Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 449 din 12 noiembrie 2003 (*republicată*) privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 347 din 6 mai 2008 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 449 din 12 noiembrie 2003 (**republicată**)(*actualizată*)privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora**)(actualizată până la data de 13 iunie 2014*)

------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 13 iunie 2014 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către: ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 4 iunie 2014.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilor**) Republicată în temeiul prevederilor art. V lit. n) din titlul III din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007, dându-se textelor o nouă numerotare.Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 18 noiembrie 2003. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Prezenta lege reglementează aspecte privind vânzarea produselor, inclusiv a celor executate la comandă, şi garanţiile asociate acestora, în vederea asigurării protecţiei consumatorului. Articolul 2În sensul prezentei legi, următorii termeni se definesc astfel: a) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în cadrul contractelor care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale; b) produs - bun material mobil a cărui destinaţie finală este consumul sau utilizarea individuală ori colectivă. Nu intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi bunurile vândute în urma confiscărilor, în cadrul procedurii de executare silită sau pe baza unui alt act emis de autorităţile judecătoreşti, apa şi gazele care nu sunt ambalate într-un volum limitat sau într-o cantitate fixă şi energia electrică; c) vânzător - persoana fizică sau juridică autorizată, care, în cadrul activităţii sale, comercializează produse în condiţiile unui contract încheiat cu consumatorul; d) producător:1. operatorul economic care fabrică un produs finit sau o componentă a unui produs;2. operatorul economic care fabrică materia primă;3. operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs;4. operatorul economic care recondiţionează produsul;5. operatorul economic sau distribuitorul care modifică, prin activitatea sa, caracteristicile produsului;6. reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu îşi are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului;7. operatorul economic care importă produse în vederea realizării ulterioare a unei operaţiuni de vânzare, închiriere, leasing sau orice altă formă de distribuţie specifică derulării afacerilor;8. distribuitorul produsului importat, în cazul în care nu se cunoaşte importatorul, chiar dacă producătorul este menţionat;9. distribuitorul produsului, în cazul în care importatorul nu poate fi identificat, dacă nu informează persoana prejudiciată, în termen de 30 de zile de la cererea acesteia, asupra identităţii importatorului; e) garanţie - orice angajament asumat de vânzător sau producător faţă de consumator, fără solicitarea unor costuri suplimentare, de restituire a preţului plătit de consumator, de reparare sau de înlocuire a produsului cumpărat, dacă acesta nu corespunde condiţiilor enunţate în declaraţiile referitoare la garanţie sau în publicitatea aferentă; f) reparare - în caz de lipsă de conformitate, aducerea unui produs la conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare;-------------Litera f) a art. 2 a fost modificată de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. g) viciu ascuns - deficienţa calitativă a unui produs livrat sau a unui serviciu prestat care nu a fost cunoscută şi nici nu putea fi cunoscută de către consumator prin mijloacele obişnuite de verificare;-------------Litera g) a art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. h) durata medie de utilizare - intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către producător ori convenit între părţi, în cadrul căruia produsele de folosinţă îndelungată trebuie să îşi menţină caracteristicile funcţionale, dacă au fost respectate condiţiile de transport, manipulare, depozitare şi exploatare.-------------Litera h) a art. 2 a fost introdusă de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Articolul 3Nu sunt supuse prevederilor prezentei legi produsele folosite care sunt vândute prin procedura licitaţiei publice, la care consumatorul are posibilitatea să participe personal. Articolul 4Intră sub incidenţa prevederilor prezentei legi şi produsele care vor fi achiziţionate pe baza unui contract de vânzare de produse ce urmează a fi fabricate sau prelucrate. Capitolul II Conformitatea produselor cu specificaţiile cuprinse în contractul de vânzare-cumpărare Articolul 5 (1) Vânzătorul este obligat să livreze consumatorului produse care sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare. (2) Se consideră că produsele sunt în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare dacă: a) corespund descrierii făcute de vânzător şi au aceleaşi calităţi ca şi produsele pe care vânzătorul le-a prezentat consumatorului ca mostră sau model; b) corespund oricărui scop specific solicitat de către