Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecţia informaţiilor clasificate
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 248 din 12 aprilie 2002 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 182 din 12 aprilie 2002(*actualizată*)privind protecţia informaţiilor clasificate(actualizată până la data de 1 februarie 2014*)

-------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 1 februarie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 9 martie 2005; LEGEA nr. 268 din 1 octombrie 2007; LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorParlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul I Dispoziţii generale Secţiunea 1 Principii Articolul 1Scopul prezentei legi este protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigura acest tip de informaţii. Protejarea acestor informaţii se face prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor. Articolul 2 (1) Dreptul de a avea acces la informaţiile de interes public este garantat prin lege. (2) Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevăzute de lege. Articolul 3Nici o prevedere a prezentei legi nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informaţiile de interes public sau al ignorarii Constituţiei, a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, a pactelor şi a celorlalte tratate la care România este parte, referitoare la dreptul de a primi şi răspândi informaţii. Articolul 4Principalele obiective ale protecţiei informaţiilor clasificate sunt: a) protejarea informaţiilor clasificate împotriva acţiunilor de spionaj, compromitere sau acces neautorizat, alterării sau modificării conţinutului acestora, precum şi împotriva sabotajelor ori distrugerilor neautorizate; b) realizarea securităţii sistemelor informatice şi de transmitere a informaţiilor clasificate. Articolul 5Măsurile ce decurg din aplicarea legii sunt destinate: a) sa prevină accesul neautorizat la informaţiile clasificate; b) sa identifice împrejurările, precum şi persoanele care, prin acţiunile lor, pot pune în pericol securitatea informaţiilor clasificate; c) sa garanteze ca informaţiile clasificate sunt distribuite exclusiv persoanelor îndreptăţite, potrivit legii, să le cunoască; d) să asigure protecţia fizica a informaţiilor, precum şi a personalului necesar protecţiei informaţiilor clasificate. Articolul 6 (1) Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate sunt obligatorii şi se stabilesc de către Serviciul Roman de Informaţii numai cu acordul Autorităţii Naţionale de Securitate. (2) Standardele la care se referă alin. (1) vor fi în concordanta cu interesul naţional, precum şi cu criteriile şi recomandările NATO. (3) În cazul unui conflict între normele interne privind protecţia informaţiilor clasificate şi normele NATO, în aceasta materie vor avea prioritate normele NATO. Articolul 7 (1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii. (2) Pentru candidaţii la funcţii publice ce implica lucrul cu asemenea informaţii, precum şi competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este anterioară numirii în acele funcţii şi se solicita obligatoriu de autoritatea de investire. (3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorităţii Naţionale de Securitate, care gestionează informaţii NATO, potrivit echivalentelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege. (4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validării alegerii sau numirii şi a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane: a) Preşedintele României; b) prim-ministru; c) miniştri; d) deputaţi; e) senatori; f) judecători; g) procurori; h) magistraţi-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, în concordanţă cu atribuţiile specifice, sunt îndreptăţiţi să aibă acces la informaţiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoştinţă de responsabilităţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).-----------Alin. (4) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. 51 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. (5) Pentru judecători, procurori şi magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procedura internă prevăzută la alin. (4) se stabileşte prin regulament elaborat de Consiliul Superior al Magistraturii şi avizat de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat.