Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 200 din 30 martie 2009 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 45 din 20 martie 2009 (*actualizată*)privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare(actualizată până la data de 24 februarie 2011*)

--------------*) Forma actualizată a acestui act normativ până la data de 24 februarie 2011 este realizată de către Departamentul juridic din cadrul S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra-Neamţ prin includerea tuturor modificărilor şi completărilor aduse de către LEGEA nr. 197 din 29 mai 2009; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 3 iunie 2009; LEGEA nr. 173 din 16 iulie 2010; LEGEA nr. 174 din 16 iulie 2010; RECTIFICAREA nr. 45 din 20 martie 2009.Conţinutul acestui act nu este un document cu caracter oficial, fiind destinat pentru informarea utilizatorilorParlamentul României adoptă prezenta lege. Capitolul I Dispoziţii generale Articolul 1 (1) Cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea, denumite în continuare cercetare-dezvoltare-inovare, sunt activităţi creative cu rol fundamental în generarea şi susţinerea progresului tehnic în domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare, acvaculturii, protecţiei mediului şi dezvoltării rurale, denumite în continuare domeniul agricol. (2) Cercetarea-dezvoltarea-inovarea în domeniul agricol constituie prioritate naţională susţinută de stat, fiind organizată şi coordonată potrivit reglementărilor legale în vigoare. Articolul 2 (1) Activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol cuprinde cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovarea. (2) Cercetarea-dezvoltarea-inovarea sunt activităţi care au ca scop generarea, gestionarea, valorificarea şi implementarea rezultatelor cercetării ştiinţifice şi ale dezvoltării tehnologice, în mod deosebit privind materialele biologice valoroase, tehnologiile de cultură vegetală, de creştere şi îngrijire a animalelor, transformarea resurselor agricole în produse alimentare, utilizarea raţională şi conservarea resurselor naturale ale agriculturii, silviculturii şi mediului ambiant, dezvoltarea rurală, organizarea şi managementul exploataţiilor agricole, alte tehnologii de exploatare şi industrializare în domeniul agricol. Capitolul II Organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" Secţiunea 1 Organizarea, funcţionarea şi finanţarea Articolul 3 (1) Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", denumită în continuare ASAS, este forul naţional de consacrare academică şi de coordonare a activităţii de cercetare ştiinţifică în domeniile agriculturii, silviculturii, acvaculturii, medicinei veterinare, industriei alimentare, dezvoltării rurale şi protecţiei mediului. (2) ASAS este continuatoarea şi unicul succesor în drepturi al Institutului de Cercetări Agronomice al României, al Institutului Naţional Zootehnic, al Academiei de Agricultură a României şi al Institutului Central de Cercetări Agricole, reorganizate în structura actuală a ASAS. (3) ASAS este instituţie autonomă, de drept public, cu personalitate juridică, de consacrare ştiinţifică şi de cercetare în domeniile fundamentale şi aplicative ale agriculturii şi ale ramurilor componente ale acesteia. ASAS colaborează cu Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, cu Ministerul Mediului, cu Academia Română, cu Consorţiul Universităţilor de Ştiinţe Agricole, precum şi cu alte instituţii şi organizaţii pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de activitate. (4) ASAS prezintă anual Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării sinteze ale rezultatelor cercetării ştiinţifice pentru proiectele finanţate de acestea şi propuneri pentru valorificarea lor, pe baza rapoartelor primite de la unităţile de cercetare-dezvoltare subordonate. Articolul 4Sediul ASAS este în municipiul Bucureşti, bd. Mărăşti nr. 61, sectorul 1. Articolul 5 (1) ASAS are în structură secţii ştiinţifice, unitate de management pentru programe şi proiecte de cercetare-dezvoltare, bibliotecă cu fond de carte şi compartimente de lucru. (2) Denumirea, numărul şi atribuţiile secţiilor ştiinţifice şi ale celorlalte compartimente se stabilesc prin statutul şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale ASAS, aprobate de adunarea generală a ASAS şi publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3) ASAS poate să înfiinţeze unităţi de cercetare-dezvoltare proprii cu profil agricol, cu sau fără personalitate juridică, în condiţiile legii şi ale statutului propriu. (4) ASAS stabileşte relaţii directe cu academii, instituţii şi unităţi de profil din ţară şi din străinătate, precum şi cu organizaţii internaţionale în domeniu. Articolul 6 (1) Patrimoniul ASAS este alcătuit din: a) bunuri mobile şi imobile - clădiri şi terenuri -, dobândite cu titlu de proprietate şi din donaţii; b) bunuri mobile şi imobile, proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, atribuite în administrare sau în folosinţă, în condiţiile legii; c) alte bunuri mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii. (2) Suprafeţele de teren care au fost atribuite instituţiilor şi unităţilor de cercetare din rezerva de stat, în aplicarea prevederilor Legii nr. 187/1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, vor fi revendicate la comisiile de aplicare a legilor fondului funciar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Terenurile cu destinaţie agricolă retrocedate ASAS, conform prevederilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi atribuite comasat de către Agenţia Domeniilor Statului şi de către comisiile judeţene de aplicare a legilor fondului funciar, din actualele terenuri administrate de institutele, centrele şi staţiunile de cercetare agricolă, la propunerea ASAS. (4) Clădirea administrativă şi laboratoarele în suprafaţă de 6.754 mp, garajul cu suprafaţa de 900 mp din Bucureşti, bd. Mărăşti nr. 61, sectorul 1, împreună cu terenul aferent, în suprafaţă de 4,7 ha, care au aparţinut cu titlu de proprietate Institutului de Cercetări Agricole al României, se restituie în proprietatea ASAS. (5) Construcţiile din domeniul public sau privat al statului, aflate în administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare, situate pe terenuri proprietatea ASAS, trec în proprietatea acesteia, prin hotărâre a Guvernului, în condiţiile legii. (6) ASAS va întreprinde măsuri pentru recuperarea altor bunuri care au aparţinut Institutului de Cercetări Agronomice al României, Institutului Naţional Zootehnic, Academiei de Agricultură a României şi Institutului Central de Cercetări Agricole. Articolul 7ASAS se organizează şi funcţionează potrivit prezentei legi şi statutului propriu. Articolul 8 (1) ASAS are în componenţa sa membri de onoare, membri titulari, membri corespondenţi şi membri asociaţi. (2) Membrii ASAS sunt aleşi dintre oamenii de ştiinţă de înaltă ţinută ştiinţifică şi morală, care s-au distins în activitatea lor prin creaţii ştiinţifice, care au contribuit la progresul ştiinţei româneşti şi internaţionale, prin rezultate ale activităţilor de cercetare de mare valoare teoretică şi practică în domeniu. (3) Noii membri ASAS sunt aleşi de adunarea generală a ASAS, prin vot secret. Candidaţii sunt desemnaţi, prin vot secret, de către secţiile de specialitate, pe baza propunerilor făcute de membrii ASAS, de instituţiile de cercetare ştiinţifică, de senatele universităţilor şi de filialele teritoriale ale ASAS, potrivit criteriilor şi procedurilor prevăzute în statut. (4) Numărul maxim de membri titulari şi de membri corespondenţi este 181, iar cel al membrilor de onoare, cetăţeni români, rezidenţi în ţară, 40. Articolul 9 (1) Pot fi aleşi membri de onoare ai ASAS persoane din ţară şi din străinătate cu merite deosebite în dezvoltarea ştiinţelor agricole şi silvice naţionale şi mondiale, precum şi în promovarea progresului în mediul rural. (2) Procedura de alegere a membrilor de onoare se desfăşoară în conformitate cu prevederile statutului ASAS. Prin statutul ASAS se poate desemna şi un număr de membri asociaţi, ale căror drepturi şi obligaţii vor fi prevăzute în statut. (3) Procedura de alegere a membrilor titulari, a membrilor corespondenţi, a membrilor de onoare şi a membrilor asociaţi, precum şi statutul fiecărei categorii de membri se stabilesc în statutul ASAS. Articolul 10 (1) ASAS are următoarele atribuţii principale: a) contribuie la fundamentarea direcţiilor de dezvoltare a agriculturii, silviculturii şi mediului şi a politicilor guvernamentale din domeniile sale de activitate; b) participă la fundamentarea şi elaborarea strategiilor de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniile sale de activitate; c) efectuează evaluarea activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare a unităţilor şi a personalului de cercetare din domeniile sale de activitate, în vederea atestării şi acreditării acestora, conform legii; d) propune obiective, proiecte şi teme de cercetare prioritare de interes naţional, cu finanţare de la bugetul de stat; e) realizează prin unităţile proprii şi/sau în colaborare proiecte de cercetare-dezvoltare-inovare, atribuite în mod direct sau competiţional, în condiţiile legii; f) acordă titluri academice de membru titular, membru corespondent şi membru de onoare, decernează diplome "Doctor Honoris Causa", "Meritul academic", premii şi alte distincţii, în domeniile sale de activitate; g) încheie parteneriate cu instituţii publice şi organizaţii profesionale din ţară şi din străinătate, cu unităţi de cercetare şi învăţământ, cu operatori economici privaţi şi publici, pentru realizarea unor obiective comune; h) propune ministerelor şi instituţiilor care gestionează managementul proiectelor de cercetare-dezvoltare teme şi proiecte de cercetare privind creşterea potenţialului productiv, calitativ şi cantitativ în agricultura românească, conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale; i) participă la evaluarea şi monitorizarea proiectelor de cercetare ştiinţifică din domeniul său