Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 268 din 28 mai 2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 299 din 7 iunie 2001 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 268 din 28 mai 2001 (*actualizată*)privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului(actualizată până la data de 23 octombrie 2002*)

----------Parlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Prin prezenta lege se reglementează: a) cadrul juridic privind privatizarea societăţilor comerciale agricole care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, constituite în conformitate cu Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale; b) statutul juridic al Agenţiei Domeniilor Statului; c) administrarea societăţilor comerciale şi regimul concesionării sau arendării terenurilor proprietate publică şi privată a statului, aflate în exploatarea acestora. Articolul 2 (1) Prevederile prezentei legi se aplică şi societăţilor comerciale rezultate în urma divizării sau fuziunii societăţilor comerciale care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, precum şi societăţilor naţionale care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. (2) Prin terenuri cu destinaţie agricolă se înţelege: terenuri agricole productive - arabile, vii, livezi, pepiniere viticole, pomicole, plantaţii de hamei şi duzi, păşuni, fâneţe, sere, solarii, răsadniţe şi altele asemenea -, cele cu vegetaţie forestieră, dacă nu fac parte din amenajamente silvice, păşuni împădurite, cele ocupate cu construcţii şi instalaţii zootehnice, amenajări piscicole şi de îmbunătăţiri funciare, drumuri tehnologice şi de exploatare agricolă, platforme şi spaţii de depozitare care servesc nevoilor producţiei agricole şi terenuri neproductive care pot fi amenajate şi folosite pentru producţia agricolă. (3) Prevederile prezentei legi reglementează regimul juridic al terenurilor cu destinaţie agricolă, proprietate publică sau privată a statului, aflate în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului. Articolul 3 (1) Privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 se face de către Agenţia Domeniilor Statului, în numele statului, prin vânzarea de acţiuni, vânzarea de active şi prin privatizarea managementului către persoane fizice şi juridice, române sau străine. (2) Terenurile pentru care societăţile comerciale au obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului de incintă, eliberat de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cu aplicarea prevederilor legale privind reevaluarea imobilizărilor corporale şi modificarea capitalului social, fac parte din capitalul social al societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2. (3) Terenurile care urmează să fie retrocedate în conformitate cu prevederile Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi ale Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, se transmit, la cererea comisiilor judeţene, comisiilor locale. (4) Terenurile cu destinaţie agricolă, altele decât cele prevăzute la alin. (2), nu fac parte din capitalul social al acestor societăţi comerciale. Capitolul II Înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului şi delimitarea patrimoniului acesteia Secţiunea 1 Înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Domeniilor Statului Articolul 4 (1) Se înfiinţează Agenţia Domeniilor Statului, instituţie de interes public cu personalitate juridică, cu caracter financiar şi comercial, finanţată din surse extrabugetare, în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, având ca atribuţii: a) exercitarea în numele statului a prerogativelor dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului; b) gestionarea şi exploatarea eficientă a patrimoniului de stat, al cărui proprietar mandatat este, precum şi privatizarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2; c) administrarea terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public şi privat al statului, aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă şi a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic; d) concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului public sau privat al statului, aflate în exploatarea societăţilor naţionale, a institutelor şi staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă şi a unităţilor de învăţământ agricol şi silvic; e) concesionarea sau închirierea bunurilor, activităţilor şi serviciilor publice aflate în subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. (2) Atribuţiile şi structura organizatorică ale Agenţiei Domeniilor Statului se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. Articolul 5 (1) Agenţia Domeniilor Statului este condusă de un consiliu de administraţie format din 9 membri, numiţi pe criterii de competenţă profesională prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, iar unul dintre membrii acestuia este desemnat să îndeplinească funcţia de preşedinte, care este şi director general. (2) Durata mandatului membrilor consiliului de administraţie se fixează prin ordinul de numire şi nu poate fi mai mare de 4 ani. (3) Membrii consiliului de administraţie pot fi revocaţi pentru motive întemeiate de autoritatea care i-a numit, în baza unei analize a eficienţei activităţii pe perioada în care au activat în consiliu. (4) Consiliul de administraţie ia decizii valabile în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi. (5) Consiliul de administraţie se va întruni în şedinţe cel puţin o dată pe lună. (6) Consiliul de administraţie se poate convoca în şedinţe extraordinare de către preşedinte sau la cererea a cel puţin unei treimi din numărul membrilor săi ori prin ordin al autorităţii care i-a numit. (7) Preşedintele consiliului de administraţie aduce la îndeplinire hotărârile acestui consiliu şi în acest scop exercită următoarele atribuţii: a) încheie sau aprobă încheierea de contracte de către Agenţia Domeniilor Statului; b) aprobă operaţiuni de plăţi şi încasări în numele Agenţiei Domeniilor Statului; c) angajează şi reprezintă Agenţia Domeniilor Statului în relaţiile cu persoane fizice sau juridice, precum şi în faţa instanţelor judecătoreşti; d) prezintă anual spre aprobare Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor raportul de activitate al Agenţiei Domeniilor Statului şi bugetul de venituri şi cheltuieli, adoptate de consiliul de administraţie. (8) Atribuţiile, regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi remunerarea membrilor consiliului de administraţie se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. (9) Preşedintele consiliului de administraţie poate să delege dreptul de a semna contracte şi/sau convenţii ori alte documente unor persoane cu funcţii de conducere, angajate ale Agenţiei Domeniilor Statului. (10) Agenţia Domeniilor Statului va organiza auditul intern pentru realizarea controlului intern al operaţiunilor financiar-contabile, conform prevederilor legale. Articolul 6 (1) Veniturile realizate de Agenţia Domeniilor Statului se păstrează în conturi bancare purtătoare de dobânzi. (2) După deducerea cheltuielilor aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli al Agenţiei Domeniilor Statului veniturile astfel rezultate se virează semestrial Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în contul fondului denumit "Dezvoltarea agriculturii româneşti". (3) Sumele colectate în fondul "Dezvoltarea agriculturii româneşti" sunt destinate programelor de dezvoltare a pieţelor interne şi externe, programelor de cercetare, programelor de dezvoltare a fermelor private şi altor programe, inclusiv cele de restructurare a societăţilor comerciale din domeniul de activitate al Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în scopul privatizării eficiente a acestora. (4) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Agenţia Domeniilor Statului vor proceda la compensarea debitelor reprezentând redevenţe datorate şi neachitate la termen de concesionarii terenurilor agricole cu sumele cuvenite acestora cu titlu de susţinere financiară a agriculturii de către stat, prevăzute anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, iar sumele rezultate vor alimenta fondul <>.------------Alin. (4) al art. 6 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 215 din 23 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 24 aprilie 2002, care modifică art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 17 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 22 ianuarie 2002.(4^1) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Societatea Naţională <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A. vor proceda la compensarea debitelor reprezentând sumele datorate şi neachitate de către agenţii economici agricoli pentru prestaţiile de irigaţii efectuate de Societatea Naţională <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A. cu sumele cuvenite acestora cu titlu de susţinere financiară a agriculturii de către stat, prevăzute anual cu această destinaţie în bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.------------Alin. (4^1) al art. 6 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 134 din 10 octombrie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 770 din 23 octombrie 2002. (5) Pentru asigurarea finanţării programelor prevăzute la alin. (3) sumele colectate la fondul <> se completează cu alocaţiile aprobate din bugetul de stat pentru Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, cap. 67.01 <>, titlul <>.------------Alin. (5) al art. 6 a fost introdus de pct. 1 al articolului unic din LEGEA nr. 215 din 23 aprilie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 275 din 24 aprilie 2002, care modifică art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 1 din 17 ianuarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 22 ianuarie 2002. (6) Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi Agenţia Domeniilor Statului pot prelua, prin echivalenţă, şi cereale, în contul redevenţei datorate de concesionarii terenurilor agricole, în perioada în care fondul <> este gestionat de Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor.------------Alin. (6) al art. 6 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 9 septembrie 2002. (7) Prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor se stabilesc suprafeţele afectate de factorii naturali, produsele agricole şi cantităţile care se atribuie în natură producătorilor agricoli, persoane fizice, ale căror culturi au fost afectate.------------Alin. (7) al art. 6 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 9 septembrie 2002. (8) Metodologia privind preluarea în natură a redevenţei, modul de atribuire a ajutoarelor, precum şi înregistrarea în evidenţele Agenţiei Domeniilor Statului a acestor operaţiuni se stabilesc prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor.------------Alin. (8) al art. 6 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 9 septembrie 2002. (9) Ordinele ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor, date în aplicarea prezentei legi, sunt obligatorii pentru autorităţile administraţiei publice locale din zonele afectate.