Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 17 din 6 martie 2000 (*republicată*) privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 6 martie 2007 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 17 din 6 martie 2000 (**republicată**)(*actualizată*)privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice*)(actualizată până la data de 3 octombrie 2008*)

----------------*) Textul republicat al legii a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 157 din 6 martie 2007. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ până la data de 3 octombrie 2008, cu modificările şi completările aduse de ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 118 din 1 octombrie 2008.___________**) Republicată în temeiul dispoziţiilor art. II din Legea nr. 281/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 17/2000 privind asistenţa socială a persoanelor vârstnice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 11 iulie 2006.Legea nr. 17/2000 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 9 martie 2000. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Persoanele vârstnice au dreptul la asistenţă socială, potrivit dispoziţiilor prezentei legi, în raport cu situaţia sociomedicală şi cu resursele economice de care dispun. (2) Măsurile de asistenţă socială prevăzute de prezenta lege sunt complementare celor reglementate prin sistemul asigurărilor sociale. (3) Persoanele vârstnice care beneficiază de asistenţă socială au dreptul şi la alte forme de protecţie socială, în condiţiile legii. (4) Sunt considerate persoane vârstnice, în sensul prezentei legi, persoanele care au împlinit vârsta de pensionare stabilită de lege. Articolul 2Asistenţa socială pentru persoanele vârstnice se realizează prin servicii şi prestaţii sociale. Articolul 3Beneficiază de prevederile prezentei legi persoana vârstnică, definită la art. 1 alin. (4), care se găseşte în una dintre următoarele situaţii: a) nu are familie sau nu se află în întreţinerea unei sau unor persoane obligate la aceasta, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; b) nu are locuinţă şi nici posibilitatea de a-şi asigura condiţiile de locuit pe baza resurselor proprii; c) nu realizează venituri proprii sau acestea nu sunt suficiente pentru asigurarea îngrijirii necesare; d) nu se poate gospodări singură sau necesită îngrijire specializată; e) se află în imposibilitatea de a-şi asigura nevoile sociomedicale, datorită bolii ori stării fizice sau psihice. Capitolul II Servicii şi prestaţii sociale Secţiunea 1 Evaluarea situaţiei persoanelor vârstnice care necesită asistenţă socială Articolul 4Nevoile persoanelor vârstnice se evaluează prin anchetă socială care se elaborează pe baza datelor cu privire la afecţiunile ce necesită îngrijire specială, capacitatea de a se gospodări şi de a îndeplini cerinţele fireşti ale vieţii cotidiene, condiţiile de locuit, precum şi veniturile efective sau potenţiale considerate minime pentru asigurarea satisfacerii nevoilor curente ale vieţii. Articolul 5Nevoile persoanelor vârstnice aflate în situaţia de pierdere totală sau parţială a autonomiei, care pot fi de natură medicală, sociomedicală, psihoafectivă, se stabilesc pe baza grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, care prevede criteriile de încadrare în grade de dependenţă. Articolul 6 (1) Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei şi a Ministerului Sănătăţii Publice*).___________*) Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice a fost aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 886/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 16 octombrie 2000. (2) Grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice poate fi revizuită anual şi, în mod obligatoriu, o dată la 3 ani. Secţiunea a 2-a Servicii comunitare pentru persoanele vârstnice Articolul 7 (1) Serviciile comunitare pentru persoanele vârstnice care se găsesc în situaţiile prevăzute la art. 3 se realizează cu consimţământul acestora şi au în vedere: a) îngrijirea temporară sau permanentă la domiciliu; b) îngrijirea temporară sau permanentă într-un cămin pentru persoane vârstnice; c) îngrijirea în centre de zi, cluburi pentru vârstnici, case de îngrijire temporară, apartamente şi locuinţe sociale, precum şi altele asemenea. (2) În situaţia în care starea de sănătate a persoanei vârstnice nu permite obţinerea consimţământului acesteia, pentru acordarea îngrijirilor prevăzute la alin. (1) decizia se ia de serviciul social al consiliului local sau de direcţia de asistenţă socială din cadrul direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe baza anchetei sociale şi a recomandărilor medicale făcute de medicul de familie, prin consultarea şi a medicului specialist, cu acceptul rudelor