Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 88 din 13 februarie 2009 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*actualizată*)imbunatatirilor funciare(actualizată până la data de 24 iulie 2005*)

--------------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 369 din 28 aprilie 2004. Aceasta este forma actualizată de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 24 iulie 2005, cu modificările şi completările aduse de: ORDONANTA nr. 94 din 26 august 2004; LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005.Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1Îmbunătăţirile funciare au ca obiective: a) asigurarea protecţiei terenurilor de orice fel şi a oricăror categorii de construcţii faţă de inundaţii, alunecări de teren şi eroziuni, precum şi protecţiei lacurilor de acumulare împotriva colmatarii şi regularizarea cursurilor de apa; b) asigurarea unui nivel corespunzător de umiditate a solului, care să permită sau sa stimuleze creşterea plantelor, incluzând plantaţiile vitipomicole, culturile agricole şi silvice; c) asigurarea ameliorării solurilor acide, sărăturate şi nisipoase, precum şi protecţia împotriva poluarii. Articolul 2 (1) Amenajările de îmbunătăţiri funciare ca lucrări hidrotehnice complexe şi agropedoameliorative se realizează în scopul prevenirii şi inlaturarii acţiunii factorilor de risc - seceta, exces de apa, eroziunea solului şi inundaţii, precum şi poluare - pe terenurile cu orice destinaţie, indiferent de proprietar. Acestea contribuie la valorificarea capacităţii de producţie a terenurilor şi a plantelor, precum şi la introducerea în circuitul economic a terenurilor neproductive. (2) Amenajările de îmbunătăţiri funciare cuprind următoarele categorii de lucrări; a) îndiguiri şi regularizări ale cursurilor de apa de interes local prin care se asigura, în principal, protecţia terenurilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva inundaţiilor, surse locale de apa şi emisari pentru scurgerea apelor; b) amenajări de irigaţii şi orezării prin care se asigura aprovizionarea controlată a solului şi a plantelor cu cantităţile de apa necesare dezvoltării culturilor şi creşterii producţiei agricole. Aceste amenajări cuprind lucrări de captare, pompare, transport, distribuţie şi evacuare a apei şi, după caz, lucrări de nivelare a terenului; c) amenajări de desecare şi drenaj, care au drept scop prevenirea şi înlăturarea excesului de umiditate de la suprafaţa terenului şi din sol, în vederea asigurării condiţiilor favorabile de utilizare a terenurilor. Aceste amenajări cuprind lucrări de colectare, de transport şi de evacuare în emisar a apei în exces; d) lucrări de combatere a eroziunii solului şi de ameliorare a terenurilor afectate de alunecări, prin care se previn, se diminuează sau se opresc procesele de degradare a terenurilor. Aceste amenajări cuprind lucrări pentru protecţia solului, regularizarea scurgerii apei pe versanţi, stingerea formatiunilor torentiale, stabilizarea nisipurilor mişcătoare; e) amenajări pedoameliorative pe terenurile sărăturate, acide şi pe nisipuri, pe terenurile poluate, inclusiv cu reziduuri petroliere, cu halde de la exploatările miniere, pe alte terenuri neproductive, cuprinzând şi lucrările de nivelare-modelare, de scarificare, de afanare adanca, rigole şi santuri de scurgere a apei, araturile în benzi cu coame, udarile de spalare a sarurilor, aplicarea de amendamente, precum şi îngrăşăminte, în scopul valorificării pentru agricultura şi, după caz, pentru silvicultura; f) perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului; g) alte soluţii tehnice şi lucrări noi, rezultate din activitatea de cercetare. (3) Amenajările de îmbunătăţiri funciare pot prelua din surse de apa autorizate necesarul pentru irigarea culturilor agricole şi alimentarea cu apa a unor localităţi, amenajări piscicole, incinte agricole şi industriale şi asigura protecţia localităţilor şi a oricăror categorii de construcţii împotriva efectelor alunecarilor de teren şi a inundaţiilor, precum şi protecţia lacurilor de acumulare împotriva colmatarii. (4) Realizarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare la nivel naţional are loc pe baza programelor şi strategiei sectoriale, iar la nivel local, conform nevoilor autorităţilor publice locale, ale persoanelor juridice sau fizice interesate, pe baza programelor zonale şi locale de amenajare a teritoriului. (5) Proiectarea, executarea şi exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare se fac în corelare cu lucrările de gospodărire a apelor, hidroenergetice, silvice, de gestionare a căilor de comunicaţie, în acord cu interesele proprietarilor de terenuri şi cu documentaţiile de urbanism şi de amenajare a teritoriului, ţinând seama de cerinţele de protecţie a mediului. Articolul 3Prezenta lege are drept scop: a) reglementarea regimului juridic al proprietăţii şi folosinţei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi a terenului aferent, precum şi mecanismele de dobândire şi/sau transmitere a dreptului de proprietate, administrare sau folosinţă asupra acestei infrastructuri; b) instituirea cadrului de reglementare a infiintarii şi funcţionarii Administraţiei Naţionale a Imbunatatirilor Funciare, denumita în continuare Administraţie, persoana juridică română de interes public naţional în sectorul imbunatatirilor funciare, care desfăşoară activităţile prevăzute de prezenta lege; c) reglementarea infiintarii şi funcţionarii organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi a federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare în vederea desfăşurării activităţilor de îmbunătăţiri funciare atât în interesul membrilor lor, cat şi în interesul public; d) stabilirea serviciilor prestate de Administraţie organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi mecanismele de finanţare a acestor activităţi; e) stabilirea atribuţiilor autorităţii publice centrale, denumita în continuare ministerul, care coordonează elaborarea strategiei şi politicilor în sectorul imbunatatirilor funciare; f) stabilirea principiilor reorganizării Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A.; g) stabilirea sancţiunilor care se aplică în cazul încălcării prevederilor prezentei legi. Articolul 4Principiile care stau la baza realizării obiectivelor imbunatatirilor funciare sunt următoarele: a) exploatarea echitabila a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, sistemelor de irigaţii sau desecare şi drenaj şi a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a eroziunii solului pentru asigurarea protecţiei intereselor tuturor beneficiarilor; b) consultarea şi, după caz, implicarea beneficiarilor, organizaţiilor neguvernamentale şi a altor reprezentanţi ai societăţii civile în luarea deciziilor în scopul promovării adoptării rationale, eficiente şi transparente a acestora; c) realizarea, în principal, de către proprietarii de teren, individual sau prin organizaţiile de îmbunătăţiri funciare ori federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare a exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor amenajărilor de îmbunătăţiri funciare situate pe terenurile pe care le deţin, inclusiv a lucrărilor de reabilitare, executare de investiţii şi suportarea costurilor acestor activităţi; statul intervine prin Administraţie şi prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea surselor proprii ale Administraţiei sau ale beneficiarilor amenajărilor declarate de utilitate publică, în cazurile în care proprietarii de teren nu pot desfăşura ei înşişi activităţi de îmbunătăţiri funciare; d) exploatarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare astfel încât să se prevină folosirea ineficienta a apei, excesul de umiditate, eroziunea şi poluarea solului şi să se promoveze protecţia mediului în conformitate cu standardele de mediu. Articolul 5Definiţiile termenilor utilizaţi în prezenta lege sunt prevăzute în anexa nr. 1. Capitolul II Organizaţiile şi federaţiile de organizaţii din domeniul imbunatatirilor funciare Articolul 6 (1) Persoanele fizice sau persoanele juridice care deţin în baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosinţă terenuri deservite de sisteme de irigaţii sau de desecare şi drenaj ori de lucrări de apărare împotriva inundaţiilor sau de combatere a eroziunii solului pot constitui o organizaţie de îmbunătăţiri funciare, denumita în continuare organizaţia, pentru a desfăşura una sau mai multe dintre următoarele activităţi de interes public:--------------Partea introductivă a alin. (1) al art. 6 a fost modificată de pct. 1 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. a) livrarea apei pentru irigat, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile unui sistem de irigaţii care deserveşte mai mulţi proprietari de teren; b) exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile unui sistem de desecare şi drenaj care deserveşte mai mulţi proprietari de teren; c) întreţinerea şi reparaţiile lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor care protejeaza terenul mai multor proprietari de teren; d) întreţinerea şi reparaţiile lucrărilor de combatere a eroziunii solului şi desfăşurarea altor activităţi de îmbunătăţiri funciare care protejeaza solul de pe terenul mai multor proprietari de teren. (2) Organizaţiile sunt persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimonial, ce se constituie şi funcţionează în conformitate cu prevederile prezentei legi. Articolul 7 (1) Organizaţia îşi desfăşoară activitatea în cadrul unei suprafeţe de teren clar delimitate, amenajată cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, denumita în continuare teritoriul organizaţiei. (2) Organizaţia care îndeplineşte mai multe dintre activităţile prevăzute la art. 6 le va specifică în statut, precizând care este activitatea principala pe care o va desfăşura. (3) Organizaţia care are ca activitate principala exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile unui sistem de irigaţii, precum şi livrarea apei pentru irigat va include în denumirea sa menţiunea organizaţia utilizatorilor de apa pentru irigaţii, urmată de denumirea localităţii unde funcţionează sau de o alta denumire proprie. (4) Organizaţia care are ca activitate principala exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile unui sistem de desecare şi drenaj va include în denumirea sa menţiunea organizaţia de desecare şi drenaj, urmată de denumirea localităţii unde funcţionează sau de o alta denumire proprie. (5) Organizaţia care are ca activitate principala întreţinerea şi reparaţiile unor lucrări de apărare împotriva inundaţiilor va include în denumirea sa menţiunea organizaţia de apărare împotriva inundaţiilor, urmată de denumirea localităţii unde funcţionează sau de o alta denumire proprie. (6) Organizaţia care are ca activitate principala întreţinerea şi reparaţiile lucrărilor de combatere a eroziunii solului va include în denumirea sa menţiunea organizaţie de combatere a eroziunii solului, urmată de denumirea localităţii unde funcţionează sau de o alta denumire proprie. Articolul 8În realizarea activităţilor de interes public, organizaţiile au următoarele atribuţii: a) încheie contracte de prestări de servicii de îmbunătăţiri funciare potrivit prevederilor prezentei legi; b) prestează servicii de îmbunătăţiri funciare către membrii săi; c) livreaza apa pentru irigaţii sau prestează alte servicii de îmbunătăţiri funciare, pe bază de contract potrivit prevederilor prezentei legi, persoanelor care nu sunt membri ai organizaţiei şi care deţin în proprietate sau folosinţă terenuri situate pe teritoriul organizaţiei; d) încasează tarife pentru serviciile prestate de la membrii organizaţiei şi de la persoanele care nu sunt membri, în vederea acoperirii costurilor acestor servicii; e) achiziţionează, închiriază, exploatează, întreţin şi repara instalaţiile de îmbunătăţiri funciare şi alte echipamente necesare; f) organizează cursuri de instruire a membrilor lor pentru pregătirea exploatării şi întreţinerii sistemului de irigaţii sau desecare şi drenaj ori a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau de combatere a eroziunii solului, de protecţie a muncii, pentru asimilarea tehnicilor de îmbunătăţiri funciare şi promovarea utilizării noilor tehnici şi tehnologii; g) asigura paza şi protecţia corespunzătoare a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din cadrul sistemului de irigaţii sau de desecare şi drenaj, pe care o deţin în proprietate sau folosinţă, a lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau combatere a eroziunii solului, în vederea prevenirii sau reducerii pagubelor şi păstrării integrităţii acestora; h) reabiliteaza, modernizează şi dezvolta infrastructura de îmbunătăţiri funciare de pe teritoriul sau; i) încheie contracte pentru achiziţia de bunuri şi prestarea de servicii necesare desfăşurării activităţii lor cuprinzând proiectarea şi lucrările de reabilitare, modernizare şi dezvoltare a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare de pe teritoriul sau; j) angajează credite şi prezintă garanţii potrivit legislaţiei în vigoare; k) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de prezenta lege. Articolul 9 (1) Veniturile unei organizaţii se pot constitui din: a) tarife pentru servicii de irigaţii;--------------Litera a) a alin. (1) al art. 9 a fost modificată de pct. 2 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. b) tarife de desecare şi drenaj; c) tarife de apărare împotriva inundaţiilor, de combatere a eroziunii solului şi alte activităţi de îmbunătăţiri funciare; d) o cotizatie anuală; e) donaţii, legate şi sponsorizări, potrivit legii; f) subvenţii acordate de la bugetul de stat. (2) Tarifele şi cotizaţiile restante, datorate organizaţiei de membri sau persoanele care nu sunt membri ai acesteia, se pot recupera pe baza angajamentelor de plată semnate de aceştia, care constituie titluri executorii. Articolul 10 (1) Organizaţia care prestează servicii unei persoane care nu este membru al acesteia şi care deţine în proprietate sau folosinţă teren în cadrul teritoriului respectiv percepe tarife care să acopere integral costurile prestării serviciilor de îmbunătăţiri funciare către acea persoana. (2) Membrii organizaţiilor pot beneficia de o reducere a tarifului de prestare a serviciilor de îmbunătăţiri funciare în conformitate cu hotărârile adunării generale. (3) Tarifele pentru prestarea serviciilor de îmbunătăţiri funciare de interes general, altele decât livrarea apei pentru irigaţii, pot fi încasate prin compartimentele de specialitate ale administraţiei publice locale. Mecanismul de încasare a acestor tarife şi de decontare a cheltuielilor efectuate pentru desfăşurarea acestei activităţi se va reglementa printr-un protocol-cadru aprobat prin ordin comun al ministrului agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale şi al ministrului administraţiei şi internelor, în baza căruia se pot încheia, la nivel local, protocoale între organizaţii şi consiliile locale pe raza teritorială a cărora se afla situat teritoriul organizaţiei. (4) Pentru recuperarea tarifelor şi cotizaţiilor restante datorate de membri şi persoanele care nu sunt membri ai organizaţiei, adunarea generală poate să hotărască instituirea de garanţii. Articolul 11Excedentul, ca parte a veniturilor ce depăşeşte cheltuielile într-un an financiar, rămâne la dispoziţia organizaţiei şi se distribuie către rezerve sau este folosit pentru activitatea următorilor ani. Articolul 12Oricare persoana fizica sau persoana juridică, care deţine în baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosinţă teren situat pe teritoriul organizaţiei sau care are, în condiţiile Legii nr. 213/1998privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în administrare ori în folosinţă astfel de terenuri sau infrastructura de îmbunătăţiri funciare aflate în proprietatea publică ori privată a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, poate fi membra a unei organizaţii.