------------Alin. (9) al art. 6 a fost introdus de articolul unic din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 101 din 29 august 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 666 din 9 septembrie 2002. Secţiunea a 2-a Acţiuni pentru delimitarea patrimoniului Agenţiei Domeniilor Statului Articolul 7 (1) În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Agenţia Domeniilor Statului va inventaria terenurile cu destinaţie agricolă aflate în exploatarea societăţilor comerciale prevăzute la art. 1 şi 2 şi terenurile deţinute în administrare de institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, de universităţi şi de unităţile de învăţământ agricol şi silvic, prevăzute în anexa nr. 2, şi a societăţilor naţionale care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, prevăzute în anexa nr. 4. (2) Procedura de inventariere a terenurilor prevăzute la alin. (1), precum şi componenţa comisiilor de inventariere se vor stabili prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. (3) Planurile cadastrale ale terenurilor cu destinaţie agricolă, cu delimitarea suprafeţelor pe categorii de folosinţă, se vor întocmi de către oficiile de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol şi vor fi avizate, pentru conformitate, de comisia de inventariere şi de Direcţia cadastru şi îmbunătăţiri funciare. (4) În vederea stabilirii dreptului de proprietate publică sau privată a statului, după caz, pe baza planurilor cadastrale întocmite potrivit alin. (3) şi a Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în termen de 90 de zile de la definitivarea lucrărilor de cadastru Agenţia Domeniilor Statului va depune cererea de înscriere a dreptului de proprietate al statului în Cartea funciară, la biroul de carte funciară al judecătoriei în a cărei rază teritorială este situat terenul. (5) Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1) şi trecerea lor în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului se fac pe bază de protocol între societăţile comerciale, institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă, universităţile şi unităţile de învăţământ agricol şi silvic şi societăţile naţionale, pe de o parte, şi Agenţia Domeniilor Statului, pe de altă parte, în termen de 15 zile de la data inventarierii lor. (6) La data predării-preluării bunurilor care fac obiectul prezentei legi se va întocmi de către Agenţia Domeniilor Statului balanţa terenurilor pe fiecare unitate prevăzută la art. 1, 2 şi în anexele nr. 1-4, iar terenurile care nu fac obiectul retrocedării, în conformitate cu prevederile legilor în domeniu, vor fi declarate terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului şi vor putea fi concesionate sau arendate în condiţiile legii. (7) Agenţia Domeniilor Statului, împreună cu oficiul de cadastru agricol şi organizarea teritoriului agricol, va inventaria terenurile care fac obiectul reconstituirii dreptului de proprietate potrivit Legii nr. 18/1991, republicată, şi Legii nr. 1/2000 şi le va preda pe bază de protocol comisiilor locale în vederea eliberării titlurilor de proprietate şi punerii în posesie a celor îndreptăţiţi. (8) În situaţia în care Agenţia Domeniilor Statului constată că au fost săvârşite abuzuri comise prin acte administrative în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 1/2000, aceasta se poate prevala de prevederile art. 60-62 din Legea nr. 18/1991, republicată, sau poate sesiza instanţele judecătoreşti în a căror rază teritorială este situat terenul. Articolul 8 (1) Terenurile agricole aparţinând domeniului privat şi public al statului, aflate în exploatarea institutelor sau staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă, universităţilor şi unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, a companiilor sau societăţilor naţionale, vor fi concesionate direct către acestea în schimbul unei redevenţe. (2) Institutele şi staţiunile de cercetare şi producţie agricolă şi unităţile de învăţământ agricol şi silvic sunt scutite de plata redevenţei pentru terenurile concesionate ce aparţin domeniului public, în scopul realizării obiectivelor cercetării. (3) Până la privatizarea societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat, a companiilor sau societăţilor naţionale, precum şi a institutelor sau staţiunilor de cercetare şi producţie agricolă acestea vor avea un drept de preemţiune în concesionarea terenurilor deţinute în exploatare, aparţinând domeniului privat al statului, drept ce va putea fi exercitat în maximum 45 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I. Capitolul III Vânzarea acţiunilor societăţilor comerciale ce deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă, precum şi concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului şi a activităţilor ori serviciilor aparţinând domeniului public al statului Secţiunea 1 Pregătirea privatizării Articolul 9 (1) La primirea din partea unui investitor interesat a unei scrisori de intenţie pentru concesionarea terenului aflat în exploatarea societăţilor comerciale ce intră sub incidenţa prezentei legi, aparţinând domeniului privat al statului, intrat sau prevăzut să intre în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, aceasta este obligată să efectueze studiul de oportunitate al concesionării şi, concomitent, evaluarea acţiunilor deţinute la respectiva societate. (2) În cazul în care investitorul interesat de concesionarea sau arendarea terenului cu destinaţie agricolă solicită şi cumpărarea de acţiuni, cele două contracte se vor negocia în conformitate cu metodele şi prevederile de privatizare prevăzute în prezentul capitol. (3) În cazul în care investitorul este interesat numai de concesionarea sau arendarea terenului cu destinaţie agricolă şi nu solicită şi cumpărarea de acţiuni, vor putea fi concesionate sau arendate numai acele terenuri care, potrivit studiului de oportunitate întocmit, nu sunt necesare societăţilor comerciale pentru desfăşurarea activităţii, potrivit obiectului lor de activitate. Secţiunea a 2-a Vânzarea de acţiuni Articolul 10 (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Agenţia Domeniilor Statului va întocmi liste cuprinzând societăţile comerciale care fac obiectul privatizării, respectiv ale căror terenuri deţinute sunt oferite spre concesionare sau arendare. Aceste liste vor fi aprobate prin ordin al ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor. (2) Listele prevăzute la alin. (1) vor fi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, şi vor cuprinde: a) datele de identificare a agentului economic - denumirea societăţii comerciale, sediul, codul fiscal, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului; b) capitalul social şi structura acţionariatului; c) procentul din capitalul social supus vânzării; d) suprafaţa totală de teren agricol ce urmează să fie concesionată; e) termenul limită de declanşare a procesului de privatizare-restructurare. Articolul 11 (1) În vederea asigurării unui proces de privatizare, respectiv de concesionare, eficient şi transparent, pentru fiecare societate comercială scoasă la privatizare şi nominalizată în lista Agenţia Domeniilor Statului va publica în mijloacele de informare în masă anunţul publicitar elaborat pentru vânzarea acţiunilor şi concesionarea terenurilor din domeniul public sau privat al statului, deţinute în exploatare de aceste societăţi. (2) Anunţul publicitar va fi întocmit în baza dosarului de prezentare şi a studiului de oportunitate întocmit de Agenţia Domeniilor Statului. (3) Anunţul publicitar va cuprinde informaţii minime cu privire la: a) denumirea şi sediul societăţii comerciale; b) numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerţului şi codul fiscal; c) obiectul de activitate; d) capitalul social şi numărul de acţiuni puse în vânzare; e) structura acţionariatului; f) suprafaţa terenului care urmează să fie concesionată; g) locul şi data limită de cumpărare a caietului de sarcini; h) locul de unde se pot obţine alte date; i) locul şi data limită a depunerii ofertelor; j) alte date considerate importante. Articolul 12Persoanele fizice sau juridice interesate în cumpărarea de acţiuni emise de societăţile comerciale care deţin în exploatare terenuri cu destinaţie agricolă şi/sau în concesionarea şi arendarea terenurilor aparţinând domeniului public sau privat al statului, inclusiv a bunurilor, activităţilor sau serviciilor accesorii ale acestor bunuri, vor înregistra la sediul Agenţiei Domeniilor Statului o scrisoare de intenţie. Articolul 13 (1) Vânzarea de acţiuni emise de societăţile comerciale care fac obiectul prezentei legi se va face în baza unui raport de evaluare, la preţul de piaţă stabilit de cerere şi ofertă. (2) Pentru societăţile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, care au datorii reprezentând mai mult de jumătate din capitalul social al acestora şi care au fost scoase la vânzare de două ori fără să se înregistreze vreo ofertă, din comisia de negociere vor face parte şi reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice, astfel încât investitorii interesaţi să poată negocia atât valoarea acţiunilor, cât şi valoarea totală a datoriilor şi modul de stingere a acestora. Articolul 14 (1) Vânzarea acţiunilor către investitorii interesaţi prevăzuţi la art. 3 alin. (1) se va face prin următoarele metode: a) ofertă publică de vânzare; b) negociere directă cu preselecţie. (2) În cazul vânzării de acţiuni prin ofertă publică salariaţii şi membrii conducerii societăţii comerciale au dreptul să cumpere, în termen de 30 de zile, anterior deschiderii ofertei publice, până la 20% din acţiunile scoase la vânzare, cu reducere de până la 30% faţă de preţul prevăzut în oferta făcută de Agenţia Domeniilor Statului. (3) În cazul vânzării de acţiuni prin negociere directă cu preselecţie asociaţia salariaţilor, constituită conform art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi societăţile agricole, asociaţiile agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, vor avea dreptul de cumpărare preferenţială a acţiunilor, în situaţia în care oferă un preţ cu cel mult 40% mai mic decât cel mai mare preţ oferit. (4) Condiţiile de participare la cumpărare de acţiuni prin negociere directă cu preselecţie, în condiţiile prevăzute la alin. (3), pentru societăţile agricole, asociaţiile agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, vor fi prevăzute în mod expres în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (5) Criteriul de departajare a ofertanţilor în cadrul ofertei publice este preţul/acţiune, iar în negocierea directă cu preselecţie este preţul/acţiune şi pregătirea de specialitate pentru persoanele fizice, iar pentru persoanele juridice, experienţa în exploatarea terenului. În cadrul negocierii se vor stabili clauze pentru păstrarea obiectului de activitate şi protecţia salariaţilor. Articolul 15Asociaţiile constituite în conformitate cu art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi societăţile comerciale agricole, asociaţiile agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, pot cumpăra acţiuni emise de societăţile comerciale prevăzute la art. 1 şi 2, beneficiind de următoarele facilităţi: plata în rate, eşalonate pe o perioadă de maximum 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, cu avans de minimum 20% din preţul de adjudecare şi cu o dobândă de 10% pe an. Articolul 16 (1) Dividendele aferente acţiunilor dobândite de o asociaţie dintre cele prevăzute la art. 15 sunt neimpozabile pe durata executării contractului de vânzare. (2) Veniturile obţinute potrivit alin. (1) se transferă asociaţiei şi se utilizează exclusiv pentru plata ratelor, a dobânzilor şi pentru rambursarea creditelor contractate de asociaţie în vederea cumpărării de acţiuni. Articolul 17 (1) Acţiunile dobândite în conformitate cu prevederile art. 15 se înscriu în registrul acţionarilor societăţilor comerciale, iar asociaţiile vor figura în registrul acţionarilor şi vor fi înscrise în registrul comerţului la poziţia "Acţionari", până la plata integrală a preţului, având drept de vot în adunarea generală a acţionarilor corespunzător cu numărul de acţiuni deţinute. (2) Pentru acţiunile vândute cu plata în rate acţiunile neachitate se constituie gaj şi se eliberează de sarcini pe măsura achitării lor. Secţiunea a 3-a Concesionarea sau arendarea terenurilor cu destinaţie agricolă, precum şi concesionarea bunurilor proprietate publică sau privată a statului şi a activităţilor şi serviciilor publice Articolul 18 (1) Iniţiativa concesionării o poate avea concedentul sau orice investitor interesat, conform Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor. (2) Persoanele fizice sau juridice române ori străine, inclusiv asociaţiile constituite în conformitate cu art. 