de gradul I ale persoanei respective sau, în lipsa acestora, cu acceptul unui alt membru de familie. (3) În cazul decesului persoanei vârstnice lipsite de susţinători legali sau când aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile familiale datorită stării de sănătate sau situaţiei economice precare, serviciile comunitare asigură înmormântarea. Articolul 8Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice la domiciliu sunt: a) servicii sociale privind, în principal, îngrijirea persoanei, prevenirea marginalizării sociale şi sprijinirea pentru reintegrarea socială, consiliere juridică şi administrativă, sprijin pentru plata unor servicii şi obligaţii curente, îngrijirea locuinţei şi gospodăriei, ajutor pentru menaj, prepararea hranei; b) servicii sociomedicale privind, în principal, ajutorul pentru realizarea igienei personale, readaptarea capacităţilor fizice şi psihice, adaptarea locuinţei la nevoile persoanei vârstnice şi antrenarea la activităţi economice, sociale şi culturale, precum şi îngrijirea temporară în centre de zi, aziluri de noapte sau alte centre specializate; c) servicii medicale, sub forma consultaţiilor şi îngrijirilor medicale la domiciliu sau în instituţii de sănătate, consultaţii şi îngrijiri stomatologice, administrarea de medicamente, acordarea de materiale sanitare şi de dispozitive medicale. Articolul 9 (1) Serviciile comunitare de consiliere, în vederea prevenirii marginalizării sociale şi pentru reintegrare socială, se asigură fără plata unei contribuţii, ca un drept fundamental al persoanelor vârstnice, de către asistenţi sociali. (2) Serviciile prevăzute la art. 8 lit. a) şi b) se asigură fără plata contribuţiei persoanelor vârstnice care, evaluate potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, nu au venituri sau ale căror venituri sunt mai mici de 5 ori decât nivelul venitului net lunar luat în calcul la stabilirea ajutorului social pentru o persoană singură. Articolul 10Persoanele vârstnice care se încadrează în grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, îndreptăţite să beneficieze de serviciile prevăzute la art. 8 lit. a) şi b) şi care realizează venituri ce se situează peste nivelul prevăzut la art. 9 alin. (2), beneficiază de servicii cu plata unei contribuţii, în funcţie de tipul de servicii acordate şi de venitul persoanei, fără a se depăşi costul acestora calculat pentru perioada respectivă. Tipurile de servicii şi costul acestora se stabilesc de consiliile locale. Articolul 11Serviciile medicale prevăzute la art. 8 lit. c) sunt acordate în baza reglementărilor legale privind asigurările sociale de sănătate. Articolul 12Organizarea serviciilor prevăzute la art. 8 lit. a) şi b) revine consiliilor locale, direct sau pe bază de convenţii încheiate cu organizaţii neguvernamentale, unităţi de cult recunoscute în România ori cu alte persoane fizice sau juridice. Articolul 13 (1) Pentru asigurarea îngrijirii la domiciliu a persoanei vârstnice aflate în situaţia de dependenţă sociomedicală, stabilită potrivit grilei naţionale de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice, consiliile locale pot angaja personal de îngrijire prin plata cu ora, fracţiuni de normă sau normă întreagă, în funcţie de perioada de îngrijire necesară a se acordă. (2) Soţul şi rudele care au în îngrijire o persoană vârstnică dependentă pot beneficia de program lunar redus de lucru, de o jumătate de normă, cu suportarea drepturilor salariale pentru cealaltă jumătate de normă din bugetul local, corespunzător salariului brut lunar al asistentului social debutant cu pregătire medie. Timpul cât soţul şi rudele au fost încadrate în aceste condiţii se consideră, la calculul vechimii în muncă, timp lucrat cu normă întreagă. (3) Persoanele care acordă îngrijire vârstnicilor vor fi acreditate de direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene şi a municipiului Bucureşti potrivit metodologiei aprobate prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei. Articolul 14Serviciile comunitare asigurate persoanelor vârstnice în cămine sunt: a) servicii sociale, care constau în:- ajutor pentru menaj;- consiliere juridică şi administrativă;- modalităţi de prevenire a marginalizării sociale şi de reintegrare socială în raport cu capacitatea psihoafectivă; b) servicii sociomedicale, care constau în:- ajutor pentru menţinerea sau readaptarea capacităţilor fizice ori intelectuale;- asigurarea unor programe de ergoterapie;- sprijin pentru realizarea igienei corporale; c) servicii medicale, care constau în:- consultaţii şi tratamente la cabinetul medical, în instituţii medicale de profil sau la patul persoanei, dacă aceasta este imobilizată;- servicii de îngrijire-infirmerie;- asigurarea medicamentelor;- asigurarea cu