de activitate; j) colaborează în parteneriat cu instituţiile de învăţământ superior la pregătirea prin masterat şi doctorat a studenţilor şi specialiştilor, în domeniile sale de competenţă ştiinţifică; k) acordă asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate; l) organizează activităţi de editare de cărţi, reviste şi alte publicaţii; m) reprezintă cercetarea ştiinţifică din domeniile sale de activitate, în relaţiile internaţionale cu organisme similare; n) participă în comisii de specialitate la omologarea noilor produse folosite în agricultură şi a creaţiilor biologice din domeniile sale de activitate, a tehnologiilor de cultivare a plantelor, de creştere şi exploatare a animalelor, de mecanizare a lucrărilor agricole şi a biotehnologiilor; o) stabileşte şi declară speciile rare sau cele pe cale de dispariţie; p) avizează, după caz, recoltarea şi colectarea în scopuri comerciale a plantelor din flora spontană de pe suprafeţe de teren proprietate publică şi privată a statului, în vederea protejării speciilor rare sau pe cale de dispariţie; q) avizează necesarul de fonduri pentru conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale. (2) ASAS îndeplineşte şi alte atribuţii, stabilite prin lege sau prin statut. Articolul 11 (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale activităţii ASAS şi ale unităţilor şi instituţiilor de drept public din subordinea şi coordonarea să se asigură din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. (2) ASAS poate primi donaţii, sponsorizări şi alte bunuri, cu aprobarea prezidiului ASAS. Articolul 12 (1) Membrii titulari, membrii corespondenţi şi membrii de onoare rezidenţi în ţară primesc de la bugetul de stat, prin bugetul ASAS, o indemnizaţie lunară la nivelul unui salariu mediu brut lunar pe economie, comunicat de Institutul Naţional de Statistică. Plata indemnizaţiilor se face de către ASAS. (2) Membrii ASAS care sunt şi membri ai altor academii din ţară optează, în termen de 30 de zile de la data la care au devenit membri ai altor academii, pentru o singura indemnizaţie academică. Articolul 13 (1) În subordinea ASAS funcţionează filiale teritoriale, care au în componenţa lor membri ai ASAS, cercetători ştiinţifici din unităţile de cercetare agricolă, cadre didactice şi alţi specialişti din domeniu. (2) Organizarea filialelor se face în conformitate cu statutul ASAS. Articolul 14ASAS poate organiza comitete naţionale, comisii pe domenii de activitate, cu caracter consultativ, formate din membri ASAS şi alţi specialişti din domeniul ştiinţelor agricole, silvice, industriei alimentare, mediului, economiei agrare. Secţiunea a 2-a Conducerea ASAS Articolul 15Conducerea ASAS se exercită de adunarea generală, care este forul suprem de conducere, prezidiul ASAS, biroul prezidiului ASAS şi de preşedinte. Pe lângă prezidiul ASAS funcţionează consiliul de coordonare a utilizării mijloacelor financiare şi a patrimoniului unităţilor de cercetare-dezvoltare. Articolul 16 (1) Adunarea generală a ASAS este formată din membri titulari, membri corespondenţi şi din membri de onoare. (2) Atribuţiile şi organizarea adunării generale se stabilesc prin statutul ASAS. Articolul 17 (1) Prezidiul ASAS este format din preşedinte, vicepreşedinţi, secretarul general al ASAS, preşedinţii secţiilor ştiinţifice, preşedinţii filialelor, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, ministrul mediului şi preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică. Din prezidiu mai fac parte preşedintele Secţiei de ştiinţe agricole şi silvice a Academiei Române, preşedintele ASAS din mandatul anterior, rectorii universităţilor de ştiinţe agricole şi medicină veterinară şi un reprezentant al organizaţiilor profesionale ale producătorilor şi procesatorilor din agricultură şi silvicultură. (2) Preşedintele ASAS, vicepreşedinţii, secretarul general şi, prin rotaţie, un preşedinte de secţie, potrivit statutului, alcătuiesc biroul prezidiului care asigură conducerea operativă a ASAS. (3) Atribuţiile, organizarea şi funcţionarea prezidiului ASAS şi ale biroului acestuia se stabilesc prin statutul ASAS. Articolul 18 (1) Preşedintele ASAS, vicepreşedinţii şi secretarul general se aleg de către adunarea generală pentru un mandat de 4 ani şi pot fi realeşi, consecutiv, o singură dată. (2) Preşedintele reprezintă ASAS în relaţiile cu autorităţile publice, cu organisme şi organizaţii, cu alte persoane juridice şi fizice din ţară şi din străinătate. (3) Preşedintele ASAS conduce întreaga activitate a acesteia pe baza hotărârilor adunării generale şi ale prezidiului ASAS. În exercitarea atribuţiilor sale, preşedintele emite decizii. (4) Preşedintele ASAS emite decizii pentru constituirea consiliului de evaluare, în vederea atestării şi acreditării pentru structurile de cercetare ştiinţifică agricolă, conform legii, pentru comisiile de atestare şi promovare în grade profesionale de cercetător ştiinţific I şi cercetător ştiinţific II, decizii privind componenţa consiliilor de administraţie ale unităţilor de cercetare-dezvoltare, privind numirea directorului general sau a directorului unităţilor de cercetare-dezvoltare şi avizează propuneri cu privire la asocierea unităţilor de cercetare-dezvoltare cu alte unităţi, instituţii şi operatori economici în vederea realizării de proiecte şi lucrări în domeniul agricol, la reorganizarea sau desfiinţarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare agricolă şi altele asemenea. (5) Preşedintele ASAS este ordonator secundar de credite. (6) Funcţia de preşedinte este asimilată funcţiei de demnitate publică şi este retribuită la nivelul funcţiei de secretar de stat, iar funcţiile de vicepreşedinţi şi secretar general sunt asimilate şi retribuite corespunzător funcţiei de subsecretar de stat. Articolul 19Secretarul general îndeplineşte atribuţiile stabilite prin statutul ASAS, precum şi alte atribuţii încredinţate de preşedinte, de prezidiu sau de biroul prezidiului. Articolul 20Mandatele preşedintelui, vicepreşedinţilor şi secretarului general al ASAS încetează la expirarea duratei pentru care au fost aleşi sau prin hotărâre a adunării generale a ASAS, dacă aceştia sunt în imposibilitate de a-şi îndeplini atribuţiile, ori prin demisie. Secţiunea a 3-a Aparatul de lucru al ASAS Articolul 21 (1) ASAS are un aparat de lucru propriu. (2) Structura organizatorică şi numărul maxim de posturi ale ASAS se aprobă prin hotărâre a Guvernului. (3) Atribuţiile şi răspunderile personalului din aparatul propriu al ASAS se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat de prezidiul ASAS. Articolul 22 (1) Statul de funcţii al aparatului de lucru al ASAS se aprobă de preşedintele ASAS, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. (2) Personalul necesar desfăşurării activităţii ASAS este numit sau angajat, după caz, de preşedintele ASAS, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare. Articolul 23Salarizarea personalului din aparatul de lucru propriu al ASAS se face potrivit dispoziţiilor legale aplicabile personalului din sectorul bugetar. Articolul 24Prin hotărâre a Guvernului se aprobă numărul maxim de autovehicule ale ASAS, aferente parcului auto propriu, precum şi al unităţilor subordonate. Capitolul III Organizarea, statutul juridic şi patrimoniul unităţilor de cercetare-dezvoltare Articolul 25Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare din domeniul agricol cuprinde ansamblul instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 26, care obţin acreditarea sau atestarea necesară pentru a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare, potrivit prezentei legi. Articolul 26 (1) Sistemul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol se compune din următoarele unităţi şi instituţii de drept public şi instituţii de drept privat: a) ASAS, instituţiile şi unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în subordinea sau în coordonarea acesteia: institute naţionale, institute de cercetare-dezvoltare agricolă, staţiuni de cercetare-dezvoltare, baze experimentale, centre de excelenţă, centre de cercetări şi laboratoare; b) instituţiile de învăţământ superior din domeniul agricol şi structuri de cercetare ale acestora; c) institutele naţionale şi institutele de cercetare-dezvoltare agricolă, staţiunile de cercetare-dezvoltare, centrele de excelenţă, centrele de cercetări şi laboratoarele acestora; d) societăţile comerciale şi alte unităţi de drept public sau de drept privat, care îndeplinesc condiţiile de competenţă şi eligibilitate stabilite de lege. (2) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute la alin. (1) lit. a) se pot reorganiza în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, la propunerea ASAS, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale. (3) Dreptul de a desfăşura activităţi de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol este recunoscut oricărei persoane juridice şi fizice, potrivit prezentei legi. (4) Consorţiile de cercetare-dezvoltare sunt constituite prin libera asociere dintre instituţiile de cercetare agricolă şi instituţiile de învăţământ superior, staţiunile de cercetare-dezvoltare, centrele de studii europene, centrele de excelenţă şi centrele de cercetare organizate ca instituţii de drept public în ţară şi în străinătate. Articolul 27Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, responsabil cu politicile de guvernare în domeniul agricol, are următoarele atribuţii privind activitatea de cercetare-dezvoltare-inovare în domeniul agricol: a) stabileşte obiectivele de interes prioritar pentru activitatea de cercetare-dezvoltare, în concordanţă cu programul Guvernului, fundamentează strategiile şi politicile de dezvoltare a producţiei agricole, silviculturii şi industriei alimentare, pe care le finanţează din bugetul propriu, prin bugetul ASAS; b) aprobă şi finanţează planul sectorial de cercetare din domeniul agricol şi de dezvoltare rurală, care conţine programe şi proiecte de interes prioritar avizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării; c) asigură