Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 363 din 21 decembrie 2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 28 decembrie 2007 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 363 din 21 decembrie 2007 (*actualizată*)privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor(actualizată la data de 9 aprilie 2016*)

----------Parlamentul României adoptă prezenta lege. Titlul I Definirea şi interzicerea unor practici comerciale incorecte Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Prezenta lege are drept scop o mai bună funcţionare a pieţei şi asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor, prin reglementarea practicilor comerciale ce pot aduce atingere intereselor economice ale consumatorilor. Articolul 2În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: a) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; b) comerciant - orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia; c) produs - orice bunuri sau servicii, inclusiv bunuri imobile, drepturi şi obligaţii; d) practici ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, denumite în continuare practici comerciale - orice acţiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate şi comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor; e) deformarea substanţială a comportamentului economic al consumatorilor - folosirea unei practici comerciale cu scopul de a afecta în mod considerabil capacitatea consumatorilor de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză, determinându-i astfel să ia o decizie pe care altfel nu ar fi luat-o;----------Lit. e) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 33 din 9 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 11 martie 2015. f) cod de conduită - acordul sau ansamblul de reguli care nu este impus prin legislaţie sau dispoziţii administrative şi care defineşte comportamentul comercianţilor care se angajează să îl respecte cu privire la una sau mai multe practici comerciale ori la unul sau mai multe sectoare de activitate; g) responsabil de cod - orice entitate, inclusiv un comerciant sau un grup de comercianţi, responsabilă cu întocmirea şi revizuirea unui cod de conduită şi/sau cu supravegherea respectării acestui cod de către cei care s-au angajat să îl respecte; h) diligenţă profesională - competenţa şi grija aşteptate, în mod rezonabil, de un consumator din partea comercianţilor, în conformitate cu practicile corecte de piaţă şi/sau cu principiul general al bunei-credinţe, în domeniul de activitate al acestora; i) invitaţie de a cumpăra - prezentarea comercială prin care se menţionează caracteristicile şi preţul produsului într-un mod corespunzător mijloacelor utilizate pentru aceasta şi care, prin urmare, permite consumatorului achiziţionarea de produse; j) influenţă nejustificată - folosirea unei poziţii de forţă faţă de consumator, de manieră să exercite presiune asupra acestuia, chiar fără a recurge sau a ameninţa cu recurgerea la forţă fizică, într-un mod care limitează semnificativ capacitatea consumatorului de a lua o decizie în cunoştinţă de cauză; k) decizie de tranzacţionare - orice decizie luată de un consumator privind oportunitatea, modalităţile şi condiţiile de achiziţionare a produsului, modalitatea de plată - integrală sau parţială -, păstrarea ori renunţarea la produs sau exercitarea unui drept contractual, aceasta putând conduce ori la acţiunea consumatorului ori la abţinerea de a acţiona; l) profesie reglementată - activitatea sau ansamblul de activităţi profesionale pentru care accesul sau exercitarea este condiţionată, direct ori indirect, în conformitate cu legislaţia în vigoare, de deţinerea unui document care să ateste nivelul de formare profesională; m) consumator mediu - consumatorul considerat ca fiind rezonabil informat, atent şi precaut, ţinând seama de factorii sociali, culturali şi lingvistici. Articolul 3 (1) Prezenta lege se aplică practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii, astfel cum sunt definite la art. 4, înainte, în timpul şi după o tranzacţie comercială referitoare la un produs. (2) Prezenta lege nu aduce atingere: a) dispoziţiilor legale ce reglementează contractele şi, în special, prevederilor referitoare la validitatea, întocmirea sau efectele contractelor; b) dispoziţiilor comunitare sau naţionale privind aspectele de sănătate şi securitate a produselor; c) dispoziţiilor legale ce stabilesc competenţa instanţelor de judecată; d) condiţiilor de intrare într-o profesie sau de obţinere a autorizaţiei pentru desfăşurarea acesteia, codurilor deontologice sau altor dispoziţii legale specifice ce guvernează profesiunile, în scopul menţinerii unui înalt nivel de probitate al acestora; e) dispoziţiilor referitoare la serviciile financiare, astfel cum sunt definite în Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, aprobată prin Legea nr. 399/2004, şi nici dispoziţiilor referitoare la bunurile imobile, în cazul în care aceste dispoziţii sunt mai restrictive sau mai riguroase decât cele din prezenta lege. (3) Prezenta lege nu se aplică dispoziţiilor ce reglementează certificarea şi indicarea mărcilor titlurilor în cazul metalelor preţioase. Capitolul II Practici comerciale incorecte Articolul 4 (1) O practică comercială este incorectă dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:----------Partea introd. a alin. (1) al art. 4 a fost modificată de pct. 1 al art. II din ORDONANŢA nr. 37 din 26 august 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. a) este contrară cerinţelor diligenţei profesionale; b) deformează sau este susceptibilă să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau căruia i se adresează ori al membrului mediu al unui grup, atunci când o practică comercială este adresată unui anumit grup de consumatori. (2) Practicile comerciale susceptibile să deformeze în mod esenţial comportamentul economic al unui anumit grup vulnerabil de consumatori, clar identificabil, trebuie evaluate din perspectiva membrului mediu al grupului. Grupul de consumatori este cu precădere vulnerabil la respectiva practică sau la produsul la care aceasta se referă, din motive de infirmitate mentală sau fizică, de vârstă sau de credulitate, comportamentul economic al acestuia putând fi în mod rezonabil prevăzut de comerciant. Această prevedere nu aduce atingere practicilor publicitare obişnuite şi legitime ce constau în declaraţii exagerate sau declaraţii ce nu sunt destinate a fi luate ca atare. (3) Practicile comerciale incorecte sunt, în special, cele: a) înşelătoare, în sensul prevederilor art. 6 şi 7; b) agresive, în sensul prevederilor art. 8 şi 9. (4) Lista practicilor comerciale care, în orice situaţie, se consideră incorecte este prevăzută în anexa nr. 1. Secţiunea 1 Practici comerciale înşelătoare Articolul 5Practicile comerciale înşelătoare pot fi acţiuni înşelătoare sau omisiuni înşelătoare. Articolul 6 (1) O practică comercială este considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă aceasta conţine informaţii false sau, în orice situaţie, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informaţiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: a) existenţa sau natura produsului; b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziţia, accesoriile, asistenţa acordată după vânzare şi instrumentarea reclamaţiilor, modul şi data fabricaţiei sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificaţiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obţine din utilizarea sa, rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului; c) perioada pentru care comerciantul se angajează, motivele utilizării practicii comerciale şi natura desfăşurării vânzării, precum şi toate declaraţiile sau toate simbolurile care ar induce o legătură între produs sau comerciant şi o sponsorizare sau o aprobare, direct ori indirect; d) preţul sau modul de calcul al preţului ori existenţa unui avantaj specific al preţului; e) necesitatea service-ului, a unei piese separate, a înlocuirii sau a reparării; f) natura, competenţele şi drepturile comerciantului sau ale reprezentantului său, cum ar fi: identitatea şi patrimoniul, calificările sale, statutul, autorizarea, afilierea sau legăturile sale, drepturile de proprietate industrială, de autor sau comercială ori recompense şi distincţii primite; g) drepturile consumatorului, inclusiv dreptul de a beneficia de reparare, de înlocuire sau de restituire a contravalorii ca urmare a rezoluţiunii contractului, astfel cum sunt prevăzute de Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, sau riscurile pe care consumatorul le poate întâmpina. (2) O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind acţiune înşelătoare dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul mediu să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. În acest caz, acţiunea înşelătoare este determinată de: a) orice activitate de comercializare privind produsul, inclusiv publicitatea comparativă, creând o confuzie cu alt produs, marca, numele sau cu alte semne distinctive ale unui concurent; b) nerespectarea de către comerciant a obligaţiilor prevăzute în codul de conduită pe care s-a angajat să îl respecte, dacă:(i) angajamentul său nu este o aspiraţie, ci este ferm şi poate fi verificat;(ii) acesta indică, în cadrul unei practici