fost modificat de pct. 81 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^1) După înregistrare asigurătorii sunt obligaţi să elibereze intermediarilor în asigurări, persoane juridice, un certificat de înregistrare, iar intermediarilor în asigurări, persoane fizice, o legitimaţie. Datele şi informaţiile care se vor trece în aceste documente se vor stabili prin norme emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (4^1) al art. 34 a fost introdus de pct. 82 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^2) Anual acest registru va fi trecut pe suport hârtie, care va fi certificat pentru conformitate de conducerea executivă a asigurătorului sau reasigurătorului.--------------Alin. (4^2) al art. 34 a fost introdus de pct. 82 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^3) Asigurătorii sunt obligaţi să înregistreze în registrul prevăzut la alin. (4), în conformitate cu condiţiile prevăzute la alin. (2) şi (3) şi cu cele stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi, atât agenţii de asigurare, persoane fizice şi juridice, cu care au încheiat contracte de agent, cât şi subagenţii şi agenţii de asigurare subordonaţi; asigurătorii vor actualiza periodic toate datele din acest registru, conform prevederilor normelor menţionate în acest alineat.--------------Alin. (4^3) al art. 34 a fost introdus de pct. 82 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (5) Datele înscrise în registrul agenţilor se transmit în sistem computerizat atât Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, cât şi asociaţiei sau uniunii profesionale din care face parte asigurătorul, acestea fiind permanent accesibile publicului la sediu şi pe site-ul Internet al asigurătorului, autorităţii de supraveghere şi asociaţiei sau uniunii profesionale sus-menţionate; aceste date se verifică periodic de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (6) Cerinţele profesionale pe care trebuie să le îndeplinească agentul de asigurare persoană fizică, datele care se înscriu în registrul agenţilor, obligaţiile asigurătorilor privind supravegherea agenţilor, precum şi alte informaţii referitoare la agentul de asigurare se stabilesc prin norme emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (7) Agenţii de asigurare, persoane fizice, au dreptul să se înregistreze la camera de muncă în a cărei rază teritorială domiciliază, pentru a beneficia de dispoziţiile legale privind vechimea în muncă, fondurile de pensii şi de asigurări sociale. (8) Un agent de asigurare persoană fizică sau juridică nu poate intermedia aceleaşi clase de asigurări decât pentru un singur asigurător. (9) Dacă un asigurat a încheiat o asigurare printr-un agent de asigurare, asigurătorul în numele căruia acţionează agentul este răspunzător faţă de asigurat pentru toate actele sau omisiunile agentului de asigurare. (10) Agenţii de asigurare, persoane fizice şi juridice, şi subagenţii înregistraţi în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia sunt obligaţi să includă în toate documentele emise, altele decât cele ale asigurătorilor de la care au mandat, inclusiv în corespondenţa proprie cu terţii, codul unic alocat prin registrul prevăzut la art. 5 lit. r), precum şi următorul înscris: «Înregistrat la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor».--------------Alin. (10) al art. 34 a fost introdus de pct. 83 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005,publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (11) Agenţii de asigurare şi agenţii de asigurare subordonaţi, persoane fizice şi juridice, precum şi subagenţii sunt obligaţi să scrie pe toate documentele primite de la asigurătorii de la care au mandat codul unic alocat prin registrul prevăzut la art. 5 lit. r).--------------Alin. (11) al art. 34 a fost introdus de pct. 83 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005,publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (12) De la data aderării agenţii de asigurare sau de reasigurare, persoane fizice ori juridice, care doresc să desfăşoare activitatea de intermediere în asigurări sau în reasigurări pe teritoriul altor state membre trebuie să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi al statelor aparţinând Spaţiului Economic European, de aceeaşi valoare cu cea prevăzută pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare.--------------Alin. (12) al art. 34 a fost introdus de pct. 83 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005,publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.------------Art. 34 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 35 (1) O persoană juridică poate desfăşura activitate de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări, în calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare, dacă are o autorizaţie din partea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.--------------Alin. (1) al art. 35 a fost modificat de pct. 84 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (2) În vederea obţinerii autorizaţiei, solicitantul va prezenta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor documente din care să rezulte că va respecta prevederile alin.(5) lit. a)-d) şi h).------------Alin. (2) al art. 35 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va decide asupra acordării autorizaţiei necesare desfăşurării activităţii în calitate de broker de asigurare şi/sau de reasigurare ori asupra respingerii cererii de autorizare, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete.--------------Alin. (3) al art. 35 a fost modificat de pct. 84 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (4) Prin decizia de acordare a autorizaţiei emise de către preşedintele Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor se stabileşte data de la care brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare va începe să îşi desfăşoare activitatea.(4^1) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare autorizaţi în conformitate cu prevederile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia sunt obligaţi să includă în toate documentele emise, inclusiv în corespondenţa cu terţii, codul unic alocat prin registrul prevăzut la art. 5 lit. r), precum şi următorul înscris: «Autorizat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor».--------------Alin. (4^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 85 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(4^2) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare sunt obligaţi să scrie pe toate documentele primite de la asigurători sau reasigurători codul unic alocat prin registrul prevăzut la art. 5 lit. r).--------------Alin. (4^2) al art. 35 a fost introdus de pct. 85 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (5) Orice broker de asigurare şi/sau reasigurare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie persoană juridică, în a cărei denumire să fie cuprinsă obligatoriu sintagma broker de asigurare, broker de asigurare-reasigurare sau broker de reasigurare, după caz, sau într-un limbaj uzual pentru activitatea de asigurare;--------------Litera a) a alin. (5) al art. 35 a fost modificată de pct. 86 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. b) să aibă un capital social vărsat în formă bănească, a cărui valoare nu poate fi mai mică de 150 milioane lei; această valoare va fi actualizată prin norme adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; c) să aibă în vigoare un contract de asigurare de răspundere civilă, a cărui valoare trebuie să fie în concordanţă cu prevederile normelor emise în aplicarea prezentei legi, care, după data dobândirii de către România a statutului de stat membru, să fie valabil pe întreg teritoriul Uniunii Europene şi al statelor aparţinând Spaţiului Economic European;--------------Litera c) a alin. (5) al art. 35 a fost modificată de pct. 86 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.c^1) valoarea contractului de asigurare de răspundere civilă, prevăzut la lit. c), va fi actualizată periodic, prin norme emise în aplicarea prezentei legi şi în conformitate cu dispoziţiile legislaţiei europene în materie.--------------Litera c^1) a alin. (5) al art. 35 a fost introdusă de pct. 87 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. d) să aibă ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare; e) să păstreze şi să pună la dispoziţie Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, la cerere, registrele şi înregistrările contabile care să evidenţieze şi să explice operaţiunile efectuate în timpul desfăşurării activităţii, incluzând informaţii asupra contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare încheiate şi asupra înţelegerilor cu asigurătorii şi/sau cu reasigurătorii; f) să se conformeze solicitărilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în ceea ce priveşte raportările, precum şi activităţile pe care le desfăşoară, astfel cum vor fi stabilite prin norme; g) să nu fi fost declarat anterior în faliment şi să nu facă obiectul unei proceduri de reorganizare judiciară şi/sau de faliment la data solicitării autorizării. h) să aibă personal angajat care să corespundă criteriilor de calificare şi pregătire profesională conform normelor privind cerinţele profesionale pentru intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări;--------------Litera h) a alin. (5) al art. 35 a fost introdusă de pct. 88 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. i) să deschidă şi să menţină Jurnalul asistenţilor în brokeraj, ale cărui regim, formă şi conţinut vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi.--------------Litera i) a alin. (5) al art. 35 a fost introdusă de pct. 88 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (6) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor refuză o cerere de autorizare pentru un broker de asigurare şi/sau de reasigurare în una dintre următoarele situaţii:--------------Partea introductivă a alin. (6) al art. 35 a fost modificată de pct. 89 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. a) asociaţii sau acţionarii persoane fizice, precum şi persoanele semnificative, după caz, au cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau infracţiuni prevăzute în legislaţia financiar-fiscală;--------------Litera a) a alin. (6) al art. 35 a fost modificată de pct. 89 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. b) conducătorul executiv nu îndeplineşte condiţiile privind pregătirea şi experienţa pentru a deţine această poziţie, în conformitate cu normele elaborate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; c) numele solicitantului induce în eroare publicul; d) solicitantul nu respectă condiţiile prevăzute la alin. (5). (7) Autorizaţia acordată unui broker de asigurare şi/sau de reasigurare poate fi retrasă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în cazul în care:--------------Partea introductivă a alin. (7) al art. 35 a fost modificată de pct. 90 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. a) aceasta constată că brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare se află în una dintre situaţiile prevăzute la alin. (6); b) brokerul de asigurare şi/sau de reasigurare nu a achitat taxele prevăzute la art. 36. c) nu a început să desfăşoare activitatea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare în termen de 6 luni de la data eliberării autorizaţiei;--------------Litera c) a alin. (7) al art. 35 a fost introdusă de pct. 91 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. d) într-o perioadă de 4 luni nu a trimis nici o raportare către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;--------------Litera d) a alin. (7) al art. 35 a fost introdusă de pct. 91 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. e) renunţă la activitatea de broker de asigurare şi/sau de reasigurare şi solicită în mod expres retragerea autorizaţiei;--------------Litera e) a alin. (7) al art. 35 a fost introdusă de pct. 91 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. f) încalcă în mod repetat dispoziţiile prezentei legi şi ale normelor emise în aplicarea acesteia.