--------------Art. 12 a fost modificat de pct. 3 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 13 (1) În vederea dobândirii personalităţii juridice, persoanele care şi-au manifestat voinţa de a fi membre ale organizaţiei încheie actul constitutiv şi statutul organizaţiei, în forma autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.--------------Alin. (1) al art. 13 a fost modificat de pct. 4 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005.(1^1) Statutul organizaţiei este adoptat cu majoritatea simpla a voturilor participanţilor la adunarea constitutivă, cu condiţia ca aceşti participanţi să deţină în proprietate, în administrare sau în folosinţă cel puţin jumătate din suprafaţa de teren a teritoriului organizaţiei şi să fie de acord sa preia întreaga răspundere a exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor infrastructurii de îmbunătăţiri funciare situate pe teritoriul organizaţiei.--------------Alin. (1^1) al art. 13 a fost introdus de pct. 5 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (2) Conţinutul minim al actului constitutiv şi al statutului organizaţiilor se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care aproba şi modelul documentelor de constituire şi organizare. (3) Organizaţia constituită potrivit legii rămâne deschisă şi va primi noi membri până la nivelul teritoriului organizaţiei.--------------Alin. (3) al art. 13 a fost introdus de pct. 6 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 14 (1) Procedura de constituire a organizaţiilor va fi prevăzută în normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (2) Pe baza avizului Oficiului de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, denumit în continuare Oficiul de reglementare, constituirea organizaţiilor se autorizeaza prin ordin al ministrului, prin care se dispune şi înregistrarea acestora în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare. (3) Organizaţia dobândeşte personalitate juridică la data înregistrării sale în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare. Articolul 15 (1) Organizaţia are următoarele organe de conducere şi comisii: a) adunarea generală; b) consiliul de administraţie; c) comisia de cenzori; d) comisia de conciliere a neintelegerilor din interiorul organizaţiei, denumita în continuare comisie de conciliere. (2) Deciziile consiliului de administraţie sunt puse în executare de director şi personalul tehnic şi economic de execuţie al organizaţiei. Articolul 16Modul de organizare şi funcţionare a organelor de conducere şi a comisiilor organizaţiilor se reglementează prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, cu excepţiile prevăzute în acest capitol. Articolul 17Adunarea generală este organul de conducere al organizaţiei, compus din membrii organizaţiei sau reprezentanţii acestora, care se întruneşte cel puţin de doua ori pe an şi are drept de control permanent asupra organelor prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b), c) şi d). Articolul 18 (1) Statutul unei organizaţii care nu are sistem de reprezentare va menţiona modalitatea de alocare a voturilor fiecărui membru la şedinţele adunărilor generale, proporţional cu mărimea suprafeţei de teren deţinute în proprietate, administrare sau folosinţă sau pe o alta baza echitabila care să protejeze interesele fiecărui membru. (2) Un membru al organizaţiei poate deţine cel mult două cincimi din numărul total de voturi. (3) Membrii unei organizaţii care nu are un sistem de reprezentare, precum şi proprietarii care au dat în folosinţă terenurile pe care le deţin unei persoane care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 12 pentru a fi membru al unei organizaţii pot fi reprezentaţi în adunările generale pe baza unei procuri speciale, autentificată. Articolul 19Comisia de conciliere soluţionează neînţelegerile patrimoniale în legătură cu activitatea organizaţiei privind: a) modalitatea de calcul şi cuantumul tarifelor practicate pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare prestate de organizaţie şi al altor asemenea tarife, precum şi al cotizaţiilor; b) suportarea de către membri a costurilor de exploatare, întreţinere şi reparaţii a infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aflate în folosinţă sau proprietatea organizaţiei; c) livrarea apei pentru irigaţii şi prestarea altor servicii de îmbunătăţiri funciare la termenele şi în condiţiile stabilite, cu nerespectarea principiului distribuţiei echitabile şi protecţiei intereselor tuturor beneficiarilor; d) orice alte neintelegeri patrimoniale dintre organizaţie şi membrii săi, precum şi dintre membrii organizaţiei. Articolul 20 (1) Orice membru al organizaţiei care a suportat un prejudiciu de natura celor prevăzute la art. 19 se poate adresa preşedintelui comisiei de conciliere cu o cerere. (2) Cererea va fi soluţionată de comisia de conciliere în termen de 14 zile de la data depunerii, cu participarea părţilor, personal sau prin reprezentant. (3) Comisia de conciliere analizează cererea şi probele depuse de părţi şi emite o decizie motivată de admitere sau respingere a acesteia. (4) Decizia emisă de comisia de conciliere este definitivă şi obligatorie pentru părţi şi poate fi atacată la instanţa competenţa în termen de 30 de zile de la comunicare. Articolul 21Membrii consiliului de administraţie, ai comisiei de cenzori şi ai comisiei de conciliere nu sunt salariaţi ai organizaţiei. Articolul 22 (1) Federaţia de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, denumita în continuare federatie, se înfiinţează din două sau mai multe organizaţii de îmbunătăţiri funciare, în vederea exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor unor părţi dintr-o amenajare sau a unei întregi amenajări de îmbunătăţiri funciare care deserveşte în comun organizaţiile membre. (2) Federaţia exploatează, întreţine şi repara infrastructura de îmbunătăţiri funciare situata în afară teritoriului organizaţiilor cărora le poate presta servicii de îmbunătăţiri funciare şi care este în legătură funcţională cu sistemele de irigaţii, de desecare şi drenaj, cu lucrările de apărare împotriva inundaţiilor sau de combatere a eroziunii solului exploatate, întreţinute şi reparate exclusiv de acele organizaţii. (3) Federaţiile sunt persoane juridice de utilitate publică fără scop patrimonial, ce se constituie şi funcţionează în conformitate cu prevederile prezentei legi. (4) Pot dobândi calitatea de membru al unei federaţii numai acele organizaţii care beneficiază de partea din amenajarea de îmbunătăţiri funciare sau de întreaga amenajare pe care federaţia o exploatează, întreţine şi repara şi cărora li se pot presta servicii de îmbunătăţiri funciare de acea federatie. Articolul 23 (1) Federaţiile se constituie prin adoptarea de către organizaţiile membre a actului constitutiv şi a statutului, al căror conţinut minim se stabileşte prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care cuprind şi modelul documentelor de constituire şi organizare. (2) Constituirea federaţiilor se face cu respectarea aceloraşi condiţii de avizare, autorizare, forma şi publicitate ca şi cele cerute pentru constituirea organizaţiilor şi potrivit procedurii prevăzute de normele metodologice de aplicare a prezentei legi. (3) Federaţiile se organizează şi funcţionează în conformitate cu prevederile normelor metodologice de aplicare a prezentei legi.--------------Alin. (3) al art. 23 a fost introdus de pct. 7 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 24Dizolvarea, lichidarea şi reorganizarea organizaţiilor şi federaţiilor, precum şi modificarea statutului acestora se fac potrivit normelor metodologice de aplicare a prezentei legi, cu avizul Oficiului de reglementare. Capitolul III Dreptul de proprietate şi de folosinţă asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare şi a terenului Articolul 25Asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii, înfiinţate potrivit Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 147/1999privind asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 573/2001, cu modificările ulterioare, care se reorganizează, în condiţiile prezentei legi, în organizaţii ale utilizatorilor de apa pentru irigaţii, preiau bunurile mobile şi imobile aflate în proprietatea sau în folosinţă acestora, precum şi: a) dreptul de proprietate deţinut de asociaţia utilizatorilor de apa pentru irigaţii asupra infrastructurii de irigaţii, constând din staţii de pompare de punere sub presiune şi construcţii hidrotehnice, împreună cu dotările şi terenul aferent, conducte subterane, precum şi alte asemenea bunuri situate pe teritoriul organizaţiei şi obligaţiile corelative; b) dreptul de folosinţă deţinut de asociaţia utilizatorilor de apa pentru irigaţii asupra infrastructurii de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, constând din staţii de pompare de punere sub presiune şi construcţii hidrotehnice, împreună cu dotările şi terenul aferent, conducte subterane, precum şi alte asemenea bunuri situate pe teritoriul organizaţiei.--------------Art. 25 a fost modificat de pct. 8 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 26 (1) Infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului, aflată în folosinţă Administraţiei, societăţilor comerciale, staţiunilor şi institutelor de cercetare şi producţie agricolă, unităţilor de învăţământ agricol şi silvic, precum şi a altor instituţii publice, situata pe teritoriul unei organizaţii, se transmite la cerere, fără plata, în proprietatea acelei organizaţii, în condiţiile legii. (2) Infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al unităţilor administrativ-teritoriale se transmite, la cerere, în proprietatea sau folosinţă organizaţiilor ori federaţiilor prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau al municipiului Bucureşti, în condiţiile legii. (3) Organizaţiile dobândesc dreptul de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, în condiţiile Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 27 (1) Federaţiile pot primi în folosinţă gratuita, în condiţiile legii, o parte dintr-o amenajare de îmbunătăţiri funciare sau o întreaga amenajare de îmbunătăţiri funciare aflată în proprietatea publică a statului. (2) Condiţiile exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor efectuate de federatie asupra părţii de amenajare sau întregii amenajări de îmbunătăţiri funciare aflate în folosinţă gratuita, conform alin. (1), precum şi durata folosinţei sunt cuprinse în protocolul de transmitere a folosinţei gratuite. Articolul 28Administraţia, organizaţiile şi federaţiile au obligaţia asigurării pazei şi protecţiei infrastructurii pe care o exploatează, o întreţin şi o repara, potrivit legii. Articolul 29 (1) Administraţia administrează infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public şi privat al statului, cu excepţia celei situate pe terenurile incluse în fondul forestier proprietate publică a statului, administrate de Regia Naţionala a Pădurilor - Romsilva. (2) Lista bunurilor care alcătuiesc infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului este prevăzută în anexa nr. 2. Articolul 30Infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului privat al statului, situata pe terenurile cu destinaţie agricolă deţinute în exploatare de societăţile comerciale cu capital majoritar de stat, se transmite în administrare Administraţiei şi se înregistrează în patrimoniul acesteia, cu reducerea corespunzătoare a capitalului lor social, prin diminuarea participatiei statului.--------------Art. 30 a fost modificat de pct. 9 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 31Bunurile ce alcătuiesc infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului se transmit în administrarea Administraţiei, cu specificarea obligaţiilor acesteia privind exploatarea, întreţinerea, reparaţiile şi paza integrităţii acestor bunuri. Articolul 32Amenajările de îmbunătăţiri funciare, sistemele de irigaţii sau desecare şi drenaj şi lucrările de apărare împotriva inundaţiilor ori combatere a eroziunii solului pot fi de utilitate publică, în condiţiile legii. Articolul 33 (1) Administraţia, organizaţiile şi federaţiile pot dobândi, în condiţiile legii, un drept de servitute asupra terenului unui proprietar, acolo unde acesta se justifica din motive tehnice şi economice, cu acordul scris al proprietarilor de teren, potrivit legii. (2) Reprezentanţii Administraţiei, organizaţiilor şi federaţiilor pot intra pe terenul unei persoane, în cazuri de urgenta, în scopul efectuării de controale, remedierii unor defectiuni, inlaturarii urmărilor unor dezastre şi aplicării de măsuri de protecţie a mediului înconjurător. (3) Proprietarii de teren vor fi despăgubiţi, potrivit legii, pentru daunele provocate terenului sau culturilor lor, în cazurile menţionate la alin. (1) şi (2). Articolul 34Pentru realizarea oricărei investiţii, scoaterea din circuitul agricol a terenurilor deservite de infrastructura de îmbunătăţiri funciare aparţinând domeniului public al statului se face prin hotărâre a Guvernului, iar a celor deservite de infrastructura aparţinând domeniului privat al statului sau persoanelor fizice, la cererea acestora, se face prin ordin al ministrului. Capitolul IV Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare Articolul 35 (1) În termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, se înfiinţează Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare prin reorganizarea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A., care se divizeaza în vederea privatizării conform principiilor stabilite de prezenta lege. (2) Administraţia este persoana juridică română de interes public naţional şi funcţionează pe bază de gestiune economică şi autonomie financiară, sub autoritatea ministerului. (3) Sediul central al Administraţiei este în Bucureşti, Sos. Oltenitei nr. 35-37, sectorul 4. (4) Administraţia îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare şi cu regulamentul de organizare şi funcţionare, care se aproba prin hotărâre a Guvernului.