Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 13 din 9 ianuarie 2007 energiei electrice
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2007 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 13 din 9 ianuarie 2007 (*actualizată*)energiei electrice(actualizată până la data de 25 noiembrie 2008*)

---------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 23 ianuarie 2007. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 25 noiembrie 2008, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008.Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul I Dispozitii generale Articolul 1Domeniul de reglementare (1) Prezenta lege stabileste cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare, în vederea utilizarii optime a resurselor primare de energie în condiţiile de accesabilitate, disponibilitate şi suportabilitate şi cu respectarea normelor de siguranţă, calitate şi protecţie a mediului. (2) Nu se supun dispoziţiilor prezentei legi: a) acumulatoarele electrice, grupurile electrogene mobile, instalatiile electrice amplasate pe vehicule de orice fel; b) sursele stationare de energie electrica în curent continuu; c) instalatiile energetice amplasate în marea teritoriala, care nu sunt racordate la reteaua electrica. Articolul 2Obiectivele legiiActivităţile în domeniul energiei electrice şi al energiei termice produse în cogenerare trebuie să se desfăşoare pentru realizarea urmatoarelor obiective de baza: a) asigurarea dezvoltării durabile a economiei naţionale; b) diversificarea bazei de resurse energetice primare; c) crearea şi asigurarea funcţionarii pietelor concurentiale de energie electrica; d) asigurarea accesului nediscriminatoriu şi reglementat al tuturor participantilor la piaţa de energie electrica şi la retelele electrice de interes public; e) transparenta tarifelor, preturilor şi taxelor la energie electrica în cadrul unei politici de tarifare, urmarind cresterea eficientei energetice pe ciclul de producere, transport, distribuţie şi utilizare a energiei electrice; f) constituirea stocurilor de siguranţă la combustibilii necesari pentru producerea energiei electrice, precum şi a energiei termice produse în cogenerare; g) asigurarea funcţionarii interconectate a Sistemului electroenergetic naţional cu sistemele electroenergetice ale tarilor vecine şi cu sistemele electroenergetice din Uniunea pentru Coordonarea Transportului Energiei Electrice (UCTE);g^1) îmbunătăţirea competitivităţii pieţei interne de energie electrică şi participarea activă la formarea atât a pieţei regionale, cât şi a pieţei interne de energie a Uniunii Europene şi la dezvoltarea schimburilor transfrontaliere;------------Litera g^1) a art. 2 a fost introdusă de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. h) promovarea utilizarii surselor noi şi regenerabile de energie; i) asigurarea protectiei mediului la nivel local şi global, în concordanta cu reglementarile legale în vigoare; j) asigurarea masurilor de securitate în vederea prevenirii şi combaterii actelor de terorism şi sabotaj asupra infrastructurii Sistemului electroenergetic naţional; k) asigurarea sigurantei în functionare a Sistemului electroenergetic naţional; l) asigurarea sigurantei în alimentarea cu energie electrica a consumatorilor; m) promovarea productiei de energie electrica realizata în sisteme de cogenerare de înaltă eficienta, asociata energiei termice livrate pentru acoperirea unui consum economic justificat. Articolul 3Înţelesul unor termeni şi expresiiÎn înţelesul prezentei legi, termenii folositi se definesc după cum urmeaza:1. acces la reteaua electrica de interes public - dreptul operatorilor economici care produc şi/sau furnizeaza energie electrica, precum şi al consumatorilor de energie electrica de a se racorda şi de a folosi, în condiţiile legii, retelele electrice de transport şi distribuţie;2. autoritate competentă - Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei - ANRE;3. avarie - eveniment care se manifesta prin abateri periculoase de la parametrii functionali prevăzuţi de normele tehnice în vigoare;4. capacitate de interconexiune - instalatiile şi echipamentele prin care se realizează conectarea a doua sau mai multe sisteme electroenergetice;5. capacitate energetica - instalatiile de producere a energiei electrice sau energiei termice în cogenerare, retele electrice şi alte echipamente electroenergetice;6. centrala electrica - ansamblu de instalaţii, constructii şi echipamente necesare pentru producerea de energie electrica;7. centrala electrica de cogenerare (termoficare) - ansamblu de instalaţii, constructii şi echipamente necesare pentru producerea combinata de energie electrica şi termica;8. client - persoana fizica sau juridica cu care se tranzactioneaza energia electrica;9. client angro - orice persoană fizica autorizata sau juridica ce cumpara energie electrica în scopul revinderii pe piaţa interna sau externa de energie electrica;10. client eligibil - orice persoană fizica sau juridica libera sa cumpere energie electrica de la furnizor, conform alegerii sale;11. client final - orice persoană fizica sau juridica ce cumpara energie electrica pentru uz propriu;12. client necasnic - orice persoană fizica sau juridica ce cumpara energie electrica ce nu este pentru propriul uz casnic; această categorie include şi producători şi clienti angro;13. congestie - situaţie în care, la programarea funcţionarii sau la functionarea în timp real, circulatia de puteri între doua noduri sau zone de sistem conduce la nerespectarea parametrilor de siguranţă în functionarea Sistemului electroenergetic naţional, fiind necesare acţiuni corective din partea operatorului de transport şi sistem;14. consumator captiv - consumatorul de energie electrica care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul, precum şi consumatorul eligibil care nu îşi exercită dreptul de a-şi alege furnizorul;15. consumator casnic - consumatorul care cumpara energie electrica pentru consumul propriu al gospodariei, excluzand consumul aferent activităţilor comerciale sau profesionale;16. consumator de energie electrica - client final, persoana fizica sau juridica, ce cumpara energie electrica pentru consumul propriu;17. consumator eligibil de energie electrica - consumatorul de energie electrica care poate să aleaga furnizorul şi sa contracteze direct cu acesta energia necesară, având acces la retelele de transport şi/sau de distribuţie;18. consumator vulnerabil - consumatorul casnic care, din motive de sănătate, vârsta sau de alta natura, beneficiaza de anumite facilităţi în asigurarea serviciului de furnizare a energiei electrice, stabilite prin hotărâre a Guvernului şi acte ale autorităţilor şi organelor administraţiei publice locale;19. control asupra unui operator economic - drepturile, contractele sau orice alte modalităţi prin care, separat sau împreună şi având în vedere considerentele de drept sau de fapt implicate, se conferă unui operator economic posibilitatea de a exercita o influenţa decisiva asupra unui alt operator economic, în special prin: a) detinerea cu titlu de proprietate sau dreptul de a folosi toate sau o parte din activele unui operator economic; b) drepturi sau contracte care conferă o influenţa decisiva asupra structurii, drepturilor de vot sau deciziilor luate de organele interne ale unui operator economic;20. culoar de trecere a liniei electrice - suprafaţa terestra situata de-a lungul liniei electrice şi spatiului aerian de deasupra sa în care se impun restrictii din punctul de vedere al coexistentei liniei cu elementele naturale, obiectele, constructiile, instalatiile etc.; culoarul de trecere include zona de protecţie şi zona de siguranţă;21. distribuţie de energie electrica - transportul energiei electrice prin retele de distribuţie de înaltă tensiune, medie tensiune şi joasa tensiune, cu tensiune de linie nominala până la 110 kV inclusiv, în vederea livrarii acesteia către clienti, fără a include furnizarea;21^1. echilibru între producţie şi consum - acoperirea cererii previzibile de energie electrică, fără a fi necesară reducerea consumului.------------Pct. 21^1 al art. 3 a fost introdus de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008.22. exploatare comerciala a unei capacitati energetice - ansamblul activităţilor desfăşurate de un operator economic în sectorul energiei electrice în baza unei licente acordate în condiţiile prezentei legi;23. furnizare de energie electrica - activitatea de comercializare a energiei electrice către clienti;24. furnizor - persoana juridica, titulara a unei licente de furnizare;25. furnizor de ultima optiune - furnizorul desemnat de autoritatea competentă pentru a presta serviciul de furnizare în condiţii specifice reglementate;26. furnizor implicit - furnizorul, desemnat de autoritatea competentă, care detine şi licenta de distribuţie, precum şi contract de concesiune pentru prestarea exclusiva a serviciului de distribuţie intr-o zona determinata sau succesorul entitatii juridice care desfăşoară atât activitatea de distribuţie, cat şi cea de furnizare la data intrarii în vigoare a prezentei legi;27. garantie de origine - documentul emis de autoritatea competentă producătorilor de energie electrica ce atesta provenienţă acesteia din surse regenerabile de energie sau în cogenerare;28. grup de măsurare - ansamblul format din contor şi transformatoarele de măsurare aferente acestuia, precum şi toate elementele intermediare care constituie circuitele de măsurare a energiei electrice, inclusiv elementele de securizare;29. linie electrica directa - linia electrica ce leagă o capacitate energetica de productie izolata de un client izolat sau linia electrica ce leagă un producător de energie electrica şi/sau furnizor de energie electrica, în scopul alimentarii directe a sediilor proprii, a sediilor secundare, a filialelor sau a clientilor eligibili ai acestora;30. management al eficientei energetice/cererii - abordarea, globală sau integrală, destinata influentarii volumului şi programarii consumului de energie electrica în scopul scaderii consumului de energie primara şi a surselor de vârf prin acordarea de prioritate investitiilor de eficienta energetica, contractelor de alimentare cu energie electrica intreruptibile, investitiilor noi pentru cresterea capacităţii de producere, dacă acestea sunt optiunile cele mai eficiente şi economice, având în vedere impactul pozitiv pe care îl are economia consumului de energie asupra mediului, asupra sigurantei alimentarii cu energie electrica, precum şi asupra costurilor de distribuţie legate de acestea;31. management al congestiilor - totalitatea activităţilor, programelor şi acţiunilor intreprinse de operatorul de transport şi de sistem pentru a elimina congestiile ce apar la programarea funcţionarii sau la functionarea în timp real a Sistemului electroenergetic naţional;32. monopol natural în domeniul energiei electrice - situaţia de piaţa în care serviciul de transport şi serviciul de distribuţie a energiei electrice se asigura, fiecare în parte, de către un singur operator economic pentru utilizatorii de pe un teritoriu delimitat;33. operator al pieţei centralizate de energie electrica - operatorul economic titular de licenţă care asigura organizarea şi administrarea unei piete centralizate de energie electrica;34. operator de distribuţie - orice persoană care detine, sub orice titlu, o retea electrica de distribuţie şi este titulara a unei licente de distribuţie prin care raspunde de operarea, asigurarea intretinerii şi, dacă este necesar, dezvoltarea retelei de distribuţie intr-o anumita zona şi, acolo unde este aplicabil, interconectarea acestuia cu alte sisteme, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a raspunde cererilor rezonabile privind distributia energiei electrice;35. operator de transport şi de sistem - orice persoană care detine, sub orice titlu, o retea electrica de transport şi este titulara a unei licente de transport prin care raspunde de operarea, asigurarea intretinerii şi, dacă este necesar, dezvoltarea retelei de transport intr-o anumita zona şi, acolo unde este aplicabila, interconectarea acesteia cu alte sisteme electroenergetice, precum şi de asigurarea capacităţii pe termen lung a sistemului de a acoperi cererile rezonabile pentru transportul energiei electrice;36. operator economic afiliat - orice alt operator economic care, direct sau indirect, controlează operatorul economic specificat, este controlat de acesta sau este sub controlul comun, împreună cu acest operator economic;37. operator economic integrat pe orizontala - operatorul economic care indeplineste cel puţin una dintre functiile de producere pentru vanzare, transport, distribuţie sau furnizare a energiei electrice, precum şi o alta activitate care nu este în domeniul energiei electrice;38. operator economic integrat pe verticala - operatorul economic sau grupul de operatori economici ale caror relatii reciproce sunt de control, asa cum acesta este definit în prezenta lege, şi care efectueaza cel puţin una dintre functiile de transport sau distribuţie şi minimum una dintre functiile de producere sau furnizare a energiei electrice;39. ordine de merit - ordinea în care un producător de energie electrica este luat în considerare pe baza pretului ofertat pentru acoperirea necesarului de energie electrica în Sistemul electroenergetic naţional;40. piaţa angro de energie electrica - cadrul organizat în care energia electrica este achizitionata de furnizori de la producători sau de la alti furnizori, de regula, în vederea revanzarii;41. piaţa de energie electrica - cadrul de organizare inauntrul caruia se tranzactioneaza energia electrica şi serviciile asociate;42. piaţa centralizata - cadrul organizat de desfăşurare a tranzactiilor cu energie electrica între diversi operatori economici, intermediate, de regula, de o contraparte centrala, pe baza unor reguli specifice, aprobate de autoritatea competentă;43. piaţa cu amanuntul de energie electrica - cadrul organizat în care energia electrica este cumparata de clienti de la furnizori sau producători, în vederea consumului;44. plan de aparare a Sistemului electroenergetic naţional împotriva perturbatiilor majore documentul care contine măsuri tehnice şi organizatorice, cu rolul de a împiedica extinderea perturbatiilor în sistem şi de a limita consecintele acestora;45. plan de perspectiva - planificarea pe termen lung a necesarului de investitii în capacitati de producere, transport şi distribuţie, în vederea acoperirii cererii de energie electrica a sistemului şi a asigurarii livrarilor către clienti;46. producător de energie electrica - persoana fizica sau juridica, titulara de licenţă, având ca specific activitatea de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare;47. producere distribuita - capacitatile de producere a energiei electrice conectate la sistemul de distribuţie;48. productie prioritara - producţia de energie electrica realizata din surse regenerabile sau în cogenerare eficienta, preluata cu prioritate în retelele electrice;49. reabilitare - ansamblul operaţiunilor efectuate asupra unor echipamente şi/sau instalaţii energetice care, fără modificarea tehnologiei initiale, restabilesc starea tehnica şi de eficienta a acestora la un nivel apropiat de cel avut la inceputul duratei de viaţa;50. retehnologizare - ansamblul operaţiunilor de inlocuire a unor tehnologii existente, uzate moral şi/sau fizic, cu tehnologii moderne, în scopul cresterii eficientei activităţii, reducerii consumurilor specifice de energie, reducerii emisiilor poluante etc.;51. retea electrica - ansamblul de linii, inclusiv elementele de sustinere şi de protecţie a acestora, statiile electrice şi alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energie electrica de la o capacitate energetica de producere a energiei electrice la un utilizator. Reteaua electrica poate fi retea de transport sau retea de distribuţie;52. retea electrica de distribuţie - reteaua electrica cu tensiunea de linie nominala până la 110 kV inclusiv;53. retea electrica de interes public - reteaua electrica la care sunt racordati cel puţin 2 utilizatori;54. retea electrica de transport - reteaua electrica de interes naţional şi strategic cu tensiunea de linie nominala mai mare de 110 kV;55. sector al energiei electrice - ansamblul activităţilor de producere a energiei electrice şi a energiei termice în cogenerare, de transport, de servicii de sistem, de distribuţie şi de furnizare a energiei electrice, importul şi exportul energiei electrice, schimburile naturale şi/sau de avarie cu sistemele electroenergetice ale tarilor vecine, precum şi instalatiile aferente acestora;56. serviciu de distribuţie - serviciul asigurat de operatorul de distribuţie care consta în asigurarea transmiterii, în condiţii de eficienta şi siguranţa, a energiei electrice între doua sau mai multe puncte ale retelei de distribuţie, cu respectarea standardelor de performanţă în vigoare;57. serviciu de sistem - serviciul asigurat de operatorul de transport şi de sistem pentru menţinerea nivelului de siguranţă în functionare a sistemului electroenergetic, precum şi a calităţii energiei electrice, conform reglementarilor în vigoare;58. serviciu tehnologic de sistem - serviciul de sistem asigurat, de regula, de către producători, la cererea operatorului de transport şi de sistem;59. serviciu de transport - serviciul asigurat de operatorul de transport şi de sistem, care consta în asigurarea transmiterii, în condiţii de eficienta şi siguranţa, a energiei electrice între doua sau mai multe puncte ale retelei de transport, cu respectarea standardelor de performanţă în vigoare;59^1. siguranţa alimentării cu energie electrică - capacitatea sistemului energetic naţional de a asigura alimentarea cu energie electrică a clienţilor finali, cu respectarea legislaţiei în vigoare;------------Pct. 59^1 al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008.59^2. siguranţa în funcţionare a reţelei - funcţionarea continuă a reţelei de transport şi, după caz, a reţelei de distribuţie în circumstanţe previzibile.