--------------Litera f) a alin. (7) al art. 35 a fost introdusă de pct. 91 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (8) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va publică, cel puţin o dată pe an, în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi într-o publicaţie de largă circulaţie lista actualizată cuprinzând brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare autorizaţi şi orice alte informaţii pe care le va considera necesare în aplicarea prezentei legi. (9) Un broker de asigurare şi/sau de reasigurare nu poate fi acţionar, direct sau indirect, ori administrator la un asigurător, reasigurător, agent de asigurare sau de reasigurare ori la un agent de asigurare subordonat.--------------Alin. (9) al art. 35 a fost modificat de pct. 92 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(9^1) Un asigurător, reasigurător, agent de asigurare sau de reasigurare, persoană fizică ori juridică, sau un agent de asigurare subordonat, persoană fizică ori juridică, nu poate fi acţionar, direct sau indirect, ori administrator al unui broker de asigurare şi/sau de reasigurare.--------------Alin. (9^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 93 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (10) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, sub condiţia împuternicirii primite din partea asigurătorilor şi/sau reasigurătorilor, au dreptul să colecteze primele, să plătească despăgubirile în numele acestora, în moneda prevăzută în contractul de asigurare sau de reasigurare, după caz, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, şi să emită documentele de asigurare sau de reasigurare în numele asigurătorului sau reasigurătorului, după caz. (11) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare nu îşi pot desfăşura activitatea prin agenţi de asigurare, persoane fizice sau juridice, subagenţi ori agenţi de asigurare subordonaţi, ci numai prin personal propriu şi/sau prin asistenţi în brokeraj.--------------Alin. (11) al art. 35 a fost modificat de pct. 94 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(11^1) Mandatul în brokeraj nu poate fi îndeplinit prin intermediul unui agent de asigurare sau de reasigurare, persoană fizică ori juridică, sau printr-un subagent ori agent de asigurare subordonat.--------------Alin. (11^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 95 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(11^2) Înainte de a încheia mandatul de brokeraj cu clientul, brokerul trebuie să îi solicite un înscris din care să rezulte că acesta nu a semnat cu unul sau mai mulţi brokeri un mandat cu acelaşi obiect.--------------Alin. (11^2) al art. 35 a fost introdus de pct. 95 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(11^3) În cazul în care clientul se consideră prejudiciat de modul cum se îndeplineşte mandatul de brokeraj are dreptul de a solicita modificarea prin înţelegere amiabilă sau în cazul în care nu se ajunge la nici un acord are dreptul să revoce mandatul. În toate cazurile de mai sus clientul trebuie să-şi argumenteze solicitarea în scris, printr-un preaviz trimis cu cel puţin:1. 10 zile calendaristice înaintea datei de solicitare a înţelegerii amiabile; sau2. 30 de zile calendaristice înaintea datei de revocare a mandatului.--------------Alin. (11^3) al art. 35 a fost introdus de pct. 95 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(11^4) În cazul în care nu se respectă prevederile alin. (11^2) şi alin. (11^3) pct. 1 şi 2, brokerul în cauză este îndreptăţit să ceară rambursarea cheltuielilor efectuate până la data la care ia cunoştinţă despre faptele descrise în prevederile menţionate mai sus sau, după caz, să solicite daune materiale.--------------Alin. (11^4) al art. 35 a fost introdus de pct. 95 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(11^5) Personalul propriu al brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, care are ca principală atribuţie de serviciu intermedierea contractelor de asigurare şi/sau de reasigurare, va fi înscris în registrul prevăzut la art. 5 lit. r), în condiţiile prevăzute prin norme emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (11^5) al art. 35 a fost introdus de pct. 95 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(11^6) Asistenţii în brokeraj vor fi înscrişi în Jurnalul asistenţilor în brokeraj.--------------Alin. (11^6) al art. 35 a fost introdus de pct. 95 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (12) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare se pot asocia în uniuni profesionale şi pot adera la uniuni internaţionale de profil, cu respectarea obligaţiilor ce decurg din actele constitutive ale acestora. (13) Activităţile de publicitate ale intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări trebuie să respecte prevederile legale care reglementează această activitate, în vederea protejării interesului public.(13^1) Brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare le este interzis să facă reclamă ori publicitate remunerată pentru produsele, activitatea sau acţiunile de orice fel ale asigurătorilor ori reasigurătorilor.--------------Alin. (13^1) al art. 35 a fost introdus de pct. 96 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (14) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că activitatea de publicitate a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări care au sediul social ori domiciliul, după caz, în România nu respectă aceste reguli, aplică sancţiunile prevăzute la art. 39 alin. (3) lit. d) sau e).--------------Alin. (14) al art. 35 a fost modificat de pct. 97 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (15) Toate rapoartele, documentele şi solicitările brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, precum şi corespondenţa de orice fel a acestora cu Comisia de Supraveghere a Asigurărilor vor fi semnate, după caz, numai de persoanele semnificative.--------------Alin. (15) al art. 35 a fost introdus de pct. 98 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (16) Orice împuternicire dată unei alte persoane, emisă inclusiv de administratori sau de administratorul unic, în cazul în care acesta din urmă nu face parte din conducerea executivă, este nulă de drept.--------------Alin. (16) al art. 35 a fost introdus de pct. 98 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (17) Prin derogare de la prevederile alin. (16), când conducerea este asigurată de o singură persoană, în cazuri bine justificate, persoanele menţionate la alin. (16) pot împuternici o altă persoană din cadrul brokerului de asigurare şi/sau de reasigurare, pentru a duce la îndeplinire obligaţiile prevăzute la alin. (15).--------------Alin. (17) al art. 35 a fost introdus de pct. 98 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (18) Împuternicirea, care trebuie să indice perioada pentru care se acordă, va fi trimisă în cel mult două zile calendaristice de la emiterea ei, spre înştiinţare, la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.--------------Alin. (18) al art. 35 a fost introdus de pct. 98 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (19) Prin excepţie de la prevederile alin. (5) lit. d), brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare pot intermedia, în conformitate cu legislaţia specifică în vigoare, şi produse ale fondurilor de pensii facultative.-------------Alin. (19) al art. 35 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006. (20) Contractul de asigurare de răspundere civilă prevăzut la alin. (5) lit. c) se referă numai la activitatea de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări reglementată în conformitate cu prezenta lege şi cu normele emise în aplicarea acesteia.-------------Alin. (20) al art. 35 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006.------------Art. 35 a fost modificat de pct. 47 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 35^1Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare sunt obligaţi să prezinte Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor situaţiile financiare anuale, precum şi alte documente, rapoarte ori informaţii cerute de aceasta, la termenele şi în formele stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi sau prin avize, decizii ori circulare.--------------Art. 35^1 a fost introdus de pct. 99 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 35^2 (1) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare pot fructifica ori investi capitalul social, veniturile realizate din activitatea de intermediere în asigurări sau în reasigurări, precum şi rezervele de capital în bunuri mobiliare ori imobiliare (depozite bancare, acţiuni, obligaţiuni, alte titluri de valori mobiliare, imobile destinate activităţii proprii sau închirierii). (2) Veniturile din activitatea de închiriere a imobilelor pot reprezenta maximum 15% din veniturile aferente activităţii de intermediere în asigurări.--------------Art. 35^2 a fost introdus de pct. 99 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 36 (1) Un broker de asigurare care solicită autorizarea conform art. 35 achită la depunerea cererii de autorizare o taxa de autorizare de 30.000.000 lei; cuantumul taxelor de autorizare se actualizează periodic prin decizie a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în funcţie de indicele preţurilor comunicat de Comisia Naţionala pentru Statistica. (2) În cazul respingerii cererii de autorizare taxa de autorizare nu se restituie. (3) Brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare achită, din momentul acordării autorizaţiei de funcţionare pe durata valabilităţii acesteia, o taxă de funcţionare, stabilită anual de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, de maximum 0,3% din veniturile din activitatea de brokeraj aferente perioadei pentru care sunt datorate.------------Alin. (3) al art. 36 a fost modificat de pct. 48 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.(3^1) După data aderării României la Uniunea Europeană, taxa de funcţionare prevăzută la alin. (3) se poate majoră până la maximum 0,5% din veniturile din activitatea de brokeraj aferente perioadei pentru care sunt datorate, în raport cu obligaţiile ce revin Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, după dobândirea statutului de stat membru al Uniunii Europene.--------------Alin. (3^1) al art. 36 a fost introdus de pct. 100 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (4) Brokerii de asigurare achită taxa de funcţionare la termenul stabilit prin norme. (5) Pentru nevirarea la termen a taxei de funcţionare prevăzute la alin. (3), se calculează majorări de întârziere, în conformitate cu reglementările în vigoare privind colectarea creanţelor bugetare.------------Alin. (5) al art. 36 a fost modificat de pct. 49 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Capitolul VII^1Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări------------Cap. VII^1 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 36^1 (1) Intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, autorizaţi şi/sau înregistraţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să desfăşoare activitate de intermediere pe teritoriul României, după caz, pot desfăşura activitate de intermediere pe teritoriul oricărui stat membru. (2) Intermediarii în asigurări şi/sau reasigurări îşi desfăşoară activitatea conform alin. (1), cu condiţia informării prealabile a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (3) Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări transmite spre informare Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor următoarele documente şi informaţii referitoare la: a) statul membru pe teritoriul căruia intenţionează să desfăşoare activitatea de intermediere; b) structura sa organizatorică; c) adresa sediului său din statul membru gazdă de la care pot fi obţinute şi la care pot fi transmise documente; d) numele, calificarea şi experienţa conducătorului executiv, care are capacitatea să îl reprezinte şi să îl angajeze în relaţiile cu terţii pe teritoriul statului membru respectiv, inclusiv dovada că acesta nu are cazier judiciar pentru infracţiuni contra patrimoniului sau pentru infracţiuni prevăzute de legislaţia financiar-fiscală. (4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor transmite aceste informaţii în termen de 30 de zile de la primirea lor autorităţii competente din statul membru respectiv, numai în cazul în care statul membru a comunicat Comisiei Europene că doreşte să fie informat despre astfel de acţiuni. (5) În cazul în care statul membru în cauză nu şi-a exprimat dorinţa prevăzută la alin. (4), intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări îşi poate începe activitatea imediat.