prin alocare directă din bugetul de stat, prin bugetul ASAS, fondurile necesare pentru proiecte de interes naţional strategic de lungă durată şi pentru conservarea şi valorificarea resurselor genetice vegetale şi animale; d) monitorizează activitatea de cercetare-dezvoltare şi rezultatele obţinute în cadrul programelor de cercetare-dezvoltare finanţate din bugetul propriu. Articolul 28 (1) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 1, organizate ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare, funcţionează în coordonarea ASAS. (2) Institutele de cercetare-dezvoltare de ramură prevăzute în anexa nr. 2 se reorganizează ca instituţii de drept public cu personalitate juridică, în subordinea ASAS, iar după obţinerea acreditării se pot organiza ca institute naţionale de cercetare-dezvoltare. (3) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 3 se reorganizează ca instituţii de drept public, cu personalitate juridică, în subordinea ASAS. (4) Staţiunile şi centrele de cercetare-dezvoltare pot fi reorganizate, după obţinerea acreditării, ca baze experimentale, fără personalitate juridică, ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare sau ale institutelor de profil. (5) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 4 se preiau şi se integrează în cadrul instituţiilor de învăţământ superior de stat şi al Academiei Române, după caz. (6) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 5 se reorganizează, prin fuziune, ca instituţii de cercetare-dezvoltare de drept public, în subordinea ASAS. (7) Unităţile de cercetare-dezvoltare prevăzute în anexa nr. 6 se reorganizează ca societăţi comerciale pe acţiuni cu capital integral de stat sau se desfiinţează, după caz, acţiunile acestora fiind preluate de Agenţia Domeniilor Statului. Patrimoniul format din bunuri proprietate publică şi privată a statului se preia de către Agenţia Domeniilor Statului. (8) Reorganizarea unităţilor de cercetare-dezvoltare se va face în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS, pentru anexele nr. 1-3, 5 şi 6, şi de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării, pentru anexa nr. 4. (9) Institutul de Bioresurse Alimentare Bucureşti, Banca de Resurse Genetice Vegetale Suceava, Societatea Comercială "Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură" - S.A. Bucureşti, Societatea Naţională "Institutul Pasteur" - S.A. Bucureşti, Societatea Comercială "Romsuintest Periş" - S.A., Societatea Comercială "Institutul de Cercetări Alimentare" - S.A. Bucureşti sunt coordonate ştiinţific de ASAS. Articolul 29Prin hotărâre a Guvernului se înfiinţează Institutul de Cercetare-Dezvoltare Avicolă "Moara Domnească", ca instituţie publică în subordinea Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Articolul 30Prin hotărâre a Guvernului se înfiinţează Centrul de cercetare pentru studiul calităţii produselor agroalimentare, în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti. Articolul 31 (1) Institutele naţionale, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, instituţiile de învăţământ agricol şi silvic, unităţile de cercetare-dezvoltare aflate în structura unor regii din domeniul agricol administrează bunuri din domeniul public şi privat al statului, stabilite prin hotărâre a Guvernului de reorganizare a unităţilor de cercetare-dezvoltare, precum şi bunuri proprii dobândite în condiţiile legii. (2) Suprafeţele de teren agricol prevăzute în anexele la prezenta lege sunt bunuri proprietate publică a statului, iar clădirile şi întregul inventar sunt bunuri proprietate publică şi privată a statului, după caz, şi se dau în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public care le deţin în prezent şi a celor care se reorganizează şi care desfăşoară activitatea de cercetare-dezvoltare, pe toată durata existenţei acestora şi a păstrării obiectului de activitate. (3) Terenurile date în administrarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare de drept public sunt inalienabile, insesizabile, imprescriptibile şi nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din agricultură şi silvicultură decât prin lege, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3). (4) Terenurile şi clădirile aflate în administrarea/proprietatea unităţilor şi instituţiilor de drept public de cercetare-dezvoltare şi în proprietatea ASAS se înscriu în cărţile funciare sau în cărţile de publicitate imobiliară, după caz, cu scutirea de la plata taxelor pentru aceste servicii. (5) Terenurile date în administrarea instituţiilor publice, destinate activităţii de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexele la prezenta lege, nu pot face obiectul niciunei compensări ca rezultat al solicitărilor de reconstituire a dreptului de proprietate, exceptând terenurile prevăzute la art. 6 alin. (3). (6) Pentru terenurile aflate în perimetrul administrat de unităţile publice de cercetare-dezvoltare, retrocedate proprietarilor în baza documentelor care atestă calitatea de proprietari, comisiile judeţene de aplicare a legilor fondului funciar atribuie terenuri în compensare instituţiei publice de cercetare-dezvoltare şi unităţilor de învăţământ superior agricol şi silvic. Atribuirea în compensare a terenului retrocedat se face din patrimoniul Agenţiei Domniilor Statului, în alte locaţii aflate în proprietate publică sau privată a statului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (7) Terenurile din domeniul public al statului aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, aferente construcţiilor proprietate privată a statului, trec în domeniul privat al statului şi în administrarea unităţilor şi instituţiilor de drept public de cercetare-dezvoltare. (8) Construcţiile din domeniul public al statului rămase, ca efect al aplicării legilor proprietăţii, pe terenurile retrocedate persoanelor îndreptăţite trec în domeniul privat al statului.----------------*) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. 1 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 3 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 12 iunie 2009, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 2.534 mp, proprietate publică a statului, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie Baloteşti, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100 - km 17+100 şi Centura rutieră în zona de nord a municipiului Bucureşti - obiect 5B - Extindere la 4 benzi a Centurii rutiere a municipiului Bucureşti pe sectorul cuprins între km 2+400 şi intersecţia cu DN 2".Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la alin. (1) se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.--------**) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. 1 din LEGEA nr. 173 din 16 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 22 iulie 2010, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulterioare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor suprafeţe totale de teren de 44.562 mý, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta lege, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Cristian - Sibiu, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Sibiu".Potrivit art. 2 din LEGEA nr. 173 din 16 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 22 iulie 2010, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009, cu modificările ulterioare, se aprobă darea în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii a unor terenuri în suprafaţă totală de 141.993 mý, aflate în domeniul public al statului, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta lege, din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Palas - Constanţa, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - S.A. a obiectivului de investiţie "Varianta de ocolire a municipiului Constanţa".Predarea-preluarea suprafeţelor de teren prevăzute la art. 1 şi 2 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.------***) NOTA C.T.C.E. S.A. Piatra-Neamţ:Conform art. 1 din LEGEA nr. 174 din 16 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 22 iulie 2010, prin derogare de la dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare, cu modificările ulterioare, se aprobă: a) transmiterea unui teren în suprafaţă de 3 ha, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava, în vederea amenajării unui cimitir; b) transmiterea unui teren în suprafaţă de 12,056 ha, având datele de identificare prevăzute în anexă, din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Suceava în domeniul public al municipiului Suceava şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Suceava, judeţul Suceava, în vederea amenajării unui complex sportiv şi a unui drum de acces.Schimbarea destinaţiei prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) este interzisă şi se sancţionează conform legii.Predarea-preluarea terenurilor prevăzute la art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 32 (1) Obiectivele activităţii unităţilor de cercetare-dezvoltare sunt: cercetarea fundamentală şi cercetarea aplicativă; dezvoltarea tehnologică şi inovarea; producerea, multiplicarea şi comercializarea de seminţe, material săditor, animale de rasă şi alte produse specifice profilului de activitate; transferul tehnologic al rezultatelor cercetării; instruirea profesională; servicii de consultanţă şi expertiză; editarea de publicaţii; relaţii ştiinţifice internaţionale; relaţii de cooperare şi de comerţ interior şi exterior; alte obiective ce decurg din activitatea specifică unităţilor de cercetare-dezvoltare, inclusiv activităţi de cooperare sau de asociere cu alte instituţii, organizaţii şi operatori economici din ţară şi din străinătate. (2) Unităţile de cercetare-dezvoltare pot să îşi dezvolte reţele de extensie a rezultatelor cercetării şi de verificare a unor tehnologii. Articolul 33 (1) Pentru evaluarea, atestarea şi acreditarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare, prin ordin al preşedintelui ASAS se constituie consiliul de evaluare, în vederea atestării şi acreditării unităţilor de cercetare-dezvoltare