dispozitive medicale;- consultaţii şi îngrijiri stomatologice. Articolul 15La solicitarea organizaţiilor neguvernamentale, a organizaţiilor de pensionari sau a unităţilor de cult recunoscute în România, căminele pot asigura unele servicii prevăzute la art. 14, îngrijirea unor persoane vârstnice la domiciliu, pe bază de convenţii încheiate cu finanţatorul. Articolul 16 (1) Îngrijirea persoanelor vârstnice în cămine reprezintă o măsură de asistenţă socială şi poate fi dispusă cu titlu de excepţie pentru persoanele care se găsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 3. (2) Accesul unei persoane vârstnice în cămin se face avându-se în vedere următoarele criterii de prioritate: a) necesită îngrijire medicală permanentă deosebită, care nu poate fi asigurată la domiciliu; b) nu se poate gospodări singură; c) este lipsită de susţinători legali sau aceştia nu pot să îşi îndeplinească obligaţiile datorită stării de sănătate sau situaţiei economice şi a sarcinilor familiale; d) nu are locuinţă şi nu realizează venituri proprii. Articolul 17Activităţile sociale şi sociomedicale prevăzute în prezenta lege se monitorizează şi se evaluează de personalul de specialitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor locale şi al direcţiilor de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene şi a municipiului Bucureşti. Secţiunea a 3-a Organizarea şi funcţionarea căminelor pentru persoane vârstnice Articolul 18 (1) Căminul pentru persoane vârstnice este instituţia de asistenţă socială cu personalitate juridică, înfiinţată, organizată şi finanţată potrivit dispoziţiilor prezentei legi. (2) Căminele asigură condiţii corespunzătoare de găzduire şi de hrană, îngrijiri medicale, recuperare şi readaptare, activităţi de ergoterapie şi de petrecere a timpului liber, asistenţă socială şi psihologică. (3) Căminele pentru pensionari, căminele pentru bătrâni şi căminele pentru bătrâni bolnavi cronici, existente la data intrării în vigoare a prezentei legi sau care vor fi date ulterior în folosinţă, vor funcţiona sub formă de cămine pentru persoane vârstnice, cu secţii pentru: a) persoane dependente; b) persoane semidependente; c) persoane care nu sunt dependente. (4) Pentru buna funcţionare a căminelor pentru persoane vârstnice direcţiile de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene şi a municipiului Bucureşti vor asigura îndrumarea metodologică şi coordonarea activităţii de specialitate necesare. (5) Cheltuielile curente şi de capital ale căminelor pentru persoane vârstnice se asigură din venituri extrabugetare şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat. Articolul 19Principalele obiective ale unui cămin sunt: a) să asigure persoanelor vârstnice îngrijite maximum posibil de autonomie şi siguranţă; b) să ofere condiţii de îngrijire care să respecte identitatea, integritatea şi demnitatea persoanei vârstnice; c) să permită menţinerea sau ameliorarea capacităţilor fizice şi intelectuale ale persoanelor vârstnice; d) să stimuleze participarea persoanelor vârstnice la viaţa socială; e) să faciliteze şi să încurajeze legăturile interumane, inclusiv cu familiile persoanelor vârstnice; f) să asigure supravegherea şi îngrijirea medicală necesară, potrivit reglementărilor privind asigurările sociale de sănătate; g) să prevină şi să trateze consecinţele legate de procesul de îmbătrânire. Capitolul III Finanţarea asistenţei sociale pentru persoanele vârstnice Secţiunea 1 Finanţarea din fonduri bugetare Articolul 20Finanţarea serviciilor de asistenţă socială şi a prestaţiilor prevăzute de prezenta lege se asigură pe principiul împărţirii responsabilităţii între administraţia publică centrală şi cea locală. Articolul 21 (1) De la bugetul de stat se alocă fonduri pentru: a) finanţarea activităţilor de asistenţă socială desfăşurate de asociaţii şi fundaţii române cu personalitate juridică, precum şi de unităţile de cult recunoscute în România; b) cheltuieli de investiţii şi reparaţii capitale pentru unităţi de asistenţă socială din zone defavorizate; c) completarea veniturilor extrabugetare ale căminelor prevăzute la art. 18, atunci când resursele bugetelor locale devin insuficiente; d) alte cheltuieli stabilite prin legile bugetare anuale. (2) De la bugetul local se alocă fonduri pentru: a) subvenţii acordate în completarea veniturilor extrabugetare ale căminelor prevăzute la art. 18; b) finanţarea activităţii de asistenţă socială a unor asociaţii şi fundaţii române cu personalitate juridică, precum şi a unităţilor de cult recunoscute în România; c) finanţarea cheltuielilor pentru organizarea şi funcţionarea serviciilor comunitare de asistenţă socială, precum şi pentru îngrijirea la domiciliu în condiţiile art. 13; d) cheltuieli pentru înmormântarea asistaţilor, în