------------Art. 36^1 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 36^2În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor doreşte să fie informată despre intenţia oricărui intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări dintr-un stat membru de a desfăşura activităţi de intermediere pe teritoriul României, va comunică această cerinţă Comisiei Europene. Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări va transmite, prin autoritatea competentă din statul membru de origine, documentele şi informaţiile solicitate, conform prevederilor legale în vigoare.------------Art. 36^2 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 36^3 (1) Intermediarul în asigurări şi/sau în reasigurări cu domiciliul sau, după caz, cu sediul social într-un stat membru care, în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, doreşte să desfăşoare activitate de intermediere pe teritoriul României, are obligaţia respectării şi se supune reglementărilor legislaţiei române. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicită unui intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări care desfăşoară activitate de intermediere pe teritoriul României orice informaţii şi documente necesare verificării respectării de către acesta a legislaţiei naţionale.------------Art. 36^3 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 36^4 (1) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată nerespectarea prevederilor legislaţiei naţionale de către intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări care desfăşoară activităţi pe teritoriul României, conform prevederilor art. 36^3, solicită acestora luarea măsurilor necesare în vederea remedierii situaţiei. (2) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că intermediarul nu ia toate măsurile necesare pentru remedierea situaţiei, aceasta informează în acest sens autoritatea competentă din statul membru de origine. (3) În cazul în care măsurile luate de autoritatea competentă din statul membru de origine se dovedesc a fi inadecvate şi/sau insuficiente şi dacă intermediarul în cauză continuă să încalce prevederile legislaţiei naţionale, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor îşi exercită atribuţiile ce îi revin conform legii, fiind în drept să aplice sancţiunile prevăzute de lege, inclusiv interzicerea desfăşurării activităţii de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări pe teritoriul României.------------Art. 36^4 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 36^5În cazul retragerii autorizaţiei sau, după caz, al radierii din registrul agenţilor de asigurare a unui intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, care are sediul social ori domiciliul pe teritoriul României, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va informa toate autorităţile competente pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea acel intermediar în baza dreptului de stabilire sau a libertăţii de a presta servicii.--------------Art. 36^5 a fost modificat de pct. 101 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 36^6 (1) Activităţile de publicitate ale intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări trebuie să respecte prevederile legale care reglementează această activitate în vederea protejării interesului public. (2) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată încălcarea prevederilor alin. (1) de către intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, care îşi desfăşoară activitatea în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, solicită încetarea imediată a acestor practici, în caz contrar urmând să informeze autoritatea competentă din statul membru de origine.------------Art. 36^6 a fost introdus de pct. 50 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 36^7Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va lua măsurile necesare pentru a asigura publicarea corespunzătoare a condiţiilor în care trebuie să se desfăşoare activitatea de asigurare pe teritoriul României.--------------Art. 36^7 a fost introdus de pct. 102 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Capitolul VIIIActivitatea de control şi sancţiuni--------------Titlul Cap. VIII a fost modificat de pct. 104 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 37 (1) Nici o faptă sau omisiune a asigurătorului ori a agentului său, constând în încălcarea oricărei prevederi a prezentei legi, a legii aplicabile contractului de asigurare şi a condiţiilor sau a cuantumului primelor de asigurare, precum şi a altor elemente privind încheierea contractului de asigurare, nu poate fi invocată de asigurător pentru anularea unui contract de asigurare.------------Alin. (2) al art. 37 a fost abrogat de art. VI din ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 61 din 23 iunie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 30 iunie 2005.------------Alin. (3) al art. 37 a fost abrogat de art. VI din ORDONANŢA DE URGENŢA nr. 61 din 23 iunie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 562 din 30 iunie 2005.------------Art. 37 a fost modificat de pct. 51 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 38 (1) Activităţile de publicitate trebuie să respecte prevederile care reglementează această activitate, în vederea protejării interesului public. (2) În cazul în care Comisia de Supraveghere a Asigurărilor constată că activitatea de publicitate a asigurătorilor sau reasigurătorilor cu sediul social în România nu respectă aceste reguli, aplică sancţiunile prevăzute la art. 39 alin. (3) lit. d) sau e).--------------Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 103 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (3) În cazul în care asigurătorii şi reasigurătorii care desfăşoară activitate de asigurare pe teritoriul României în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii nu respectă prevederile alin. (1), Comisia de Supraveghere a Asigurărilor solicită încetarea imediată a acestor practici, iar în cazul în care asigurătorii şi reasigurătorii respectivi nu se vor conforma, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va informa autorităţile competente ale statelor membre de origine.------------Art. 38 a fost modificat de pct. 52 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 38^1 (1) Încălcarea prevederilor prezentei legi, a normelor adoptate în aplicarea acesteia, precum şi a avizelor, deciziilor sau solicitărilor de informaţii, documente şi rapoarte se constată de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, prin exercitarea unui control permanent, periodic sau inopinat al activităţii asigurătorilor, reasigurătorilor, intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, Fondului sau entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională.--------------Alin. (1) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (2) Efectuarea unui control periodic sau inopinat se hotărăşte prin decizie a Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. (3) Sancţiunile se stabilesc de către Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în baza referatelor de constatare întocmite de către direcţiile de specialitate care efectuează controlul permanent la sediul autorităţii de supraveghere ori a proceselor-verbale încheiate ca urmare a controalelor periodice sau inopinate efectuate de echipele de control desemnate în acest scop, la sediul asigurătorului, reasigurătorului, intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări, Fondului sau entităţii care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională.--------------Alin. (3) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (4) Urmărirea aplicării sancţiunilor se face de către direcţiile de specialitate care au întocmit referatele ori de către direcţia de control, pentru controalele periodice sau inopinate. (5) Controlul permanent se efectuează la sediul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor de către direcţiile sale de specialitate, asupra: a) datelor din rapoartele şi informările, periodice sau anuale, stabilite prin prezenta lege şi prin normele emise în aplicarea acesteia; b) documentelor şi informaţiilor solicitate prin avize sau decizii de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor în vederea exercitării unei supravegheri de tip prudenţial; c) documentelor şi informaţiilor care necesită aprobarea prealabilă a modificărilor hotărâte de către asigurători, reasigurători şi brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare; d) respectării termenelor de prezentare a rapoartelor, informărilor, documentelor şi informaţiilor prevăzute la lit. a), b) şi c). (6) Direcţiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, care efectuează controlul permanent în conformitate cu prevederile alin. (5), vor notifica, prin scrisoare cu confirmare de primire, persoanelor semnificative ale asigurătorilor, reasigurătorilor, intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, Consiliului director al Fondului sau conducerii entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională despre încălcarea prevederilor prezentei legi, ale normelor emise în aplicarea acesteia, precum şi a avizelor, deciziilor sau solicitărilor de informaţii, documente şi rapoarte şi vor solicita acestora ca, în termen de 7 zile calendaristice de la primirea notificării, să remită un răspuns prin care să explice motivul încălcării.--------------Alin. (6) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (7) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea răspunsului la notificarea prevăzută la alin. (6), direcţia de specialitate în cauză va propune, printr-un referat de constatare, Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor măsurile sancţionatorii, la care se anexează răspunsul primit. (8) Referatul de constatare se va întocmi şi se va prezenta Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în acelaşi termen ca cel prevăzut la alin. (7), şi în cazul lipsei unui răspuns la notificarea prevăzută la alin. (6). (9) Termenele prevăzute la alin. (6) şi, respectiv, alin. (7) curg de la data de înregistrare a primirii notificării de către asigurători, reasigurători, intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, Fondul sau entităţile care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, după caz, şi, respectiv, de la data de înregistrare a răspunsului la notificare de către direcţia de specialitate emitentă a notificării.--------------Alin. (9) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (10) În funcţie de natura, gravitatea şi frecvenţa abaterilor Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor poate hotărî atât aplicarea unei sancţiuni, în conformitate cu prevederile prezentei legi, cât şi efectuarea unui control inopinat la sediul asigurătorului, reasigurătorului şi intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări sau, în cazul în care este în desfăşurare un control periodic, va dispune extinderea acestuia şi asupra aspectelor negative sesizate. (11) Controalele periodice şi tematica acestora vor fi notificate conducerii executive a asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare sau, dacă este cazul, Consiliului director al Fondului, agenţilor de asigurare sau de reasigurare şi agenţilor de asigurare subordonaţi, persoane juridice, cu 30 de zile înainte de data începerii.