Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 164 din 2 aprilie 2001 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 90 din 26 martie 2001 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor(actualizată până la data de 9 martie 2009*)

---------- Capitolul I Organizarea şi funcţionarea Guvernului Secţiunea 1 Rolul şi funcţiile Guvernului Articolul 1 (1) Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. (2) Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor naţionale. (3) Guvernul se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile constituţionale, având la baza Programul de guvernare acceptat de Parlament. (4) Numirea Guvernului se face de Preşedintele României pe baza votului de încredere acordat Guvernului de Parlament. (5) Pentru realizarea Programului de guvernare Guvernul exercită următoarele funcţii: a) funcţia de strategie, prin care se asigură elaborarea strategiei de punere în aplicare a Programului de guvernare; b) funcţia de reglementare, prin care se asigură elaborarea cadrului normativ şi instituţional necesar în vederea realizării obiectivelor strategice; c) funcţia de administrare a proprietăţii statului, prin care se asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului, precum şi gestionarea serviciilor pentru care statul este responsabil; d) funcţia de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea pe plan intern şi extern; e) funcţia de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, precum şi în domeniile economic şi social şi al funcţionarii instituţiilor şi organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea Guvernului. Secţiunea a 2-a Componenţa Guvernului Articolul 2Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară, se bucură de exerciţiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute în cartea I titlul IV din Legea nr. 161/2003privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare.----------Art. 2 a fost modificat de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 23 din 3 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 martie 2004. Articolul 3 (1) Guvernul este alcătuit din primul-ministru şi miniştri. (2) Din Guvern pot face parte: un viceprim-ministru, miniştri de stat, precum şi miniştri-delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, prevăzuţi în lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de încredere.----------Alin. (2) al art. 3 a fost modificat de pct. 1 al art. 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008. (3) Viceprim-ministrul dispune de un aparat propriu de lucru care face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi are în coordonare următoarele autorităţi şi instituţii publice: a) Departamentul pentru Afaceri Europene; b) Departamentul pentru Lupta Antifraudă din cadrul Cancelariei Primului-Ministru*); c) Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei; d) Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii; e) Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice din subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor.----------Alin. (3) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008. (4) Structura organizatorică, statul de funcţii şi numărul de maxim de posturi ale aparatului propriu de lucru al viceprim-ministrului, structură fără personalitate juridică, finanţată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, se aprobă prin decizie a primului-ministru, cu încadrarea în numărul maxim de posturi aprobat pentru aparatul de lucru al Guvernului.----------Alin. (4) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008. (5) Viceprim-ministrul este ajutat în activitatea sa de unul sau mai mulţi consilieri de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-ministru, la propunerea viceprim-ministrului.----------Alin. (5) al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. 24 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 221 din 23 decembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 882 din 24 decembrie 2008. Articolul 4 (1) Abrogat.----------Alin. (1) al art. 4 a fost abrogat de art. 117, Cap. VII, Titlul IV, Cartea I din LEGEA nr. 161 din 19 aprilie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 21 aprilie 2003. (2) Constatarea stării de incompatibilitate se face de primul-ministru, care va dispune măsurile necesare pentru încetarea acesteia. Articolul 5Funcţia de membru al Guvernului încetează în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a stării de incompatibilitate, a decesului şi a demiterii în condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (2). Articolul 6Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţa public, se prezintă în scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a lua act de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii. Articolul 7 (1) Revocarea din funcţia de membru al Guvernului se face de Preşedintele României, prin decret, la propunerea primului-ministru. (2) Revocarea are loc în caz de remaniere