---------Alin. (5) al art. 7 a fost introdus de pct. 2 al art. 51 din LEGEA nr. 255 din 19 iulie 2013 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 515 din 14 august 2013. Articolul 8Personalul anume desemnat pentru realizarea protecţiei informaţiilor clasificate se include într-un sistem permanent de pregătire şi perfecţionare, la intervale regulate, potrivit standardelor naţionale de protecţie. Articolul 9Protecţia informaţiilor clasificate vizează: a) protecţia juridică; b) protecţia prin măsuri procedurale; c) protecţia fizica; d) protecţia personalului care are acces la informaţiile clasificate ori este desemnat să asigure securitatea acestora; e) protecţia surselor generatoare de informaţii. Articolul 10 (1) Instituţiile care deţin sau utilizează informaţii clasificate vor tine un registru de evidenta a autorizaţiilor acordate personalului, sub semnătura. (2) Fiecare autorizaţie se reverifica ori de câte ori este necesar să se garanteze ca este conformă standardelor aplicabile funcţiei pe care respectivele persoane o ocupa. (3) Reverificarea autorizaţiei este obligatorie şi constituie o prioritate ori de câte ori apar indicii ca menţinerea acesteia nu mai este compatibila cu interesele de securitate. Articolul 11Accesul în clădirile şi infrastructurile informatice în care se desfăşoară activităţi cu informaţii clasificate ori sunt păstrate sau stocate informaţii cu acest caracter este permis numai în cazuri autorizate. Articolul 12Standardele de protecţie a informaţiilor clasificate, încredinţate persoanelor ori organizaţiilor din afară structurilor guvernamentale, vor fi necondiţionat compatibile cu cele stabilite pentru aceste structuri. Articolul 13Solicitarea certificatului de securitate pentru persoanele cu atribuţii nemijlocite în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate este obligatorie. Articolul 14Consiliul Suprem de Apărare a Tarii asigura coordonarea la nivel naţional a tuturor programelor de protecţie a informaţiilor clasificate. Secţiunea a 2-a Definiţii Articolul 15În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel: a) informaţii - orice documente, date, obiecte sau activităţi, indiferent de suport, forma, mod de exprimare sau de punere în circulaţie; b) informaţii clasificate - informaţiile, datele, documentele de interes pentru securitatea naţionala, care, datorită nivelurilor de importanţa şi consecinţelor care s-ar produce ca urmare a dezvaluirii sau diseminarii neautorizate, trebuie să fie protejate; c) clasele de secretizare sunt: secrete de stat şi secrete de serviciu; d) informaţii secrete de stat - informaţiile care privesc securitatea naţionala, prin a căror divulgare se pot prejudicia siguranţa naţionala şi apărarea tarii; e) informaţii secrete de serviciu - informaţiile a căror divulgare este de natura sa determine prejudicii unei persoane juridice de drept public sau privat; f) nivelurile de secretizare se atribuie informaţiilor clasificate din clasa secrete de stat şi sunt:- strict secret de importanţa deosebită - informaţiile a căror divulgare neautorizata este de natura sa producă daune de o gravitate excepţionala securităţii naţionale;- strict secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizata este de natura sa producă daune grave securităţii naţionale;- secrete - informaţiile a căror divulgare neautorizata este de natura sa producă daune securităţii naţionale; g) protecţie juridică - ansamblul normelor constituţionale şi al celorlalte dispoziţii legale în vigoare, care reglementează protejarea informaţiilor clasificate; h) protecţie prin măsuri procedurale - ansamblul reglementărilor prin care emitentii şi deţinătorii de informaţii clasificate stabilesc măsurile interne de lucru şi de ordine interioară destinate realizării protecţiei informaţiilor; i) protecţie fizica - ansamblul activităţilor de paza, securitate şi apărare, prin măsuri şi dispozitive de control fizic şi prin mijloace tehnice, a informaţiilor clasificate; j) protecţia personalului - ansamblul verificărilor şi măsurilor destinate persoanelor cu atribuţii de serviciu în legătură cu informaţiile clasificate, spre a preveni şi înlătura riscurile de securitate pentru protecţia informaţiilor clasificate; k) certificate de securitate - documentele care atesta verificarea şi acreditarea persoanei de a deţine, de a avea acces şi de a lucra cu informaţii clasificate. Capitolul II Informaţii secrete de stat Articolul 16Protecţia informaţiilor secrete de stat este o obligaţie ce revine persoanelor autorizate care le emit, le gestionează sau care intră în posesia acestora. Articolul 17În categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă la: a) sistemul de apărare a tarii şi elementele de baza ale acestuia, operaţiile militare, tehnologiile de fabricaţie, caracteristicile armamentului şi tehnicii de lupta utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului naţional de apărare; b) planurile, precum şi dispozitivele militare, efectivele şi misiunile forţelor angajate; c) cifrul de stat şi alte elemente criptologice stabilite de autorităţile publice competente, precum şi activităţile în legătură cu realizarea şi folosirea acestora; d) organizarea sistemelor de protecţie şi apărare a obiectivelor, sectoarelor şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora; e) datele, schemele şi programele referitoare la sistemele de comunicaţii şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora; f) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea tarii şi siguranţa naţionala; g) mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de informaţii specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii; h) hărţile, planurile topografice, termogramele şi înregistrările aeriene efectuate la scări de zbor mai mari de 1:20.000, pe care sunt reprezentate elementele de conţinut sau obiective clasificate secrete de stat.