--------------Alin. (11) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (12) Asigurătorii, reasigurătorii, intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice, Fondul sau entităţile care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională au obligaţia de a pune la dispoziţie echipelor de control periodic sau inopinat, după caz, un spaţiu adecvat, care pe perioada desfăşurării controlului să fie folosit numai de către membrii echipei.--------------Alin. (12) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (13) Controalele inopinate vor viza numai aspecte punctuale, rezultate din analiza rapoartelor şi informărilor periodice sau anuale ori a reclamaţiilor şi sesizărilor înregistrate la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, privind activitatea asigurătorilor, reasigurătorilor, intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, Fondului sau a entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, după caz, şi nu pot dura mai mult de 3 zile lucrătoare consecutive.--------------Alin. (13) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (14) Nici un asigurător, reasigurător şi intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări, Fondul sau o entitate care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională nu poate refuza efectuarea unui control inopinat.--------------Alin. (14) al art. 38^1 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.--------------Art. 38^1 a fost introdus de pct. 105 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 39--------------Alin. (1) al art. 39 a fost abrogat de pct. 106 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (2) Constituie contravenţii următoarele fapte: a) nerespectarea, în orice mod, a normelor adoptate conform art. 8 alin. (1), precum şi a deciziilor sau avizelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emise potrivit art. 4 alin. (26) şi art. 8 alin. (2);--------------Litera a) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 107 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. b) înmatricularea asigurătorilor sau reasigurătorilor la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului fără avizul prealabil în vederea înregistrării, emis de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor;--------------Litera b) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. c) încălcarea, în orice mod, de către asigurători, reasigurători, intermediari în asigurări şi/sau în reasigurări, Fond sau de entităţile care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, după caz, a dispoziţiilor art. 5 lit. b), c), d), e), f), g), h), h^1), h^2), h^3), i), j), l), l^1) şi m), ale art. 18, ale normelor emise în aplicarea prezentei legi, precum şi a avizelor, deciziilor sau solicitărilor de informaţii, documente şi rapoarte;--------------Litera c) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. d) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (16), (17) şi (18), art. 12^1, 12^2, 20, 20^1, art. 33 alin. (7), art. 34 alin. (4^1), (4^2) şi (4^3), art. 38^1 alin. (6), (12) şi (14), precum şi ale cap. V, după caz;--------------Litera d) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 107 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. e) nesolicitarea de către asigurător/reasigurător/broker de asigurare şi/sau de reasigurare a aprobării sau avizului, după caz, a/al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor pentru acţionarii semnificativi direcţi şi/sau indirecţi şi pentru persoanele semnificative ale asigurătorilor/reasigurătorilor/ brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare sau, în cazul Fondului, a avizului prealabil pentru membrii Consiliului director;--------------Litera e) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. f) încălcarea, în orice mod, de către asigurător/reasigurător/ broker de asigurare şi/sau reasigurare a obligaţiilor privind ţinerea evidenţelor şi transmiterea rapoartelor prevăzute de lege şi/sau de normele adoptate în aplicarea acesteia; g) încălcarea obligaţiilor prevăzute la art. 16 şi 35 şi a normelor emise în aplicarea prezentei legi cu privire la menţinerea limitei minime a capitalului social şi, după caz, a fondului de rezervă liberă vărsat, a marjei de solvabilitate şi, după data aderării României la Uniunea Europeană, a fondului de siguranţă;--------------Litera g) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 108 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. h) nerespectarea, în orice mod, a prevederilor art. 21 şi 22 privind constituirea şi menţinerea rezervelor tehnice şi, respectiv, acoperirea acestora prin categoriile de active admise; i) nerespectarea prevederilor art. 23, art. 42 alin. (2) şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi privind transferul de portofoliu;--------------Litera i) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 108 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. j) neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a obligaţiilor prevăzute la art. 27, 28 şi 28^1;--------------Litera j) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 109 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. k) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (3), (4^1), (6), (7) şi (14), art. 34, art. 38^1 alin. (6), (12) şi (14) şi a normelor privind desfăşurarea activităţii agenţilor de asigurare, ale subagenţilor şi agenţilor de asigurare subordonaţi;--------------Litera k) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 109 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. l) desfăşurarea activităţii de către asigurători/reasigurători/ brokeri de asigurare şi/sau de reasigurare cu încălcarea, în orice mod, a prevederilor art. 11-14, precum şi ale normelor adoptate în aplicarea prezentei legi; m) nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art. 35 alin. (13), (13^1) şi (14) şi la art. 38 alin. (2) privind activitatea de publicitate şi de reclamă;--------------Litera m) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 110 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.m^1) nerespectarea prevederilor art. 12 alin. (16), (17) şi (18);--------------Litera m^1) a alin. (2) al art. 39 a fost introdusă de pct. 111 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.m^2) nerespectarea obligaţiilor brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, prevăzute la art. 33 alin. (3), (4^1), (6), (7) şi (14), art. 35, 36, art. 38^1 alin. (6), (12) şi (14) şi în normele emise în aplicare;--------------Litera m^2) a alin. (2) al art. 39 a fost introdusă de pct. 111 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.m^3) nerespectarea de către asigurători, reasigurători, brokeri de asigurare şi/sau de reasigurare, Consiliul director al Fondului sau de conducerea entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională a termenelor de transmitere sau trimiterea cu date incomplete şi eronate a rapoartelor, raportărilor, analizelor, documentelor şi informaţiilor prevăzute de prezenta lege, de normele emise în aplicarea ei sau prin decizii ori avize;--------------Litera m^3) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.m^4) nerespectarea prevederilor art. 25^1 şi ale normelor emise în aplicarea acestuia de către Consiliul director al Fondului;--------------Litera m^4) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 39 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.m^5) nerespectarea de către conducerea entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau de către lectori a prevederilor art. 38^1 alin. (6), (9), (12) şi (14) şi ale normelor emise în aplicarea prezentei legi;--------------Litera m^5) a alin. (2) al art. 39 a fost introdusă de pct. 40 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. n) desfăşurarea de către asigurători sau reasigurători a activităţii de asigurare, de reasigurare sau de bancassurance prin intermediari neautorizaţi şi/sau neînregistraţi potrivit legii sau fără calificarea şi pregătirea profesională corespunzătoare;--------------Litera n) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 112 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. o) neîndeplinirea ori îndeplinirea în mod defectuos a obligaţiei de ţinere a registrului agenţilor de asigurare sau a jurnalului asistenţilor în brokeraj, după caz, potrivit legii şi normelor emise în aplicarea acesteia;--------------Litera o) a alin. (2) al art. 39 a fost modificată de pct. 112 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. p) neîndeplinirea de către asigurători sau reasigurători, în orice mod, a obligaţiei privind supravegherea agenţilor de asigurare, prevăzută de art. 20 alin. (3) lit. b) şi de normele date în aplicarea prezentei legi; q) efectuarea oricăror modificări ale documentelor şi/sau ale condiţiilor pe baza cărora s-a acordat autorizaţia de funcţionare, fără avizul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; r) desfăşurarea activităţii de către intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări fără îndeplinirea şi menţinerea cerinţelor profesionale prevăzute de prezenta lege şi de normele date în aplicarea acesteia; s) nerespectarea prevederilor art. 47^1 alin. (1) şi (3); t) nerespectarea prevederilor art. 24^1 alin. (2) şi a normelor emise în aplicarea prezentei legi.------------Alin. (2) al art. 39 a fost modificat de pct. 53 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (3) Săvârşirea cu intenţie sau din culpa, prin comisiune sau omisiune, a vreuneia dintre faptele prevăzute la alin. (2) se sancţionează cu: a) avertisment scris; b) limitarea operaţiunilor; c) amendă aplicabilă: asigurătorilor sau reasigurătorilor, de la 0,5% până la 1% din capitalul social; intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, cu forma juridică de societate pe acţiuni, de la 3% la 6%; brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, cu forma juridică de societate cu răspundere limitată, de la 10% până la 20% din capitalul social; agenţilor de asigurare, persoane juridice, cu forma juridică de societate cu răspundere limitată, de la 1.000 lei (RON) la 5.000 lei (RON); agenţilor de asigurare, persoane fizice, subagenţilor şi agenţilor de asigurare subordonaţi, persoane fizice, precum şi lectorilor, de la 500 lei (RON) la 1.000 lei (RON); conducătorilor entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională, de la 5.000 lei (RON) la 10.000 lei (RON); membrilor consiliului de administraţie şi/sau ai consiliului director şi/sau ai consiliului de supraveghere, conducerii executive, conducătorilor activităţilor de asigurări de viaţă şi de asigurări generale, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, persoanelor desemnate în funcţii de conducere specifice domeniului asigurărilor, care vor fi stabilite prin norme emise în aplicarea prezentei legi, conducătorului sau, după caz, conducerii executive a intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, persoane juridice, membrilor Consiliului director al Fondului, între 1-6 salarii nete sau indemnizaţii de şedinţă de consiliu ale persoanelor respective din luna precedentă celei în care a fost constatată contravenţia. În cazul în care prin aplicarea acestor amenzi se depăşeşte limita maximă prevăzută pentru amenzi în legea-cadru care reglementează regimul juridic al contravenţiilor, se va aplica aceasta;--------------Litera c) a alin. (3) al art. 39 a fost modificată de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.c^1) anularea votului exprimat sau suspendarea temporară a dreptului de vot al acţionarilor semnificativi;--------------Litera c^1) a alin. (3) al art. 39 a fost modificată de pct. 42 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. d) interzicerea temporară sau definitivă a exercitării activităţii de asigurare şi/sau de reasigurare, parţială sau totală, pentru asigurători şi/sau reasigurători, pentru una sau mai multe categorii de asigurări, iar pentru brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare, interzicerea temporară sau definitivă a activităţii definite la art. 2 lit. C pct. 56 şi 57;------------Litera d) a alin. (3) al art. 39 a fost modificată de pct. 54 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. e) retragerea autorizaţiei asigurătorilor, reasigurătorilor sau brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, revocarea unui membru sau a întregului Consiliu director al Fondului, revocarea aprobării acordate entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau lectorilor, dispunerea către asigurători, reasigurători şi brokeri de asigurare/reasigurare a radierii agenţilor de asigurare, persoane fizice sau juridice, a subagenţilor, a agenţilor de asigurare subordonaţi sau a asistenţilor în brokeraj din registrele speciale în care aceştia au fost înregistraţi, precum şi retragerea aprobării pentru entităţile şi/sau persoanele menţionate la art. 5 lit. h^3).