Advo+
Avocatura.com - Consultanță juridica online
Consultanță juridică
LEGE nr. 144 din 21 mai 2007 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate*)
- Act publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 535 din 3 august 2009 -
Selectați versiunea
LEGE nr. 144 din 21 mai 2007 (*actualizată*)privind înfiinţarea, organizarea şi functionarea Agentiei Naţionale de Integritate(actualizată până la data de 8 decembrie 2007*)

-----------*) Textul iniţial a fost publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 25 mai 2007. Aceasta este forma actualizata de S.C. "Centrul Teritorial de Calcul Electronic" S.A. Piatra Neamt până la data de 8 decembrie 2007**), cu modificările şi completările aduse de: RECTIFICAREA nr. 144 din 21 mai 2007; ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007; ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007.În vederea asigurarii exercitarii functiilor şi demnitatilor publice în condiţii de imparţialitate, integritate, transparenţa, prin organizarea în mod unitar şi institutionalizat a activităţii de control al averii dobandite în perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor respective şi a verificării conflictelor de interese, precum şi de sesizare a incompatibilitatilor,Parlamentul României adopta prezenta lege. Capitolul I Dispozitii generaleDispozitii generale Articolul 1 (1) Activitatea de verificare privind averea dobandita în perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor ori demnitatilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilitatilor se efectueaza de către Agentia Naţionala de Integritate, denumita în continuare Agentia, şi este supusă controlului judecătoresc. (2) Prin avere dobandita, supusă verificării în sensul prezentei legi, se înţelege totalitatea bunurilor, precum şi a drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economica ce apartin unei persoane, care trebuie cuprinse în declaratia de avere, potrivit legii. Articolul 2Activitatea de verificare a averii dobandite în perioada exercitarii mandatelor sau a indeplinirii functiilor ori demnitatilor publice, după caz, a conflictelor de interese şi a incompatibilitatilor se face de către inspectorii de integritate din cadrul Agentiei, potrivit prevederilor prezentei legi, care se completeaza cu dispozitiile actelor normative în vigoare. Articolul 3 (1) Agentia îşi indeplineste atribuţiile de verificare prevăzute la art. 2 din oficiu sau, după caz, la sesizarea oricarei persoane fizice sau juridice interesate. (2) Sesizarea din oficiu se face pe baza unui proces-verbal de sesizare, întocmit de preşedintele Agentiei. (3) Sesizarea de verificare depusa de persoana fizica sau juridica trebuie să indice dovezile şi informaţiile pe care se intemeiaza, precum şi sursele de unde acestea pot fi solicitate. (4) Sesizarile formulate de orice persoană trebuie semnate şi datate. (5) Sesizarile de verificare care nu indeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (3) şi (4) nu sunt luate în considerare şi se claseaza de către inspectorul de integritate. Articolul 4 (1) În termen de 30 de zile de la primirea sesizarii, inspectorul de integritate desemnat de conducerea Agentiei, potrivit legii, efectueaza verificarea prealabila a documentelor depuse prin sesizare, inclusiv declaratia de avere şi declaratia de interese ale persoanei în cauza. (2) Inspectorul de integritate desemnat procedeaza la verificarea sesizarii, a declaratiilor de avere prezentate şi compara datele din sesizare cu cele din declaratiile de avere. În situaţia în care rezultă ca persoana verificata în perioada supusă controlului a dobândit şi alte bunuri decat cele inscrise în declaratia de avere sau se constata neconcordante vadite, inspectorul de integritate solicita persoanei în cauza informaţii şi dovezi suplimentare. (3) Dacă în urma compararii datelor din declaratii, respectiv a analizarii documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constata ca exista o diferenţa vadita între averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă, acesta procedeaza după cum urmeaza: a) verifica dacă diferenţa vadita este justificata. În cazul în care inspectorul de integritate constata ca diferenţa nu este justificata, sesizeaza instanţa competenţa pentru stabilirea părţii de avere dobandita sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicita;-----------Lit. a) a alin. (3) al art. 4 a fost modificata de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. b) sesizeaza organele fiscale, în situaţia în care se constata incalcarea legislaţiei fiscale; c) suspenda verificarea şi sesizeaza organele de urmărire penala, în situaţia în care se constata existenta unor probe sau indicii temeinice privind savarsirea unor fapte penale. (4) Prin diferenţa vadita, în sensul prezentei legi, se înţelege o diferenţa între averea dobandita şi veniturile realizate de cel puţin 10.000 euro sau echivalentul în lei al acesteia.---------Alin. (4) al art. 4 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (5) Dacă în urma analizei declaraţiei de interese inspectorul de integritate constata existenta unui conflict, sesizeaza autorităţile competente. (6) Dacă în urma analizei documentelor primite inspectorul de integritate constata existenta unei stari de incompatibilitate, acesta sesizeaza autorităţile competente. (7) Dacă în urma compararii datelor din sesizare, declaratii, respectiv a analizarii documentelor suplimentare primite, inspectorul de integritate constata ca între averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă nu exista o diferenţa vadita care nu poate fi justificata, acesta dispune clasarea cauzei. Actul de constatare se comunică persoanelor interesate. (8) Actele şi lucrarile efectuate de către inspectorii de integritate din cadrul Agentiei nu sunt publice, cu excepţia actului de constatare. După începerea verificării, persoana verificata are dreptul să fie instiintata despre declanşarea procedurii de verificare şi sa ia cunoştinţa de actele şi lucrarile dosarului, să fie asistată sau reprezentata de avocat şi să prezinte orice elemente justificative pe care le considera necesare. (9) Actele intocmite de inspectorii de integritate după începerea verificării fără ca persoana verificata să fie instiintata despre declanşarea procedurii de verificare sunt nule de drept. Articolul 5Pe parcursul desfăşurării verificărilor, Agentia poate solicita tuturor instituţiilor şi autorităţilor publice implicate, precum şi altor persoane juridice de drept public sau privat documentele şi informaţiile necesare întocmirii actului de constatare. Articolul 6La solicitarea motivata a inspectorului de integritate, conducătorii autorităţilor, instituţiilor sau societatilor publice ori private, cei ai regiilor autonome sunt obligati sa comunice acestuia, în termen de cel mult 10 zile lucratoare, datele, informaţiile, inscrisurile şi documentele prevăzute la art. 5, indiferent de suportul acestora, precum şi date, informaţii sau documente pe care le deţin, care ar putea conduce la solutionarea cauzei. Articolul 7 (1) Inspectorul de integritate poate dispune, cu acordul persoanei verificate, efectuarea unei expertize în scopul solutionarii verificării, pentru lamurirea neconcordantelor dintre sesizare şi intinderea bunurilor menţionate în declaratie. (2) Bunurile care fac obiectul unui act autentic pot fi supuse expertizei, în vederea stabilirii valorii acestora, doar în cazul în care actul autentic a fost anulat potrivit dreptului comun. (3) Persoana verificata are dreptul să-şi aleaga un expert asistent, pe cheltuiala proprie. Articolul 8 (1) Activitatea de verificare nu poate exceda limitelor sesizarii. (2) În activitatea sa, inspectorul de integritate întocmeşte acte de constatare şi procese-verbale. (3) Actul de constatare trebuie să cuprindă data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte, numele, prenumele şi alte date de identificare a persoanei la care se referă, obiectiile şi explicatiile acestora, numele, prenumele şi calitatea persoanelor care asista la constatare sau reprezinta persoana supusă verificării, obiectiile şi explicatiile acestora, descrierea amanuntita a celor constatate, precum şi masurile luate, menţiunile prevăzute de lege pentru cazurile speciale, semnatura celui care face constatarea şi a celorlalte persoane prezente, după caz. (4) Procesul-verbal trebuie să cuprindă data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte, numele, prenumele şi alte date de identificare a persoanei la care se referă, obiectiile şi explicatiile acestora, numele, prenumele şi calitatea persoanelor care asista la constatare sau reprezinta persoana supusă verificării, obiectiile şi explicatiile acestora, descrierea amanuntita a celor constatate, precum şi a masurilor luate, semnatura celui care face constatarea şi a celorlalte persoane prezente, după caz. (5) Actele intocmite în cursul cercetării prealabile sau al procedurii de verificare pot constitui mijloace de proba, potrivit legii. Capitolul II Implementarea prevederilor legale privind declaratiile de avere şi de intereseImplementarea prevederilor legale privind declaratiile de avere şi de interese Articolul 9 (1) În cadrul entitatilor unde persoanele care, în conformitate cu prevederile legale, au obligaţia de a depune declaratii de avere şi de interese se desemneaza persoane care vor asigura implementarea prevederilor legale privind declaratiile de avere şi de interese. (2) Declaratiile de avere şi declaratiile de interese se depun după cum urmeaza: a) Preşedintele României, consilierii prezidentiali şi consilierii de stat - la persoana desemnata de seful Cancelariei Administraţiei Prezidentiale; b) presedintii Camerelor Parlamentului, deputatii şi senatorii - la persoana desemnata de secretarul general al Camerei din care acestia fac parte; c) primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat şi asimilatii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru - la persoana desemnata de secretarul general al Guvernului; d) membrii Consiliului Superior al