guvernamentală. Articolul 8 (1) În cazul în care încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a decesului şi în alte situaţii prevăzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, ia act de aceasta şi declară vacantă funcţia de membru al Guvernului. (2) În cazul în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitiva sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru. Articolul 9 (1) Dacă primul-ministru se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 5 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile. (2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadă de cel mult 45 de zile. (3) În situaţiile prevăzute la alin. (2), înăuntrul termenului de 45 de zile, primul-ministru va iniţia procedurile prevăzute de lege pentru numirea unui alt membru al Guvernului. Articolul 10Numirea în funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, se face de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru. Secţiunea a 3-a Atribuţiile Guvernului Articolul 11În realizarea funcţiilor sale Guvernul îndeplineşte următoarele atribuţii principale: a) exercită conducerea generală a administraţiei publice; b) iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;b^1) emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea Constituţiei, şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită a formei iniţiatorului;----------Lit. b^1) a art. 11 a fost introdusă de pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 250 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. c) emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei; d) asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora; e) elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului; f) aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economică a ţării, pe ramuri şi domenii de activitate; g) asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de guvernare; h) asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege; i) aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării, scop în care organizează şi înzestrează forţele armate; j) asigură realizarea politicii externe a ţării şi, în acest cadru, integrarea României în structurile europene şi internaţionale; k) negociază tratatele, acordurile şi convenţiile internaţionale care angajează statul român; negociază şi încheie, în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri internaţionale la nivel guvernamental; l) conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea sa; m) asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului; n) abrogată;----------Lit. n) a art. 11 a fost abrogată de art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 87 din 5 septembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 634 din 14 septembrie 2007. o) înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea sa; p) cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale; r) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Articolul 12 (1) Pentru rezolvarea unor probleme din competenţa sa Guvernul poate constitui organisme cu caracter consultativ. (2) În scopul elaborării, integrării, corelării şi monitorizării de politici Guvernul poate constitui consilii, comisii şi comitete interministeriale. (3) Modul de organizare şi funcţionare a structurilor prevăzute la alin. (1) şi (2) şi a serviciilor acestora se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, în limita bugetului aprobat. Secţiunea a 4-a Primul-ministru Articolul 13Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor legale care le revin. Primul-ministru reprezintă Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Curtea Supremă de Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi, Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice, partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii neguvernamentale, precum şi în relaţiile internaţionale. Articolul 14Primul-ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită toate atribuţiile care derivă din această calitate. Articolul 15Primul-ministru numeşte şi eliberează din funcţie: a) conducătorii organelor de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al Guvernului, conform art. 3 alin. (1); b) secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai Guvernului, în cazul utilizării acestor funcţii; c) personalul din cadrul aparatului propriu de lucru al primului-ministru;----------Lit. c) a art. 15 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 4 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 9 martie 2009. d) secretarii de stat; e) alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile prevăzute de lege. Articolul 16 (1) Primul-ministru prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica Guvernului şi răspunde la întrebările ori interpelările care îi sunt adresate de către deputaţi sau senatori. (2) Primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la întrebările şi interpelările adresate Guvernului de către deputaţi sau senatori, în