--------------Litera e) a alin. (3) al art. 39 a fost modificată de pct. 41 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006. (4) Sancţiunea amenzii poate fi aplicată cumulativ cu oricare dintre sancţiunile prevăzute la alin. (3) lit. d) şi e). (5) Decizia de sancţionare este semnată de preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi produce efecte la data comunicării sale persoanei sancţionate. (6) La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului. (7) În cazul constatării săvârşirii a doua sau mai multe contravenţii, se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai grava. (8) Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă penală de la 20.000 lei (RON) la 100.000 lei (RON) fapta oricărei persoane constând în desfăşurarea activităţii de asigurare în/din România fără autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi desfăşurarea activităţii fără înscrierea în Registrul asigurătorilor, reasigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări.--------------Alin. (8) al art. 39 a fost modificat de pct. 115 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(8^1) Se interzice oricărei persoane care nu are autorizaţie emisă sau nu este înregistrată la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor să utilizeze denumirile de asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare, agent de asigurare sau de reasigurare, subagent sau agent de asigurare subordonat sau derivatele acestora, în legătură cu o activitate, un produs sau un serviciu, cu excepţia cazului în care această utilizare este stabilită sau recunoscută prin lege sau printr-un acord internaţional, sau când, din contextul în care sunt folosite aceste cuvinte, rezultă neîndoielnic că nu este vorba de activităţi de asigurare, de reasigurare sau de intermediere în asigurări şi/sau în reasigurări.--------------Alin. (8^1) al art. 39 a fost introdus de pct. 116 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(8^2) În orice formă de publicitate, acte oficiale, contracte ori alte asemenea documente, iniţialele, sigla, emblema sau alte elemente de identificare a unui asigurător, reasigurător sau intermediar în asigurări şi/sau în reasigurări care funcţionează în România ori care sugerează o legătură cu aceasta pot fi utilizate numai de către şi în legătură cu o subunitate a acelei entităţi, inclusiv în denumirea acesteia.--------------Alin. (8^2) al art. 39 a fost introdus de pct. 116 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.(8^3) În scopul exercitării activităţilor specifice, entităţile străine pot utiliza pe teritoriul României denumirea pe care o utilizează şi în ţara de origine. În situaţia în care există posibilitatea unor confuzii, în scopul asigurării unei clarificări corespunzătoare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate să solicite ca numele asigurătorului, reasigurătorului sau intermediarului în asigurări şi/sau în reasigurări respectiv să fie însoţit de o menţiune explicativă în limba română.--------------Alin. (8^3) al art. 39 a fost introdus de pct. 116 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (9) Aplicarea sancţiunilor contravenţionale prevăzute de prezenta lege se prescrie în termen de 6 luni de la data constatării faptei, dar nu mai mult de 24 de luni de la data săvârşirii acesteia.------------Alin. (9) al art. 39 a fost modificat de pct. 56 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (10) Amenzile contravenţionale stabilite prin lege şi aplicate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor se fac venituri la bugetul de stat în cotă de 50%, iar diferenţa se face venit la bugetul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.------------Alin. (10) al art. 39 a fost modificat de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (11) Contravenţiilor prevăzute la alin. (2) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare, în măsura în care prezenta lege nu prevede altfel.------------Alin. (11) al art. 39 a fost modificat de pct. 57 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (12) În vederea asigurării transparenţei şi aplicării unitare a măsurilor sancţionatorii prevăzute la acest articol, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va emite norme în aplicarea prezentei legi privind gradualizarea măsurilor sancţionatorii. Măsurile sancţionatorii trebuie să fie proporţionale cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în referatul de constatare/procesul-verbal.--------------Alin. (12) al art. 39 a fost introdus de pct. 117 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Articolul 40 (1) Împotriva deciziilor adoptate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu art. 8 alin. (2), persoana fizică sau juridică în cauză poate face plângere la Curtea de Apel Bucureşti în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei.------------Alin. (1) al art. 40 a fost modificat de pct. 58 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (2) Plângerea adresată Curţii de apel nu suspenda, pe timpul soluţionării acesteia, măsurile dispuse de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (3) Soluţionarea plângerii se face cu precădere şi de urgenta. Articolul 41Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate oricând sa decidă modificarea sau revocarea oricăror măsuri dispuse, dacă constata ca acestea nu mai sunt necesare. Articolul 41^1 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va emite norme privind rezolvarea corespunzătoare a reclamaţiilor şi, pe cale amiabilă, a disputelor dintre intermediarii în asigurări şi/sau în reasigurări şi asiguraţi. (2) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va sprijini asociaţiile profesionale ale asigurătorilor şi intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări să coopereze în vederea rezolvării disputelor transfrontaliere.--------------Art. 41^1 a fost modificat de pct. 118 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. Capitolul IX Dispoziţii tranzitorii şi finaleDispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 42 (1) În toate problemele privind reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare se aplică prevederile prezentei legi. (2) Orice dispoziţii referitoare la asigurări şi reasigurari, stabilite prin legi speciale, sunt administrate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (3) În caz de conflict între dispoziţiile prezentei legi şi prevederile conţinute în alte acte normative se aplică prevederile prezentei legi. (4) Pentru situaţiile nereglementate în prezenta lege aceasta se completează cu legislaţia comercială, civilă, a investiţiilor străine şi contravenţională, după caz. Articolul 42^1 (1) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale. (2) În cazul contestării în instanţă a actelor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, instanţa judecătorească se pronunţă asupra legalităţii acestor acte. (3) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor nu are calitate procesuală şi nu poate fi chemată în judecată în procesele declanşate împotriva asigurătorilor/reasigurătorilor/ intermediarilor în asigurări şi/sau în reasigurări, chiar dacă aceştia se află în procedură de redresare financiară sau de faliment, în procesele împotriva Fondului, pentru a răspunde de neîndeplinirea obligaţiilor asumate de aceştia potrivit legii şi/sau convenţiilor internaţionale, sau în cazul proceselor împotriva entităţilor care organizează cursuri de calificare, pregătire şi perfecţionare profesională şi/sau lectorilor.--------------Alin. (3) al art. 42^1 a fost modificat de pct. 43 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.------------Art. 42^1 a fost introdus de pct. 60 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 43 (1) Sunt scutite de impozite şi taxe: a) primele de asigurare şi reasigurare, precum şi comisioanele aferente acestora*); b) despăgubirile, sumele asigurate şi orice alte drepturi ce se acordă asiguraţilor, beneficiarilor sau terţelor persoane pagubite, din asigurările de orice fel*); c) transferurile de valori ale plasamentelor şi transferurile de portofolii de asigurări, intervenite între asiguratori, din patrimoniul societăţii cedente în patrimoniul celei cesionare, inclusiv ca urmare a divizării, fuzionării, lichidării sau a oricăror forme de reorganizare interna a societăţii de asigurare; d) contribuţiile plătite de asigurători, reasigurători şi de brokerii de asigurare şi/sau de reasigurare la uniunile profesionale de profil.------------Litera d) a alin. (1) al art. 43 a fost modificată de pct. 61 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.(2^1) Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este obligat să permită accesul gratuit al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la informaţiile din registrul comerţului central, ţinut în sistem computerizat, referitoare la asigurătorii şi brokerii de asigurare din România, autorizaţi în conformitate cu prevederile prezentei legi, la agenţii de asigurare persoane fizice şi juridice, precum şi la alte persoane fizice sau juridice care sunt sau solicită aprobarea pentru a deveni acţionari semnificativi direcţi sau indirecţi ai unui asigurător sau broker; de asemenea, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului este obligat să furnizeze la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor informaţii economico-financiare raportate de asigurători, reasigurători, agenţi de asigurare, persoane juridice şi brokeri de asigurare şi/sau de reasigurare în situaţiile financiare anuale.--------------Alin. (2^1) al art. 43 a fost introdus de pct. 120 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (3) Actul prin care se constată şi se individualizează obligaţia de plată a unui asigurător, reasigurător, broker de asigurare şi/sau de reasigurare ori agent de asigurare autorizat sau înregistrat, după caz, întocmit ori emis de către organele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform legii, constituie titlu de creanţă.------------Alin. (3) al art. 43 a fost introdus de pct. 62 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. (4) La data scadenţei, titlul de creanţă devine titlu executoriu, în baza căruia Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va declanşa procedura silită de recuperare a creanţelor sale, conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.------------Alin. (4) al art. 43 a fost introdus de pct. 62 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.------------Alin. (2) al art. 43 a fost abrogat de lit. e) a alin. (1) al art. 36 din LEGEA nr. 414 din 26 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 27 iunie 2002. LEGEA nr. 414 din 26 iunie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 456 din 27 iunie 2002 a fost abrogată de art. 298 din LEGEA nr. 571 din 22 decembrie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 927 din 23 decembrie 2003.------------- Articolul 44 (1) Asiguratorul sau brokerul care la data intrării în vigoare a prezentei legi era autorizat sa desfăşoare activităţi în domeniul asigurărilor, în condiţiile legislaţiei abrogate prin această lege, este autorizat să îşi continue activitatea pentru următoarele 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, perioada în care se va conformă reglementărilor prezentei legi.