consumator, scop făcut cunoscut vânzătorului şi acceptat de acesta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare; c) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal produsele de acelaşi tip; d) fiind de acelaşi tip, prezintă parametri de calitate şi performanţe normale, la care consumatorul se poate aştepta în mod rezonabil, date fiind natura produsului şi declaraţiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de vânzător, de producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta produsului. Articolul 6Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare consumatorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate îşi are originea în materialele furnizate de consumator. Articolul 7Vânzătorul nu este răspunzător de declaraţiile publice prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. d), în oricare dintre următoarele situaţii, dacă probează că: a) nu a cunoscut şi nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declaraţiile în cauză; b) declaraţia fusese corectată la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare; c) decizia de a cumpăra produsul nu putea fi influenţată de declaraţiile publice în cauză. Articolul 8 (1) Orice lipsă a conformităţii rezultată dintr-o instalare incorectă a produselor va fi considerată echivalentă cu o lipsă a conformităţii produselor, dacă instalarea face parte din contractul de vânzare a produselor şi produsele au fost instalate de vânzător sau pe răspunderea sa. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care produsul destinat a fi instalat de consumator este instalat de acesta şi instalarea incorectă este datorată unei deficienţe în instrucţiunile de instalare. Capitolul III Drepturile consumatorului Articolul 9Vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele. Articolul 10În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, conform art. 11, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privind acest produs, în condiţiile art. 13 şi 14.-------------Art. 10 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Articolul 11 (1) În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situaţiei în care măsura este imposibilă sau disproporţionată.-------------Alin. (1) al art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. (2) O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporţionată, dacă ea impune vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie, luându-se în considerare: a) valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate; b) importanţa lipsei de conformitate; c) dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator. (3) O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.-------------Alin. (3) al art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. (4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între vânzător şi consumator, şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acesta a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.-------------Alin. (4) al art. 11 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. (5) În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.-------------Alin. (5) al art. 11 a fost introdus de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Articolul 12Noţiunea fără plată, prevăzută la art. 10 şi 11, se referă la toate costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperă, materiale utilizate şi ambalare.-------------Art. 12 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Articolul 13Consumatorul poate solicita o reducere corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri: a) dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului; b) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă; c) dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, conform art. 11 alin. (4), fără inconveniente semnificative pentru consumator. Articolul 14Consumatorul nu este îndreptăţit să solicite rezoluţiunea contractului, dacă lipsa conformităţii este minoră. Capitolul IV Acţiunea în regres Articolul 15Dacă vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru lipsa de conformitate rezultată dintr-o acţiune sau dintr-o omisiune a producătorului ori a unui operator economic din acelaşi lanţ contractual, vânzătorul are dreptul de a se îndrepta împotriva celui responsabil de lipsa de conformitate, în condiţiile legii. Capitolul V Termene Articolul 16Răspunderea vânzătorului, conform prevederilor art. 9-14, este angajată dacă lipsa de conformitate apare într-un termen de 2 ani, calculat de la livrarea produsului. Articolul 16^1După expirarea termenului prevăzut la art. 16, consumatorii pot pretinde remedierea sau înlocuirea produselor care nu pot fi folosite în scopul pentru care au fost realizate ca urmare a unor vicii ascunse apărute în cadrul duratei medii de utilizare, în condiţiile legii.-------------Art. 16^1 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Articolul 16^2Pentru produsele a căror durată medie de utilizare este mai mică de 2 ani, termenul prevăzut la art. 16 se reduce la această durată.