------------Litera h) a art. 17 a fost modificată de art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 16 din 9 martie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 205 din 10 martie 2005. i) studiile, prospectiunile geologice şi determinarile gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru patrat, prin care se evalueaza rezervele naţionale de metale şi minereuri rare, preţioase, disperse şi radioactive, precum şi datele şi informaţiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competenţa Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat; j) sistemele şi planurile de alimentare cu energie electrica, energie termica, apa şi alţi agenţi necesari funcţionarii obiectivelor clasificate secrete de stat; k) activităţile ştiinţifice, tehnologice sau economice şi investiţiile care au legătura cu siguranţa naţionala ori cu apărarea naţionala sau prezintă importanţa deosebită pentru interesele economice şi tehnico-ştiinţifice ale României; l) cercetările ştiinţifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afară celor fundamentale, precum şi programele pentru protecţia şi securitatea materialelor şi a instalaţiilor nucleare; m) emiterea, imprimarea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor monetare ale Băncii Naţionale a României şi elementele de siguranţă ale însemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicităţii, precum şi imprimarea şi tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur şi a obligaţiunilor de stat; n) relaţiile şi activităţile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicităţii, precum şi informaţiile altor state sau organizaţii internaţionale, faţă de care, prin tratate ori înţelegeri internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţia de protecţie. Articolul 18 (1) Informaţiile secrete de stat se clasifica pe niveluri de secretizare, în funcţie de importanţa valorilor protejate. (2) Nivelurile de secretizare atribuite informaţiilor din clasa secrete de stat sunt: a) strict secret de importanţa deosebită; b) strict secret; c) secret. Articolul 19Sunt împuterniciţi sa atribuie unul dintre nivelurile de secretizare a informaţiilor cu prilejul elaborării lor: a) pentru informaţiile strict secrete de importanţa deosebită:1. Preşedintele României;2. preşedintele Senatului şi preşedintele Camerei Deputaţilor;3. membrii Consiliului Suprem de Apărare a Tarii;4. primul-ministru;5. membrii Guvernului şi secretarul general al Guvernului;6. guvernatorul Băncii Naţionale a României;7. directorii serviciilor naţionale de informaţii;8. directorul Serviciului de Protecţie şi Paza;9. directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale;10. secretarul general al Senatului şi secretarul general al Camerei Deputaţilor;11. preşedintele Institutului Naţional de Statistica;12. directorul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;13. alte autorităţi împuternicite de Preşedintele României sau de primul-ministru; b) pentru informaţiile strict secrete - împuterniciţii prevăzuţi la lit. a), precum şi funcţionarii cu rang de secretar de stat, potrivit competentelor materiale ale acestora; c) pentru informaţiile secrete - împuterniciţii prevăzuţi la lit. a) şi b), precum şi funcţionarii superiori cu rang de subsecretar de stat, secretar general ori director general, potrivit competentelor materiale ale acestora. Articolul 20Orice persoană fizica sau juridică română poate face contestaţie la autorităţile care au clasificat informaţia respectiva, împotriva clasificarii informaţiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum şi împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare. Contestaţia va fi soluţionată în condiţiile legii contenciosului administrativ. Articolul 21 (1) În subordinea Guvernului se organizează Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. (2) Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat organizează evidenta listelor şi a informaţiilor din această categorie şi a termenelor de menţinere în nivelurile de clasificare, a personalului verificat şi avizat pentru lucrul cu informaţiile secrete de stat, a registrelor de autorizari menţionate la art. 10. Articolul 22 (1) Autorităţile publice întocmesc liste proprii cuprinzând categoriile de informaţii secrete de stat în domeniile lor de activitate. (2) Listele cuprinzând informaţiile