în domeniul agricol, având în componenţă personalităţi ştiinţifice din domeniile respective. (2) Consiliul de evaluare prevăzut la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului propriu adoptat de adunarea generală a ASAS, a criteriilor standard şi a metodologiilor privind evaluarea, atestarea şi acreditarea instituţiilor şi unităţilor de cercetare-dezvoltare elaborate de Autoritatea Naţională de Cercetare Ştiinţifică. Articolul 34Unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, organizate ca instituţii de drept public, sunt persoane juridice române care au ca obiect principal activitatea de cercetare-dezvoltare şi se supun următoarelor reglementări: a) conducerea acestora se exercită de consiliul de administraţie, din care fac parte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, un reprezentant al ASAS, preşedintele consiliului ştiinţific şi directorul unităţii, care este şi preşedinte al consiliului de administraţie. Structura şi numărul membrilor consiliului de administraţie se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a ASAS. Numirea membrilor consiliului de administraţie se face prin decizie a preşedintelui ASAS; b) regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului ştiinţific se aprobă de consiliul de administraţie; c) directorul general sau directorul, după caz, este numit prin decizie a preşedintelui ASAS, conform rezultatelor concursului organizat în condiţiile legii; d) regulamentul de organizare şi funcţionare şi structura organizatorică a unităţilor subordonate se aprobă prin decizie a preşedintelui ASAS, la propunerea consiliului de administraţie; e) bugetul de venituri şi cheltuieli al activităţii proprii a ASAS, precum şi cel al unităţilor subordonate ASAS se aprobă de preşedintele ASAS, în calitate de ordonator secundar de credite, la propunerea prezidiului ASAS; f) situaţiile financiare se aprobă de consiliul de administraţie al unităţii de cercetare-dezvoltare şi se depun la ASAS, cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Capitolul IV Finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare Articolul 35Finanţarea activităţilor ASAS şi a unităţilor şi instituţiilor de drept public de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol din subordinea ASAS se realizează din venituri proprii şi din subvenţii acordate de la bugetul de stat. Veniturile proprii provin din: a) contracte de finanţare încheiate pe perioade multianuale pentru realizarea programelor, a proiectelor de cercetare-dezvoltare-inovare, a acţiunilor cuprinse în Planul naţional de cercetare-dezvoltare-inovare şi în programele-nucleu de cercetare, finanţate în sistem competiţional sau direct de către autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare; b) contracte pentru programe şi proiecte sectoriale finanţate de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, obţinute prin competiţie; c) proiecte de interes naţional strategic de lungă durată; d) contracte de finanţare a proiectelor şi programelor internaţionale; e) valorificarea rezultatelor cercetării, conform prevederilor legale; f) contractarea unor servicii de cercetare, extensie, consultanţă şi expertiză cu instituţii, operatori economici, organizaţii neguvernamentale şi alte persoane fizice şi juridice din ţară şi din străinătate; g) valorificarea produselor rezultate din activitatea de cercetare-dezvoltare, din activitatea de producere de seminţe, material săditor, masă lemnoasă, furaje speciale, animale de rasă şi a oricăror alte produse realizate; h) redevenţe asupra soiurilor şi a hibrizilor de plante şi a raselor de animale, precum şi asupra altor creaţii originale; i) vânzări de licenţe de soiuri, hibrizi de plante şi rase de animale, tehnologii şi metode; j) valorificarea mijloacelor fixe proprii disponibile, chirii, prestări de servicii, analize şi altele asemenea; k) contracte de parteneriat public-privat, precum şi diferite forme de participare directă a capitalului privat la activitatea de cercetare-dezvoltare; l) alte venituri, potrivit legii. Articolul 36 (1) Veniturile salariale ale personalului din cercetarea ştiinţifică agricolă şi ale personalului aferent acestei activităţi se asigură de la bugetul de stat şi din venituri proprii. (2) Personalul ASAS şi al unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare subordonate ASAS beneficiază de salariul de bază şi de alte drepturi de personal, potrivit legii. Articolul 37Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public efectuează operaţiunile de încasări şi plăţi prin unităţile teritoriale ale Trezoreriei Statului în a căror rază îşi au sediul şi la care au deschise conturile de disponibilităţi. Articolul 38 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public pot deschide conturi escrow, cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, la o bancă agreată de instituţiile finanţatoare externe sau interne, în care să se colecteze veniturile sau alte disponibilităţi încasate de către acestea în limita unor sume, în lei sau în valută, în condiţii stabilite prin convenţii încheiate între părţi. (2) Operaţiunile de încasări şi plăţi în valută se pot efectua prin conturi deschise la bănci comerciale selectate de către unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare de drept public. Articolul 39 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare pot participa la constituirea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, cu avizul ASAS, conform prevederilor legale şi normelor elaborate de autoritatea de stat în domeniul cercetării. (2) Pentru realizarea unor proiecte şi lucrări în domeniul agricol, unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare se pot asocia cu alte unităţi de cercetare-dezvoltare de interes public şi privat, cu instituţii de învăţământ acreditate şi cu operatori economici din ţară şi din străinătate, cu avizul ASAS. Articolul 40Evaluarea şi regularizarea, transpunerea şi reflectarea în evidenţa contabilă a elementelor patrimoniale ale unităţilor de cercetare-dezvoltare, care se reorganizează ca instituţii de drept public, se fac potrivit reglementărilor contabile aplicabile. Capitolul V Resursele umane Articolul 41 (1) Personalul contractual al unităţilor de cercetare-dezvoltare reorganizate se preia de noua unitate, fără concurs. (2) Ocuparea funcţiilor de director general sau director, după caz, la unităţile şi instituţiile de drept public de cercetare-dezvoltare prevăzute la art. 28 se face prin concurs, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit o singură dată pentru o perioadă de cel mult 4 ani, cu respectarea legislaţiei în vigoare. La concursul pentru ocuparea funcţiei de director pot candida absolvenţi cu studii superioare, cu sau fără grad ştiinţific, cu experienţă managerială, prin derogare de la prevederile Legii nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. (3) Din comisia de concurs pentru ocuparea funcţiei de director general face parte câte un reprezentant al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, al Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi al ASAS. Articolul 42Pentru integrarea cercetării ştiinţifice şi a învăţământului universitar, precum şi pentru asigurarea instruirii practice a studenţilor, unităţile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi universităţile de profil pot asigura, pe bază de protocol, integrarea reciprocă a cadrelor didactice universitare şi a personalului de cercetare în activitatea didactică şi de cercetare ştiinţifică. Articolul 43Pentru activităţi cu caracter sezonier, unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare pot încheia contracte de prestări de servicii pe perioadă determinată, cu persoane fizice sau juridice. Articolul 44 (1) Absolvenţii de învăţământ superior şi mediu care se încadrează în unităţile de cercetare-dezvoltare beneficiază de o primă de instalare de până la 5 salarii medii pe economie, care se suportă din venituri proprii. Beneficiarii primelor de instalare au obligaţia de a semna un contract individual de muncă pe o perioadă de minimum 5 ani. În cazul nerespectării termenului minim din contractul individual de muncă, beneficiarii primelor sunt obligaţi la restituirea întregii sume primite. (2) Personalul cu studii superioare care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor de cercetare-dezvoltare agricolă primeşte în folosinţă, pe durata contractului individual de muncă, până la 1.500 mp de teren agricol din terenul aflat în administrarea acestor unităţi. Capitolul VI Parteneriatul public-privat din domeniul agricol şi silvic din unităţile de cercetare-dezvoltare şi din unităţile de învăţământ agricol şi silvic Articolul 45 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, precum şi instituţiile de învăţământ agricol şi silvic îşi pot realiza obiectivele de investiţii specifice şi valorificarea rezultatelor cercetării acestora, în condiţiile reglementate de Codul comercial cu privire la asocierea în participaţiune şi de Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 324/2003, cu modificările şi completările ulterioare, pe terenurile pe care le au în administrare, potrivit legii. (2) Asocierea în participaţiune se realizează între unitatea şi instituţia de cercetare-dezvoltare sau instituţia de învăţământ şi companii naţionale, societăţi comerciale, societăţi agricole, asociaţii profesionale sau grupuri de producători agricoli, din ţară sau străinătate. (3) Scoaterea terenurilor din circuitul agricol şi silvic pentru realizarea de lucrări de investiţii, în condiţiile alin. (1), este scutită de taxe şi impozite. Articolul 46 (1) Terenurile aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol şi cele aflate în administrarea universităţilor de ştiinţe agricole şi silvice, de medicină veterinară şi a celor cu profil silvic rămân în continuare în administrarea acestora. (2) Terenurile care fac obiectul retrocedărilor pot constitui obiect al unor parteneriate public-private, dacă acestea rămân în perimetrul unităţilor de cercetare-dezvoltare