Magistraturii, judecatorii, procurorii, asistenţii judiciari şi magistratii-asistenti - la persoana desemnata de secretarul general al Consiliului Superior al Magistraturii; e) membrii Consiliului Naţional de Integritate, precum şi preşedintele şi vicepresedintele Agentiei - la persoana desemnata de secretarul general al Senatului; f) consilierii judeteni şi consilierii locali, precum şi primarii şi viceprimarii - la persoana desemnata de secretarii unităţilor administrativ-teritoriale respective; g) prefectii şi subprefectii - la persoana desemnata de secretarul cancelariei prefectului; h) alte categorii de persoane prevăzute de lege - la persoana desemnata de seful compartimentului de resurse umane sau, după caz, de seful secretariatului din cadrul autorităţilor publice, instituţiilor publice sau unităţilor din care fac parte. (3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de prezenta lege, persoanele desemnate potrivit alin. (2) sunt subordonate direct conducătorului institutiei respective, care raspunde pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii acestora. Articolul 10Atribuţiile persoanelor desemnate potrivit art. 9 sunt urmatoarele: a) primesc, înregistrează declaratiile de avere şi declaratiile de interese şi elibereaza imediat depunatorului o dovadă de primire; b) la cerere, pun la dispoziţia personalului formularele declaratiilor de avere şi de interese; c) ofera consultanţă pentru completarea corecta a rubricilor din declaratii şi pentru depunerea în termen a acestora; d) evidentiaza declaratiile de avere şi declaratiile de interese în registre speciale, cu caracter public, denumite Registrul declaratiilor de avere şi Registrul declaratiilor de interese, al caror model se stabileste prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Agentiei; e) asigura publicarea şi menţinerea declaratiilor de avere şi a declaratiilor de interese, pe pagina de internet a institutiei, dacă aceasta exista, sau la avizierul propriu, în termen de cel mult 30 de zile de la primire. Declaratiile de avere şi de interese se păstrează pe pagina de internet cel puţin 5 ani de la publicare, după care se arhiveaza potrivit legii; f) trimit Agentiei, în termen de cel mult 10 zile de la primire, copii certificate ale declaratiilor de avere şi ale declaratiilor de interese primite, pe care Agentia le publică pe pagina proprie de internet, în termen de 30 de zile de la primirea acestora, şi le menţine publicate pe durata prevăzută de dispozitiile lit. e); g) publică pe pagina de internet a institutiei, dacă aceasta exista, sau la avizierul propriu, numele şi functia persoanelor care nu depun declaratia de avere sau declaratia de interese în termen de cel mult 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere, date pe care le comunică Agentiei; h) acorda consultanţă referitor la conţinutul şi aplicarea prevederilor legale privind declararea şi verificarea averilor, conflictele de interese şi incompatibilităţile şi întocmeşte note de opinie în acest sens, la solicitarea persoanelor care au obligaţia depunerii declaratiilor. Articolul 11 (1) Dacă în termen de 10 zile de la primirea declaraţiei, persoanele desemnate potrivit prevederilor art. 9 sau persoana care semneaza declaratia sesizeaza deficiente în completarea acesteia vor recomanda, în scris, persoanei în cauza rectificarea declaraţiei, în termen de cel mult 20 de zile. Declaratia rectificata poate fi însoţită de documente justificative. (2) Declaratia rectificata depusa împreună cu eventualele documente se trimit de îndată Agentiei. (3) Până la expirarea termenului de depunere a declaraţiei rectificate, Agentia nu poate declansa procedurile prevăzute de prezenta lege. Capitolul III Agentia Naţionala de IntegritateAgentia Naţionala de Integritate Secţiunea 1 Organizare şi functionareOrganizare şi functionare Articolul 12 (1) Se infiinteaza Agentia Naţionala de Integritate, autoritate administrativa autonoma, cu personalitate juridica, ce funcţionează la nivel naţional, ca structura unica, cu sediul în municipiul Bucureşti. (2) Personalul Agentiei este format din preşedintele Agentiei, vicepresedintele Agentiei, inspectori de integritate, functionari publici şi personal contractual. Preşedintele Agentiei este demnitar cu rang de secretar de stat, vicepresedintele Agentiei este demnitar cu rang de subsecretar de stat, iar functia de inspector de integritate este functie publică cu statut special.---------Alin. (2) al art. 12 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (3) Prin hotărâre a Consiliului Naţional de Integritate, la propunerea presedintelui Agentiei, la nivel teritorial se pot înfiinţa structuri ale Agentiei. Articolul 13 (1) Agentia exercita urmatoarele atribuţii, cu respectarea principiilor legalităţii, imparţialităţii, independentei, celeritatii, dreptului la aparare şi bunei administrari: a) verifica declaratiile de avere şi declaratiile de interese; b) efectueaza controlul depunerii la termen a declaratiilor de avere şi a declaratiilor de interese de către persoanele prevăzute de lege; c) constata ca între averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă exista o diferenţa vadita care nu poate fi justificata şi sesizeaza instanţa competenţa pentru stabilirea părţii de avere dobandita sau a bunului determinat dobândit cu caracter nejustificat, a cărui confiscare o solicita;----------Lit. c) a alin. (1) al art. 13 a fost modificată de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. d) constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese şi regimul incompatibilitatilor; e) dispune clasarea sesizarii, când diferenţa între averea dobandita şi veniturile realizate nu este vadita sau bunurile sunt justificate sau, după caz, când nu se dovedeste conflictul de interese ori starea de incompatibilitate; f) sesizeaza organul de urmărire penala dacă exista probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevăzute de legea penala; g) aplica sanctiunile şi ia masurile prevăzute de lege în competenţa sa sau, după caz, sesizeaza autorităţile ori instituţiile competente în vederea luării masurilor şi aplicarii sanctiunilor prevăzute de lege; h) elaboreaza studii, analize, întocmeşte statistici anuale privind declaratiile de avere, declaratiile de interese, precum şi cu privire la verificarea acestora, efectuata de către cei în drept, şi dezvolta relatii de parteneriat cu persoanele care exercită demnitatile şi functiile prevăzute de prezenta lege, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţa; i) elaboreaza şi difuzeaza ghiduri practice sau alte materiale în domeniu, intocmind propriile materiale în acest sens, având în vedere practica organelor judiciare. Articolul 14 (1) În indeplinirea atribuţiilor care îi revin potrivit legii, Agentia acţionează potrivit principiului independentei operationale. (2) Agentia este condusa de un presedinte, ajutat de un vicepresedinte, numiti în functie de către Senat, pe bază de concurs sau examen, după caz, la propunerea Consiliului Naţional de Integritate. (3) Potrivit principiului independentei operationale, preşedintele, vicepresedintele şi inspectorii de integritate nu vor solicita sau primi dispozitii privind derularea verificărilor de la nicio autoritate publică, institutie sau persoana. Articolul 15 (1) Finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale Agenţiei se asigură integral de la bugetul de stat. Proiectul de buget se întocmeşte de preşedintele sau, după caz, de vicepreşedintele Agenţiei, cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, şi se înaintează Guvernului, pentru a fi inclus distinct în proiectul bugetului de stat supus aprobării prin lege.------------Alin. (1) al art. 15 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 8 decembrie 2007. (2) Preşedintele Agenţiei are calitatea de ordonator principal de credite. În cazul în care funcţia de preşedinte al Agenţiei este vacantă, precum şi în orice alte cazuri în care preşedintele se află în imposibilitatea de a-şi exercită funcţia, calitatea de ordonator principal de credite este exercitată de vicepreşedintele Agenţiei.------------Alin. (2) al art. 15 a fost modificat de pct. 1 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 8 decembrie 2007. (3) Numărul maxim de posturi pentru Agentie este de 200, putand fi modificat prin legea bugetului de stat, la propunerea presedintelui Agentiei. (4) Structura organizatorica a Agentiei, atribuţiile, sarcinile şi raspunderile personalului din aparatul propriu al Agentiei se stabilesc prin regulamentul de organizare şi functionare, aprobat prin ordin al presedintelui Agentiei. Articolul 16 (1) În vederea desfăşurării activităţii în condiţii de profesionalism, cu respectarea principiilor imparţialităţii, independentei, celeritatii şi bunei administrari, repartizarea cauzelor se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat, de către conducerea Agentiei. (2) Redistribuirea cauzelor repartizate inspectorilor de integritate se poate face numai în urmatoarele cazuri: a) imposibilitatea de exercitare a atribuţiilor, timp de cel puţin 20 de zile; b) solicitarea motivata a inspectorului de integritate caruia i-a fost repartizata lucrarea; c) suspendarea din activitate, în condiţiile legii; d) incompatibilitate; e) conflict de interese; f) admiterea declaraţiei de abtinere sau a cererii de recuzare a inspectorului de integritate; g) lasarea cauzei în nelucrare mai mult de 10 zile. Secţiunea a 2-a Statutul personalului AgentieiStatutul personalului Agentiei Articolul 17 (1) Poate fi numita în functia de inspector de integritate persoana care indeplineste condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (2). (2) Numirea inspectorilor de integritate se face pe baza unui concurs sau examen, organizat potrivit regulamentului aprobat prin hotărâre a Consiliului Naţional de Integritate, la propunerea presedintelui Agentiei, şi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, precum şi pe pagina de internet a Agentiei. (3) Numirea inspectorului de integritate, a celorlalţi functionari publici