secrete de stat pe niveluri de secretizare, elaborate sau deţinute de autorităţile ori de instituţiile publice, se aproba şi se actualizează prin hotărâre a Guvernului. (3) Hotărârile Guvernului privind aprobarea listelor cuprinzând informaţiile secrete de stat se comunică Serviciului Roman de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe şi, după caz, celorlalte structuri informative cărora le revin, potrivit legii, sarcini de organizare a măsurilor specializate de protecţie. Articolul 23 (1) Instituţiile deţinătoare de informaţii secrete de stat poarta răspunderea elaborării şi aplicării măsurilor procedurale de protecţie fizica şi protecţie a personalului care are acces la informaţiile din această categorie. (2) Măsurile menţionate la alin. (1) vor fi conforme standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate. Articolul 24 (1) Documentele cuprinzând informaţii secrete de stat vor purta pe fiecare pagina nivelul de secretizare, precum şi menţiunea "personal", când sunt destinate unor persoane determinate. (2) Prin hotărâre a Guvernului vor fi stabilite regulile de identificare şi marcare, inscriptionarile şi menţiunile obligatorii pe documentele secrete de stat, în funcţie de nivelurile de secretizare, cerinţele de evidenta a numerelor de exemplare şi a destinatarilor, termenele şi regimul de păstrare, interdicţiile de reproducere şi circulaţie. (3) Încadrarea informaţiilor secrete de stat în unul dintre nivelurile prevăzute la art. 15 lit. f), precum şi normele privind măsurile minime de protecţie în cadrul fiecărui nivel se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (4) Informaţiile clasificate potrivit art. 15 lit. f) pot fi declasificate prin hotărâre a Guvernului, la solicitarea motivată a emitentului. (5) Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informaţiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii incalcarilor legii, erorilor administrative, limitării accesului la informaţiile de interes public, restrângerii ilegale a exerciţiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezarii altor interese legitime. (6) Nu pot fi clasificate ca secrete de stat informaţiile, datele sau documentele referitoare la o cercetare ştiinţifică fundamentală care nu are o legătura justificată cu securitatea naţionala. (7) Autorităţile publice care elaborează ori lucrează cu informaţii secrete vor întocmi un ghid pe baza căruia se va realiza o clasificare corecta şi uniforma a informaţiilor secrete de stat, în stricta conformitate cu legea. (8) Ghidul se aproba personal şi în scris de funcţionarul superior autorizat sa clasifice informaţiile secrete de stat. (9) Persoanele autorizate care copiaza, extrag sau reproduc în rezumat conţinutul unor documente secrete vor aplica pe noul document rezultat menţiunile aflate pe documentul original. (10) Declasificarea ori trecerea la un nivel inferior de clasificare este realizată de persoanele sau autorităţile publice competente sa aprobe clasificarea şi nivelul de secretizare a informaţiilor respective. Articolul 25 (1) Coordonarea generală a activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Roman de Informaţii. (2) Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Roman de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale stabilesc, pentru domeniile lor de activitate şi responsabilitate, structuri şi măsuri proprii privind coordonarea şi controlul activităţilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat, potrivit legii. (3) Coordonarea activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat pentru Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale şi Administraţia Naţionala a Rezervelor de Stat se realizează de structura specializată a Ministerului Apărării Naţionale. (4) Parlamentul, Administraţia Prezidentiala, Guvernul şi Consiliul Suprem de Apărare a Tarii stabilesc măsuri proprii privind protecţia informaţiilor secrete de stat, potrivit legii. Serviciul Roman de Informaţii asigura acestor instituţii asistenţa de specialitate. (5) Protecţia informaţiilor nedestinate publicităţii, transmise României de alte state sau de organizaţii internaţionale, precum şi accesul la informaţiile acestora se realizează în condiţiile stabilite prin tratatele internaţionale sau înţelegerile la care România este parte. Articolul 26 (1) Pentru reprezentantele României în străinătate coordonarea activităţii şi controlul măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat se realizează de Serviciul de Informaţii Externe în condiţiile prezentei legi. (2) Coordonarea şi controlul măsurilor referitoare la protecţia informaţiilor secrete de stat privind activitatea specifică a atasatilor militari din cadrul misiunilor diplomatice ale României şi a reprezentanţilor militari pe lângă organismele internaţionale se realizează de către structura specializată