comerciale, că s-a angajat să respecte codul. Articolul 7 (1) O practică comercială este considerată ca fiind omisiune înşelătoare dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt, ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele acesteia, precum şi de limitele mijloacelor de comunicare utilizate pentru transmiterea informaţiei omite o informaţie esenţială necesară consumatorului mediu, ţinând cont de context, pentru luarea unei decizii de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine luarea de către consumator a unei decizii de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. (2) O practică comercială este, de asemenea, considerată ca fiind omisiune înşelătoare atunci când, ţinând cont de aspectele prevăzute la alin. (1), un comerciant ascunde sau oferă într-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu ori în contratimp o informaţie esenţială sau nu indică intenţia comercială a practicii, în cazul în care aceasta nu rezultă deja din context, şi când, în oricare dintre cazuri, consumatorul mediu este determinat sau este susceptibil a fi determinat să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. (3) În cazul în care mijloacele de comunicare utilizate pentru transmiterea practicilor comerciale impun limite în spaţiu sau în timp, în momentul determinării practicii ca fiind sau nu omisiune înşelătoare, se va ţine cont de aceste limite, precum şi de orice măsuri luate de către comerciant în vederea punerii informaţiei la dispoziţia consumatorului prin alte mijloace. (4) În cazul unei invitaţii de a cumpăra, următoarele informaţii sunt considerate esenţiale, dacă nu rezultă deja din context: a) caracteristicile principale ale produsului, ţinând cont de mijlocul de comunicare utilizat şi de produs; b) sediul şi celelalte date de identificare ale comerciantului şi, în cazul în care acţionează pe seama altui comerciant, sediul şi celelalte date de identificare ale acestuia; c) preţul cu toate taxele incluse sau, dacă preţul nu poate fi în mod rezonabil calculat în avans, ţinând cont de natura produsului, modalitatea de calcul al acestuia. De asemenea, unde este cazul, toate costurile adiţionale pentru transport, livrare sau taxele poştale ori, în cazul în care aceste cheltuieli nu pot fi, în mod rezonabil, calculate în avans, precizarea că pot exista costuri adiţionale ce trebuie suportate de consumator; d) modalităţile de plată, livrare, executare şi cercetare a reclamaţiilor, dacă acestea diferă de condiţiile cerute de diligenţa profesională; e) pentru produsele şi tranzacţiile ce implică un drept de renunţare sau de reziliere, menţionarea acestui drept. (5) Informaţiile prevăzute în legislaţie, care se referă la prezentările comerciale, inclusiv la publicitate sau comercializare, sunt esenţiale. Lista nelimitativă a acestora este cuprinsă în anexa nr. 2. Secţiunea a 2-a Practici comerciale agresive Articolul 8O practică comercială este considerată agresivă dacă, în contextul prezentării situaţiei de fapt şi ţinând cont de toate caracteristicile şi circumstanţele, limitează sau este susceptibilă să limiteze în mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la produs, prin hărţuire, constrângere, inclusiv prin utilizarea forţei fizice sau prin influenţa nejustificată şi, prin urmare, determină sau este susceptibilă să determine consumatorul să ia o decizie de tranzacţionare pe care altfel nu ar fi luat-o. Articolul 9Pentru a determina dacă o practică comercială recurge la hărţuire, constrângere, inclusiv la forţa fizică sau la influenţa nejustificată, se iau în considerare următoarele elemente: a) momentul, locul desfăşurării, natura şi/sau durata acesteia; b) recurgerea la ameninţare, la un limbaj sau la un comportament abuziv; c) exploatarea de către comerciant a unei situaţii nefericite sau a unei circumstanţe speciale, de o asemenea gravitate încât afectează raţionamentul consumatorului mediu şi de care comerciantul este conştient, în scopul influenţării deciziei consumatorului cu privire la produs; d) orice obstacol oneros sau disproporţionat, neprevăzut în contract, impus de comerciant, atunci când consumatorul doreşte să îşi exercite drepturile contractuale, inclusiv dreptul de a înceta contractul sau de a schimba produsul ori de a se adresa unui alt comerciant; e) orice ameninţare cu măsuri, în situaţia în care acestea nu pot fi luate în mod legal. Capitolul III Competenţă, sesizare şi control Secţiunea 1 Competenţă şi sesizare Articolul 10 (1) În vederea stopării şi combaterii practicilor comerciale incorecte, persoanele sau organizaţiile care, potrivit legii, au un interes legitim pot fie să sesizeze Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte pentru ca aceasta să decidă asupra reclamaţiilor, fie să iniţieze acţiuni în justiţie împotriva comercianţilor care au săvârşit sau sunt susceptibili să săvârşească practici comerciale incorecte. (2) Operatorii economici concurenţi pot informa Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor în legătură cu practicile comerciale incorecte. Articolul 11 (1) Comercianţii trebuie să furnizeze dovezi privind exactitatea afirmaţiilor în legătură cu practica comercială întreprinsă şi sunt obligaţi, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau a instanţelor judecătoreşti, să le pună acestora la dispoziţie documente care să probeze cele afirmate. (2) În cazul în care documentele nu sunt furnizate în termenul stabilit de solicitanţi sau dacă sunt considerate insuficiente, afirmaţiile în cauză se consideră inexacte. Secţiunea a 2-a Răspunderi şi sancţiuni Articolul 12 (1) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor poate dispune măsuri conform prezentei legi, prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. (2) Ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) se motivează. (3) Ordinul sau decizia emise potrivit alin. (1) pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Contestarea în instanţă nu suspendă de drept executarea măsurilor dispuse. Articolul 13 (1) În măsura în care se consideră necesar, ţinând cont de toate interesele implicate şi, în special, de interesul public, instanţele judecătoreşti competente sau Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor vor dispune, în procedură de urgenţă, chiar fără a exista o dovadă a unei pierderi sau a unui prejudiciu efectiv ori a intenţiei sau a neglijenţei comerciantului, una dintre următoarele măsuri: a) încetarea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte; b) interzicerea sau instituirea procedurilor legale corespunzătoare pentru încetarea practicilor comerciale incorecte, chiar dacă acestea nu au fost încă puse în practică, dar acest lucru este iminent; c) transmiterea de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării, a datelor de identificare a persoanelor fizice sau juridice implicate în realizarea publicităţii audiovizuale, considerată a fi o practică comercială incorectă, precum şi o copie a materialului publicitar difuzat. (2) În cazul în care, în vederea eliminării efectelor practicilor comerciale incorecte, s-a dispus încetarea, respectiv interzicerea acestora, iar hotărârea judecătorească prin care s-a dispus această măsură a rămas definitivă şi irevocabilă ori ordinul, respectiv decizia emisă potrivit art. 12 alin. (1) nu a fost atacată potrivit art. 12 alin. (3), instanţa care a emis hotărârea definitivă şi irevocabilă, respectiv Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, poate solicita: a) publicarea acesteia, integral sau parţial, în forma pe care o consideră adecvată; b) publicarea unui comunicat rectificator. Comunicatul rectificator trebuie să cuprindă sediul şi celelalte date de identificare ale comerciantului, practica incorectă săvârşită, data la care a fost săvârşită, precum şi măsurile dispuse. (3) Publicarea, în condiţiile prevăzute la alin. (2), se va face, în toate cazurile, într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala comerciantului. Articolul 13^1Măsurile dispuse potrivit dispoziţiilor art. 13 se realizează de către conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau de către conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la propunerea agentului constatator, în termen de 5 zile.----------Art. 13^1 a fost introdus de pct. 4 al art. unic din LEGEA nr. 51 din 30 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 6 aprilie 2016, care completează art. II din ORDONANŢA nr. 37 din 26 august 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. Articolul 14 (1) Prezenta lege nu exclude controlul pe care responsabilii codurilor de conduită îl pot efectua, în conformitate cu prevederile din codurile de conduită pe care comercianţii s-au angajat să le respecte. (2) Efectuarea controlului prevăzut la alin. (1) nu exclude şi nu limitează dreptul consumatorilor, al asociaţiilor sau al concurenţilor de a sesiza responsabilul de cod şi nici dreptul consumatorilor sau al asociaţiilor de a se adresa Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor ori instanţei judecătoreşti competente. Articolul 15 (1) Utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte este interzisă, constituie contravenţie şi se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte definite la art. 4 alin. (1) şi (2); b) cu amendă de la 5.000 lei la 100.000 lei, pentru utilizarea practicilor comerciale înşelătoare definite la art. 6 şi 7, precum şi pentru utilizarea oricăreia dintre practicile enumerate în anexa nr. 1 la paragraful «Practici comerciale înşelătoare»; c) cu amendă de la 2.000 lei la 100.000 lei, pentru utilizarea practicilor comerciale agresive definite la art. 8 şi 9, precum şi pentru utilizarea oricăreia dintre practicile enumerate în anexa nr. 1 la paragraful «Practici comerciale agresive».