funcţie de domeniul de activitate ce formează obiectul interpelării. Articolul 17Primul-ministru contrasemnează decretele emise de Preşedintele României, în cazul în care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării acestora. Articolul 18 (1) În scopul rezolvării unor probleme operative primul-ministru poate constitui, prin decizie, consilii, comisii şi comitete interministeriale. (2) Primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi de lege sau care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului. Articolul 19 (1) În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin primul-ministru emite decizii, în condiţiile legii. (2) Deciziile primului-ministru se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa deciziilor.----------Alin. (2) al art. 19 a fost introdus de art. unic din LEGEA nr. 117 din 5 mai 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 9 mai 2005. Secţiunea a 5-a Organizarea aparatului de lucru al Guvernului Articolul 20Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul propriu de lucru al primului-ministru, Secretariatul General al Guvernului, departamente şi alte asemenea structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.----------Art. 20 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 4 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 9 martie 2009. Articolul 21 (1) Aparatul propriu de lucru al primului-ministru este alcătuit din: a) cabinetul primului-ministru; b) corpul secretarilor de stat şi consilierilor de stat ai primului-ministru; c) registratura primului-ministru. (2) Atribuţiile aparatului propriu de lucru al primului-ministru se stabilesc prin decizie a primului-ministru. (3) Personalului prevăzut la alin. (1) nu i se aplică prevederile legii privind Statutul funcţionarului public.----------Art. 21 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 4 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 9 martie 2009. Articolul 22 (1) Guvernul are un Secretariat General condus de secretarul general al Guvernului, care poate avea rang de ministru, ajutat de unul sau mai mulţi secretari generali adjuncţi, care pot avea rang de secretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru. (2) Secretariatul General face parte din aparatul de lucru al Guvernului şi asigură derularea operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii Guvernului, precum şi reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti. (3) Organizarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (4) Guvernul aprobă proiectul bugetului propriu, care se include în bugetul de stat. Secretarul general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al Guvernului. Secretariatul General al Guvernului are drept de iniţiativă legislativă pe domeniile aflate sub incidenţa atribuţiilor sale şi ale autorităţilor şi instituţiilor publice aflate în subordinea sa ori a Guvernului.----------Alin. (4) al art. 22 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 4 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 145 din 9 martie 2009. (5) Secretariatul general al Guvernului asigură, prin aparatul propriu, continuitatea derulării operaţiunilor tehnice aferente actelor de guvernare, constituind elementul de legătura şi stabilitate al guvernării. Articolul 23 (1) Departamentul este o structură organizatorică fără personalitate juridică şi fără unităţi în subordine, subordonat primului-ministru, având rolul de coordonare şi sinteză în domenii de interes general, în conformitate cu atribuţiile Guvernului. (2) Departamentul este condus de un demnitar. (3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin conducătorul departamentului emite ordine cu caracter individual. (4) Înfiinţarea, modul de organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Secţiunea a 6-a Funcţionarea Guvernului Articolul 24 (1) Şedinţele Guvernului se convoacă şi sunt conduse de primul-ministru. (2) Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii. (3) Preşedintele României prezidează şedinţele Guvernului la care participă. Articolul 25 (1) Guvernul se întruneşte săptămânal sau ori de câte ori este nevoie. (2) În cadrul şedinţelor Guvernului se dezbat probleme ale politicii interne şi externe a ţării, precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice, adoptându-se măsurile corespunzătoare. (3) La şedinţele Guvernului pot participa, în calitate de invitaţi, conducători ai unor organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor sau ai unor autorităţi administrative autonome, precum şi orice alte persoane a căror prezenţă se apreciază a fi utilă, la solicitarea primului-ministru. (4) Dezbaterile din şedinţele Guvernului şi modul de adoptare a actelor acestuia, precum şi a oricăror alte masuri stabilite se înregistrează pe bandă magnetică şi se consemnează în scris în stenograma şedinţei, certificată de ministrul delegat pentru coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi păstrată, conform legii, în cadrul Secretariatului General al Guvernului.