-------------Art. 16^2 a fost introdus de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Articolul 17Consumatorul trebuie să informeze vânzătorul despre lipsa de conformitate în termen de două luni de la data la care a constatat-o. Articolul 18Până la proba contrară, lipsa de conformitate apărută în termen de 6 luni de la livrarea produsului se prezumă că a existat la momentul livrării acestuia, cu excepţia cazurilor în care prezumţia este incompatibilă cu natura produsului sau a lipsei de conformitate. Capitolul VI Garanţii Articolul 19Garanţia este obligatorie din punct de vedere juridic pentru ofertant, în condiţiile specificate în declaraţiile referitoare la garanţie şi în publicitatea aferentă. Articolul 20 (1) Garanţia trebuie să cuprindă menţiuni cu privire la drepturile conferite prin lege consumatorului şi să ateste în mod clar că aceste drepturi nu sunt afectate prin garanţia oferită. (2) Garanţia trebuie să precizeze elementele de identificare a produsului, termenul de garanţie, durata medie de utilizare, modalităţile de asigurare a garanţiei - întreţinere, reparare, înlocuire şi termenul de realizare a acestora, inclusiv denumirea şi adresa vânzătorului şi ale unităţii specializate de service.-------------Alin. (2) al art. 20 a fost modificat de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. (3) Garanţia trebuie redactată în termeni simpli şi uşor de înţeles. Articolul 21 (1) La cererea consumatorului garanţia va fi oferită în scris sau pe orice alt suport durabil, disponibil şi accesibil acestuia. (2) În cazul în care garanţia nu respectă prevederile alin. (1) şi ale art. 20, valabilitatea acesteia nu este afectată, consumatorul având dreptul de a solicita vânzătorului îndeplinirea condiţiilor incluse în declaraţiile referitoare la garanţie. Articolul 22 (1) Clauzele contractuale sau înţelegerile încheiate între vânzător şi consumator înainte ca lipsa de conformitate să fie cunoscută de consumator şi comunicată vânzătorului, care limitează sau înlătură, direct ori indirect, drepturile consumatorului prevăzute de prezenta lege, sunt nule de drept. (2) În cazul produselor folosite, consumatorul şi vânzătorul pot conveni reducerea termenului prevăzut la art. 16, dar nu la mai puţin de un an de la data livrării produsului. Capitolul VII Sancţiuni Articolul 23 (1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează după cum urmează: a) nerespectarea prevederilor art. 20 şi 21, cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei*); b) nerespectarea prevederilor art. 9, 11 şi 19, cu amendă de la 5.000 lei la 25.000 lei.----------Litera b) a alin. (1) al art. 23 a fost modificată de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008.----------*) Cuantumul amenzilor este exprimat în monedă nouă potrivit dispoziţiilor Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 664 din 23 iulie 2004, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către reprezentanţii împuterniciţi ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Articolul 24Contravenţiilor prevăzute la art. 23 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul VIII Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 25 (1) Drepturile consumatorilor prevăzute de prezenta lege sunt exercitate fără a aduce atingere altor drepturi pe care consumatorul le poate invoca conform celorlalte prevederi legale care reglementează răspunderea contractuală sau necontractuală. (2) În cazul în care părţile contractante aleg ca lege aplicabilă contractului legea unui stat care nu face parte din Uniunea Europeană, iar contractul are o strânsă legătură cu teritoriul României sau cu al altor state membre ale Uniunii Europene şi în cazul în care prezenta lege are prevederi mai favorabile pentru consumator, se vor aplica acestea din urmă. Articolul 26Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor va propune Guvernului spre aprobare, prin hotărâre, norme metodologice de aplicare a prezentei legi, pe grupe de produse.----------Art. 26 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 27 noiembrie 2008. Articolul 27 (1) Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2007. (2) La data intrării în vigoare a prezentei legi, se abrogă: a) art. 14 alin. 1 şi art. 20 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 23 martie 1994, cu modificările şi completările ulterioare*);------------*) Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor a mai fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2007 şi, ulterior, modificată şi completată prin Legea nr. 363/2007. b) Hotărârea Guvernului nr. 394/1995 privind obligaţiile ce revin agenţilor economici - persoane fizice sau juridice - în comercializarea produselor de folosinţă îndelungată destinate consumatorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 10 din 27 ianuarie 1997, cu modificările ulterioare; c) Hotărârea Guvernului nr. 665/1995 privind înlocuirea, remedierea sau restituirea contravalorii produselor care reprezintă deficienţe de calitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 6 septembrie 1995, cu modificările ulterioare. Articolul 27^1Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor informează Comisia Europeană cu privire la adoptarea sau menţinerea unor prevederi mai stricte decât prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, în special cu privire la art. 16-18 şi art. 22 alin. (1) şi (2) din prezenta ordonanţă de urgenţă, precum şi în legătură cu orice modificare ulterioară.--------------Art. 27^1 a fost introdus de alin. (2) al art. 29, Cap. VII din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 34 din 4 iunie 2014, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 427 din 11 iunie 2014.Prezenta lege transpune prevederile Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 mai 1999 privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de consum şi garanţiile conexe, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L 171 din 7 iulie 1999.---------