----------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 2 al art. II din ORDONANŢA nr. 37 din 26 august 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. (2) Nerespectarea măsurilor dispuse prin ordinul sau decizia prevăzute la art. 12 alin. (1) se sancţionează cu amendă de la 50.000 lei la 100.000 lei.----------Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 33 din 9 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 11 martie 2015. (3) Contravenţiile prevăzute de prezenta lege se constată la sesizarea consumatorilor, a asociaţiilor care, potrivit legii, au un interes legitim ori din oficiu, de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. (4) Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate propune ca sancţiune complementară suspendarea activităţii până la încetarea practicii comerciale incorecte. (5) Sancţiunea complementară propusă pentru a fi aplicată potrivit alin. (4) se dispune prin ordin emis de conducătorul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor sau prin decizie emisă de conducătorii unităţilor cu personalitate juridică din subordinea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 12 alin. (3) şi (4). Articolul 15^1Odată cu aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale, agentul constatator poate dispune ca sancţiune complementară restituirea contravalorii produsului sau serviciului, după caz, în termen de maximum 15 zile, de la luarea la cunoştinţă de către contravenient a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.----------Art. 15^1 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 51 din 30 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 6 aprilie 2016, care completează art. II din ORDONANŢA nr. 37 din 26 august 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. Articolul 15^2Nerespectarea măsurii prevăzute la art. 15^1 se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.----------Art. 15^2 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 51 din 30 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 6 aprilie 2016, care completează art. II din ORDONANŢA nr. 37 din 26 august 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. Articolul 16Contravenţiilor prevăzute la art. 15, 15^1 şi 15^2 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.----------Art. 16 a fost modificat de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 51 din 30 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 6 aprilie 2016, care completează art. II din ORDONANŢA nr. 37 din 26 august 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. Articolul 17 (1) Sancţiunile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a) şi c) se aplică după cum urmează: a) între 2.000 lei şi 10.000 lei, pentru comercianţi care au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane euro, echivalent în lei; b) între 3.000 lei şi 50.000 lei, pentru comercianţi care au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei; c) între 5.000 lei şi 100.000 lei, pentru comercianţi cu peste 50 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 milioane euro, echivalent în lei. (2) Sancţiunile prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) se aplică după cum urmează: a) între 5.000 lei şi 15.000 lei, pentru comercianţi care au până la 9 salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 2 milioane euro, echivalent în lei; b) între 6.000 lei şi 50.000 lei, pentru comercianţi care au între 10 şi 49 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei; c) între 7.000 lei şi 100.000 lei, pentru comercianţi cu peste 50 de salariaţi şi realizează o cifră de afaceri anuală netă de peste 50 milioane euro, echivalent în lei. (3) Individualizarea sancţiunii se face în funcţie de gravitatea şi durata faptei, trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.----------Art. 17 a fost introdus de pct. 5 al art. unic din LEGEA nr. 51 din 30 martie 2016 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 257 din 6 aprilie 2016, care completează art. II din ORDONANŢA nr. 37 din 26 august 2015 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 28 august 2015. Titlul II Modificarea unor acte normative privind protecţia consumatorilor Articolul IOrdonanţa Guvernului nr. 130/2000*) privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 51/2003, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2 alineatul (1), literele b) şi c) vor avea următorul cuprins:"b) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în executarea contractelor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; c) comerciant - orice persoană fizică sau juridică care, în executarea contractelor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;".2. La articolul 6, litera a) va avea următorul cuprins:"a) contractelor la distanţă privind serviciile financiare, reglementate prin Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, aprobată prin Legea nr. 399/2004;".3. Articolul 14 va avea următorul cuprins:"Art. 14. - În cazul livrărilor pentru care nu există o comandă prealabilă, consumatorul este exonerat de orice contraprestaţie, lipsa răspunsului neavând valoare de consimţământ."4. Articolul 23^1 va avea următorul cuprins:"Art. 23^1. - Anexa nr. 1 va fi actualizată prin hotărâre a Guvernului."5. După articolul 23^1 se introduc două noi articole, articolele 23^2 şi 23^3, cu următorul cuprins:"Art. 23^2. - Consumatorul nu poate fi lipsit de drepturile sale conferite prin prezenta ordonanţă.Art. 23^3 . - În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului la distanţă legea unui stat ce nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul în care prezenta ordonanţă are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă."6. După articolul 24 se introduce menţiunea cu următorul cuprins:"Prezenta ordonanţă transpune prevederile Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 mai 1997 privind protecţia consumatorilor în cadrul contractelor la distanţă, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 144 din 4 iunie 1997, cu modificările ulterioare."7. Anexa nr. 2 se abrogă. Articolul IIOrdonanţa Guvernului nr. 85/2004*) privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 august 2004, aprobată prin Legea nr. 399/2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 3, litera d) va avea următorul cuprins:"d) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul contractelor reglementate de prezenta ordonanţă, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;".2. Articolul 15 va avea următorul cuprins:"Art. 15. - În cazul livrărilor pentru care nu există o comandă prealabilă, consumatorul este exonerat de orice contraprestaţie, lipsa răspunsului neavând valoare de consimţământ."3. La articolul 21, alineatul (2) va avea următorul cuprins:"(2) În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului la distanţă legea unui stat ce nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi, în cazul în care prezenta ordonanţă are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă."4. La articolul 23, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Plângerile consumatorilor şi stabilirea procedurilor de despăgubire în materie de contracte pentru furnizarea de servicii financiare la distanţă pot fi rezolvate şi pe cale extrajudiciară, în baza dispoziţiilor Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator." Articolul IIILegea nr. 240/2004*) privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 22 iunie 2004, se modifică după cum urmează:- La articolul 7, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:"Art. 7. - (1) Producătorul este exonerat de răspundere, conform prevederilor prezentei legi, dacă dovedeşte unul dintre următoarele aspecte:". Articolul IVLegea nr. 289/2004*) privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, litera a) va avea următorul cuprins:"a) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul tranzacţiilor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;".2. După articolul 13 se introduce un nou articol, articolul 13^1, cu următorul cuprins:"Art. 13^1. - Prevederile contractului de credit nu vor afecta în niciun fel drepturile consumatorului faţă de vânzătorul produselor sau de prestatorul de servicii, în cazul în care produsele sau serviciile prevăzute în contractul de credit nu au fost furnizate sau nu sunt în conformitate cu contractul pentru furnizarea lor." Articolul VOrdonanţa Guvernului nr. 107/1999*) privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 7 iunie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, punctul 4 va avea următorul cuprins:"4. consumator - orice persoană sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii care cumpără sau se angajează să cumpere pachetul de servicii turistice - contractant principal - sau orice persoană în numele căreia contractantul principal se angajează să