a Ministerului Apărării Naţionale. Articolul 27Autoritatea Naţionala de Securitate exercita atribuţii de reglementare, autorizare şi control privind protecţia informaţiilor clasificate NATO, în condiţiile stabilite prin lege. Articolul 28 (1) Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducătorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, după notificarea prealabilă la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat. (2) Autorizaţia se eliberează pe niveluri de secretizare, prevăzute la art. 15 lit. f), în urma verificărilor efectuate cu acordul scris al persoanei în cauza asupra acesteia. Persoanele juridice, cu excepţia celor prevăzute la art. 25 alin. (2) şi (3), notifica Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat eliberarea autorizaţiei de acces. (3) Accesul la informaţiile clasificate NATO se face în baza eliberării de către Autoritatea Naţionala de Securitate a autorizaţiilor şi certificatelor de securitate, după efectuarea verificărilor de securitate de către instituţiile abilitate. (4) Durata de valabilitate a autorizaţiei este de până la 4 ani; în această perioadă verificările pot fi reluate oricând. (5) Neacordarea autorizaţiei sau retragerea motivată a acesteia determina de drept interdicţia de acces la informaţii secrete de stat. Articolul 29Conducătorii agenţilor economici sau ai altor persoane juridice de drept privat, precum şi persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate informaţii secrete de stat, în cadrul raporturilor de colaborare, au obligaţia să respecte prevederile legale privind protecţia acestora. Articolul 30Accesul cetăţenilor străini, al cetăţenilor români care au şi cetăţenia altui stat, precum şi al persoanelor apatride la informaţiile secrete de stat şi în locurile în care se desfăşoară activităţi şi se expun obiecte sau se executa lucrări din această categorie este permis numai în situaţiile şi în condiţiile stabilite prin tratatele internaţionale la care România este parte sau prin hotărâre a Guvernului. Capitolul III Informaţii secrete de serviciu Articolul 31 (1) Informaţiile secrete de serviciu se stabilesc de conducătorul persoanei juridice, pe baza normelor prevăzute prin hotărâre a Guvernului. (2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) vor purta pe fiecare pagina şi menţiunea "personal", când sunt destinate strict unor persoane anume determinate. (3) Dispoziţiile art. 28 se aplică în mod corespunzător în domeniul informaţiilor secrete de serviciu. (4) Neglijenţa în păstrarea informaţiilor secrete de serviciu atrage, potrivit legii penale, răspunderea persoanelor vinovate. Articolul 32Conducătorii autorităţilor şi instituţiilor publice, ai agenţilor economici cu capital integral sau parţial de stat şi ai altor persoane juridice de drept public ori privat sunt obligaţi sa stabilească informaţiile care constituie secrete de serviciu şi regulile de protecţie a acestora, sa coordoneze activitatea şi sa controleze măsurile privitoare la păstrarea secretului de serviciu, potrivit competentelor, în conformitate cu normele stabilite prin hotărâre a Guvernului. Articolul 33Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informaţiilor care, prin natura sau conţinutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetăţenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludarii legii sau obstructionarea justiţiei. Capitolul IV Atribuţiile Serviciului Roman de Informaţii Articolul 34În vederea coordonării activităţii şi exercitării controlului asupra măsurilor privitoare la protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţa, Serviciul Roman de Informaţii are următoarele atribuţii principale: a) elaborează, în colaborare cu autorităţile publice, standardele naţionale pentru informaţiile clasificate şi obiectivele de implementare a acestora; b) supraveghează acţiunile întreprinse de autorităţile publice pentru aplicarea prevederilor prezentei legi; c) acorda aviz de specialitate asupra programelor de prevenire a scurgerilor de informaţii clasificate, întocmite de autorităţile şi instituţiile publice, regiile autonome şi societăţile comerciale deţinătoare de asemenea informaţii; d) verifica modul în care sunt respectate şi aplicate normele legale privind protecţia informaţiilor clasificate de către autorităţile şi instituţiile publice; e) realizează la faţa locului verificări şi revizuiri de programe care vizează protecţia informaţiilor clasificate; f) conlucreaza cu Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat şi cu Autoritatea Naţionala de Securitate în toate problemele privind aplicarea prezentei legi; g) acorda sprijin pentru stabilirea obiectivelor şi a locurilor care prezintă importanţa deosebită pentru protecţia informaţiilor clasificate, la cererea conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, a agenţilor economici şi a