--------------Alin. (4) al art. 35 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (5) Administraţia are în structura sa sucursale fără personalitate juridică, care au în alcătuire unităţi de administrare organizate la nivelul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare sau al grupurilor de amenajări de îmbunătăţiri funciare.--------------Alin. (5) al art. 35 a fost modificat de pct. 10 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 36 (1) Administraţia desfăşoară următoarele activităţi: a) exploatează, întreţine şi repara amenajările de îmbunătăţiri funciare declarate de utilitate publică; b) realizează investiţii privind reabilitarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare existente şi construcţia de noi amenajări; c) desfăşoară activităţi de informare şi instruire în domeniul imbunatatirilor funciare; d) realizează şi asigura funcţionarea sistemului naţional de supraveghere, evaluare, prognoza şi avertizare privind efectele economice şi ecologice ale activităţilor de îmbunătăţiri funciare; e) prin amenajările de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea sa asigura şi alimentarea cu apa a unor localităţi, amenajări piscicole, incinte agricole şi industriale, în condiţiile legii;--------------Litera e) a alin. (1) al art. 36 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. f) prestează servicii de îmbunătăţiri funciare către organizaţii, federaţii şi alte persoane fizice şi juridice;--------------Litera f) a alin. (1) al art. 36 a fost modificată de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005.f^1) desfăşoară activităţi de cooperare internationala, în limitele împuternicirii acordate de minister;--------------Litera f^1) a alin. (1) al art. 36 a fost introdusă de pct. 11 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. g) desfăşoară alte activităţi de interes public prevăzute de prezenta lege. (2) Administraţia aplica principiile realizării obiectivelor imbunatatirilor funciare stabilite de prezenta lege, gestionează eficient resursele proprii şi pe cele date în administrarea sa, prin valorificarea optima a acestora şi, totodată, asigura integritatea şi funcţionarea durabila a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea sa şi contractează cu terţi furnizori achiziţia de bunuri şi servicii, cu respectarea legislaţiei privind achiziţiile publice de bunuri şi servicii. Articolul 37 (1) Administraţia exploatează, administrează, întreţine şi repara amenajările de îmbunătăţiri funciare din domeniului public sau privat al statului declarate de utilitate publică. (2) Lista iniţială a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare ce se administrează de Administraţie este inclusă în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei.--------------Alin. (2) al art. 37 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (3) O amenajare de îmbunătăţiri funciare sau o parte autonomă funcţional a unei amenajări de îmbunătăţiri funciare este declarata de utilitate publică, potrivit criteriilor stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi.--------------Alin. (3) al art. 37 a fost modificat de pct. 13 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005.(3^1) Anual, în funcţie de îndeplinirea criteriilor stabilite conform alin. (3), lista amenajărilor ce se administrează de Administraţie se modifica sau se completează şi se aproba prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Administraţiei.--------------Alin. (3^1) al art. 37 a fost introdus de pct. 14 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (4) Costurile de desfăşurare de activităţilor prevăzute la alin. (1) se acoperă cu tarifele pentru serviciile prestate în conformitate cu prevederile prezentei legi şi, în completare, din fonduri publice. (5) Anual, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului, se aproba nivelul fondurilor publice pe activităţi şi amenajări de îmbunătăţiri funciare de utilitate publică, precum şi cota din cheltuielile de exploatare, întreţinere şi reparaţii ce se va suporta din tarife şi cota ce se va suporta de la bugetul de stat, pentru alte activităţi de îmbunătăţiri funciare decât cele de irigaţii. Articolul 38 (1) Dacă o amenajare de îmbunătăţiri funciare sau o parte a unei amenajări de îmbunătăţiri funciare nu mai îndeplineşte criteriile prevăzute la art. 37 alin. (3), prin hotărâre a Guvernului i se retrage recunoaşterea de utilitate publică şi, după caz, se trece din domeniul public în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale.--------------Alin. (1) al art. 38 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (2) Amenajările de îmbunătăţiri funciare sau părţile unor amenajări de îmbunătăţiri funciare, prevăzute la alin. (1), pot fi: a) transmise în proprietate sau date în folosinţă gratuita unei organizaţii ori federaţii, potrivit legii; b) vândute unui cumpărător privat, potrivit legii; c) concesionate sau închiriate, potrivit legii; d) conservate pentru o perioadă de până la 3 ani; e) scoase din funcţiune, potrivit legii; f) valorificate, potrivit legii.--------------Alin. (2) al art. 38 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (3) Trecerea în conservare a unei amenajări de îmbunătăţiri funciare sau a unei părţi a unei amenajări de îmbunătăţiri funciare se realizează prin asigurarea pazei acesteia şi depozitarea corespunzătoare a echipamentelor şi instalaţiilor de pompare dezafectate.--------------Alin. (3) al art. 38 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (4) Cheltuielile de conservare şi de asigurare a pazei se suporta din subvenţii de la bugetul de stat.--------------Alin. (4) al art. 38 a fost modificat de pct. 15 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005.--------------Alin. (5) al art. 38 a fost abrogat de pct. 16 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 39Administraţia îndeplineşte următoarele atribuţii: a) întocmeşte şi pune în aplicare planurile anuale de exploatare, întreţinere şi reparaţii ale amenajărilor de îmbunătăţiri funciare declarate de utilitate publică; b) elaborează bugetul de venituri şi cheltuieli şi planul de activitate pentru exerciţiul financiar următor; c) inventariaza anual amenajările de irigaţii functionale; d) stabileşte tarife pentru servicii de îmbunătăţiri funciare; e) elaborează studii, proiecte, programe şi propuneri anuale pentru investiţii în reabilitarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare existente sau executa noi amenajări şi supraveghează realizarea acestor lucrări de investiţii; f) urmăreşte impactul asupra mediului înconjurător al activităţilor de îmbunătăţiri funciare şi ia măsuri de diminuare sau corective în conformitate cu legislaţia protecţiei mediului; g) asigura paza şi protecţia infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare pe care le administrează, exploatează, întreţine şi repara; h) urmăreşte permanent starea tehnica a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrare; i) desfăşoară acţiuni de prevenire şi protecţie a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare aflate în administrarea sa faţă de acţiunea factorilor de risc şi a calamităţilor naturale, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice; j) pregăteşte şi pune în aplicare planurile de acţiune în cazuri de urgenta; k) emite avize tehnice pentru instalaţiile care se amplaseaza şi construcţiile care se executa în zona amenajărilor de îmbunătăţiri funciare din administrarea sa; l) elaborează şi finanţează planul propriu de cercetare, proiectare şi informatica; m) coordonează şi îndrumă metodologic controlul tehnic de calitate a exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, efectuat de sucursalele teritoriale; n) avizează documentaţiile tehnice, contractează şi finanţează lucrările de investiţii contractate cu terţi furnizori şi verifica derularea şi receptionarea lucrărilor, potrivit legii;--------------Litera n) a art. 39 a fost modificată de pct. 17 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. o) elaborează studiile privind necesarul forţei de muncă pe structuri de personal, pregătirea şi perfecţionarea întregului personal, selectarea şi promovarea acestuia în cadrul unităţilor din subordine; p) organizează şi aproba planul de audit public intern, organizează controlul financiar preventiv şi evidenta angajamentelor conform legii, efectuează analize economice şi tehnice asupra organizării şi desfăşurării activităţilor;--------------Litera q) a art. 39 a fost abrogată de pct. 18 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 40Pentru realizarea activităţilor sale, Administraţia contractează cu terţi furnizori elaborarea de studii, prestarea de servicii de cercetare şi/sau de proiectare, executarea de lucrări de construcţii, întreţinere şi reparaţii, inclusiv achiziţionarea sau închirierea echipamentului necesar desfăşurării activităţilor sale, precum şi a echipamentelor de intervenţie pentru a face faţa situaţiilor de urgenta, cu respectarea legislaţiei în vigoare privind achiziţiile publice.--------------Art. 40 a fost modificat de pct. 19 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 41 (1) Finanţarea cheltuielilor curente ale Administraţiei se asigura din venituri proprii şi din subvenţii de la bugetul de stat. (2) Cheltuielile de natura investiţiilor se acoperă total sau parţial de la bugetul de stat, după cum urmează: a) obiectivele de investiţii noi sau în continuare privind infrastructura de îmbunătăţiri funciare din domeniul public al statului, total de la bugetul de stat, iar cele privind infrastructura de îmbunătăţiri funciare din domeniul privat al statului, parţial de la bugetul de stat; b) studiile, proiectarea şi cercetarea aplicativa legate de obiectul sau de activitate, total de la bugetul de stat; c) dotările independente aferente amenajărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul public al statului, total de la bugetul de stat; d) expertizarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare din cadrul infrastructurii aparţinând domeniului public al statului şi consultanţa de specialitate referitoare la aceste lucrări, total de la bugetul de stat; e) alte cheltuieli asimilate investiţiilor, potrivit legii, total de la bugetul de stat. (3) Veniturile proprii ale Administraţiei se constituie din: a) tarife de prestări de servicii de irigaţii percepute beneficiarilor pentru serviciile de livrare a apei de irigaţii, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de irigaţii declarate de utilitate publică; b) tarife de prestări de servicii de desecare şi drenaj, apărare împotriva inundaţiilor şi combatere a eroziunii solului, percepute beneficiarilor, referitoare la exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de îmbunătăţiri funciare declarate de utilitate publică, altele decât cele de irigaţii; c) dobânzi încasate pentru depozitele şi sumele disponibile din conturile proprii; d) dobânzi şi penalităţi percepute pentru serviciile prestate, a căror contravaloare nu a fost încasată la termen; e) tarife de prestări de servicii de alimentare cu apa a unor localităţi, amenajări piscicole, incinte agricole şi industriale. (4) Cheltuielile administrative, materiale şi de personal necesare desfăşurării activităţilor Administraţiei se acoperă total sau parţial din subvenţii de la bugetul de stat, după cum urmează: a) exploatarea, întreţinerea, reparaţiile şi administrarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare declarate de utilitate publică, care nu sunt amenajări de irigaţii, total de la bugetul de stat; b) acţiunile de apărare împotriva inundaţiilor, fenomenelor meteorologice periculoase şi accidentelor la construcţiile hidrotehnice, precum şi constituirea stocurilor de materiale şi mijloace de apărare, total de la bugetul de stat; c) reabilitarea infrastructurii aparţinând domeniului public al statului din amenajările de îmbunătăţiri funciare existente sau conservarea obiectivelor de investiţii sistate ori întrerupte temporar, total de la bugetul de stat; d) reabilitarea infrastructurii aparţinând domeniului privat al statului din amenajările de îmbunătăţiri funciare existente, parţial de la bugetul de stat; e) protecţia mediului prin lucrări de îmbunătăţiri funciare şi monitorizarea efectelor acestor lucrări, total de la bugetul de stat; f) informarea publică şi instruirea în domeniul imbunatatirilor funciare, parţial de la bugetul de stat; g) funcţionarea sistemului naţional de supraveghere, evaluare, prognoza şi avertizare privind efectele economice şi ecologice ale activităţilor de îmbunătăţiri funciare, total de la bugetul de stat; h) conservarea şi asigurarea pazei amenajărilor de îmbunătăţiri funciare neutilizate, aflate în conservare, total de la bugetul de stat; i) salarizarea personalului prevăzut în statele de funcţii ale unităţii centrale, ale sucursalelor teritoriale şi ale unităţilor de administrare ale Administraţiei, precum şi cheltuielile curente necesare funcţionarii acestora, parţial de la bugetul de stat; j) paza amenajărilor de îmbunătăţiri funciare în afară perioadei de utilizare, total de la bugetul de stat; k) executarea probelor tehnologice, epuizmentelor şi consumul de energie pe perioada nefunctionarii, total de la bugetul de stat.