cumpere pachetul de servicii turistice - alţi beneficiari - sau orice persoană în favoarea căreia contractantul principal ori alţi beneficiari cedează pachetul de servicii turistice - cesionarul."2. La articolul 20 alineatul (2), litera b) va avea următorul cuprins:"b) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unor cauze de forţă majoră precum cele definite la art. 18 lit. b) sau unui eveniment pe care nici agenţia de turism, nici furnizorul sau prestatorul de servicii, cu tot efortul depus, nu îl puteau prevedea sau evita;".3. La articolul 20 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera c), cu următorul cuprins:"c) când neîndeplinirea obligaţiilor se datorează unui terţ care nu are legătură cu furnizarea serviciilor prevăzute în contract, iar cauzele care au determinat neîndeplinirea obligaţiilor au un caracter imprevizibil şi inevitabil."4. La articolul 20, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. b) agenţia de turism parte în contract este obligată să acorde prompt asistenţă consumatorului aflat în dificultate."5. După articolul 33 se introduce menţiunea cu următorul cuprins:"Prezenta ordonanţă transpune prevederile Directivei Consiliului 90/314/CEE din 13 iunie 1990 privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanţe şi circuite, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 158 din 23 iunie 1990." Articolul VI*)Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.014 din 20 decembrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:1. Articolul 2 va avea următorul cuprins:"Art. 2. - (1) Prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. (2) Prin comerciant se înţelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop în numele sau pe seama acesteia."2. La articolul 4, după alineatul (4) se introduc două noi alineate, alineatele (5) şi (6), cu următorul cuprins:"(5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcţie de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toţi factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil."3. După articolul 14 se introduce un nou articol, articolul 14^1, cu următorul cuprins:"Art. 14^1. - În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului legea unui stat care nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul în care prezenta lege are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă."4. După articolul 16 se introduce menţiunea cu următorul cuprins:"Prezenta lege transpune prevederile Directivei Consiliului 93/13/CEE din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 95 din 21 aprilie 1993."5. În anexă, literele a), p) şi t) vor avea următorul cuprins:"a) dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care comerciantul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părţi contractante şi acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.Prevederile acestei litere nu se opun, de asemenea, clauzelor prin care comerciantul îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral clauzele unui contract cu durată nedeterminată, în condiţiile în care comerciantul are obligaţia de a-l informa pe consumator, printr-o notificare prealabilă transmisă în termen rezonabil, pentru ca acesta din urmă să aibă libertatea de a rezilia contractul;........................................................................................ p) prevăd că preţul produselor este determinat la momentul livrării sau permit vânzătorilor de produse ori furnizorilor de servicii dreptul de a creşte preţurile, fără ca, în ambele cazuri, să acorde consumatorului dreptul de a anula contractul în cazul în care preţul final este prea mare în raport cu preţul convenit la momentul încheierii contractului.Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor de indexare a preţurilor, atât timp cât sunt legale, cu condiţia ca metoda prin care preţurile variază să fie descrisă în mod explicit;....................................................................................... t) dau dreptul comerciantului să înceteze contractul încheiat pentru o durată nedeterminată fără o notificare prealabilă rezonabilă, cu excepţia unor motive întemeiate.Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor prin care furnizorul de servicii financiare îşi rezervă dreptul de a dispune în mod unilateral încetarea unui contract încheiat pe o perioadă nedeterminată şi fără o notificare prealabilă în cazul unui motiv întemeiat, cu condiţia ca furnizorul să fie obligat să informeze imediat celelalte părţi contractante."6. În anexă, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) Dispoziţiile alin. (1) lit. a), p) şi t) nu sunt aplicabile în cazul: a) tranzacţiilor cu valori mobiliare, instrumentelor financiare şi altor produse sau servicii, în cazul în care preţul este legat de fluctuaţiile cotaţiei bursiere sau ale indicelui bursier ori ale unei rate de schimb pe piaţa financiară, pe care vânzătorul sau furnizorul nu le poate controla; b) contractelor pentru cumpărarea sau vânzarea de devize, cecuri de călătorie, ordine de plată internaţionale emise în devize sau alte instrumente de plată internaţionale." Articolul VIILegea nr. 449/2003*) privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 18 noiembrie 2003, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, litera a) va avea următorul cuprins:"a) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;".2. La articolul 14, alineatul (2) se abrogă.3. La articolul 25, se introduce un nou alineat, alineatul (2), cu următorul cuprins:"(2) În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului legea unui stat care nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul în care prezenta lege are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă."4. După articolul 25 se introduce un nou articol, articolul 25^1, cu următorul cuprins:"Art. 25^1. - Guvernul va adopta norme metodologice de aplicare a prezentei legi."5. După articolul 26 se introduce menţiunea cu următorul cuprins:"Prezenta lege transpune prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 171 din 7 iulie 1999." Articolul VIIILegea nr. 245/2004*) privind securitatea generală a produselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 25 iunie 2004, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 1, partea introductivă a alineatului (2) va avea următorul cuprins:"(2) În cazul în care unele produse sunt supuse unor cerinţe specifice de securitate impuse de legislaţia comunitară, prezenta lege se aplică numai pentru aspectele şi riscurile sau categoriile de riscuri care nu sunt prevăzute de aceste reglementări, după cum urmează:".2. La articolul 3, partea introductivă a alineatului (4) va avea următorul cuprins:"(4) În alte condiţii decât cele avute în vedere la alin. (2) şi (3), conformitatea unui produs cu cerinţa de securitate generală a produselor poate fi evaluată luându-se în considerare, dacă există:".3. La articolul 4, litera a) a alineatului (3) va avea următorul cuprins:"a) informarea, prin intermediul produsului sau al ambalajului, asupra identităţii şi detaliilor privind producătorul, precum şi informarea asupra produsului sau, după caz, asupra lotului de produse din care face parte, cu excepţia cazurilor în care omisiunea acestei informaţii este justificată;".4. La articolul 8, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 8. - (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează după cum urmează: a) încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1), cu amendă de la 3.000 lei la 30.000 lei; b) încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1), cu amendă de la 1.000 lei la 3.000 lei; c) încălcarea dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi ale art. 5 alin. (1) lit. b) pct. 2, cu amendă de la 700 lei la 7.000 lei; d) încălcarea dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a), cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei."5. La articolul 10, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:"Art. 10. - (1) În sensul prezentei legi, în special al art. 6, autoritatea competentă pentru supravegherea pieţei privind conformitatea produselor cu cerinţele generale de securitate trebuie să ia, după caz, una dintre următoarele măsuri complementare:".6. La articolul 17, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:"(7) Ca urmare a notificărilor primite prin sistemul RAPEX, punctul naţional de contact va transmite Comisiei Europene măsurile adoptate cu privire la produsele depistate pe piaţa din România."7. La articolul 18, alineatul (3) va avea următorul cuprins:"(3) În termen de o lună, autoritatea competentă pentru supravegherea pieţei privind conformitatea produselor cu cerinţele generale de securitate, responsabilă pentru realizarea măsurilor prevăzute la art. 10 alin.