----------Alin. (4) al art. 25 a fost modificat de art. 15 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 229 din 18 martie 2005. Articolul 26 (1) În exercitarea atribuţiilor sale Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe. Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare sau, în cazuri excepţionale, ordonanţe de urgenţă, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituţie. (2) Membrii Guvernului pot propune proiecte de hotărâri şi de ordonanţe; de asemenea, pot propune Guvernului proiecte de lege, în vederea exercitării dreptului de iniţiativă legislativă a acestuia. Metodologia de elaborare şi înaintare la Guvern a acestor proiecte de acte normative se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (3) În cazul încetării mandatului sau, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continua să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege.----------Alin. (3) al art. 26 a revenit la forma anterioară ORDONANŢEI DE URGENŢĂ nr. 76 din 12 iulie 2005, publicate în MONITORUL OFICIAL nr. 618 din 15 iulie 2005, prin respingerea acestui act normativ de către LEGEA nr. 250 din 9 august 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 734 din 12 august 2005. Articolul 27 (1) Guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe în prezenţa majorităţii membrilor săi. Hotărârile şi ordonanţele se adoptă prin consens. Dacă nu se realizează consensul, hotărăşte primul-ministru. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul documentelor şi al altor măsuri dezbătute în Guvern. (3) Hotărârile şi ordonanţele Guvernului se semnează de primul-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenta hotărârii sau a ordonanţei. Hotărârile care au caracter militar se comunică numai instituţiilor interesate. Articolul 28 (1) În realizarea funcţiei sale de conducere generală a administraţiei publice Guvernul exercită controlul ierarhic asupra ministerelor, organelor de specialitate din subordinea sa, precum şi asupra prefecţilor. (2) În exercitarea controlului ierarhic Guvernul are dreptul să anuleze actele administrative ilegale sau inoportune emise de autorităţile administraţiei publice din subordinea sa, precum şi ale prefecţilor. Articolul 29Guvernul se află în raporturi de colaborare cu autorităţile administrative autonome. Articolul 30 (1) Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ şi în municipiul Bucureşti. (2) Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. În această calitate prefectul răspunde de aplicarea politicii Guvernului în unităţile administrativ-teritoriale, având obligaţia de a asigura executarea actelor Guvernului, precum şi pe cele ale ministerelor şi celorlalte organe de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor. (3) Prefectul conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi exercită controlul asupra legalităţii actelor administrative ale consiliului local, ale primarului, ale consiliului judeţean şi ale preşedintelui consiliului judeţean. Articolul 31Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa activitate. Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia. Articolul 32Răspunderea penală a membrilor Guvernului este reglementată printr-o lege privind responsabilitatea ministerială. Articolul 33 (1) Guvernul organizează, prin Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi prin Regia Autonomă "Locato", administrarea bunurilor proprietate publică şi privată a statului, destinate unor acţiuni de reprezentare şi protocol ale Camerei Deputaţilor, Senatului, Preşedintelui României şi Guvernului. (2) Secretariatul General al Guvernului îndeplineşte atribuţiile de minister de resort faţă de Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" şi faţă de Regia Autonomă "Locato". (3) Secretariatului General al Guvernului îi pot fi date în coordonare sau trecute în subordine organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu excepţia ministerelor. (4) Normativele de cheltuieli pentru acţiunile de protocol ale Guvernului se aprobă prin hotărâre a acestuia. Capitolul II Organizarea şi funcţionarea ministerelor Secţiunea 1 Dispoziţii generale Articolul 34Ministerele sunt organe de specialitate ale administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. Articolul 35 (1) Ministerele se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei şi prezentei legi. (2) Ministerele sau alte organe de specialitate organizate în subordinea Guvernului sunt conduse de miniştri, în urma acordării votului de încredere de către Parlament. (3) Miniştrii răspund de întreaga activitate a ministerului în faţa Guvernului, precum şi, în calitate de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului. Articolul 36Ministerele şi miniştrii se aprobă de către Parlament, prin acordarea votului de încredere asupra Programului de guvernare şi întregii liste a Guvernului, la investitură. Articolul 37 (1) Primul-ministru poate cere Parlamentului modificarea structurii Guvernului prin înfiinţarea, desfiinţarea sau, după caz, divizarea ori comasarea unor ministere. În astfel de situaţii prevederile art. 36 se aplică în mod corespunzător. (2) Primul-ministru poate solicita Parlamentului ca unii dintre miniştri să aibă şi calitatea de ministru de stat pentru coordonarea activităţii unor ministere. Ministerele care se află în coordonarea fiecărui ministru de stat se stabilesc de primul-ministru.