------------Pct. 59^2 al art. 3 a fost introdus de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008.60. sistem electroenergetic - ansamblul instalaţiilor electroenergetice interconectate prin care se realizează producerea, transportul, conducerea operativa, distributia, furnizarea şi utilizarea energiei electrice;61. sistem electroenergetic izolat - sistemul local de producere, distribuţie şi furnizare a energiei electrice care nu este interconectat cu Sistemul electroenergetic naţional;62. Sistem electroenergetic naţional - sistemul electroenergetic situat pe teritoriul naţional. Sistemul electroenergetic naţional constituie infrastructura de baza utilizata în comun de participantii la piaţa de energie electrica;63. sistem interconectat - serie de sisteme de transport şi distribuţie legate între ele prin intermediul uneia sau mai multor capacitati de interconexiune;64. standard de performanţă pentru serviciile de transport, distribuţie şi furnizare - reglementarile emise de autoritatea competentă pentru stabilirea indicatorilor de performanţă în asigurarea serviciilor de transport, distribuţie şi furnizare;65. transport al energiei electrice - transportul energiei electrice de la capacitatile energetice de producere până la instalatiile de distribuţie sau la instalatiile consumatorilor racordati direct la retelele electrice de transport, dar fără a include furnizarea;66. utilizator de retea electrica - producător, operator de transport şi de sistem, operator de distribuţie, furnizor, consumator de energie electrica, racordati la o retea electrica;67. zona de protecţie - zona adiacenta capacităţii energetice, extinsa în spatiu, în care se introduc interdictii privind accesul persoanelor şi regimul construcţiilor;68. zona de siguranţă - zona adiacenta capacităţilor energetice, extinsa în spatiu, în care se instituie restrictii şi interdictii în scopul asigurarii funcţionarii normale şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului; zona de siguranţă cuprinde şi zona de protecţie. Capitolul II Autorităţi şi competente Articolul 4Strategia şi politica energetica (1) Strategia energetica naţionala defineste obiectivele sectorului energiei electrice pe termen mediu şi lung şi modalitatile optime de realizare a acestora, în condiţiile asigurarii unei dezvoltari durabile a economiei naţionale. Strategia energetica se elaboreaza de ministerul de resort şi se aproba de Guvern, cu consultarea organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentantilor mediului de afaceri. (2) Politica energetica, urmarind directiile stabilite prin strategia energetica, este elaborata de ministerul de resort pe baza Programului de guvernare, pentru un interval de timp mediu şi cu considerarea evolutiilor probabile pe termen lung, cu consultarea organizaţiilor neguvernamentale, a partenerilor sociali şi a reprezentantilor mediului de afaceri, având în vedere, în principal: a) constituirea cadrului instituţional corespunzător, prin definirea organismelor şi a autorităţilor competente pentru realizarea acestei politici; b) asigurarea securitatii în aprovizionarea cu combustibili; c) asigurarea importurilor şi exporturilor de combustibili şi energie electrica; d) asigurarea protectiei mediului, reconstructia ecologica a siturilor afectate de activităţi energetice; e) transparenta preturilor şi tarifelor la combustibili şi energie; f) cresterea eficientei în utilizarea combustibililor şi energiei; g) dezvoltarea surselor regenerabile de energie şi cogenerarii de înaltă eficienta, cu acordarea de prioritati energiei electrice pentru asezarile izolate; h) dezvoltarea cooperarii energetice internationale. (3) Sursele de finanţare utilizate pentru aplicarea strategiei energetice naţionale şi politicii Guvernului în sectorul energetic se asigura din sursele proprii ale operatorilor economici în domeniu, bugetul de stat, bugetele locale, împrumuturi rambursabile şi nerambursabile. (4) Masurile de sprijin de natura ajutorului de stat, propuse pentru asigurarea aplicarii strategiei energetice naţionale şi politicii Guvernului în sectorul energiei electrice, precum şi cele prevăzute de prezenta lege vor fi aprobate şi acordate numai în condiţiile legii. Articolul 5Programul energetic (1) Politica energetica se concretizeaza într-un program cuprinzand măsuri de stimulare a activităţilor de investitii, cercetare-dezvoltare etc., aprobat prin hotărâre a Guvernului. (2) Guvernul, ministerul de resort, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale iau măsuri pentru realizarea obiectivelor inscrise în programul prevăzut la alin. (1) şi examineaza, anual sau ori de cate ori este necesar, stadiul indeplinirii prevederilor acestuia. Articolul 6Atribuţiile ministerului de resortMinisterul de resort elaboreaza strategia energetica naţionala şi politica energetica şi asigura ducerea la indeplinire a acesteia, în condiţiile prevederilor prezentei legi, având urmatoarele atribuţii principale: a) elaboreaza programe şi planuri de măsuri pentru aplicarea politicii Guvernului în sectorul energiei electrice, inclusiv a programelor de eficienta energetica şi de promovare a surselor regenerabile de energie; b) elaboreaza proiecte de acte normative pentru sectorul energiei electrice; c) asigura elaborarea de studii pe baza cărora urmeaza a fi stabilite prioritatile privind investiţiile de interes strategic din sectorul energiei electrice; d) elaboreaza programul de constituire a stocurilor de siguranţă la combustibili şi urmareste realizarea prevederilor acestuia de către operatorii economici; e) urmareste permanent, prin instituţiile şi autorităţile abilitate în acest sens, performantele şi calitatea tehnologiilor şi instalaţiilor din sistemul energetic şi initiaza măsuri în vederea cresterii nivelului acestora; f) are calitatea de autoritate contractantă privind concesionarea în sectorul energiei electrice; g) ia măsuri pentru realizarea instalaţiilor de producere a energiei electrice, care permit utilizarea, în condiţiile eficientei economice, a combustibililor inferiori din resurse interne, precum şi valorificarea unor cantitati prestabilite de resurse regenerabile şi secundare de energie; h) supraveghează aplicarea şi respectarea masurilor stabilite pentru protectia mediului de către toţi participantii la activităţile din sectorul energiei electrice; i) elaboreaza programe privind diversificarea surselor primare de energie, propunand Guvernului măsuri în acest sens; j) implementeaza politica energetica a Guvernului, referitoare la continuarea promovarii cogenerarii, ca solutie eficienta de acoperire a consumului naţional de energie termica, şi la utilizarea surselor regenerabile de energie; k) coordonează actiunile de cooperare cu institutii similare din alte tari, precum şi cu organisme internationale de profil; l) avizeaza, împreună cu Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei, normativele privind protectia muncii în sectorul energetic; m) elaboreaza şi fundamentează, împreună cu Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale şi Familiei şi cu organizaţiile patronale şi sindicale, propunerile de politica sociala specifice sectorului energetic, programele de asistenţa sociala şi medicală, de asigurări de risc şi accidente, în vederea evitarii riscurilor profesionale şi a reabilitarii celor care au suferit accidente de muncă şi boli profesionale; n) asigura monitorizarea respectarii angajamentelor asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana pentru sectorul energetic; o) defineste infrastructura critica a Sistemului electroenergetic naţional; p) monitorizează indeplinirea masurilor asumate pentru conformitatea instalaţiilor din sectorul energetic, care au obţinut perioada de tranzitie în urma negocierilor cu Uniunea Europeana, la normele prevăzute în legislatia de mediu; q) urmareste şi propune Guvernului, împreună cu alte institutii şi autorităţi ale statului competente în domeniu, măsuri în legătură cu realizarea stocurilor de siguranţă ale Sistemului electroenergetic naţional în ceea ce priveste combustibilii pentru perioada sezonului rece şi volumul de apa din lacurile de acumulare. Articolul 7Autoritatea competenţa (1) Autoritatea competenţa în sectorul energiei electrice şi gazelor naturale este Autoritatea Naţionala de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), institutie publică autonoma, cu personalitate juridica, finanţată integral din venituri proprii, aflata în coordonarea primului-ministru, prin Cancelaria Primului-Ministru, care îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu de organizare şi functionare, aprobat prin hotărâre a Guvernului.-------------Alin. (1) al art. 7 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (2) Finantarea cheltuielilor curente şi de capital ale ANRE se asigura integral din venituri proprii. (3) ANRE poate să infiinteze structuri proprii teritoriale fără personalitate juridica. Articolul 8Finantarea activităţii ANRE (1) Veniturile proprii ale ANRE provin din: tarife percepute pentru acordarea de licente, autorizaţii şi atestari, pentru prestări de servicii, precum şi din contribuţii ale operatorilor economici din sectorul energiei şi gazelor naturale sau din fonduri acordate de organismele internationale.-------------Alin. (1) al art. 8 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (2) Nivelul tarifelor şi cel al contribuţiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de ANRE pe o perioadă de minimum 4 ani, fiind actualizate anual cu indicele de inflatie, în condiţiile legii, fiind date apoi publicităţii. (3) ANRE întocmeşte anual bugetul propriu de venituri şi cheltuieli, în conformitate cu normele metodologice în vigoare. (4) Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli al ANRE rămân la dispoziţia acesteia şi se folosesc în anul următor având aceeasi destinatie. Articolul 9Conducerea ANRE (1) Conducerea ANRE se asigura de un presedinte, ajutat de 3 vicepresedinti, numiti şi revocati prin decizie a primului-ministru, pentru un mandat de 5 ani. Preşedintele reprezinta ANRE în relatiile cu tertii.-------------Alin. (1) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (2) Pentru aprobarea reglementarilor elaborate de ANRE se constituie un comitet de reglementare format din presedinte, cei 3 vicepresedinti şi 7 reglementatori.-------------Alin. (2) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (3) Cei 7 reglementatori din Comitetul de reglementare, prevăzuţi la alin. (2), sunt numiti de primul-ministru pe o perioadă de 5 ani, din cadrul personalului ANRE, la propunerea presedintelui ANRE.-------------Alin. (3) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (4) Comitetul de reglementare îşi desfăşoară activitatea pe baza unui regulament de organizare şi functionare aprobat prin decizie a presedintelui ANRE. (5) Mandatul unui membru al comitetului de reglementare inceteaza în urmatoarele situaţii: a) la expirarea duratei; b) prin demisie; c) prin deces; d) prin imposibilitate definitivă de exercitare a mandatului, constand intr-o indisponibilitate mai lunga de 60 de zile consecutive; e) la survenirea unei incompatibilităţi dintre cele prevăzute la alin. (7); f) prin revocare pentru neindeplinirea mandatului, pentru incalcarea prevederilor prezentei legi sau pentru condamnare penala, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă. (6) Revocarea mandatului unui membru al comitetului de reglementare se face de către autoritatea care l-a numit. (7) Calitatea de membru în Comitetul de reglementare este incompatibila cu exercitarea oricăror activităţi cu caracter comercial în domeniul energiei electrice şi al gazelor naturale şi cu exercitarea de functii publice, cu excepţia celei didactice din învăţământul superior, în condiţiile legii.-------------Alin. (7) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (8) Ordinele şi deciziile ANRE cu privire la reglementare sunt adoptate cu votul majorităţii membrilor comitetului de reglementare. (9) Reglementarile de interes general se aproba prin ordine ale ANRE şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (10) Ordinele şi deciziile emise de presedinte în exercitarea atribuţiilor sale pot fi atacate în contencios administrativ la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 60 de zile de la data publicarii lor în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv de la data la care au fost notificate părţilor interesate.-------------Alin. (10) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (11) Ordinele şi deciziile prevăzute la alin. (10) sunt obligatorii pentru părţi până la pronuntarea unei hotărâri judecătorești definitive şi irevocabile. (12) Comitetul de reglementare al ANRE este asistat de un consiliu consultativ format din 11 membri, numiti prin decizie a primului-ministru, la propunerea presedintelui ANRE, din care: a) 2 membri din partea directiei de specialitate din ministerul de resort; b) 2 membri din partea asociaţiilor patronale din domeniul energiei şi gazelor naturale; c) 2 membri din partea organizaţiilor sindicale ale salariatilor din domeniul energiei şi gazelor naturale; d) un membru din partea asociaţiilor din administratia publică locala; e) 2 membri din partea organizaţiilor profesionale; f) 2 membri din partea asociaţiilor consumatorilor de energie electrica şi gaze naturale.-------------Alin. (12) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (13) Membrii consiliului consultativ au dreptul la decontarea de către ANRE a cheltuielilor de deplasare şi cazare, în cazul în care sedinta se desfăşoară intr-o alta localitate decat în cea de domiciliu a acestora. (14) Consiliul consultativ asigura armonizarea intereselor operatorilor economici din sectorul energiei electrice şi al gazelor naturale cu cele ale consumatorilor, evalueaza impactul reglementarilor ANRE şi face propuneri de imbunatatire a acestora.-------------Alin. (14) al art. 9 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. Articolul 10Angajarea şi salarizarea personalului ANRE (1) Personalul este angajat şi eliberat din functie în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare şi functionare al ANRE, ale contractului colectiv de muncă şi cu reglementarile legale în vigoare. Condiţiile de incompatibilitate stabilite la art. 9 alin. (7) sunt aplicabile şi personalului. (2) Salarizarea personalului ANRE şi celelalte drepturi de personal, inclusiv drepturile banesti şi cheltuielile de cazare, pentru perioada delegării şi detaşării în alta localitate în interesul serviciului, se stabilesc prin negociere în cadrul contractului colectiv de muncă la nivelul ANRE şi al contractului individual de muncă.-------------Alin. (2) al art. 10 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (3) Confidentialitatea tuturor informaţiilor obtinute în cursul sau ca urmare a exercitarii atribuţiilor de serviciu în cadrul ANRE este obligatorie pentru tot personalul acesteia şi pentru membrii Consiliului consultativ, în condiţiile prevăzute de lege.-------------Alin. (3) al art. 10 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. Articolul 11Atribuţiile ANRE (1) ANRE elaboreaza, stabileste şi urmareste aplicarea ansamblului de reglementari obligatorii la nivel naţional, necesar funcţionarii sectorului şi pieţei energiei electrice, precum şi a gazelor naturale, în condiţii de eficienta, concurenta, transparenta şi protecţie a consumatorilor.