(1) lit. b) - f), trebuie să dea părţilor implicate posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere, informând Comisia Europeană despre acestea."8. La articolul 18, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:"(4) Exportul din Comunitatea Europeană de produse periculoase care au reprezentat subiectul unei hotărâri prevăzute la alin. (2) este interzis în măsura în care hotărârea nu specifică altfel."9. În anexa nr. 2, punctul 7 va avea următorul cuprins:"7. În cazul în care, în conformitate cu art. 17 alin. (3) din lege, România a informat Comisia Europeană înainte de a hotărî adoptarea unei măsuri despre un risc grav, trebuie să indice Comisiei Europene, în termen de 45 de zile, dacă se confirmă sau se modifică aceste informaţii." Articolul IXLegea nr. 12/1990*) privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:- La articolul 1, litera c) va avea următorul cuprins:"c) condiţionarea vânzării unor mărfuri sau prestării unor servicii de cumpărarea altor mărfuri sau de prestarea de servicii;". Articolul XOrdonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 31 august 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 60/2002, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, literele a) şi b) vor avea următorul cuprins:"a) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii care, în cadrul tranzacţiilor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; b) comerciant - orice persoană fizică sau juridică autorizată, care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, în cadrul tranzacţiilor care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;".2. După articolul 23 se introduce menţiunea cu următorul cuprins:"Prezenta ordonanţă transpune prevederile Directivei 85/577/CEE a Consiliului din 20 decembrie 1985 privind protecţia consumatorilor în cazul contractelor negociate în afara spaţiilor comerciale, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 372 din 31 decembrie 1985." Articolul XIOrdonanţa Guvernului nr. 21/1992*) privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, se modifică şi se completează după cum urmează:1. La articolul 2, punctele 2 şi 23 vor avea următorul cuprins:"2. consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;......................................................................................23. punere pe piaţă - acţiunea de a face disponibil pentru prima dată, contra cost sau gratuit, un produs sau un serviciu în vederea distribuirii sau utilizării."2. La articolul 3, litera e) va avea următorul cuprins:"e) de a se organiza în asociaţii de consumatori, în scopul apărării intereselor lor."3. La articolul 7, prima liniuţă a literei a) se abrogă.4. La articolul 7, liniuţa a 4-a a literei c) va avea următorul cuprins:"- să asigure, la prestarea serviciilor, condiţii igienice, condiţiile stabilite de producător, de actele normative în vigoare, precum şi cele specifice desfăşurării activităţii;".5. La articolul 7, liniuţa a 5-a a literei c) se abrogă.6. La articolul 10, litera g) va avea următorul cuprins:"g) de a sesiza asociaţiile de consumatori şi organele administraţiei publice asupra încălcării drepturilor şi intereselor lor legitime, în calitate de consumatori, şi de a face propuneri referitoare la îmbunătăţirea calităţii produselor şi serviciilor;".7. La articolul 20, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 20. - (1) Producătorul trebuie să informeze despre denumirea produsului, denumirea şi/sau marca producătorului, cantitatea şi, după caz, termenul de garanţie, de valabilitate sau data durabilităţii minimale, durata medie de utilizare, principalele caracteristici tehnice şi calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, despre eventualele riscuri previzibile, modul de utilizare, manipulare, depozitare, conservare sau păstrare, despre contraindicaţii."8. Titlul capitolului VI va avea următorul cuprins:"CAPITOLUL VIAsociaţiile de consumatori"9. Articolul 30 va avea următorul cuprins:"Art. 30. - În sensul prezentei ordonanţe, asociaţiile de consumatori sunt considerate organizaţii neguvernamentale, ca persoane juridice, conform legii, şi care, fără a urmări realizarea de profit pentru membrii lor, au ca unic scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale membrilor lor sau ale consumatorilor, în general."10. Articolul 31 va avea următorul cuprins:"Art. 31. - Asociaţiile de consumatori pot fi parteneri sociali cu drept de reprezentare în consiliile consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor, în care organele administraţiei publice sunt reprezentate, dacă îndeplinesc condiţiile prezentei ordonanţe."11. La articolul 32, partea introductivă va avea următorul cuprins:"Art. 32. - Asociaţiile de consumatori care apără drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, în general, sunt, de drept, parteneri sociali în consiliile consultative prevăzute în prezenta ordonanţă, dacă:".12. Articolul 33 va avea următorul cuprins:"Art. 33. - Asociaţiile de consumatori care sunt constituite în scopul apărării intereselor numai ale membrilor lor pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare în organismele consultative cu rol în domeniul protecţiei consumatorilor şi în care organele administraţiei publice sunt reprezentate, numai dacă au cel puţin 800 de membri."13. Articolul 34 va avea următorul cuprins:"Art. 34. - După constituire, asociaţiile de consumatori vor solicita luarea lor în evidenţă de către organul administraţiei publice pentru protecţia consumatorilor de nivel central sau local, după caz."14. Articolul 35 va avea următorul cuprins:"Art. 35. - Personalul de conducere şi salariaţii organelor de specialitate ale administraţiei publice, precum şi ale serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, cu atribuţii pe linia protecţiei consumatorilor nu au dreptul de a deţine funcţii în organele de conducere ale asociaţiilor de consumatori."15. La articolul 36, partea introductivă va avea următorul cuprins:"Art. 36. - Asociaţiile de consumatori sunt consultate de către serviciile şi organismele administraţiei publice prevăzute la art. 35, potrivit competenţelor, la elaborarea dispoziţiilor şi procedurilor cu caracter general şi a altor lucrări care au ca scop protecţia consumatorilor, cu privire la:".16. La articolul 37, partea introductivă şi litera c) vor avea următorul cuprins:"Art. 37. - Asociaţiile de consumatori au următoarele drepturi şi obligaţii:....................................................................................... c) de a informa autorităţile competente cu privire la prezenţa pe piaţă a unor produse neconforme sau care pun în pericol viaţa, sănătatea ori securitatea consumatorilor, cu privire la clauze abuzive în contracte şi practicile incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii;".17. La articolul 37, literele f) şi j) se abrogă.18. Articolul 38 va avea următorul cuprins:"Art. 38. - Centrele de consultanţă şi informare ale consumatorilor pot fi organizate la nivel de birouri în structura organizatorică a asociaţiilor de consumatori şi desfăşoară activităţi gratuite în folosul acestora, constând în informaţii, recomandări şi consultanţă privind problemele legate de achiziţionarea unui produs sau serviciu."19. La articolul 39, partea introductivă a alineatului (1) va avea următorul cuprins:"Art. 39. - (1) Sumele primite de la bugetul de stat, prin intermediul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, se utilizează pentru înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de consultanţă şi informare a consumatorilor, respectiv pentru:".20. După articolul 39 se introduce un nou articol, articolul 39^1 , cu următorul cuprins:"Art. 39^1. - (1) Începând cu anul 2008, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor cofinanţează Centrul European al Consumatorilor. (2) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va prevedea anual, în bugetul său, sume destinate cofinanţării Centrului European al Consumatorilor. (3) Controlul asupra activităţii desfăşurate de Centrul European al Consumatorilor, pentru sumele acordate de la bugetul de stat, se exercită de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor."21. Articolul 41 va avea următorul cuprins:"Art. 41. - Controlul asupra activităţilor desfăşurate în centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor din cadrul asociaţiilor de consumatori, precum şi a Centrului European al Consumatorilor, care au primit sume de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, se exercită de către Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor."22. Articolul 42 va avea următorul cuprins:"Art. 42. - Reprezentanţii asociaţiilor de consumatori nu au drept de control al operatorilor economici."23. Articolul 43 va avea următorul cuprins:"Art. 43. - Centrele de consultanţă şi informare a consumatorilor şi Centrul European al Consumatorilor pot beneficia de asistenţă de specialitate din partea personalului Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, împuternicit în acest scop."24. La articolul 45, litera c) va avea următorul cuprins:"c) reprezentanţi ai asociaţiilor de consumatori;".25. Articolul 47 va avea următorul cuprins:"Art. 47. - Acţiunile în justiţie îndreptate de către asociaţiile de consumatori, înfiinţate în condiţiile prevăzute la art. 32 şi 33, împotriva operatorilor economici care au prejudiciat drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor sunt scutite de taxe de timbru."26. La articolul 50, litera c) a alineatului (1) va avea următorul cuprins:"c) încălcarea dispoziţiilor art. 5, art. 7 lit. b) prima, a 2-a şi a 5-a liniuţă, lit. c) a 3-a şi a 4-a liniuţă, art. 9, art. 10 lit. a) - f) şi h) şi art. 11, cu amendă contravenţională de la 2.000 lei la 4.000 lei;".27. La articolul 55, litera d) a punctului 2 va avea următorul cuprins:"d) se prestează