--------------Art. 41 a fost modificat de pct. 20 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 42Pentru cazuri excepţionale, cum sunt calamitatile produse de cauze naturale sau de activităţile antropice neprevăzute, care fac imposibila funcţionarea întregii amenajări de îmbunătăţiri funciare sau a unei părţi a acesteia, Guvernul, la propunerea ministerului, poate aproba măsurile tehnice şi fondurile necesare pentru remedierea avariilor, înlăturarea efectelor defavorabile şi repunerea în stare de funcţionare a infrastructurii afectate. Articolul 43 (1) Patrimoniul Administraţiei se constituie prin preluarea unei părţi a activului patrimonial al Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. şi cuprinde bunurile corporale aparţinând domeniului privat al statului necesare desfăşurării activităţii sale, precum şi bunuri necorporale, cum este dreptul de administrare şi folosinţă a bunurilor din domeniul public sau privat al statului, conform hotărârii Adunării generale a acţionarilor Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. (2) Valoarea iniţială a patrimoniului Administraţiei se stabileşte pe baza datelor din ultima balanţa de verificare a Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. şi este inclusă în regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei, care se aproba prin hotărâre a Guvernului. Articolul 44Predarea-preluarea patrimoniului se face prin protocol încheiat între Societatea Naţionala "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. şi Administraţie, care se aproba prin ordin al ministrului. Protocolul va conţine în anexa inventarul activelor preluate. Articolul 45 (1) Administraţia este condusă de un consiliu de administraţie, ai cărui membri sunt numiţi prin ordin al ministrului şi care îşi desfăşoară activitatea potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei. (2) Activitatea curenta a Administraţiei este condusă de un director general. Executarea operaţiunilor Administraţiei este coordonata de directori executivi, angajaţi ai acesteia, aprobaţi de consiliul de administraţie şi numiţi de directorul general. (3) Activitatea curenta a sucursalelor teritoriale este condusă de directori. Articolul 46 (1) Consiliul de administraţie este compus din 7 membri, dintre care: a) 2 specialişti din cadrul ministerului, care răspund de sectorul imbunatatirilor funciare; b) unul desemnat de ministrul finanţelor publice; c) unul desemnat de autoritatea centrala pentru gospodărirea apelor; d) 3 specialişti recunoscuţi pe plan naţional în domeniul imbunatatirilor funciare. (2) Membrii consiliului de administraţie nu sunt salariaţi ai Administraţiei. (3) Consiliul de administraţie îşi numeşte un secretar care nu este membru al acestuia. Articolul 47 (1) Membrii consiliului de administraţie se numesc, la propunerea autorităţilor din care fac parte, prin ordin al ministrului, pentru o perioadă de 5 ani, cu excepţia celor nominalizaţi de minister, care vor fi membri ai consiliului de administraţie pe perioada cat deţin funcţia din minister. (2) Membrii consiliului de administraţie şi secretarul acestuia vor primi o indemnizaţie de şedinţa, care se plăteşte din bugetul Administraţiei. Cuantumul indemnizaţiei de şedinţa se aproba prin ordin al ministrului, la propunerea consiliului de administraţie, şi va fi de până la 20% din salariul directorului general. Articolul 48Consiliul de administraţie îndeplineşte următoarele atribuţii: a) prezintă un raport trimestrial şi anual către ministru privind activităţile şi performanţele Administraţiei; b) aproba proiectul situaţiilor financiare anuale ale Administraţiei după analiza raportului directorului general şi îl supune aprobării ministrului; c) aproba proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli, al programului de activitate pentru exerciţiul financiar următor şi al indicatorilor anuali de performanţă ai Administraţiei, pentru a fi înaintate spre aprobare ministerului; d) aproba numirea directorilor executivi şi a directorilor sucursalelor Administraţiei, la propunerea directorului general; e) aproba, la propunerea directorului general, structura organizatorică şi statul de funcţii ale Administraţiei, precum şi ale sucursalelor teritoriale; f) aproba propunerile de tarife şi structura tarifelor pentru livrarea apei pentru irigaţii, precum şi pentru alte servicii de îmbunătăţiri funciare; g) urmăreşte continuu şi analizează performanţele financiare şi de funcţionare ale Administraţiei; h) aproba, la propunerea directorului general, distribuirea excedentului provenit din veniturile proprii către investiţii de capital şi alte fonduri; i) asigura organizarea contabilităţii separat cu privire la veniturile proprii şi la subvenţiile alocate de la bugetul de stat în completarea acestora, precum şi cu privire la activitatea de irigaţii şi separat cu privire la alte activităţi de îmbunătăţiri funciare; j) aproba distribuirea pe sucursale teritoriale şi activităţi a subvenţiilor de la bugetul de stat prevăzute în bugetul ministerului, la propunerea directorului general; k) aproba regulamentele interne de funcţionare a Administraţiei; l) aproba planurile de intervenţie în caz de urgenta sau de accidente la construcţiile hidrotehnice aflate în administrarea sa; m) aproba obiectivele de investiţii finanţate din veniturile proprii ale Administraţiei, credite sau fonduri publice sau, după caz, propune obiective de investiţii a căror aprobare este de competenţa altor organe ale administraţiei publice centrale; n) aproba contractarea de credite interne potrivit reglementărilor în vigoare;--------------Litera n) a art. 48 a fost modificată de pct. 21 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. o) aproba programele de activitate anuale şi multianuale privind investiţiile, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile lucrărilor de îmbunătăţiri funciare; p) propune proiecte de investiţii pentru realizarea de noi amenajări de îmbunătăţiri funciare sau executarea de lucrări la amenajările existente care vor fi prezentate ministerului spre aprobare; q) aproba lista specialiştilor împuterniciţi pentru constatarea încălcării prevederilor prezentei legi şi aplicării sancţiunilor; r) stabileşte prerogativele directorului general în vederea negocierii contractului colectiv de muncă; s) aproba închirierea bunurilor din domeniul privat al statului, aparţinând patrimoniului Administraţiei; t) aproba orice alta măsura necesară desfăşurării activităţii Administraţiei, cu încadrarea în bugetul de venituri şi cheltuieli. Articolul 49 (1) Ministrul poate demite un membru al consiliului de administraţie în următoarele situaţii: a) absentează nejustificat la trei şedinţe consecutive ale consiliului de administraţie; b) desfăşoară activităţi concurente, este implicat în interes personal într-o achiziţie publică organizată de Administraţie sau orice alte activităţi ce conduc la un conflict de interese real sau potenţial; c) este condamnat pentru săvârşirea de infracţiuni; d) pentru alte motive, la propunerea preşedintelui consiliului de administraţie. (2) Consiliul de administraţie poate conferi prerogative de reprezentare directorilor sucursalelor teritoriale la nivel de amenajare pentru îndeplinirea atribuţiilor de serviciu ale acestora şi poate, de asemenea, recurge la experţi pentru studiul şi rezolvarea anumitor probleme tehnice complexe. Articolul 50 (1) Consiliul de administraţie se va întruni în şedinţe cel puţin o dată pe luna. Şedinţele consiliului de administraţie vor fi convocate de preşedinte. (2) Consiliul de administraţie ia decizii cu majoritatea absolută a voturilor, adopta propriile reguli de procedura, iar dezbaterile şedinţelor consiliului de administraţie se consemnează în procese-verbale de şedinţa. Articolul 51 (1) Directorul general este propus de consiliul de administraţie, potrivit legii, şi numit prin ordin al ministrului pentru un mandat de 5 ani, care poate fi reînnoit. Directorul general este angajat pe bază de contract individual de muncă şi contract de performanţă, anexa la contractul individual de muncă, încheiate cu consiliul de administraţie, în condiţiile legii.--------------Alin. (1) al art. 51 a fost modificat de pct. 22 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (2) Directorul general asigura conducerea generală a activităţilor curente ale Administraţiei, potrivit regulamentului de organizare şi funcţionare a acesteia şi deciziilor consiliului de administraţie. (3) Directorul general va fi supus evaluării anuale, în condiţiile legii. (4) Directorul general îndeplineşte următoarele atribuţii: a) propune structura organizatorică şi statul de funcţii ale Administraţiei şi le supune aprobării consiliului de administraţie; b) întocmeşte raportul anual de activitate şi, la solicitarea consiliului de administraţie, situaţiile financiare ale Administraţiei pentru anul în curs, precum şi proiectul programului de activităţi şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul următor; c) elaborează propuneri de distribuire a excedentului provenit din veniturile proprii către investiţii de capital şi alte fonduri, pe care le supune aprobării consiliului de administraţie; d) analizează, împreună cu directorii executivi, performanta economică a sucursalelor şi încadrarea acestora în bugetul de venituri şi cheltuieli, raportează consiliului de administraţie modul de îndeplinire a indicatorilor de performanţă şi stabileşte acţiunile ce se vor întreprinde; e) negociaza contractul colectiv de muncă împreună cu reprezentanţii salariaţilor; f) angajează şi concediază personalul şi încheie contractele individuale de muncă;--------------Litera f) a alin. (4) al art. 51 a fost modificată de pct. 23 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. g) încheie acte juridice în numele Administraţiei, potrivit delegării date de consiliul de administraţie; h) reprezintă Administraţia în relaţiile cu terţii, în limitele delegării acordate de consiliul de administraţie; i) asigura îndeplinirea obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite împreună cu consiliul de administraţie; j) deleagă directorilor sucursalelor teritoriale atribuţiile privind angajarea şi concedierea personalului, cu excepţia personalului de conducere; k) îndeplineşte alte atribuţii stabilite de consiliul de administraţie sau prevăzute de lege. Articolul 52 (1) Personalul Administraţiei va fi angajat, promovat şi eliberat din funcţie cu respectarea legislaţiei muncii în vigoare, a regulamentului de organizare şi funcţionare a Administraţiei şi a contractului colectiv sau individual de muncă. Salariaţii Administraţiei nu au statut de funcţionari publici. (2) Personalul necesar desfăşurării activităţii Administraţiei va fi preluat de la Societatea Naţionala "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. conform prevederilor legale în vigoare. (3) Numărul de posturi din structura organizatorică a Administraţiei care vor fi preluate de la Societatea Naţionala "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei. Dimensionarea personalului preluat de către Administraţie se va face conform normelor de muncă şi normativelor de personal în vigoare pentru organizarea şi desfăşurarea activităţii de îmbunătăţiri funciare, precum şi legislaţiei privind protecţia muncii. (4) Numărul de posturi necesar desfăşurării activităţii Administraţiei se stabileşte prin regulamentul de organizare şi funcţionare a acesteia. Articolul 53 (1) Administraţia îşi desfăşoară activitatea la nivel teritorial, prin sucursalele sale, şi la nivel de amenajare de îmbunătăţiri funciare sau grup de amenajări de îmbunătăţiri funciare, prin unităţile de administrare aflate în subordinea sucursalelor teritoriale. (2) Sucursalele sunt unităţi fără personalitate juridică, cu gestiune economico-financiară, care ţin evidenţa contabilă la nivel de balanţa de verificare. (3) Unităţile de administrare exploatează, întreţin, repara şi administrează amenajările de îmbunătăţiri funciare şi desfăşoară activităţi de îmbunătăţiri funciare în cadrul unei zone delimitate pe baza structurii functionale a amenajărilor sau grupurilor de amenajări pe care acestea le administrează. (4) Numărul sucursalelor, competenţa teritorială a acestora şi relaţiile functionale cu Administraţia, precum şi numărul unităţilor de administrare din cadrul fiecărei sucursale, competenţa teritorială a acestora şi relaţiile functionale cu sucursala teritorială se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei. (5) Directorii sucursalelor teritoriale ale Administraţiei se angajează în condiţiile legii şi se numesc în funcţie prin decizie a directorului general, cu aprobarea consiliului de administraţie. Conducătorii unităţilor de administrare se angajează în condiţiile legii şi se numesc în funcţie prin decizie a directorului general, la propunerea directorilor de sucursala. Atribuţiile directorilor de sucursala şi ale conducătorilor unităţilor de administrare se stabilesc prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei şi prin contractele individuale de muncă.--------------Art. 53 a fost modificat de pct. 24 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 54 (1) Activitatea fiecărei sucursale teritoriale este supravegheată de un consiliu de sucursala, iar activitatea fiecărei unităţi de administrare este supravegheată de un consiliu de unitate de administrare. Din aceste consilii fac parte reprezentanţi ai organizaţiilor, federaţiilor şi ai altor beneficiari de servicii de îmbunătăţiri funciare prestate de Administraţie. Din consiliile de sucursala fac parte şi specialişti recunoscuţi pe plan local în domeniul imbunatatirilor funciare. Consiliile de sucursala înaintează Consiliului de administraţie al Administraţiei, iar cele de unitate de administrare, conducerii sucursalei în subordinea căreia se afla unitatea de administrare recomandări de imbunatatire a activităţii sucursalei teritoriale, respectiv a unităţii de administrare. (2) Atribuţiile consiliilor de sucursala şi ale consiliilor de unitate de administrare, condiţiile şi procedura de desemnare şi de numire a membrilor lor, precum şi funcţionarea acestor consilii sunt prevăzute de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Administraţiei. (3) Pentru activitatea desfăşurată, membrii consiliului de sucursala şi ai consiliului de unitate de administrare nu sunt remuneraţi.