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi societăţile agricole, asociaţiile agricole şi alte forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, care doresc să concesioneze terenurile ce fac obiectul acestei secţiuni, vor adresa o scrisoare de intenţie concedentului, respectiv Agenţiei Domeniilor Statului. (3) După înregistrarea scrisorii de intenţie Agenţia Domeniilor Statului va întocmi în termen de 30 de zile studiul de oportunitate conţinând o evaluare tehnico-economică şi caietul de sarcini al concesiunii, pe care îl va depune spre aprobare Consiliului de administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului. (4) Hotărârea Consiliului de administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului privind aprobarea concesionării va cuprinde şi procedura de concesionare, care poate fi: a) licitaţie cu plic închis, dacă investitorul interesat nu a condiţionat concesionarea terenului agricol de cumpărarea de acţiuni ale societăţii comerciale în exploatarea căreia se afla acest teren; b) negociere directă cu preselecţie, dacă investitorul interesat condiţionează concesionarea terenurilor de cumpărarea de acţiuni ale societăţilor comerciale ce deţin în administrare aceste terenuri.A. Procedura concesionării prin licitaţie cu plic închis Articolul 19 (1) Procedura concesionării prin licitaţie cu plic închis se face într-o singură etapă şi are drept scop concesionarea bunurilor, activităţilor sau serviciilor aparţinând domeniului privat al statului şi se aplică atunci când investitorul nu condiţionează concesionarea terenurilor de cumpărarea acţiunilor societăţilor comerciale ce deţin în administrare aceste bunuri. (2) Selectarea ofertelor se va face în baza grilei de punctare aprobate în caietul de sarcini, care va avea ca principale elemente: a) redevenţa oferită; b) capacitatea tehnică de a exploata bunul ce face obiectul concesiunii; c) valoarea investiţiilor propuse şi posibilităţi financiare de realizat. Articolul 20 (1) Concedentul va încheia contractul de concesiune cu ofertantul cel mai bine plasat, în baza grilei de punctare. Condiţiile care au condus la declararea drept câştigător al concesiunii vor fi obligatoriu clauze în contract. (2) Contractul de concesiune va cuprinde clauza referitoare la împărţirea responsabilităţilor de mediu între concedent şi concesionar. (3) La expirarea contractului de concesiune beneficiarul este obligat să restituie liber de orice sarcini bunul încredinţat prin contract, inclusiv investiţiile realizate. (4) Pentru investiţiile nerecuperate părţile vor conveni modul de recuperare a acestora.B. Procedura concesionării sau arendării prin negociere directă Articolul 21Procedura concesionării prin negociere directă se aplică în cazul în care investitorul interesat condiţionează cumpărarea acţiunilor societăţilor comerciale care fac obiectul acestei legi de concesionarea sau arendarea terenurilor deţinute în exploatare de către aceste societăţi comerciale. Secţiunea a 4-a Procedura vânzării acţiunilor societăţilor comerciale şi a concesionării terenurilor cu destinaţie agricolă Articolul 22 (1) În cazul în care un investitor este interesat în cumpărarea acţiunilor unei societăţi comerciale ce face obiectul prezentei legi, solicitând în scrisoarea de intenţie şi concesionarea sau arendarea terenului aparţinând domeniului public sau privat al statului, deţinut în exploatare de această societate, Agenţia Domeniilor Statului, în baza raportului de evaluare şi apreciere al experţilor, întocmeşte, în vederea aprobării: a) dosarul de prezentare a societăţii comerciale; b) nota de preţ privind evaluarea acţiunilor; c) caietul de sarcini. (2) Agenţia Domeniilor Statului întocmeşte studiul de oportunitate şi îl supune spre aprobare consiliului de administraţie. Consiliul de administraţie hotărăşte asupra conţinutului caietului de sarcini şi totodată specifică:- durata concesiunii;- modul de calcul al redevenţei şi modalitatea de plată;- investiţii făcute de concesionar;- condiţii de exploatare a concesiunii;- obligaţii de mediu;- regimul bunurilor la încetarea concesiunii. (3) Comisia de negociere numită prin decizia Consiliului de administraţie al Agenţiei Domeniilor Statului va negocia condiţiile celor două contracte, în baza caietelor de sarcini aprobate. (4) Departajarea ofertelor se va face în baza unei grile de punctare comune, care va cuprinde: a) preţul pe acţiune şi modalitatea de plată; b) condiţiile caietului de sarcini al concesiunii. Capitolul IV Vânzarea de active aparţinând societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri cu destinaţie agricolă Secţiunea 1 Pregătirea pentru vânzare Articolul 23 (1) Dacă în urma ofertării de două ori a unei societăţi comerciale şi a oferirii de facilităţi, conform art. 15, nu au fost înregistrate cereri de cumpărare de acţiuni, se poate proceda la divizarea acestei societăţi comerciale pe ferme şi centre de profil, în baza unui studiu de fezabilitate şi cu aprobarea adunării generale a acţionarilor, potrivit mandatului special acordat de Agenţia Domeniilor Statului, sau la restructurarea societăţii, prin vânzare de active, concesionari sau arendare de terenuri, în conformitate cu prevederile prezentului capitol. (2) Ferma de producţie agricolă, definită ca fiind unitatea de producţie ce însumează infrastructura investiţională şi terenurile aferente necesare în vederea desfăşurării procesului de producţie agricolă, constituie cea mai mică subdiviziune a unei societăţi agricole supuse privatizării. Ferma de producţie agricolă poate fi divizată numai în cazurile de dizolvare sau lichidare, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice. (3) În cazul reorganizării judiciare a societăţilor comerciale care deţin în administrare terenuri cu destinaţie agricolă Agenţia Domeniilor Statului împreună cu creditorii se vor pronunţa asupra planului de reorganizare propus. Secţiunea a 2-a Vânzarea de active cu plată integrală Articolul 24 (1) Vânzarea activelor societăţilor comerciale se va face în baza unui studiu de oportunitate, la propunerea consiliilor de administraţie ale societăţilor comerciale, avizat de Agenţia Domeniilor Statului şi aprobat de adunarea generală a acţionarilor. (2) Vânzarea activelor prevăzute la alin. (1) se efectuează pe bază de licitaţie cu strigare sau în plic închis cu adjudecare, la preţul cel mai bun oferit. (3) Procedura prevăzută la alin. (1) şi (2) se aplică şi în cazul perfectării unui contract de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, dacă în contractul de leasing nu s-a prevăzut altfel. (4) Reprezentanţii în adunarea generală a acţionarilor şi în consiliile de administraţie ale societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri cu destinaţie agricolă au obligaţia să întocmească lista cuprinzând activele neutilizate, în vederea avizării acesteia de către Agenţia Domeniilor Statului şi publicării ei în presă. Articolul 25 (1) La cumpărarea de active aparţinând societăţilor comerciale ce fac obiectul prezentei legi nu au dreptul să participe membrii adunării generale a acţionarilor sau ai consiliului de administraţie al societăţii vânzătoare. (2) Sumele realizate din vânzarea activelor societăţilor comerciale care fac obiectul prezentei legi vor fi utilizate de către acestea pentru: a) rambursarea datoriilor; b) efectuarea de investiţii; c) finalizarea activităţii din principalul obiect de activitate. (3) Sumele prevăzute la alin. (2) nu pot fi utilizate pentru plata drepturilor salariale. Articolul 26 (1) Societăţile comerciale care fac obiectul prezentei legi şi care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere pentru activele societăţii, altele decât terenurile cu destinaţie agricolă, pot vinde prin negociere directă sau pot încheia contracte de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare cu locatarii sau chiriaşii, dacă aceştia au efectuat investiţii în activele utilizate şi nu au obligaţii restante faţă de societate. (2) Contractul de vânzare sau de leasing se încheie în baza raportului de evaluare acceptat de părţi şi cu scăderea valorii investiţiilor efectuate de chiriaş, respectiv de locatar. (3) Încheierea contractelor de vânzare sau de leasing este condiţionată de aprobarea prealabilă de către Agenţia Domeniilor Statului. Secţiunea a 3-a Vânzarea de active cu plata în rate Articolul 27Societăţile comerciale care fac obiectul prezentei legi pot vinde, cu aprobarea prealabilă a Agenţiei Domeniilor Statului, în condiţiile stabilite de adunarea generală a acţionarilor şi de consiliul de administraţie, active cu plata în rate salariaţilor, precum şi societăţilor agricole, asociaţiilor agricole şi altor forme asociative din agricultură, cu personalitate juridică, în următoarele condiţii: a) avans minim de 20% din preţul aprobat de adunarea generală a acţionarilor şi consiliul de administraţie, cu aprobarea Agenţiei Domeniilor Statului, dar nu mai mic decât valoarea contabilă a acestuia; b) rate eşalonate pe un termen de până la 5 ani; c) dobândă anuală de 30%. Articolul 28Contractele de vânzare-cumpărare de active vor avea clauze ferme pentru respectarea legislaţiei în vigoare privind protecţia mediului. Capitolul V Sancţiuni Articolul 29 (1) Constituie contravenţii la prezenta lege, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 50.000.000 lei următoarele fapte: a) nepublicarea listei cuprinzând societăţile comerciale care se privatizează potrivit anunţului publicitar; b) nerespectarea metodei de privatizare stabilite în oferta de vânzare sau în studiul de oportunitate; c) neincluderea anumitor bunuri din patrimoniul societăţii comerciale în oferta de vânzare şi în raportul de evaluare ori includerea unor bunuri fictive în oferta de vânzare, cu scop vădit de a induce în eroare investitorul sau; d) neincluderea în caietul de sarcini a situaţiilor reale privind situaţia bunului care urmează să fie concesionat, în scopul tulburării dreptului de exploatare a concedentului; e) neîntocmirea raportului de evaluare sau a studiului de oportunitate pentru formarea preţului de ofertă sau stabilirea redevenţei ce stau la baza negocierii; f) atribuirea dreptului de cumpărare/concesionare sau de arendare unei persoane în dauna alteia care a formulat o ofertă mai avantajoasă; g) divulgarea de informaţii confidenţiale unor terţi, în vederea influenţării preţului de ofertă sau redevenţei. (2) Contravenţiilor prevăzute în prezenta lege le sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 32/1968*) privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, cu excepţia art. 25 şi 26.-------------*) Legea nr. 32/1968 a fost abrogată de alin. (2) al art. 51 din ORDONANŢA nr. 2 din 12 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 25 iulie 2001. Capitolul VI Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 30În termen de 30 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor va întocmi normele metodologice de aplicare, care vor fi supuse spre aprobare Guvernului. Articolul 31În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi Agenţia Domeniilor Statului va prelua, prin protocol, de la Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, acţiunile societăţilor comerciale care nu au fost preluate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, şi a Hotărârii Guvernului nr. 97/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, precum şi acţiunile societăţilor naţionale care funcţionează sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor. Articolul 32Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta lege. Articolul 33Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 607 din 13 decembrie 1999, Hotărârea Guvernului nr. 97/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/1999 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri agricole sau terenuri aflate permanent sub luciu de apă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 16 februarie 2000, Hotărârea Guvernului nr. 46/2000 privind atribuţiile şi structura organizatorică ale Agenţiei Domeniilor Statului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 26 ianuarie 2000, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 2 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