servicii care pot pune în pericol viaţa, sănătatea, securitatea sau interesele economice ale consumatorilor;".28. La articolul 60, alineatul (1) va avea următorul cuprins:"Art. 60. - (1) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, instituţia din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată."29. La articolul 66, litera f) va avea următorul cuprins:"f) condiţiile în care asociaţiile de consumatori, constituite potrivit art. 33, pot deveni parteneri sociali cu drept de reprezentare;".30. La articolul 66, litera h) se abrogă.31. Articolul 68 va avea următorul cuprins:"Art. 68. - Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor aprobă sau modifică criteriile de evaluare şi selectare a asociaţiilor de consumatori care înfiinţează sau în cadrul cărora funcţionează centre de consultanţă şi informare a consumatorilor, precum şi modelul de convenţie prevăzut la art. 40 alin. (1)." Articolul XIIOrdonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001*) privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 57/2002, se modifică după cum urmează:- La articolul 34, litera d) va avea următorul cuprins:"d) interzicerea vânzării alimentelor sub anumite denumiri, informaţii sau prezentări care pot induce în eroare, precum şi interzicerea publicităţii produselor pentru care se utilizează anumite prezentări grafice sau alte informaţii care pot induce în eroare;". Articolul XIIILegea nr. 296/2004*) privind Codul consumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 1 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:- În anexă, punctul 13 va avea următorul cuprins:"13. consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale;". Titlul III Dispoziţii finale Articolul IÎn termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, în aplicarea dispoziţiilor titlului I, Guvernul, prin organismele sale specializate, va elabora norme şi reglementări specifice, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul IIÎn termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Guvernul va aproba prin hotărâre regulamentul privind înfiinţarea şi funcţionarea centrelor de consultanţă şi informare ale consumatorilor, precum şi modul de constituire a surselor de finanţare ale acestora. Articolul III (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va informa prin mass-media consumatorii în legătură cu dispoziţiile titlului I. (2) La solicitarea operatorilor economici, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va oferi acestora consultanţă în realizarea unor coduri de conduită. Articolul IV (1) Până la data de 12 iunie 2013 pot fi aplicate dispoziţii mai restrictive decât cele din prezenta lege, dispoziţii apărute ca urmare a transpunerii unor directive cu clauze minime de armonizare. (2) Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va notifica Comisiei Europene dispoziţiile legale la care se face referire la alin. (1). Articolul VUrmătoarele acte normative se vor republica, dându-se textelor o nouă numerotare: a) Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 51/2003, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; b) Legea nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 20 iunie 1991, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificarea adusă prin prezenta lege; c) Ordonanţa Guvernului nr. 106/1999 privind contractele încheiate în afara spaţiilor comerciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 31 august 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 60/2002, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; d) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializării alimentelor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 349 din 29 iunie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 57/2002, precum şi cu modificarea adusă prin prezenta lege; e) Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 1 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificarea adusă prin prezenta lege; f) Legea nr. 98/1994 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele legale de igienă şi sănătate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 16 noiembrie 1994, cu modificările şi completările ulterioare; g) Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 21 iunie 2002, cu modificările şi completările ulterioare; h) Legea pomiculturii nr. 348/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 28 iulie 2003, cu modificările şi completările ulterioare; i) Legea nr. 30/2006 privind regulile de sănătate publică la folosirea ciupercilor din flora spontană, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 7 martie 2006, cu modificările ulterioare; j) Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 august 2004, aprobată prin Legea nr. 399/2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; k) Legea nr. 240/2004 privind răspunderea producătorilor pentru pagubele generate de produsele cu defecte, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 552 din 22 iunie 2004, cu modificarea adusă prin prezenta lege; l) Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; m) Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.014 din 20 decembrie 2006, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; n) Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 18 noiembrie 2003, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; o) Legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 25 iunie 2004, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; p) Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 7 iunie 2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; r) Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege; s) Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 313 din 6 aprilie 2006, cu modificările ulterioare; ş) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 200/2000 privind clasificarea, etichetarea şi ambalarea substanţelor şi preparatelor chimice periculoase, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 22 noiembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 451/2001, cu modificările şi completările ulterioare; t) Ordonanţa Guvernului nr. 42/1995 privind producţia de produse alimentare destinate comercializării, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 1 septembrie 1995, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 123/1995, cu modificările şi completările ulterioare; ţ) Ordonanţa Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacităţii administrative a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 364/2006; u) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 21 aprilie 2000, aprobată prin Legea nr. 38/2001, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul VITitlul I din prezenta lege transpune prevederile Directivei 2005/29/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 mai 2005 privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piaţa internă faţă de consumatori şi de modificare a Directivei 84/450/CEE a Consiliului, a Directivelor 97/7/CE, 98/27/CE şi 2002/65/CE ale Parlamentului European şi ale Consiliului, şi a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului ("Directiva privind practicile comerciale neloiale"), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 149 din 11 iunie 2005. Articolul VIIAnexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

BOGDAN OLTEANU

PREŞEDINTELE SENATULUI

NICOLAE VĂCĂROIU
Bucureşti, 21 decembrie 2007.Nr. 363. Anexa 1PRACTICI COMERCIALEconsiderate incorecte în orice situaţiePractici comerciale înşelătoare1. Afirmarea de către comerciant că este parte semnatară a unui cod de conduită, în cazul în care nu este.2. Afişarea unui certificat, a unei mărci de calitate sau a unui echivalent fără a fi obţinut autorizaţia necesară.3. Afirmarea că un cod de conduită a primit aprobarea unui organism public sau a unui alt organism, în cazul în care aceasta nu a fost primită.4. Afirmarea că un comerciant, inclusiv practicile sale comerciale, sau că un produs a fost agreat, aprobat ori autorizat de un organism public sau privat, în cazul în care nu este adevărat, ori afirmarea că a fost agreat, aprobat sau autorizat fără a respecta condiţiile de agreare, aprobare sau autorizare.5. Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, în cazul în care comerciantul nu dezvăluie existenţa unor motive rezonabile în baza cărora ar aprecia că nu va putea să furnizeze, el însuşi sau prin intermediul altui comerciant, acele produse sau produse similare la acelaşi preţ, pentru o perioadă şi într-o cantitate rezonabile, avându-se în vedere produsul, amploarea reclamei şi preţul oferit.6. Lansarea unei invitaţii de a cumpăra produse la un anumit preţ, pentru ca apoi, în scopul promovării unui produs diferit, comerciantul să recurgă la una dintre următoarele fapte: a) refuzul prezentării articolului care a făcut obiectul publicităţii; b) refuzul luării comenzii privind respectivul articol sau al livrării în cadrul unui termen rezonabil;c prezentarea unui eşantion cu defecte.