Noutăți

  • LEGE nr. 104 din 16 noiembrie 1995 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 20/1995 privind măsuri pentru asigurarea finanţării acţiunilor legate de aplicarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 35 din 3 aprilie 1991 *** Republicată privind regimul investiţiilor străine
  • LEGE nr. 344 din 27 decembrie 2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată
  • LEGE nr. 23 din 4 martie 2016 privind regimul deţinerii şi utilizării armamentului din dotare şi operaţiunile cu arme şi muniţii în sistemul administraţiei penitenciare
  • LEGE nr. 269 din 6 noiembrie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2015 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2011 privind unele măsuri de organizare a activităţii de îmbunătăţiri funciare
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 103 din 16 noiembrie 2004 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie
  • LEGE nr. 114 din 23 iunie 1999 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 25/1999 pentru modificarea art. 15 din Legea nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum şi unele drepturi ale invalizilor şi văduvelor de război
  • LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 148 din 3 noiembrie 2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 71 din 17 iunie 2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar
  • LEGE nr. 125 din 29 aprilie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 104/2001 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei de Frontieră Române, precum şi pentru abrogarea cap. IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a României
  • LEGE nr. 6 din 5 februarie 1992 privind concediul de odihnă şi alte concedii ale salariaţilor
  • LEGE nr. 205 din 20 iulie 2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 39/2011 pentru modificarea şi completarea Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 94 din 29 iunie 2000 (*republicată*) privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România*)
  • LEGE nr. 187 din 26 mai 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2009 privind stabilirea unor măsuri pentru îmbunătăţirea unor activităţi la nivelul Guvernului
  • LEGE nr. 79 din 11 mai 1999 pentru acceptarea amendamentelor aduse la art. 24 şi 25 din Constituţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, prin Rezoluţia 51.23 adoptată la Geneva la 16 mai 1998 de către Adunarea Mondială a Sănătăţii, în cadrul celei de-a 51-a sesiuni a acesteia
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 7 din 18 februarie 2000 privind aprobarea achiziţiei unui spaţiu de către Regia Autonomă "Monitorul Oficial"
  • LEGE nr. 82 din 7 aprilie 2005 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 174/2001 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea finanţării învăţământului superior
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 28 septembrie 2016 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000
  • LEGE nr. 28 din 26 ianuarie 1999 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 50/1998 privind aprobarea primei de 200 lei/kg la cumpărarea graului din recolta anului 1998 pentru panificaţie, destinat consumului intern, societăţilor comerciale de morărit şi/sau de panificaţie
  • LEGE nr. 47 din 30 martie 2016 privind instituirea zilei de 16 octombrie - Ziua naţională a alimentaţiei şi a combaterii risipei alimentare
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 422 din 18 iulie 2001 (*republicată*) privind protejarea monumentelor istorice*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 2 septembrie 2004 privind acordarea unor drepturi de protecţie socială, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, salariaţilor concediaţi colectiv de la Societatea Comercială VAGMAR - S.A. Craiova
  • LEGE nr. 66 din 10 mai 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 102/2010 pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 292 din 29 decembrie 2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 16 noiembrie 2016 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale, pentru prorogarea termenului prevăzut la art. 136 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 10 septembrie 2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România
  • LEGE nr. 376 din 28 septembrie 2004 privind bursele private
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 254 din 7 decembrie 2000 privind scutirea de la plata taxelor vamale a unor bunuri provenite din import