sau de învăţământ. Articolul 47Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare, precum şi cele din învăţământul agricol şi silvic pot dezvolta parteneriate cu operatorii economici interni şi externi, pe baza normelor metodologice privind conţinutul-cadru al parteneriatului public-privat, emise de Guvern în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Articolul 48 (1) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare pot înfiinţa societăţi comerciale pe acţiuni pentru multiplicarea creaţiilor biologice vegetale şi animale, precum şi pentru introducerea de noi tehnologii, în vederea transferului rezultatelor ştiinţifice către partenerii privaţi. (2) Patrimoniul noii societăţii comerciale se constituie dintr-o parte a patrimoniului privat al statului, care se concesionează pe durata existenţei societăţii comerciale, din patrimoniul propriu al unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare din agricultură, alcătuit din valoarea creaţiilor genetice şi tehnologice, terenuri, construcţii şi alte bunuri proprii obţinute conform legii, precum şi din aportul de capital al operatorilor economici, persoane fizice şi juridice. Unităţile şi institutele de cercetare-dezvoltare deţin cel puţin 51% din capitalul societăţii comerciale nou-înfiinţate. Capitolul VII Dispoziţii tranzitorii şi finale Articolul 49Drepturile şi obligaţiile unităţilor de cercetare-dezvoltare, precum şi ale societăţilor comerciale care se reorganizează în condiţiile prezentei legi trec asupra instituţiilor nou-înfiinţate. Articolul 50Personalul disponibilizat ca urmare a reorganizării unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare beneficiază de plăţi compensatorii, potrivit legii. Articolul 51Documentaţiile şi informaţiile ştiinţifice acumulate până la data privatizării de unităţile de cercetare-dezvoltare care se reorganizează în societăţi comerciale, precum şi aparatura de laborator şi materialul biologic de cercetare vegetal şi animal se preiau fără plată de instituţiile de cercetare-dezvoltare desemnate de ASAS. Articolul 52 (1) Terenurile aparţinând foştilor proprietari, dar indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare, colecţiile de material biologic, loturi demonstrative, suprafeţe destinate producerii de sămânţă şi material de plantat din verigi superioare, testări tehnologice şi terenurile pentru producerea furajelor necesare animalelor de experienţă şi producţie, plantaţii cu rol în ameliorare, parcele amenajate special pentru experimentări multianuale rămân în administrarea unităţilor de profil. (2) Preluarea în administrare a suprafeţelor destinate activităţii de cercetare-dezvoltare-inovare şi reconstituirea dreptului de proprietate al foştilor proprietari sau al urmaşilor acestora se fac în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi. Articolul 53 (1) Evaluarea, atestarea şi acreditarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, potrivit prevederilor art. 33, se efectuează în decurs de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare acreditate se supun reevaluării periodice, o dată la maximum 5 ani. (3) În cazul în care unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare acreditate nu îndeplinesc criteriile şi standardele de acreditare, li se retrage acreditarea. (4) Până la obţinerea evaluării, atestării şi acreditării, unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol beneficiază de prevederile prezentei legi. (5) Unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare care nu obţin acreditarea se reorganizează sau se desfiinţează prin hotărâre a Guvernului, iniţiată de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la propunerea ASAS. (6) Patrimoniul de cercetare al unităţilor prevăzute la alin. (5) se transferă potrivit prevederilor art. 51, iar terenurile agricole sunt preluate de Agenţia Domeniilor Statului. Articolul 54 (1) Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru Creşterea Ovinelor Ruşeţu, Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Mehedinţi şi Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Buzău se reorganizează ca unităţi de cercetare-dezvoltare de drept public, în subordinea ASAS. (2) Se transmite suprafaţa de teren de 310,33 ha, aflată în domeniul public al statului, din administrarea Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Montanologie Sibiu în administrarea Universităţii "Lucian Blaga" Sibiu. Articolul 55 (1) Agenţia Domeniilor Statului are obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să încheie protocoale de predare-preluare a suprafeţelor de teren cu unităţile de cercetare-dezvoltare nereorganizate ca instituţii publice conform Legii nr. 290/2002privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru completarea suprafeţelor de teren indispensabile activităţii de cercetare-dezvoltare, prevăzute în anexele nr. 1-3 dacă acestea au fost diminuate.---------Alin. (1) al art. 55 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 45 din 20 martie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 139 din 24 februarie 2011. (2) Nerespectarea prevederilor alin. (1) se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru fiecare zi de întârziere şi pentru fiecare protocol neîncheiat la termenul prevăzut de lege. (3) Sancţiunea prevăzută la alin. (2) se aplică preşedintelui Agenţiei Domeniilor Statului, la sesizarea ASAS, de către organele abilitate ale Ministerului Finanţelor Publice. (4) În termen de 70 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale va promova hotărârea Guvernului privind reactualizarea inventarului bunurilor din domeniul public al statului, ca urmare a predării suprafeţelor de teren către unităţile de cercetare-dezvoltare şi a punerii în posesie a terenurilor, conform legilor fondului funciar. (5) Este interzisă trecerea terenurilor aflate în administrarea unităţilor şi instituţiilor de cercetare-dezvoltare, indispensabile cercetării, din domeniul public al statului în domeniul privat al statului, prin hotărâre a comisiei locale, a comisiei judeţene, respectiv a Comisiei de fond funciar a municipiului Bucureşti. Articolul 56 (1) Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 29 mai 2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia prevederilor art. 7 alin. (1) şi ale art. 8 alin. (3). (2) Termenul prevăzut la art. III alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2005, cu modificările ulterioare, pentru unităţile şi instituţiile de cercetare-dezvoltare reorganizate conform anexelor la prezenta lege, se prelungeşte până la intrarea în vigoare a hotărârilor de Guvern privind reorganizarea acestora. (3) Nerespectarea termenelor prevăzute în prezenta lege atrage răspunderea disciplinară, civilă şi penală, după caz, a persoanelor vinovate. Articolul 57Anexele nr. 1- 6 fac parte integrantă din prezenta lege.Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILORROBERTA ALMA ANASTASEPREŞEDINTELE SENATULUIMIRCEA-DAN GEOANĂBucureşti, 20 martie 2009.Nr. 45. Anexa 1 Institute naţionale de cercetare-dezvoltare care funcţionează încoordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice"Gheorghe Ionescu-Şişeşti"*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │ │Suprafaţa │Suprafaţa ││Nr. │ Denumirea unităţii de │ │de teren │de teren ││crt.│ cercetare-dezvoltare │ Sediul │aflată în │aflată în ││ │ care se reorganizează ├─────────────┬────────────┤administra- │administra- ││ │ │ │ │rea unităţii│rea unităţii││ │ │ Localitatea │ Judeţul │indispensa- │de cercetare││ │ │ │ │bilă activi-│-dezvoltare,││ │ │ │ │tăţii de │necesară ││ │ │ │ │cercetare- │multiplică- ││ │ │ │ │dezvoltare- │rii materia-││ │ │ │ │inovare │lului ││ │ │ │ │ - ha - │biologic ││ │ │ │ │ │- ha - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 1.│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │ │ │ ││ │Agricolă - Fundulea │Fundulea │Călăraşi │ 1.947,54 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 2.│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │ │ │ ││ │pentru Biotehnologii în Horticultură - │ │ │ │ ││ │Ştefăneşti, Argeş │Ştefăneşti │Argeş │ 498,19 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 3.│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │ │ │ ││ │pentru Zootehnie Baloteşti*) │Baloteşti │Ilfov │ 259,94 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 4.│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │ │ │ ││ │pentru Pedologie, Agrochimie şi Protecţia │ │ │ │ ││ │Mediului - I.C.P.A - Bucureşti │Bucureşti │Bucureşti │ 19,51 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 5.│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │ │ │ ││ │pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr - Braşov │Braşov │Braşov │ 882,36 │ 99,35 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 6.│Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare │ │ │ │ ││ │pentru Îmbunătăţiri Funciare - I.N.C.D.I.F. │ │ │ │ ││ │- "I.S.P.I.F." Bucureşti │Bucureşti │Bucureşti │ 327,39 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────────┼────────────┼────────────┤│ │TOTAL: │ 3.935,1752 │ 99,35 │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴────────────┘-------Anexa 1 a fost modificată de art. 2 din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 63 din 3 iunie 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 400 din 12 iunie 2009, prin modificarea suprafeţei de la poziţia nr. 3.-------*) Prin reorganizarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie şi Nutriţie Animală - IBNA Baloteşti.