situaţia prevăzută la art. 7 alin. (3). (3) Sponsorizările şi donaţiile în bani sau în natură, făcute de persoane fizice şi juridice române şi străine căminelor pentru persoane vârstnice sau instituţiilor sociale prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b), se folosesc ca venituri extrabugetare numai în scopul pentru care au fost acordate. Articolul 22Investiţiile pentru construirea, dotarea, întreţinerea, modernizarea, precum şi cheltuielile pentru funcţionarea căminelor care deservesc mai multe unităţi administrativ-teritoriale se finanţează potrivit convenţiilor încheiate între finanţator şi consiliile locale interesate. Articolul 23 (1) Cheltuielile pentru servicii medicale, materiale sanitare, dispozitive medicale şi medicamente se suportă din fondurile şi în condiţiile prevăzute de reglementările privind asigurările sociale de sănătate. (2) Cheltuielile care nu se suportă din fondurile asigurărilor sociale de sănătate, în condiţiile legii, sunt asigurate de căminul pentru persoane vârstnice, prin care se realizează asistenţa persoanei în cauză. Secţiunea a 2-a Contribuţia persoanelor vârstnice sau a susţinătorilor legali ai acestora Articolul 24 (1) Persoanele vârstnice care dispun de venituri proprii şi sunt îngrijite în căminele organizate potrivit prezentei legi, precum şi susţinătorii legali ai acestora au obligaţia să plătească lunar o contribuţie de întreţinere, stabilită pe baza costului mediu lunar de întreţinere. (2) Persoanele vârstnice care nu au venituri şi nici susţinători legali nu datorează contribuţia de întreţinere, aceasta fiind asigurată din bugetele locale sau judeţene, după caz, în limita hotărâtă de acestea. (3) Consiliile locale sau judeţene hotărăsc cu privire la cuantumul contribuţiei lunare de întreţinere datorate de persoanele vârstnice îngrijite în cămine şi/sau de susţinătorii legali şi în situaţia în care veniturile acestor persoane sunt insuficiente pentru acoperirea costului mediu lunar de întreţinere. Articolul 25 (1) Costul mediu lunar de întreţinere se stabileşte anual de către consiliile locale şi/sau judeţene, după caz, înainte de adoptarea bugetelor proprii. (2) Costul mediu lunar de întreţinere se stabileşte în funcţie de gradul de dependenţă al persoanei vârstnice îngrijite şi are în vedere cheltuielile de întreţinere, pentru hrană şi gospodărie, obiecte de inventar, echipament şi cazarmament, materiale sanitare şi altele asemenea, în conformitate cu clasificaţia bugetară specifică bugetelor autorităţilor administraţiei publice locale. (3) Cheltuielile aferente plăţii salariilor pentru personalul angajat în cămine, plăţii medicamentelor şi cheltuielile de capital nu se iau în calcul la stabilirea costului mediu lunar de întreţinere. (4) Costul mediu lunar de întreţinere trebuie să asigure îndeplinirea nivelului standardelor de calitate pentru serviciile oferite, adoptate şi aprobate în condiţiile legii. (5) Acoperirea valorii integrale a contribuţiei lunare se stabileşte astfel: a) persoanele vârstnice care au venituri şi sunt îngrijite în cămin datorează contribuţia lunară de întreţinere în cuantum de până la 60% din valoarea veniturilor personale lunare, fără a se depăşi costul mediu lunar de întreţinere aprobat pentru fiecare cămin; b) diferenţa până la concurenţa valorii integrale a contribuţiei lunare de întreţinere se va plăti de către susţinătorii legali ai persoanelor vârstnice îngrijite în cămine, dacă realizează venit lunar, pe membru de familie, în cuantum mai mare de 600 lei;------------Lit. b) a alin. (5) al art. 25 a fost modificată de pct. 1 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 118 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 3 octombrie 2008.b^1) cuantumul prevăzut la lit. b) se indexează prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele de creştere a preţurilor de consum prognozat an/an anterior;------------Lit. b^1) a alin. (5) al art. 25 a fost introdusă de pct. 2 al art. IV din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 118 din 1 octombrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 680 din 3 octombrie 2008. c) susţinătorii legali pot acoperi din veniturile proprii contribuţia lunară integrală printr-un angajament de plată. (6) Dacă prin aplicarea cotei prevăzute la alin. (5) lit. a) se acoperă valoarea totală a contribuţiei lunare, susţinătorii legali nu mai sunt ţinuţi de obligaţia susţinerii plăţii diferenţei de contribuţie. (7) Obligaţia de plată a contribuţiei lunare de întreţinere în sarcina persoanei vârstnice şi/sau a susţinătorilor legali se stabileşte printr-un angajament de plată, semnat de persoana vârstnică, de reprezentantul său legal, după caz, şi/sau de susţinătorul legal. Angajamentul de plată constituie titlu