--------------Art. 54 a fost modificat de pct. 25 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Capitolul V Serviciile de îmbunătăţiri funciare Articolul 55Administraţia livreaza apa pentru irigaţii, la solicitarea beneficiarilor, în următoarele condiţii: a) pe bază de contracte de prestări de servicii cu executare succesiva încheiate pe termen lung, denumite în continuare contracte multianuale; b) pe bază de contracte de livrare a apei pentru irigaţii cu executare dintr-o dată, denumite în continuare contracte sezoniere. Articolul 56Contractele multianuale se încheie pentru o durată cuprinsă între 3 şi 5 ani. Articolul 57Conform contractului multianual se plătesc următoarele tarife: a) un tarif anual; b) un tarif de livrare a apei pentru irigaţii. Articolul 58 (1) Tariful anual se calculează pentru fiecare punct de livrare a apei pentru irigaţii la care Administraţia livreaza apa beneficiarilor. (2) Tariful anual va acoperi costurile estimate de întreţinere şi reparaţii a infrastructurii de irigaţii din domeniul public şi domeniul privat al statului, aflată în administrarea Administraţiei. (3) Cuantumul tarifului anual se va stabili pentru fiecare punct de livrare a apei pentru irigaţii, anterior încheierii contractului multianual. Articolul 59Structura tarifelor pentru livrarea apei pentru irigaţii şi a tarifului anual, modalitatea de ajustare periodică a acestora, termenul de aducere la cunoştinţa beneficiarilor a cuantumului acestor tarife, termenul de încheiere a contractelor multianuale şi termenul de plată de către beneficiari a tarifului anual se stabilesc prin normele metodologice privind calculul şi plata tarifelor pentru serviciile de îmbunătăţiri funciare, ce se aproba prin ordin al ministrului, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice. Articolul 60 (1) În cazul neachitarii de către beneficiari a tarifului anual la termen, pentru anul respectiv, Administraţia poate rezilia contractul multianual, cu notificarea prealabilă a beneficiarului. (2) Beneficiarul al cărui contract multianual a fost reziliat în condiţiile alin. (1) poate solicita încheierea unui nou contract multianual în anii următori, cu condiţia achitării sumelor restante. Articolul 61 (1) Beneficiarii pot reînnoi contractul multianual, cu condiţia anunţării Administraţiei până la data de 30 iulie a anului în care contractul expira. (2) Administraţia încheie noi contracte multianuale sau le reînnoieşte pe cele în vigoare numai dacă cererea de livrare a apei pentru irigaţii, ce face obiectul contractelor multianuale, implica irigarea a cel puţin 20% din suprafaţa deservita de punctele de livrare a apei pentru irigaţii şi de canalele de distribuţie din cadrul amenajării de irigaţii, precum şi din suprafaţa întregii amenajări sau a părţii de amenajare declarate de utilitate publică.--------------Alin. (2) al art. 61 a fost modificat de pct. 26 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 62 (1) Tariful de livrare a apei pentru irigaţii se calculează pe unitatea de volum de apa, cuantumul sumei ce se plăteşte de beneficiari fiind proporţional cu volumul de apa livrat de Administraţie la punctul de livrare a apei pentru irigaţii. (2) Tariful de livrare a apei pentru irigaţii va acoperi costul apei, costurile de transport al apei de la sursa sau priza la punctul de livrare a apei pentru irigaţii prin intermediul infrastructurii de irigaţii din domeniul public şi domeniul privat al statului, aflată în administrarea Administraţiei. Costurile de transport includ cheltuielile administrative şi cele cu energia electrica şi termica pentru pomparea apei şi cel mult 50% din cele cu salarizarea personalului şi din cheltuielile administrative ale sediului central, ale sediilor sucursalelor, precum şi alte asemenea cheltuieli. Tariful de livrare a apei pentru irigaţii nu cuprinde costurile de întreţinere şi reparaţii, care se acoperă din tariful anual. Articolul 63 (1) Administraţia elaborează propunerile de tarife anuale şi de tarife de livrare a apei pentru irigaţii, pe care le supune aprobării Consiliului de administraţie al Administraţiei. (2) Cuantumul tarifului anual şi al tarifului de livrare a apei pentru irigaţii aprobat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, până la data de 31 august a fiecărui an, pentru sezonul de irigaţii al anului următor.--------------Art. 63 a fost modificat de pct. 27 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 64 (1) Orice beneficiar care are acces la o amenajare de irigaţii aflată în administrarea Administraţiei poate încheia cu aceasta contracte sezoniere, în condiţiile legii. (2) Beneficiarul care a încheiat un contract sezonier achită către Administraţie un tarif în funcţie de volumul de apa consumat, conform condiţiilor contractuale, care pot prevedea ca plata să se efectueze anterior livrării apei. Articolul 65Administraţia poate percepe tarife beneficiarilor direcţi ai sistemelor şi amenajărilor de desecare şi drenaj şi ai lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor şi de combatere a eroziunii solului aflate în administrarea sa. Tarifele se calculează separat pentru fiecare amenajare sau lucrare, pe baza costurilor fixe şi a costurilor variabile, după caz, de exploatare, întreţinere şi reparaţii a acelei amenajări sau lucrări. Articolul 66Tarifele de prestaţii pentru alte activităţi de îmbunătăţiri funciare decât irigatiile se calculează anual de către Administraţie în baza normelor metodologice, aprobate prin ordin al ministrului, iar cuantumul tarifelor se aproba de consiliul de administraţie al Administraţiei. Articolul 67 (1) Organizaţiile şi federaţiile primesc subvenţii de la bugetul de stat pentru exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de irigaţii, care se folosesc numai pentru: a) achitarea către Administraţie sau alt furnizor de apa pentru irigaţii a tarifului anual aferent punctelor de livrare a apei pentru irigaţii prevăzute în contractul multianual; b) achitarea către Administraţie sau alt furnizor de apa pentru irigaţii a tarifului de livrare a apei pentru irigaţii aferent punctelor de livrare a apei pentru irigaţii prevăzute în contractul multianual; c) achitarea către furnizorul de energie electrica a costului energiei electrice şi decontarea cheltuielilor cu energia termica de pompare a apei pentru irigaţii prin punctele de livrare a apei prevăzute în contractul multianual.--------------Litera c) a alin. (1) al art. 67 a fost modificată de pct. 28 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (2) Subvenţiile pentru sezonul de irigaţii al anului următor se acordă numai dacă organizaţiile şi federaţiile au achitat contribuţia proprie la tarifele anuale până la data de 30 septembrie a anului curent.--------------Alin. (2) al art. 67 a fost modificat de pct. 29 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (3) Subvenţiile de la bugetul de stat pentru îndeplinirea obligaţiilor de plată ale organizaţiilor şi federaţiilor, prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), se acordă la cererea acestora şi se repartizează Administraţiei sau altui furnizor de apa pentru irigaţii. (4) Subvenţiile pentru suportarea costurilor de exploatare, întreţinere şi reparaţii ale sistemelor şi amenajărilor de irigaţii se vor aloca până la concurenta unui plafon maxim la hectar unitar la nivel naţional, indiferent de amplasarea fiecărui punct de livrare a apei pentru irigaţii în cadrul sistemului sau a amenajării de irigaţii. Cuantumul subventiei se stabileşte proporţional cu suprafaţa de teren ce se iriga, potrivit contractului multianual. Articolul 68 (1) Ministerul comunică unităţilor interesate din subordine şi acestea aduc la cunoştinţa beneficiarilor din aria lor teritorială de competenţa cuantumul propus al subvenţiilor ce se estimeaza ca se pot acorda pentru anul următor, până la data de 1 septembrie a fiecărui an. (2) Cuantumul maxim al subventiei ce se acordă fiecărei organizaţii sau federaţii se calculează pe fiecare statie de pompare de punere sub presiune ori punct de livrare a apei pentru irigaţii menţionat în contractul multianual în vigoare şi pe fiecare suprafaţa de teren din cadrul teritoriului organizaţiei sau federaţiei, exprimată în hectare, care este deţinută în baza unui titlu valabil de proprietate ori de folosinţă de membrii organizaţiei sau federaţiei şi poate primi apa pentru irigaţii de la acel punct de livrare a apei pentru irigaţii. Subvenţia se calculează separat pentru fiecare dintre staţiile de pompare de punere sub presiune sau alte puncte de livrare a apei pentru irigaţii situate pe teritoriul organizaţiei ori federaţiei.--------------Alin. (2) al art. 68 a fost modificat de pct. 30 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (3) În fiecare an, înainte ca orice subvenţie să fie alocata, ministerul va face cunoscut: a) cuantumul maxim al subventiei ce se va aloca la hectar; b) cuantumul contribuţiei anticipate ce se plăteşte de organizaţie ca procent din tariful anual, din tariful de livrare a apei pentru irigaţii pe fiecare punct de livrare a apei pentru irigaţii şi ca procent din costurile cu energia electrica necesară pomparii apei pentru irigaţii. Articolul 69Pentru realizarea de noi amenajări sau lucrări de irigaţii sau reabilitarea celor existente, beneficiarii pot primi fonduri publice care să acopere total sau parţial cheltuielile efectuate cu realizarea acestora. Articolul 70 (1) Beneficiarii pot primi subvenţii de la bugetul de stat şi pentru: a) acoperirea cheltuielilor aferente exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor infrastructurii de îmbunătăţiri funciare, alta decât cea pentru irigaţii, aflată în folosinţă sau proprietatea lor;--------------Litera b) a alin. (1) al art. 70 a fost abrogată de pct. 31 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. c) acoperirea cheltuielilor necesare realizării de noi amenajări de îmbunătăţiri funciare, altele decât cele de irigaţii, precum şi reabilitarea celor existente, care să acopere total sau parţial cheltuielile efectuate cu realizarea acestora. (2) Fondurile publice pentru investiţiile noi se stabilesc prin hotărârea Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii. Capitolul VI Atribuţiile ministerului Articolul 71Răspunderea pentru coordonarea activităţilor de îmbunătăţiri funciare revine Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sau oricărei alte autorităţi publice centrale căreia i se atribuie răspunderea pentru sectorul imbunatatirilor funciare. Articolul 72 (1) Ministerul efectuează planificarea şi elaborează politici pentru sectorul imbunatatirilor funciare, elaborează şi actualizează periodic strategia naţionala pentru sectorul imbunatatirilor funciare, ce va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului. (2) Ministerul întocmeşte strategia naţionala pentru sectorul imbunatatirilor funciare, care va conţine: a) descrierea şi analiza stadiului actual al sectorului imbunatatirilor funciare; b) evaluarea principalelor riscuri care pot afecta sectorul şi costurile prevenirii, reducerii ori atenuarii acestor riscuri; c) identificarea obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung ce se vor realiza pentru asigurarea dezvoltării durabile a sectorului, inclusiv reabilitarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare existente şi stabilirea criteriilor de selectare a amenajărilor ce se reabiliteaza; d) stabilirea măsurilor administrative, a indicatorilor de performanţă, a mecanismelor de finanţare şi măsurilor de prevenire, reducere sau atenuare a factorilor de risc identificati, precum şi realizarea obiectivelor sectoriale, cum sunt: cercetarea aplicativa, consultarea în vederea elaborării şi/sau elaborarea strategiilor subsectoriale, precum şi alte aspecte relevante pentru elaborarea strategiei naţionale. Articolul 73În sectorul imbunatatirilor funciare ministerul are următoarele atribuţii: a) asigura corelarea activităţilor şi programelor sale privind sectorul imbunatatirilor funciare cu planurile, politicile, programele şi activităţile altor ministere şi instituţii publice; b) propune şi înfiinţează comitete tehnice consultative şi poate propune acordarea de facilităţi organizaţiilor neguvernamentale de utilitate publică, care promovează sau elaborează programe şi proiecte în domeniul imbunatatirilor funciare şi în alte domenii conexe; c) elaborează şi emite ordine şi regulamente privind exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, precum şi cu privire la diminuarea suprafeţei deservite de sistemele şi amenajările de irigaţii sau desecare şi drenaj şi de lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi de combatere a eroziunii solului; d) atesta persoanele fizice şi juridice care îşi manifesta intenţia de a desfăşura activităţi de îmbunătăţiri funciare şi/sau de fabricare şi utilizare a instalaţiilor şi echipamentelor specifice acestor activităţi, potrivit normelor metodologice ce se aproba prin ordin al ministrului;------------------Litera d) a art. 73 a fost modificată de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. e) asigura, prin experţi şi specialişti atestaţi potrivit legii, evaluarea stării de siguranţă în exploatare şi controlul respectării standardelor de siguranţă a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare; f) emite norme şi standarde tehnice privind prevenirea şi reducerea poluarii şi utilizarea raţională a apei în cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare; g) avizează sau, după caz, aproba documentaţiile tehnico-economice de execuţie de noi amenajări de îmbunătăţiri funciare şi de reabilitare şi modernizare a amenajărilor existente finanţate de la bugetul de stat, cu consultarea Administraţiei sau la propunerea acesteia; h) organizează şi asigura funcţionarea sistemului naţional de supraveghere, evaluare, prognoza şi avertizare privind efectele ecologice şi economice ale amenajărilor de îmbunătăţiri funciare ca parte componenta a sistemului naţional de monitorizare integrată de fond şi de impact, pentru toţi factorii de mediu; i) asigura finanţarea de la bugetul de stat a activităţilor de organizare şi funcţionare a sistemului de supraveghere, evaluare, prognoza şi avertizare; j) organizează, executa şi actualizează sistemul informaţional de evidenta la nivel naţional a amenajărilor de îmbunătăţiri funciare din domeniul agricol;--------------Litera j) a art. 73 a fost modificată de pct. 32 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. k) aproba situaţiile financiare anuale ale Administraţiei; l) supune aprobării Guvernului bugetul de venituri şi cheltuieli al Administraţiei pentru încadrarea acestuia în prevederile bugetului ministerului, programul de activitate pentru exerciţiul financiar următor şi indicatorii de performanţă; m) solicita informaţii şi rapoarte de activitate de la Administraţie; n) aproba reabilitarea şi modernizarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare existente şi execuţia de noi amenajări, la propunerea Administraţiei. o) aplica măsurile prevăzute la art. 38 alin. (2) lit. b), c) şi f), prin Agenţia Domeniilor Statului, iar cele prevăzute la lit. a), d) şi e), prin Administraţie.