p. PREŞEDINTELE SENATULUI,

DORU IOAN TĂRĂCILĂ
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 10 mai 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constituţia României.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALER DORNEANU
Anexa 1                          SOCIETĂŢI COMERCIALE PE ACŢIUNI                   deţinătoare de trenuri cu destinaţie agricolă───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    Nr.    crt. Denumirea Societăţii Comerciale───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    Judeţul Alba     1. AGRA ALBA - S.A.     2. AGROINDUSTRIALA PETREŞTI - S.A.     3. APOLLON - S.A. GALDA DE JOS     4. BLASIUS BLAJ - S.A.     5. HORTICOLA OIEJDEA - S.A.     6. MURESUL - S.A. LUNCA MUREŞULUI     7. PERLA TÂRNAVEI JIDVEI - S.A.     8. SUINDPROD - S.A. GALDA     9. TRANSILVANIA - S.A. AIUD    10. VITICOLA - S.A. AIUD    11. VITIS - S.A. SEBEŞ    Judeţul Arad    12. AGROINDUSTRIALA ARNO ARADU NOU - S.A.    13. AGROINDUSTRIALA FÂNTÂNELE - S.A.    14. AGROINDUSTRIALA HORIA - S.A.    15. AGROINDUSTRIALA INEU - S.A.    16. AGROINDUSTRIALA LEGUMICOLA PECICA - S.A.    17. AGROINDUSTRIALA NĂDLAC - S.A.    18. AGROINDUSTRIALA PECICA - S.A.    19. AGROINDUSTRIALA SAGU - S.A.    20. AGROINDUSTRIALA SCÂNTEIA - S.A. ŞIMAND    21. AGROINDUSTRIALA UTVINIS - S.A.    22. ALFAR - S.A. ARAD    23. ARCER CERMEI - S.A.    24. COMFRUCT - S.A. LIPOVA    25. CRISCOM - S.A. CHIŞINEU-CRIŞ    26. DARIMEX AGROPRODEX - S.A.    27. HORTICOLA HORIA - S.A.    28. HORTICOLA INEU - S.A.    29. HORTICOLA NĂDLAC - S.A.    30. IZVORIN - S.A.    31. PASTORALA - S.A. ARAD    32. PISCICOLA ARAD - S.A.    33. SEMROM - S.A. ŞEMLAC    34. SUPERSEM ARAD - S.A.    35. VITIVINICOLA BARATCA - S.A.    36. ZOOLACT - S.A. ŞEMLAC    Judeţul Argeş    37. AGROIZ IZVORU - S.A.    38. AGROMIXT - S.A. LEORDENI    39. AGROPIT - S.A. PITEŞTI    40. AGROSTAR COSTEŞTI - S.A.    41. AGROTIM - S.A. CURTEA DE ARGEŞ    42. AIASC - S.A. VULPEŞTI    43. BĂICULEŞTI - S.A.    44. CERES PITEŞTI - S.A.    45. FRUCTIS - S.A. CÂMPULUNG    46. HORTICOM ROCIU - S.A.    47. PITSER - S.A. BASCOV    48. VALAHIA - S.A. TOPOLOVENI    Judeţul Bacău    49. AGRIBAC FORTUNA - S.A. BACĂU    50. AGROFRUCT - S.A. RĂCĂCIUNI    51. AGROINDUSTRIALA - S.A. TRAIAN    52. AGRO-NOVA - S.A. RĂCĂCIUNI    53. AGROPROD - S.A. PARANCEA    54. AGROZOOTEHNICA - S.A. SĂNDULENI    55. AICBAC - S.A. BACĂU    56. AREAL - S.A. BACĂU    57. CERAVIS - S.A. BRAD BEREŞTI-BISTRIŢA    58. ESOX - S.A. BACĂU    59. GODOVANA - S.A. FILIPENI    60. HORTIPROD - S.A. BACĂU    61. HORTIPROD - S.A. ORBENI    62. INTENSIV - S.A. BEREŞTI    63. MULTIPROD - S.A. SASCUT    64. POMICOLA - S.A. LICHITISENI    65. PROTOBAC - S.A. BACĂU    66. SELBAC - S.A. BACĂU    67. SERON - S.A. ONEŞTI    68. SUINPROD - S.A. BACĂU    69. AGROIND VULTURENI - S.A.    Judeţul Bihor    70. AGORA - S.A. ORADEA    71. AGROINDUSTRIALA CAUACEU - S.A.    72. AGROINDUSTRIALA CIGHID - S.A.    73. AGROINDUSTRIALA CRIŞANA TINCA - S.A.    74. AGROINDUSTRIALA INAND - S.A.    75. AGROPROD VÂNĂTORI - S.A.    76. AVÂNTUL - S.A. ORADEA    77. BIZOOFRUCT BIHARIA - S.A.    78. DEALUL NOU SĂCUENI - S.A.    79. GOLDFRUCT - S.A. URVIND    80. HORTICOLA - S.A. BALC    81. HORTICOLA SĂLARD - S.A.    82. INHOLOD - S.A.    83. LUGAFRUCT - S.A. URVIND    84. MALUS - S.A. ALEŞD    85. MARGA - S.A. MARGHITA    86. ORSER - S.A. ORADEA    87. OVIPERS - S.A. ORADEA    88. POMUR - S.A. URVIND    89. PRATOSEM - S.A. ORADEA    90. PRO ACVA - S.A. CEFA    91. VALPRODCOM - S.A. VALEA LUI MIHAI    92. VEGANI - S.A. SACADAT    93. SCAZ AVRAM IANCU - S.A.    94. SCAZ - S.A. SALONTA    Judeţul Bistriţa-Năsăud    95. AGROCOMERCIALA POMBIS - S.A. BISTRIŢA    96. AGROINDUSTRIALA - S.A. BISTRIŢA    97. AGROINDUSTRIALA - S.A. DUMITRA    98. AGROINDUSTRIALA - S.A. JELNA    99. AGROINDUSTRIALA - S.A. LECHINŢA   100. BISTRIŢA - S.A. BISTRIŢA   101. FRULEG - S.A. BISTRIŢA   102. ZOOHORTICOLA - S.A. TEACA    Judeţul Botoşani   103. AGROJIM - S.A. DANGENI   104. AGROMIH - S.A. RIPICENI   105. AGROSAV - S.A. SĂVENI   106. AGROZINDAL - S.A. ALBEŞTI   107. AVICOLA - S.A. BOTOŞANI   108. COZINDA - S.A. SOCRUJENI   109. EMAGROCOM - S.A. CĂTĂMĂREŞTI   110. FLORA - S.A. BOTOŞANI   111. INDAGRO - S.A. BOTOŞANI   112. LEGUME-FRUCTE - S.A. BOTOŞANI   113. PROAGRO - S.A. DOROHOI   114. SENDORA - S.A. ŞENDRICENI   115. SITNA - S.A. BOTOŞANI   116. SUINPROD AGRIPOR - S.A. LEORDA   117. SUINPROD - S.A. BUCECEA    Judeţul Braşov   118. AGROINDUSTRIALA BARSA- S.A. CODLEA   119. AGROINDUSTRIALA FORTUNA - S.A.   120. AGROINDUSTRIALA HOMOROD - S.A.   121. AGROINDUSTRIALA PREJMER - S.A.   122. AGROINDUSTRIALA RÂŞNOV - S.A.   123. AGROINDUSTRIALA RUPEA - S.A.   124. AGROMIXT - S.A. FĂGĂRAŞ   125. AVICOLA CODLEA - S.A.   126. DORIPESCO - S.A. BRAŞOV   127. HORTICOLA - S.A. FĂGĂRAŞ   128. PAJIŞTI - S.A. BRAŞOV   129. SERE CODLEA - S.A.   130. SERE - S.A. BRAŞOV    Judeţul Brăila   131. AGROINDUSTRIALA FĂUREI - S.A.   132. AGROINDUSTRIALA RAMNICELU - S.A.   133. AGROLEG - S.A. SILISTRARU   134. AGROMAX - S.A. MĂXINENI   135. AGROMIXT ROMÂNU - S.A.   136. AGROSIL - S.A. SILIŞTEA   137. AGROINDUSTRIALA - S.A. DEDULESTI   138. AGROZOOTEHNICA - S.A. TICHILEŞTI   139. AGROZOOTEHNICA - S.A. VĂDENI   140. CERES - S.A. BRĂILA   141. CEZOMIV MIRCEA VODĂ - S.A.   142. COMAGRIM DUDEŞTI - S.A.   143. DROPIA - S.A. ÎNSURĂŢEI   144. HORTICOLA 1 MAI - S.A.   145. HORTICOLA DUNĂREA - S.A. BRĂILA   146. HORTICOLA VIZIRU - S.A.   147. INSULA MARE A BRĂILEI - S.A.   148. LEGUME-FRUCTE - S.A. BALDOVINEŞTI   149. LEGUME-FRUCTE - S.A. BRĂILA   150. OREMIXT - S.A. LATINU   151. OREZUL GROPENI - S.A.   152. ORIZICOLA - S.A. BALDOVINEŞTI   153. PERLA BĂRĂGANULUI GALBENU SĂTUC - S.A.   154. PRODAZUR URLEASCA - S.A.   155. SEMBRA - S.A. BRĂILA   156. STANRIZ STĂNCUŢA - S.A.   157. VERMATTA - S.A.   158. ZAGNA - S.A. VĂDENI    Judeţul Buzău   159. AGROINDUSTRIAL FRASINU - S.A.   160. AMBLAC - S.A. BUZĂU   161. LEGUMPROD - S.A. BUZĂU   162. ROMNUTRICOMB - S.A. RÂMNICU SĂRAT   163. ROMAGRIBUZ CILIBIA - S.A.   164. ROMAGRIBUZ RÂMNICU SĂRAT - S.A.   165. ROMAGRIBUZ STALPU - S.A.   166. ROMAGRIBUZ VALEA RÂMNICULUI - S.A.   167. ROMAGRIBUZ VERGULEASA - S.A.   168. ROVINSAH - S.A. SĂHĂTENI   169. SEMPAJ - S.A. BUZĂU   170. SERE SCURTESTI - S.A.   171. SERE SOLARII - S.A. BUZĂU   172. SUCORS - S.A. RÂMNICU SĂRAT   173. SUINPROD BUZĂU - S.A.   174. VERSEM - S.A. BUZĂU    Judeţul Caraş-Severin   175. AGROBER BERZOVIA - S.A.   176. AGROGRAD - S.A. GRĂDINARI   177. AGROPRODUCT - S.A. REŞITA   178. AGRORACER RĂCĂŞDIA - S.A.   179. COMBINATUL AGROINDUSTRIAL CARAŞ - S.A.    Judeţul Călăraşi   180. AGRICOLA CIULNIŢA - S.A.   181. AGRICOM BORCEA - S.A.   182. AGRO CHIRNOGI - S.A.   183. AGROINDUSTRIALA FUNDENI - S.A.   184. AGROINDUSTRIALA IVĂNEŞTI - S.A.   185. AGROINDUSTRIALA LEHLIU - S.A.   186. AGROINDUSTRIALA - S.A. CĂLĂRAŞI   187. AGROINDUSTRIALA - S.A. SĂRULEŞTI   188. AGROIND TURISTICA DRAGALINA - S.A.   189. AGROINDUSTRIALA UNIREA MÂNĂSTIREA - S.A.   190. AGROMIXT BUCIUMENI - S.A.   191. AGROMIXT ROSETI - S.A.   192. AGROMIXT - S.A. CĂLĂRAŞI   193. AGROSERVCOM - S.A. CĂLĂRAŞI   194. AGROZOOTEHNICA DRUMUL SUBŢIRE - S.A.   195. AGROZOOTEHNICA GRĂDIŞTEA - S.A.   196. AGROZOOTEHNICA MIRCEA VODĂ - S.A.   197. AGROZOOTEHNICA PIETROIU - S.A.   198. CERES CIOCĂNEŞTI - S.A.   199. DAPHNES - S.A. OLTENIŢA   200. HORTICOLA - S.A. CUZA VODĂ   201. HORTICOLA - S.A. LEHLIU-GARĂ   202. INTEGRATA COMSIUN - S.A. CĂLĂRAŞI   203. LEFRUCT - S.A. CĂLĂRAŞI   204. LEGOMSEM MÂNĂSTIREA - S.A.   205. LEGUMICOLA OLTENIŢA - S.A.   206. LEGUROM JEGĂLIA - S.A.   207. MINERVA - S.A. FUNDENI   208. OLRIZ OLTENIŢA - S.A.   209. PISCICOLA OLTENIŢA - S.A.   210. PISCICOLA - S.A. CĂLĂRAŞI   211. PRODASEM JEGĂLIA - S.A.    Judeţul Cluj   212. AGRAP - S.A. APAHIDA   213. AGRICOLA GHERLA - S.A.   214. AGROCOM CLUJ - S.A.   215. AGROINDUSTRIALA POIANA TURDA - S.A.   216. AGROINDUSTRIALA - S.A. CLUJ   217. CAMPIASER - S.A. CÂMPIA TURZII   218. LEGUME-FRUCTE - S.A. CLUJ   219. NAPOSEM - S.A. CLUJ   220. PISCICOLA CLUJ - S.A.   221. ROMCON - S.A. DEJ   222. ZOOFRUCT BACIU - S.A.    Judeţul Constanţa   223. ADCERVIL - S.A. ADAMCLISI   224. AGILOQ - S.A. AGIGEA   225. AGRIAS - S.A. CASTELU   226. AGRO HOLDING - S.A. OVIDIU   227. AGROIND TOUR - S.A. CONSTANŢA   228. AGROPIT - S.A. PIETRENI   229. AGROVICERT - S.A. TÂRGUŞOR   230. BALCAN - S.A. NICOLAE BĂLCESCU   231. BANCOT - S.A. BĂNEASA   232. CARSOR - S.A. HÂRŞOVA   233. CELACOB - S.A. COBADIN   234. CELLAM - S.A. AMZACEA   235. CERES - S.A. MANGALIA   236. CERES - S.A. MIHAIL KOGĂLNICEANU   237. CERLIN - S.A. COGEALAC   238. CEZOTOR - S.A. TORTOMANU   239. CILACER CIOCÂRLIA - S.A.   240. COLINA - S.A. SARAIU   241. CRUCIDAVA - S.A. CRUCEA   242. DOCEFRAN - S.A. DOROBANŢU   243. FRUVILEG - S.A. MANGALIA   244. FRUVIMED - S.A. MEDGIDIA   245. FRUVISAT - S.A. MEDGIDIA   246. HORTICOLA - S.A. MIHAIL KOGĂLNICEANU   247. HORTICOLA - S.A. POIANA OVIDIU   248. MUNCA - S.A. OVIDIU CONSTANŢA   249. NAZARCEA - S.A. OVIDIU   250. NEVOVECA - S.A. NEGRU VODĂ   251. OLIMPUS - S.A. MANGALIA   252. OSTROVIT - S.A. OSTROV   253. OVIS PALAS - S.A. CONSTANŢA   254. PESCO - S.A. PEŞTERA   255. PESTOM - S.A. CONSTANŢA   256. POMICOLA - S.A. CRUCEA   257. PRODSEM - S.A. CONSTANŢA   258. PROSPER - S.A. CONSTANŢA   259. SEMLACT - S.A. SĂCELE   260. SOLIANA - S.A. INDEPENDENŢA   261. STELACER - S.A. STEJARU   262. STUPINA - S.A.   263. TOPLACER - S.A. TOPRAISAR   264. VIE VIN - S.A. MURFATLAR   265. VIFRUCER - S.A. CERNAVODĂ   266. VULTAGRA - S.A. VULTURU    Judeţul Covasna   267. AGRO COMPLEX - S.A. ANGHELUŞ   268. AGROMIXT - S.A. CĂTĂLINA   269. GRĂDINARU - S.A. TÂRGU SECUIESC   270. HORTICOM - S.A. SFÂNTU GHEORGHE   271. PAJISTICOV - S.A. SFÂNTU GHEORGHE   272. SOL-LACT - S.A. OZUN   273. ZOOCOMP - S.A. SFÂNTU GHEORGHE    Judeţul Dâmboviţa   274. AGRICOLA PRODAS RĂZVAD - S.A. TÂRGOVIŞTE   275. AGRINCOR - S.A. CORNĂŢELU   276. AGROINDUSTRIALA - S.A. TÂRGOVIŞTE   277. AGROINDUSTRIALA GĂEŞTI - S.A.   278. CREIAS - S.A. CREVEDIA   279. LEGUME-FRUCTE - S.A. TÂRGOVIŞTE   280. OMNIA - S.A. PUCIOASA   281. PAJIŞTI - S.A. TÂRGOVIŞTE   282. PIFCO - S.A. PUCIOASA   283. PISCICULTORUL - S.A. NUCET   284. SAGRICOM - S.A. TÂRGOVIŞTE   285. SELECTNUTRICOMB - S.A. CREVEDIA   286. SERATOM - S.A. TÂRGOVIŞTE   287. SOLEX - S.A. BĂLENI   288. TERRA - S.A. TITU    Judeţul Dolj   289. AGRICOLA - S.A. BĂILEŞTI   290. AGRICOLA - S.A. LEU   291. AGROCELACTIS - S.A. RAST   292. AGROFRUCT - S.A. MOŢĂŢEI   293. AGROINDUSTRIALA - S.A. DĂBULENI   294. AGROINDUSTRIALA - S.A. BRABOVA   295. AGROINDUSTRIALA - S.A. CRAIOVA   296. AGROINDUSTRIALA - S.A. DUNĂRENI   297. AGROINDUSTRIALA - S.A. GIUBEGA   298. AGROINDUSTRIALA - S.A. MĂCEŞU DE JOS   299. AGROINDUSTRIALA SAVINI - S.A. PISCUL SADOVEI   300. AGROINDUSTRIALA SERVICE - S.A. CRAIOVA   301. AGROPROD - S.A. GOEŞTI   302. AGROZOOTEHNICA - S.A. PLOPSOR   303. AGROZOOTEHNICA - S.A. ROBĂNEŞTI   304. AVICOLA - S.A. CRAIOVA   305. CERVINA - S.A. SEGARCEA   306. EXPOM - S.A. VARVOR   307. HORTICOLA - S.A. DĂBULENI   308. HORTICOLA - S.A. BOURENI   309. HORTICOLA - S.A. CRAIOVA   310. HORTIPROD - S.A. BREASTA   311. INDUSTRIAL CONSERV - S.A. CALAFAT   312. LEGFRUCT - S.A. BĂILEŞTI   313. LEGUMICOLA URZICUŢA - S.A.   314. HOLDING - S.A. CRAIOVA   315. SERICAROM - S.A. DOLJ   316. LOTUS - S.A. CRAIOVA   317. NAVODARUL - S.A. CALAFAT   318. VITAFRUCT - S.A. CRAIOVA    Judeţul Galaţi   319. AGRIMAT - S.A. MATCA   320. AGROGAL - S.A. GALAŢI   321. AGROINDUSTRIALA - S.A. DEALUL BUJORULUI   322. AGROTEC - S.A. TECUCI   323. AGROVIN - S.A. IVEŞTI   324. BRATEŞ PRUT - S.A. FRUMUŞIŢA   325. CONTEC - S.A. TECUCI   326. GALSEM - S.A. GALAŢI   327. HORINCEA - S.A. BEREŞTI   328. HORTIGAL - S.A. GALAŢI   329. MALINA SMÂRDAN - S.A. GALAŢI   330. NICORVIN - S.A. TECUCI   331. PESCOGAL - S.A. GALAŢI   332. PROLLCEF - S.A. ŞENDRENI   333. RAREŞ - S.A. FOLTEŞTI   334. SEROMGAL - S.A. GALAŢI   335. ZATUN - S.A.    