şi, respectiv, a personalului contractual se face potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobata prin Legea nr. 383/2001, cu modificările ulterioare, şi Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare. (4) Personalului Agentiei îi este interzis să îşi exprime public opinia cu privire la cauzele aflate pe rolul Agentiei. (5) Personalul Agentiei are obligaţia de a nu divulga datele sau informaţiile la care a avut acces decat în condiţiile legii. Aceasta obligaţie se menţine timp de 5 ani şi după încetarea activităţii, sub sancţiunea legii penale. (6) Personalul Agentiei raspunde civil, disciplinar, contraventional, administrativ şi penal, în condiţiile legii. Articolul 18 (1) Preşedintele şi vicepresedintele Agentiei sunt numiti în functie de către Senat, pentru un mandat de 4 ani, care nu poate fi reinnoit, în urma concursului organizat potrivit prezentei legi. (2) Poate fi numita în functia de presedinte sau de vicepresedinte al Agentiei persoana care indeplineste cumulativ urmatoarele condiţii: a) este cetatean român; b) are capacitate deplina de exercitiu; c) are studii superioare juridice sau economice atestate în condiţiile legii; d) nu face şi nici nu a facut parte, în ultimii 3 ani, din niciun partid politic, formatiune sau alianta politica; e) nu a fost agent sau colaborator al serviciilor de informaţii înainte de anul 1990, nu a fost şi nu este lucrator operativ, inclusiv acoperit, informator sau colaborator al serviciilor de informaţii; f) nu a fost condamnat pentru infractiuni savarsite cu intentie, pentru care nu a intervenit reabilitarea, şi care îl fac incompatibil cu functia de demnitate publică, şi nu are cazier fiscal; g) este apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru exercitarea functiei. (3) Dovada indeplinirii condiţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d) şi e) se face pe baza declaraţiei pe propria raspundere, autentificata de un notar public. Articolul 19 (1) În termen de 5 zile de la aprobarea Regulamentului de desfăşurare a concursului sau examenului, Consiliul Naţional de Integritate va face publică declanşarea procedurii de selecţie a presedintelui sau vicepresedintelui, prin publicarea unui anunt pe pagina de internet a Agentiei, în cel puţin 3 ziare cu acoperire naţionala şi în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Finantarea cheltuielilor ocazionate de organizarea şi desfăşurarea primului concurs sau examen în vederea numirii presedintelui şi vicepresedintelui Agentiei se va asigura de către Guvern, prin Secretariatul General al acestuia.-------------Alin. (1) al art. 19 a fost modificat de pct. 5 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (2) Candidaturile insotite de actele doveditoare se depun, în termen de 30 de zile de la publicarea anuntului, la compartimentul de resurse umane din cadrul Agentiei. Articolul 20 (1) În cel mult 10 zile de la expirarea termenului de depunere a candidaturilor, Consiliul Naţional de Integritate va verifica respectarea condiţiilor prevăzute la art. 18 alin. (2) şi va efectua selecţia dosarelor candidaţilor. (2) În termen de 30 de zile de la terminarea verificărilor, candidatii care indeplinesc condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (2) vor sustine un concurs. Articolul 21 (1) Condiţiile şi procedura de desfăşurare a concursului se stabilesc prin regulament. (2) Regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului se aproba prin hotărâre a Consiliului Naţional de Integritate şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi pe pagina de internet a Agentiei, în termen de 15 zile de la constituirea Consiliului.------------Alin. (2) al art. 21 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (3) Tematica de concurs şi componenta comisiilor pentru organizarea concursului, elaborarea subiectelor, corectarea lucrărilor şi solutionarea contestatiilor se stabilesc prin hotărâre a Consiliului Naţional de Integritate şi se publică pe pagina de internet a Agentiei. (4) Concursul sau examenul consta intr-o proba scrisa şi în susţinerea unui interviu. (5) Subiectele de concurs la proba scrisa se stabilesc pe baza tematicii de concurs, astfel încât sa reflecte atât cunoştinţele de specialitate ale candidaţilor, cat şi calitatile de conducere şi organizare. Subiectele se noteaza fiecare cu puncte de la 1 la 100. (6) Pentru a fi declarati admisi, candidatii trebuie să obţină un punctaj minim de 70 de puncte la fiecare subiect. (7) Contestaţiile se depun în termen de doua zile de la afisarea rezultatelor şi se solutioneaza în termen de doua zile de la expirarea termenului de depunere. (8) Candidatii care au obţinut punctajul minim prevăzut la alin. (6) vor sustine un interviu în faţa Consiliului Naţional de Integritate în termen de 5 zile de la solutionarea contestatiilor.---------Alin. (8) al art. 21 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (9) Rezultatele concursului sunt validate de Consiliul Naţional de Integritate, în termen de 15 zile de la solutionarea contestatiilor. (10) În cel mult 10 zile de la depunerea candidaturilor, comisia de organizare a concursului va solicita Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii sa verifice şi sa comunice acesteia apartenenta sau colaborarea candidaţilor cu serviciile de informaţii înainte de anul 1990. Rezultatele verificărilor se ataseaza la dosarul candidatului.--------Alin. (10) al art. 21 a fost modificat de pct. 6 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. Articolul 22Numirea în functie a candidaţilor admisi se face de către Senat, în termen de 15 zile de la validarea rezultatelor concursului, potrivit regulamentului. Articolul 23 (1) În termen de 5 zile de la validarea concursului sau examenului preşedintele şi vicepresedintele Agentiei depun în faţa Senatului urmatorul juramant: «Jur sa respect Constitutia şi legile tarii, sa apar drepturile şi libertatile fundamentale ale persoanei, să-mi indeplinesc atribuţiile cu onoare, constiinta şi fără partinire. Asa să-mi ajute Dumnezeu» sau, după caz, rostesc urmatoarea formula: «Ma oblig sa respect Constitutia şi legile tarii, sa apar drepturile şi libertatile fundamentale ale persoanei, să-mi indeplinesc atribuţiile cu onoare, constiinta şi fără partinire.» Referirea la divinitate nu este obligatorie.-----------Alin. (1) al art. 23 a fost modificat de pct. 7 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (2) Refuzul depunerii juramantului sau al rostirii formulei atrage nulitatea numirii în functie. Articolul 24Preşedintele şi vicepresedintele Agentiei pot fi eliberati din functie în urmatoarele situaţii: a) demisie; b) incapacitate manageriala, constatata potrivit prevederilor art. 25 alin. (2); c) condamnarea definitivă pentru savarsirea unei infractiuni; d) când se constata nerespectarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, regimul incompatibilitatilor sau când se dispune confiscarea unei părţi din avere ori a unui bun determinat; e) neindeplinirea oricareia dintre condiţiile prevăzute la art. 18 alin. (2). Articolul 25 (1) În situaţiile prevăzute la art. 24, Senatul dispune, prin hotărâre, eliberarea din functie, la propunerea Consiliului Naţional de Integritate. (2) Constatarea situaţiei prevăzute la art. 24 lit. b) se face de către Consiliul Naţional de Integritate, dacă aceasta rezultă din concluziile raportului anual de audit extern independent, întocmit în conformitate cu dispozitiile prezentei legi. (3) Constatarea situaţiilor prevăzute la art. 24 lit. c) şi e) se face de către Consiliul Naţional de Integritate, din oficiu sau la sesizarea oricarei persoane. Articolul 26Functiile de presedinte şi vicepresedinte ale Agentiei sunt incompatibile cu orice alta functie publică sau privată, cu excepţia functiilor sau activităţilor exclusiv didactice din învăţământul superior. Articolul 27 (1) Principalele atribuţii ale presedintelui Agentiei sunt urmatoarele: a) organizeaza, coordonează, conduce şi controlează, în limitele legii, activitatea curenta a Agentiei; b) aproba statul de functii şi de personal; c) numeste, prin ordin, personalul Agentiei, în condiţiile legii; d) exercita actiunea disciplinara împotriva personalului din subordine; e) asigura publicarea raportului anual de activitate a Agentiei şi a auditului extern independent pe pagina de internet a Agentiei; f) reprezinta institutia în raporturile cu orice alta institutie publică sau privată ori persoana fizica; g) aproba strategia Agentiei privind activitatea de control al averilor şi de verificare a conflictelor de interese. Strategia se întocmeşte anual, având în vedere şi concluziile raportului de audit extern independent; h) emite ordine şi instrucţiuni; i) indeplineste orice alte atribuţii prevăzute de lege. (2) Vicepreşedintele Agenţiei exercită atribuţiile prevăzute de prezenta lege ori încredinţate de preşedintele Agenţiei. În cazul în care preşedintele Agenţiei se află în imposibilitatea de a-şi exercită funcţia sau funcţia este vacantă, vicepreşedintele exercită toate atribuţiile prevăzute la alin. (1).