**) NOTĂ C.T.C.E. S.A. PIATRA NEAMT:Potrivit pct. 1 al art. unic din LEGEA nr. 197 din 29 mai 2009, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 374 din 3 iunie 2009 ce aprobă ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 41 din 23 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 357 din 25 mai 2007, se aprobă transmiterea unui teren, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta ordonanţă de urgenţă, din domeniul public al statului şi din administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov, în domeniul public al judeţului Braşov şi în administrarea Consiliului Judeţean Braşov, pentru realizarea obiectivului «Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav».Conform pct. 2 al art. unic din acelaşi act normativ mai sus menţionat la finalizarea lucrărilor de construire a aeroportului, pistele de decolare, aterizare, căile de rulare şi platformele pentru îmbarcare-debarcare situate pe acestea, precum şi terenurile pe care sunt amplasate intră de drept în domeniul public al statului, potrivit pct. I. 25 din anexa la Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare.Suprafaţa de teren prevăzută în anexă se utilizează exclusiv pentru realizarea obiectivului «Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav».Suprafaţa de teren prevăzută în anexă nu poate fi trecută în categoria proprietate privată.În cazul nerealizării obiectivului «Aeroport Internaţional Braşov-Ghimbav», în termen de 5 ani, suprafaţa de teren prevăzută în anexă revine de drept în domeniul public al statului şi în administrarea Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr Braşov, judeţul Braşov. Anexa 2 Institute de ramură de cercetare-dezvoltare care funcţionează însubordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice"Gheorghe Ionescu-Şişeşti"*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │ │Suprafaţa │Suprafaţa ││Nr. │ Denumirea unităţii de │ │de teren │de teren ││crt.│ cercetare-dezvoltare │ Sediul │aflată în │aflată în ││ │ care se reorganizează ├─────────────┬────────────┤administra- │administra- ││ │ │ │ │rea unităţii│rea unităţii││ │ │ Localitatea │ Judeţul │indispensa- │de cercetare││ │ │ │ │bilă activi-│-dezvoltare,││ │ │ │ │tăţii de │necesară ││ │ │ │ │cercetare- │multiplică- ││ │ │ │ │dezvoltare- │rii materia-││ │ │ │ │inovare │lului ││ │ │ │ │ - ha - │biologic ││ │ │ │ │ │- ha - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 1.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie - Valea │Valea │ │ │ ││ │Călugărească │Călugărească │Prahova │ 379,41 │ 321,37 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 2.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pomicultură - Piteşti - Mărăcineni │Mărăcineni │Argeş │ 324,92 │ 82,80 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 3.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Legumicultură şi Floricultură - Vidra │Vidra │Ilfov │ 170,90 │ 137,81 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 4.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Industrializarea şi Marketingul Produselor │ │ │ │ ││ │Horticole - "Horting" │Bucureşti │ - │ 7,6967 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 5.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Ovinelor şi Caprinelor - Palas │Constanţa │Constanţa │ 1.557,76 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 6.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Bovinelor - Baloteşti │Baloteşti │Ilfov │ 650,94 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 7.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Ecologie Acvatică, Pescuit şi Acvacultură - │ │ │ │ ││ │Galaţi │Galaţi │Galaţi │ 441,53 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 8.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pajişti - Braşov │Braşov │Braşov │ 386,19 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 9.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Montanologie Cristian - Sibiu │Cristian │Sibiu │ 530,48 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 10.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rurală -│ │ │ │ ││ │Bucureşti │Bucureşti │ - │ - │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 11.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Protecţia Plantelor Bucureşti │Bucureşti │ - │ 31,409 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 12.│Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Cinegetică şi Resurse Montane Miercurea- │Miercurea- │ │ │ ││ │Ciuc │Ciuc │Harghita │ 108,00 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────────┼────────────┼────────────┤│ │TOTAL: │ 4.607,8957 │ 541,98 │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴────────────┘----------Anexa 2 a fost modificată de art. 4 din LEGEA nr. 173 din 16 iulie 2010, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 510 din 22 iulie 2010, prin modificarea valorilor suprafeţelor de teren prevăzute la punctele 5 şi 9. Anexa 3 Staţiuni de cercetare-dezvoltare care funcţionează însubordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice"Gheorghe Ionescu-Şişeşti"*Font 8*┌────┬────────────────────────────────────────────┬──────────────────────────┬────────────┬────────────┐│ │ │ │Suprafaţa │Suprafaţa ││Nr. │ Denumirea unităţii de │ │de teren │de teren ││crt.│ cercetare-dezvoltare │ Sediul │aflată în │aflată în ││ │ care se reorganizează ├─────────────┬────────────┤administra- │administra- ││ │ │ │ │rea unităţii│rea unităţii││ │ │ Localitatea │ Judeţul │indispensa- │de cercetare││ │ │ │ │bilă activi-│-dezvoltare,││ │ │ │ │tăţii de │necesară ││ │ │ │ │cercetare- │multiplică- ││ │ │ │ │dezvoltare- │rii materia-││ │ │ │ │inovare │lului ││ │ │ │ │ - ha - │biologic ││ │ │ │ │ │- ha - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 0 │ 1 │ 2 │ 3 │ 4 │ 5 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 1.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Turda │Turda │Cluj │ 1.015,12 │ 818,02 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 2.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │Drăgăneşti- │ │ │ ││ │Teleorman │Vlaşca │Teleorman │ 1.870,00 │ 470 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 3.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Secuieni │Secuieni │Neamţ │ 694,2965 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 4.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │Valu lui │ │ │ ││ │Valu lui Traian │Traian │Constanţa │ 265,00*)│ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 5.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Piteşti │Albota │Argeş │ 172,65 │ 182,35 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 6.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Şimnic │Craiova │Dolj │ 1.536,23 │ 1.011,43 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 7.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Lovrin │Lovrin │Timiş │ 1.616,00 │ 627,34 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 8.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pajişti Timişoara │Timişoara │Timiş │ 7,91 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 9.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Suceava │Suceava │Suceava │ 300,00 │ 570,92 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 10.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Livada │Livada │Satu Mare │ 300,00 │ 642,42 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 11.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Mărculeşti │Perişoru │Călăraşi │ 604,6775*)│ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 12.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă │ │ │ │ ││ │Brăila │Brăila │Brăila │ 308,35 │ 2.508,7528 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 13.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie Murfatlar │Basarabi │Constanţa │ 71,18*)│ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 14.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie Blaj │Blaj │Alba │ 323,8625 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 15.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie Drăgăşani │Drăgăşani │Vâlcea │ 79,00*)│ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 16.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie Odobeşti │Odobeşti │Vrancea │ 331,22 │ 31,01 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 17.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie Miniş │Miniş │Arad │ 158,0 │ 180,0 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 18.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie Bujoru │Târgu Bujor │Galaţi │ 403,61 │ 296,55 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 19.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Viticultură şi Vinificaţie Iaşi │Iaşi │Iaşi │ 125,00 │ 186,0 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 20.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │Bistriţa- │ │ ││ │Pomicultură Bistriţa │Bistriţa │Năsăud │ 151,3507 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 21.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pomicultură Fălticeni │Fălticeni │Suceava │ 149,7716 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 22.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │Valu lui │ │ │ ││ │Pomicultură Constanţa │Traian │Constanţa │ 271,00 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 23.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pomicultură Iaşi │Iaşi │Iaşi │ 440,00 │ 127,75 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 24.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pomicultură Băneasa │Bucureşti │ - │ 408,82 │ 200,70 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 25.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pomicultură Buzău │Cândeşti │Buzău │ 200,00 │ 80,00 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 26.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │Drobeta- │ │ │ ││ │Pomicultură Mehedinţi │Turnu Severin│Mehedinţi │ 4,83*)│ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 27.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Legumicultură Bacău │Bacău │Bacău │ 92,19 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 28.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Legumicultură Buzău │Buzău │Buzău │ 169,46 │ 249,85 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 29.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Legumicultură Iernut │Iernut │Mureş │ 111,19 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 30.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Bovinelor Arad │Arad │Arad │ 1.417,34 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 31.