Judeţul Giurgiu   336. AGRICOLA - S.A. GIURGIU   337. AGRO - S.A. PRUNDU   338. AGROINDUSTRIALA MAHARU - S.A. SLOBOZIA   339. AGROINDUSTRIALA - S.A. CLEJANI   340. AGROINDUSTRIALA - S.A. GOGOŞARI   341. AGROIS - S.A. GIURGIU   342. AGROLIMEX - S.A. BOLINTIN-VALE   343. AGROMIXT - S.A. TOPORU   344. AGROZOOTEHNICA - S.A. ADUNAŢII-COPĂCENI   345. AGROZOOTEHNICA - S.A. MIHĂILEŞTI   346. AGROZOOTEHNICA - S.A. VEDEA   347. FRUCTONIL - S.A. GIURGIU   348. LEGUMICOLA - S.A. VEDEA   349. PAJIŞTI VLASIA - S.A. GIURGIU   350. PISCICOLA - S.A. GIURGIU   351. SERICAROM - S.A. GIURGIU    Judeţul Gorj   352. AGRO - S.A. TÂRGU JIU   353. AGROINDUSTRIALA - S.A. BĂLEŞTI   354. CERES - S.A. TÂRGU JIU   355. COMBIA - S.A. TÂRGU CĂRBUNEŞTI   356. PASTORALA - S.A. TÂRGU JIU   357. TURCENI - S.A.   358. ZOOPOMICOLA - S.A. BUMBEŞTI-PITIC    Judeţul Harghita   359. AGROCRIS - S.A. CRISTURU SECUIESC   360. AGROFRUCT - S.A COBATESTI   361. AGROINDUSTRIALA - S.A. HARGHITA   362. AGROPISC - S.A. SÂNPAUL   363. AGROPRODCOM - S.A. LĂZAREA   364. AGROPRODCOM - S.A. MIERCUREA-CIUC   365. AGROPRODCOM - S.A. ODORHEIU SECUIESC    Judeţul Hunedoara   366. AGROCOM - S.A. HAŢEG   367. AGROMICIA VETEL - S.A.   368. AGROSERV 9 BRĂNIŞCA - S.A.   369. AGROSIM - S.A. ŞIMERIA   370. AVICOLA - S.A. MINTIA   371. CERESAGRA - S.A. DEVA   372. CLC AGRICOLA BRETEA - S.A.   373. SANSERE - S.A. SÂNTANDREI   374. SERVAGRA - S.A. DEVA   375. SOLARIS - S.A. SÂNTANDREI   376. SUINPROD - S.A. ORĂŞTIE   377. VITICOLA - S.A. ŞOIMUŞ    Judeţul Ialomiţa   378. AGRO MIXTĂ ANDRIAS - S.A. ANDRĂŞEŞTI   379. AGROINDUSTRIALA - S.A. BALACIU   380. AGROINDUSTRIALA - S.A. URZICENI   381. AGROINDUSTRIALA - S.A. BORDUŞANI   382. AGROINDUSTRIALA - S.A. MOVILA   383. AGROMIXTA - S.A. OGRADA   384. AGROZOOTEHNICA - S.A. VLĂDENI   385. AGROZOOTEHNICA - S.A. FĂCĂENI   386. AGROZOOTEHNICA - S.A. STELNICA   387. CERES - S.A. BORANESTI   388. CERES - S.A. SLOBOZIA   389. CONSULTING - S.A. SLOBOZIA   390. FRUMUŞICA - S.A. AXINTELE   391. HORTICONS - S.A. FETEŞTI   392. IALPESCO - S.A. SLOBOZIA   393. LEGUROM - S.A. URZICENI   394. ORIZICOLA - S.A. GIURGENI   395. VITIPOMICOLA - S.A. FETEŞTI    Judeţul Iaşi   396. ACVARES - S.A. IAŞI   397. AGRICOLA MIROSLAVA - S.A.   398. AGRICOLA TÂRGU FRUMOS - S.A.   399. AGROCOM STRUNGA - S.A.   400. AGROFRUCT - S.A. VLĂDENI   401. AGROINDUSTRIALA BUCIUM - S.A.   402. AGROINDUSTRIALA - S.A. HOLBOCA   403. AGROMIXT- S.A. REDIU   404. COTNARI - S.A.   405. IAŞI NORD - S.A.   406. PESCARIS - S.A. IAŞI   407. PODGORIA COPOU - S.A.   408. SELEFER IAŞI - S.A.   409. VINIFRUCT COPOU - S.A.   410. TEHNOSTAR - S.A.    Judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti    411. AGRO GLINA - S.A.   412. AGROINDAF - S.A. AFUMAŢI   413. AGROINDUSTRIALA - S.A. PANTELIMON   414. AGROINDUSTRIALA - S.A. MOGOŞOAIA   415. AGROPOL - S.A. POPEŞTI-LEORDENI   416. AVICOLA - S.A. VOLUNTARI   417. CILEZO - S.A. CIOROGÂRLA   418. CONSERV - S.A. BUFTEA   419. LEOSER - S.A. POPEŞTI   420. MILSER - S.A. BUCUREŞTI   421. PESCARUL - S.A. BUCUREŞTI   422. ROMSIUNTEST - S.A. PERIŞ   423. SAIC - S.A. BRAGADIRU   424. SERICAROM - S.A. BUCUREŞTI   425. UNISEM - S.A. BUCUREŞTI    Judeţul Maramureş   426. AGROINDUSTRIALA - S.A. BAIA MARE   427. FRULEGMAR - S.A. BAIA MARE   428. SCIPOMAR - S.A. BAIA MARE    Judeţul Mehedinţi   429. AGROFRUCT - S.A. PRUNIŞOR   430. AGROINDUSTRIALA CORCOVA - S.A.   431. AGROINDUSTRIALA DOBRA - S.A.   432. AGROINDUSTRIALA ROBACHUS - S.A. ROGOVA   433. AGROINDUSTRIALA STIRMINA BALOTEŞTI - S.A.   434. AGROMIXT - S.A. TAMNA   435. CEREROM - S.A. GÂRLA MARE   436. HORTICOLA - S.A. ŞIMIAN   437. HORTIMEX - S.A. DROBETA-TURNU SEVERIN   438. HORTINDUSTRIALA DEALUL VIILOR - S.A.   439. LUXIN - S.A.   440. PISCICOLA - S.A. DROBETA-TURNU SEVERIN   441. ZORILE BURILA MARE - S.A.    Judeţul Mureş   442. AGROINDUSTRIALA - S.A. IERNUT   443. AGROCONS MUREŞ - S.A.   444. AGROINDUSTRIALA ACATARI - S.A.   445. AGROINDUSTRIALA BATOS - S.A.   446. AGROINDUSTRIALA - S.A. ALBEŞTI   447. AGROINDUSTRIALA - S.A. CRISTEŞTI   448. AGROINDUSTRIALA - S.A. REGHIN   449. AGROINDUSTRIALA - S.A. SÂNCRAIU DE MUREŞ   450. AGROINDUSTRIALA - S.A. SIGHIŞOARA   451. AGROMIXT ZAGĂR - S.A.   452. AGROZOOVITICOLA SEUCA - S.A.   453. LEGUME-FRUCTE - S.A. TÂRGU MUREŞ   454. PISCICOLA ZAU - S.A.   455. TESTSUIN - S.A. GORNEŞTI   456. ZAMUR ZAU - S.A.   457. ANIMALE BLANA MUREŞ - S.A.    Judeţul Neamţ   458. AGRIBAS - S.A.   459. AGROCOMPLEX - S.A.   460. AGROINDUSTRIALA SERE IZVOARE - S.A. PIATRA-NEAMŢ   461. AGROINDUSTRIALA - S.A. DUMBRAVA   462. AGROINDUSTRIALA - S.A. PIATRA-NEAMŢ   463. FASTROM - S.A. ROMAN   464. GIROSTAR - S.A. GIROV   465. PISCICOLA - S.A. PIATRA-NEAMŢ    Judeţul Olt   466. AGROINDUSTRIALA - S.A. PIATRA-OLT   467. AGROINDUSTRIALA - S.A. CURTIŞOARA   468. AGROINDUSTRIALA - S.A. SLATINA   469. AGROPROD - S.A. CORBU   470. AGROPROD - S.A. SLATINA   471. ALCOR - S.A. CORABIA   472. AVICOLA - S.A. IANCA   473. AVICOLA - S.A. SLATINA   474. BOIANU - S.A. DRĂGĂNEŞTI-OLT   475. BRIAS BREBENI - S.A.   476. CORIAS - S.A. CORABIA   477. FRUCTUS ROMANATI - S.A.   478. HORTICOLA - S.A. STUDINA   479. HORTINDUSTRIALA - S.A. STOENEŞTI   480. LACOLTIAS - S.A. DEVEŞELU   481. LEGUME-FRUCTE - S.A. SLATINA   482. POIANA - S.A. RADOMIREŞTI   483. POTAS - S.A. POTELU   484. REDIAS - S.A. REDEA   485. ROVIFRUCT IANCU JIANU - S.A.   486. STUDIAS - S.A. STUDINA   487. SUINPROD - S.A. CARACAL   488. VITI POMICOLA - S.A. SÂMBUREŞTI    Judeţul Prahova   489. AGROINDUSTRIALA CERES - S.A. PLOIEŞTI   490. AGROS BOLDEŞTI-SCĂENI - S.A.   491. AGROZOOTEHNICA - S.A. DRĂGĂNEŞTI   492. AGROZOOTEHNICA - S.A. CIORANI   493. AGROZOOTEHNICA - S.A. PUCHENII MARI   494. AVICOLA - S.A. PLOIEŞTI   495. CONSERVE - S.A. VĂLENII DE MUNTE   496. DIONYSOS - S.A. CEPTURA   497. PISCICOLA - S.A. FULGA   498. POMICOLA MEHEDINTA - S.A.   499. POMICOLA - S.A. BĂICOI   500. PREST PAJ SEM - S.A. PLOIEŞTI   501. PRODLEG - S.A. CIORANI   502. PRODPOM PRAHOVA - S.A. MĂGURELE   503. ROVIT - S.A. VALEA CĂLUGĂREASCĂ   504. SEMINA - S.A. ALBEŞTI   505. SEPRA - S.A. BĂRCĂNEŞTI   506. SERPLO - S.A. PLOIEŞTI   507. TOHANI - S.A. GURA VADULUI   508. VIDELMAR URLAŢI - S.A.    Judeţul Satu Mare   509. AGROZOOTEHNICA ARDUD - S.A.   510. AGROCOM - S.A. SATU MARE   511. AGROINDUSTRIALA - S.A. TĂŞNAD   512. AGROOZOOCOM - S.A. DECEBAL   513. AGROZOOTEHNICA CAREI - S.A.   514. AGROZOOTEHNICA AUREL VLAICU - S.A.   515. AGROZOOTEHNICA - S.A. ODOREU   516. AGROINDZOOHORT - S.A. SATU MARE   517. HORTICOLA - S.A. CULCIU MARE   518. MERINOS DE TRANSILVANIA - S.A. CAREI   519. PISCICOLA - S.A. SATU MARE   520. SAMLEF - S.A. SATU MARE   521. SAMPAJISTI - S.A. SATU MARE   522. TERRA LEGUMICOLA - S.A. SATU MARE    Judeţul Sălaj   523. AGROMIXT SĂLAJ - S.A.   524. MESES - S.A. ZALĂU     Judeţul Sibiu   525. AGRICOLA - S.A. DUMBRĂVENI   526. AGRIMEX - S.A. ŞURA MICĂ   527. AGROBAZN - S.A. BAZNA   528. AGROCOM - S.A. SIBIU   529. AGROINDUSTRIALA AURORA - S.A. AGNITA   530. AGROMIXTA DEALUL OCNEI - S.A.   531. AGROVIMED - S.A. MEDIAŞ   532. AGROZOO NOCRICH - S.A.   533. DACIA APOLD - S.A.   534. DUSER - S.A. DUMBRĂVENI   535. HAPOMEX - S.A. ŞLIMNIC   536. HARTIBACIU RUJA - S.A. RUJA   537. HORTICOLA - S.A. SIBIU   538. HORTISEM - S.A. SIBIU   539. LEGUMICOLA - S.A. MEDIAŞ   540. PISCICOLA - S.A. SIBIU   541. VITICOLA - S.A. AXENTE SEVER    Judeţul Suceava   542. ARBUSTUM - S.A. TODIREŞTI   543. BOGDANIA - S.A. RĂDĂUŢI   544. FIBRACIS - S.A. SUCEAVA   545. LEGUME-FRUCTE - S.A. SUCEAVA   546. PISCICOLA - S.A. FĂLTICENI   547. POMIFAL - S.A. FĂLTICENI   548. PRODINCOM - S.A. SUCEAVA   549. SUINCARN - S.A. SUCEAVA   550. ZOOAGROIND - S.A. FĂLTICENI    Judeţul Teleorman   551. AGROINDUSTRIALA ORIZONT - S.A. ALEXANDRIA   552. AGROINDUSTRIALA - S.A. TURNU MĂGURELE   553. AGROMIXT - S.A. TRAIAN   554. AGROZOOTEHNICA AZAL - S.A. ALEXANDRIA   555. AGROZOOTEHNICA - S.A. BEUCA DRĂCŞENEI   556. AGROZOOTEHNICA - S.A. BLEJEŞTI   557. AGROZOOTEHNICA - S.A. MAVRODIN   558. AGROZOOTEHNICA - S.A. PIATRA   559. AGROZOOTEHNICA - S.A. ROŞIORI DE VEDE   560. AGROZOOTEHNICA - S.A. SCHELA   561. AGROZOOTEHNICA - S.A. ZIMNICELE   562. BUSCO - S.A. BRANCENI   563. CONSERVTURRIS - S.A. TURNU MĂGURELE   564. DANUBIUS - S.A. ZIMNICEA   565. FICALEX - S.A. ALEXANDRIA   566. FRULEG - S.A. ALEXANDRIA   567. HORTICOLA - S.A. PIETROŞANI   568. LEGUMICOLA - S.A. ZIMNICEA   569. ORIZICOLA - S.A. VÂNĂTORI LISA   570. PROVALEG - S.A. ZIMNICEA   571. VITICOLA - S.A. ZIMNICEA   572. SERICAROM - S.A. TELEORMAN    Judeţul Timiş   573. AGRICOLA SAG - S.A. PĂDURENI   574. AGRICOLA - S.A. LOVRIN   575. AGROIND SERE - S.A. SÂNNICOLAU MARE   546. AGROINDUSTRIALA FRUCTIM - S.A. PERIAM   577. AGROINDUSTRIALA IONATIM - S.A. PERIAM   578. AGROINDUSTRIALA RECATIM - S.A. RECAŞ   579. AGROINDUSTRIALA - S.A. ORBAN BANLOC   580. AGROIMEX - S.A. CĂRPINIŞ   581. AGROIDUSTRIALA 1 DECEMBRIE - S.A. PERIAM   582. AGROINDUSTRIALA AGROGIARM - S.A. GIARMATA   583. AGROINDUSTRIALA AGROTIM - S.A. TIMIŞOARA   584. AGROIDUSTRIALA AGROVEST TIMISENI - S.A. SAG   585. AGROINDUSTRIALA BETIM - S.A. BECICHERECU MIC   586. AGROINDUSTRIALA CETIM - S.A. CENEI   587. AGROINDUSTRIALA DETIM - S.A. DETA   588. AGROINDUSTRIALA FOLEA - S.A. LIEBLING   589. AGROINDUSTRIALA GOLDTIM - S.A. PERIAM   590. AGROINDUSTRIALA IOHTIM - S.A. IONEL   591. AGROINDUSTRIALA IOSITIM - S.A. IOSIFALAU   592. AGROINDUSTRIALA JIMTIM - S.A. JIMBOLIA   593. AGROINDUSTRIALA Km 6 - S.A. TIMIŞOARA   594. AGROINDUSTRIALA LIVETIM - S.A. LIVEZILE   595. AGROINDUSTRIALA NIZOLIV - S.A. NICHISOARA   596. AGROINDUSTRIALA OVEG - S.A. FIBIS   597. AGROINDUSTRIALA OVITIM - S.A. SARAVALE   598. AGROINDUSTRIALA PERIATIM - S.A. PERIAM   599. AGROINDUSTRIALA PETIM - S.A. PECIU NOU   600. AGROINDUSTRIALA - S.A. BARA   601. AGROINDUSTRIALA - S.A. DUDEŞTII VECHI   602. AGROINDUSTRIALA - S.A. FADIMAC   603. AGROINDUSTRIALA FATIM - S.A. FĂGET   604. AGROINDUSTRIALA - S.A. HONORICI   605. AGROINDUSTRIALA SANTIM - S.A. SÂNANDREI   606. AGROINDUSTRIALA SATIM - S.A. SAG   607. AGROINDUSTRIALA SELECT - S.A. LIEBLING   608. AGROINDUSTRIALA SERE - S.A. TIMIŞOARA   609. AGROINDUSTRIALA SIMM POLL - S.A. LIEBLING   610. AGROINDUSTRIALA SINAGRO - S.A. SÂNNICOLAU MARE   611. AGROINDUSTRIALA SOCGAT - S.A. GĂTAIA   612. AGROINDUSTRIALA SPICUL - S.A. CIACOVA   613. AGROINDUSTRIALA TIMAS - S.A. MAŞLOC   614. AGROINDUSTRIALA TIMBUSIL - S.A. BUZIAŞ   615. AGROINDUSTRIALA TIMCLO - S.A. CLOPODIA   616. AGROINDUSTRIALA TIMJAM - S.A. JAMU MARE   617. AGROINDUSTRIALA TOMTIM - S.A. TOMNATEC   618. AGROINDUSTRIALA TORMACTIM - S.A. TORMAC   619. AGROINDUSTRIALA TURISM AGRAR - S.A. LUGOJ   620. AGROINDUSTRIALA VARIATIM - S.A. VARIAS   621. AGROINDUSTRIALA VOITIM - S.A. VOITENI   