----------Pct. 6 al paragrafului "Practici comerciale înşelătoare" de la anexa 1 a fost modificat de pct. 4 art. I din LEGEA nr. 33 din 9 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 11 martie 2015.7. Afirmarea falsă că un produs nu va fi disponibil decât pentru o perioadă foarte limitată de timp sau că nu va fi disponibil decât în anumite condiţii, pentru o perioadă foarte limitată, în scopul obţinerii unei decizii imediate şi al lipsirii consumatorilor de alte posibilităţi sau de un termen suficient pentru a putea face o alegere în cunoştinţă de cauză.8. Angajamentul comerciantului de a furniza un serviciu postvânzare către consumatori, atunci când comerciantul a comunicat cu aceştia, înaintea încheierii tranzacţiei, într-o limbă ce nu este limba oficială a statului membru în care acesta este stabilit şi, ulterior, a furnizat respectivul serviciu numai în altă limbă, fără însă a informa în mod clar consumatorii cu privire la aceasta, înainte de angajarea în tranzacţie.----------Pct. 8 al paragrafului "Practici comerciale înşelătoare" de la anexa 1 a fost modificat de pct. 4 art. I din LEGEA nr. 33 din 9 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 11 martie 2015.9. Afirmarea sau crearea impresiei că un produs poate fi în mod legal vândut, în situaţia în care acest lucru nu este posibil.10. Prezentarea drepturilor oferite consumatorilor prin lege ca o caracteristică distinctă a ofertei comerciantului.11. Utilizarea unui context editorial în mass-media, în vederea promovării unui produs pentru a cărui reclamă comerciantul a plătit, fără însă ca aceasta să se precizeze clar fie în cuprins, fie prin imagini sau sunete uşor de identificat de către consumator (publicitate mascată). Această dispoziţie nu aduce atingere prevederilor Legii audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.12. Lansarea de afirmaţii inexacte cu privire la natura şi amploarea riscului pentru securitatea personală a consumatorului sau a familiei acestuia, în situaţia în care consumatorul nu achiziţionează produsul.13. Promovarea, cu intenţia de a induce în eroare consumatorul, a unui produs care se aseamănă cu un alt produs fabricat de un anumit producător, astfel încât consumatorul să creadă că produsul este fabricat de acest producător.14. Crearea, operarea sau promovarea unui sistem promoţional piramidal, în care consumatorul oferă o contraprestaţie, inclusiv în produse, servicii sau bani, în schimbul posibilităţii de a primi compensaţie, ce provine în special ca urmare a introducerii unui alt consumator în sistem decât ca urmare a vânzării sau consumului produselor.----------Pct. 14 al paragrafului "Practici comerciale înşelătoare" de la anexa 1 a fost modificat de pct. 4 art. I din LEGEA nr. 33 din 9 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 11 martie 2015.15. Afirmarea de către un comerciant că îşi încetează activitatea sau se stabileşte în altă parte, atunci când acest lucru nu este adevărat.16. Afirmarea că un produs poate facilita câştiguri la jocurile de noroc.17. Falsa afirmaţie că produsul poate vindeca boli, disfuncţii sau malformaţii.18. Transmiterea de informaţii inexacte cu privire la condiţiile oferite de piaţă sau la posibilitatea achiziţionării produsului, cu intenţia de a determina consumatorul să cumpere produsul în condiţii mai puţin favorabile decât în condiţiile normale ale pieţei.19. Afirmarea, în cadrul unei practici comerciale, că se va organiza un concurs sau se va oferi un premiu în scopuri promoţionale, fără însă a acorda premiul promis sau un echivalent rezonabil.20. Descrierea unui produs ca fiind "gratis", "fără costuri" sau într-un mod similar, în cazul în care consumatorul trebuie să suporte alte costuri, în afară de costurile inevitabile ce rezultă din răspunsul la practica comercială şi din plata pentru livrarea sau ridicarea produsului.21. Includerea în materialele publicitare a unei facturi sau a unui document similar referitor la plată, prin care se dă consumatorului impresia că acesta a comandat deja produsul promovat, când, de fapt, acesta nu l-a comandat.22. Afirmarea falsă sau crearea impresiei că acţiunile comerciantului nu sunt legate de activităţile sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale, sau falsa prezentare a calităţii sale de consumator.23. Crearea impresiei false că service-ul postvânzare cu privire la un produs este disponibil într-un stat membru, altul decât cel în care produsul este vândut.Practici comerciale agresive1. Crearea impresiei consumatorului că nu poate părăsi sediul comerciantului până când nu se întocmeşte un contract.2. Efectuarea personală de vizite la locuinţa consumatorului, ignorând solicitarea acestuia de a pleca sau de a nu se întoarce, cu excepţia situaţiilor legitime şi în măsură justificată, conform legislaţiei naţionale, pentru punerea în aplicare a unei obligaţii contractuale.3. Solicitarea persistentă şi nedorită, prin intermediul telefonului, faxului, e-mailului sau prin alte mijloace de comunicare la distanţă, cu excepţia situaţiilor legitime şi în măsură justificată, conform legislaţiei naţionale, pentru punerea în aplicare a unei obligaţii contractuale. Dispoziţiile prezentului punct se pun în aplicare fără a încălca prevederile art. 15 şi 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 51/2003, ale art. 12 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (1)-(3) din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu completările ulterioare.4. Solicitarea de la un consumator care doreşte să execute o poliţă de asigurare de a aduce documente care nu pot fi considerate în mod rezonabil relevante, pentru a stabili dacă pretenţia este validă, sau lipsa sistematică a răspunsului la corespondenţa pertinentă, cu scopul de a determina un consumator să renunţe la exercitarea drepturilor sale contractuale.5. Includerea într-o reclamă a unui îndemn direct adresat copiilor să cumpere produsele promovate sau să îşi convingă părinţii ori alţi adulţi să cumpere produsele promovate. Dispoziţiile acestui punct se aplică fără a încălca prevederile art. 33 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.6. Solicitarea unei plăţi imediate sau ulterioare pentru returnarea ori păstrarea în condiţii sigure a produsului furnizat de comerciant, dar nesolicitat de consumator, cu excepţia cazului în care produsul este un înlocuitor furnizat în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 51/2003.7. Informarea explicită a consumatorului că, în cazul în care acesta nu cumpără produsul sau serviciul, comerciantul riscă să îşi piardă serviciul ori mijloacele de trai.8. Crearea falsei impresii consumatorului că a câştigat deja, va câştiga sau că, dacă va face un anumit lucru, va câştiga un premiu sau un alt beneficiu echivalent, când, în realitate, este valabilă una dintre următoarele situaţii: a) nu există niciun premiu sau un alt beneficiu echivalent; b) orice acţiune întreprinsă în vederea solicitării premiului sau a altui beneficiu echivalent este condiţionată de plata unei sume de bani ori de suportarea unui cost de către consumator.----------Lit. b) a pct. 8 al paragrafului "Practici comerciale agresive" de la anexa 1 a fost modificată de pct. 5 art. I din LEGEA nr. 33 din 9 martie 2015, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 170 din 11 martie 2015. Anexa 2DISPOZIŢII DIN LEGISLAŢIA NAŢIONALĂce stabilesc reguli în materie de publicitate şi de comunicare comercială1. Art. 3 şi 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 130/2000 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 2 septembrie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 51/20032. Art. 6-10 din Ordonanţa Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 7 iunie 20073. Art. 4 alin. (5) din Legea nr. 282/2004 privind protecţia dobânditorilor cu privire la unele aspecte ale contractelor purtând asupra dobândirii unui drept de utilizare pe durată limitată a unor bunuri imobiliare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 30 iunie 20044. Art. 6 şi 7 din Hotărârea Guvernului nr. 947/2000 privind modalitatea de indicare a preţurilor produselor oferite consumatorilor spre vânzare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 25 octombrie 20005. Art. 5 din Legea nr. 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 20046. Art. 4-6 din Ordonanţa Guvernului nr. 85/2004 privind protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 27 august 2004, aprobată prin Legea nr. 399/20047. Art. 5 şi art. 6 alin. (2) din Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 29 noiembrie 20068. Art. 73, art. 184, art. 185 alin. (1), art. 187 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iunie 2004, cu modificările şi completările ulterioare9. Art. 12 alin. (16)-(19) şi art. 24^1 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările şi completările ulterioare10. Art. 1-6 şi art. 8 alin. (1) şi (2) din anexa la Ordinul preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 3.111/2004 pentru punerea în aplicare a Normelor privind informaţiile pe care asigurătorii şi intermediarii în asigurări trebuie să le furnizeze clienţilor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.243 din 23 decembrie 200411. Art. 40^1 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 30 decembrie 1995, cu modificările şi completările ulterioare12. Art. 21 şi 93 din Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenţii şi operaţiunile cu valori mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 şi 312 bis din 6 aprilie 200613. Art. 792-811 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările şi completările ulterioare.------