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │Sângiorgiu │ │ │ ││ │Creşterea Bovinelor Târgu Mureş │de Mureş │Mureş │ 1.015,94 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 32.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Bovinelor Dulbanu │Dulbanu │Buzău │ 462,05*)│ 269,84 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 33.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Bubalinelor Şercaia │Şercaia │Braşov │ 542,14 │ 50,05 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 34.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Bovinelor Dancu │Dancu │Iaşi │ 634,52 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 35.│Staţiunea de Cercetări Sericicole Băneasa │ │ │ │ ││ │Bucureşti │Bucureşti │ - │ 6,59 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 36.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi │Răchiţi │Botoşani │ 1.162.54 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 37.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │Caraş │ │ ││ │Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Caransebeş │Caransebeş │Severin │ 262,89 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 38.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Secuieni │Letea Veche │Bacău │ 175,51 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 39.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Ruşeţu │Ruşeţu │Buzău │ 1.779,49*)│ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 40.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │Târgu │ │ │ ││ │Cartof Târgu Secuiesc │Secuiesc │Covasna │ 367,01 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 41.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Pajişti Vaslui │Vaslui │Vaslui │ 253,54 │ 176,46 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 42.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Combaterea Eroziunii Solului "Mircea Moţoc" │ │ │ │ ││ │Perieni │Perieni │Vaslui │ 819,00 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 43.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Cultura Plantelor pe Nisipuri Dăbuleni │Dăbuleni │Dolj │ 500,00 │ 2.819,87 │├────┼────────────────────────────────────────────┼─────────────┼────────────┼────────────┼────────────┤│ 44.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ │ ││ │Piscicultură Nucet │Nucet │Dâmboviţa │ 267,53 │ - │├────┼────────────────────────────────────────────┴─────────────┴────────────┼────────────┼────────────┤│ │TOTAL GENERAL: │18.630,7613 │ 12.499,31 │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┴────────────┘-------*) Suprafeţe proprietatea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti", care nu sunt incluse în total. Anexa 4 Unităţi de cercetare-dezvoltare care se preiau în cadrulinstituţiilor de învăţământ superior de statşi Academiei Române*Font 8*┌────┬─────────────────────────────────┬─────────────────────────┬────────────────────────┬────────────┐│ │ │ │ Denumirea │Suprafaţa ││Nr. │ Denumirea unităţii de │ │ unităţii de │de teren ││crt.│ cercetare-dezvoltare │ Sediul │ învăţământ │dată în ││ │ care se preia ├─────────────┬───────────┤ care se │administrare││ │ │ Localitatea │ Judeţul │ preia │ │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 1.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare│ │ │Universitatea │ ││ │Horticolă - Târgu Jiu │Târgu Jiu │Gorj │Constantin Brâncuşi - │ 175,00 ││ │ │ │ │Târgu Jiu │ │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 2.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare│ │ │Universitatea de Ştiinţe│ ││ │Agricolă - Podu Iloaiei │Podu Iloaiei │Iaşi │Agricole şi Medicină │ 417,912 ││ │ │ │ │Veterinară - Iaşi │ │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 3.│Staţiunea de Cercetare şi │ │ │Universitatea │ ││ │Producţie Pomicolă - Oradea │Oradea │Bihor │din Oradea │ 60,71 │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 4.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare│ │ │Universitatea │ ││ │Agricolă - Oradea │Oradea │Bihor │din Oradea │ 53,2382 │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 5.│Staţiunea de Cercetare şi │ │ │Universitatea de Ştiinţe│ ││ │Producţie Pomicolă - Cluj-Napoca │Cluj-Napoca │Cluj │Agricole şi Medicină │ 171,74 ││ │ │ │ │Veterinară - Cluj-Napoca│ │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 6.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare│ │ │Universitatea de Ştiinţe│ ││ │Agricolă - Tulcea │Tulcea │Tulcea │Agricole şi Medicină │ 985,55 ││ │ │ │ │Veterinară - Bucureşti │ │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 7.│Staţiunea de Cercetare şi │ │ │Universitatea de Ştiinţe│ ││ │Producţie Pomicolă - Geoagiu │Geoagiu │Hunedoara │Agricole şi Medicină │ 40,00 ││ │ │ │ │Veterinară a Banatului -│ ││ │ │ │ │Timişoara │ │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 8.│Staţiunea de Cercetare şi │ │ │Universitatea de Ştiinţe│ ││ │Producţie Pomicolă - Voineşti │Voineşti │Dâmboviţa │Agricole şi Medicină │ 172,25 ││ │ │ │ │Veterinară - Bucureşti │ │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 9.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare│ │ │ │ ││ │Vitivinicolă Greaca │Greaca │Giurgiu │Academia Română │ 364,00 │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 10.│Institutul de Cercetare şi │ │ │ │ ││ │Producţie pentru Cultura şi │ │ │ │ ││ │Industrializarea Sfeclei de Zahăr│ │ │Academia de Studii │ ││ │şi Substanţe Dulci Fundulea │Fundulea │Călăraşi │Economice - Bucureşti │ 248,00 │├────┼─────────────────────────────────┼─────────────┼───────────┼────────────────────────┼────────────┤│ 11.│Staţiunea de Cercetare şi │Râmnicu │ │ │ ││ │Producţie Pomicolă Vâlcea │Vâlcea │Vâlcea │Universitatea Craiova │ 148,24 │├────┼─────────────────────────────────┴─────────────┴───────────┴────────────────────────┼────────────┤│ │TOTAL: │ 2.253,67 │└────┴────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘ Anexa 5 Unităţi de cercetare-dezvoltare care se reorganizează prin fuziuneca instituţii de cercetare-dezvoltare de drept public, în subordineaAcademiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"┌────┬────────────────────┬──────────────────┬──────────────────┬──────────────────────┬───────────┐│ │ │ │ │ │Suprafaţa ││Nr. │Denumirea unităţii │Denumirea unităţii│Denumirea unităţii│ Sediul │de teren ││crt.│de cercetare-dez- │de cercetare-dez- │ de cercetare- ├───────────┬──────────┤indispen- ││ │voltare care se │ voltare care │ dezvoltare │Localitatea│ Judeţul │sabilă ││ │ desfiinţează │ o preia │ reorganizate │ │ │cercetării ││ │ │ │ │ │ │ştiinţifice││ │ │ │ │ │ │în unitatea││ │ │ │ │ │ │de cerce- ││ │ │ │ │ │ │tare-dez- ││ │ │ │ │ │ │voltare ││ │ │ │ │ │ │reorgani- ││ │ │ │ │ │ │zată prin ││ │ │ │ │ │ │fuziune ││ │ │ │ │ │ │ - ha*) - │├────┼────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼───────────┼──────────┼───────────┤│ 1.│Staţiunea de │Institutul de │Institutul de │Constanţa │Constanţa │ 235,24 ││ │Cercetare-Dezvoltare│Cercetare- │Cercetare- │ │ │ ││ │pentru Creşterea │Dezvoltare pentru │Dezvoltare pentru │ │ │ ││ │Ovinelor şi │Creşterea │Creşterea │ │ │ ││ │Caprinelor Reghin, │Ovinelor şi │Ovinelor şi │ │ │ ││ │Mureş │Caprinelor Palas │Caprinelor Palas │ │ │ │├────┼────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼───────────┼──────────┼───────────┤│ 2.│Staţiunea de │Institutul de │Institutul de │Constanţa │Constanţa │ 706,38 ││ │Cercetare-Dezvoltare│Cercetare- │Cercetare- │ │ │ ││ │pentru Creşterea │Dezvoltare pentru │Dezvoltare pentru │ │ │ ││ │Ovinelor şi │Creşterea │Creşterea │ │ │ ││ │Caprinelor │Ovinelor şi │Ovinelor şi │ │ │ ││ │Bilciureşti │Caprinelor Palas │Caprinelor Palas │ │ │ │├────┼────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼───────────┼──────────┼───────────┤│ 3.│Staţiunea de │Staţiunea de │Staţiunea de │Craiova │Dolj │ 36,23 ││ │Cercetare-Dezvoltare│Cercetare- │Cercetare- │ │ │ ││ │pentru Legumicultură│Dezvoltare │Dezvoltare │ │ │ ││ │Işalniţa │Agricolă Şimnic │Agricolă Şimnic │ │ │ │├────┼────────────────────┼──────────────────┼──────────────────┼───────────┼──────────┼───────────┤│ 4.│Staţiunea de │Staţiunea de │Staţiunea de │Sângeorgiu │Mureş │ 549,0 ││ │Cercetare-Dezvoltare│Cercetare- │Cercetare- │de Mureş │ │ ││ │pentru Creşterea │Dezvoltare pentru │Dezvoltare pentru │ │ │ ││ │Bovinelor Sighet │Creşterea │Creşterea │ │ │ ││ │ │Bovinelor - Târgu │Bovinelor - Târgu │ │ │ ││ │ │Mureş │Mureş │ │ │ │├────┼────────────────────┴──────────────────┴──────────────────┴───────────┴──────────┼───────────┤│ │TOTAL: │ 1.526,85 │└────┴─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┴───────────┘---------*) Suprafeţe care sunt incluse în suprafaţa unităţilor care preiau. Anexa 6 Unităţi de cercetare-dezvoltare care se reorganizează însocietăţi comerciale cu capital de stat sau care sedesfiinţează, după caz*Font 9*┌────┬─────────────────────────────────────────────────┬─────────────────────┬────────────┐│Nr. │ │ Sediul │ Suprafaţa ││crt.│ Denumirea unităţii de cercetare-dezvoltare ├───────────┬─────────┤ - ha - ││ │ │Localitatea│ Judeţul │ │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 1.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru │ │ │ ││ │Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr │ │ │ ││ │Roman, judeţul Neamţ │Roman │Neamţ │ 116 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 2.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă Dolj│Carcea │Dolj │ 669 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 3.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă │ │ │ ││ │Vrancea │Focşani │Vrancea │ 575 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 4.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă │ │ │ ││ │Zalău │Zalau │Salaj │ 121 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 5.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă │ │ │ ││ │Mureş │Târgu Mureş│Mureş │ 114 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 6.│Institutul de Cercetare şi Inginerie Tehnologică │ │ │ ││ │pentru Irigaţii şi Drenaje Băneasa - Giurgiu │Baneasa │Giurgiu │ 2.672,61 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 7.│Centrul de Cercetare-Dezvoltare pentru │ │ │ ││ │Biostimulatori "BIOS" Cluj-Napoca │Cluj-Napoca│Cluj │ - │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 8.│Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Plante │ │ │ ││ │Medicinale şi Aromatice Fundulea │Fundulea │Calaraşi │ 406 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 9.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru │ │ │ ││ │Creşterea Bovinelor Mărgineni │Mărgineni │Neamţ │ 34,97 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 10.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie pentru │ │ │ ││ │Cultura şi Industrializarea Sfeclei de Zahăr şi │ │ │ ││ │Substanţe Dulci Giurgiu │Giurgiu │Giurgiu │ 329 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┼───────────┼─────────┼────────────┤│ 11.│Staţiunea de Cercetare şi Producţie Pomicolă │ │ │ ││ │Strejeşti │Strejeşti │Olt │ 871 │├────┼─────────────────────────────────────────────────┴───────────┴─────────┼────────────┤│ │TOTAL: │ 5.908,58 │└────┴───────────────────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘------