executoriu. (8) Obligaţia de plată a contribuţiei lunare în sarcina susţinătorilor legali se poate stabili şi prin hotărâre judecătorească. Articolul 26Sumele reprezentând contribuţia lunară de întreţinere constituie venituri extrabugetare ale căminelor pentru persoane vârstnice. Capitolul IV Procedura de stabilire, suspendare şi încetare a drepturilor de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice Articolul 27Asistenţa socială se acordă la cererea persoanei vârstnice interesate, a reprezentantului legal al acesteia, a instanţei judecătoreşti, a personalului de specialitate din cadrul consiliului local, a poliţiei, a organizaţiei pensionarilor, a unităţilor de cult recunoscute în România sau a organizaţiilor neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistenţa socială a persoanelor vârstnice. Articolul 28 (1) Dreptul la asistenţă socială, prevăzut de prezenta lege, se stabileşte pe baza anchetei sociale, cu respectarea criteriilor prevăzute în grila naţională de evaluare a nevoilor persoanelor vârstnice. (2) Ancheta socială se realizează de un colectiv format din 2 asistenţi sociali din cadrul consiliului local sau de la direcţia de muncă, solidaritate socială şi familie judeţeană sau a municipiului Bucureşti. În situaţia persoanelor vârstnice dependente colectivul se va completa în mod obligatoriu cu medicul specialist al persoanei respective. (3) Colectivul prevăzut la alin. (2) poate fi completat şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor pensionarilor, unităţilor de cult recunoscute în România sau ai altor organizaţii neguvernamentale care au ca obiect de activitate asistenţa socială a persoanelor vârstnice. (4) Pe baza analizei situaţiei sociale, economice şi medicale a persoanei vârstnice, prin ancheta socială se propune măsura de asistenţă socială justificată de situaţia de fapt constatată. Articolul 29Aprobarea, respingerea, suspendarea sau încetarea dreptului la servicii de asistenţă socială pentru persoanele vârstnice, prevăzute de prezenta lege, se face de către: a) primar, pentru serviciile de asistenţă socială organizate pe plan local, pentru îngrijirea în căminele aflate în administrare şi pentru îngrijirea la domiciliu; b) directorul general al direcţiei de muncă, solidaritate socială şi familie judeţene şi a municipiului Bucureşti, pentru asistenţa socială acordată de asociaţiile şi fundaţiile române şi de unităţile de cult recunoscute în România, care au primit transferuri din fondurile gestionate de Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Articolul 30Persoana vârstnică, astfel cum este definită la art. 1 alin. (4), va fi asistată, la cererea acesteia sau din oficiu, după caz, în vederea încheierii unui act juridic de înstrăinare, cu titlu oneros sau gratuit, a bunurilor ce-i aparţin, în scopul întreţinerii şi îngrijirii sale, de un reprezentant al autorităţii tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică respectivă. Articolul 31Obligaţia de întreţinere şi de îngrijire, precum şi modalităţile practice de executare a lor vor fi menţionate expres în actul juridic încheiat de notarul public. Articolul 32Autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică va primi din oficiu un exemplar al actului juridic încheiat conform art. 30 şi 31. Articolul 33Neexecutarea obligaţiei de întreţinere şi de îngrijire de către noul proprietar al bunurilor obţinute ca urmare a actului juridic de înstrăinare poate fi sesizată autorităţii tutelare a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică de către orice persoană fizică sau juridică interesată. Autoritatea tutelară se poate sesiza şi din oficiu. Articolul 34Autoritatea tutelară a consiliului local în a cărui rază teritorială domiciliază persoana vârstnică, sesizată în condiţiile art. 33, va efectua ancheta socială completă a cazului în termen de 10 zile de la sesizare şi, în situaţia în care va constata că cele sesizate sunt reale, va propune măsurile necesare de executare legală a dispoziţiilor înscrise în actul juridic încheiat. Articolul 35 (1) Dreptul la serviciile de asistenţă socială încetează dacă nu mai sunt îndeplinite condiţiile pentru acordarea acestora. (2) Dacă perioada în care asistenţa socială a persoanelor vârstnice este temporară, dar nu mai mare de 6 luni, acordarea serviciilor de asistenţă socială se suspendă prin decizie motivată a celui care a stabilit dreptul. La încetarea suspendării reluarea acordării serviciilor sau prestaţiilor de asistenţă socială se face pe bază de anchetă socială. Articolul 36Decizia privind stabilirea, respingerea, încetarea sau suspendarea dreptului la serviciile de asistenţă socială prevăzute de prezenta lege poate fi contestată potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990*).