Noutăți

  • LEGE nr. 86 din 25 aprilie 2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 76/2018 privind aprobarea Programului de investiţii în domeniul culturii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 127 din 18 martie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 133/2000 privind repartizarea capacităţilor de infrastructura feroviara
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 29 decembrie 2014 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare şi modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 88 din 29 noiembrie 2016 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 91 din 9 februarie 1945 pentru înfiinţarea Casei de Administrare şi Supraveghere a Bunurilor Inamice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 84 din 18 septembrie 2003 pentru înfiinţarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome "Administraţia Naţionala a Drumurilor din România"
  • LEGE nr. 26 din 13 ianuarie 2003 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Letone privind readmisia persoanelor, semnat la Riga la 5 iulie 2002
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 25 noiembrie 2008 privind înfiinţarea activităţii de derulare şi gestionare a proiectelor de înfrăţire instituţională finanţate de Uniunea Europeană, pentru care România are calitate de donator de asistenţă tehnică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 98 din 15 noiembrie 2018 privind modificarea art. 2 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 115/1999 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România, reprezentată prin Ministerul Finanţelor, şi Fondul Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă privind Proiectul de dezvoltare rurală a Munţilor Apuseni, în valoare de 12,4 milioane DST, semnat la Roma la 10 mai 1999
  • LEGE nr. 140 din 4 iulie 2008 pentru ratificarea Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 150/1978 privind administraţia muncii: rol, funcţii şi organizare, adoptată la Geneva la 7 iunie 1978, în cadrul celei de-a 64-a sesiuni a Conferinţei generale a acesteia
  • LEGE nr. 210 din 11 noiembrie 2010 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de reţele de transport şi distribuţie a energiei electrice
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 158 din 27 noiembrie 2001 privind regimul accizelor
  • LEGE nr. 251 din 14 decembrie 2010 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Azerbaidjan privind cooperarea în combaterea criminalităţii organizate transfrontaliere şi a terorismului internaţional, semnat la Bucureşti la 28 septembrie 2009
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 3 noiembrie 2010 privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate
  • LEGE nr. 334 din 31 mai 2002 (*republicată*) legea bibliotecilor
  • LEGE nr. 227 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 10 din 18 ianuarie 1995 (*republicată*) privind calitatea în construcţii*)
  • LEGE nr. 514 din 28 noiembrie 2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru
  • LEGE nr. 150 din 11 iulie 2008 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice
  • LEGE nr. 384 din 10 decembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2009 pentru modificarea Legii învăţământului nr. 84/1995
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 66 din 20 aprilie 2012 privind ratificarea celui de-al doilea Protocol adiţional dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 10 august 2011 şi la Chişinău la 16 august 2011, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind implementarea programului de asistenţă tehnică şi financiară în baza unui ajutor financiar nerambursabil în valoare de 100 milioane de euro acordat de România Republicii Moldova, semnat la Bucureşti la 27 aprilie 2010
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 256 din 7 decembrie 2000 privind aprobarea surselor de plată pentru achitarea de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor financiare fata de Banca Naţionala a României rezultate din plata serviciului datoriei publice externe
  • LEGE nr. 32 din 25 februarie 1948 pentru dizolvarea Adunării Deputaţilor, reglementarea convocării Marii Adunări Naţionale şi trecerea puterii legislative asupra Guvernului
  • LEGE nr. 370 din 20 septembrie 2004 (*republicată*) pentru alegerea Preşedintelui României*)
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 18 martie 2015 pentru aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015-2020 şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • CODUL DE PROCEDURĂ CIVILĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 134)
  • LEGE nr. 218 din 30 aprilie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 85/1998 privind plata colaboratorilor externi folosiţi de ministere pentru elaborarea proiectelor de coduri şi a altor acte normative
  • LEGE nr. 319 din 11 decembrie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor
  • LEGE nr. 139 din 13 iunie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2016 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 5 septembrie 2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
  • LEGE nr. 82 din 15 mai 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/1996 referitoare la prelungirea aplicării unor măsuri prevăzute la art. 25 alin. (1) şi la art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/1995 privind reglementarea organizării şi finanţării activităţii de cercetare-dezvoltare, astfel cum a fost aprobată şi modificată prin Legea nr. 51/1996
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 27 mai 2009 pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
  • LEGE nr. 147 din 15 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 170/2005 pentru completarea art. 8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 197 din 25 noiembrie 2008 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 18 februarie 2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate
  • LEGE nr. 90 din 5 aprilie 2004 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun
  • LEGE nr. 46 din 19 martie 2008 (*republicată*) Codul silvic
  • LEGE nr. 179 din 10 octombrie 2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/1997 privind regimul juridic al francizei, precum şi pentru modificarea art. 7 pct. 15 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 159 din 19 iulie 2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice
  • LEGE nr. 328 din 8 iulie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 19/2004 privind unele măsuri premergătoare lansării procesului de privatizare, inclusiv constituirea comisiei de privatizare a Casei de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. - S.A.
  • LEGE nr. 139 din 29 decembrie 1995 Societăţii Naţionale de Cruce Roşie din România
  • LEGE nr. 204 din 24 octombrie 2008 privind protejarea exploataţiilor agricole
  • LEGE nr. 78 din 23 martie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 147/2005 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 44/2005 privind unele măsuri pentru construirea şi/sau reabilitarea caselor de locuit din zonele afectate de inundaţiile produse în anul 2005
  • LEGE nr. 62 din 13 iulie 1994 privind ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Cehe pentru promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor, semnat la Bucureşti la 8 noiembrie 1993
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 104 din 5 septembrie 2002 privind regimul vamal al mărfurilor comercializate în regim duty-free
  • LEGE nr. 690 din 28 noiembrie 2001 pentru declararea municipiului Reşita Oraş-martir al Revoluţiei din Decembrie 1989
  • LEGE nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoaşterea şi acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul Direcţiei Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950-1961
  • LEGE nr. 126 din 11 aprilie 2003 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Preaderare pentru măsura "Sistem integrat de management al deşeurilor în municipiul Ramnicu Valcea, România", semnat la Bucureşti la 2 august 2002 şi la Bruxelles la 11 aprilie 2002
  • LEGE nr. 131 din 21 aprilie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 34/2004 pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii legale privind serviciile publice de gospodărie comunală
  • LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 183 din 25 noiembrie 2008 privind facilitarea exercitării dreptului de vot la alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie 2008 de către tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani
  • LEGE nr. 338 din 18 decembrie 2015 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2016
  • LEGE nr. 53 din 17 aprilie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România
  • LEGE nr. 62 din 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 701/1969 privind modificarea Decretului nr. 712/1967 cu privire la înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Inspectoratului General de Stat pentru Controlul Calităţii Produselor de Export
  • LEGE nr. 654 din 20 noiembrie 2001 pentru modificarea şi completarea Legii fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului nr. 103/1996
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021