-------------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (2) ANRE este abilitata cu urmatoarele competente şi atribuţii: a) stabileste reglementari cu caracter obligatoriu pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice; b) acorda, modifica, suspenda sau retrage autorizatiile şi licentele pentru operatorii economici din sectorul energiei electrice, inclusiv pentru producătorii de energie termica produsa în cogenerare; c) elaboreaza şi aproba metodologiile de calcul necesare stabilirii preturilor şi tarifelor reglementate; d) stabileste tarifele/preturile aplicabile consumatorilor captivi, precum şi criteriile şi regulile pentru stabilirea tarifelor aplicate de furnizorii de ultima optiune; e) aproba preturile şi tarifele practicate între operatorii economici din cadrul sectorului energiei electrice pe piaţa reglementata de energie electrica, tarifele pentru serviciile de sistem, de transport şi de distribuţie a energiei electrice, preturile şi tarifele practicate pentru activităţile şi serviciile aferente producerii energiei termice în cogenerare destinate populaţiei , pe bază de consultari, în scopul asigurarii protectiei consumatorului final; f) stabileste contractele-cadru de furnizare, pe cele dintre operatorii economici privind vanzarea, achizitia, transportul, serviciul de sistem şi distributia energiei electrice, precum şi pe cele de vanzare a energiei termice produse în cogenerare; g) elaboreaza regulamentul de furnizare a energiei electrice la consumatori, care se aproba prin hotărâre a Guvernului; h) aprobă reglementări tehnice şi comerciale pentru operatorii economici din sector. Reglementările tehnice care stabilesc cerinţele tehnice minime de proiectare şi funcţionare pentru racordarea la reţeaua de transport a instalaţiilor de producere, a reţelelor de distribuţie, a echipamentelor consumatorilor conectate direct, a circuitelor interne şi a liniilor directe se notifică Comisiei Europene în conformitate cu prevederile Directivei 98/34/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 22 iunie 1998 de stabilire a unei proceduri pentru furnizarea de informaţii în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice;------------Litera h) a alin. (2) al art. 11 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. i) exercita controlul cu privire la respectarea de către operatorii economici din sectorul energiei electrice a reglementarilor emise, a sistemului de preţuri şi tarife în vigoare şi aplica sancţiuni în cazul nerespectarii acestora; j) stabileste procedura de solutionare a neintelegerilor precontractuale şi solutioneaza neintelegerile legate de incheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de furnizare a energiei electrice şi a contractelor de racordare la retea; k) stabileste metodologia proprie de urmărire şi control în vederea respectarii de către operatorii economici a sistemului de preţuri şi tarife; l) elaboreaza, în conformitate cu prevederile legale, regulamentul de constatare, notificare şi sanctionare a abaterilor de la reglementarile emise în domeniu; m) elaboreaza regulamentul pentru autorizarea electricienilor şi atestarea operatorilor economici care proiecteaza, executa, verifica şi exploateaza capacitati energetice, respectiv instalaţii de utilizare; n) urmareste aplicarea reglementarilor specifice în domeniul energiei electrice; o) sesizeaza ministerul de resort şi Consiliul Concurentei cu privire la abuzul de pozitie dominantă pe piaţa şi la incalcarea prevederilor legale referitoare la concurenta, ori de cate ori constata nerespectarea reglementarilor cu privire la concurenta şi transparenta; p) creeaza şi gestioneaza o baza de date la nivel naţional, necesară desfăşurării activităţii sale şi pentru furnizarea de informaţii altor autorităţi în elaborarea strategiei de dezvoltare a sectorului energiei electrice, precum şi în legătură cu activitatea comerţului international cu energie electrica şi cu practicile internationale în domeniu, pe baza datelor ce vor fi transmise de operatorii economici implicati; q) elaboreaza regulamentul privind racordarea utilizatorilor la retelele electrice de interes public, regulament care se aproba prin hotărâre a Guvernului; r) publică rapoarte anuale asupra activităţii proprii şi rezultatelor activităţii de monitorizare desfăşurate conform legii; s) organizeaza, monitorizează şi controlează procedurile prevăzute la art. 24; s) colaboreaza cu autorităţile de reglementare ale statelor din regiune pentru armonizarea cadrului de reglementare pentru dezvoltarea pieţei regionale, inclusiv privind schimburile transfrontaliere de energie electrica şi regulile privind gestionarea şi alocarea capacităţilor de interconexiune prin care sistemul este interconectat; t) atesta operatorii economici şi autorizeaza electricienii care proiecteaza şi executa lucrari în instalatiile electrice; t) atesta operatorii economici care asigura servicii de măsurare a energiei electrice, conform unui regulament propriu; u) monitorizează piaţa de energie electrică în vederea evaluării nivelului de eficienţă, transparenţă şi concurenţă al acesteia, a continuităţii în alimentare, pe bază de reglementări proprii, şi prezintă rapoarte anuale primului-ministru şi ministerului de resort privind problemele sesizate şi soluţiile aplicate.------------Litera u) a alin. (2) al art. 11 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. v) elaboreaza şi aproba regulamentul de desemnare a furnizorului de ultima optiune. (3) Activitatea de monitorizare realizata de ANRE se referă în principal la: a) regulile de management şi alocare a capacităţii de interconexiune, în cooperare cu autorităţile de reglementare din statele cu care Sistemul electroenergetic naţional este interconectat; b) managementul congestiilor în Sistemul electroenergetic naţional; c) durata de realizare a racordarilor la reteaua de transport şi distribuţie de către operatorul implicat şi durata de reconectare după reparatii; d) publicarea de către operatorul de transport şi de sistem şi de către operatorul de distribuţie a informaţiilor adecvate privind capacitatile de interconexiune, utilizarea retelei şi capacitatea alocata, cu respectarea confidentialitatii informaţiilor comerciale specifice; e) separarea efectiva a situaţiilor contabile, conform art. 17 alin. (2) lit. b), pentru a asigura evitarea subventiilor incrucisate între activităţile de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice; f) termenii, condiţiile şi tarifele pentru conectarea unor noi producători de energie electrica, pentru a garanta ca acestea sunt obiective, transparente şi nediscriminatorii, în special având în vedere costurile şi beneficiile diverselor tehnologii privind sursele regenerabile de energie, producţia distribuita şi producerea energiei termice în cogenerare; g) modalitatile în care operatorul de transport şi de sistem şi operatorii de distribuţie îşi indeplinesc oblibaţiile prevăzute în prezenta lege; h) nivelul de transparenta şi de concurenta privind functionarea pieţei de energie electrica.(3^1) Atribuţiile şi competentele prevăzute la alin. (2) se completeaza cu atribuţiile şi competentele prevăzute la art. 8 din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare.-------------Alin. (3^1) al art. 11 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. (4) În indeplinirea atribuţiilor sale, ANRE colaboreaza cu Consiliul Concurentei, cu Autoritatea Naţionala pentru Protectia Consumatorilor, cu ministerele şi cu alte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale sau locale interesate, cu asociaţiile consumatorilor de energie electrica, cu operatorii economici specializati care presteaza servicii pentru sector, cu asociaţiile profesionale din domeniul energiei electrice şi termice şi cu asociaţiile patronale şi sindicale. (5) În vederea exercitarii atribuţiilor sale, ANRE are dreptul de acces la informaţiile şi documentele legate de domeniul de activitate al operatorilor economici, inclusiv la evidentele contabile ale acestora.-------------Alin. (5) al art. 11 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. Articolul 11^1 (1) Raportul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. u) cuprinde, în special, informaţii privind: a) siguranţa în funcţionare a reţelelor electrice; b) prognoza balanţei dintre resursele şi consumul de energie electrică pentru următorii 5 ani; c) noi capacităţi de producţie planificate sau în curs de realizare; d) calitatea şi nivelul de întreţinere al reţelelor electrice; e) măsurile întreprinse pentru acoperirea vârfului de consum şi pentru acoperirea deficitelor de energie; f) estimarea evoluţiei siguranţei alimentării cu energie electrică pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani de la data întocmirii raportului; g) proiectele sau intenţiile de investiţii, pe cel puţin 5 ani calendaristici, ale operatorului de transport şi de sistem şi cele ale oricăror altor operatori, despre care au cunoştinţă, privind punerea în funcţiune a unei capacităţi de interconexiune transfrontalieră. (2) La elaborarea secţiunii din raport referitoare la proiectele de investiţii în interconexiuni prevăzute la alin. (1) lit. g) se iau în considerare următoarele elemente: a) principiile managementului congestiilor prevăzute în Regulamentul (CE) nr. 1.228/2003 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică; b) capacităţile de transport al energiei electrice, existente şi planificate; c) prognoza producţiei pe tipuri de resurse, a furnizării, a schimburilor transfrontaliere şi a consumului intern de energie electrică cu luarea în considerare a măsurilor de gestionare a cererii; şi d) obiectivele regionale, naţionale şi europene de dezvoltare durabilă. (3) ANRE, pe baza reglementărilor proprii, elaborează raportul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. u) în strânsă colaborare cu operatorul de transport şi de sistem, care se consultă, dacă este cazul, cu operatorii de transport şi de sistem din ţările vecine. (4) Primele două rapoarte prevăzute la art. 11 alin. (2) lit. u) se publică pe site-ul ANRE până la data de 30 iunie 2009, respectiv 31 iulie 2010, iar ministerul de resort le transmite Comisiei Europene. (5) După anul 2010, raportul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. u) se publică la fiecare 2 ani, până la data de 31 iulie, iar ministerul de resort îl transmite Comisiei Europene.------------Art. 11^1 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Articolul 11^2 (1) Pentru informarea Comisiei Europene, ANRE elaborează şi transmite primului-ministru şi ministerului de resort un raport cu privire la măsurile adoptate pentru îndeplinirea obligaţiilor de serviciu universal şi serviciu public, inclusiv cele privind protecţia consumatorului şi protecţia mediului şi efectul posibil al acestora asupra concurenţei la nivel naţional şi internaţional, indiferent dacă acestea necesită sau nu o derogare de la prevederile Directivei 2003/54/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2003 privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE. (2) La fiecare 2 ani de la elaborarea primului raport, acesta se reactualizează având în vedere schimbările aferente măsurilor prevăzute la alin. (1), indiferent dacă acestea necesită sau nu o derogare de la prevederile Directivei 2003/54/CE.------------Art. 11^2 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Articolul 12Electrificarea localitatilor (1) Electrificarea localitatilor se realizează cu fonduri din bugetele locale, din bugetul de stat sau din alte fonduri legal constituite. (2) Autorităţile administraţiei publice locale şi ministerele implicate raspund de implementarea proiectelor şi a programelor de electrificare şi extindere a acestora. Capitolul III Autorizaţii, licente şi concesiuni Secţiunea 1 Autorizaţii şi licente Articolul 13Activităţile supuse regimului autorizarii (1) Realizarea de noi capacitati energetice, precum şi retehnologizarea celor existente se desfăşoară pe bază de autorizaţii de înfiinţare, acordate cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (2) Producerea, transportul, serviciul de sistem, distributia şi furnizarea energiei electrice, precum şi activităţile de administrare a pietelor centralizate de energie electrica se desfăşoară pe bază de licente acordate în condiţiile prezentei legi. (3) Exercitarea oricarei activităţi fără autorizatie sau licenta se sancţionează potrivit legii. Articolul 14Regimul autorizarii (1) Pentru autorizare, solicitantul va inregistra cererea la autoritatea competentă. (2) Solicitantul va atasa la cerere actele şi documentele care probeaza indeplinirea de către acesta a condiţiilor economice, financiare, tehnice şi profesionale stabilite pe categorii de capacitati energetice şi de activităţi în domeniu. (3) Nu pot fi autorizati solicitanţii aflati în procedura reorganizarii judiciare sau a falimentului şi nici cei care au fost sanctionati de autoritatea competentă prin retragerea de autorizaţii sau licente într-o perioadă de 5 ani anterior datei de înregistrare a cererii. (4) Procedura de acordare a autorizaţiilor/licentelor, termenele şi condiţiile de acordare, constand în: criterii, limite de putere, atestari, avize, garantii şi altele asemenea, diferentiate pe categorii de capacitati şi activităţi supuse autorizarii, se stabilesc prin regulament elaborat de autoritatea competentă şi aprobat prin hotărâre a Guvernului. (5) Refuzul acordarii unei autorizaţii sau licente, lipsa de răspuns inauntrul termenului şi orice alta solutie a autorităţii competente, considerate de solicitant ilegale şi prejudiciabile, pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, Sectia de contencios administrativ, în condiţiile legii. (6) Pentru capacitatile de producere distribuita şi/sau pentru micii producători de energie electrica, criteriile de autorizare vor avea în vedere dimensiunile limitate ale capacităţilor de producere şi impactul asupra funcţionarii retelelor electrice de distribuţie. Articolul 15Categoriile de autorizaţii şi licente (1) Autoritatea competenţa emite:1. autorizaţii de înfiinţare pentru: a) realizarea de noi capacitati energetice de producere a energiei electrice şi a energiei termice în cogenerare sau retehnologizarea celor existente; b) realizarea şi/sau retehnologizarea de linii şi statii de transport al energiei electrice; c) realizarea şi/sau retehnologizarea de linii şi statii de distribuţie a energiei electrice cu tensiune nominala de 110 kV;2. licente pentru: a) exploatarea comerciala a capacităţilor de producere a energiei electrice sau a energiei termice în cogenerare; b) prestarea serviciului de transport al energiei electrice; c) prestarea serviciului de sistem; d) prestarea serviciului de distribuţie a energiei electrice; e) activităţi de administrare a pietelor centralizate; f) activitatea de furnizare a energiei electrice. (2) Autorizatiile de înfiinţare pentru realizarea de capacitati noi, prevăzute la alin. (1) pct. 1, se acordă numai pe/în imobile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, proprietate privată a solicitantului autorizatiei de înfiinţare ori deţinute cu un alt titlu legal. (3) Licentele pentru exploatarea comerciala a capacităţilor energetice noi se acordă în cazul în care capacitatile energetice noi sunt amplasate pe/în imobile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, proprietate privată a solicitantului licentei ori proprietate privată a unor persoane fizice sau juridice, deţinute cu un alt titlu legal. (4) Autorizarea capacităţilor de interconexiune care se realizează prin investiţii comerciale private se face fără a aduce atingere prevederilor Regulamentului CE nr. 1.228/2003 privind condiţiile de acces la reţea pentru schimburile transfrontaliere de energie electrică.------------Alin. (4) al art. 15 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. (5) Deciziile privind investiţiile aferente capacităţilor de interconexiune se iau în urma unei analize comune efectuate de către operatorii de transport şi de sistem în cauză.