___________*) Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 a fost abrogată şi înlocuită prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004. Articolul 37Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz. Articolul 38Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei asigură îndrumarea metodologică, coordonează, controlează şi evaluează aplicarea dispoziţiilor prezentei legi. Capitolul V Dispoziţii finale şi tranzitorii Articolul 39Căminele pentru persoane vârstnice şi instituţiile sociale prevăzute la art. 7 alin. (1) lit. b) pot organiza, cu aprobarea finanţatorului, în funcţie de condiţiile de care dispun, gospodării-anexă, ca activităţi autofinanţate pentru îmbunătăţirea hranei. Articolul 40Prezenta lege intră în vigoare la 90 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 41Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Decretul nr. 253/1971 privind contribuţia de întreţinere în unele instituţii de ocrotire, publicat în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 90 din 30 iulie 1971, precum şi orice dispoziţii contrare.----

Noutăți

  • LEGE nr. 470 din 12 decembrie 2006 pentru aprobarea Contractului de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Primăria Municipiului Bucureşti pentru Proiectul privind Staţia pentru tratarea apelor uzate Bucureşti-Glina, Faza A, semnat la Bucureşti la 29 mai 2006
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 35 din 23 aprilie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 298 din 7 iunie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale
  • CODUL DE PROCEDURĂ FISCALĂ din 24 decembrie 2003 (Ordonanţa nr. 92/2003)
  • LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 265 din 5 octombrie 2005 pentru ratificarea Acordului anual de finanţare 2004 dintre România şi Comisia Comunităţilor Europene cu privire la Programul special de aderare pentru agricultură şi dezvoltare rurală în România, semnat la Bruxelles şi, respectiv, la Bucureşti la 12 mai 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 137 din 28 octombrie 2008 pentru prorogarea unor termene
  • LEGEA educaţiei naţionale nr. 1 din 5 ianuarie 2011
  • LEGE nr. 305 din 8 iulie 2003 privind organizarea pieţei plantelor ornamentale şi a produselor din floricultura pe principiile comunitare de piaţa
  • LEGE nr. 214 din 24 octombrie 2008 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2005 privind asigurarea respectării drepturilor de proprietate industrială
  • LEGE nr. 29 din 15 ianuarie 2018 privind anularea unor obligaţii fiscale
  • LEGE nr. 218 din 23 aprilie 2002 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române*)
  • LEGEA nr. 321 din 14 iulie 2006 (*republicată*) privind regimul acordării finanţărilor nerambursabile pentru programele, proiectele sau acţiunile privind sprijinirea activităţii românilor de pretutindeni şi a organizaţiilor reprezentative ale acestora, precum şi a modului de repartizare şi de utilizare a sumei prevăzute în bugetul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni pentru această activitate
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 109 din 14 iulie 2005 privind transporturile rutiere
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 52 din 16 iunie 2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 196/2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică
  • LEGE nr. 78 din 23 martie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2005 privind unele măsuri pentru construirea şi/sau reabilitarea caselor de locuit din zonele afectate de inundaţiile produse în anul 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 8 noiembrie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 21 iunie 2001 (*republicată*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor*)
  • LEGE nr. 64 din 20 aprilie 2012 pentru ratificarea Acordului de stabilizare şi de asociere între Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de o parte, şi Republica Serbia, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 29 aprilie 2008
  • LEGE nr. 12 din 21 octombrie 1971 privind încadrarea şi promovarea în munca a personalului din unităţile socialiste de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii
  • LEGE nr. 61 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 302/1971 privind organizarea şi funcţionarea Comitetului de Stat al radioteleviziunii Române
  • LEGE nr. 106 din 16 iunie 1999 pentru ratificarea Tratatului privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală dintre România şi Canada, semnat la Ottawa la 25 mai 1998
  • LEGE nr. 153 din 30 aprilie 2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2011 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2011