---------------Alin. (2) al art. 27 a fost modificat de pct. 2 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 8 decembrie 2007. (3) Preşedintele şi vicepresedintele Agentiei nu indeplinesc atribuţii operative în domeniul controlului averilor sau verificării conflictelor de interese. Articolul 28 (1) Salarizarea şi celelalte drepturi ale personalului Agentiei se stabilesc ţinându-se seama de importanţa, raspunderea, complexitatea şi riscurile activităţii desfăşurate, de interdicţiile şi incompatibilităţile prevăzute de lege, urmarindu-se garantarea independentei şi a autonomiei acestuia, potrivit legii. (2) Preşedintele şi vicepresedintele Agentiei sunt salarizati potrivit pct. II "Salarii de baza pentru functii de conducere şi de execuţie de specialitate specifice serviciilor Parlamentului, Administraţiei Prezidentiale, Guvernului, Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Parchetului de pe lângă Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie, Curtii Constitutionale, Consiliului Legislativ, Consiliului Concurentei, Avocatului Poporului, Curtii de Conturi şi Consiliului Naţional al Audiovizualului", lit. A "Functii de conducere specifice", respectiv, "Sef departament, director general", din anexa nr. Ib "Administratia publică centrala de specialitate" la Ordonanţa de urgenta a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din sectorul bugetar, aprobata prin Legea nr. 383/2001, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Nivelul salariilor de baza pentru functiile de inspector de integritate sunt cele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege. (4) Inspectorii de integritate beneficiaza, pentru activitatea desfăşurată, de un spor de confidentialitate de 10%, calculat la salariul de baza. (5) Salariile de baza ale inaltilor functionari publici, ale functionarilor publici şi ale personalului contractual din cadrul Agentiei sunt cele prevăzute pentru aceleasi categorii de personal din aparatul Guvernului, majorate cu 10%. (6) Inspectorii de integritate, inaltii functionari publici, funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Agentiei beneficiaza, pe lângă salariile de baza, de sporuri, premii şi celelalte drepturi, inclusiv de indemnizatie de conducere, după caz, reglementate de lege pentru categoria respectiva de personal, aplicabile personalului din aparatul Guvernului. Articolul 29 (1) Paza sediilor Agentiei, a bunurilor şi a valorilor aparţinând acestora, supravegherea accesului şi menţinerea ordinii interioare necesare desfăşurării normale a activităţii în aceste sedii se asigura, în mod gratuit, de către Jandarmeria Română, prin structurile sale specializate. (2) Efectivele de jandarmi şi fondurile necesare asigurarii pazei şi protectiei obiectivelor şi personalului Agentiei se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea presedintelui Agentiei. Instituirea pazei cu efective de jandarmi se va realiza numai în măsura în care se vor suplimenta efectivele şi fondurile financiare necesare prestarii acestui serviciu. Modul de utilizare a personalului jandarmeriei pentru asigurarea pazei şi protectiei obiectivelor şi personalului Agentiei se stabilesc prin protocol incheiat între Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Agentie. Articolul 30 (1) Arestarea preventiva sau punerea în miscare a actiunii penale împotriva presedintelui şi vicepresedintelui Agentiei sau a unui inspector de integritate al Agentiei atrage suspendarea de drept din functia pe care acesta o detine. (2) În termen de 24 de ore de la data la care s-au dispus masurile prevăzute la alin. (1) procurorul sau, după caz, judecatorul comunică solutia dispusa Agentiei şi, după caz, Consiliului Naţional de Integritate. (3) Suspendarea din functie se constata de Consiliul Naţional de Integritate pentru preşedintele şi vicepresedintele Agentiei şi, respectiv, de preşedintele Agentiei pentru personalul din subordine. Aceasta se comunică persoanei în cauza. (4) Dacă preşedintele şi vicepresedintele Agentiei sunt suspendati din functie, Consiliul Naţional de Integritate deleaga atribuţiile de conducere unui inspector de integritate. Interimatul inceteaza la data revenirii în functie a titularilor sau la data numirii altor persoane. (5) Dacă se dispune scoaterea de sub urmărire penala ori încetarea urmaririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal prin hotărâre definitivă, suspendarea inceteaza, iar persoana respectiva va fi reintegrata în functia deţinută anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare. Articolul 31 (1) Evaluarea calităţii managementului Agentiei se face anual, printr-un audit extern independent. (2) Finantarea auditului prevăzut la alin. (1) se face din bugetul Agentiei. Selectarea entitatii care va efectua auditul se face cu respectarea prevederilor legale privind achiziţiile publice. (3) La procedura de achiziţie publică nu pot participa entităţi din sectorul public sau entităţi din sectorul privat la care statul este acţionar. Articolul 32 (1) Raportul de audit se întocmeşte în primele 3 luni ale anului şi cuprinde, în mod obligatoriu, recomandari privind modul de indeplinire a atribuţiilor manageriale, organizarea eficienta, comportamentul şi comunicarea, asumarea responsabilitatilor de către conducerea Agentiei, precum şi recomandari privind necesitatea de reducere sau, după caz, de suplimentare a posturilor Agentiei. (2) În termen de maximum 5 zile de la primirea raportului de audit preşedintele Agentiei procedeaza la comunicarea acestuia Consiliului Naţional de Integritate. Capitolul IV Consiliul Naţional de IntegritateConsiliul Naţional de Integritate Articolul 33Consiliul Naţional de Integritate, denumit în continuare Consiliul, este organismul reprezentativ, aflat sub control parlamentar exercitat de Senat, cu activitate nepermanenta, care indeplineste atribuţiile prevăzute de prezenta lege. Articolul 34 (1) Consiliul este numit de Senat şi este format dintr-un numar de membri desemnaţi după cum urmeaza: a) cate un membru desemnat de către fiecare grup parlamentar din Senat, plus grupul minoritatilor naţionale din Camera Deputatilor; b) un reprezentant al Ministerului Justiţiei şi un reprezentant al Ministerului Economiei şi Finanţelor; c) un reprezentant al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judetene din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; d) un reprezentant al Asociaţiei Municipiilor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; e) un reprezentant al Asociaţiei Oraşelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; f) un reprezentant al Asociaţiei Comunelor din România, desemnat de adunarea generală, potrivit statutului; g) un reprezentant al inaltilor functionari publici şi un reprezentant al functionarilor publici, desemnaţi de Agentia Naţionala a Functionarilor Publici; h) un reprezentant desemnat de comun acord de asociaţiile magistratilor, legal constituite; i) un reprezentant desemnat de organizaţiile societatii civile legal constituite, cu activitate în domeniul drepturilor omului, juridic sau economico-financiar.(1^1) Entitatile prevăzute la alin. (1) îşi vor desemna reprezentantii în Consiliu în termen de 20 de zile de la data intrarii în vigoare a legii. Consiliul este valabil constituit dacă sunt desemnaţi cel puţin jumătate plus unu dintre membri de către entitatile prevăzute la alin. (1).----------Alin. (1^1) a art. 34 a fost introdus de pct. 8 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (2) Entitatile prevăzute la alin. (1) vor desemna în mod corespunzător cate un supleant.--------Alin. (2) al art. 34 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (3) În termen de 5 zile de la desemnarea de către entitatile prevăzute la alin. (1) a membrilor Consiliului, Senatul convoaca sedinta de constituire a Consiliului. Sedinta este legal constituita dacă participa cel puţin jumătate plus unu dintre membrii Consiliului.----------Alin. (3) al art. 34 a fost modificat de pct. 9 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. Articolul 35 (1) Preşedintele Consiliului este ales dintre membrii acestuia, prin votul secret a cel puţin jumătate plus unu dintre membri, în termen de 5 zile de la data sedintei de constituire a Consiliului. Durata mandatului acestuia este de 3 ani. (2) Preşedintele Consiliului poate fi revocat prin votul secret a cel puţin două treimi din numărul total al membrilor Consiliului.-----------Art. 35 a fost modificat de pct. 10 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. Articolul 36 (1) Mandatul membrilor Consiliului este de 3 ani şi poate fi reinnoit o singură dată. (2) Mandatul de membru al Consiliului inceteaza la data desemnarii noilor membri, cu respectarea prevederilor alin. (1). (3) Mandatul de membru încetează, înainte de termen, prin revocare de către Senat, pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale, prin demisie ori în caz de deces.---------------Alin. (3) al art. 36 a fost modificat de pct. 3 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 8 decembrie 2007.(3^1) Prevederile art. 36 alin. (3) se aplică în mod corespunzător şi supleantilor.-----------Alin. (3^1) al art. 36 a fost introdus de pct. 12 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (4) Între a 90-a zi şi a 30-a zi inaintea expirarii mandatului Consiliului, se vor desemna membrii viitorului Consiliu. Articolul 37 (1) Sedintele Consiliului sunt publice. (2) Consiliul are urmatoarele atribuţii: a) propune Senatului numirea şi revocarea din functie a presedintelui şi vicepresedintelui Agentiei; b) constata suspendarea din functie a presedintelui şi vicepresedintelui Agentiei; c) aproba regulamentul de desfăşurare a concursului sau examenului pentru numirea în functie a presedintelui şi vicepresedintelui Agentiei, precum şi tematica de concurs şi componenta comisiilor pentru organizarea concursului sau examenului, elaborarea subiectelor, corectarea lucrărilor şi solutionarea contestatiilor, adoptand hotărâri în acest sens; d) analizeaza informarile pe care i le prezinta trimestrial preşedintele Agentiei referitor la activitatea acesteia; e) formuleaza recomandari referitoare la strategia şi activitatea Agentiei privind activitatea de verificare a averilor şi a conflictelor de interese; f) analizeaza raportul anual de audit prevăzut la art. 32; g) inainteaza Senatului, anual, un raport despre activitatea Agentiei. Articolul 38 (1) Consiliul se reuneste trimestrial sau ori de cate ori este necesar. (2) Convocarea Consiliului se face de preşedintele Consiliului sau de un numar de membri care reprezinta cel puţin un sfert din totalul membrilor săi. (3) Consiliul lucreaza în prezenta a cel puţin două treimi din numărul membrilor săi şi adopta hotărâri cu votul majorităţii simple a membrilor prezenţi. (4) Secretariatul Consiliului este asigurat de personalul desemnat din cadrul Agentiei. (5) Lucrarile Consiliului se desfăşoară, de regula, la sediul Agentiei. Capitolul V Declararea averilor şi a intereselorDeclararea averilor şi a intereselor Articolul 39 (1) Urmatoarele categorii de persoane au obligaţia declararii averii şi a intereselor:1. Preşedintele României;2. consilierii prezidentiali şi consilierii de stat;3. deputatii şi senatorii;4. membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilatii acestora, precum şi consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;5. membrii Consiliului Superior al Magistraturii;6. judecatorii, procurorii, magistratii-asistenti, asimilati acestora, precum şi asistenţii judiciari;7. personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătorești şi parchetelor;8. judecatorii Curtii Constitutionale;9. membrii Curtii de Conturi şi personalul Curtii de Conturi;10. preşedintele Consiliului Legislativ şi presedintii de secţie;11. Avocatul Poporului şi adjunctii săi;12. preşedintele şi vicepresedintele Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucarii Datelor cu Caracter Personal;13. membrii Consiliului Concurentei;14. membrii Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securitatii;15. membrii Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare;16. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor;17. membrii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private;18. membrii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminarii;19. membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului;20. membrii consiliilor de administratie şi ai comitetelor directoare ale Societatii Române de Radiodifuziune şi Societatii Române de Televiziune;21. membrii Consiliului Naţional de Integritate, precum şi preşedintele şi vicepresedintele Agentiei Naţionale de Integritate;22. directorul general şi membrii consiliului director al Agentiei Naţionale de Presa - ROMPRES;23. directorul Serviciului Roman de Informaţii, prim-adjunctul şi adjunctii săi;24. directorul Serviciului de Informaţii Externe şi adjunctii săi;25. personalul diplomatic şi consular;26. directorul Serviciului de Protecţie şi Paza, prim-adjunctul şi adjunctul sau;27. directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale, prim-adjunctul şi adjunctii săi;28. alesii locali;29. persoanele cu functii de conducere şi de control, precum şi funcţionarii publici, inclusiv cei cu statut special, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul tuturor autorităţilor publice centrale ori locale sau, după caz, în cadrul tuturor instituţiilor publice;30. persoanele cu functii de conducere şi de control din cadrul unităţilor sistemului de invatamant de stat şi al unităţilor de stat din sistemul de sănătate publică;31. personalul incadrat la cabinetul demnitarului, precum şi personalul incadrat la cancelaria prefectului;32. membrii consiliilor de administratie, ai consiliilor de conducere sau ai consiliilor de supraveghere, precum şi persoanele care deţin functii de conducere în cadrul regiilor autonome de interes naţional sau local, companiilor şi societatilor naţionale sau, după caz, al societatilor comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar majoritar sau semnificativ;33. guvernatorul, prim-viceguvernatorul, viceguvernatorii, membrii consiliului de administratie, angajatii cu functii de conducere ai Băncii Naţionale a României, precum şi personalul din conducerea băncilor la care statul este acţionar majoritar sau semnificativ;34. personalul instituţiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare;-----------Pct. 35 al alin. (1) al art. 39 a fost abrogat de pct. 13 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (2) Obligaţia privind declararea averii şi a intereselor revine, în condiţiile prezentei legi, şi celorlalte categorii de persoane, cu excepţia celor aparţinând cultelor religioase, care sunt numite în functie de Preşedintele României, de Parlament, de Guvern sau de primul-ministru. Articolul 40 (1) Persoanele care candideaza pentru functiile de Presedinte al României, deputat, senator, consilier judetean, consilier local sau primar sunt obligate să îşi declare averea şi interesele. (2) Declaratiile de avere şi de interese se depun la Biroul Electoral Central sau, după caz, la biroul electoral de circumscriptie, odata cu declaratia de acceptare a candidaturii, în doua exemplare. Biroul Electoral Central şi biroul electoral de circumscriptie transmit un exemplar al declaratiilor de avere şi de interese la Agentie, în termen de cel mult 48 de ore de la depunere. (3) Declaratiile de avere şi de interese ale candidaţilor pentru functia de Presedinte al României se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, precum şi pe pagina de internet a Agentiei, în termen de 10 zile de la data depunerii sau primirii, după caz, şi se mentin publicate pe aceasta pagina. (4) Declaratiile de avere şi de interese ale candidaţilor pentru functia de deputat, senator, consilier judetean, consilier local sau primar se publică pe pagina de internet a Agentiei, în termen de 10 zile de la data primirii, şi se mentin publicate pe acesta pagina. Articolul 41 (1) Declaratiile de avere şi de interese reprezinta acte personale şi irevocabile, putand fi rectificate numai în condiţiile prevăzute de prezenta lege. (2) Declaratia de avere se face în scris, pe proprie raspundere, şi cuprinde bunurile proprii, bunurile comune şi cele deţinute în indiviziune, precum şi cele ale copiilor aflati în întreţinere, potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere şi de control şi a functionarilor publici, precum şi prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 14/2005 privind modificarea formularelor pentru declaratia de avere şi pentru declaratia de interese, aprobata prin Legea nr. 158/2005, care se aplică în mod corespunzător. (3) Declaratia de interese se face, în scris, pe proprie raspundere şi cuprinde functiile şi activităţile, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanctionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 14/2005. Articolul 42 (1) Declaratiile de avere şi de interese se depun în termen de 15 zile de la data numirii sau alegerii în functie ori de la data începerii activităţii. (2) Persoanele prevăzute de lege au obligaţia să depună sau sa actualizeze declaratiile de avere şi de interese anual, cel mai tarziu la data de 15 iunie, pentru anul fiscal anterior.----------Alin. (2) al art. 42 a fost modificat de pct. 14 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (3) În termen de cel mult 15 zile de la data incheierii mandatului sau a încetării activităţii, persoanele prevăzute de lege au obligaţia să depună o noua declaratie de avere şi declaratie de interese. (4) În termen de 15 zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, persoanele care nu aveau obligaţia de a depune declaratia de avere şi declaratia de interese, pentru care legea stabileste aceasta obligaţie, trebuie să depună aceste declaratii, potrivit legii. Capitolul VI Verificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilitatilorVerificarea averilor, a conflictelor de interese şi a incompatibilitatilor Articolul 43 (1) Agentia începe verificarea averilor şi a conflictelor de interese, precum şi a incompatibilitatilor, dacă în urma verificării prealabile rezultă probe sau indicii temeinice referitoare la incalcarea prevederilor legale.------------Alin. (2) al art. 43 a fost abrogat de pct. 15 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (3) Dispozitiile privind definitia conflictului de interese, precum şi oblibaţiile ce decurg pentru persoanele supuse dispoziţiilor legale privind conflictele de interese sunt cele cuprinse în Constitutie, în Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în alte acte normative. (4) Dispozitiile art. 72 din cap. II, titlul IV al Legii nr. 161/2003 se aplică şi persoanelor prevăzute la art. 39 alin. (1) pct. 5-26 şi 28, cu excepţia functionarilor publici, pct. 29-33 şi alin. (2). (5) Dispozitiile prezentei legi privind regimul incompatibilitatilor se completeaza cu prevederile Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 44 (1) Agentia întocmeşte un act de constatare dacă, în urma probelor aflate la dosar, rezultă ca: a) între averea dobandita pe parcursul exercitarii functiei şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă sunt diferente vadite, iar dobandirea unei cote-părţi din avere sau a anumitor bunuri determinate nu este justificata, cauza se trimite instanţei competente, care poate dispune confiscarea unei părţi din averea dobandita sau unui bun determinat;-----------Lit. a) a alin. (1) al art. 44 a fost modificata de pct. 16 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. b) una dintre persoanele supuse dispoziţiilor legale privind conflictele de interese a emis un act administrativ, a incheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii, cu incalcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese; c) una dintre persoanele prevăzute de lege se afla în stare de incompatibilitate; d) persoana verificata nu a actionat cu incalcarea obligaţiilor legale privind averile nejustificate, conflictul de interese sau regimul incompatibilitatilor. (2) Inspectorul de integritate comunică persoanei verificate actul de constatare, în termen de cel mult 5 zile de la data adoptarii. (3) Agentia sesizeaza organul de urmărire penala sau organul fiscal competent dacă exista probe sau indicii temeinice privind savarsirea unei fapte prevăzute de legea penala. Verificarea efectuata de inspectorul de integritate se suspenda până la solutionarea cauzei de către organul judiciar, potrivit legii. În acest caz, termenul de prescriptie a raspunderii disciplinare se suspenda până la reluarea verificării de către Agentie. Sesizarea organului fiscal competent se face în vederea stabilirii obligaţiilor fiscale, potrivit legii. Articolul 45 (1) În cazul unui conflict de interese, toate actele juridice sau administrative incheiate direct sau prin persoane interpuse, cu incalcarea dispoziţiilor legale privind conflictul de interese, sunt lovite de nulitate absoluta. (2) Actiunea în constatarea nulitatii absolute a actelor juridice sau administrative incheiate cu incalcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese poate fi