----------Alin. (2) al art. 37 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 23 din 3 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 martie 2004. Articolul 38În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei Preşedintele României, la propunerea primului-ministru, revocă şi numeşte miniştrii, cu respectarea prevederilor art. 7-10. Articolul 39Ministerele au personalitate juridică şi au sediul în municipiul Bucureşti. Secţiunea a 2-a Organizarea ministerelor Articolul 40 (1) Rolul, funcţiile, atribuţiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale ministerelor se stabilesc în raport cu importanţa, volumul, complexitatea şi specificul activităţii desfăşurate şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (2) În fiecare minister se va organiza cabinetul ministrului, cu personal propriu, căruia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public. Articolul 41 (1) În funcţie de natura atribuţiilor unele ministere pot avea în domeniul lor de activitate compartimente în străinătate, stabilite prin hotărâre a Guvernului. (2) Înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare se aprobă de Preşedintele României, la propunerea Guvernului. Articolul 42Ministerele pot înfiinţa în subordinea lor organe de specialitate, cu avizul Curţii de Conturi. Articolul 43Ministerele pot avea în subordinea lor servicii publice, care funcţionează în unităţile administrativ-teritoriale. Articolul 44 (1) Înfiinţarea sau desfiinţarea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale din unităţile administrativ-teritoriale, obiectul de activitate, structura organizatorică, numărul şi încadrarea personalului, criteriile de constituire a compartimentelor şi funcţiile de conducere ale acestora se aprobă prin ordin al ministrului, respectiv al conducătorului organului de specialitate în subordinea căruia aceste servicii sau organe îşi desfăşoară activitatea. (2) Ministrul numeşte şi eliberează din funcţie conducătorii organelor de specialitate din subordinea ministerului. (3) Conducătorii serviciilor publice descentralizate se numesc şi se eliberează din funcţie de către ministru, cu avizul consultativ al prefectului. Articolul 45Atribuţiile compartimentelor ministerelor se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului, aprobat prin ordin al ministrului. Secţiunea a 3-a Conducerea ministerelor Articolul 46 (1) Conducerea ministerelor se exercită de miniştri. (2) Ministrul reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele juridice şi fizice din ţară şi din străinătate, precum şi în justiţie. (3) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin ministrul emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile legii. Articolul 47 (1) În activitatea de conducere a ministerului ministrul este ajutat de unul sau mai mulţi secretari de stat, potrivit hotărârii Guvernului de organizare şi funcţionare a ministerului. (2) În cadrul ministerelor, instituţiilor publice şi altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale poate fi utilizată şi funcţia de subsecretar de stat, potrivit hotărârii Guvernului privind organizarea şi funcţionarea acestora.----------Alin. (2) al art. 47 a fost introdus de lit. b) a pct. 4 al art. 23 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 64 din 28 iunie 2003, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 464 din 29 iunie 2003. Articolul 48Secretarii de stat exercită atribuţiile delegate de către ministru. Articolul 49 (1) Secretarul general al ministerului este funcţionar public de carieră, numit prin concurs sau examen, pe criterii de profesionalism. Acesta asigură stabilitatea funcţionarii ministerului, continuitatea conducerii şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului. (2) Principalele atribuţii şi responsabilităţi ale secretarului general sunt următoarele: a) coordonează buna funcţionare a compartimentelor şi activităţilor cu caracter funcţional din cadrul ministerului şi asigură legătura operativă dintre ministru şi conducătorii tuturor compartimentelor din minister şi unităţile subordonate; b) colaborează cu compartimentele de specialitate din cadrul Secretariatului General al Guvernului, cu secretarii generali din celelalte ministere, precum şi cu secretarii judeţelor şi cu directorii generali de prefectura, în probleme de interes comun; c) primeşte şi transmite spre avizare ministerelor proiectele de acte normative iniţiate de minister şi asigură avizarea actelor normative primite de la alţi iniţiatori; d) transmite Secretariatului