  • LEGE nr. 6 din 29 aprilie 1971 privind acordarea unor scutiri şi reduceri de impozit pe veniturile realizate de gospodăriile agricole aparţinînd membrilor cooperativelor agricole de producţie şi producătorilor individuali
  • LEGE nr. 35 din 19 martie 2012 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2007 privind unele măsuri pentru consolidarea cooperării judiciare cu statele membre ale Uniunii Europene
  • LEGE nr. 28 din 5 martie 2009 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2007 pentru comercializarea produselor de protecţie a plantelor, precum şi pentru modificarea şi abrogarea unor acte normative din domeniul fitosanitar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 22 octombrie 2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
  • LEGE nr. 195 din 29 octombrie 2019 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 56/2018 pentru completarea Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 199 din 24 decembrie 1999 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1999
  • LEGE nr. 33 din 13 ianuarie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 72/2002 privind unele măsuri pentru finalizarea procesului de privatizare a Societăţii Comerciale "Şantierul Naval" - S.A. Constanţa
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 111 din 8 decembrie 2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor
  • LEGE nr. 304 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 72 din 28 octombrie 1993 pentru acceptarea amendamentelor la articolele 24 şi 25 din Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, adoptate la cea de-a 39-a sesiune a Adunării Mondiale a Sănătăţii la 12 mai 1986
  • LEGE nr. 114 din 15 iunie 2011 pentru ratificarea Convenţiei europene privind suprimarea cerinţei legalizării pentru documentele întocmite de agenţii diplomatici şi funcţionarii consulari, adoptată la Londra la 7 iunie 1968 şi semnată de România la Strasbourg la 21 mai 2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 70 din 14 august 2003 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I-IV din învăţământul de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 64 din 27 iunie 2007 privind datoria publică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 noiembrie 2006 pentru modificarea alin. (2) al art. 23 din Legea nr. 191/1998 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Protecţie şi Pază
  • LEGE nr. 374 din 13 decembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 35/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu
  • LEGE nr. 468 din 12 noiembrie 2003 privind modificarea şi completarea Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice
  • COD DE PROCEDURA PENALĂ
  • LEGE nr. 145 din 15 mai 2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 186/2005 privind suplimentarea numărului maxim de posturi finanţat prin bugetul Cancelariei Primului-Ministru pe anul 2006
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 24 iunie 2008 privind statutul funcţionarului public denumit manager public
  • LEGE nr. 1 din 21 februarie 2005 (*republicată*) privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei*)
  • LEGE nr. 414 din 26 iunie 2002 privind impozitul pe profit
  • LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (*republicată*) Legea învăţământului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 14 iulie 2005 (*republicată*) privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români*)
  • LEGE nr. 130 din 11 iulie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice
  • LEGE nr. 360 din 2 septembrie 2003 (*republicată*) privind regimul substanţelor şi preparatelor chimice periculoase*)
  • LEGE nr. 9 din 8 ianuarie 1998*) (*republicată*) privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940
  • LEGE nr. 29 din 5 martie 2004 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2003 pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 17 alin. (1) din Legea nr. 507/2002 privind organizarea şi desfăşurarea unor activităţi economice de către persoane fizice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 75 din 11 iunie 2008 privind stabilirea de măsuri pentru soluţionarea unor aspecte financiare în sistemul justiţiei
  • LEGE nr. 162 din 9 iulie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2018 pentru modificarea unor acte normative din domeniul protecţiei mediului
  • LEGE nr. 15 din 7 august 1990 privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi comerciale
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 171 din 9 iunie 2005 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, destinat finanţării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II-a, semnat la Bucureşti la 28 ianuarie 2005
  • LEGE nr. 106 din 15 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021