------------Alin. (5) al art. 15 a fost introdus de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Articolul 16Drepturile şi oblibaţiile care decurg din autorizatia de înfiinţare şi din licente (1) Lucrarile de realizare şi retehnologizare ale capacităţilor energetice pentru care se acordă autorizaţii, precum şi activităţile şi serviciile pentru care se acordă licente sunt de interes public, cu excepţia celor care sunt destinate exclusiv satisfacerii consumului propriu al titularului autorizatiei sau licentei. (2) Asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinatatea capacităţii energetice, titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi titularii licentelor beneficiaza, în condiţiile legii, pe durata lucrărilor de realizare şi retehnologizare, respectiv de functionare a capacităţii energetice, de urmatoarele drepturi: a) dreptul de uz pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizarii capacităţii energetice, obiect al autorizatiei; b) dreptul de uz pentru asigurarea funcţionarii normale a capacităţii, obiect al autorizatiei de înfiinţare, pentru reviziile, reparatiile şi interventiile necesare; c) servitutea de trecere subterana, de suprafaţa sau aeriana pentru instalarea de retele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, în condiţiile legii; d) dreptul de a obtine restrangerea sau încetarea unor activităţi care ar putea pune în pericol persoane şi bunuri; e) dreptul de acces la utilitatile publice. (3) Drepturile de uz şi de servitute au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conţinutul acestora este prevăzut la art. 19 şi se exercită pe toata durata existentei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizarii unei capacitati în functiune, reparatiei, reviziei, lucrărilor de interventie în caz de avarie. (4) Exercitarea drepturilor de uz şi servitute asupra proprietăţilor statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale afectate de capacitatile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toata durata existentei acestora. (5) Exercitarea drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţilor private afectate de capacitatile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condiţiile şi termenii referitori la durata, conţinutul şi limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute intr-o convenţie-cadru, precum şi pentru determinarea cuantumului indemnizatiilor şi a despăgubirilor şi a modului de plată a acestora, care se aproba, împreună cu convenţia-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi. (6) Proprietarii terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz şi de servitute de către titularii de licente şi autorizaţii pot solicita incheierea de conventii, conform prevederilor alin. (5). (7) Titularii de licente şi autorizaţii sunt obligati sa procedeze la incheierea convenţiilor-cadru prevăzute la alin. (5) în termen de maximum 30 de zile de la solicitarea proprietarilor afectati. (8) Dacă cu ocazia interventiei pentru retehnologizari, reparatii, revizii sau avarii se produc pagube proprietarilor din vecinatatea capacităţilor energetice, titularii de licenţă au obligaţia sa plateasca despăgubiri în condiţiile prezentei legi. (9) Proprietarii terenurilor şi titularii activităţilor afectati de exercitarea de către titularii de licenţă şi autorizaţii a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despagubiti pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere urmatoarele criterii:- suprafaţa de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;- tipurile de culturi şi plantatii, precum şi amenajarile afectate de lucrari;- activităţile restranse cu ocazia lucrărilor.Cuantumul despăgubirii se stabileste prin acordul părţilor sau, în cazul în care părţile nu se înţeleg, prin hotărâre judecătorească. (10) Dreptul de uz şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, restrangerea sau încetarea unor activităţi prevăzute la alin. (2) se stabileste şi se exercită cu respectarea principiului echitatii, a dreptului de proprietate şi a minimei afectari a acestuia. (11) Titularii de autorizaţii şi licente sunt în drept să efectueze lucrarile de defrisare a vegetatiei sau taierile de modelare pentru crearea şi menţinerea distantei de apropiere faţă de retelele electrice cu personal specializat, respectand prevederile legale în vigoare. (12) Titularii de autorizaţii şi licente, beneficiari ai drepturilor de uz şi de servitute asupra proprietăţii publice sau private a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt scutiti de plată de taxe, impozite şi alte obligaţii de plată, instituite de autorităţile publice centrale şi locale. Articolul 17Oblibaţiile decurgând din autorizatiile de înfiinţare şi din licente (1) Titularul autorizatiei de înfiinţare are urmatoarele obligaţii: a) sa stabileasca şi să aplice, pe întreaga durata a executarii lucrărilor, masurile de protecţie a persoanelor, bunurilor şi mediului; b) să obţină toate avizele, acordurile şi atestatele prevăzute de lege pentru realizarea obiectivului autorizat. (2) Pe durata de valabilitate a licentelor, titularii de licente sunt obligati: a) să respecte condiţiile care însoţesc licenta; b) sa tina situaţii contabile separate pentru fiecare activitate care face obiectul licentei acordate de autoritatea competentă, în cazul operatorului economic în domeniul energiei electrice integrat, pe verticala sau pe orizontala, sa procedeze la fel ca în cazul în care activitatea respectiva ar fi efectuata de operatori economici separati şi sa intocmeasca rapoarte financiare în formatul solicitat de autoritatea competentă; c) sa constituie şi sa menţină garantii financiare care să le permita desfăşurarea activităţii şi asigurarea continuitatii serviciului; d) sa puna la dispoziţie autorităţii competente informaţiile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acesteia. Articolul 18Oblibaţiile de serviciu public (1) Titularii de autorizaţii de înfiinţare şi de licente au obligaţia de a-şi desfăşura activităţile cu respectarea obligaţiilor referitoare la siguranţa, calitatea, continuitatea aprovizionarii, eficienta energetica, cu respectarea normelor de securitate şi sănătate a muncii şi de protecţie a mediului, precum şi a prevederilor din contractele directe cu consumatorii. (2) Oblibaţiile de serviciu public se stabilesc de autoritatea competentă, pentru fiecare activitate din sectorul energiei electrice, prin licente sau autorizaţii, precum şi prin reglementari specifice. Articolul 19Drepturile şi oblibaţiile titularilor de autorizaţii de înfiinţare şi de licenţă asupra proprietăţii tertilor (1) Dreptul de uz asupra terenului pentru executarea lucrărilor necesare realizării sau retehnologizarii de capacitati energetice se intinde pe durata necesară executarii lucrărilor. În exercitarea acestui drept de uz, titularul autorizatiei de înfiinţare, cu respectarea prevederilor legale, poate: a) sa depoziteze, pe terenurile necesare executarii lucrărilor, materiale, echipamente, utilaje, instalaţii; b) sa desfiinteze culturi sau plantatii, constructii sau alte amenajari existente ori numai să le restranga, în măsura strict necesară executarii lucrărilor pentru capacitatea autorizata, în condiţiile legii; c) sa indeparteze materiale, sa capteze apa, în condiţiile prevăzute de legislatia în vigoare; d) sa instaleze utilaje şi sa lucreze cu acestea, sa amplaseze birouri şi locuinte de santier, cu acordul prealabil al proprietarului; e) sa opreasca ori sa restranga activităţi ale proprietarului, în măsura strict necesară executarii lucrărilor pentru capacitatea autorizata, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. (2) Dreptul de uz prevăzut la alin. (1) inceteaza inaintea expirarii duratei stabilite pentru executarea lucrărilor sau inaintea acestui termen, la data terminarii anticipate a lucrărilor sau la data sistarii acestora şi renuntarii la autorizaţii. Oricare dintre aceste situaţii trebuie notificata de îndată proprietarului. (3) Dreptul de uz asupra terenului pentru asigurarea funcţionarii normale a capacităţii energetice se intinde pe toata durata funcţionarii capacităţii, iar exercitarea lui se face ori de cate opri este necesar pentru asigurarea funcţionarii normale a capacităţii. În exercitarea acestui drept, titularul licentei poate: a) sa depoziteze materiale, echipamente, utilaje, instalaţii pentru întreţinere, revizii, reparatii şi interventii necesare pentru asigurarea funcţionarii normale a capacităţii; b) sa instaleze utilaje şi sa lucreze cu acestea; c) sa desfiinteze sau sa reduca culturi, plantatii ori alte amenajari existente şi sa restranga activităţi ale proprietarului, în măsura şi pe durata strict necesare executarii operaţiilor de întreţinere, reparatii, revizii sau interventii pentru asigurarea funcţionarii normale a capacităţii, cu respectarea legislaţiei în vigoare. (4) Titularul licentei este obligat sa instiinteze în scris proprietarul bunurilor, terenurilor sau activităţilor care vor fi afectate ca urmare a lucrărilor la capacitatile energetice, cu excepţia cazurilor de avarii, situaţie în care proprietarii sunt instiintati în termenul cel mai scurt. (5) Titularul licentei este obligat sa plateasca proprietarilor despăgubirea cuvenita pentru pagubele produse, sa degajeze terenul şi sa-l repuna în situaţia anterioara, în cel mai scurt timp posibil. (6) Servitutea de trecere subterana, de suprafaţa sau aeriana cuprinde dreptul de acces şi de executare a lucrărilor la locul de amplasare a capacităţilor energetice cu ocazia interventiei pentru retehnologizari, reparatii, revizii şi avarii. (7) Pentru a evita punerea în pericol a persoanelor, a bunurilor sau a unor activităţi desfăşurate în zona de executare a lucrărilor de realizare ori retehnologizare de capacitati energetice, precum şi a operaţiilor de revizie sau reparatie la capacitatea în functiune, titularul autorizatiei sau al licentei are dreptul de a obtine restrangerea ori sistarea, pe toata durata lucrărilor, a activităţilor desfăşurate în vecinatate de alte persoane. În acest caz persoanele afectate vor fi instiintate, în scris, despre data începerii, respectiv a finalizarii lucrărilor. (8) La încetarea exercitarii drepturilor prevăzute la art. 16 alin. (2), titularul autorizatiei de înfiinţare, respectiv titularul licentei, este obligat să asigure degajarea terenului şi repunerea lui în situaţia initiala. (9) Dreptul de acces la utilitatile publice, prevăzut la art. 16 alin. (2) lit. e), trebuie exercitat de titularul autorizatiei sau al licentei cu buna-credinta şi în mod rezonabil, fără a prejudicia accesul altor persoane la respectivele utilitati publice. Articolul 20Zonele de protecţie şi zonele de siguranţă (1) Pentru protectia şi functionarea normala a capacităţilor energetice şi a anexelor acestora, precum şi pentru evitarea punerii în pericol a persoanelor, bunurilor şi mediului, se instituie zone de protecţie şi de siguranţă. (2) Zonele de protecţie şi de siguranţă se determina pentru fiecare capacitate, în conformitate cu normele tehnice elaborate de autoritatea competentă. (3) Asupra terenurilor aflate în proprietatea tertilor, cuprinse în zonele de protecţie şi de siguranţă, se stabileste drept de servitute legala. Articolul 21Exproprierea (1) Terenul necesar pentru înfiinţarea şi functionarea capacităţii energetice este fie proprietate privată a unui tert, fie a titularului autorizatiei, fie proprietate publică. (2) Dacă terenul necesar pentru înfiinţarea şi functionarea capacităţii energetice este proprietate privată a unui tert, solicitantul autorizatiei de înfiinţare are ca prima optiune cumpararea terenului de la proprietar sau sa initieze procedura legala de expropriere a terenului pentru cauza de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condiţiile legii, şi să obţină concesiunea acestuia, pe durata existentei capacităţii energetice. Articolul 22Modificarea autorizaţiilor şi licentelorAutorizatiile şi licentele se modifica în cazul schimbarii circumstantelor sau condiţiilor existente la data acordarii acestora. Articolul 23Suspendarea şi retragerea autorizaţiilor şi licentelor (1) În caz de neindeplinire de către titularul autorizatiei de înfiinţare, respectiv al licentei, a obligaţiilor sale legale, precum şi în caz de nerespectare a condiţionarilor, limitarilor, restrictiilor, interdictiilor sau a sarcinilor stabilite prin autorizatie, respectiv prin licenta, constatate de autoritatea competentă din oficiu ori la sesizarea unor terti sau la notificarea de către titular, autoritatea competentă va proceda după cum urmeaza: a) în cazul în care neindeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor nu este imputabila titularului, va dispune:- un termen de conformare, dacă situaţia creata este remediabila;- retragerea autorizatiei, respectiv a licentei, dacă situaţia creata este iremediabila; b) în cazul în care neindeplinirea sau nerespectarea obligaţiilor este imputabila titularului, va dispune:- suspendarea autorizatiei, respectiv a licentei, pe o perioadă fixata pentru remedierea situaţiei create şi pentru conformare cu autorizatia, respectiv cu licenta, dacă situaţia creata este remediabila;- retragerea autorizatiei, respectiv a licentei, dacă situaţia creata este iremediabila. (2) În toate cazurile prevăzute la alin. (1), persoanele prejudiciate îl pot actiona pe titular în justiţie pentru recuperarea pagubei cauzate. (3) Autoritatea competenţa va suspenda autorizatia de înfiinţare, respectiv licenta titularului, în caz de deschidere a procedurii generale de insolventa. (4) Autoritatea competenţa va retrage autorizatia de înfiinţare, respectiv licenta, în cazul decaderii, incapacitatii sau al falimentului titularului, precum şi la încetarea concesiunii ori a locatiunii capacităţii energetice sau la vanzarea capacităţii de către titular. Secţiunea a 2-a Proceduri pentru noi capacitati energetice de productie Articolul 24Procedura de licitaţie şi alte proceduri (1) În cazul în care, în urma procedurii de autorizare, capacitatile de productie care se construiesc sau masurile luate pe linia managementului eficientei energetice/cererii nu sunt suficiente pentru a garanta siguranţa alimentarii pentru consumul intern, ministerul de resort poate initia o procedură de licitaţie sau orice alta procedura similara pentru atribuirea unui contract, în condiţii de transparenta şi nediscriminare, pe baza unor criterii publicate, prin care să invite noi operatori economici sau titulari de licenţă de producere preexistenti sa oferteze pentru realizarea de noi capacitati de producere a energiei electrice. (2) În condiţiile alin. (1) şi în scopul asigurarii protectiei mediului şi al promovarii noilor tehnologii, ministerul de resort poate initia o procedură de licitaţie privind realizarea de noi capacitati de producere a energiei electrice. Aceasta procedura se poate referi la noi capacitati sau la resursele de management al eficientei energetice/cererii. (3) Ofertantului declarat castigator i se va acorda autorizatie de înfiinţare şi licente, potrivit dispoziţiilor secţiunii 1. (4) Procedura de desfăşurare a licitaţiei pentru noi capacitati de producere, precum şi lista de criterii care stau la baza selectiei ofertelor şi atribuirea contractului se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort şi a autorităţii competente. Secţiunea a 3-a Concesionarea Articolul 25Obiectul concesiunii şi autoritatea contractantă (1) Pot face obiectul unei concesiuni energetice bunurile proprietate publică sau privată a statului, activităţile şi serviciile publice de interes naţional din domeniul energiei electrice. (2) Calitatea de autoritate contractantă o are ministerul de resort, pentru bunurile proprietate publică sau privată a statului ori pentru activităţile sau serviciile publice de interes naţional. (3) Cadrul general privind regimul juridic al contractelor de concesiune, procedurile pentru acordarea concesiunilor, precum şi conţinutul-cadru al caietului de sarcini sunt elaborate de autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile legii, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. (4) Contractul de concesiune intră în vigoare la data publicarii acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I. (5) Condiţiile de acordare, mentinere, suspendare şi retragere a concesiunii se stabilesc prin contractul de concesiune incheiat de autoritatea contractantă şi aprobat în conformitate cu prevederile prezentei legi. Capitolul IV Energia electrica Articolul 26Piaţa de energie electrica (1) Piaţa de energie electrica este compusa din piaţa reglementata şi piaţa concurentiala, iar tranzactiile cu energie se fac angro sau cu amanuntul. (2) Deschiderea pieţei de energie electrica se realizează prin cresterea progresiva a ponderii pieţei concurentiale, în conformitate cu prevederile strategiei şi politicii energetice, şi se aproba prin hotărâre a Guvernului. Articolul 27Participantii la piaţa de energie electrica (1) Participantii la piaţa de energie electrica trebuie să respecte regulile de functionare a acesteia, stabilite de autoritatea competentă, şi să efectueze plăţile pentru energia electrica şi serviciile de care beneficiaza, rezultate din tranzactiile efectuate în conformitate cu aceste reguli. (2) Participantii la piaţa de energie electrica şi structurile operationale asociate sunt: producătorul, operatorul de transport şi sistem, operatorul pieţei centralizate de energie electrica, operatorul de distribuţie, furnizorul, clientul eligibil şi clientul captiv. Articolul 28Functionarea pieţei reglementate de energie electrica (1) Piaţa reglementata de energie electrica şi de servicii asociate funcţionează până la deschiderea completa a pieţei de energie electrica. (2) Pe piaţa reglementata de energie electrica, autoritatea competentă stabileste preturile şi cantitatile contractate, aferente tranzactiilor angro dintre producători şi furnizorii clientilor captivi. (3) Furnizarea energiei electrice la clientii captivi se face pe bază de contracte reglementate, la tarife reglementate. (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), după deschiderea completa a pieţei de energie electrica, autoritatea competentă poate stabili preturile şi cantitatile contractate, aferente tranzactiilor angro dintre producători şi furnizorii consumatorilor casnici. Articolul 29Functionarea pieţei concurentiale de energie electrica (1) Piaţa concurentiala de energie electrica funcţionează pe baza reglementarilor emise de autoritatea competentă. (2) În piaţa concurentiala, tranzactiile cu energie electrica se fac angro sau cu amanuntul. (3) Piaţa concurentiala angro funcţionează pe bază de: a) contracte bilaterale incheiate în urma desfăşurării licitaţiilor pe piaţa centralizata; b) contracte bilaterale negociate ale furnizorilor de energie electrica cu producătorii; c) contracte de import şi de export al energiei electrice; d) tranzactii prin licitaţie pe piaţa spot; e) tranzactii de servicii specifice. (4) Pe piaţa concurentiala cu amanuntul, furnizorii vand energie electrica clientilor eligibili prin contracte bilaterale la preţuri negociate sau prin oferte-tip. Articolul 29^1În urma consultării cu ANRE, Consiliul Concurenţei elaborează şi transmite factorilor responsabili un raport privind poziţia dominantă pe piaţă şi comportamentul de speculă şi anticoncurenţial. De asemenea, raportul cuprinde o analiză a schimbărilor de proprietate şi a măsurilor practice adoptate la nivel naţional pentru a asigura un număr suficient al actorilor pe piaţă sau măsurilor practice destinate creşterii interconectării şi concurenţei. Raportul se transmite ministerului de resort, care îl transmite Comisiei Europene până în anul 2010, până la data de 31 iulie a fiecărui an. Începând din anul 2010, raportul se transmite Comisiei Europene la fiecare doi ani.