-------------Alin. (1) al art. 44 a fost modificat de pct. 1 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 51 din 29 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 6 aprilie 2001. (2) Asigurătorii care îşi încetează activitatea sau, în cazul asigurătorilor cu activitate compozită, solicită renunţarea la una dintre activităţi sunt obligaţi să procedeze la efectuarea transferului de portofoliu în condiţiile prevăzute în art. 23 şi în normele emise în aplicarea prezentei legi.--------------Alin. (2) al art. 44 a fost modificat de pct. 121 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. (3) În termen de 4 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor societăţile mutuale care desfăşoară o activitate de asigurare la data intrării în vigoare a prezentei legi sunt obligate să solicite şi să obţină autorizarea Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, în conformitate cu prevederile art. 12.-------------Alin. (3) al art. 44 a fost modificat de pct. 2 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 51 din 29 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 6 aprilie 2001. (4) Prevederile art. 13 şi 36 se aplică începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.-------------Alin. (4) al art. 44 a fost modificat de pct. 3 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 51 din 29 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 6 aprilie 2001. (5) Până la aprobarea noului plan de conturi, specific activităţii de asigurare, la determinarea veniturilor asiguratorului vor fi luate în considerare primele efectiv încasate. (6) În termen de cel mult 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu avizul Ministerului Finanţelor, va elabora noul plan de conturi şi metodologia contabila specifică activităţii de asigurare. (7) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va apela în primul an de activitate de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Parlamentului de numire a membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere, dotare şi funcţionare, cu titlu de împrumut rambursabil, la disponibilul din Fondul de protejare a asiguraţilor, constituit în baza art. 60 din Legea nr. 136/1995privind asigurările şi reasigurarile în România; împrumutul se va rambursa pe măsura obţinerii surselor de finanţare, constituite conform prevederilor prezentei legi.-------------Alin. (7) al art. 44 a fost modificat de pct. 4 al articolului unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 51 din 29 martie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 175 din 6 aprilie 2001. Articolul 45 (1) La data intrării în vigoare a prezentei legi se constituie Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. (2) Membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor vor fi numiţi în termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) Până la data numirii membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor exercita atribuţiile date în competenţa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, prevăzute la art. 5, cu excepţia celei prevăzute la lit. j).-------------Alin. (3) al art. 45 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 116 din 29 iunie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000. (4) Atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor, competentele legale ale Ministerului Finanţelor, precum şi ale Guvernului României, astfel cum sunt prevăzute, la data intrării în vigoare a prezentei legi, la art. 5, 7, 53, 60, 65 şi 67 din Legea nr. 136/1995, se preiau de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor la data numirii membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, data la care Oficiul de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare îşi încetează activitatea.-------------Alin. (4) al art. 45 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 116 din 29 iunie 2000, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 311 din 5 iulie 2000. (5) Salariaţii Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare din cadrul Ministerului Finanţelor se transfera în interesul serviciului la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor pe funcţii similare. Articolul 46La data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga:Legea nr. 47/1991 privind constituirea, organizarea şi funcţionarea societăţilor comerciale din domeniul asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 19 iulie 1991; pct. V din Ordonanţa Guvernului nr. 23/1992 privind modificarea unor sancţiuni contravenţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 28 august 1992; Ordonanţa Guvernului nr. 27/1997 pentru completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 26 august 1997; Legea nr. 48/1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1997 pentru completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurarile în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 4 martie 1998; Hotărârea Guvernului nr. 574/1991 privind atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 11 septembrie 1991; art. I din Hotărârea Guvernului nr. 789/1993 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 574/1991 privind atribuţiile Oficiului de supraveghere a activităţii de asigurare şi reasigurare, precum şi a Hotărârii Guvernului nr. 788/1992 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, publicată în Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 3 februarie 1994, precum şi orice alte dispoziţii contrare prezentei legi. Articolul 47Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va adopta şi va emite:1. în termen de 3 luni de la numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, normele privind: a) clasele de asigurări care pot fi practicate; b) informaţiile şi documentaţia cerute de procedura de autorizare; c) limita minima a marjei de solvabilitate, precum şi metodologia de calcul al acesteia; d) insolvabilitatea asiguratorului; e) condiţiile privind administrarea fondului asigurărilor de viaţa, investiţiile şi evaluarea activelor, calculul rezervelor matematice, precum şi orice alte aspecte referitoare la normele actuariale; f) categoriile de active admise sa acopere rezervele tehnice ale asiguratorului, precum şi regulile de dispersare a plasamentelor; g) elaborarea metodologiei de calcul şi de evidenta a rezervelor tehnice minimale pentru activitatea de asigurări generale, în condiţiile prezentei legi;2. în termen de 6 luni de la numirea membrilor Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, normele privind: a) actualizarea limitelor minime pentru:- capitalul social vărsat al societăţilor de asigurare, asigurare-reasigurare şi reasigurare;- capitalul social vărsat de brokerii de asigurare;- fondul de rezerva libera vărsat al unui asigurator, constituit sub forma de societate mutuala; b) actualizarea taxelor de autorizare şi stabilirea termenelor de plată a taxelor de funcţionare prevăzute de prezenta lege; c) informaţiile, documentele şi certificatele necesare pentru întocmirea rapoartelor prevăzute de prezenta lege; d) forma şi conţinutul rapoartelor financiare, inclusiv ale raportului privind asigurările de viaţa; e) alte categorii de rezerve tehnice decât cele prevăzute la art. 21 alin. (1); f) informaţiile pe care trebuie să le conţină rapoartele brokerilor de asigurări, aspectele referitoare la comportarea şi managementul afacerilor acestora, limita minima a asigurării de răspundere civilă profesională, precum şi operaţiunile care pot fi efectuate;--------------Litera g) a pct. 2 al art. 47 a fost abrogată de pct. 122 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005. h) categoriile de asigurări exceptate de la prevederile prezentei legi, în condiţiile şi în termenii stabiliţi de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor; i) responsabilităţile, competentele, condiţiile şi orice alte aspecte referitoare la administratorul special, precum şi atribuţiile acţionarilor semnificativi şi ale persoanelor semnificative ale asiguratorului, după numirea acestuia; j) criteriile pentru aprobarea prealabilă a acţionarilor semnificativi şi a persoanelor semnificative; k) aplicarea legii în domeniul asigurărilor obligatorii; l) regimul confidenţialităţii informaţiilor; m) transferul de portofoliu. Articolul 47^1 (1) Fiecare asigurător are obligaţia de a raporta Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor volumul primelor brute subscrise, al daunelor şi al comisioanelor, fără deducerea reasigurării, defalcate pe fiecare stat membru şi pe fiecare clasă de asigurări pentru care a fost autorizat să o practice, aferente contractelor de asigurare încheiate în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii. (2) Raportarea prevăzută la alin. (1) nu va include informaţiile privind contractele de răspundere civilă a transportatorilor, încadrată în categoria de asigurări generale, clasa nr. 10 - Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, prevăzută la lit. B din anexa nr. 1. (3) Forma, conţinutul şi termenele de prezentare a raportului prevăzut la alin. (1) se vor stabili prin normele emise în aplicarea prezentei legi. (4) Comisia de Supraveghere a Asigurărilor va transmite, la cerere, autorităţii competente a statului membru pe teritoriul căruia asigurătorul îşi desfăşoară activitatea, în baza dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, situaţia centralizată a raportărilor prevăzute la alin. (1).------------Art. 47^1 a fost introdus de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 47^2Asigurătorii, reasigurătorii şi intermediarii în asigurări şi în reasigurări au dreptul să utilizeze datele cu caracter personal ale asiguraţilor sau beneficiarilor contractelor de asigurare sau reasigurare, înscrise în acestea, inclusiv codul de identificare fiscală, numai în scopul gestionării contractelor de asigurare sau reasigurare şi al instrumentării dosarelor de daună, cu respectarea prevederilor Legii nr. 677/2001pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.------------Art. 47^2 a fost introdus de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 47^3Prezenta lege transpune directivele Uniunii Europene din domeniul asigurărilor, prevăzute în anexa nr. 3.------------Art. 47^3 a fost introdus de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Articolul 47^4Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege.------------Art. 47^4 a fost introdus de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 6 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.PREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA IONESCU-QUINTUSAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 7 martie 2000, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE CAMEREIDEPUTAŢILOR,MIRON TUDOR MITREA Anexa 1A. Asigurări de viaţăTipuri de asigurări care au o bază contractuală: a) asigurări de viaţă care includ: asigurarea la termen de supravieţuire, asigurarea de deces, asigurarea la termen de supravieţuire şi de deces (mixtă de viaţă), asigurarea de viaţă cu rambursarea primelor, asigurarea de căsătorie, asigurarea de naştere; b) anuităţi; c) asigurări de viaţă suplimentare: asigurări de deces din accident, asigurări de vătămări corporale, asigurări de incapacitate permanentă din boală, asigurări de incapacitate permanentă din accident, asigurări de incapacitate temporară din boală, asigurări de incapacitate temporară din accident, asigurări de spitalizare, asigurări de cheltuieli medicale, asigurări de boli grave, asigurări de şomaj, când acestea sunt subscrise suplimentar unui contract de asigurări de viaţă; d) asigurări permanente de sănătate.Clasele de asigurări de viaţăI. Asigurări de viaţă, anuităţi şi asigurări de viaţă suplimentare, prevăzute la lit. A a), b) şi c), cu excepţia celor prevăzute la pct. II şi IIIII. Asigurări de căsătorie, asigurări de naştereIII. Asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii, prevăzute la lit. A a) şi b)IV. Asigurări permanente de sănătate, prevăzute la lit. A d)B. Asigurări generaleClasele de asigurări generale:1. Asigurări de accidente (inclusiv accidentele de muncă şi bolile profesionale), pentru care se acordă:- despăgubiri financiare;- despăgubiri în