-------------Litera o) a art. 73 a fost introdusă de pct. 33 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 74 (1) În cadrul ministerului se înfiinţează un compartiment distinct, denumit Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare. Acesta are în structura specialişti care îşi desfăşoară activitatea în minister şi specialişti care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor pentru agricultura şi dezvoltare rurală judeţene şi a municipiului Bucureşti. (2) Lista şi atribuţiile specialiştilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul direcţiilor pentru agricultura şi dezvoltare rurală, care vor face parte din Oficiul de reglementare, se aproba prin ordin al ministrului. Articolul 75Oficiul de reglementare are următoarele atribuţii: a) tine Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare; b) acorda consultanţa şi asistenţa la înfiinţarea şi reorganizarea organizaţiilor şi federaţiilor; c) avizează înfiinţarea organizaţiilor şi federaţiilor, inclusiv teritoriile propuse ale acestora; d) solicita informaţii şi rapoarte din partea organizaţiilor şi federaţiilor privind exploatarea şi întreţinerea infrastructurii ce le-a fost transmisă în folosinţă sau proprietate; e) elaborează proiectele de hotărâri ale Guvernului privind transferul infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din domeniul public al statului în domeniul privat al statului; f) monitorizează îndeplinirea condiţiilor legale şi modul de acordare a subvenţiilor de la bugetul de stat către organizaţii şi federaţii; g) efectuează controale la organizaţii şi federaţii, cuprinzând atât controale tehnice, cat şi financiare, conform legii; h) avizează dizolvarea, lichidarea, reorganizarea şi modificarea statutului organizaţiilor şi federaţiilor; i) acorda asistenţa tehnica organizaţiilor şi federaţiilor; j) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege şi de ordinele şi instrucţiunile emise de ministru. Articolul 76În cadrul inspecţiilor infrastructurii de îmbunătăţiri funciare specialiştii Oficiului de reglementare pot intra pe teritoriul unei organizaţii sau federaţii şi pot solicita organizaţiei sau federaţiei să execute anumite lucrări acolo unde este necesar, pentru: a) asigurarea întreţinerii corespunzătoare a infrastructurii; b) prevenirea deteriorării sau defectării infrastructurii; c) prevenirea deteriorării infrastructurii aflate în proprietatea statului sau a terţilor; d) garantarea ca infrastructura este utilizata în interesul public. Capitolul VII Reorganizarea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. Articolul 77 (1) Societatea Naţionala "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A., denumita în continuare SNIF, se reorganizează în conformitate cu prevederile hotărârii Guvernului pentru aprobarea planului de reorganizare globală a SNIF. (2) Planul de reorganizare globală a SNIF cuprinde următoarele: a) serviciile de îmbunătăţiri funciare şi alte servicii conexe ce se vor presta de SNIF pentru Administraţie şi se vor achizitiona prin negociere cu o singura sursa, conform legii, în primii 2 ani de la data infiintarii Administraţiei; b) natura relaţiilor contractuale dintre SNIF şi Administraţie, după expirarea perioadei de 2 ani de la data infiintarii Administraţiei; c) componentele patrimoniului SNIF care rămân în proprietatea statului; d) modalităţile de privatizare a componentelor patrimoniului SNIF; e) componentele ce urmează a fi privatizate, care pot fi grupate împreună pentru a crea o activitate comercială viabila, de maximizare a veniturilor statului şi de promovare a competitiei pentru prestarea de servicii în cadrul sectorului imbunatatirilor funciare; f) procedura de privatizare sau de reorganizare şi termenele de realizare a fiecărei etape; g) autoritatea statului care va avea rolul conducător în privatizarea fiecărei componente sau fiecărui grup de componente; h) modalitatea în care este asigurata finanţarea şi sunt gestionate componentele patrimoniului SNIF care rămân în proprietatea statului; i) datoriile SNIF la data reorganizării şi modalităţile de acoperire a acestora; j) posibilele obligaţii de mediu pentru prevenirea sau reducerea efectelor poluarii şi specificarea modalitatii în care acestea ar putea fi îndeplinite; k) modalitatea de concediere sau de redistribuire a personalului SNIF care îşi continua activitatea. (3) Până la finalizarea transmiterii părţii din patrimoniul sau, necesar funcţionarii Administraţiei, SNIF prestează servicii de îmbunătăţiri funciare organizaţiilor, federaţiilor şi altor proprietari de terenuri sau persoane juridice care administrează şi folosesc terenuri cu amenajări de îmbunătăţiri funciare. Articolul 78Procedurile de reorganizare a SNIF vor fi reglementate printr-un regulament, aprobat prin ordin al ministrului. Articolul 79Personalul care nu a fost preluat de Administraţie şi care îşi continua activitatea la SNIF îşi păstrează drepturile salariale şi celelalte drepturi avute anterior. Articolul 80 (1) Persoanele disponibilizate prin concediere colectivă, efectuată în condiţiile art. 68-75 din Legea nr. 53/2003- Codul muncii, în perioada 1 iunie30 noiembrie 2005, ca urmare a reorganizării SNIF, vor beneficia de următoarele drepturi: a) la momentul disponibilizarii, de o sumă egala cu de doua ori salariul mediu net pe economie din luna aprilie 2005, comunicat de Institutul Naţional de Statistica; b) indemnizaţie de şomaj, stabilită potrivit reglementărilor legale în vigoare, precum şi de un venit lunar de completare. Venitul lunar de completare este egal cu diferenţa dintre salariul individual mediu net pe ultimele 3 luni înainte de disponibilizare, stabilit pe baza elementelor din contractul individual de muncă, dar nu mai mult decât salariul mediu net pe economie din luna aprilie 2005, comunicat de Institutul Naţional de Statistica, şi nivelul indemnizaţiei de şomaj.---------------Alin. (1) al art. 80 a fost modificat de pct. 34 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. (2) Venitul de completare se acordă lunar, de la data stabilirii dreptului la indemnizaţia de şomaj, după cum urmează: a) pentru o perioadă de 20 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în munca de până la 15 ani; b) pe o perioadă de 22 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în munca cuprinsă între 15 şi 25 de ani; c) pe o perioadă de 24 de luni, pentru salariaţii care au o vechime în munca de peste 25 de ani. (3) După expirarea perioadei de acordare a indemnizaţiei de şomaj, persoanele disponibilizate în condiţiile alin. (1) beneficiază, până la încheierea perioadei prevăzute la alin. (2), de un venit lunar de completare egal cu salariul mediu net pe economie din luna iulie 2005, comunicat de Institutul Naţional de Statistica. (4) Dacă în perioada de acordare a plăţilor compensatorii intervin situaţii de natura celor prevăzute la art. 44 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, plata indemnizaţiei de şomaj încetează. (5) Sumele necesare pentru acordarea drepturilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) şi alin. (3) se suporta din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de la articolul "Indemnizaţii pentru şomaj". (6) Suma acordată la momentul disponibilizarii, precum şi venitul lunar de completare prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la plata contribuţiilor către bugetul asigurărilor sociale de stat şi către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate. (7) Venitul lunar de completare prevăzut la alin. (1) lit. b) se acordă şi în perioadele în care foştilor salariaţi le-a fost suspendat sau le-a încetat dreptul la indemnizaţia de şomaj înainte de expirarea perioadei stabilite pentru acordarea acestei indemnizaţii. (8) Venitul de completare are acelaşi regim de impozitare ca şi indemnizaţia de şomaj. (9) Persoanele care se încadrează în munca sau se pensionează, conform legii, în perioada prevăzută la alin. (2) beneficiază, până la expirarea acestei perioade, de venitul de completare în cuantumul stabilit potrivit alin. (1). (10) Cuantumul venitului de completare, stabilit potrivit alin. (1) lit. b), se modifica ori de câte ori se modifica indemnizaţia de şomaj ca urmare a modificării salariului minim brut pe economie, în perioada prevăzută la alin. (2). (11) Pot beneficia de prevederile alin. (1) lit. b) numai persoanele disponibilizate care au încheiat un contract individual de muncă cu SNIF până la data de 1 aprilie 2005. (12) Persoanele care se încadrează în munca la acelaşi angajator, în termen de 12 luni de la data disponibilizarii vor restitui sumele primite cu titlu de venit de completare. Capitolul VIII Sancţiuni Articolul 81Următoarele fapte constituie infracţiuni: a) împiedicarea în orice mod a specialistului împuternicit, în condiţiile legii, cu inspecţia infrastructurii de îmbunătăţiri funciare sau cu efectuarea de lucrări de exploatare, întreţinere şi reparaţii ale acestei infrastructuri de a-şi îndeplini atribuţiile se pedepseşte cu închisoare de la o luna la 2 ani sau cu amendă; b) fapta preşedintelui consiliului de administraţie ori a directorului unei organizaţii sau federaţii de a nu depune la Oficiul de reglementare situaţia veniturilor anuale şi situaţiile financiare auditate ori de a prezenta cu rea-credinţa situaţii sau date inexacte, în vederea ascunderii situaţiei reale, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani; c) fapta preşedintelui consiliului de administraţie ori a directorului unei organizaţii de a vinde, ipoteca sau dispune în alt mod de bunurile dobândite de organizaţie în proprietate, fără avizul Oficiului de reglementare, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani; d) fapta persoanei fizice de a porni instalaţiile de irigatie şi de a aplica udari culturilor de pe terenurile situate pe teritoriul unei organizaţii sau federaţii ori în cadrul unei amenajări de irigaţii aflate în administrarea Administraţiei, fără împuternicirea organizaţiei sau federaţiei ori fără încheierea prealabilă a unui contract sezonier cu Administraţia, constituie infracţiunea de furt şi se pedepseşte potrivit Codului penal. Articolul 82 (1) Următoarele fapte constituie contravenţii la normele privind exploatarea, întreţinerea, reparaţiile şi protecţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare: a) nerespectarea prevederilor regulamentelor şi normelor tehnice în vigoare privind proiectarea, execuţia, exploatarea, întreţinerea, repararea şi protecţia amenajărilor de îmbunătăţiri funciare; b) neexecutarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii ale amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, inclusiv ale instalaţiilor şi echipamentelor din amenajări, şi nerespectarea regulamentelor de exploatare, întreţinere şi reparaţii ale amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi a regimului de folosinţă a acestora de către administratorii de lucrări sau de persoanele juridice ori fizice care exploatează amenajările, având ca rezultat risipa de apa sau degradarea solului; c) executarea de lucrări agricole pe terenurile amenajate cu lucrări de combatere a eroziunii solului, cu nerespectarea regulilor şi tehnologiilor prevăzute în documentaţia tehnico-economică aprobată, pe baza căreia s-au realizat amenajările, precum şi neaplicarea tehnicilor agricole antierozionale pe terenurile cu potenţial de eroziune; d) executarea de construcţii ori înfiinţarea de plantaţii în zona de protecţie din cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, fără acordul prealabil al Administraţiei, organizaţiilor sau federaţiilor ori, după caz, al persoanelor juridice sau fizice care exploatează aceste lucrări; e) taierea arborilor, arbustilor şi a puietilor din perdelele şi plantaţiile forestiere de protecţie antierozionala, cu încălcarea normelor silvice; f) poluarea zonei amenajărilor de îmbunătăţiri funciare şi a spaţiilor tehnice aferente, a zonei de protecţie a lucrărilor sau a terenurilor din cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare; g) executarea de construcţii ori modificarea sau extinderea construcţiilor în amenajările de îmbunătăţiri funciare, fără acordul prealabil al Administraţiei, organizaţiilor sau federaţiilor ori al proprietarului acestor amenajări sau cu încălcarea condiţiilor prevăzute în acord; h) darea în exploatare a construcţiilor sau a instalaţiilor în zona de protecţie din cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare, fără autorizarea prealabilă a Administraţiei, organizaţiilor sau federaţiilor ori a deţinătorului acestor amenajări; i) dislocarea, deteriorarea şi manevrarea de către persoane neautorizate a stavilarelor, gratarelor, vanelor, bazinelor şi a altor construcţii şi instalaţii de îmbunătăţiri funciare. (2) Săvârşirea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se sancţionează după cum urmează: a) cele prevăzute la lit. c) şi d), cu amendă de la 5.000.000 lei la 10.000.000 lei; b) cele prevăzute la lit. a), cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei; c) cele prevăzute la lit. b), e) şi f), cu amendă de la 20.000.000 lei la 50.000.000 lei; d) cele prevăzute la lit. g), h) şi i), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei. (3) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către specialişti împuterniciţi prin ordin al ministrului, în condiţiile legii. Articolul 83Contravenţiilor prevăzute la art. 82 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Capitolul IX Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 84 (1) Pentru a beneficia de drepturile acordate de prezenta lege, până la data de 31 decembrie 2005 asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii înfiinţate în conformitate cu Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 147/1999privind asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 573/2001, cu modificările ulterioare, se reorganizează şi se înregistrează ca organizaţii ale utilizatorilor de apa pentru irigaţii, în conformitate cu prevederile prezentei legi. (2) Asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii, care îndeplinesc condiţiile privind stabilirea teritoriului organizaţiilor, devin, la cerere, organizaţii ale utilizatorilor de apa pentru irigaţii, aprobate prin ordin al ministrului, cu condiţia ca statutul organizaţiei să fie adoptat de membrii asociaţiei utilizatorilor de apa pentru irigaţii, care deţin în proprietate, administrare sau folosinţă cel puţin jumătate din suprafaţa de teren a teritoriului viitoarei organizaţii, ce se probează printr-un extras din registrul membrilor. Pe data înregistrării în Registrul naţional al organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare, organizaţia utilizatorilor de apa pentru irigaţii preia toate drepturile şi obligaţiile asociaţiei utilizatorilor de apa pentru irigaţii. (3) În termen de 30 de zile de la data înregistrării organizaţiei utilizatorilor de apa pentru irigaţii, asociaţia utilizatorilor de apa pentru irigaţii, care se reorganizează, va transmite organizaţiei, pe baza unui proces-verbal de predare-primire, bunurile deţinute şi va cere radierea din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor. Pe data radierii din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor, asociaţia utilizatorilor de apa pentru irigaţii se dizolva de drept.