------------Art. 29^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Articolul 29^2 (1) În cazul unor situaţii neaşteptate de criză pe piaţa de energie şi în cazul în care este ameninţată siguranţa fizică sau securitatea persoanelor, a aparatelor sau a instalaţiilor ori integritatea sistemului, operatorul de transport şi de sistem propune ministerului de resort adoptarea unor măsuri de siguranţă. (2) Măsurile menţionate la alin.(1) trebuie să afecteze cât mai puţin buna funcţionare a pieţei interne europene şi să se rezume strict la remedierea situaţiei de criză care le-a generat. (3) Punerea în aplicare a măsurilor prevăzute la alin. (1) se face prin hotărâre a Guvernului iniţiată de ministerul de resort. (4) Ministerul de resort notifică, în regim de urgenţă, celorlalte state membre ale Uniunii Europene, precum şi Comisiei Europene măsurile de siguranţă adoptate în fiecare caz.------------Art. 29^2 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Articolul 30Transportul şi distributia (1) Deţinătorul de licenţă şi clientul au acces reglementat la retelele electrice de interes public. Accesul la retelele electrice de interes public reprezinta un serviciu obligatoriu, în condiţii reglementate, pe care trebuie să-l indeplineasca operatorul de transport şi de sistem, precum şi operatorul de distribuţie. (2) Accesul la retea poate fi restrictionat numai dacă racordarea afectează siguranţa Sistemului electroenergetic naţional prin nerespectarea normelor tehnice şi a standardelor de performanţă prevăzute în reglementarile tehnice în vigoare. (3) Disputele privind accesul la reteaua electrica se solutioneaza de autoritatea competentă. (4) Realizarea de linii electrice directe şi accesul la acestea se reglementeaza de autoritatea competentă, în mod distinct. (5) Tariful pentru accesul la reteaua electrica de interes public este reglementat. Articolul 31Contractul de racordare (1) La cererea scrisa a unui utilizator de retea, nou sau preexistent, operatorul de transport şi de sistem sau operatorul de distribuţie, după caz, este obligat sa comunice, în scris, în termen de 30 de zile, condiţiile tehnico-economice de racordare la retea şi sa colaboreze cu solicitantul pentru alegerea celei mai avantajoase solutii de racordare. (2) Contractul de racordare se incheie conform reglementarilor emise de autoritatea competentă. Articolul 32Producerea de energie electricaProducerea de energie electrica şi de energie termica în cogenerare se realizează de către titularii de licenţă, în condiţiile prezentei legi. Articolul 33Oblibaţiile producătorilorProducătorii au, în principal, urmatoarele obligaţii: a) să asigure livrarile de energie electrica, respectiv energia termica produsa în cogenerare, şi serviciile tehnologice de sistem, cu respectarea condiţiilor impuse prin licente, clauze contractuale şi reglementari în vigoare; b) sa oferteze nediscriminatoriu întreaga putere electrica disponibila, energia electrica şi serviciile tehnologice de sistem; c) sa menţină o rezervă de combustibil la un nivel suficient sau, după caz, o rezervă suficienta de apa, pentru indeplinirea obligaţiilor de productie şi furnizare continua a energiei electrice, prevăzute de reglementarile în vigoare; d) să se conformeze, din punct de vedere operativ, cerințelor operatorului de transport şi de sistem şi sa infiinteze, după caz, trepte proprii de conducere operativa. Articolul 34Drepturile producătorilorProducătorii de energie electrica au, în principal, urmatoarele drepturi: a) să aibă acces la retelele electrice de interes public, în condiţiile prezentei legi; b) să obţină, în condiţiile legii, culoar de trecere pentru liniile electrice proprii; c) sa tranzactioneze energia electrica şi serviciile tehnologice de sistem pe piaţa reglementata şi concurentiala; d) sa infiinteze şi sa menţină un sistem propriu de telecomunicatii pentru legătură cu capacitatile sale de productie, cu clientii sau cu treptele de conducere operativa; e) sa comercializeze energia termica produsa în cogenerare. Articolul 35Transportul energiei electrice (1) Transportul energiei electrice se realizează de către operatorul de transport şi de sistem, persoana juridica titulara de licenţă. (2) Reteaua electrica de transport al energiei electrice este proprietatea publică a statului. (3) Terenurile pe care se situeaza retelele electrice de transport existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului pe durata de existenta a retelei. (4) Fac excepţie de la prevederile alin. (2) şi (3) terenurile şi componentele de retea electrica de transport pentru care operatorul de transport şi de sistem a dobândit dreptul de proprietate, în condiţiile legii. Articolul 36Planul de perspectiva (1) Operatorul de transport şi de sistem are obligaţia de a elabora planuri de perspectiva privind transportul, în concordanta cu stadiul actual şi evolutia viitoare a consumului de energie şi a surselor, inclusiv importurile şi exporturile de energie. Planurile vor contine modalitatile de finanţare şi realizare a investitiilor privind instalatiile de transport, cu luarea în considerare şi a planurilor de amenajare şi sistematizare a teritoriului strabatut de acestea, în condiţiile respectarii normelor de protecţie a mediului. (2) Planurile prevăzute la alin. (1) sunt supuse spre avizare autorităţii competente şi se aproba de ministerul de resort. Articolul 37Operatorul de transport şi de sistem (1) Operatorul de transport şi de sistem presteaza serviciul public de transport pentru toţi utilizatorii retelelor electrice de transport, în condiţii nediscriminatorii, asigurand accesul la acestea oricărui solicitant care indeplineste cerinţele prezentei legi, cu respectarea normelor şi performantelor prevăzute în reglementarile tehnice în vigoare. (2) Operatorului de transport şi de sistem nu îi este permis sa participe la tranzactionarea energiei electrice decat în limita achizitiei de energie electrica pentru acoperirea consumului propriu tehnologic. (3) Operatorul de transport şi de sistem presteaza serviciul de sistem în condiţii nediscriminatorii pentru toţi utilizatorii Sistemului electroenergetic naţional, asigurand conducerea operativa, în scopul realizării sigurantei funcţionarii, stabilitatii frecventei şi tensiunii, continuitatii în alimentarea consumatorilor şi coordonarii schimburilor de energie electrica cu alte sisteme electroenergetice. (4) Operatorul de transport şi de sistem desfăşoară, în principal, urmatoarele activităţi: a) exploateaza, retehnologizeaza, reabiliteaza şi dezvolta: instalatiile din retelele electrice de transport, instalatiile de măsurare şi contorizare a transferului de energie electrica prin retelele electrice de transport şi la interfata cu utilizatorii retelelor electrice de transport care îi apartin, instalatiile de informatica şi telecomunicatii din retelele electrice de transport aferente Sistemului electroenergetic naţional; b) asigura serviciul public de transport şi tranzitul de energie electrica pe teritoriul României, în conformitate cu contractele incheiate; c) analizeaza şi avizeaza indeplinirea condiţiilor tehnice de racordare de către utilizatorii retelelor electrice de transport, în conformitate cu prevederile reglementarilor tehnice în vigoare; d) asigura transmiterea rezultatelor masurarilor de energie electrica la operatorul pieţei centralizate corespunzătoare şi accesul beneficiarilor serviciului de transport pentru verificarea grupurilor de măsurare; e) realizează planificarea operationala şi conducerea operativa a Sistemului electroenergetic naţional la nivel central şi teritorial pe baza prognozei proprii, conform reglementarilor legale în vigoare pe piaţa de energie electrica; f) autorizeaza personalul care realizează conducerea operativa conform reglementarilor în vigoare; g) culege, înregistrează şi arhiveaza datele statistice privind functionarea Sistemului electroenergetic naţional; h) realizează schimbul de informaţii cu partenerii de functionare interconectati şi cu alti colaboratori în domeniul energetic, cu respectarea reglementarilor UCTE privind protocoalele de schimb de informaţii, rapoartele, structura şi procedurile de acces la bazele de date; i) califica unitatile furnizoare de servicii de sistem, pe baza procedurii proprii, aprobata de autoritatea competentă; j) elaboreaza şi supune aprobării autorităţii competente normele tehnice şi reglementarile specifice necesare pentru realizarea activităţii de conducere operativa, cu consultarea participantilor la piaţa de energie electrica; k) elaboreaza, în condiţiile legii, planul de aparare a Sistemului electroenergetic naţional împotriva perturbatiilor majore; l) elaboreaza studiile, programele şi lucrarile privind dezvoltarea Sistemului electroenergetic naţional. (5) În caz de avarie majoră care pericliteaza siguranţa funcţionarii Sistemului electroenergetic naţional, operatorul de transport şi de sistem poate dispune folosirea rezervei de apa în afara programelor de exploatare a acumularilor, cu obligaţia anuntarii autorităţilor competente în gospodarirea apelor.(5^1) Restricţiile în aprovizionarea cu energie electrică în situaţii de urgenţă trebuie să respecte criterii predefinite în ceea ce priveşte gestionarea dezechilibrelor de către operatorul de transport şi de sistem. Orice măsură de siguranţă trebuie luată în strânsă colaborare şi cu consultarea altor operatori ai reţelelor de transport implicaţi, cu respectarea contractelor bilaterale aplicabile, inclusiv a acordurilor privind schimbul de informaţii.------------Alin. (5^1) al art. 37 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. (6) Operatorul de transport şi de sistem va difuza, în mod nediscriminatoriu, informaţiile referitoare la propriile sale activităţi, necesare utilizatorilor de retea, nefiindu-i permisa divulgarea informaţiilor comerciale cu caracter confidential obtinute pe parcursul activităţii sale. (7) Cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de transport al energiei electrice, ca urmare a racordarii de noi utilizatori sau a schimbarii caracteristicilor energetice initiale ale utilizatorilor existenti, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel care a generat modificarea, conform reglementarilor în vigoare. Articolul 38Independenta operatorului de transport şi de sistem (1) În cazul în care operatorul de transport şi de sistem face parte dintr-un operator economic integrat pe verticala, acesta trebuie să fie independent cel puţin în ceea ce priveste forma sa juridica, organizarea sa şi procesul decizional, în raport cu celelalte activităţi care nu au legătură cu transportul energiei electrice. (2) Suplimentar faţă de cerinţele alin. (1), în cazul în care operatorul de transport şi de sistem face parte dintr-un operator economic integrat pe verticala, acesta trebuie să fie independent în ceea ce priveste organizarea sa şi procesul decizional, în raport cu celelalte activităţi care nu au legătură cu transportul energiei electrice. În acest scop, trebuie aplicate urmatoarele criterii minimale: a) persoanele responsabile pentru managementul operatorului de transport şi de sistem nu pot participa în structurile operatorului economic integrat pe verticala responsabile direct sau indirect pentru operarea zilnica a activităţilor de producere, distribuţie sau furnizare de energie electrica; b) trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a se asigura ca interesele profesionale ale persoanelor responsabile pentru managementul operatorului de transport şi de sistem sunt luate în considerare, intr-o maniera de natura să asigure independenta de actiune a acestora; c) operatorul de transport şi de sistem are dreptul de a lua decizii în mod efectiv, independent de operatorul economic integrat pe verticala, cu privire la activele necesare pentru operarea, menţinerea sau dezvoltarea retelei. Aceasta nu trebuie să afecteze existenta unor mecanisme de coordonare corespunzătoare, care trebuie să asigure protejarea drepturilor de supervizare economica şi manageriala ale societatii-mama cu privire la profitul obţinut din active de către filiala. Aceste mecanisme vor permite în mod special societatii-mama sa aprobe situaţiile financiare anuale sau orice alte instrumente echivalente ale operatorului de transport şi de sistem şi sa stabileasca limitele globale de îndatorare a filialei. Nu se va permite însă societatii-mama sa dea instrucţiuni privind operaţiunile zilnice şi nici privind decizii individuale ce au în vedere construirea sau reabilitarea unor capacitati de transport care nu depasesc termenii situaţiilor financiare aprobate ori ai oricărui instrument echivalent; d) operatorul de transport şi de sistem trebuie să stabileasca un program de conformare, în care să prezinte masurile asumate ce asigura excluderea oricărui comportament discriminatoriu şi garanteaza ca respectarea acestuia este monitorizata în mod adecvat. Acest program trebuie să prezinte şi oblibaţiile specifice ale angajatilor pentru realizarea acestui obiectiv. Persoana sau organismul responsabil pentru monitorizarea programului de conformare depune la ANRE, spre publicare, un raport anual cuprinzand masurile luate. Primul raport trebuie depus la ANRE până la data de 31 decembrie 2007. Articolul 38^1Operatorul de transport şi de sistem este obligat, conform reglementărilor ANRE, să întocmească din 3 în 3 luni un raport cu privire la fluxurile fizice de energie electrică care s-au derulat în cadrul importurilor de energie electrică din ţări terţe Uniunii Europene în cursul ultimelor 3 luni anterioare datei raportării, care se transmite ANRE şi ministerului de resort în vederea informării Comisiei Europene.