introdusa de Agentie chiar dacă persoana în cauza nu mai detine acea functie. (3) Instanţa va dispune motivat constatarea nulitatii absolute şi anularea beneficiilor patrimoniale. Articolul 46 (1) Pentru solutionarea cererii de confiscare a unei părţi din avere sau a unui bun determinat, în termen de 15 zile de la data comunicarii actului de constatare Agentia trimite dosarul curtii de apel, sectia de contencios administrativ şi fiscal, în a carei circumscriptie locuieste persoana verificata. Actiunea este scutita de taxa de timbru. Pentru Preşedintele României, primul-ministru, membrii Guvernului, secretarul general al Guvernului, senatori şi deputati, judecatorii Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, judecatorii curtilor de apel şi procurorii parchetelor de pe lângă aceste instante, procurorii Directiei Naţionale Anticoruptie, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, membrii Curtii de Conturi şi judecatorii Curtii Constitutionale, precum şi conducătorii autorităţilor publice numiti de Preşedintele României, Parlament sau de primul-ministru, aflati în functie, competenţa de judecată aparţine Inaltei Curti de Casatie şi Justiţie, Sectia de contencios administrativ şi fiscal, care judeca în complet de 3 judecatori. Dispozitiile art. 16-20, art. 23-34 şi art. 38 din Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. (2) În termen de 15 zile de la data comunicarii actului de constatare a conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate, persoana verificata poate face contestaţie la curtea de apel, sectia de contencios administrativ şi fiscal, în a carei circumscriptie locuieste. Actiunea este scutita de taxa de timbru. Prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică în mod corespunzător. (3) Constatarea conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate rămâne definitivă la expirarea termenului prevăzut la alin. (1), în cazul în care nu a fost formulata contestaţia, sau la data ramanerii irevocabile a hotărârii judecătorești ca urmare a judecarii contestaţiei. Articolul 47 (1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat ca a emis un act administrativ, a incheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu incalcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese constituie abatere disciplinara şi se sancţionează potrivit reglementarii aplicabile demnitatii, functiei sau activităţii respective, dacă fapta nu intruneste elementele constitutive ale unei infractiuni.-----------Alin. (1) al art. 47 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (2) Persoana eliberata sau destituita din functie este decazuta din dreptul de a mai exercita o functie sau o demnitate publică dintre cele prevăzute la art. 39, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de până la 3 ani de la data eliberarii sau destituirii din functia sau demnitatea publică respectiva. Interdictia se dispune, la solicitarea Agentiei, de către instanţa competenţa prevăzută la art. 46 alin. (1), ca sanctiune complementara, în cazul confiscarii unei părţi din averea dobandita sau a unui bun determinat ori în cazul conflictelor de interese.---------Alin. (2) al art. 47 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din functie sau, după caz, constituie abatere disciplinara şi se sancţionează potrivit reglementarii aplicabile demnitatii, functiei sau activităţii respective. (4) Dacă persoana cercetata nu mai ocupa o functie sau o demnitate publică dintre cele prevăzute la art. 39 la data ramanerii definitive a actului de constatare, aceasta este decazuta din dreptul de a mai ocupa o functie sau o demnitate publică dintre cele prevăzute de lege, cu excepţia celor elective, pe o perioadă de 3 ani de la data ramanerii definitive a actului de constatare. Interdictia se dispune, la solicitarea Agentiei, de către instanţa competenţa prevăzută la art. 46 alin. (1), ca sanctiune complementara, în cazul confiscarii unei părţi din averea dobandita sau a unui bun determinat ori în cazul conflictelor de interese.-----------Alin. (4) al art. 47 a fost modificat de pct. 17 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. Articolul 48 (1) Actul ramas definitiv, prin care se constata caracterul nejustificat al averii sau al unei părţi din aceasta ori prin care se constata conflictul de interese ori starea de incompatibilitate, se publică pe pagina de internet a Agentiei şi se comunică, în termen de 10 zile, organelor care aplica sancţiuni disciplinare sau care dispun revocarea, destituirea ori eliberarea din functie, precum şi organelor fiscale competente.----------Alin. (1) al art. 48 a fost modificat de pct. 18 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (2) Agentia va comunică, de asemenea, actul de constatare, după cum urmeaza: a) pentru Preşedintele României şi pentru primul-ministru - Parlamentului; b) pentru ceilalti membri ai Guvernului - primului-ministru, care propune Presedintelui României eliberarea din functie, potrivit Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi functionarea Guvernului României şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare; c) pentru secretarii de stat, subsecretarii de stat, precum şi pentru asimilatii acestora - primului-ministru, care poate dispune eliberarea din functie; d) pentru senatori şi deputati - Camerei din care face parte parlamentarul, care va aplica sanctiunile disciplinare potrivit legii şi regulamentului Camerei respective; e) pentru judecatori, procurori, membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi magistraţi-asistenti - Consiliului Superior al Magistraturii, care va aplica o sanctiune disciplinara; f) pentru judecatorii Curtii Constitutionale - Curtii Constitutionale, care va aplica o sanctiune disciplinara; g) pentru membrii Curtii de Conturi, Avocatul Poporului şi adjunctii săi - Parlamentului; h) pentru alesii locali, cu excepţia primarilor - consiliului local sau, după caz, consiliului judetean, care va aplica o sanctiune disciplinara, potrivit legii; i) pentru primari - consiliului local; j) pentru funcţionarii publici - comisiei de disciplina sau consiliului de disciplina, care propune autorităţii prevăzute de lege aplicarea unei sancţiuni, potrivit legii; k) pentru celelalte persoane prevăzute la art. 39 - comisiilor de disciplina, autorităţii ori institutiei competente, care vor aplica o sanctiune disciplinara, potrivit legii. (3) Sancţiunea disciplinata se dispune şi în cazul în care actul de constatare al Agentiei a fost comunicat şi organelor de urmărire penala, potrivit alin. (2). (4) Prin derogare de la dispozitiile legilor speciale care reglementeaza raspunderea disciplinara, sancţiunea poate fi aplicata în termen de cel mult 6 luni de la data ramanerii definitive a actului de constatare, potrivit prevederilor art. 46. Capitolul VII Alte sancţiuniAlte sancţiuni Articolul 49 (1) Nerespectarea dispoziţiilor art. 6 se sancţionează cu amendă de 200 lei pentru fiecare zi de intarziere. Sesizarea instanţei se face de către inspectorul de integritate din cadrul Agentiei. (2) Instanţa competenţa sa decida aplicarea amenzii prevăzute la alin. (1) este judecatoria în a carei circumscriptie se afla sediul persoanei juridice sanctionate. Judecata se face de urgenta şi cu precadere, cu citarea părţilor. (3) Hotărârea instanţei prin care se aplică amenda este supusă recursului, în termen de 10 zile de la pronuntare, pentru cei prezenţi, şi de la comunicare, pentru cei absenti. Articolul 50 (1) Fapta persoanelor care, cu intentie, depun declaratii de avere care nu corespund adevarului constituie infractiunea de fals în declaratii şi se pedepseste potrivit Codului penal. (2) Fapta celui care, cu stiinta, în sesizarea adresata Agentiei face afirmatii mincinoase sau produce ori ticluieste probe mincinoase cu privire la caracterul nejustificat al averii unei persoane constituie infractiunea de denuntare calomnioasa şi se pedepseste potrivit Codului penal.------------Alin. (2) al art. 50 a fost modificat de pct. 19 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. Articolul 51 (1) Fapta uneia dintre persoanele prevăzute de lege care, cu intentie, depune o declaratie de interese care nu corespunde adevarului constituie infractiunea de fals în declaratii şi se pedepseste potrivit Codului penal. (2) Fapta celui care, cu stiinta, în sesizarea adresata Agentiei face afirmatii mincinoase sau produce ori ticluieste probe cu privire la existenta conflictului de interese al unei persoane supuse dispoziţiilor legale privind conflictele de interese constituie infractiunea de denuntare calomnioasa şi se pedepseste potrivit Codului penal. Articolul 52 (1) Nedepunerea declaraţiei de avere şi a declaraţiei de interese în termenele prevăzute de lege constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei şi declanşarea din oficiu a procedurii de control.---------Alin. (1) al art. 52 a fost modificat de pct. 20 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. (2) Nerespectarea obligaţiilor prevăzute de lege de către persoanele desemnate potrivit prevederilor art. 9 constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei. Aceeasi sanctiune se aplică şi conducătorului entitatii respective dacă acesta nu indeplineste oblibaţiile prevăzute de prezenta lege. Articolul 53 (1) Neaplicarea sanctiunii disciplinare sau neconstatarea încetării functiei publice, după caz, atunci când actul de constatare a ramas definitiv constituie contraventie şi se sancţionează cu amendă de la 100 lei la 500 lei.----------Alin. (2) al art. 53 a fost abrogat de pct. 21 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. Articolul 53^1Constatarea şi sanctionarea contraventiilor prevăzute de prezenta lege se fac de către persoanele imputernicite din cadrul Agentiei. Împotriva actelor de sanctionare se poate face contestaţie în condiţiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.