persoanelor juridice de drept privat, şi supune spre aprobare Guvernului evidenta centralizata a acestora; h) organizează şi răspunde, potrivit dispoziţiilor legale, de colectarea, transportul şi distribuirea în ţara a corespondentei cu caracter secret de stat şi a corespondentei oficiale cu caracter secret de serviciu; i) analizează şi stabileşte măsurile în legătură cu reclamaţiile sau cu sugestiile legate de modul în care sunt aplicate programele de protecţie a informaţiilor clasificate; j) constata nerespectarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate şi aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, iar atunci când faptele constituie infracţiuni, sesizează organele de urmărire penală. Articolul 35Serviciul Roman de Informaţii este obligat sa informeze Parlamentul şi Consiliul Suprem de Apărare a Tarii, anual şi ori de câte ori se impune, sau la cererea acestor autorităţi, în legătură cu constatările şi concluziile rezultate din activitatea desfăşurată pentru protecţia informaţiilor clasificate din sfera sa de competenţa. Capitolul V Obligaţii, raspunderi şi sancţiuni Articolul 36 (1) Persoanele fizice cărora le-au fost încredinţate informaţii clasificate sunt obligate să asigure protecţia acestora, potrivit legii, şi să respecte prevederile programelor de prevenire a scurgerii de informaţii clasificate. (2) Obligaţiile prevăzute la alin. (1) se menţin şi după încetarea raporturilor de muncă, de serviciu sau profesionale, pe întreaga perioadă a menţinerii clasificarii informatiei. (3) Persoana care urmează sa desfăşoare o activitate sau să fie încadrată într-un loc de muncă ce presupune accesul la informaţii clasificate va prezenta conducătorului unităţii un angajament scris de păstrare a secretului. Articolul 37 (1) Autorităţile publice, precum şi celelalte persoane juridice care deţin sau cărora le-au fost încredinţate informaţii secrete de stat sau informaţii secrete de serviciu vor asigura fondurile necesare în vederea îndeplinirii obligaţiilor care le revin, precum şi luării măsurilor necesare privitoare la protecţia acestor informaţii. (2) Răspunderea privind protecţia informaţiilor clasificate revine conducătorului autorităţii sau instituţiei publice ori altei persoane juridice deţinătoare de informaţii, după caz. Articolul 38 (1) Informaţiile secrete de stat se transmit, se transporta şi se stocheaza în condiţiile stabilite de lege. (2) Este interzisă transmiterea informaţiilor secrete de stat prin cablu sau eter, fără a se folosi mijloace specifice cifrului de stat sau alte elemente criptografice stabilite de autorităţile publice competente. Articolul 39 (1) Încălcarea normelor privind protecţia informaţiilor clasificate atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz. (2) Persoanele încadrate în serviciile de informaţii şi siguranţa sau ale armatei, aflate în serviciul relaţiilor externe, precum şi cele special însărcinate cu protecţia informaţiilor secrete de stat, vinovate de deconspirari voluntare ori de acte de neglijenţa care au favorizat divulgarea ori scurgerea informaţiilor secrete, îşi pierd irevocabil calitatea. Articolul 40 (1) Contravenţiile la normele privind protecţia informaţiilor clasificate se stabilesc prin hotărâre a Guvernului. (2) Sancţiunile contravenţionale pot fi aplicate şi persoanelor juridice. Capitolul VI Dispoziţii finale Articolul 41 (1) În cadrul autorităţilor, instituţiilor publice şi al agenţilor economici care deţin informaţii clasificate se organizează compartimente speciale pentru evidenta, prelucrarea, procesarea, păstrarea, manipularea şi multiplicarea acestora, în condiţii de siguranţă. (2) Compartimentele speciale prevăzute la alin. (1) se subordonează conducătorului autorităţii sau instituţiei publice ori al agentului economic. Articolul 42În termen de 60 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Guvernul va stabili prin hotărâre: a) clasificarile informaţiilor secrete de stat şi normele privind măsurile minime de protecţie în cadrul fiecărei clase; b) regulile generale privind evidenta, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor secrete de stat; c) obiectivele, sectoarele şi locurile care prezintă importanţa deosebită pentru protecţia informaţiilor secrete de stat; d) obligaţiile şi răspunderile autorităţilor şi instituţiilor publice şi ale agenţilor economici, ale altor persoane juridice, pentru protecţia informaţiilor secrete de stat; e) normele privind accesul la informaţiile clasificate, precum şi procedura verificărilor de securitate; f) condiţiile de fotografiere, filmare, cartografiere şi executare a unor lucrări de arte plastice în obiective sau locuri care prezintă importanţa deosebită pentru protecţia informaţiilor secrete de stat; g) regulile privitoare la accesul străinilor la informaţiile secrete de stat; h) alte norme necesare aplicării prezentei legi. Articolul 43Prezenta lege va intra în vigoare la 60 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 44 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga Legea nr. 23/1971 privind apărarea secretului de stat în România, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 157 din 17 decembrie 1971, Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 19/1972 privind unele măsuri în legătură cu apărarea secretului de stat, publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 5 din 14 ianuarie 1972, precum şi orice alte dispoziţii contrare. (2) Pe aceeaşi dată expresia "secrete de stat" din conţinutul actelor normative în vigoare se va înlocui cu sintagma "informaţii secrete de stat".Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 26 februarie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUAceastă lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 8 aprilie 2002, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILA-------

Noutăți

  • LEGE nr. 193 din 17 mai 2006 privind acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă
  • LEGE nr. 351 din 14 iulie 2004 LEGEA GAZELOR
  • LEGE nr. 578 din 14 decembrie 2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 20 mai 2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice
  • LEGE nr. 19 din 3 martie 2015 pentru ratificarea Acordului euromediteranean în domeniul aviaţiei între Uniunea Europeană şi statele sale membre, pe de o parte, şi Guvernul Statului Israel, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 10 iunie 2013
  • LEGE nr. 6 din 9 ianuarie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 127/2002 privind unele măsuri de accelerare a acţiunii de eliberare a titlurilor de proprietate asupra terenurilor agricole şi forestiere
  • LEGE nr. 81 din 5 aprilie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 161/2005 pentru modificarea art. 22 din Legea nr. 299/2005 privind instituirea sistemului de garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole şi a art. 33 din Legea nr. 300/2005 privind instituirea sistemului de certificate de import şi de export pentru produse agricole
  • LEGE nr. 33 din 12 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 65/1999 pentru ratificarea Tratatului dintre România şi Republica Polona privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, încheiat la Bucureşti la 15 mai 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 15 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 43 din 4 aprilie 2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 71 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 312/1971 pentru modificarea Decretului nr. 210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor preţioase şi pietrelor preţioase
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 417 din 20 octombrie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Reabilitarea staţiei de tratare a apelor uzate, a sistemului de canalizare şi a reţelei de alimentare cu apa potabilă în municipiul Buzău, judeţul Buzău, România", semnat la Bruxelles la 13 decembrie 2002 şi la Bucureşti la 31 martie 2003
  • LEGE nr. 272 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului*)
  • LEGE nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 24 din 10 aprilie 2013 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea şi utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, şi pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat"
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor măsuri financiare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 122 din 1 septembrie 2005 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 28 iulie 2005 şi la Paris la 1 august 2005
  • LEGE nr. 97 din 14 aprilie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei
  • LEGE nr. 569 din 22 decembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 29 din 18 aprilie 2018 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune, politicii comune de pescuit şi politicii maritime integrate la nivelul Uniunii Europene, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru perioada de programare 2014-2020 şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul garantării
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 31 din 20 martie 2011 privind interzicerea achiziţionării de la persoane fizice a metalelor feroase şi neferoase şi a aliajelor acestora utilizate în activitatea feroviară
  • LEGE nr. 448 din 6 decembrie 2006 (*republicată*) privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap*)
  • LEGE nr. 248 din 10 iunie 2003 pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 29 septembrie 2010 privind anunţarea creşterii contribuţiei României la bugetul Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor pentru perioada 2011-2015 cu o jumătate de unitate contributivă, în cadrul Conferinţei Plenipotenţiarilor Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor ce se va desfăşura la Guadalajara, Statele Unite Mexicane, în perioada 4-22 octombrie 2010