Noutăți

  • LEGE nr. 66 din 2 aprilie 1998 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/1997 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 1997
  • LEGE nr. 337 din 10 decembrie 2013 pentru modificarea alin. (1) al art. 11 al cap. II din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 26/1990 privind registrul comerţului
  • LEGE nr. 150 din 30 aprilie 2013 pentru completarea Legii nr. 95/1997 privind declararea complexului "Memorialul victimelor comunismului şi al rezistenţei Sighet" ca ansamblu de interes naţional
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 14 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii gazelor nr. 351/2004
  • LEGE nr. 115 din 4 mai 2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 145 din 21 octombrie 2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 41 din 9 aprilie 2008 privind sprijinul financiar pentru pierderi cauzate de îngheţul târziu de primăvară în pomicultură
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 207 din 4 decembrie 2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate
  • LEGE nr. 303 din 28 iunie 2004 privind statutul magistraţilor
  • LEGE nr. 87 din 18 martie 2003 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 198/2002 pentru completarea Legii nr. 4/1991 privind încheierea şi ratificarea tratatelor
  • LEGE nr. 40 din 16 februarie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/1997 privind unele măsuri de conservare şi de închidere a minelor
  • LEGE nr. 166 din 15 mai 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 129/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală
  • LEGE nr. 212 din 16 decembrie 1997 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 60/1997 privind apărarea împotriva incendiilor
  • LEGE nr. 200 din 22 mai 2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale
  • LEGE nr. 36 din 28 februarie 1930 pentru autorizarea Casei de depuneri şi consemnaţiuni sa amâne plata unor sume ce-i datorează Ministerul Agriculturii şi Domeniilor
  • LEGE nr. 213 din 21 iulie 2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor
  • LEGE nr. 32 din 3 aprilie 2000 privind societăţile de asigurare şi supravegherea asigurărilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 36 din 26 februarie 2001 privind regimul preţurilor şi tarifelor reglementate, care se stabilesc cu avizul Oficiului Concurentei
  • LEGE nr. 416 din 18 iulie 2001 privind venitul minim garantat
  • LEGE nr. 35 din 20 ianuarie 1998 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 46/1997 privind rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 56 din 4 august 2017 privind completarea art. II din Legea nr. 152/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 18 din 24 septembrie 1998 cu privire la modificarea şi completarea unor reglementări referitoare la accize şi la taxa pe valoarea adăugată
  • LEGE nr. 293 din 28 iunie 2004 (*republicată*) privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 181 din 18 octombrie 2012 pentru ratificarea Protocolului de modificare a Convenţiei dintre România şi Marele Ducat de Luxemburg pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi avere, semnată la Luxemburg la 14 decembrie 1993, şi a Protocolului adiţional la acesta, semnate la Luxemburg la 4 octombrie 2011
  • LEGE nr. 121 din 15 iunie 2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român
  • LEGE nr. 571 din 22 decembrie 2003 privind Codul fiscal
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 33 din 27 aprilie 2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 privind înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii
  • LEGE nr. 7 din 13 martie 1996 (*republicată*) cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 68 din 2 iunie 2000 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 64/1997 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Dezvoltarea şi Implementarea Programelor de Reconstrucţie a Zonelor Miniere
  • LEGE nr. 320 din 8 iulie 2003 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 11/2003 privind gestionarea combustibilului nuclear uzat şi a deşeurilor radioactive, inclusiv depozitarea finala
  • LEGE nr. 772 din 29 decembrie 2001 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 52/2001 pentru ratificarea Convenţiei nr. 163/1987 privind bunăstarea navigatorilor pe mare şi în port, adoptată la cea de a 74-a sesiune a Conferinţei generale a Organizaţiei Internaţionale a Muncii la Geneva la 8 octombrie 1987
  • LEGE nr. 31 din 27 martie 2017 pentru completarea Legii nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 355 din 21 iulie 2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 29/2006 pentru modificarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2001 privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state
  • LEGE nr. 17 din 9 ianuarie 2007 privind educaţia tinerilor supradotaţi, capabili de performanţă înaltă
  • LEGE nr. 17 din 7 august 1990 (*republicată*) privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării teritoriale, al zonei contigue şi al zonei economice exclusive ale României*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 16 din 8 mai 2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • LEGE nr. 230 din 1 iunie 2004 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 38/2004 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 46 din 16 aprilie 2008 pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 72 din 6 noiembrie 1997 privind regularizarea datoriei fostei Companii Române de Petrol
  • LEGE nr. 273 din 21 iunie 2004 (*republicată*) privind regimul juridic al adopţiei*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 9 din 27 ianuarie 2017 privind unele măsuri bugetare în anul 2017, prorogarea unor termene, precum şi modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 197 din 22 octombrie 2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2009 privind serviciile de plată
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 27 din 18 aprilie 2003 privind procedura aprobării tacite
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 25 aprilie 2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative
  • LEGE nr. 70 din 19 martie 2018 privind modificarea şi completarea Legii nr. 145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol
  • LEGE nr. 208 din 31 decembrie 1999 privind ratificarea Acordului de cooperare pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii transfrontaliere, semnat la Bucureşti la 26 mai 1999
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 21 martie 2007 pentru trecerea Centrului Medical de Diagnostic, Tratament Ambulatoriu şi Medicină Preventivă din subordinea Ministerului Apărării în subordinea Academiei Române şi pentru stabilirea unor măsuri organizatorice aferente acesteia
  • LEGE nr. 327 din 28 iunie 2001 pentru aprobarea scutirii de la plata taxei pe valoarea adăugată a unor bunuri importate şi servicii efectuate de prestatori cu sediul în străinătate, necesare în vederea înzestrării Serviciului de Telecomunicaţii Speciale
  • LEGE nr. 317 din 1 iulie 2004 (*republicată*) privind Consiliul Superior al Magistraturii
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate
  • LEGE nr. 262 din 13 iunie 2003 pentru înfiinţarea comunei Poiana Ilvei prin reorganizarea comunei Măgura Ilvei, judeţul Bistriţa-Năsăud
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 178 din 19 noiembrie 2008 privind aprobarea achiziţionării unui teren de către Universitatea "Politehnica" din Timişoara
  • LEGE nr. 139 din 5 mai 2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2008 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Naţionale de Prognoză
  • LEGE nr. 208 din 23 mai 2006 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Federale Germania privind colaborarea tehnică pentru anul 2004, semnat la Bucureşti la 19 decembrie 2005
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 60 din 16 decembrie 2015 pentru suspendarea prevederilor art. 23 alin. (1) lit. c) şi k) din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006
  • LEGE nr. 273 din 29 iunie 2006 privind finanţele publice locale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 30 din 20 martie 2011 privind adoptarea unor măsuri de implementare a sistemului naţional unic de plată a taxelor şi impozitelor utilizând cardul bancar
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 15 decembrie 2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare
  • LEGE nr. 35 din 25 februarie 1999 privind ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Societatea Naţionala a Căilor Ferate Române (S.N.C.F.R.) pentru finanţarea Proiectului de modernizare a căilor ferate, semnat la Luxemburg şi la Bucureşti la 30 iunie 1998
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021