---------------Art. 84 a fost modificat de pct. 35 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 85 (1) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministerul va elabora norme metodologice de aplicare a acesteia, care vor fi aprobate prin hotărâre a Guvernului. (2) În termen de 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministerul va elabora strategia naţionala pe termen lung pentru sectorul imbunatatirilor funciare, care va fi aprobată prin hotărâre a Guvernului. Articolul 86În primii 2 ani de la înfiinţare Administraţia va contracta achiziţia de servicii de îmbunătăţiri funciare şi alte servicii conexe cu SNIF, prin negociere cu o singura sursa, potrivit legii. În cazurile în care SNIF nu poate presta aceste servicii, Administraţia va atribui contractele de prestări de servicii unor terţi furnizori în condiţiile art. 40. Articolul 87 (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministerul va elabora planul de reorganizare globală a SNIF, care va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului. (2) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ministerul este autorizat sa introducă modificările corespunzătoare în bugetul SNIF şi al Administraţiei şi sa propună Guvernului aprobarea acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate.--------------Art. 87 a fost modificat de pct. 2 al articolului XXXVI din Secţiunea a 23-a a Cap. II din ORDONANTA nr. 94 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 31 august 2004. Articolul 88 (1) În termen de 90 de zile de la data infiintarii Administraţiei, SNIF va transmite, iar Administraţia va prelua patrimoniul necesar funcţionarii acesteia, cu drepturile şi obligaţiile aferente. (2) Finanţarea lucrărilor de investiţii contractate de SNIF şi aflate în derulare la data infiintarii Administraţiei, până la finalizarea acestora, se asigura din sursele de finanţare prevăzute în documentaţia tehnico-economică aprobată potrivit legii. Articolul 89În primul an de funcţionare Administraţia va încheia contracte multianuale pe o perioadă de 3 ani. La împlinirea termenului acestea se reinnoiesc potrivit prevederilor prezentei legi. Articolul 90Până la data de 31 decembrie 2005, asociaţiile utilizatorilor de apa pentru irigaţii, constituite conform Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 147/1999, vor beneficia de subvenţii de la bugetul de stat, cu condiţia încheierii cu Administraţia sau cu alţi furnizori de apa pentru irigaţii de contracte multianuale, pe care le vor transmite noilor organizaţii, la constituirea şi înregistrarea lor.---------------Art. 90 a fost modificat de pct. 36 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 91Până la data de 31 decembrie 2005 operatorii economici şi instituţiile publice care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază, direct sau prin furnizorul de apa pentru irigaţii, de subvenţii de la bugetul de stat pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli în domeniul imbunatatirilor funciare şi care deţin în proprietate, administrare sau folosinţă terenuri amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, care nu sunt situate pe teritoriul unei asociaţii a utilizatorilor de apa pentru irigaţii, vor beneficia de subvenţii pentru acoperirea costului energiei electrice sau termice de pompare, în limita a 75% din cuantumul plafonului maxim la hectar, unitar la nivel naţional, pentru anul 2005.---------------Art. 91 a fost modificat de pct. 37 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005. Articolul 92Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta lege. Articolul 93La data infiintarii Administraţiei, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/2000 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Imbunatatirilor Funciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 martie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 440/2001, se modifica şi se completează astfel:1. La articolul 3, după alineatul (2) se introduce un alineat nou, alineatul (3), cu următorul cuprins:"(3) Valoarea capitalului social al Societăţii Naţionale <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A., după predarea-preluarea unei părţi din activul sau patrimonial de către Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare, se va stabili de consiliul de administraţie şi se va aproba prin hotărâre a Adunării generale a acţionarilor Societăţii Naţionale <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A., cu îndeplinirea cerinţelor legale de înregistrare şi publicitate."2. Alineatul (3) al articolului 4 va avea următorul cuprins:"(3) Clădirile de producţie şi administrative, cu terenurile aferente, utilajele şi mijloacele de transport rămase în patrimoniul Societăţii Naţionale <<Îmbunătăţiri Funciare>> S.A. după preluarea unei părţi a activului patrimonial al acestei societăţi de către Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare se înscriu în capitalul social al societăţii comerciale*) cu valoarea înregistrată în evidenţa contabilă la data încheierii protocolului de predare-primire."__________*) Potrivit art. 95 din Legea nr. 138/2004, societatea comercială va avea denumirea "Societatea Comercială <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A."3. Articolul 5 va avea următorul cuprins:"Art. 5. - Societatea Naţionala <<Îmbunătăţiri Funciare>> S.A. îşi desfăşoară activitatea în domeniul imbunatatirilor funciare, având ca obiect principal de activitate executarea de lucrări şi prestări de servicii în domeniu către Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare, organizaţiile de îmbunătăţiri funciare, federaţiile de organizaţii de îmbunătăţiri funciare şi alţi terţi beneficiari care desfăşoară activităţi de îmbunătăţiri funciare."4. Articolul 5 din anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:"Societatea Naţionala <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A. are ca scop realizarea de lucrări şi proiecte de specialitate în domeniul imbunatatirilor funciare."5. Partea introductivă a alineatului (1) al articolului 6 din anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:"(1) Societatea Naţionala <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A., prin sucursalele sale, are următorul obiect de activitate:"6. Punctele 1 şi 19 ale alineatului (1) al articolului 6 din anexa nr. 1 vor avea următorul cuprins:"1. exploatarea, întreţinerea şi repararea lucrărilor de irigaţii şi desecări-drenaje prin pompare, situate pe amenajarea interioară, pe bază de contract de prestări de servicii încheiat cu Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare;.............................................................19. gestionarea şi paza bunurilor proprii;"7. La alineatul (1) al articolului 6 din anexa nr. 1 se introduce un nou punct, punctul 22, cu următorul cuprins:"22. efectuarea oricăror alte activităţi aprobate conform statutului şi prevederilor legale."8. Alineatul (1) al articolului 7 din anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:"(1) Capitalul social al Societăţii Naţionale <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A. este constituit din valoarea bunurilor din domeniul privat al statului, rămasă după predarea unei părţi a activului patrimonial iniţial al societăţii comerciale către Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare. Valoarea diminuată a capitalului social al Societăţii Naţionale <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A. se va stabili de consiliul de administraţie şi se va aproba prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, cu îndeplinirea cerinţelor legale de înregistrare şi publicitate."9. Punctul 6 al articolului 18 din anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:"6. aproba propunerile directorului general privind repartizarea pe sucursale a fondurilor;"10. Alineatul (1) al articolului 22 din anexa nr. 1 va avea următorul cuprins:"(1) Pentru îndeplinirea obiectului sau de activitate Societatea Naţionala <<Îmbunătăţiri Funciare>> - S.A. utilizează surse de finanţare proprii, credite bancare şi alte surse financiare." Articolul 94În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/2000privind înfiinţarea Societăţii Naţionale «Îmbunătăţiri Funciare» - S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Imbunatatirilor Funciare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 30 martie 2000, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 440/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 24 iulie 2001, se abroga: a) art. 4 alin. (1), (2) şi (4), art. 8, 10 şi 11; b) pct. 2, 9, 10 şi 18 ale alin. (1) şi (2) ale art. 6, alin. (2)-(5) ale art. 7 din anexa nr. 1; c) anexa nr. 3.--------------Art. 94 a fost modificat de pct. 3 al articolului XXXVI din Secţiunea a 23-a a Cap. II din ORDONANTA nr. 94 din 26 august 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 803 din 31 august 2004. Articolul 95La 2 ani de la data infiintarii Administraţiei, Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 23/2000 privind înfiinţarea Societăţii Naţionale "Îmbunătăţiri Funciare" S.A. prin reorganizarea Regiei Autonome a Imbunatatirilor Funciare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 440/2001, se abroga. Pe aceeaşi dată, prin hotărâre a Guvernului, se înfiinţează Societatea Comercială "Îmbunătăţiri Funciare" - S.A. prin reorganizarea SNIF. Articolul 96 (1) Pe data intrării în vigoare a normelor metodologice de aplicare a prezentei legi, se abroga art. 2, art. 7 alin. (1) şi (2), art. 10, art. 11, art. 12, art. 13, art. 14, art. 34 alin. (2) lit. a) şi art. 40 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 147/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 13 octombrie 1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 573/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 1 noiembrie 2001. (2) Oficiul de reglementare a asociaţiilor utilizatorilor de apa pentru irigaţii, înfiinţat potrivit art. 34 din Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 147/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 573/2001, îşi încetează activitatea, atribuţiile sale fiind preluate de Oficiul de reglementare a organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare înfiinţat potrivit prezentei legi. Articolul 97La 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se abroga Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 147/1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 573/2001. Articolul 98Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, se abroga Legea imbunatatirilor funciare nr. 84/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 159 din 24 iulie 1996, cu excepţia prevederilor art. 31 referitoare la stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, care se abroga în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, şi Hotărârea Guvernului nr. 611/1997 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii imbunatatirilor funciare nr. 84/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 21 octombrie 1997, precum şi orice alte dispoziţii contrare prevederilor prezentei legi.Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 15 decembrie 2003, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.p. PREŞEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILAAceastă lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 30 martie 2004, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORVALER DORNEANUBucureşti, 27 aprilie 2004.Nr. 138. Anexa 1 ÎNŢELESULunor termeni în sensul prezentei legiActivităţi de îmbunătăţiri funciare - exploatarea, întreţinerea, reparaţiile, proiectarea şi construcţia sistemelor şi amenajărilor de irigaţii sau desecare şi drenaj, lucrărilor de apărare împotriva inundaţiilor sau combatere a eroziunii solului, precum şi reabilitarea şi consolidarea acestora.Administrarea amenajărilor de îmbunătăţiri funciare - totalitatea activităţilor desfăşurate de către Administraţie în vederea realizării condiţiilor necesare exploatării, întreţinerii şi reparaţiilor infrastructurii de îmbunătăţiri funciare din cadrul amenajărilor de îmbunătăţiri funciare declarate de utilitate publică, inclusiv asigurarea pazei şi protecţiei infrastructurii de îmbunătăţiri funciare.--------------Anexa 1 a fost completată de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005.Administraţie - Administraţia Naţionala a Imbunatatirilor Funciare înfiinţată în conformitate cu art. 35 şi următoarele din prezenta lege.Amenajare de desecare şi drenaj - o reţea la scara mare de structuri, pompe, canale şi conducte, care poate fi folosită pentru a transporta apa de la unul sau mai multe sisteme de desecare şi drenaj către un curs natural de apa şi care cuprinde terenul, clădirile, drumurile de acces şi infrastructura aferente, necesare pentru a exploata, întreţine şi repara amenajarea şi sistemele componente.Amenajare de irigaţii - o reţea la scara mare de structuri, pompe, canale, şi conducte care poate fi folosită pentru a preleva apa din resursele autorizate de apa şi a distribui apa pentru irigaţii unuia sau mai multor sisteme de irigaţii şi care cuprinde terenul, clădirile, echipamentul, drumurile de acces şi infrastructura aferente, necesare pentru a exploata, întreţine şi repara amenajarea.Amenajare de îmbunătăţiri funciare - o reţea de sisteme de irigaţii, sisteme de desecare şi drenaj şi lucrări de apărare împotriva inundaţiilor sau de combatere a eroziunii solului, care deserveşte o suprafaţa de teren definită şi care include terenul, clădirile, echipamentul, drumurile de acces şi infrastructura aferente, necesare pentru a exploata, întreţine şi repara amenajarea şi sistemele componente.Amenajare de îmbunătăţiri funciare declarata de utilitate publică - o amenajare de îmbunătăţiri funciare din domeniul public sau privat al statului, care este exploatată, intretinuta şi reparată de Administraţie în conformitate cu art. 37 din prezenta lege.Beneficiari - proprietarii de teren, organizaţiile şi federaţiile care au încheiat cu Administraţia un contract multianual, precum şi ceilalţi proprietari de teren sau persoane care deţin teren în administrare sau folosinţă potrivit legii şi care au încheiat cu Administraţia un contract sezonier.Federatie - o federatie de organizaţii de îmbunătăţiri funciare înfiinţată în conformitate cu art. 23 şi următoarele din prezenta lege.Infrastructura de îmbunătăţiri funciare - cuprinde sistemele şi amenajările de irigaţii, sistemele şi amenajările de desecare şi drenaj şi lucrările de apărare împotriva inundaţiilor şi de combatere a eroziunii solului.Lucrări de combatere a eroziunii solului - cuprind formarea, construirea conform conturului, structurarea şi lucrările solului, precum şi construcţia, întreţinerea şi reparaţiile infrastructurii temporare şi permanente astfel încât să se reducă sau să se oprească eroziunea şi degradarea solului, cuprinzând lucrările pentru protecţia solului, regularizarea scurgerii apelor pe versanţi, corectarea torenţilor şi stabilizarea nisipurilor mişcătoare, amenajari