natură;- despăgubiri mixte (financiare şi în natură);- despăgubiri pentru vătămări corporale suferite de persoane în timpul transportului.2. Asigurări de sănătate, pentru care se acordă:- despăgubiri financiare;- despăgubiri în natură;- despăgubiri mixte (financiare şi în natură).3. Asigurări de mijloace de transport terestru (altele decât feroviare), care acoperă:- daune survenite la mijloacele de transport terestru cu motor;- daune survenite la mijloacele de transport terestru, altele decât cele cu motor.4. Asigurări de mijloace de transport feroviar, care acoperă:- daune survenite la mijloacele de transport feroviar care se deplasează sau transportă mărfuri ori persoane.5. Asigurări de mijloace de transport aerian, care acoperă:- daune survenite la mijloacele de transport aerian.6. Asigurări de mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial, care acoperă:- daune survenite la mijloace de transport fluvial;- daune survenite la mijloace de transport lacustru;- daune survenite la mijloace de transport maritim.7. Asigurări de bunuri în tranzit, care acoperă:- daune suferite de mărfuri, bagaje şi alte bunuri transportate.8. Asigurări de incendiu şi alte calamităţi naturale, care acoperă:- daune suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), cauzate de:- incendiu;- explozie;- furtună;- alte fenomene naturale în afara furtunii;- energie nucleară;- surpare de teren.9. Alte asigurări de bunuri, care acoperă:- daune suferite de proprietăţi şi bunuri (altele decât bunurile cuprinse în clasele 3, 4, 5, 6 şi 7), atunci când aceste daune sunt cauzate de grindină sau îngheţ, furt, altele decât cele prevăzute la pct. 8.10. Asigurări de răspundere civilă pentru autovehicule, care acoperă:- daune care rezultă din folosirea autovehiculelor terestre (inclusiv răspunderea transportatorului).11. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport aerian, care acoperă:- daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport aerian (inclusiv răspunderea transportatorului).12. Asigurări de răspundere civilă pentru mijloace de transport maritim, lacustru şi fluvial, care acoperă:- daune care rezultă din folosirea mijloacelor de transport maritim, lacustru şi fluvial (inclusiv răspunderea transportatorului).13. Asigurări de răspundere civilă generală, care acoperă:- daune din prejudicii produse terţilor, altele decât cele menţionate la pct. 10, 11 şi 12.14. Asigurări de credite care acoperă următoarele riscuri:- insolvabilitate;- credit de export;- vânzare în rate;- credit ipotecar;- credit agricol.15. Asigurări de garanţii pentru:- garanţii directe;- garanţii indirecte.16. Asigurări de pierderi financiare, care acoperă:- riscuri de şomaj;- insuficienţa veniturilor;- pierderi datorate condiţiilor meteorologice nefavorabile;- nerealizarea beneficiilor;- riscurile aferente cheltuielilor curente;- cheltuielile comerciale neprevăzute;- deprecierea valorii de piaţă;- pierderile de rentă sau alte venituri similare;- pierderile comerciale indirecte, altele decât cele menţionate anterior;- pierderile financiare necomerciale;- alte pierderi financiare, conform clauzelor contractului de asigurare.17. Asigurări de protecţie juridică, care acoperă:- cheltuielile cu procedura judiciară şi alte cheltuieli, cum ar fi: recuperarea pagubei suferite de asigurat printr-o procedură civilă sau penală, apărarea ori reprezentarea asiguratului într-o procedură penală, administrativă sau împotriva unei reclamaţii îndreptate împotriva acestuia.18. Asigurări de asistenţă a persoanelor aflate în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.Riscurile cuprinse într-o clasă nu pot fi clasificate într-o altă clasă, cu excepţia cazului menţionat la lit. C.C. Denumirea autorizaţiei acordate simultan pentru mai multe clase de asigurare*): a) clasele nr. 1 şi 2 se acordă sub denumirea "Asigurări de accidente şi boală"; b) clasele nr. 1 (a patra liniuţă), 3, 7 şi 10 se acordă sub denumirea "Asigurări auto"; c) clasele nr. 1 (a patra liniuţă), 4, 6, 7 şi 12 se acordă sub denumirea "Asigurări maritime şi de transport"; d) clasele nr. 1 (a patra liniuţă), 5, 7 şi 11 se acordă sub denumirea "Asigurări de aviaţie"; e) clasele nr. 8 şi 9 se acordă sub denumirea "Asigurări de incendii şi alte daune la proprietăţi"; f) clasele nr. 10, 11, 12 şi 13 se acordă sub denumirea "Asigurări de răspundere civilă"; g) clasele nr. 14 şi 15 se acordă sub denumirea "Asigurări de credite şi garanţii".D. Riscuri auxiliare*)Asigurătorul autorizat să subscrie un risc principal dintr-o clasă poate să subscrie riscuri cuprinse într-o altă clasă, fără ca autorizaţia să prevadă aceste riscuri, dacă acestea:- sunt legate de riscul principal;- privesc obiectul care se află sub incidenţa riscului principal; şi- sunt garantate prin contractul care reglementează riscul principal.Riscurile cuprinse la lit. B în clasele nr. 14 "Asigurări de credite", nr. 15 "Asigurări de garanţii" şi nr. 17 "Asigurări de protecţie juridică" nu pot fi considerate riscuri secundare pentru alte clase.Riscurile cuprinse la lit. B în clasa nr. 17 "Asigurări de protecţie juridică" pot fi considerate riscuri auxiliare clasei nr. 18 "Asigurări de asistenţă", atunci când sunt legate de riscul principal şi când riscul principal se referă numai la asistenţa furnizată persoanelor care sunt în dificultate în cursul deplasărilor sau absenţelor de la domiciliu ori de la locul de reşedinţă permanentă.Asigurările de protecţie juridică pot fi considerate riscuri auxiliare, cu respectarea prevederilor primului alineat, dacă litigiile sau riscurile care decurg din acestea sunt aferente utilizării mijloacelor de transport maritim.E. Riscuri majore sunt: a) riscurile cuprinse în clasele nr. 4, 5, 6, 7, 11 şi 12 de la lit. B; b) riscurile cuprinse în clasele nr. 14 şi 15 de la lit. B, atunci când titularul contractului de asigurare exercită din punct de vedere profesional o activitate industrială, comercială sau independentă şi riscul se referă la această activitate; c) riscurile cuprinse în clasele nr. 3, 8, 9, 10, 13 şi 16 de la lit. B, în măsura în care titularul contractului de asigurare depăşeşte limitele a cel puţin două dintre următoarele trei criterii, începând cu 1 ianuarie 2007:- totalul activelor: 6,2 milioane euro, stabilit pe baza cursului ROL/EUR comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a exerciţiului financiar precedent;- cifra de afaceri: 12,8 milioane euro, stabilită pe baza cursului ROL/EUR comunicat de Banca Naţională a României pentru ultima zi a exerciţiului financiar precedent;- numărul mediu de angajaţi în cursul exerciţiului: 250; d) în cazul în care titularul contractului de asigurare face parte dintr-un grup care are obligaţia întocmirii situaţiilor financiare consolidate, criteriile menţionate la lit. c) se vor aplica conturilor consolidate.------------Anexa 1 a fost introdusă de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.------------ Anexa 2REGISTRUL SPECIALal activelor admise să acopere rezervele tehnice--------------Titlul anexei 2 a fost modificat de pct. 123 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 201 din 22 decembrie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.191 din 29 decembrie 2005.1. În perioada desfăşurării activităţii sale, fiecare societate de asigurare trebuie să ţină la sediul ei central un registru special al activelor admise să acopere rezervele tehnice calculate şi menţinute în conformitate cu reglementările prevăzute de prezenta lege şi ale normelor date în aplicarea acesteia.2. În situaţia exercitării de către societatea de asigurare a unei activităţi de asigurare generală sau a unei activităţi de asigurare de viaţă, aceasta este obligată să ţină la sediul ei central registrul special pentru categoria de activitate respectivă.3. Valoarea totală a activelor înscrise, evaluate în conformitate cu prevederile legale în vigoare, trebuie să fie, în orice moment, cel puţin egală cu valoarea rezervelor tehnice.4. În situaţia în care un activ înscris în registru este grevat de sarcini în favoarea unui creditor sau a unui terţ, cu consecinţa indisponibilizării unei părţi din valoarea acestui activ pentru acoperirea angajamentelor, această situaţie se înscrie în registru, iar suma indisponibilă nu este inclusă în valoarea totală menţionată la pct. 3.5. Dacă un activ admis să acopere rezervele tehnice este grevat de sarcini în favoarea unui terţ sau a unui creditor, fără a îndeplini condiţiile prevăzute la pct. 4, ori dacă un astfel de activ este grevat de sarcini în favoarea unui creditor sau a unui terţ ori dacă un creditor are un drept de a cere compensarea creanţei sale cu creanţa societăţii de asigurare, în caz de insolvenţă şi faliment ale acesteia, această situaţie se înscrie în registru, iar acelor active li se aplică prevederile legale în vigoare.6. Componenţa activelor înscrise în registru conform pct. 1-5, în momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului, nu trebuie să se modifice şi nu se poate opera vreo schimbare în registru, cu excepţia corectării erorilor pur materiale, decât cu avizul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor şi cu aprobarea judecătorului-sindic.7. Sub rezerva pct. 6, lichidatorii trebuie să adauge la valoarea activelor respective toate veniturile obţinute din fructificarea lor, precum şi valoarea primelor încasate în activitatea în cauză între momentul deschiderii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului şi cel al plăţii daunelor aferente activităţii de asigurare sau, după caz, cel al transferului de portofoliu.8. Dacă produsul realizării unor active este mai mic decât valoarea lor estimată în registre, lichidatorii sunt obligaţi să furnizeze o justificare privind acest lucru Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, precum şi judecătorului-sindic.------------Anexa 2 a fost introdusă de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004. Anexa 3DIRECTIVEale căror prevederi au fost transpuse în prezenta lege1. Prima Directivă a Consiliului 73/239/CEE din 24 iulie 1973 privind coordonarea legilor, reglementărilor şi prevederilor administrative privind iniţierea şi desfăşurarea activităţii de asigurare directă, alta decât cea de viaţă (Jurnalul Oficial L 228, 16/08/1973, p. 0003)Versiunea consolidată cuprinzând modificările aduse prin următoarele directive: 76/580, 84/641, 87/343, 87/344, 88/357, 90/618, 92/49, 95/26, 2000/26, 2002/13, 2002/87:- art. 1, art. 2, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 12, art. 13, art. 14, art. 16, art. 17, art. 19, art. 20, art. 22, art. 23, art. 25, art. 26, art. 27, art. 28 a), art. 29 a), art. 29 b), art. 37, anexele A, B, C2. Directiva 2001/17/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 martie 2001 privind reorganizarea şi falimentul societăţilor de asigurări (Jurnalul Oficial L 110, 20/04/2001, p. 0028):- art. 10(3), anexa3. Directiva 2002/83/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 noiembrie 2002 privind asigurarea de viaţă (Jurnalul Oficial nr. L345 din 19 decembrie 2002, p. 0001):- expunere de motive (18), art. 1, 2, 4, 5, art. 6 alin. (4) şi (5), art. 7, 8, 9, 10, 11, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 24, 27, 28, 29, 30, 31, 34, 36, 37, 38, 39, 40, 41, 42, 43, 44, 45, 46, 47, 48, 49, 51, 52, 53, 54, 55, 56, 58, 59, 61, 62, 67, 69, anexa, anexa 2.--------------Punctul 3 din anexa 3 a fost modificat de pct. 44 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.4. Directiva 2002/87/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2002 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi a firmelor de investiţii într-un conglomerat financiar şi cuprinzând modificări la directivele Consiliului 73/239/CEE, 92/49/CEE şi 93/22/CEE şi directivele 98/78/CE şi 2000/12/CE ale Parlamentului European şi Consiliului (Jurnalul Oficial L 035, 11/02/2003, p. 0001):- art. 2(2), art. 2(6), art. 2(9), art. 2(10), art. 2(11), art. 2(12), art. 2(13), art. 2(14), art. 2(15), art. 2(16)5. Directiva 2002/92/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 9 decembrie 2002 privind intermedierea în asigurări (Jurnalul Oficial nr. L009 din 15 ianuarie 2003, p. 0003):- art. 1, art. 1 alin. (2), art. 2, 3, 4, 6, 7, art. 7 alin. (3), art. 8, 9, 10, 11, 12, 14.