622. BANATER CENTRUM - S.A. BALINT   623. CARTIM - S.A. CARANI   624. COMTIM - S.A. TIMIŞOARA   625. FRUCTUS - S.A. TIMIŞOARA   626. GRABTIM - S.A. GRABATI   627. PESCOTIM - S.A. TIMIŞOARA   628. POMITIM - S.A. PERIAM   629. SEMTIM - S.A. TIMIŞOARA   630. TEREVIN - S.A. TEREMIA MARE    Judeţul Tulcea   631. AGROINDUSTRIALA CONSUL - S.A. NĂLBANT   632. AGROINDUSTRIALA DEALU - S.A. TULCEA   633. AGROINDUSTRIALA - S.A. CORA NĂLBANT   634. AGROINDUSTRIALA - S.A. NUFĂRU   635. AGROINDUSTRIALA - S.A. PIATRA OSTROV   636. AGROZOOTEHNICA - S.A. DEALU BEIDAUD   637. AGROZOOTEHNICA - S.A. SPICUL RAHMANU   638. AGROZOOTEHNICA AVÂNTUL - S.A. BAIA   639. AGROZOOTEHNICA - S.A. CASIMCEA   640. AGROZOOTEHNICA - S.A. FĂGĂRAŞU NOU   641. AGROZOOTEHNICA - S.A. MIHAIL KOGĂLNICEANU   642. AGROZOOTEHNICA - S.A. TRAIANU   643. AGROZOOTEHNICA - S.A. TULCEA   644. AGROZOOTEHNICA - S.A. ZORILE LUNCA   645. AGROZOOTEHNICA - S.A. MACIN   646. DALLCO DUNĂREA - S.A. TULCEA   647. DINOGETIA - S.A. VACARENI   648. HORTICOLA - S.A. ZEBIL   649. LEGUME FRUCTE - S.A. TULCEA   650. OREZICOLA SMÂRDAN - S.A.   651. TRIUMPH - S.A. TULCEA   652. VITICOLA AEGYSSUS - S.A. TULCEA   653. VITICOLA - S.A. SARICA NICULIŢEL    Judeţul Vaslui   654. AGRISEM - S.A. FĂLCIU   655. AGRO OVINEX - S.A. VETRIŞOAIA   656. AGRO PROD VITIS - S.A. IVĂNEŞTI   657. AGROCOMPLEX - S.A. BÂRLAD   658. AGROINDUSTRIALA - S.A. LAZA   659. AGROMIXT - S.A. OLTENEŞTI   660. AGROZOOTEHNICA - S.A. TODIREŞTI   661. CYPRINUS - S.A. VASLUI   662. HORTICOLA - S.A. VETRIŞOAIA   663. MIXT AGROZOOTEHNICA - S.A. VASLUI   664. PODGORIA - S.A. POGANESTI   665. POMICOLA - S.A. BÂRLAD   666. PRODAGRO - S.A. ZORLENI   667. PRODINCOM - S.A. VASLUI   668. SERE SOLARII - S.A. BÂRLAD   669. VIDISAMP - S.A. HUŞI   670. VITA CONS - S.A. HUŞI    Judeţul Vâlcea   671. AGROIND COM - S.A. RÂMNICU VÂLCEA   672. AGROINDUSTRIALA - S.A. HOREZU   673. FRALVIL - S.A. RÂMNICU VÂLCEA   674. HORTICOLA - S.A. BĂBENI   675. HORTICOLA - S.A. BĂLCEŞTI   676. VILSEM - S.A. RÂMNICU VÂLCEA   677. VITICOLA - S.A. DRĂGĂŞANI   678. ZOOTEHNICA - S.A.    Judeţul Vrancea   679. AGROINDUSTRIALA - S.A. MĂRĂŞEŞTI   680. AGROINDUSTRIALA - S.A. MĂICĂNEŞTI   681. AGROMIXT - S.A. FOCŞANI   682. LEGUME FRUCTE - S.A. ADJUD   683. LEGUME FRUCTE - S.A. PANCIU   684. PAJIŞTEA VRANCEA - S.A.   685. PISCICOLA MILCOVUL - S.A.   686. ROMVITIS - S.A. ODOBEŞTI   687. ROVINCO - S.A. COTEŞTI   688. SALF - S.A. FOCŞANI   689. SUINTEST - S.A. FOCŞANI   690. VERITAS - S.A. PANCIU   691. VINICOLA - S.A. FOCŞANI────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Anexa 2            INSTITUTE ŞI STAŢIUNI DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE AGRICOLĂ,              UNITĂŢI DE ÎNVĂŢĂMÂNT AGRICOL ŞI SILVIC, CARE DEŢIN ÎN                  ADMINISTRARE TERENURI CU DESTINAŢIE AGRICOLĂ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Nr. Denumirea institutului, staţiunii de cercetare crt. şi producţie agricolă şi a unităţii de învăţământ agricol şi silvic───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────     1. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ BLAJ - ALBA     2. STAŢIUNEA PENTRU INDUSTRIA SFECLEI ARAD     3. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA BOVINELOR ARAD     4. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ MINIS - ARAD     5. STAŢIUNEA DE CERCETARE AGRICOLĂ CEREALE ALBOTA     6. STAŢIUNEA PENTRU CULTURĂ PAJIŞTI ARGEŞ     7. INSTITUTUL DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ MĂRĂCINENI - ARGEŞ     8. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ ŞTEFĂNEŞTI     9. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA OVINELOR BACĂU    10. STAŢIUNEA DE CERCETARE LEGUME BACĂU    11. STAŢIUNEA DE CERCETARE AGRO-ZOO ORADEA    12. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ BIHOR - ORADEA    13. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ BISTRIŢA    14. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA OVINELOR        POPAUTI - BOTOŞANI    15. INSTITUTUL DE CERCETĂRI ŞI PRODUCŢIA CARTOFULUI BRAŞOV    16. INSTITUTUL DE CERCETĂRI ŞI PRODUCŢIE PENTRU CULTURA PAJIŞTILOR BRAŞOV    17. STAŢIUNEA DE CERCETARE SFECLĂ BRAŞOV    18. STAŢIUNEA DE CERCETARE BUBALINE ŞERCAIA - BRAŞOV    19. STAŢIUNEA DE CERCETĂRI MONTANE HALCIU - BRAŞOV    20. STAŢIUNEA DE AMELIORARE SĂRĂTURI BRĂILA    21. STAŢIUNEA DE CERCETARE POMICOLĂ CÂNDEŞTI - BUZĂU    22. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ PIETROASELE - BUZĂU    23. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        OVINELOR RUŞEŢU - BUZĂU    24. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        BOVINELOR DULBANU - BUZĂU    25. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE LEGUMICOLA BUZĂU    26. STAŢIUNEA DE CERCETARE POMICOLĂ CARANSEBEŞ - TIMIŞ    27. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        OVINELOR CARANSEBEŞ - TIMIŞ    28. INSTITUTUL DE CERCETARE PENTRU CULTURA CEREALELOR ŞI        PLANTELOR TEHNICE FUNDULEA - CĂLĂRAŞI    29. STAŢIUNEA DE CERCETARE PLANTE MEDICINALE FUNDULEA    30. STAŢIUNEA DE CERCETARE PENTRU CULTURI IRIGATE MARCULESTI - CĂLĂRAŞI    31. INSTITUTUL DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CULTURA ŞI        INDUSTRIALIZAREA SFECLEI DE ZAHĂR ŞI SUBSTANŢELOR DULCI        FUNDULEA - CĂLĂRAŞI    32. STAŢIUNEA DE CERCETARE POMICOLĂ CLUJ    33. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CULTURA PAJIŞTILOR        JUCU - CLUJ    34. STAŢIUNEA DE CERCETARE AGRICOLĂ TURDA - CLUJ    35. STAŢIUNEA DE CERCETARE CULTURI IRIGATE VALU LUI TRAIAN - CONSTANŢA    36. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ        MURFATLAR - CONSTANŢA    37. STAŢIUNEA DE CERCETARE POMICOLĂ CONSTANŢA    38. INSTITUTUL PENTRU CREŞTEREA OVINELOR CONSTANŢA    39. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE A CARTOFULUI        TÂRGU SECUIESC - COVASNA    40. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ VOINEŞTI - DÂMBOVIŢA    41. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        OVINELOR BILCIUREŞTI - DÂMBOVIŢA    42. STAŢIUNEA DE CERCETARE PISCICULTURĂ NUCET - DÂMBOVIŢA    43. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ CRAIOVA - DOLJ    44. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE LEGUMICOLA IŞALNIŢA - DOLJ    45. STAŢIUNEA DE CERCETĂRI AGRICOLE SIMNICU - DOLJ    46. STAŢIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI PENTRU CULTURA PLANTELOR        PE NISIPURI DĂBULENI - DOLJ    47. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE A CARTOFULUI MARSANI - DOLJ    48. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ BUJORU - GALAŢI    49. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ GREACA - GIURGIU    50. INSTITUTUL DE CERCETARE ŞI INGINERIE TEHNOLOGICĂ PENTRU        IRIGAŢII ŞI DRENAJE BĂNEASA - GIURGIU    51. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE CULTURă SFECLĂ DE ZAHĂR GIURGIU    52. INSTITUTUL DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU APICULTURĂ BUCUREŞTI    53. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ TÂRGU JIU - GORJ    54. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE A CARTOFULUI TÂRGU JIU    55. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE A CARTOFULUI        MIERCUREA-CIUC - HARGHITA    56. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ GEOAGIU - HUNEDOARA    57. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ IAŞI    58. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ IAŞI    59. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        BOVINELOR DANCU - IAŞI    60. STAŢIUNEA DE CERCETĂRI AGRICOLE PODU ILOAIEI - IAŞI    61. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU        CREŞTEREA BOVINELOR SIGHETU MARMAŢIEI - MARAMUREŞ    62. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ MEHEDINŢI    63. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        BOVINELOR TÂRGU MUREŞ    64. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU        CREŞTEREA OVINELOR REGHIN - MUREŞ    65. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE LEGUMICOLA IERNUT - MUREŞ    66. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ TÂRGU MUREŞ    67. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA BOVINELOR MUREŞ    68. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        BOVINELOR MĂRGINENI - NEAMŢ    69. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CULTURA ŞI        INDUSTRIALIZAREA SFECLEI DE ZAHĂR ŞI SUBSTANŢELOR        DULCI ROMAN - NEAMŢ    70. STAŢIUNEA DE CERCETARE AGRICOLĂ SECUIENI - NEAMŢ    71. STAŢIUNEA DE CERCETARE AGRICOLĂ CARACAL - OLT    72. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ STREJEŞTI - OLT    73. INSTITUTUL DE CERCETARE VITI-VINICOLĂ VALEA CĂLUGĂREASCĂ    74. STAŢIUNEA DE CERCETARE AGRICOLĂ LIVADA - SATU MARE    75. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ VIILE - SATU MARE    76. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ ZALĂU - SĂLAJ    77. INSTITUTUL DE MONTANOLOGIE CRISTIAN - SIBIU    78. BANCA DE RESURSE GENETICE SUCEAVA    79. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ FĂLTICENI - SUCEAVA    80. STAŢIUNEA DE CERCETĂRI AGRICOLE SUCEAVA    81. STAŢIUNEA DE CERCETĂRI AGRICOLE DRĂGĂNEŞTI-VLAŞCA - TELEORMAN    82. STAŢIUNEA DE CERCETARE PAJIŞTI TIMIŞOARA    83. STAŢIUNEA DE CERCETARE AGRICOLĂ LOVRIN - TIMIŞ    84. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE A CARTOFULUI TULCEA    85. INSTITUTUL DE CERCETĂRI ŞI PROIECTĂRI PISCICOLE DELTA DUNĂRII - TULCEA    86. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CULTURA PAJIŞTILOR VASLUI    87. STAŢIUNEA CENTRALĂ DE CERCETĂRI PENTRU COMBATEREA EROZIUNII        SOLULUI PERIENI - VASLUI    88. STAŢIUNEA DE CERCETĂRI ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ DRĂGĂŞANI - VÂLCEA    89. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ VÂLCEA    90. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ FOCŞANI - VRANCEA    91. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE VITI-VINICOLĂ ODOBEŞTI - VRANCEA    92. STAŢIUNEA DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE POMICOLĂ BĂNEASA - BUCUREŞTI    93. INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU PEDOLOGIE ŞI AGROCHIMIE BUCUREŞTI    94. INSTITUTUL DE CERCETĂRI PLANTE BUCUREŞTI    95. INSTITUTUL DE CERCETĂRI PENTRU LEGUMICULTURĂ ŞI FLORICULTURĂ        VIDRA - ILFOV    96. INSTITUTUL DE BIOLOGIE ŞI NUTRIŢIE ANIMALĂ BALOTEŞTI - ILFOV    97. INSTITUTUL DE CERCETARE ŞI PRODUCŢIE PENTRU CREŞTEREA        BOVINELOR BALOTEŞTI - ILFOV    98. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL AIUD    99. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BLAJ   100. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CIUMBRUD   101. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ARAD   102. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL LIPOVA   103. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SÂNTANA   104. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL MINIS   105. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CHIŞINEU-CRIŞ   106. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ŞICULA   107. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CURTEA DE ARGEŞ   108. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL MĂRĂCINENI   109. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL COSTEŞTI   110. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL HEMEIUSI   111. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SASCUT   112. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SALONTA   113. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL VALEA LUI MIHAI   114. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL MARGHITA   115. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CĂDEA   116. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BISTRIŢA   117. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BECLEAN   118. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BOTOŞANI   119. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ŞENDRICENI   120. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FĂGĂRAŞ   121. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL PREJMER   122. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BRĂILA   123. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL IANCA   124. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BUZĂU   125. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BECENI   126. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL RÂMNICU SĂRAT   127. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SMEENI   128. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ORAVIŢA   129. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CĂLĂRAŞI   130. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FUNDULEA   131. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DRAGALINA   132. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CLUJ-NAPOCA   133. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CLUJ-NAPOCA   134. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TURDA   135. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ        CLUJ-NAPOCA   136. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CONSTANŢA   137. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL PALAS   138. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL POARTA ALBĂ   139. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CASTELU   140. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL HÂRŞOVA   141. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TÂRGU SECUIESC   142. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SFÂNTU GHEORGHE   143. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL GĂEŞTI   144. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TITU   145. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL VOINEŞTI   146. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL NUCET   147. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TĂRTĂŞEŞTI   148. GRUPUL ŞCOLAR DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ CRAIOVA   149. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CALAFAT   150. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SEGARCEA   151. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL MALU MARE   152. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CARCEA   153. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DĂBULENI   154. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BĂILEŞTI   155. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FILIAŞI   156. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ        VETERINARĂ CRAIOVA   157. GRUPUL ŞCOLAR DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ Nr. 1 GALAŢI   158. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TECUCI   159. GRUPUL ŞCOLAR DE INDUSTRIE ALIMENTARĂ Nr. 2 GALAŢI   160. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CUDALBI   161. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CĂLUGĂRENI   162. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BÂRSEŞTI - TÂRGU JIU   163. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ODORHEIU SECUIESC   164. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL GEOAGIU   165. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ŢĂNDĂREI   166. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ARMĂŞEŞTI   167. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL URZICENI   168. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FETEŞTI   169. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FIERBINŢI   170. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL IAŞI   171. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL PODU ILOAIEI   172. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL HOLBOCA   173. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL MIROSLAVA   174. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ IAŞI   175. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ŞOMCUTA MARE   176. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ŞEINI   177. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL HALANGA   178. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ŞIMIAN   179. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TÂRGU MUREŞ   180. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SIGHIŞOARA   181. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL IERNUT   182. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL REGHIN   183. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DUMBRĂVIOARA   184. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ROMAN   185. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TÂRGU NEAMŢ   186. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL HORIA ROMAN   187. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SLATINA   188. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CARACAL   189. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BALŞ   190. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SCORNICEŞTI   191. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CORABIA   192. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL MIZIL   193. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL VALEA CĂLUGĂREASCĂ   194. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BĂRCĂNEŞTI   195. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CAREI   196. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL NEGREŞTI-OAS   197. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL LIVADA   198. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ŞIMLEU SILVANIEI   199. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ILEANDA   200. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL NUŞFALĂU   201. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SIBIU   202. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DUMBRĂVENI   203. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TÂRNAVA   204. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FĂLTICENI   205. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL RĂDĂUŢI   206. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DORNA CÂNDRENILOR   207. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ALEXANDRIA   208. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TURNU MĂGURELE   209. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ROŞIORI DE VEDE   210. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DRĂGĂNEŞTI-VLAŞCA   211. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL Nr. 1 LUGOJ   212. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CIACOVA   213. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TIMIŞOARA   214. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BILED   215. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL SÂNNICOLAU MARE   216. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL JIMBOLIA   217. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL Nr. 2 LUGOJ   218. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ TIMIŞOARA   219. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TULCEA   220. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL TOPOLOG   221. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL HUŞI   222. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL PUIEŞTI   223. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL NEGREŞTI   224. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL MURGENI   225. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ZORLENI   226. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DRĂGĂNEŞTI   227. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BĂLCEŞTI   228. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FOCŞANI   229. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ODOBEŞTI   230. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL ADJUD   231. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL FLOREŞTI   232. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BRĂNEŞTI   233. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL DRAGOMIREŞTI-VALE   234. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL CIOROGÂRLA   235. GRUPUL ŞCOLAR AGRICOL BĂNEASA - BUCUREŞTI   236. UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Anexa 3               SOCIETĂŢILE COMERCIALE PE ACŢIUNI DEŢINĂTOARE DE TERENURI                       AGRICOLE CU DESTINAŢIE AGRICOLĂ CARE NU AU                               FOST INCLUSE ÎN ANEXA Nr. 1───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────   Nr.   crt. Denumirea Societăţii Comerciale───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    Judeţul Arad     1. AGRICOLA - S.A. CURTICI     2. AGROZOOTEHNICA - S.A. CEALA     3. ARLEFRUCT - S.A. ARAD     4. CARNE - S.A. ARAD    Judeţul Argeş     5. AGROCOM - S.A. MERIŞANI     6. TOPOLOG AGROPROD - S.A. TIGVENI    Judeţul Bacău     7. AGRIBAC IŢEŞTI - S.A. BEREŞTI     8. AGRO ZOOTEHNICA - S.A. HORGEŞTI     9. AGROFRUCT DOJA - S.A.    10. AGROVEG - S.A. ARDEOANI    11. ALIUM - S.A. HORGEŞTI    12. BĂNEŞTI - S.A. STĂNIŞEŞTI    13. FRUCTEX - S.A. BACĂU    14. MALUS - S.A. HORGEŞTI    15. SERE COMĂNEŞTI - S.A.    16. TRITICUM - S.A. RĂCĂCIUNI    17. AGROINDUSTRIALA PATRU INAND - S.A.    18. AGROINDUSTRIALA DOI LIVADA - S.A.    19. AGROINDUSTRIALA ŞAPTE LES - S.A.    20. AGROINDUSTRIALA ŞASE CEFA - S.A.    21. AGROINDUSTRIALA TREI LES - S.A.    22. AGROINDUSTRIALA UNU NOJORID - S.A.    23. MERSAGRO PROD - S.A. MIERSIG    Judeţul Botoşani    24. AGRICOLA 2000 - S.A. ŞENDRICENI    25. AGRICOLA - S.A. BOTOŞANI    26. AGRICOLA - S.A. HAVARNA    27. AGROSEM - S.A. SOCRUJENI    28. BRAIPOR - S.A. BRĂIEŞTI    29. STANCA STANCA - S.A.    30. ZOO AGRICOLA - S.A. BUCECEA    31. TICBO - S.A. BOTOŞANI    Judeţul Buzău    32. AGRICOLA - S.A. DULBANU    33. AGROHORTI - S.A. RÂMNICU SĂRAT    34. AGROZOOTEHNICA - S.A. CIORANCA    35. CARBUZ BUZĂU - S.A.    36. PISCICOLA AMARA - S.A.    37. PISCICOLA BOLDU - S.A.    38. PISCICOLA MIHĂILEŞTI - S.A.    39. PISCICOLA ROSETTI - S.A.    40. SERIBUZ - S.A. BUZĂU    41. SUINPROD - S.A. VERGULEASA    42. TOMAVIT - S.A. BUZĂU    Judeţul Cluj    43. NUTREX - S.A. CLUJ-NAPOCA    44. SEMROM TRANSILVANIA - S.A.    Judeţul Constanţa    45. AGROZOOMED - S.A. MEDGIDIA    46. MUNCA OVIDIU - S.A.    47. POMICOLA - S.A. VALU LUI TRAIAN    Judeţul Dâmboviţa    48. AVICOLA - S.A. CREVEDIA    49. BOMBYX COM - S.A. TÂRGOVIŞTE    50. HORTEX - S.A. LUCIENI    Judeţul Dolj    51. AVICOLA - S.A. CRAIOVA    52. CRASER - S.A. CRAIOVA    53. PISCICOLA - S.A. DUNĂRENI    Judeţul Galaţi    54. ZATUN - S.A. GALAŢI    Judeţul Giurgiu    55. AGRO HORTICOLA - S.A. UZUNU    56. SUINPROD - S.A. OINACU    Judeţul Hunedoara    57. AGROLACT HAMEI - S.A.    58. AGROTEHNICA - S.A. ROMOŞ    59. POMICOLA - S.A. AUREL VLAICU    60. ZOOTEHNICA - S.A. BIRCEA MARE    Judeţul Ialomiţa    61. AGRICOLA - S.A. SLOBOZIA    Judeţul Iaşi    62. AGROFRUCT - S.A. PLUGARI    63. AGROMIXT - S.A. REDIU    64. STAŢIUNEA DE CERCETARE PENTRU ACVACULTURĂ ŞI ECOLOGIE - S.A.    Judeţul Ilfov şi municipiul Bucureşti    65. AGROINDCOM CHITILA - S.A.    66. BERSER - S.A. BUCUREŞTI    67. COMAICO - S.A.    68. GLINCARN - S.A. POPEŞTI-LEORDENI-------------    Pct. 69 din anexa 3 a fost abrogat de art. 3 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 11 din 7 februarie 2002, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 128 din 18 februarie 2002.    