-----------Art. 53^1 a fost introdus de pct. 22 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007. Articolul 54Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 53/2003, cu modificările şi completările ulterioare, ale Codului de procedura civila, ale Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari şi completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum şi cu dispozitiile altor acte normative, dacă acestea nu sunt contrare prezentei legi. Capitolul VIII Dispozitii tranzitorii şi finaleDispozitii tranzitorii şi finale Articolul 55În cel mult 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, potrivit art. 59 alin. (1) lit. b), documentele din arhiva aflata la comisiile prevăzute de Legea nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare, se predau, pe bază de proces-verbal, Agentiei. Cauzele în care verificările sunt în curs vor fi solutionate în continuare de către comisiile de cercetare a averilor, potrivit Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare. Articolul 56Pentru primul concurs de ocupare a functiilor de presedinte şi vicepresedinte ai Agentiei, documentele se depun la Consiliu. Articolul 57În termen de 30 de zile de la data intrarii în vigoare a prezentei legi, persoanele desemnate potrivit art. 9 vor asigura implementarea prevederilor prezentei legi şi vor introduce în regulamentele de ordine interioara prevederi detaliate privitoare la declararea averii, declararea intereselor şi a incompatibilitatilor, adaptate specificului respectivei institutii, care vor fi aduse la cunoştinţa tuturor angajatilor împreună cu prevederile prezentei legi. Articolul 58Amenzile aplicate în temeiul prezentei legi se constituie venit la bugetul de stat. Articolul 59 (1) Prezenta lege intră în vigoare: a) la 3 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, în ceea ce priveste cap. III şi IV, referitoare la Agentia Naţionala de Integritate şi la Consiliul Naţional de Integritate; b) la 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, în ceea ce priveste cap. I, II şi cap. V-VII. (2) Consiliul Naţional de Integritate va fi desemnat în termen de cel mult 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit alin. 1 lit. a). (3) Preşedintele şi vicepresedintele Agentiei vor fi numiti de către Senat, în condiţiile prezentei legi. (4) Agenţia va funcţiona cu un număr de 28 de posturi până la data când devine operaţională, cu încadrarea în termenul prevăzut la alin. (1). Până la data de 15 decembrie 2007, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Ministerul Justiţiei, Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici vor detaşa persoane care vor desfăşura operaţiuni legate de înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei. La data la care Agenţia devine operaţională, aceste persoane pot opta, cu acordul preşedintelui Agenţiei, pentru desfăşurarea activităţii în cadrul Agenţiei, prin transfer, potrivit legii.---------------Alin. (4) al art. 59 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 8 decembrie 2007. (5) Instituţiile prevăzute la alin. (4) vor desemna personalul detaşat, după cum urmează: a) Ministerul Economiei şi Finanţelor - 4 persoane; b) Ministerul Justiţiei - 6 persoane; c) Ministerul Internelor şi Reformei Administrative - 5 persoane; d) Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse - 4 persoane; e) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - 6 persoane; f) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici - 3 persoane.---------------Alin. (5) al art. 59 a fost modificat de pct. 4 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 138 din 6 decembrie 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 843 din 8 decembrie 2007. (6) În vederea respectarii dispoziţiilor alin. (2)-(5), Guvernul aloca resursele financiare, materiale şi logistice în vederea funcţionarii Agentiei, în termen de cel mult 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, potrivit alin. (1) lit. a). În acelasi termen, Guvernul şi autorităţile administraţiei publice locale vor lua măsuri pentru asigurarea sediului Agentiei. (7) Prima evaluare a activităţii Agentiei se va face începând cu mandatul presedintelui, numit potrivit art. 22. Articolul 60 (1) La data intrarii în vigoare a prezentei legi, potrivit art. 59 alin. (1) lit. b), se abroga: a) art. 1, 2, art. 3 alin. (2) şi (3), art. 4, 5, art. 6 alin. (3) şi (4), art. 6^1 , 8, 9, 11-13, art. 14 alin. (1), art. 16 alin. (2), art. 21, 22, 35 şi 36 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere şi de control şi a functionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare; b) cap. I "Dispozitii generale", alin. (3)-(7) ale art. 73, art. 74, alin. (3) şi (4) ale art. 76 din cap. II "Conflictul de interese" şi art. 112 şi 113 din cap. VI "Dispozitii comune" din titlul IV "Conflictul de interese şi regimul incompatibilitatilor în exercitarea demnitatilor publice şi functiilor publice" al cartii I "Reglementari generale pentru prevenirea şi combaterea corupţiei" din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanctionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, cu modificările şi completările ulterioare; c) art. 54 alin. (1) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul alesilor locali, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 7 octombrie 2004, cu modificările ulterioare. (2) Dispozitiile privind incompatibilităţile prevăzute la art. 80-110 din cap. III, titlul IV, cartea I, precum şi cele prevăzute la art. 115-117 din cap. VII, titlul IV, cartea I din Legea nr. 161/2003privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sanctionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, sunt şi rămân în vigoare.----------Alin. (2) al art. 60 a fost modificat de RECTIFICAREA nr. 144 din 21 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 368 din 30 mai 2007. Articolul 61Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere şi de control şi a functionarilor publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 28 octombrie 1996, cu modificările şi completările ulterioare, se modifica după cum urmeaza:1. La articolul 14, alineatul (2) va avea urmatorul cuprins:"(2) Ordonanţa de clasare se comunică părţilor şi parchetului competent, precum şi directiei generale judetene a finanţelor publice în a carei raza domiciliaza persoana a carei avere este supusă verificării."2. La articolul 16, alineatul (1) va avea urmatorul cuprins:"Art. 16. - (1) Preşedintele curtii de apel sau preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscal, primind dosarul, fixeaza termen de judecată, potrivit legii, şi dispune citarea tuturor părţilor care au fost chemate la Agentie. Statul, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, va fi intotdeauna citat în instanţa. Participarea procurorului şi a Agentiei Naţionale de Integritate este obligatorie."3. Articolul 20 va avea urmatorul cuprins:«Art. 20. - Sentintele curtii de apel - sectia de contencios administrativ şi fiscal pot fi atacate cu recurs de către părţile interesate, Agentie, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi procuror, în termen de 15 zile de la comunicare, la Înaltă Curte de Casatie şi Justiţie - Sectia de contencios administrativ şi fiscal.»----------Pct. 3 al art. 61 a fost modificat de pct. 24 al art. I din ORDONANŢA DE URGENŢĂ nr. 49 din 30 mai 2007, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 375 din 1 iunie 2007.4. În tot cuprinsul Legii nr. 115/1996, sintagma "comisia de cercetare" se inlocuieste cu denumirea "Agentia Naţionala de Integritate".Această lege a fost adoptata de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constitutia României, republicată.PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILORBOGDAN OLTEANUp. PRESEDINTELE SENATULUI,DORU IOAN TARACILABucureşti, 21 mai 2007.Nr. 144. AnexăSALARIILE DE BAZApentru personalul incadrat în functiile de inspector de integritate┌───┬────────────────────────────┬──────┬───────────┬───────────┬──────────┐│Nr.│ │ │ Gradul │ Treapta │Salariul ││crt│ Functia publică │ Clasa│profesional│ de │de baza ││ │ │ │ │salarizare │ - lei - │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│1. │Inspector de integritate │ I │ Superior │ 1 │ 3.500 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Superior │ 2 │ 3.200 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Superior │ 3 │ 3.000 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Principal│ 1 │ 2.700 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Principal│ 2 │ 2.500 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Principal│ 3 │ 2.300 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 1 │ 2.000 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 2 │ 1.700 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ I │ Asistent │ 3 │ 1.500 │├───┼────────────────────────────┼──────┼───────────┼───────────┼──────────┤│ │ │ │ Debutant │ - │ 1.100 │└───┴────────────────────────────┴──────┴───────────┴───────────┴──────────┘------------

Noutăți

  • LEGE nr. 377 din 10 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 19/1999 privind acordarea unor facilităţi agenţilor economici din domeniul transporturilor, la scoaterea din funcţiune a mijloacelor fixe uzate fizic sau moral, neamortizate integral
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 196 din 22 decembrie 2005 privind Fondul pentru mediu
  • LEGE nr. 587 din 22 decembrie 2003 pentru ratificarea Protocolului adiţional, semnat la Bucureşti la 30 august 2002, la Acordul dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Franceze privind cooperarea în domeniul afacerilor interne, semnat la Bucureşti la 21 februarie 1997
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 141 din 13 octombrie 2005 pentru ratificarea Protocolului adiţional la Scrisoarea de înţelegere privind controlul drogurilor şi aplicarea legii, semnată la Bucureşti la 3 iulie 2001, dintre Guvernul României şi Guvernul Statelor Unite ale Americii, semnat la Bucureşti la 26 septembrie 2005
  • LEGE nr. 207 din 15 noiembrie 2011 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul instituţiilor de credit
  • LEGE nr. 251 din 30 iunie 2009 pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European