------------Art. 38^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008. Articolul 39InterdictiiPentru protectia instalaţiilor de transport se interzice persoanelor fizice sau juridice: a) să efectueze constructii de orice fel în zona de siguranţă a instalaţiilor, fără avizul de amplasament al operatorului de transport şi de sistem; b) să efectueze sapaturi de orice fel sau sa infiinteze plantatii în zona de siguranţă a retelelor electrice de transport, fără acordul operatorului de transport şi de sistem; c) sa depoziteze materiale pe culoarele de trecere şi în zonele de protecţie şi de siguranţă a instalaţiilor, fără acordul operatorului de transport şi de sistem; d) sa arunce obiecte de orice fel pe retelele electrice de transport sau sa intervina în orice alt mod asupra acestora; e) sa deterioreze constructiile, ingradirile sau inscriptiile de identificare şi de avertizare aferente instalaţiilor de transport; f) sa limiteze sau sa ingradeasca prin execuţia de imprejmuire, prin constructii ori prin orice alt mod accesul la instalaţii al operatorului de transport şi de sistem. Articolul 40Operatorul unei piete centralizate de energie electrica (1) Operatorul pieţei centralizate de energie electrica este persoana juridica titulara de licenţă care asigura organizarea şi administrarea unei piete centralizate de energie electrica, conform reglementarilor emise de autoritatea competentă. (2) Operatorului pieţei centralizate de energie electrica nu îi este permisa divulgarea informaţiilor legate de tranzactiile de energie electrica pe care le detine, obtinute pe parcursul activităţii sale, altfel decat în condiţiile legii. (3) Participantii la piaţa de energie electrica au obligaţia sa furnizeze operatorului pieţei centralizate de energie electrica toate informaţiile necesare desfăşurării în condiţii transparente a activităţii, în conformitate cu reglementarile în vigoare emise de autoritatea competentă. (4) Preturile stabilite pe pieţele centralizate de energie electrica se fac publice zilnic, prin grija operatorului pieţei respective. Articolul 41Distributia energiei electrice (1) Distributia energiei electrice se realizează de către operatorul de distribuţie, persoana juridica, titulara de licenţă. (2) Operatorii de distribuţie presteaza servicii pentru toţi utilizatorii retelelor electrice de distribuţie, în condiţii nediscriminatorii, asigurand accesul la acestea oricărui solicitant care indeplineste cerinţele prezentei legi, cu respectarea normelor şi standardelor de performanţă prevăzute în reglementarile tehnice în vigoare. (3) Retelele electrice de distribuţie se delimiteaza faţă de instalatiile de producere sau de retelele electrice de transport şi de cele ale consumatorilor în punctele de delimitare patrimoniala. (4) Terenurile pe care se situeaza retelele electrice de distribuţie existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt şi rămân în proprietatea publică a statului. (5) Fac excepţie de la prevederile alin. (4) terenurile pentru care operatorul de distribuţie, titular de licenţă, a dobândit dreptul de proprietate, în condiţiile legii. (6) Retelele electrice de distribuţie se dezvolta pe baza principiilor de eficienta economica, cu respectarea planurilor de urbanism, a dreptului de proprietate, a protectiei mediului, a sănătăţii şi vietii persoanelor şi cu economisirea energiei, conform normelor tehnice şi de siguranţă cuprinse în reglementarile tehnice în vigoare. (7) Cheltuielile pentru modificarea instalaţiilor de distribuţie a energiei electrice, ca urmare a racordarii de noi utilizatori sau a schimbarii caracteristicilor energetice initiale ale utilizatorilor existenti, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel care a generat modificarea, conform reglementarilor în vigoare. (8) În cazul în care cheltuielile prevăzute la alin. (7) sunt suportate de către client, capacitatile energetice rezultate pot fi preluate cu justa despăgubire de către operatorul de distribuţie. Articolul 42Operatorul de distribuţie (1) Operatorul de distribuţie are urmatoarele atribuţii principale: a) exploateaza, retehnologizeaza, reabiliteaza şi dezvolta retelele electrice de distribuţie, cu respectarea reglementarilor tehnice în vigoare; b) asigura tranzitarea energiei electrice prin retelele electrice de distribuţie, la cererea şi cu informarea operatorului de transport şi de sistem, pentru acele zone ale tarii în care nu exista capacitate suficienta prin retelele de transport, pentru evacuarea puterii din centrale electrice, inclusiv centrale electrice de cogenerare, pentru conectarea la sistemul electroenergetic al unei tari vecine, în condiţiile existentei unui acord bilateral în acest sens, în cazul incidentelor în Sistemul electroenergetic naţional şi al executarii lucrărilor de exploatare şi mentenanta sau al lucrărilor noi în retelele de transport, care pun în indisponibilitate temporara retelele de transport din zona; c) realizează lucrari de dezvoltare a retelelor electrice de distribuţie prin programe de dezvoltare optima a acestora, pe baza studiilor de perspectiva, prin consultare, după caz, cu operatorul de transport şi de sistem şi prin programe specifice de modernizare pentru instalaţii; d) asigura conducerea operativa în conformitate cu licenta de distribuţie; e) difuzeaza, în mod nediscriminatoriu, informaţiile referitoare la propriile sale activităţi, necesare utilizatorilor de retea, nefiindu-i permisa divulgarea informaţiilor comerciale cu caracter confidential obtinute pe parcursul activităţii sale; f) supune aprobării operatorului de transport şi de sistem programul reparatiilor şi lucrărilor de întreţinere planificate în instalatiile cu tensiunea nominala de linie de 110 kV; g) monitorizează siguranţa în functionare a retelelor electrice de distribuţie, precum şi indicatorii de performanţă ai serviciului de distribuţie. (2) În scopul indeplinirii atribuţiilor prevăzute la alin. (1), operatorul de distribuţie poate intrerupe functionarea instalaţiilor pentru timpul strict necesar lucrărilor de întreţinere şi reparatii planificate, cu anuntarea prealabila a utilizatorilor retelei electrice de distribuţie. Articolul 43Retransmiterea energiei (1) Orice persoană care detine o retea electrica de distribuţie proprie la data intrarii în vigoare a prezentei legi este obligata să asigure accesul la retea conform reglementarilor autorităţii competente. (2) Racordarea de noi utilizatori la reteaua proprie de distribuţie a unei persoane se face numai cu acordul operatorului de distribuţie care detine contract de concesiune exclusiva în zona respectiva. Articolul 44Limitarea sau intreruperea alimentarii (1) Operatorul de distribuţie este indreptatit sa intrerupa alimentarea cu energie electrica în urmatoarele situaţii: a) când se pericliteaza viaţa, sănătatea oamenilor ori integritatea bunurilor materiale; b) pentru prevenirea sau limitarea extinderii avariilor în echipamentele energetice, în zone de retea electrica sau la nivelul intregului Sistem electroenergetic naţional; c) pentru executarea unor manevre sau lucrari care nu se pot efectua fără intreruperi. (2) Operatorul de distribuţie este obligat sa anunte utilizatorii afectati de intreruperile planificate, respectiv pe furnizorii acestora, în modul stabilit prin contracte şi sa comunice durata planificata pentru intreruperile necesare executarii unor lucrari de întreţinere şi reparatii. (3) Operatorul de distribuţie raspunde pentru daunele cauzate utilizatorilor din culpa sa. (4) Prin regulamentul de furnizare se stabilesc condiţiile în care, în situaţii excepţionale, se poate limita sau intrerupe alimentarea cu energie electrica a consumatorilor. Articolul 45Separarea activităţilor de distribuţie şi furnizare (1) În cazul în care operatorul de distribuţie face parte dintr-un operator economic integrat pe verticala, acesta trebuie să fie independent cel puţin în ceea ce priveste forma sa juridica, organizarea sa şi procesul decizional, în raport cu celelalte activităţi care nu au legătură cu distributia. Aceasta regula nu creeaza obligaţia separarii proprietăţii asupra activelor aparţinând operatorului de distribuţie faţă de operatorul economic integrat pe verticala. (2) Suplimentar faţă de cerinţele alin. (1), în cazul în care operatorul de distribuţie face parte dintr-un operator economic integrat pe verticala, acesta trebuie să fie independent în ceea ce priveste organizarea sa şi procesul decizional, în raport cu celelalte activităţi care nu au legătură cu distributia. În acest scop, trebuie aplicate urmatoarele criterii minimale: a) persoanele responsabile pentru managementul operatorului de distribuţie nu pot participa în structurile operatorului economic integrat pe verticala responsabile direct sau indirect pentru operarea zilnica a activităţilor de producere, transport sau furnizare de energie electrica; b) trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru a se asigura ca interesele profesionale ale persoanelor responsabile pentru managementul operatorului de distribuţie sunt luate în considerare, intr-o maniera de natura să asigure independenta de actiune a acestora; c) operatorul de distribuţie are dreptul de a lua decizii, în mod efectiv, independent de operatorul economic integrat pe verticala, cu privire la activele necesare pentru operarea, menţinerea sau dezvoltarea retelei. Aceasta nu trebuie să afecteze existenta unor mecanisme de coordonare corespunzătoare care trebuie să asigure ca sunt protejate drepturile de supervizare economica şi manageriala ale societatii-mama cu privire la profitul obţinut din active de către filiala. Aceste mecanisme vor permite în mod special societatii-mama sa aprobe situaţiile financiare anuale sau orice alte instrumente echivalente ale operatorului de distribuţie şi sa stabileasca limitele globale de îndatorare ale filialei. Nu se va permite însă societatii-mama sa dea instrucţiuni privind operaţiunile zilnice şi nici privind decizii individuale ce au în vedere construirea ori reabilitarea unor capacitati energetice de distribuţie care nu depasesc termenii situaţiilor financiare aprobate sau ai oricărui instrument echivalent; d) operatorul de distribuţie trebuie să stabileasca un program de conformare, în care să prezinte masurile asumate ce asigura excluderea oricărui comportament discriminatoriu şi garanteaza ca respectarea acestuia este monitorizata în mod adecvat. Acest program trebuie să prezinte şi oblibaţiile specifice ale angajatilor pentru realizarea acestui obiectiv. Persoana sau organismul responsabil pentru monitorizarea programului de conformare depune la ANRE, spre publicare, un raport anual cuprinzand masurile luate. Primul raport trebuie depus la ANRE până la data de 31 decembrie 2007. (3) Separarea activităţilor şi oblibaţiile aferente acestora, definite la alin. (1) şi (2), vor fi implementate cel tarziu până la data de 30 iunie 2007, cu excepţia operatorilor economici integrati pe verticala, ce furnizeaza servicii pentru mai puţin de 100.000 de clienti conectati sau care deservesc sisteme mici, izolate, care nu vor avea obligaţia de implementare a masurilor specificate la alin. (1) şi (2). (4) Operatorul de distribuţie este obligat sa pastreze confidentialitatea informaţiilor comerciale obtinute în cursul desfăşurării activităţii sale. (5) Operatorul de distribuţie este obligat sa impiedice divulgarea discriminatorie a informaţiilor privind propria activitate, care pot fi avantajoase din punct de vedere comercial. Articolul 46InterdictiiPentru protejarea retelelor electrice de distribuţie se interzice persoanelor fizice şi juridice: a) să efectueze constructii de orice fel în zona de siguranţă a retelelor electrice de distribuţie, fără avizul de amplasament al operatorului de distribuţie; b) să efectueze sapaturi de orice fel sau sa infiinteze plantatii în zona de siguranţă a retelelor electrice de distribuţie, fără acordul operatorului de distribuţie; c) sa depoziteze materiale pe culoarul de trecere şi în zonele de protecţie şi de siguranţă ale instalaţiilor, fără acordul operatorului de distribuţie; d) sa arunce obiecte de orice fel pe retelele electrice de distribuţie sau sa intervina în oricare alt mod asupra acestora; e) sa deterioreze constructiile, ingradirile sau inscriptiile de identificare şi avertizare aferente retelelor electrice de distribuţie; f) sa limiteze sau sa ingradeasca prin execuţia de imprejmuire, prin constructii sau prin orice alt mod accesul la instalaţii al operatorului de distribuţie. Articolul 47Sistemele electroenergetice izolate (1) Localităţile care, din considerente tehnice sau economice, nu sunt conectate la Sistemul electroenergetic naţional pot fi alimentate cu energie electrica prin sisteme electroenergetice izolate. (2) Consumatorii alimentati din sistemele electroenergetice izolate vor plati pentru energia consumata acelasi pret ca şi consumatorii captivi alimentati din Sistemul electroenergetic naţional sau preţul local stabilit conform prevederilor alin. (3). (3) Autoritatea competenţa va stabili preţul local şi condiţiile minime privind continuitatea şi calitatea serviciului de furnizare. (4) În situaţia în care preţul local nu acopera costurile aferente alimentarii dintr-o retea electrica de interes public, diferenţa se suporta de la bugetul de stat. Articolul 48Furnizarea energiei electrice (1) Furnizarea energiei electrice este activitatea prin care persoana juridica titulara de licenţă comercializeaza energie electrica clientilor. Pentru furnizarea energiei electrice la clientii finali se incheie un contract, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. (2) Energia electrica furnizata clientului final se factureaza de către furnizor pe baza valorilor înregistrate de grupurile de măsurare. (3) Sunt interzise consumul şi furnizarea de energie electrica fără incheierea contractului de furnizare, cu excepţia situaţiilor reglementate în mod distinct de către autoritatea competentă. Articolul 49Obligaţia furnizorului implicit privind contractele de furnizareFurnizorul implicit este obligat sa incheie contracte de furnizare cu consumatorii captivi situaţi în zona delimitata de licenţă. Articolul 50Desemnarea furnizorului de ultima optiune (1) Autoritatea competenţa desemneaza, pe baza unui regulament propriu, furnizorul de ultima optiune pentru o perioadă de la unu la 5 ani, începând cu 1 iulie 2007, şi face publică lista cu furnizorii de ultima optiune pe pagina web a autorităţii competente şi în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) Furnizorul de ultima optiune poate fi furnizorul care furnizeaza energie electrica majorităţii consumatorilor casnici din zona licentiata a unui operator de distribuţie. (3) În cazul schimbarii furnizorului precedent, ca urmare a unei numiri în conformitate cu dispozitiile alin. (2), contractele de furnizare incheiate cu clientii de către furnizorul precedent vor continua să se aplice în termenii, condiţiile şi la tarifele aplicabile la data schimbarii. (4) Furnizarea de energie electrica de către furnizorul de ultima optiune se face la tarife stabilite conform reglementarilor autorităţii competente. Articolul 51Oblibaţiile furnizorului de ultima optiune (1) Furnizorul de ultima optiune are obligaţia de a furniza energie electrica clientilor eligibili din zona licentiata, care şi-au exercitat dreptul de a-şi alege furnizorul, dar al caror furnizor se afla în situaţia de a-şi pierde licenta de furnizare în cursul desfăşurării activităţii sau se afla în incapacitatea de a-şi exercită obligaţia de furnizare către clientii eligibili, acestia din urma neavand asigurata furnizarea din nicio alta sursa la data intreruperii sau a încetării activităţii furnizorului. (2) Trecerea unui client la furnizorul de ultima optiune se face conform reglementarilor emise de autoritatea competentă. Articolul 52Furnizarea energiei electrice consumatorilor casnici şi clientilor comerciali mici a caror putere maxima aprobata prin avizul tehnic de racordare este de până la 100 kVA inclusivFurnizorii care alimenteaza, la data deschiderii complete a pieţei de energie electrica, consumatori casnici şi clienti comerciali mici a caror putere maxima aprobata prin avizul tehnic de racordare este de până la 100 kVA inclusiv sunt obligati să asigure furnizarea de energie electrica atât acestora, cat şi consumatorilor noi care se încadrează în aceeasi categorie, la tarife reglementate, până când acestia îşi exercită prima data dreptul de eligibilitate. Articolul 53Obligaţia de contractare (1) La cererea scrisa a unui consumator de energie electrica, furnizorul este obligat sa comunice în scris, într-un interval de cel mult 30 de zile, o ofertă privind condiţiile de furnizare a energiei electrice, care contine, obligatoriu, preţul de furnizare, termenii de plată şi data limita de încheiere a contractului de furnizare elaborat în conformitate cu contractul-cadru aprobat de autoritatea competentă. (2) Contractul de furnizare incheiat în baza prevederilor alin. (1) este valabil o perioadă nedeterminata sau convenita de părţi. (3) Consumatorul poate rezilia oricand contractul de furnizare cu un preaviz de 7 zile pentru consumatorii captivi, respectiv de 30 de zile pentru consumatorii eligibili. (4) Furnizorul este indreptatit sa rezilieze contractul numai în caz de consum fraudulos, neplata repetata a facturilor sau în alte situaţii prevăzute de legislatia în vigoare. Articolul 54Plata energiei furnizateÎn conformitate cu prevederile contractului, consumatorul este obligat sa plateasca contravaloarea energiei electrice consumate. Articolul 55Raspunderile furnizorului (1) Furnizorul raspunde pentru toate daunele provocate consumatorului din culpa sa, în condiţiile stabilite prin contractul de furnizare. (2) Furnizorul este indreptatit sa recupereze daunele produse consumatorilor, de la operatorul de distribuţie, operatorul de transport şi de sistem sau de la producător, dovedite a fi cauzate din culpa oricaruia dintre acestia. Articolul 56Oblibaţiile consumatorului de energie electrica (1) Consumatorul de energie electrica raspunde pentru daunele cauzate furnizorului din culpa sa, în condiţiile stabilite prin contractul de furnizare. (2) Nerespectarea de către consumatorul de energie electrica a contractului de furnizare a energiei electrice poate atrage suportarea urmatoarelor consecinte, după caz: a) penalizari; b) sistarea temporara a furnizarii energiei electrice; c) rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice. (3) În cazul consumului fraudulos, consumatorul de energie electrica va fi deconectat de la reteaua electrica, fiind obligat totodata la plata contravalorii energiei electrice consumate şi a costurilor aferente deconectarii, evaluate conform normelor tehnice în vigoare. (4) Consumatorul de energie electrica cu o putere instalata de cel puţin 1.000 kVA este obligat să prezinte prognoze orare de consum furnizorului cu care are relatii contractuale, conform reglementarilor emise de autoritatea competentă. Articolul 57Drepturile consumatoruluiConsumatorii au urmatoarele drepturi: a) să aibă acces la retelele electrice de interes public şi sa consume energie electrica în conformitate cu prevederile contractului de furnizare; b) să solicite furnizorului modificarea şi completarea contractului de furnizare şi a anexelor la acesta sau sa initieze acte aditionale la contracte, atunci când apar elemente noi ori când considera necesară detalierea sau completarea unor clauze contractuale; c) să aibă acces la grupurile de măsurare pentru decontare; d) să solicite furnizorului sa ia măsuri pentru remedierea defectiunilor şi a deranjamentelor survenite