General al Guvernului proiectele de acte normative iniţiate de minister, pentru a fi discutate în şedinţa Guvernului; e) urmăreşte şi asigură finalizarea actelor normative aprobate de Guvern, care au fost iniţiate de minister; f) monitorizează şi controlează elaborarea raportărilor periodice, prevăzute de reglementările în vigoare; g) coordonează întregul personal al ministerului, activitatea de elaborare a politicilor de personal şi principiile directoare pentru managementul de personal din cadrul compartimentelor. (3) Secretarul general al ministerului poate îndeplini şi alte însărcinări prevăzute de regulamentul de organizare şi funcţionare a ministerului ori încredinţate de ministru. Articolul 50 (1) În realizarea atribuţiilor ce îi revin secretarul general poate fi ajutat de unul sau doi adjuncţi. (2) Secretarii generali adjuncţi sunt funcţionari publici de carieră, numiţi prin concurs sau examen. Articolul 51În cazul în care ministrul, din diferite motive, nu îşi poate exercită atribuţiile curente, va desemna secretarul de stat care exercită aceste atribuţii, înştiinţându-l pe primul-ministru despre aceasta. Articolul 52 (1) Pe lângă ministru funcţionează, ca organ consultativ, colegiul ministerului. (2) Componenţa şi regulamentul de funcţionare a colegiului ministerului se aprobă prin ordin al ministrului. (3) Colegiul ministerului se întruneşte, la cererea şi sub preşedinţia ministrului, pentru dezbaterea unor probleme privind activitatea ministerului. Secţiunea a 4-a Atribuţiile generale ale miniştrilor Articolul 53 (1) Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate următoarele atribuţii generale: a) organizează, coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise potrivit legii, cu respectarea limitelor de autoritate şi a principiului autonomiei locale a instituţiilor publice şi a agenţilor economici; b) elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;----------Lit. b) a alin. (1) al art. 53 a fost modificată de pct. 2 al art. unic din LEGEA nr. 250 din 22 iunie 2006, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 554 din 27 iunie 2006. c) acţionează pentru aplicarea strategiei proprii a ministerului, integrata celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului; d) fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le înaintează Guvernului; e) urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului, în baza bugetului aprobat; f) reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care România este parte şi cu alte înţelegeri stabilite în acest scop, şi dezvolta relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate; g) iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la cele existente; h) urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte organisme internaţionale; i) coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei generale a Guvernului; j) avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost create; k) colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor; l) aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare. (2) Miniştrii îndeplinesc în domeniul lor de activitate şi alte atribuţii specifice stabilite prin acte normative. (3) Miniştrii îşi îndeplinesc atribuţiile ce le revin folosind aparatul propriu al ministerelor, precum şi prin instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau autoritatea ministerelor. (4) Miniştrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului-ministru, realizarea programului de guvernare acceptat de Parlament într-un domeniu de activitate, scop în care conlucrează cu miniştrii care răspund de îndeplinirea acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc.----------Alin. (4) al art. 53 a fost introdus de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 23 din 3 martie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 187 din 3 martie 2004. Articolul 54Ministrul conduce aparatul propriu al ministerului, stabilit prin hotărâre a Guvernului, numeşte şi eliberează din funcţie personalul acestuia. Articolul 55 (1) Statele de funcţii ale ministerelor se aprobă de miniştri, în limita numărului de posturi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (2) Guvernul poate aprobă modificările ulterioare în structura ministerelor, a organelor de specialitate, a serviciilor publice descentralizate şi a instituţiilor subordonate acestora numai în limita alocaţiilor bugetare. Articolul 56Guvernul poate dispune prin hotărâre modificări în organizarea şi funcţionarea ministerelor, precum şi transferul unor activităţi de la un minister la altul ori la organe de specialitate din subordinea Guvernului. Capitolul III Dispoziţii finale Articolul 57Personalul din aparatul de lucru al Guvernului, din aparatul propriu al ministerelor şi al celorlalte organe centrale de specialitate, care are calitatea de funcţionar public, se bucură de toate drepturile şi obligaţiile prevăzute în legea privind statutul funcţionarului public. Articolul 58Salarizarea personalului