silvice de perdele forestiere de protecţie a terenurilor agricole şi plantaţii pentru combaterea eroziunii solului.Lucrări de apărare împotriva inundaţiilor - o reţea de diguri, baraje, lucrări de regularizare a cursurilor de apa şi infrastructura aferentă care are menirea sa protejeze o suprafaţa de teren definită împotriva inundaţiilor şi care cuprinde terenul, clădirile, drumurile de acces şi infrastructura aferente, necesare pentru a întreţine şi a repara acele lucrări.Lucrări de regularizare a cursurilor de apa - amenajarea albiilor cursurilor de apa constând în profilari ale albiei, devieri ale cursului de apa, consolidări de maluri şi alte asemenea lucrări pentru combaterea efectelor economice şi sociale nefavorabile şi redarea agriculturii şi circuitului economic a unor terenuri afectate de inundaţii şi eroziune a solului.Ministerul - Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale sau orice alt minister căruia i se atribuie prin hotărâre a Guvernului răspunderea pentru sectorul imbunatatirilor funciare şi îndeplinirea atribuţiilor stabilite de prezenta lege.Ministrul - ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale sau, drept urmare a unei hotărâri a Guvernului, un alt ministru căruia îi revine răspunderea pentru sectorul imbunatatirilor funciare şi îndeplinirea atribuţiilor stabilite de prezenta lege.Oficiul de reglementare - serviciul de specialitate din cadrul ministerului, care răspunde de supravegherea infiintarii, funcţionarii, reorganizării şi dizolvării organizaţiilor de îmbunătăţiri funciare şi federaţiilor de organizaţii de îmbunătăţiri funciare, urmărind funcţionarea lor şi reglementarea activităţii acestora.Organizaţie - o organizaţie de îmbunătăţiri funciare înfiinţată în conformitate cu art. 6 şi următoarele din prezenta lege.Parte autonomă funcţional a unei amenajări de îmbunătăţiri funciare - ansamblul lucrărilor şi elementelor de infrastructura de îmbunătăţiri funciare din cadrul unei amenajări de îmbunătăţiri funciare, care pot fi utilizate şi pot funcţiona independent în cazul în care restul lucrărilor şi elementelor de infrastructura de îmbunătăţiri funciare din cadrul amenajării de îmbunătăţiri funciare sunt scoase din funcţiune.--------------Anexa 1 a fost completată de pct. 38 al art. I din LEGEA nr. 233 din 13 iulie 2005, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 648 din 21 iulie 2005.Punctul de livrare a apei pentru irigaţii - locul din care Administraţia sau alt furnizor de apa pentru irigaţii extrage sau livreaza apa pentru irigaţii beneficiarilor, cu excepţia hidrantilor de irigaţii.Servicii de îmbunătăţiri funciare - livrarea apei pentru irigaţii, evacuarea apei în exces de pe terenuri, protecţia terenului şi a oricăror categorii de construcţii faţă de inundaţii şi alunecări de teren, protecţia lacurilor de acumulare împotriva colmatarii, ameliorarea terenurilor acide, sărăturate şi nisipoase, precum şi protecţia solurilor împotriva eroziunii şi poluarii.Sistem de desecare şi drenaj - o reţea hidraulic distinctă de conducte, canale, structuri şi pompe care pot fi folosite pentru a evacua apa în exces de pe o suprafaţa de teren definită şi a transporta acea apa la unul sau mai multe puncte specifice şi care cuprinde terenul, clădirile, echipamentul, drumurile de acces şi infrastructura aferente, necesare pentru a exploata, întreţine şi repara sistemul.Sistem de irigaţii - o reţea hidraulic distinctă de structuri, pompe, canale, conducte care pot fi folosite pentru a preleva şi/sau a transporta apa, a distribui şi a aplica apa pentru irigaţii pe o suprafaţa de teren definită şi care cuprinde terenul, clădirile, echipamentul fix sau mobil, drumurile de acces şi infrastructura aferente, necesare pentru a exploata, a întreţine şi a repara sistemul.Tehnici pedoameliorative - ansamblul procedeelor tehnice şi lucrărilor de nivelare şi modelare a terenului, afanare şi scarificare, asigurarea scurgerii apelor, arături de prevenire a degradării solului, spalarea terenurilor sărăturate, aplicarea de amendamente şi îngrăşăminte, defrisari care se pot asocia cu celelalte categorii de activităţi de îmbunătăţiri funciare.Zona de protecţie - zona adiacenta infrastructurii de îmbunătăţiri funciare în care este interzisă sau restrânsă executarea de construcţii ori exploatarea terenului din cadrul zonei, în scopul asigurării stabilitatii lucrărilor şi construcţiilor din amenajările de îmbunătăţiri funciare şi prevenirii poluarii. Anexa 2 LISTAbunurilor care alcătuiesc infrastructura de îmbunătăţirifunciare aparţinând domeniului public al statului1. Bunurile din amenajările de irigaţii, formate din prize, staţii de pompare de baza, inclusiv cele reversibile, staţii de repompare, canale şi conducte de aductiune şi distribuţie a apei pentru irigaţii până la staţiile de pompare de punere sub presiune.2. Bunurile din amenajările de desecare şi drenaj, formate din canalele colectoare principale la lucrările de desecare gravitationala şi cu pompare, inclusiv staţiile de pompare aferente acestora.3. Barajele şi digurile de apărare împotriva inundaţiilor şi lucrările de regularizare a cursurilor de apa.4. Lucrările de combatere a eroziunii solului._____________

Noutăți

  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 21 mai 2003 privind sistemul de pensionare a membrilor personalului diplomatic şi consular
  • CONSTITUŢIA REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA din 29 iunie 1965 (*republicată*)
  • LEGE nr. 93 din 25 mai 1999 privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/1999 pentru suspendarea temporară a unor atribuţii ale comitetului de conducere şi ale preşedintelui Curţii de Conturi
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • LEGE nr. 341 din 12 iulie 2004 recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989
  • LEGE nr. 95 din 14 aprilie 2006 (*republicată*) privind reforma în domeniul sănătăţii
  • CODUL FISCAL din 22 decembrie 2003 (Legea nr. 571/2003)
  • LEGE nr. 124 din 23 septembrie 2014 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice
  • LEGE nr. 192 din 19 aprilie 2001 (*republicată*) privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura
  • LEGE nr. 1 din 16 februarie 2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Industrie Alimentară şi Dezvoltare Rurală
  • LEGE nr. 383 din 13 iunie 2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/1998 privind taxele în domeniul protecţiei proprietăţii industriale şi regimul de utilizare a acestora
  • LEGE nr. 255 din 23 iunie 2006 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 186/2003 privind promovarea culturii scrise
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 42 din 6 mai 2009 pentru modificarea Codului de procedură civilă
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 126 din 21 decembrie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 218/2005 privind stimularea absorbţiei fondurilor SAPARD prin preluarea riscului de către fondurile de garantare
  • LEGE nr. 151 din 9 mai 2006 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România, reprezentată de Ministerul Finanţelor Publice, Banca Europeană de Investiţii şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A., semnat la Bucureşti la 22 decembrie 2005 şi la Luxemburg la 27 decembrie 2005, pentru finanţarea Proiectului privind construcţia autostrăzii Cernavodă-Constanţa
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 13 mai 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii
  • LEGE nr. 206 din 9 noiembrie 2012 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2012 privind modificarea art. 81 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru completarea unor acte normative conexe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 11 din 23 martie 2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 21 din 24 martie 2010 privind executarea serviciilor de aerofotogrammetrie şi de realizare a ortofotoplanurilor pe teritoriul României pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale
  • LEGE nr. 341 din 29 noiembrie 2005 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2005 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2004 privind finalizarea investiţiei "Turnătoria de tuburi de presiune din fontă ductilă" pe platforma Sidermet Călan şi stabilirea unor măsuri pentru finalizarea proiectului Donasid Călăraşi
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 14 mai 2008 privind implementarea principiului egalităţii de tratament între femei şi bărbaţi în ceea ce priveşte accesul la bunuri şi servicii şi furnizarea de bunuri şi servicii
  • LEGE nr. 353 din 18 decembrie 2013 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 40 din 31 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 300/2004 privind autorizarea persoanelor fizice şi a asociaţiilor familiale care desfăşoară activităţi economice în mod independent
  • LEGE nr. 45 din 19 decembrie 1969 pentru aprobarea Decretului nr. 650/1969 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Construcţiilor Industriale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 12 din 22 februarie 2006 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei pe filiera cerealelor şi a produselor procesate din cereale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 39 din 30 aprilie 2013 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a creanţelor bugetare restante asupra Companiei Naţionale a Metalelor Preţioase şi Neferoase "REMIN" - S.A. Baia Mare, administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 22 din 11 martie 2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
  • LEGE nr. 292 din 28 decembrie 2010 pentru ratificarea Acordului privind Programul de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS III), semnat la Budva, Muntenegru, la 25 martie 2010
  • LEGE nr. 342 din 11 noiembrie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2009 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea şi finalizarea măsurilor ex-ISPA
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 15 din 20 martie 2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea imobilelor, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", precum şi pentru modificarea unor acte normative
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 185 din 20 decembrie 2001 privind unele măsuri de administrare şi gestionare a rezervei de mobilizare
  • LEGE nr. 255 din 19 iulie 2007 pentru modificarea Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru soţul supravieţuitor
  • LEGE nr. 135 din 1 iulie 2010 privind Codul de procedură penală
  • LEGE nr. 176 din 30 iunie 2015 pentru ratificarea Protocolului, semnat de România la Varşovia la 25 noiembrie 2014, pentru modificarea Convenţiei privind organizarea şi activitatea Băncii Internaţionale de Cooperare Economică (cu modificările aduse prin protocoalele din 18 decembrie 1970, 23 noiembrie 1977 şi 18 decembrie 1990) şi a Statutului Băncii Internaţionale de Cooperare Economică (cu modificările aduse prin protocoalele din 18 decembrie 1970, 23 noiembrie 1977 şi 18 decembrie 1990), semnate la Moscova la 22 octombrie 1963
  • LEGE nr. 3.594 din 17 octombrie 1938 pentru modificarea legii asupra contractelor de muncă
  • LEGE nr. 138 din 20 iulie 1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii
  • LEGE nr. 159 din 12 iulie 2010 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2010 pentru modificarea Legii nr. 178/2000 privind produsele cosmetice
  • LEGE nr. 334 din 17 iulie 2006 (*republicată*) privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale
  • LEGE nr. 20 din 16 februarie 1971 a organizării contribuţiei băneşti şi în munca pentru efectuarea unor lucrări de interes obştesc
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 3 din 28 ianuarie 2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 34 din 4 iunie 2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 63 din 12 iulie 2018 privind compensarea unor creanţe reciproce între statul român şi persoanele beneficiare ale legilor din domeniul restituirii proprietăţii, precum şi pentru prorogarea unui termen
  • LEGE nr. 147 din 10 iulie 2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 143/2007 pentru modificarea alin. (2) şi (4) ale art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2005 privind unele măsuri pentru derularea şi finalizarea privatizării societăţilor comerciale filiale de distribuţie şi furnizare a energiei electrice "Electrica Moldova"- S.A. şi "Electrica Oltenia" - S.A.
  • LEGE nr. 479 din 9 iulie 2002 privind modificarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
  • LEGE nr. 209 din 16 mai 2003 pentru înfiinţarea comunei Horodnic de Sus, prin reorganizarea comunei Horodnic, judeţul Suceava
  • LEGE nr. 40 din 1 aprilie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 7/1996 privind asigurarea surselor de finanţare pentru constituirea stocurilor de produse agroalimentare şi de seminţe din recolta anului 1996
  • LEGE nr. 185 din 2 iulie 2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 61 din 26 august 2004 privind acordarea în anul agricol 2004-2005 a unui sprijin direct al statului de 2,5 milioane lei/ha producătorilor agricoli pentru suprafeţe de teren arabil de până la 5 ha inclusiv
  • LEGE nr. 261 din 7 iulie 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii
  • LEGE nr. 10 din 8 februarie 2001 (*republicată*) privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 184 din 12 decembrie 2002 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 501/2002
  • LEGE nr. 86 din 27 iunie 2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991
  • LEGE nr. 148 din 5 mai 2009 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 69/2008 privind actualizarea participaţiei la capitalul social deţinute de Societatea Comercială "Fondul Proprietatea" - S.A. la Societatea Naţională "Nuclearelectrica" - S.A.
  • LEGE nr. 69 din 19 martie 2018 pentru completarea Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare
  • LEGE nr. 503 din 17 noiembrie 2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 63 din 14 mai 1999 cu privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către Comunitatea Europeană, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente acestora
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 30 octombrie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 44 din 27 mai 1996 pentru aderarea României la Convenţia internaţionala EUROCONTROL privind cooperarea pentru securitatea navigaţiei aeriene, încheiată la 13 decembrie 1960, şi la Acordul multilateral privind tarifele de ruta aeriană, semnat la Bruxelles la 12 februarie 1981
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2020