--------------Punctul 5 din anexa 3 a fost modificat de pct. 45 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.6. Directiva 92/49/CEE din 18 iunie 1992 de coordonare a dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative privind asigurarea directă, alta decât asigurarea de viaţă, şi de modificare a directivelor 73/239/CEE şi 88/357/CEE (a treia directivă privind "asigurarea, alta decât de viaţă") (Jurnalul Oficial L 228, 11/08/1992, p. 1):- expunere de motive (7), art. 1, art. 2, art. 4, art. 5, art. 6, art. 7, art. 8, art. 9, art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 14, art. 16, art. 27, art. 29, art. 30, art. 32, art. 34, art. 35, art. 36, art. 38, art. 39, art. 40, art. 41, art. 44, art. 45, art. 46, art. 51, art. 56, art. 577. Directiva 98/78/CE din 27 octombrie 1998 privind supravegherea suplimentară a societăţilor de asigurare care fac parte dintr-un grup de asigurare (Jurnalul Oficial L 330, 05/12/1998, p. 0001):- expunere de motive (10)-(11), art. 1(b), art. 1(g), art. 1(h), art. 1(i), art. 1(j), art. 98. Directiva 83/349/CEE din 13 iunie 1983 în temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g) din Tratat, privind conturile consolidate (Jurnalul Oficial L 193, 18/07/1983, p. 0001):- art. 19. Directiva 2000/26/CE din 16 mai 2000 privind armonizarea legislaţiilor statelor membre privind asigurarea de răspundere civilă pentru daunele decurgând din circulaţia autovehiculelor şi de modificare a directivelor Consiliului 73/239/CEE şi 88/357/CEE (a patra directivă privind asigurarea auto) (Jurnalul Oficial L 181, 20/07/2000, p. 0065):- art. 4, art. 610. Directiva 2004/39/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind pieţele instrumentelor financiare, care modifică următoarele directive: 85/611/CEE, 93/6/CEE şi 2000/12/CE şi care abrogă Directiva 93/22/CEE - art. 4(14).11. Directiva a IV-a a Consiliului privind conturile anuale ale anumitor tipuri de societăţi comerciale (78/660/CEE), publicată în Jurnalul Oficial nr. L222 din 14 august 1978:- art. 17--------------Punctul 11 din anexa 3 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.12. Regulamentul Consiliului (CE) 2001/2157 privind statutul unei companii europene, publicat în Jurnalul Oficial nr. L294 din 10 noiembrie 2001:- art. 1 alin. (1)--------------Punctul 12 din anexa 3 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.13. Directiva 77/91, publicată în Jurnalul Oficial nr. L026 din 31 ianuarie 1977:- art. 6 alin. (1)--------------Punctul 13 din anexa 3 a fost modificat de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.14. Directiva 78/473/CEE de coordonare a dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative în domeniul coasigurării comunitare, publicată în Jurnalul Oficial nr. L151 din 7 iunie 1978, p. 0025-0027:- art. 10.------------Punctul 14 din anexa 3 a fost introdus de pct. 46 al art. I din LEGEA nr. 113 din 4 mai 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 421 din 16 mai 2006.15. Directiva 2003/41/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind activitatea şi supravegherea instituţiilor pentru pensii ocupaţionale, publicată în Jurnalul Oficial nr. L 235 din 23 septembrie 2003, p. 10-21:- punctul 19 din preambul.-------------Punctul 15 din anexa 3 a fost introdus de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 8 noiembrie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 916 din 10 noiembrie 2006.------------Anexa 3 a fost introdusă de pct. 63 al art. I din LEGEA nr. 403 din 11 octombrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 976 din 25 octombrie 2004.-------------

Noutăți

  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 30 iunie 2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul administraţiei publice
  • LEGE-CADRU nr. 284 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 265 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului
  • LEGE nr. 602 din 10 septembrie 1943 pentru completarea art. 5 din legea nr. 80 din 1942, pentru desfiinţarea comisiei centrale de judecată şi organizarea completelor speciale pentru judecarea litigiilor isvorate de aplicarea legilor de trecerea bunurilor evreieşti în patrimoniul Statului
  • LEGE nr. 155 din 29 iunie 2017 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2016 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1999 privind unele măsuri pentru prevenirea incapacităţii de plată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 4 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 25 din 18 aprilie 2003 pentru modificarea şi completarea art. 20 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate
  • LEGE nr. 10 din 25 noiembrie 1972 CODUL MUNCII
  • LEGE nr. 179 din 17 mai 2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor
  • LEGE nr. 281 din 31 octombrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică
  • LEGE nr. 304 din 13 noiembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 162 din 12 noiembrie 2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de Ministerul Sănătăţii Publice către autorităţile administraţiei publice locale
  • CODUL MUNCII din 2003 (LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 28 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012
  • LEGE nr. 383 din 28 septembrie 2004 pentru ratificarea Convenţiei consulare dintre România şi Federaţia Rusă, semnată la Moscova la 4 iulie 2003
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 6 martie 2013 privind serviciile poştale
  • LEGE nr. 216 din 27 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 298/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru protejarea patrimoniului Muzeului Naţional Filatelic
  • LEGE nr. 423 din 27 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 54/2000 privind finanţarea din bugetul de stat, din bugetul Fondului de asigurări sociale de sănătate şi din bugetele locale a unor activităţi şi programe în domeniul sănătăţii publice, desfăşurate de organizaţii neguvernamentale
  • LEGE nr. 208 din 24 octombrie 2008 pentru abrogarea art. III alin. (11) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 163/2001 privind reglementarea unor măsuri financiare
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 795 din 29 decembrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2000 privind desfăşurarea activităţii de realizare şi de verificare a lucrărilor de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei de către persoanele fizice şi juridice autorizate pe teritoriul României
  • LEGE nr. 97 din 8 aprilie 2009 privind înfiinţarea Institutului Cultural al Tătarilor din România "Sebat Husein"
  • LEGE nr. 134 din 1 iulie 2010 (*republicată*) privind Codul de procedură civilă*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 18 februarie 2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate
  • LEGE nr. 50 din 29 iulie 1991 *** Republicată privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor
  • LEGE nr. 242 din 29 noiembrie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 60/2015 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) şi k) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 32 din 16 iunie 1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
  • LEGE nr. 682 din 19 decembrie 2002 (*republicată*) privind protecţia martorilor*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 27 februarie 2008 pentru modificarea Legii muntelui nr. 347/2004
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 102 din 7 aprilie 2004 privind majorarea unor drepturi salariale ale personalului de specialitate artistică din cadrul Filarmonicii "George Enescu" din Bucureşti
  • LEGE nr. 321 din 28 noiembrie 2013 pentru modificarea alin. (7) al art. 45 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor
  • LEGE nr. 516 din 29 decembrie 2006 privind completarea Legii nr. 302/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 194 din 12 decembrie 2002 (*republicată*) privind regimul străinilor în România*)
  • LEGE nr. 33 din 27 mai 1994 (*republicată*) privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 97 din 29 iunie 2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit
  • LEGE nr. 151 din 30 iulie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 231 din 7 iunie 2006 pentru ratificarea Tratatului de constituire a Comunităţii Energiei, semnat la Atena la 25 octombrie 2005
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 32 din 2 martie 2010 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2009 pentru reglementarea unor măsuri financiar-contabile aplicabile în implementarea programului Facilitatea de tranziţie pentru România, prevăzut în Decizia Comisiei C (2007) 5.793 din 30 noiembrie 2007 privind contribuţia financiară a Facilităţii de tranziţie pentru întărirea capacităţii instituţionale în România
  • LEGE nr. 166 din 10 aprilie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 108/2001 privind exploataţiile agricole
  • LEGE nr. 305 din 17 mai 2002 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia juridică a serviciilor bazate pe acces condiţionat şi a serviciilor de acces condiţionat, adoptată la Strasbourg la 24 ianuarie 2001
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 186 din 20 decembrie 2001 privind instituirea sistemului de declaraţii de livrare a tutunului brut
  • LEGE nr. 472 din 12 decembrie 2006 pentru ratificarea Acordului privind finanţarea comună a Secretariatului permanent al Comisiei Interguvernamentale TRACECA (SP CIG TRACECA) între guvernele părţilor la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 21 aprilie 2005
  • LEGE nr. 153 din 20 mai 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României
  • LEGE nr. 82 din 2 aprilie 2007 pentru modificarea art. 26 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 189 din 9 noiembrie 2000 privind stingerea unor obligaţii bugetare
  • LEGE nr. 26 din 24 aprilie 1996 CODUL SILVIC
  • LEGE nr. 182 din 17 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2018 pentru încredinţarea către Compania Naţională "Unifarm" - S.A. a serviciului de interes economic general în vederea realizării activităţii de aprovizionare cu medicamente necesare asigurării activităţii de prevenire a deceselor şi agravării bolilor generate de lipsa imunoglobulinei umane şi suplimentarea bugetului Ministerului Sănătăţii din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018
  • LEGE nr. 489 din 28 decembrie 2006 (*republicată*) privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 59 din 20 iunie 2007 privind instituirea Programului naţional de îmbunătăţire a calităţii mediului prin realizarea de spaţii verzi în localităţi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 14 decembrie 2011 privind comunicaţiile electronice
  • LEGE nr. 235 din 16 mai 2001 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2000 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 342 din 6 iulie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2001 pentru ratificarea Acordului de garanţie dintre România şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul pentru Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., semnat la Bucureşti la 8 decembrie 2000
  • LEGE nr. 245 din 9 iunie 2004 (*republicată*) privind securitatea generală a produselor*)
  • LEGE nr. 169 din 2 octombrie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 1/1998 pentru acceptarea Protocolului 4 la Acordul general pentru comerţul cu servicii, adoptat la Geneva la 15 aprilie 1997
  • LEGE nr. 99 din 9 mai 2017 privind ratificarea Acordului dintre România şi Republica Populară Chineză pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi prevenirea evaziunii fiscale şi a evitării plăţii impozitelor, semnat la Bucureşti la 4 iulie 2016
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 136 din 29 decembrie 1995 privind asigurările şi reasigurările în România
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021