din aparatul de lucru al Guvernului şi din aparatul propriu al ministerelor se face potrivit legii. Articolul 59Organizarea şi funcţionarea ministerelor privind apărarea naţională şi ordinea publică sunt reglementate prin legi speciale. Articolul 60Dispoziţiile prezentei legi, prin care se reglementează organizarea şi funcţionarea Guvernului şi ministerelor, se aplică în mod corespunzător şi celorlalte organe centrale de specialitate din subordinea Guvernului, cu excepţia unor instituţii de interes public a căror organizare şi funcţionare sunt reglementate prin legi speciale. Articolul 61Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 37/1990 pentru organizarea şi funcţionarea Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 8 decembrie 1990, cu modificările ulterioare, precum şi orice alte dispoziţii contrare.Aceasta lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 26 februarie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

VALENTIN ZOLTAN PUSKAS
Aceasta lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 1 martie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU
--------------

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 99 din 29 iunie 2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia persoanelor încadrate în munca
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 14 decembrie 2017 privind funcţia de control ex ante al procesului de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru de achiziţie publică, a contractelor/acordurilor-cadru sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 78 din 16 iunie 2000 privind regimul deşeurilor
  • LEGE nr. 100 din 7 mai 2015 pentru instituirea Zilei Limbii Bulgare
  • LEGE nr. 95 din 10 iunie 1997 privind declararea complexului "Memorialul victimelor comunismului şi al rezistentei Sighet" ca ansamblu de interes naţional
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 22 septembrie 2014 pentru aprobarea unor măsuri privind operarea unei aeronave aflate în proprietatea Ministerului Afacerilor Interne
  • LEGE nr. 52 din 19 martie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2007 privind Gruparea europeană de cooperare teritorială
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 84 din 20 iunie 2002 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
  • LEGE nr. 293 din 2 noiembrie 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 15 noiembrie 2018 pentru modificarea Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  • LEGE nr. 102 din 14 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2008 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre KfW, Frankfurt am Main, (KfW) şi România, semnat la Frankfurt am Main la 26 septembrie 2007, respectiv la Bucureşti la 28 decembrie 2007, pentru finanţarea Programului privind infrastructura municipală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 21 decembrie 2006 privind finanţarea unor proiecte de investiţii care necesită o perioadă mai lungă de un an până la finalizare
  • LEGE nr. 348 din 14 iulie 2004 privind denominarea monedei naţionale
  • LEGE nr. 6 din 3 februarie 1997 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Canadei pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 17 aprilie 1996
  • LEGE nr. 115 din 19 mai 2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali
  • LEGE nr. 189 din 2 noiembrie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 105/1999 pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările ulterioare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 97 din 29 iunie 2000 privind organizaţiile cooperatiste de credit
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 90 din 24 iunie 2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate
  • LEGE nr. 543 din 11 octombrie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2000 privind reinstituirea Ordinului, Crucii şi Medaliei Naţionale Serviciul Credincios
  • LEGE nr. 32 din 19 mai 1994 privind sponsorizarea
  • LEGE nr. 152 din 26 iunie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2017 pentru modificarea şi completarea Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 10 octombrie 2012 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II alin. (1) din Legea nr. 122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală
  • LEGE nr. 40 din 2 martie 2007 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind incluziunea socială, semnat la Bucureşti la 4 iulie 2006
  • LEGE nr. 46 din 14 martie 2013 privind afilierea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ca membru cu drepturi depline la Asociaţia Internaţională a Oficiilor de Marcare ce activează în domeniul metalelor preţioase