în retelele electrice; e) să solicite furnizorului despăgubiri, conform prevederilor contractuale, când i se produc daune din vina acestuia sau în cazul nerespectarii indicatorilor de calitate a energiei. Articolul 58Dreptul consumatorilor captivi de alegere a tarifelorConsumatorii captivi au dreptul sa opteze, până la deschiderea totala a pieţei de energie electrica, pentru oricare dintre tarifele reglementate, în condiţiile stabilite prin contract. Articolul 59Protectia clientilor vulnerabili (1) Categoriile de consumatori considerati vulnerabili pot primi compensatii de la bugetul de stat/bugetele locale, care să le permita plata consumului minim necesar. (2) Categoriile de consumatori vulnerabili, cuantumul consumului minim al acestora şi modul în care acestia sunt protejati sunt stabilite prin hotărâre a Guvernului. Articolul 60Masurarea energiei electrice (1) Energia electrica tranzactionata pe piaţa de energie electrica se masoara de către operatorii de măsurare, prin grupuri de măsurare, conform codului de măsurare elaborat de autoritatea competentă. (2) Transformatoarele de măsura aferente grupurilor de măsurare a energiei electrice în vederea decontarii se asigura, după caz, de: a) operatorul de transport şi de sistem; b) producători; c) operatorii de distribuţie; d) consumatori. (3) Operatorii de măsurare pot fi: a) operatorul de transport şi de sistem; b) producătorii; c) operatorul de distribuţie; d) operatorul de măsurare independent. (4) Operatorul de transport şi de sistem, respectiv operatorul de distribuţie, are obligaţia de a presta serviciul de măsurare a energiei electrice pentru utilizatorii retelelor electrice respective, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui operator de măsurare independent desemnat de acestia, cu condiţia încadrării în costurile recunoscute de autoritatea competentă. (5) În cazuri excepţionale, când operatorii de transport şi de sistem sau de distribuţie nu instaleaza grupuri de măsurare în termenul şi în condiţiile stabilite prin reglementarile în vigoare, furnizorii sau clientii acestora pot opta, pe cheltuiala proprie şi cu notificarea prealabila a autorităţii competente, pentru un operator de măsurare independent în vederea prestarii serviciului de măsurare. Capitolul V Promovarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie şi în cogenerare de înaltă eficienta Articolul 61Definirea surselorÎn condiţiile prezentei legi, se definesc ca surse regenerabile de energie: a) energia eoliana; b) energia solara; c) energia valurilor şi a mareelor; d) energia geotermala; e) energia hidroelectrica; f) energia continuta în fractiunea biodegradabila a produselor, deseurilor şi reziduurilor din agricultura (inclusiv substante vegetale şi reziduuri de origine animala), silvicultura şi industrii conexe, precum şi fractiunea biodegradabila a deseurilor industriale şi comunale, orăşeneşti şi municipale, denumita biomasa; g) energia continuta în gazul de fermentare a deseurilor, denumit şi gaz de depozit; h) energia continuta în gazul de fermentare a namolurilor din instalatiile de epurare a apelor uzate; i) energia continuta în produse secundare gazoase, obtinute prin fermentare din materii reziduale organice, formand categoria de combustibil gazos denumita biogaz; j) energia continuta în produse lichide obtinute prin distilarea materiei organice fermentate, formand categoria de combustibil lichid denumita alcool carburant; k) energia obtinuta din alte surse regenerabile, neexploatate în prezent. Articolul 62Stabilirea ponderii energiei electrice produse din surse regenerabilePonderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie în consumul naţional brut de energie electrica se stabileste prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort. Articolul 63Certificarea energiei electrice produse din surse regenerabileCertificarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie se atesta prin intermediul garantiilor de origine emise de autoritatea competentă. Articolul 64Reguli de functionare şi comercializare a energiei electrice produse din surse regenerabileAutoritatea competenţa stabileste regulile de functionare a pieţei de energie electrica, preluarea cu prioritate şi comercializarea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie, în măsura în care nu este deteriorat nivelul de siguranţă a Sistemului electroenergetic naţional. Articolul 65Criterii de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabileCriteriile de promovare a energiei electrice produse din surse regenerabile de energie au în vedere urmatoarele: a) atingerea tintei naţionale privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile de energie; b) compatibilitatea cu principiile concurentiale de piaţa; c) caracteristicile diferitelor surse regenerabile de energie şi tehnologiile de producere a energiei electrice; d) promovarea utilizarii surselor regenerabile de energie în cel mai eficient mod. Articolul 66Scheme de sprijin pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile (1) Pentru promovarea producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie se aplică scheme de sprijin, inclusiv prin măsuri de amortizare accelerata pentru investitii în surse regenerabile de energie. (2) Sursele regenerabile eligibile, precum şi schemele de sprijin se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort. Articolul 67Tehnologii de cogenerareÎn condiţiile prezentei legi, se definesc urmatoarele tehnologii de cogenerare cu: a) turbine cu gaze în ciclu combinat cu recuperare de căldură şi turbine cu abur; b) turbina cu abur cu contrapresiune; c) turbina cu abur cu condensatie şi prize reglabile; d) turbine cu gaze şi cazane recuperatoare; e) motoare cu ardere interna; f) microturbine; g) motoare Stirling; h) celule de combustie; i) motoare termice; j) cicluri organice Rankine; k) orice alta instalatie sau combinaţie de instalaţii prin care se produce simultan energie termica şi electrica. Articolul 68Cogenerarea de înaltă eficientaÎn scopul promovarii producerii energiei electrice în cogenerare, se defineste cogenerarea de înaltă eficienta ca fiind procesul care indeplineste unul dintre urmatoarele criterii: a) realizarea de economie de energie primara la producerea energiei electrice în cogenerare de cel puţin 10% faţă de valorile de referinţa stabilite prin reglementari specifice pentru producerea separata a energiei electrice şi termice - în centrale electrice de cogenerare cu puteri instalate de cel puţin 1 MW; b) realizarea de economie de energie primara la producerea energiei electrice în cogenerare faţă de producerea separata a energiei electrice şi termice - în centrale electrice de cogenerare cu puteri instalate sub 1 MW. Articolul 69Garantiile de origineCertificarea energiei electrice produse în cogenerare de înaltă eficienta se atesta prin intermediul garantiilor de origine emise de autoritatea competentă. Articolul 70Comercializarea energiei electrice produse din surse regenerabileAutoritatea competenţa prevede, prin reguli de functionare a pieţei de energie electrica, preluarea cu prioritate şi comercializarea energiei electrice produse în instalaţii de cogenerare de înaltă eficienta, în măsura în care nu este deteriorat nivelul de siguranţă a Sistemului electroenergetic naţional. Articolul 71Criterii de promovare a energiei electrice produse în cogenerarea de înaltă eficientaCriteriile de promovare a energiei electrice produse în cogenerarea de înaltă eficienta au în vedere urmatoarele: a) asigurarea accesului concurential al energiei electrice produse în cogenerare, în condiţiile acoperirii tuturor costurilor justificate aferente cogenerarii de înaltă eficienta; b) caracteristicile diferitelor tehnologii de producere a energiei electrice în cogenerare; c) promovarea utilizarii eficiente a combustibililor; d) asigurarea protectiei mediului prin reducerea emisiilor poluante faţă de producerea separata a energiei electrice şi termice. Articolul 72Scheme de sprijin pentru promovarea producerii energiei electrice în cogenerarea de înaltă eficienta (1) Pentru promovarea producerii energiei electrice în cogenerarea de înaltă eficienta se aplică scheme de sprijin. (2) Schemele de sprijin se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort. Articolul 73Reguli de calificare şi comercializare (1) Pentru asigurarea accesului pe piaţa al energiei electrice produse în instalatiile de cogenerare existente la data intrarii în vigoare a prezentei legi, se aplică reguli de calificare şi comercializare stabilite de autoritatea competentă. (2) Termenele, condiţiile şi perioada de aplicare a regulilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort. Capitolul VI Preţuri şi tarife Articolul 74Tipurile de preţuri şi tarife. Fundamentarea acestoraPentru activităţile desfăşurate în sectorul energiei electrice se aplică urmatoarele preţuri şi tarife: a) preţuri rezultate din mecanismele concurentiale ale pieţei de energie electrica; b) tarife reglementate pentru serviciile de transport, de sistem şi de distribuţie a energiei electrice; c) tarife/preţuri reglementate pentru furnizarea de energie electrica la consumatorii captivi până la deschiderea totala a pieţei de energie electrica, precum şi pentru consumatorii casnici şi consumatorii cu putere maxima aprobata prin avizul de racordare de până la 100 kVA, după deschiderea totala a pieţei de energie electrica; d) preţuri/tarife practicate de furnizorii de ultima optiune după deschiderea totala a pieţei de energie electrica; e) tarife reglementate pentru achizitia serviciilor tehnologice de sistem, până la crearea unei piete concurentiale de servicii tehnologice de sistem; f) tarife reglementate de racordare la retea; g) tarife reglementate practicate de operatorii pietelor centralizate; h) preţuri reglementate pentru activitatea de producere a energiei electrice, conform prevederilor art. 28 alin. (2) şi (4) şi ale art. 52; i) preţuri reglementate pentru energia termica destinata consumului populatiei, produsa în instalatiile de cogenerare; j) tarife reglementate pentru activitatea de măsurare. Articolul 75Reglementarea tarifelorPână la deschiderea totala a pieţei de energie electrica tarifele pentru consumatorii casnici sunt aceleasi pe intregul teritoriu al tarii. Articolul 76Metodologiile de reglementare a preturilor şi tarifelor (1) Preturile şi tarifele reglementate se stabilesc pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă. În calculul acestora vor fi luate în considerare costurile justificate ale activităţilor de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei electrice şi de producere a energiei termice în cogenerare, cheltuielile pentru dezvoltare şi protectia mediului, precum şi o cota rezonabila de profit. (2) Metodologiile de reglementare a preturilor şi tarifelor se aproba de autoritatea competentă, după informarea şi consultarea tuturor părţilor interesate. Articolul 77Evidentierea costurilor şi a veniturilorOperatorii economici, titulari de licenţă din sectorul energiei electrice, care practica preţuri şi tarife reglementate sunt obligati să prezinte autorităţii competente: a) costurile şi veniturile realizate separat din activităţile care fac obiectul licentelor acordate în structura stabilita de autoritatea competentă; b) modul de alocare a activelor, pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor, conform reglementarilor emise de autoritatea competentă. Articolul 78Stabilirea costurilor şi veniturilor reglementate (1) În scopul controlului tarifelor la consumatorii captivi, autoritatea competentă aproba costurile/veniturile reglementate pentru cumpararea/vanzarea energiei electrice destinate acestor clienti. (2) Depăşirea costurilor reglementate pentru cumpararea/vanzarea energiei electrice destinate consumatorilor captivi şi a costurilor reglementate pentru serviciile de transport şi distribuţie se poate face cu aprobarea autorităţii competente, doar în situaţii excepţionale, de forta majoră, sau schimbari legislative. Articolul 79Principiile pentru fundamentarea propunerilor de preţuri şi tarife reglementate (1) Propunerile de preţuri şi tarife reglementate pentru energia electrica şi termica produsa în cogenerare se elaboreaza de operatorii economici din sectorul energiei electrice, cu respectarea metodologiilor emise de autoritatea competentă, şi se comunică autorităţii împreună cu fundamentarea în formatul stabilit de aceasta. (2) Operatorii economici din sectorul energiei electrice vor transmite autorităţii competente toate datele necesare folosite în procesul de fundamentare a solicitarii şi vor asigura accesul la aceste date al reprezentantilor desemnaţi de autoritatea competentă. (3) Ordinul de aprobare a preturilor şi tarifelor reglementate pentru energia electrica, aplicabile consumatorilor şi activităţilor cu caracter de monopol natural, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ordinul va contine şi data intrarii lor în vigoare. (4) Principiile care stau la baza stabilirii preturilor şi tarifelor reglementate pentru energia electrica şi termica produsa în cogenerare au în vedere urmatoarele: a) preturile/tarifele trebuie să fie nediscriminatorii, bazate pe criterii obiective şi determinate intr-o maniera transparenta, pe baza metodologiilor aprobate şi publicate de autoritatea competentă; b) preturile/tarifele energiei electrice trebuie să acopere costurile justificate economic; c) preturile/tarifele trebuie să asigure o rata rezonabila a rentabilitatii capitalului investit, stabilita conform reglementarilor emise de autoritatea competentă; d) tarifele şi preturile reglementate pentru consumatorii captivi trebuie să permită acestora alegerea tipului de pret/tarif care le este mai favorabil, dintre cele practicate de furnizor, în condiţiile stabilite de autoritatea competentă; e) tarifele de racordare trebuie să conţină numai costurile efective de realizare a lucrărilor de racordare a clientilor la reteaua electrica. (5) Este interzisa subventia incrucisata între activităţile reglementate, precum şi între activităţile reglementate şi cele nereglementate ale unui operator economic. (6) Furnizorului implicit şi celui de ultima optiune li se recunosc integral în tarife costurile de achizitie justificate şi costurile asociate, precum şi o cota rezonabila de profit. Articolul 80Limitarea preturilor/tarifelor (1) Autoritatea competenţa poate limita preturile/tarifele prin: a) fixarea unei limite superioare a pretului/tarifului în sine; b) limitarea venitului din activitatea reglementata, în scopul evitarii cresterii necontrolate a preturilor la clienti. (2) Costurile nerecunoscute, potrivit alin. (1) lit. b), se recupereaza integral, în conformitate cu procedura emisa de autoritatea competentă. Articolul 81Recuperarea costurilor (1) În cazul în care este impusa respectarea unor condiţii suplimentare referitoare la siguranţa în furnizare, protectia mediului, inclusiv dezafectarea unităţilor nucleare sau eficienta energetica, participantii la piaţa de energie electrica au dreptul de a-şi recupera costurile rezultate din aplicarea acestor condiţii. (2) Recuperarea acestor costuri se va face conform reglementarilor emise de autoritatea competentă. Articolul 82Interdictia subventionarii în producerea combinata a energiei electrice şi termiceOperatorii economici care produc combinat energie electrica şi termica şi care comercializeaza cel puţin una dintre acestea vor repartiza costurile între cele doua forme de energie, potrivit reglementarilor aprobate de autoritatea competentă, fiind interzisa subventionarea incrucisata între cele doua forme de energie. Articolul 83Serviciile conexeServiciile prestate tertilor de către operatorii economici care produc energie hidroelectrica şi care au în administrare, concesiune sau închiriere baraje, diguri şi lacuri de acumulare se realizează pe baza contractelor incheiate cu beneficiarii. Capitolul VII Infractiuni şi contraventii Articolul 84RaspunderiIncalcarea prevederilor prezentei legi atrage raspunderea disciplinara, civila, contraventionala sau penala, după caz, a persoanelor vinovate. Articolul 85Infractiuni (1) Sustragerea de energie electrica constituie infractiunea de furt şi se pedepseste conform prevederilor Codului penal. (2) Deteriorarea, modificarea fără drept sau blocarea funcţionarii echipamentului de măsurare a energiei electrice livrate constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 4 ani. (3) Deteriorarea, modificarea fără drept sau sustragerea componentelor instalaţiilor energetice constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare, conform prevederilor Codului penal. (4) Executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordarii directe la retea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare constituie infractiune şi se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani. (5) În cazul în care infractiunile prevăzute la alin. (2)-(4) sunt savarsite de un salariat al unui titular de licenţă, limita minima şi maxima speciala a pedepsei se majoreaza cu cate un an. (6) Tentativa la infractiunile prevăzute de alin. (2)-(4) se