  • LEGE nr. 133 din 20 iulie 1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 27 din 31 martie 2010 privind modificarea art. II din Legea nr. 203/2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 58 din 19 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra domeniului achiziţiilor publice
  • LEGE nr. 102 din 7 mai 2015 privind instituirea Zilei Naţionale a Costumului Tradiţional din România
  • LEGE nr. 257 din 26 septembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 493 din 18 noiembrie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice
  • LEGE nr. 200 din 22 mai 2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
  • CODUL PENAL din 17 iulie 2009 (LEGEA nr. 286)
  • LEGE nr. 39 din 7 martie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2000 privind reglementarea depozitarii cerealelor şi seminţelor oleaginoase, regimul certificatelor de depozit pentru acestea, precum şi constituirea Fondului de garantare pentru certificatele de depozit
  • LEGE nr. 1 din 28 martie 1974 privind modificarea Constituţiei Republicii Socialiste România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 2 noiembrie 2011 pentru aprobarea organizării unor acţiuni de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale, în plan intern şi internaţional
  • LEGE nr. 229 din 4 decembrie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 98/1998 privind desemnarea semnatarilor acordurilor de exploatare ale organizaţiilor internaţionale de telecomunicaţii prin sateliţi "INTELSAT", "EUTELSAT" şi "INMARSAT"
  • LEGE nr. 7 din 1 martie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 65/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 464 din 9 iulie 2002 privind ratificarea Acordului dintre România şi Regatul Spaniei pentru reglementarea şi organizarea circulaţiei forţei de muncă între cele doua state, semnat la Madrid la 23 ianuarie 2002
  • LEGE nr. 6 din 16 februarie 2017 bugetului de stat pe anul 2017
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 24 octombrie 2003 privind protecţia socială a salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective din sectorul sanitar, în cadrul procesului de restructurare şi reorganizare
  • LEGE nr. 406 din 29 decembrie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Federală Germania privind securitatea socială, semnat la Bucureşti la 8 aprilie 2005
  • LEGE nr. 53 din 24 ianuarie 2003 (*republicată*) Codul muncii*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 13 din 7 martie 2018 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului
  • LEGE nr. 264 din 16 iunie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Medicale
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • LEGE nr. 204 din 2 iunie 2009 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 222/2008 pentru modificarea art. 3^1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici şi unele măsuri referitoare la remunerarea conducătorilor şi adjuncţilor conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale
  • LEGE nr. 2 din 30 martie 1988 privind perfecţionarea sistemului de retribuire pentru stimularea producţiei de export şi a exportului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 70 din 29 decembrie 1998 privind ratificarea Protocolului adiţional nr. 7 la Acordul central european de comerţ liber, semnat la Praga la 10 decembrie 1998, precum şi pentru rectificarea versiunii în limba română a paragrafului 6 al articolului 15 din protocol
  • LEGE nr. 284 din 14 decembrie 2011 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • LEGE nr. 211 din 13 noiembrie 2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 12 din 1 aprilie 1986 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 75/1986 privind completarea Statutului cooperativei agricole de producţie, aprobat prin Decretul nr. 93/1983
  • LEGE nr. 152 din 15 iulie 1998 (*republicată*) privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • LEGE nr. 72 din 16 ianuarie 2002 (*republicată*) zootehniei
  • LEGE nr. 282 din 26 noiembrie 2018 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2018 privind prorogarea termenului reglementat de alin. (4) al art. II din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare
  • LEGE nr. 275 din 24 decembrie 2010 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar
  • LEGE nr. 309 din 7 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 142/2000 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei SAPARD pentru implementarea tehnică şi financiară a Instrumentului special de preaderare pentru agricultura şi dezvoltare rurală
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021