70. PISCICOLA ILFOV - S.A.    71. SEMTEST - S.A. BALOTEŞTI    72. SUINPROD - S.A. POPEŞTI-LEORDENI    Judeţul Maramureş    73. AGRICOLA - S.A. SATU LUNG    74. AGROINDUSTRIALA - S.A. TÂRGU LĂPUŞ    75. AGROZOOTEHNICA - S.A. ŞEINI    76. POMFRUCT - S.A. BAIA MARE    77. POMICOLA - S.A. ŞOMCUTA MARE    78. SIGMALEF - S.A. SIGHETU MARMAŢIEI    Judeţul Mehedinţi    79. AVICOLA - S.A. ŞIMIAN    80. SUINPROD - S.A. IZVORU BÂRZII    Judeţul Mureş    81. AVICOLA TÂRGU MUREŞ - S.A.    Judeţul Neamţ    82. AGRACOM BĂLĂNEŞTI - S.A.    83. AGROINDTEST - S.A. PIATRA-NEAMŢ    84. AGROSTAR TRAIAN - S.A.    85. AVICOLA - S.A. PIATRA-NEAMŢ    86. ROMFLAX - S.A. GIROV    Judeţul Olt    87. AGRODANEASA - S.A.    88. OLTSEM - S.A. SLATINA    Judeţul Prahova    89. COMPORSA - S.A. PLOIEŞTI    90. PREST PAJ SAM - S.A.    Judeţul Satu Mare    91. AGRICOLA - S.A. CIG    92. AGRIPOM - S.A. SĂI    93. AGROLAZURI - S.A. LAZURI    94. AGROSERV - S.A. SATU MARE    95. AGROSERVICE - S.A. ODOREU    96. AGROZOO - S.A. BOTIZ    97. AGROZOOHORTICOLA - S.A. HALMEU    98. CHEREUSA - S.A. CHEREUSA    99. CORPARET - S.A. CAREI   100. CUCU - S.A. ODOREU   101. OVIS - S.A. MOFTIN   102. POMICOLA - S.A. CEHAL   103. POMICOLA - S.A. HOMOROD   104. POMICOLA - S.A. JOLTA   105. SATMAREANA - S.A. SATU MARE    Judeţul Suceava   106. AGROINDUSTRIALA - S.A. RĂDĂUŢI   107. SUINPROD - S.A. VEREŞTI    Judeţul Teleorman   108. AGROTURRIS - S.A. TURNU MĂGURELE   109. AGROPROD - S.A. NĂSTURELU   110. AGROVITIS - S.A. TELEORMAN   111. CARLA PRODIMPEX - S.A.   112. VINCOM IMPEX TURIS - S.A. MAVRODIN    Judeţul Timiş   113. COMAGRA BEREGSAU - S.A.   114. FLORATIM - S.A. TIMIŞOARA   115. ORTITIM - S.A. ORŢIŞOARA   116. RECASEM - S.A. RECAŞ   117. BOMBIX MORI - S.A. LUGOJ   118. SEMTIM - S.A.   119. SERITIM - S.A.    Judeţul Tulcea   120. AGRODELTA - S.A. SARINASUF   121. ECODELTA - S.A. TULCEA   122. PISCICOLA - S.A. ISACCEA   123. PISCICOLA - S.A. MACIN   124. PISCICOLA - S.A. MILA 23   125. PISCICOLA - S.A. MURIGHIOL   126. PISCICOLA - S.A. SFÂNTU GHEORGHE   127. PISCICOLA - S.A. CHILIA VECHE   128. PISCICOLA - S.A. JURILOVCA   129. PISCICOLA - S.A. SULINA   130. PISCICOLA - S.A. TULCEA   131. VINIFICAŢIE ŞI BĂUTURI - S.A. TULCEA    Judeţul Vaslui   132. AVICOLA - S.A. VASLUI   133. VINICOLA AVEREŞTI 2000 - S.A.    Judeţul Vâlcea   134. AGROZOOTEHNICA - S.A. DRĂGĂŞANI   135. SERE - S.A. RÂMNICU VÂLCEA─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────── Anexa 4                              SOCIETĂŢILE NAŢIONALE         deţinătoare de terenuri cu destinaţie agricolă, care funcţionează       sub autoritatea Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────  Nr.  crt. Denumirea societăţii naţionale───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────    1. SOCIETATEA NAŢIONALĂ "ÎMBUNĂTĂŢIRI FUNCIARE" - S.A.    2. SOCIETATEA NAŢIONALĂ "TUTUNUL ROMÂNESC" - S.A.    3. SOCIETATEA NAŢIONALĂ "CAI DE RASĂ" - S.A.    4. SOCIETATEA NAŢIONALĂ "INSTITUTUL PASTEUR" - S.A.    5. SOCIETATEA NAŢIONALĂ A PRODUSELOR AGRICOLE - S.A.    6. SOCIETATEA COMERCIALĂ DE CERCETARE-DEZVOLTARE "CEDER" - S.A.───────────────────────────────────────────────────────────────────────────────-------

Noutăți

  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 621 din 7 noiembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, republicată
  • LEGE nr. 252 din 31 octombrie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2007 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2007
  • LEGE nr. 31 din 5 martie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice
  • LEGE nr. 120 din 9 decembrie 1994 pentru aprobarea unor ordonanţe ale Guvernului emise în baza Legii nr. 4/1994 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe şi autorizarea contractării şi garantării unor credite externe
  • LEGE nr. 62 din 24 martie 2004 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Croaţia privind transportul pe căile navigabile interioare, semnat la Zagreb la 26 mai 2003
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 155 din 19 octombrie 1999 pentru modificarea art. 101 din Legea asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997
  • LEGE nr. 133 din 4 iulie 2008 pentru modificarea şi completarea art. 4 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române
  • LEGE nr. 80 din 23 decembrie 1991 privind decontarea prin compensare a plăţilor restante din economie
  • LEGE nr. 394 din 30 octombrie 2006 pentru completarea art. 3 din Legea nr. 32/1994 privind sponsorizarea
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 202 din 4 decembrie 2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 140 din 17 octombrie 2002 privind transmiterea fără plata a unor imobile din domeniul privat al statului şi din administrarea Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare în proprietatea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, respectiv în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului de Interne
  • LEGE nr. 33 din 16 ianuarie 2007 (*republicată*) privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European*)
  • LEGE nr. 471 din 12 noiembrie 2003 pentru înfiinţarea comunei Văcăreni prin reorganizarea comunei Luncaviţa, judeţul Tulcea
  • LEGE nr. 118 din 4 decembrie 1995 privind abilitarea Ministerului Finanţelor şi Băncii Naţionale a României de a efectua împrumuturi externe pe termen mediu şi lung, precum şi aprobarea plafonului de îndatorare publică externa pe anul 1996
  • LEGE nr. 76 din 24 iunie 2014 privind modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţională a Drumurilor din România"
  • LEGE nr. 129 din 12 mai 2006 privind instituirea unor burse acordate de consiliul local în localităţile din mediul rural
  • LEGE nr. 173 din 9 octombrie 2012 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Algeriene Democratice şi Populare privind dobândirea dreptului de proprietate asupra terenurilor de către misiunile diplomatice ale celor două state, semnat la Bucureşti la 22 noiembrie 2011
  • LEGE nr. 218 din 23 aprilie 2002 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române*)
  • LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*republicată*) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale*)
  • LEGE nr. 25 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 134 din 21 martie 2002 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 188/2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor, semnat la Viena la 28 noiembrie 2001, precum şi a Protocolului pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor, semnat la Viena la 28 noiembrie 2001
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 26 martie 2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 110 din 18 septembrie 2008 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2005 privind transporturile rutiere
  • LEGEA nr. 307 din 12 iulie 2006 (*republicată*) privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 132 din 17 mai 2005 privind înfiinţarea Universităţii "Bogdan Vodă" din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 95 din 17 iunie 1999 cu privire la valorificarea bunurilor scoase din funcţiune, aflate în administrarea Ministerului Apărării Naţionale
  • LEGE nr. 202 din 20 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012
  • LEGE nr. 44 din 1 iulie 1994*) (*republicată*) privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 416 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Amendamentului nr. 2 convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană prin schimb de scrisori, semnate la Bruxelles la 9 august 2002 şi la Bucureşti la 10 martie 2003, la Memorandumul de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea şi modificarea sistemului de canalizare şi a sistemului de furnizare şi tratare a apelor uzate în Arad pentru protejarea râului Mureş, România", semnat la Bruxelles la 15 februarie 2001 şi la Bucureşti la 1 iunie 2001
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 11 februarie 2009 privind reglementarea unor măsuri în domeniul bugetar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 6 ianuarie 2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 31 din 15 ianuarie 2018 pentru modificarea art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor
  • LEGE nr. 233 din 15 iulie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2013 privind stabilirea unor măsuri pentru plata salariilor personalului din sistemul bugetar aferente lunii aprilie 2013
  • LEGE nr. 46 din 19 martie 2008 (*republicată*) Codul silvic
  • LEGE nr. 31 din 15 ianuarie 2007 privind reorganizarea şi funcţionarea Academiei Oamenilor de Ştiinţa din România
  • LEGE nr. 155 din 8 aprilie 2002 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2002 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Construirea variantei de ocolire a oraşului Sibiu la standarde de autostrada, pe Coridorul de transport european nr. IV, România", semnat la Bruxelles la 20 august 2001 şi la Bucureşti la 10 octombrie 2001
  • LEGE nr. 266 din 29 iunie 2006 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale
  • LEGE nr. 254 din 8 noiembrie 2018 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Libaneze privind cooperarea în domeniul militar, semnat la Bucureşti la 27 noiembrie 2017
  • LEGE nr. 43 din 19 martie 2008 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2007 pentru modificarea Programului naţional privind sprijinirea construirii de locuinţe proprietate personală, aprobat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 51/2006
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • LEGE nr. 279 din 5 octombrie 2005 (*republicată*) privind ucenicia la locul de muncă
  • LEGE nr. 122 din 4 mai 2006 privind azilul în România
  • LEGE nr. 185 din 24 octombrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziţii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum şi pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 114 din 29 iunie 2000 privind aprobarea scutirii de la plata taxelor vamale a unei drage absorbant-refulante autopropulsate, cu magazie proprie cu capacitate de 2.500 mc
  • LEGEA nr. 18 din 19 februarie 1991 (*republicată*) fondului funciar
  • LEGE nr. 95 din 26 martie 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2000 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Ceha, Republica Ungara, Republica Polona, România, Republica Slovaca şi Republica Slovenia, adoptat la Budapesta (Ungaria) la 7 februarie 1998, cu privire la prelungirea Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrala (CEEPUS) pentru perioada 1 ianuarie 2000-31 decembrie 2004
  • LEGE nr. 59 din 1 mai 1934 asupra CECULUI
  • LEGE nr. 325 din 8 iulie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2004 pentru aprobarea suplimentării cu suma de 1.215 miliarde lei a programului "Dezvoltarea durabilă a zootehniei şi a eficienţei sectorului de producţie animalieră, precum şi reabilitarea sectorului piscicol din România"
  • LEGE nr. 508 din 28 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 29 ianuarie 2006 privind unele măsuri pentru întărirea capacităţii administrative a României pentru integrarea în Uniunea Europeană
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului
  • LEGE nr. 285 din 11 octombrie 2005 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 42/2005 privind instituirea unor măsuri de reorganizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A. în vederea privatizării
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu
  • LEGE nr. 435 din 27 noiembrie 2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 decembrie 2014 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei
  • LEGE nr. 196 din 6 noiembrie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/2000 privind aprobarea achiziţiei unui spaţiu de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial"
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021