  • LEGE nr. 16 din 12 ianuarie 2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • LEGE nr. 68 din 17 decembrie 1971 pentru aprobarea Decretului nr. 309/1971 pentru modificarea Decretului nr. 24/1970 privind depunerea unei cauţiuni şi înlocuirea, în anumite cazuri, a executării pedepsei închisorii prin obligarea la plata unei amenzi, aprobat prin Legea nr. 9/1970
  • LEGE nr. 14 din 17 februarie 2009 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Proiect privind completarea sprijinului financiar acordat de Uniunea Europeană pentru restructurarea agriculturii) dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, semnat la Bucureşti la 28 decembrie 2007
  • LEGE nr. 58 din 11 aprilie 2016 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru implementarea altor acte normative
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 49 din 1 iunie 2005 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 12 din 11 aprilie 2012 pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 119/2010 privind regimul de control al operaţiunilor cu produse cu dublă utilizare
  • LEGE nr. 144 din 21 mai 2007 (*republicată*) privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate*)
  • LEGE nr. 307 din 28 iunie 2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 50 din 12 iunie 2003 pentru ratificarea Acordului-cadru de împrumut dintre România şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, semnat la Bucureşti la 14 mai 2003 şi la Paris la 22 mai 2003
  • LEGE nr. 295 din 7 iulie 2006 pentru ratificarea Acordului dintre România şi Republica Austria în domeniul securităţii sociale, semnat la Bucureşti la 28 octombrie 2005
  • LEGE nr. 86 din 18 octombrie 1994 privind ratificarea Convenţiei dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Albania pentru evitarea dublei impuneri şi prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit şi pe capital, semnată la Bucureşti la 11 mai 1994
  • LEGE nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice
  • LEGE nr. 49 din 7 aprilie 2011 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 125 din 21 decembrie 2006 pentru aprobarea schemelor de plăţi directe şi plăţi naţionale directe complementare, care se acordă în agricultură începând cu anul 2007, şi pentru modificarea art. 2 din Legea nr. 36/1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură
  • LEGE nr. 36 din 30 aprilie 1991 privind societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultura
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 17 din 3 martie 2010 pentru completarea titlului XI "Renta viageră agricolă" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
  • LEGE nr. 64 din 1 aprilie 2009 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2008 privind trecerea unor imobile din domeniul public al statului şi din administrarea Agenţiei Domeniilor Statului şi a Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare Pomicolă Oradea în domeniul public al municipiului Oradea, judeţul Bihor, şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Oradea
  • LEGE nr. 130 din 3 iunie 2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice
  • LEGE nr. 15 din 8 ianuarie 1998 (*republicată*) cu privire la asigurările facultative de bunuri, persoane şi răspundere civilă în Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Paza, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerul Justiţiei - Direcţia Generală a Penitenciarelor
  • LEGE nr. 138 din 27 aprilie 2004 (*republicată*) îmbunătăţirilor funciare*)
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 28 septembrie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă
  • LEGE nr. 72 din 3 iunie 2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 45/2009 privind organizarea şi funcţionarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti" şi a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii şi industriei alimentare
  • LEGE nr. 21 din 1 martie 1991 (*republicată*) cetăţeniei române nr. 21/1991*)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 29 iunie 2000 privind modificarea alin. 1 al art. 103 din Legea pentru organizarea judecătorească nr. 92/1992
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 105 din 6 octombrie 2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, precum şi pentru întărirea capacităţii manageriale la nivelul serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale şi ale altor servicii publice, precum şi pentru reglementarea unor măsuri privind cabinetul demnitarului din administraţia publică centrală şi locală, cancelaria prefectului şi cabinetul alesului local
  • LEGE nr. 97 din 20 mai 1998 pentru completarea Legii nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor
  • LEGE nr. 129 din 23 iunie 2011 privind modificarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 71 din 17 mai 2012 pentru ratificarea Acordului încheiat între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Africa de Sud, pe de altă parte, semnat la Kleinmond la 11 septembrie 2009, de modificare a Acordului pentru comerţ, dezvoltare şi cooperare între Comunitatea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Africa de Sud, pe de altă parte, semnat la Pretoria la 11 octombrie 1999
  • LEGE nr. 23 din 6 mai 1993 privind aprobarea volumului maxim de masa lemnoasă ce se va recolta în anul 1993
  • LEGE nr. 304 din 27 noiembrie 2015 privind emisiunile de obligaţiuni ipotecare
  • LEGE nr. 265 din 22 mai 2001 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 298/2000 pentru modificarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 166 din 19 noiembrie 2008 pentru modificarea art. 16 lit. a) din Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 37 din 28 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora
  • ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 116 din 21 decembrie 2006 privind protecţia socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurării şi reorganizării unor societăţi naţionale, regii autonome, companii naţionale şi societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, precum şi a societăţilor comerciale şi regiilor autonome subordonate autorităţilor administraţiei publice locale
  • LEGE nr. 5 din 7 ianuarie 2015 pentru ratificarea Înţelegerii în domeniul securităţii sociale dintre Guvernul României şi Guvernul Quebecului, semnată la Quebec la 19 noiembrie 2013
  • LEGE nr. 431 din 25 octombrie 2004 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 56/2004 privind prorogarea termenului prevăzut la art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 78/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii, industriei alimentare şi a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu-Şişeşti"
  • LEGE nr. 236 din 13 iulie 2005 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie
  • LEGE nr. 66 din 7 octombrie 1993 legea contractului de management
  • LEGE nr. 21 din 24 februarie 2004 pentru înfiinţarea comunei Pogoneşti prin reorganizarea comunei Iveşti, judeţul Vaslui
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 292 din 29 decembrie 2000 pentru stabilirea unor măsuri privind reorganizarea şi funcţionarea Secretariatului General al Guvernului
  • LEGE nr. 38 din 14 februarie 1998 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Belarus cu privire la transporturile rutiere internaţionale de persoane şi de mărfuri, semnat la Bucureşti la 31 mai 1995
  • LEGE nr. 16 din 6 martie 1995 (*republicată*) privind protecţia topografiilor produselor semiconductoare*)
  • LEGE nr. 189 din 19 iunie 2007 privind retragerea unor rezerve formulate de România cu prilejul aderării sau ratificării unor convenţii internaţionale
  • LEGE nr. 547 din 18 decembrie 2003 pentru declararea ca municipiu a oraşului Lupeni, judeţul Hunedoara
  • LEGE nr. 242 din 12 octombrie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor
  • LEGE nr. 352 din 11 noiembrie 2009 pentru ratificarea Acordului internaţional privind esenţele de lemn tropical din 2006, adoptat la Geneva la 27 ianuarie 2006 şi deschis spre semnare la 3 aprilie 2006, semnat de Guvernul României la New York la 25 septembrie 2008
  • LEGE nr. 131 din 26 aprilie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 163 din 28 octombrie 1999 privind unele măsuri pentru completarea şi modificarea cadrului juridic referitor la regimul de administrare, restructurarea financiară şi operaţională a Băncii Agricole - S.A. în vederea privatizării
  • CODUL DE PROCEDURĂ PENALĂ din 1 iulie 2010 (Legea nr. 135)
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 188 din 20 decembrie 2001 pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor, semnat la Viena la 28 noiembrie 2001, precum şi a Protocolului pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Federal al Republicii Austria privind readmisia persoanelor, semnat la Viena la 28 noiembrie 2001
  • LEGE nr. 242 din 23 aprilie 2002 privind înfiinţarea Universităţii "Constantin Brâncoveanu" din Piteşti
  • ORDONANŢA DE URGENTA nr. 113 din 24 octombrie 2003 privind protecţia socială a salariaţilor disponibilizaţi prin concedieri colective din sectorul sanitar, în cadrul procesului de restructurare şi reorganizare
  • LEGE nr. 132 din 29 iunie 1998 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1998 pentru ratificarea Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare privind Proiectul cadastrului general şi publicităţii imobiliare, în suma de 25,5 milioane dolari S.U.A., semnat la Washington la 23 ianuarie 1998
  • Contacte

    Bd. Primaverii nr. 57, Sector 1, București

    0743.087.930

    office@avocatura.com

    Urmărește-ne în social media

    Acceptând să utilizați acest site, declarați în mod expres și implicit că sunteți de acord cu Termenii și Condițiile impuse de SC ADVO VALUE SRL.
    Preluarea și reproducerea informațiilor și imaginilor publicate pe site-ul www.avocatura.com se poate face doar cu respectarea Termenilor și Condițiilor.

    Termeni și Condiții Politica de confidențialitate Politica Cookies © Copyright SC Avocatura.com SRL 2003-2021