  • LEGE nr. 152 din 13 iulie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 41 din 15 martie 2001 privind acordarea pentru familiile cu venituri reduse a diferenţelor de tarif la serviciile de alimentare cu apa şi canalizare furnizate de Regia Autonomă a Apei Valea Jiului, beneficiara împrumutului extern acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru Proiectul privind alimentarea cu apa şi protecţia mediului în Valea Jiului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 75 din 1 iunie 1999 (*republicată*) privind activitatea de audit financiar*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 10 septembrie 2008 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Oradea în domeniul public al municipiului Oradea, judeţul Bihor, şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 96 din 16 august 2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat
  • LEGE nr. 233 din 12 decembrie 1923 privitoare la constatarea morţii prezumate a celor dispăruţi în timpul războiului, precum şi la regularea situaţiei juridice a patrimoniilor şi a urmaşilor lor
  • LEGE nr. 118 din 24 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul justiţiei
  • LEGE nr. 170 din 10 octombrie 2008 privind declararea de utilitate publică a terenurilor situate în Bucureşti, zona "Parcul Bordei"
  • LEGE nr. 109 din 14 aprilie 2009 pentru ratificarea Protocolului opţional, adoptat la New York la 18 decembrie 2002, la Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984
  • LEGE nr. 130 din 23 iunie 2011 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Moldova în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 14 decembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 278/2013 privind emisiile industriale
  • LEGE nr. 269 din 5 octombrie 2005 pentru ratificarea Acordului de securitate dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Italiene privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate, semnat la Bucureşti la 6 aprilie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 109 din 2 iulie 1997 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social
  • LEGE nr. 137 din 28 octombrie 1996 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 33/1995 privind măsuri pentru colectarea, reciclarea şi reintroducerea în circuitul productiv a deşeurilor refolosibile de orice fel
  • LEGE nr. 182 din 11 aprilie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 131/1999 pentru modificarea Legii nr. 165/1998 privind constituirea la dispoziţia Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei a fondului pentru finanţarea cheltuielilor aferente lucrărilor agricole din sectorul vegetal şi a celor pentru creşterea animalelor, în perioada 1998-2000
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 12 octombrie 2009 privind serviciile de plată
  • LEGE nr. 57 din 28 februarie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 148/2002 pentru asigurarea condiţiilor de finanţare a organizării şi desfăşurării activităţilor legate de procesul de privatizare derulate prin Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei
  • LEGE nr. 64 din 24 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 58/1997 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 51/1996, cu modificările ulterioare
  • LEGE nr. 176 din 1 septembrie 2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 73 din 28 iunie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Serviciile Societăţii Informaţionale
  • CONSTITUŢIA ROMÂNIEI din 21 noiembrie 1991 (*republicată*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 130 din 21 decembrie 2006 privind Inspecţia Socială
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 1 martie 2018 pentru adoptarea unor măsuri bugetare şi pentru completarea art. 63 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 101 din 17 noiembrie 2010 privind ratificarea Protocolului, semnat la Chişinău la 5 noiembrie 2010, pentru amendarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova cu privire la principiile colaborării în domeniul transportului feroviar, încheiat la Chişinău la 21 februarie 1995
  • LEGE nr. 206 din 2 iunie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 133/2008 privind modificarea anexei nr. 1^1 la Ordonanţa Guvernului nr. 64/1999 pentru aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Henri Coandă - Bucureşti
  • LEGE nr. 30 din 26 mai 1993 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 26 iulie 1991
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 25 din 13 martie 2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
  • LEGE nr. 354 din 15 iulie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGEA nr. 11 din 26 ianuarie 2010 bugetului de stat pe anul 2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 16 noiembrie 2004 privind unele măsuri pentru eliberarea şi înmânarea titlurilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere
  • LEGE nr. 30 din 13 martie 2009 privind aprobarea plăţii cotizaţiei anuale pentru anul 2009 ce decurge din calitatea României de stat participant la Acordul multilateral de bază privind transportul internaţional pentru dezvoltarea Coridorului Europa-Caucaz-Asia, semnat la Baku la 8 septembrie 1998
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021