  • LEGE nr. 58 din 1 mai 1934 asupra CAMBIEI şi BILETULUI LA ORDIN
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 30 iunie 2010 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată
  • LEGE nr. 133 din 8 iunie 2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 46/2008 - Codul silvic
  • LEGE nr. 26 din 23 iulie 1975 pentru aprobarea Decretului Consiliului de Stat nr. 59/1975 privind stabilirea vechimii necesare pentru promovarea în funcţie (meserie) pe nivele de calificare sau categorii de încadrare superioare a personalului operativ şi muncitorilor din unităţile de turism încadraţi în activitatea de producţie prin policalificare, în perioada din afară sezonului
  • LEGE nr. 85 din 13 mai 2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 4 iunie 2013 privind modificarea şi completarea Legii nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie
  • LEGE nr. 528 din 11 decembrie 2003 privind Medalia Bărbăţie şi Credinţă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 123 din 11 decembrie 2003 privind creşterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar
  • LEGE nr. 232 din 4 decembrie 2000 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/1999 pentru modificarea art. 1 din Legea nr. 2/1992 privind acordarea de indemnizaţii membrilor Academiei Române
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 164 din 24 noiembrie 2005 privind diminuarea valorii bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului în vederea recuperării valorii rămase neamortizate de către Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A.
  • LEGE nr. 329 din 8 iulie 2003 (*republicată*) privind exercitarea profesiei de detectiv particular*)
  • LEGE nr. 359 din 6 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/1999 privind unele măsuri de restructurare financiară a Băncii Române de Comerţ Exterior (Bancorex) - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 76 din 27 noiembrie 2012 privind aderarea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului la Forumul European al Registrelor Comerţului, stabilirea unor măsuri privind derularea fondurilor financiare pentru desfăşurarea conferinţelor anuale ale Forumului European al Registrelor Comerţului organizate de România, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plăţii cotizaţiilor la organizaţiile internaţionale interguvernamentale la care România este parte
  • LEGE nr. 191 din 20 octombrie 2016 pentru ratificarea Protocolului de aderare a Muntenegrului la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Bruxelles la 19 mai 2016
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 81 din 18 septembrie 2003 pentru modificarea unor reglementări privind acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinţei şi asigurarea fondurilor necesare în vederea furnizării energiei termice şi gazelor naturale pentru populaţie, precum şi unele măsuri pentru întărirea disciplinei financiare
  • LEGE nr. 215 din 27 mai 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii veterinare
  • LEGE nr. 7 din 11 ianuarie 2006 (*republicată*) privind statutul funcţionarului public parlamentar*)
  • LEGE nr. 215 din 5 iulie 2005 pentru înfiinţarea comunei Iteşti prin reorganizarea comunei Bereşti-Bistriţa, judeţul Bacău
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 6 din 13 februarie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004
  • LEGE nr. 155 din 26 iulie 2000 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 16/2000 privind ratificarea unor convenţii adoptate de Organizaţia Internaţionala a Muncii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 21 martie 2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 79 din 18 iunie 2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici
  • LEGE nr. 144 din 8 iunie 1930 pentru anularea legii prin care s`a primit renunţarea Altetei Sale Regele Principelui Carol la succesiunea Tronului şi legii prin care Reprezentanta primeşte Regenta numita de Majestatea Sa Regele Ferdinand I
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 199 din 9 noiembrie 2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţionala" - S.A.
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 26 din 29 aprilie 2004 privind unele măsuri pentru finalizarea privatizării societăţilor comerciale aflate în portofoliul Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizări
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 83 din 15 septembrie 2010 privind exceptarea de la plata tarifelor prevăzute la art. 42 alin. (3) lit. h) din Legea îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004, pentru scoaterea din circuitul agricol a terenurilor necesare pentru realizarea unor obiective de interes naţional, judeţean şi local
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 15 aprilie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Bancare prin comasarea prin absorbţie cu Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 60 din 25 aprilie 2001 privind achiziţiile publice
  • LEGE nr. 152 din 18 iunie 1930 pentru deschiderea unui credit extraordinar
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021