pedepseste. Articolul 86Contraventii (1) Constituie contraventii urmatoarele fapte: a) incalcarea reglementarilor tehnice şi comerciale stabilite de autoritatea competentă, desfăşurarea activităţii fără obtinerea autorizatiei, a licentei, precum şi nerespectarea condiţiilor asociate licentelor şi autorizaţiilor; b) influentarea formarii libere a preturilor pe piaţa energiei electrice; c) refuzul nejustificat al producătorilor de a respecta oblibaţiile care le revin potrivit art. 33; d) nerespectarea dispoziţiilor operative ale operatorului de transport şi de sistem; e) refuzul accesului oricărui solicitant la retelele electrice de transport şi de distribuţie; f) refuzul de a transmite oferta privind condiţiile de furnizare a energiei electrice, conform prevederilor art. 53 alin. (1); g) refuzul de a permite verificările şi inspecţiile prevăzute prin reglementari sau dispuse de autoritatea competentă, precum şi obstructionarea acesteia în indeplinirea atribuţiilor sale; h) neprezentarea datelor şi informaţiilor solicitate de autoritatea competentă sau furnizarea incorecta şi incompleta de date şi informaţii necesare desfăşurării activităţii autorităţii competente, precum şi nerealizarea masurilor dispuse de aceasta; i) refuzul clientilor de a permite accesul la grupurile de măsurare; j) nerespectarea obligaţiilor de producere şi/sau de ofertare conform prevederilor legale; k) orice actiune a operatorului de transport şi de sistem de alterare nejustificata a ordinii de merit a capacităţilor de producere; l) furnizarea unor informaţii incomplete sau eronate utilizatorilor capacităţilor de interconexiune de către operatorul de transport şi de sistem; m) divulgarea de date cu caracter confidential privind operaţiunile comerciale de către operatorul de transport şi de sistem sau de operatorul unei piete centralizate de energie electrica, altfel decat în condiţiile legii; n) intarzierea nejustificata în racordarea noilor clienti sau în realimentarea acestora după intrerupere, precum şi propunerea unor solutii de racordare, altele decat cele optime din punct de vedere tehnic şi cu costuri minime, conform actelor normative în vigoare şi reglementarilor stabilite de autoritatea competentă; o) executarea de sapaturi sau lucrari de orice fel în zonele de protecţie a instalaţiilor, fără consimtamantul prealabil al titularului acestora; p) interzicerea de către persoane fizice sau juridice a accesului operatorului de transport şi de sistem sau de distribuţie pentru efectuarea lucrărilor de retehnologizare, reparatii, revizii, interventii la avarii şi pentru defrisare sau a taierilor de modelare pentru crearea şi menţinerea distantei regulamentare faţă de retelele electrice; q) practicarea de preţuri sau tarife pentru activităţile reglementate, fără aprobarea autorităţii competente; r) nepublicarea şi neactualizarea pe pagina proprie de web a datelor tehnice referitoare la capacitatile de interconexiune de către operatorul de transport şi sistem; s) nerespectarea de către operatorul de transport şi de sistem a procedurilor privind alocarea capacităţilor de interconexiune şi a reglementarilor privind conectarea la retea a utilizatorilor; s) nerespectarea de către operatorul de distribuţie a reglementarilor privind conectarea la retea a utilizatorilor; t) utilizarea de către un tert a componentelor retelelor electrice de distribuţie/transport în alte scopuri decat cele prevăzute de prezenta lege, fără incheierea unui contract în acest sens cu deţinătorul de drept al acestora; t) proiectarea şi executarea de lucrari în instalatiile electrice fără atestat sau autorizatie, precum şi nerespectarea prevederilor acestora. (2) Contraventiile prevăzute la alin. (1) lit. a), c), d), e), g)-l) şi n)-t) se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu amendă de la 25.000 lei la 100.000 lei, în cazul persoanelor juridice. (3) Contraventiile prevăzute la alin. (1) lit. b), f) şi m) se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 1.000 lei, în cazul persoanelor fizice, şi cu amendă de la 20.000 lei la 100.000 lei, în cazul persoanelor juridice. (4) Constatarea contraventiilor şi aplicarea sanctiunilor se fac de către: a) reprezentantii împuterniciţi ai autorităţii competente, în cazul contraventiilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-n) şi q)-t); b) reprezentantii împuterniciţi ai consiliilor locale, în cazul contraventiilor prevăzute la alin. (1) lit. o) şi p). Articolul 87Regimul juridic al contraventiilorContraventiilor prevăzute la art. 86 le sunt aplicabile prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 88Constatarea contraventiilor (1) În vederea constatarii contraventiilor prevăzute la art. 86 alin. (1), agentii constatatori menţionaţi la art. 86 alin. (4) au acces, în condiţiile legii, în cladiri, încăperi, la instalaţii şi în orice alt loc, până la receptoarele de energie, şi au dreptul sa verifice instalatia, precum şi să execute masuratori şi determinari. Proprietarii şi cei care exploateaza aceste cladiri, locuri sau instalaţii sunt obligati sa puna la dispoziţie agentilor constatatori documentele şi actele specifice activităţii lor. (2) Organele de politie sunt obligate sa acorde, la cerere, sprijin agentilor constatatori. Articolul 89Aplicarea sanctiunii contraventionaleAplicarea sanctiunii contraventionale se face prin proces-verbal de constatare şi sanctionare, în urma unei acţiuni de control, întocmit de reprezentantul imputernicit al autorităţii care a dispus actiunea de control. Articolul 89^1Prezenta lege reglementeaza sectorul şi piaţa energiei electrice şi se completeaza cu prevederile Legii gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care reglementeaza sectorul şi piaţa gazelor naturale.-------------Art. 89^1 a fost introdus de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 33 din 4 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 337 din 18 mai 2007. Capitolul VIII Dispozitii tranzitorii şi finale Articolul 90Intrarea în vigoare (1) Prezenta lege intră în vigoare la 30 de zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) La data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga Legea energiei electrice nr. 318/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iulie 2003. (3) În termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi, ministerul de resort şi autoritatea competentă vor elabora, vor modifica şi vor completa regulamentele prevăzute de prezenta lege.*Prezenta lege transpune Directiva 2003/54/CE privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică şi de abrogare a Directivei 96/92/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 176 din 15 iulie 2004, Directiva 2005/89/CE privind măsurile menite să garanteze siguranţa aprovizionării cu energie electrică şi investiţiile în infrastructuri, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. 33 din 4 februarie 2006, şi prevederile art. 4 paragraful 3 din Directiva 2004/8/CE privind promovarea cogenerării pe baza cererii de energie termică utilă pe piaţa internă a energiei şi de modificare a Directivei 92/42/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO) nr. L 52 din 21 februarie 2004.-------------Menţiunea privind transpunerea normelor comunitare a fost modificată de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 172 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 25 noiembrie 2008.Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILORBOGDAN OLTEANUp. PRESEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILABucureşti, 9 ianuarie 2007.Nr. 13.------------

Noutăți

  • LEGE nr. 42 din 20 decembrie 1975 cu privire la producţia bunurilor alimentare
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 106 din 27 iunie 2001 pentru finalizarea procesului de privatizare a Băncii Agricole - S.A.
  • LEGE nr. 222 din 31 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2006 privind instituirea unui contingent tarifar la importul în România al unor sortimente de carne de pasăre originare din Uniunea Europeană
  • LEGE nr. 34 din 20 ianuarie 1998 privind acordarea unor subvenţii asociaţiilor şi fundaţiilor rromâne cu personalitate juridică, care înfiinţează şi administrează unităţi de asistenţă socială
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 193 din 12 decembrie 2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
  • LEGE nr. 93 din 23 septembrie 1996 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică cu privire la privilegiile şi imunităţile acordate Organizaţiei
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 45 din 2 mai 2000 privind modificarea Legii nr. 83/1997 pentru privatizarea societăţilor comerciale bancare la care statul este acţionar şi abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 130/1998 privind regularizarea cotelor de capital social în procesul de privatizare a băncilor, aprobată prin Legea nr. 41/1999
  • LEGE nr. 100 din 20 iunie 1997 pentru ratificarea Acordului de cooperare economică, comercială şi tehnică dintre Guvernul României şi Guvernul Statului Qatar, semnat la Bucureşti la 6 iunie 1996
  • LEGE nr. 193 din 6 noiembrie 2000 (*republicată*) privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori
  • LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 privind regimul juridic al adopţiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 51 din 14 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
  • LEGE nr. 68 din 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 783/1969 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii
  • LEGE nr. 160 din 9 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii farmaciei nr. 266/2008
  • LEGE nr. 470 din 20 septembrie 2001 pentru ratificarea Protocolului facultativ la Convenţia cu privire la drepturile copilului, referitor la vânzarea de copii, prostituţia copiilor şi pornografia infantila, semnat la New York la 6 septembrie 2000*)
  • LEGE nr. 314 din 25 noiembrie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, precum şi a Legii nr. 265/2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române şi pentru abrogarea art. 4 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României
  • LEGE nr. 24 din 12 aprilie 1996 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 69/1991
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 5 din 20 februarie 2003 privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei, precum şi a unor facilităţi populaţiei pentru plata energiei termice
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 86 din 26 februarie 2002 pentru respingerea Ordonanţei Guvernului nr. 85/1999 privind scutirea de la plata taxelor vamale a importului de materiale, echipament şi instalaţii sportive al federaţiilor sportive naţionale şi al Comitetului Olimpic Român
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 26 iunie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 36 din 30 aprilie 1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura
  • LEGE nr. 121 din 16 octombrie 1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari
  • LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe
  • LEGE nr. 64 din 11 octombrie 1991 (*republicată*) privind brevetele de invenţie*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 69 din 29 iunie 2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2003 privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare şi privatizare a unor societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 43 din 11 aprilie 2014 privind protecţia animalelor utilizate în scopuri ştiinţifice
  • LEGE nr. 504 din 11 iulie 2002 Legea audiovizualului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 67 din 19 septembrie 2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 96/2000 privind organizarea şi funcţionarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., precum şi a Ordonanţei Guvernului nr. 6/2019 privind instituirea unor facilităţi fiscale
  • LEGE nr. 315 din 18 iunie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 38/2000 privind unele măsuri pentru diminuarea datoriei publice interne
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 14 octombrie 2004 privind modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului
  • LEGE nr. 115 din 4 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 115 din 24 noiembrie 2004 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului contractual din unităţile sanitare publice din sectorul sanitar
  • LEGE nr. 310 din 18 iunie 2001 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/1999 privind protecţia socială a persoanelor ale căror contracte individuale de muncă vor fi desfăcute ca urmare a concedierilor colective
  • LEGEA nr. 321 din 14 iulie 2006 (*republicată*) privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate
  • LEGE nr. 351 din 18 decembrie 2013 pentru ratificarea Acordului comercial dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Columbia şi Peru, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 26 iunie 2012
  • LEGE nr. 263 din 16 iunie 2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă
  • LEGEA MINELOR nr. 85 din 18 martie 2003
  • LEGE nr. 468 din 4 noiembrie 2004 pentru ratificarea Aranjamentului stand-by de tip preventiv dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, convenit la Bucureşti şi la Washington, prin Scrisoarea Primului-Ministru al României şi a Băncii Naţionale a României din 22 iunie 2004 şi Decizia Consiliului executiv al Fondului Monetar Internaţional din 7 iulie 2004, a Memorandumului de politici economice şi financiare pentru perioada 2004-2006, precum şi a Memorandumului tehnic de înţelegere
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 30 iunie 2009 pentru amânarea la plată a obligaţiilor fiscale neachitate la termen ca urmare a efectelor crizei economico-financiare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 9 martie 2005 pentru stabilirea unor măsuri organizatorice la nivelul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 92 din 3 iunie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/1997 privind aprobarea Protocolului încheiat între Ministerul Finanţelor din România şi Ministerul Finanţelor din Republica Polona în problema lichidării datoriei în valută convertibilă a României fata de Republica Polona, semnat la Bucureşti la 25 februarie 1997
  • LEGE nr. 141 din 24 iulie 1997 privind Codul vamal al României
  • LEGE nr. 210 din 16 decembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 15/1997 privind stabilirea termenului de convocare a adunării generale extraordinare a acţionarilor la societăţile comerciale pentru care Fondul Proprietăţii de Stat a dispus dizolvarea
  • LEGE nr. 258 din 21 septembrie 2005 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Comisia Comunităţilor Europene care modifică acordurile anuale de finanţare 2000, 2001, 2002, 2003 şi Acordul multianual de finanţare, semnat la Bruxelles şi, respectiv, la Bucureşti la 24 decembrie 2004
  • LEGE nr. 119 din 8 aprilie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2003 privind trimiterea bolnavilor pentru tratament în străinătate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 30 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 656 din 7 decembrie 2002 (*republicată*) pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării actelor de terorism*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 78 din 16 iunie 2000 privind regimul deşeurilor
  • LEGE nr. 647 din 13 august 1945 privitoare la administrarea şi lichidarea bunurilor confiscate în temeiul legii nr. 312 din 24 Aprilie 1945, pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul tarii sau de crime de război
  • LEGE nr. 181 din 29 decembrie 2014 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 48/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 55 din 3 octombrie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/1999 privind regimul de control al exporturilor, importurilor şi altor operaţiuni cu produse militare
  • LEGE nr. 141 din 16 iunie 2017 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul cinematografiei
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 66 din 6 noiembrie 2012 privind prorogarea termenelor prevăzute la art. IV alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 7/2009 pentru instituirea sistemului temporar de sprijinire a derulării afacerilor în domeniul comerţului cu seminţe de consum, precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • LEGE nr. 349 din 11 noiembrie 2009 pentru ratificarea Protocolului privind evaluarea strategică de mediu, deschis spre semnare la Kiev la 21-23 mai 2003 şi semnat de România la 21 mai 2003, la Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • LEGE nr. 55 din 19 aprilie 2000 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/1999 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Fondul de Dezvoltare Socială al Consiliului Europei, semnat la Paris la 29 iulie 1999
  • LEGE nr. 202 din 22 mai 2006 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă*)
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020